Challenge to discrimination authority warning: necessity of joinder for complainant in annulment action

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.12.2019 reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a solicitat anularea hotărârii nr. 705/16.10.2019 adoptată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1074 din 23 octombrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

Anterior, prin încheierea din 15 iulie 2020 aceeaşi instanţă, în temeiul art. 400 C. proc. civ., a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţie necesitatea introducerii în cauză a numitului A., în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi citarea reclamantei cu menţiunea de a preciza dacă înţelege să introducă în cauză şi pe numitul A..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei dar şi împotriva încheierii anterior menţionate a declarat recurs reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, criticându-le pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa a interpretat şi a aplicat în mod greşit situaţia părţilor din prezentul dosar, considerând că este necesară introducerea în cauză a numitului A., neputând soluţiona cauza fără participarea acestuia, în virtutea art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004.

Dat fiind obiectul cererii de chemare în judecată - anulare hotărâre C.N.C.D., instanţa de fond a apreciat în mod greşit faptul că prin contestarea hotărârii este readus în discuţie raportul juridic litigios între petent şi partea reclamată, astfel încât se impune soluţionarea cauzei în aceleaşi condiţii de contradictorialitate.

În opinia recurentei, instanţa trebuia să analizeze hotărârea atacată prin prisma obiecţiunilor formulate, iar în situaţia în care constata că obiecţiunile sunt întemeiate, dispunea anularea hotărârii şi rejudecarea fondului cererii de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, raportat la considerentele instanţei de judecată, iar introducerea în cauză a petentului A. nu era necesară pentru soluţionarea cauzei.

De altfel, aceeaşi opinie este împărtăşită chiar de către petentul A., prin recursul declarat în dosarul nr. x/2016 (ataşat cererii de recurs) împotriva soluţiei de suspendare a respectivului dosar, în cadrul căruia s-au solicitat daune morale împotriva părţilor din dosarul aflat pe rolul C.N.C.D., ca urmare a evenimentului ce face obiectul acestor dosare. Or, nefiind analizat fondul petiţiei legate de discriminare, ci doar legalitatea hotărârii, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre doar în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, astfel încât prima instanţă a aplicat în mod greşit prevederile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi a respins cererea ca inadmisibilă.

Totodată, chiar şi în situaţia în care instanţa de recurs va aprecia ca fiind necesară prezenţa părţilor din dosarul nr. x/2018 pentru soluţionarea prezentei cauze, recurenta a apreciat că instanţa de fond a dispus în mod greşit solicitarea de introducere doar a petentului A.. În dosarul nr. x/2018 părţi au fost petentul A. şi părţile reclamante: Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi numiţii B., C., D. şi E.. Or, considerentele instanţei de fond potrivit cărora soluţionarea cauzei nu se poate realiza decât în aceleaşi condiţii de contradictorialitate, nu sunt susţinute de solicitarea instanţei, care a pus în discuţie doar introducerea petentului A., nu şi a celorlalte părţi reclamate. Aceasta a fost şi opinia pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care, în cuprinsul întâmpinării a susţinut că se impune participarea aceloraşi părţi şi în calea de atac şi stabilirea cadrului procesual între aceleaşi persoane fizice/juridice.

În acest caz, recurenta s-a opus introducerii în cauză doar a petentului, întrucât instanţa trebuia să pună în discuţie introducerea în cauză a tuturor părţilor, pentru ca fiecare dintre acestea să îşi susţină drepturile şi interesele, pentru a nu se aduce atingere principiului egalităţii prevăzut la art. 8 C. proc. civ. care prevede că părţilor le este garantată exercitarea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminare.

