Legality of suspending tax appeals pending criminal proceedings under the Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 februarie 2016, pe rolul Tribunalului Olt, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, a solicitat anularea Deciziei nr. 1210/22.12.2015, emisă de ANAF-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Prin sentinţa civilă nr. 260 din 13 aprilie 2016, Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 28 aprilie 2016, sub nr. x/2016, iar judecata cauzei a fost suspendată la cererea reclamantei, prin încheierea din 30 ianuarie 2017, până la finalizarea dosarului nr. x/2015, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Prin încheierea din 5 iulie 2021, Curtea de Apel Craiova a dispus reluarea judecăţii cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 245 din 13 septembrie 2021, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 277 Codul de procedură fiscală, întrucât, atâta timp cât organul fiscal a constatat elemente de fapt şi a emis un act administrativ fiscal, nu se poate susţine că s-ar afla în imposibilitatea de a se pronunţa asupra contestaţiei administrative.

De asemenea, sentinţa recurată este şi rezultatul interpretării eronate a dispoziţiilor art. 6 Codul de procedură fiscală, în sensul că organul fiscal şi-a exercitat dreptul de apreciere prin emiterea actului administrativ, astfel că, în exercitarea aceluiaşi drept, organul de soluţionare a contestaţiei trebuie să soluţioneze contestaţia, în caz contrar fiind încălcat echilibrul între interesul public şi cel privat.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt a depus întâmpinare, solicitând în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Pentru a răspunde criticilor recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază necesar a înfăţişa, rezumativ, o serie de aspecte referitoare la situaţia de fapt generatoare a litigiului de faţă.

În urma inspecţiei fiscale desfăşurate în perioada 23.03.2015 - 09.04.2015, pârâta A.J.F.P. Olt a emis Decizia de impunere nr. xnr. 199/09.04.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/09.04.2015.

Reclamanta a formulat contestaţie administrativă împotriva Deciziei de impunere nr. x/09.04.2015 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/09.04.2015, contestaţia fiind soluţionată prin Decizia nr. 180/16.06.2015, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, care a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală. Împotriva Deciziei nr. 180/16.06.2015, societatea a formulat acţiune în anulare, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, soluţionat în fond prin sentinţa civilă nr. 3810/29.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 3171/26.05.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii acţiunii.

În baza deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, la data de 08.06.2015 a fost emisă Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2015, prin care s-a dispus diminuarea pierderii fiscale aferente anilor 2011 în suma de 2.044.234 RON şi 2012 în suma de 549.816 RON . Recurenta-reclamantă a formulat contestaţie împotriva dispoziţiei de măsuri, iar A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a emis Decizia nr. 1210/22.12.2015 de soluţionare a contestaţiei, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei formulată de reclamantă împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2015.

Reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal cu prezenta acţiune în anularea Deciziei nr. 1210/22.12.2015. În fond, prima instanţă a apreciat că cererea este neîntemeiată, concluzie pe care recurenta-reclamantă a contestat-o în recurs, susţinând că în speţă se decelează o greşită aplicare a prevederilor art. 6 şi art. 277 Codul de procedură fiscală, neexistând niciun impediment pentru ca organul fiscal să procedeze la soluţionarea contestaţiei administrative, câtă vreme a dispus de elementele necesare emiterii actului administrativ fiscal şi şi-a exercitat dreptul de apreciere prin emiterea actului.

Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, soluţia primei instanţe exprimând o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 6 şi art. 277 Codul de procedură fiscală, din cuprinsul motivelor recursului rezultând că aceasta se referă la normele Codului de procedură fiscală adoptat prin Legea nr. 207/2015. Totuşi, prezentei cauze îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului de procedură fiscală adoptat prin O.G. nr. 92/2003, în temeiul cărora a fost emisă Decizia nr. 1210/22.12.2015 (contestată în cauză), precum şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2015. Drept urmare, vor fi avute în vedere prevederile art. 6 şi art. 214 din O.G. nr. 92/2003, care reglementează exercitarea dreptului de apreciere şi suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă, cu un conţinut similar art. 6 şi art. 277 din Legea nr. 207/2015.

Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2015 a fost emisă în temeiul art. 105 alin. (9) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, măsura de diminuare a pierderii fiscale, astfel cum a fost dispusă de organul fiscal, întemeindu-se pe concluziile raportului de inspecţie fiscală, care au stat şi la baza stabilirii unor creanţe suplimentare, conform Deciziei de impunere nr. xnr. 199/09.04.2018.

Învestit fiind cu soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere, organul fiscal a apreciat că în speţă există indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, astfel încât a dispus sesizarea organelor penale competente (prin plângerea penală adresată sub nr. x/14.04.2015 Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt) şi, constatând îndeplinite cerinţele art. 214 alin. (1) Codul de procedură fiscală, a suspendat soluţionarea acestei contestaţii. Ulterior, organul fiscal a adoptat aceeaşi măsură a suspendării şi în privinţa soluţionării contestaţiei administrative vizând Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2015, apreciind că suspendarea este, de asemenea, necesară până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală (raportat tot la plângerea penală amintită).

După cum s-a arătat anterior, recurenta-reclamantă a promovat acţiune împotriva deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei îndreptate împotriva deciziei de impunere, cererea în anulare fiind definitiv respinsă în dosarul nr. x/2015. Pe cale de consecinţă, la data pronunţării sentinţei atacate în speţă, precum şi la data soluţionării recursului de faţă, soluţia de suspendare a soluţionării contestaţiei până la pronunţarea unei soluţii definitive pe latură penală, dispusă în condiţiile art. 214 Codul de procedură fiscală, a fost confirmată de analiza instanţei de judecată.

Această împrejurare produce efecte şi asupra situaţiei Deciziei nr. 1210/22.12.2015, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei administrative formulate împotriva Dispoziţiei privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. x/08.06.2015. Dispoziţia de măsuri este emisă în temeiul deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, iar soarta juridică a acestor acte administrative fiscale nu a fost definitiv tranşată din perspectiva legalităţii emiterii lor, câtă vreme contestaţia administrativă a fost suspendată, iar suspendarea a fost menţinută de instanţa de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că soluţionarea cererii de faţă depinde în mare măsură de soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2015, iar respingerea definitivă a acţiunii pronunţate în acest din urmă dosar este de natură a influenţa, în mod corespunzător, soluţia din prezenta cauză. Câtă vreme instanţa de judecată a stabilit cu caracter definitiv legalitatea măsurii de suspendare a contestaţiei administrative formulate împotriva deciziei de impunere, acelaşi caracter legal îl manifestă şi suspendarea contestaţiei administrative formulate împotriva dispoziţiei de măsuri, atâta timp cât dispoziţia de măsuri este emisă în baza deciziei de impunere, astfel că soluţia ce s-ar da în contestaţia împotriva dispoziţiei de măsuri depinde de soluţia ce s-ar da contestaţiei împotriva deciziei de impunere, iar pe de altă parte, aceeaşi cauză de suspendare este incidentă cu privire la ambele contestaţii administrative (sesizarea organelor de urmărire penală).

În consecinţă, Înalta Curte constată că organul fiscal şi-a exercitat dreptul de apreciere în limitele legale, constatând în mod corect că soluţionarea contestaţiei administrative împotriva dispoziţiei de măsuri depinde de soluţionarea definitivă a plângerii penale, astfel că se impunea suspendarea procedurii administrative. Sunt, astfel, neîntemeiate susţinerile recurentei-reclamante în referire la încălcarea art. 6 şi art. 214 Codul de procedură fiscală adoptat prin O.G. nr. 92/2003, interpretarea şi aplicarea acestor norme fiind făcute de o manieră corectă de către prima instanţă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 245 din 13 septembrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 4 mai 2023.