A mai arătat recurenta că întâmpinarea depusă la dosarul cauzei de către pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Disciminării nu i-a fost comunicată, astfel că nu a avut cunoştintă de poziţia acestuia şi nu a putut formula răspuns la întâmpinare . Din conţinutul întâmpinării redat în cuprinsul sentinţei recurate se poate observa că, la rândul său, pârâtul a apreciat că se impune prezenţa aceloraşi părţi şi în prezentul dosar.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 se desprind două aspecte esenţiale: - instanţa este obligată să pună în discuţia ambelor părţi necesitatea introducerii în cauză a unei persoane, iar în sentinţă se face referire doar la răspunsul instituţiei reclamante, - iar dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză, atunci va proceda la respingerea cererii.

Întrucât prin punctul de vedere expus prin întâmpinare pârâtul C.N.C.D. a precizat că se impune participarea aceloraşi părţi şi în dosarul din instanţă, recurenta apreciază că trebuia să se dispună introducerea în cauză a pârâtului A. ca urmare a celor susţinute de către pârât, chiar şi în virtutea refuzului reclamantei, fiind necesar acordul oricăreia dintre părţi.

Concluzionând, recurenta a solicitat a se constata că şi în situaţia în care participarea numitului A. în prezenta cauză este necesară, instanţa de fond a pronunţat o soluţie prin încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sanţiunea nulităţii, prin necomunicarea întâmpinării şi aplicarea în mod greşit a prevederilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că nu s-a făcut dovada solicitării şi de către cealaltă parte a introducerii în cauză a altor persoane şi nu s-a luat act de poziţia acesteia precizată prin întâmpinare.

Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu a depus întâmpinare şi nu a formulat apărări în recurs.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În prezenta cauză, recurenta-reclamantă Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a declarat recurs împotriva încheierii din 15 iulie 2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 1074 din 23 octombrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, din perspectiva modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 78 C. proc. civ., raportat la obiectul cererii de chemare în judecată.

Principala critică formulată de recurenta-reclamantă împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, se referă, în fapt, la maniera în care prima instanţă a dezlegat chestiunea conţinutului manifestării de voinţă exprimată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar, apreciind recurenta că aceasta ar fi avut natura juridică a unei cereri a pârâtului de complinire a cadrului procesual pasiv, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată şi la prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 şi art. 78 C. proc. civ.

Contrar celor învederate de recurentă, Înalta Curte reţine că, prin întâmpinarea depusă la data de 10.06.2020, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat instanţei "să constate că, în condiţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a înţeles să împrocesueze doar emitentul actului atacat, fără a chema în judecată şi pe petentul din faţa C.N.C.D. şi anume A., promotorul ab initio al prezentului litigiu", apreciind în final că acţiunea formulată nu îndeplineşte condiţiile legale şi obligatorii de stabilire a cadrului procesual (lipsa coparticipării procesuale pasive), fiind inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 alin. (2) C. proc. civ.:

"În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Acestor dispoziţii le corespund, în materia contenciosului administrativ, prevederile similare ale art. 161 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept."

Pe cale de consecinţă, în măsura în care natura juridică a litigiului impune, pentru respectarea dreptului la apărare, consacrat de art. 13 C. proc. civ., cât şi a principiul contradictorialităţii, prevăzut de art. 14 din acelaşi cod, este necesară participarea terţilor ale căror drepturi şi obligaţii ar putea fi afectate de o eventuală declarare a nelegalităţii actului atacat, stabilirea de către reclamant a unui cadru procesual incomplet fiind sancţionată cu inadmisibilitatea acţiunii. Pe de altă parte, o astfel de sancţiune nu este incidentă în mod automat, prin simpla constatare a viciului actului de sesizare, ci părţilor litigante le este conferită posibilitatea de a solicita complinirea unei astfel de carenţe, prin extinderea cadrului procesual.

Deşi specificul raporturilor de drept administrativ impune, în unele cazuri, prezenţa în proces a unor terţi, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 78 C. proc. civ. şi cele ale art. 161 din Legea nr. 554/2004 obligă instanţa de judecată doar la punerea în discuţia părţilor a necesităţii introducerii în cauză a altor persoane, însă nu conferă dreptul de a dispune cu privire la cadrul procesual pasiv, în contra dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de prevederile art. 9 C. proc. civ.

Susţinerea pârâtului din cuprinsul întâmpinării nu poate fi calificată, aşadar, drept o solicitare de extindere a cadrului procesual, natura juridică a acesteia de mijloc de apărare prin intermediul căruia este invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii fiind evidentă.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază că voinţa pârâtului, exprimată în cuprinsul întâmpinării, a fost corect interpretată de prima instanţă, neexistând, în fapt, o cerere, formulată de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, de extindere a cadrului procesual pasiv, în sensul introducerii în cauză a petentului A., pe care prima instanţă să fi omis a o soluţiona, fiind astfel nefondate susţinerile recurentei.

Prin Hotărârea nr. 705/16.10.2019, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că aspectele sesizate de petentul A. întrunesc elementele constitutive ale discriminării, astfel cum este definită în art. 2 alin. (1) şi (4) şi art. 14 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, aplicând părţilor reclamate sancţiunea avertismentului conform art. 5 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 6 şi art. 7 din O.G. nr. 2/2001.

Învestită cu analiza legalităţii măsurii dispuse de pârât, instanţa de contencios administrativ a fost chemată a stabili în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu putea fi făcută în lipsa persoanei ce a sesizat fapta de discriminare, În consecinţă, instanţa de contencios administrativ are obligaţia să stabilească în ce măsură faptele reclamate au caracter discriminatoriu, analiză care nu poate fi făcută în lipsa petiţionarului care a sesizat existenţa faptei de discriminare.

Înalta Curte constată că, deşi petentul care a sesizat fapta de discriminare săvârşită de recurenta-reclamantă nu este emitenul actului contestat, eventuala declarare a nelegalităţii hotărârii nr. 705/16.10.2019 emise de intimatul-pârât, este de natură să producă efecte cu privire la drepturile şi obligaţiile sale, astfel încât prezenţa sa în proces este necesară, pentru a beneficia de posibilitatea efectivă de a-şi prezenta apărările, în raport de pretenţiile recurentei-reclamante.

Astfel, respectând spiritul şi litera normelor procedurale reglementate de art. 78 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 15 iulie 2020, în temeiul art. 400 C. proc. civ., instanţa de fond a dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se pune în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea introducerii în cauză a petentului A., soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată drept inadmisibilă fiind generată de poziţia expresă a reclamantei, de a se opune introducerii în cauză a terţului, coroborată cu invocarea de către pârât a excepţiei inadmisibilităţii.

În acest context, Înalta Curte apreciază a fi nefondată şi critica de nelegalitate formulată de reclamantă, ce se circumscrie motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată cu o corectă îndeplinire de către instanţă a obligaţiilor acesteia de a examina şi soluţiona toate cererile formulate de părţile în proces, conform obiectului acestora, astfel cum este el determinat de manifestarea de voinţă exprimată de părţi şi cu o corectă aplicare a normelor procedurale citate anterior.

În egală măsură este nefondată şi susţinerea recurentei potrivit căreia prima instanţă nu i-ar fi comunicat întâmpinarea formulată de pârâtul C.N.C.D. Se constată, astfel, că recurenta nu a dovedit că ar fi suferit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii recurate, câtă vreme cauza a fost repusă pe rol la termenul din 15.07.2020 tocmai pentru a se introduce în cauză autorul sesizării adresate C.N.C.D., iar prin notele scrise depuse la data de 22.10.2020 recurenta-reclamantă a precizat expres că nu este de acord cu introducerea în cauză a numitului A.. De asemenea, reprezentantul reclamantei a fost prezent la primul termen acordat în cauză, însă acesta nu a invocat necomunicarea întâmpinării şi nici nu a solicitat amânarea pentru a lua cunoştinţă de conţinutul accesteia.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti împotriva încheierii din 15 iulie 2020 şi împotriva sentinţei civile nr. 1074 din 23 octombrie 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.