Compulsory mask mandate during pandemic challenged as unconstitutional and discriminatory; court upholds administrative discretion and proportionality of public health measures

Şedinţa publică din data de 3 mai 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.02.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A., B., C., Asociaţia Experţilor în Tehnologia Informaţiei din România, D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat: i) suspendarea prin ordonanţă preşedinţială a Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial nr. 25 din 07.01.2022; ii) obligarea tuturor pârâţilor la acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON; iii) obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 23.02.2022, toţi reclamanţii au depus, potrivit art. 204 alin. (1) şi (2) Cod procedură civilă, o cerere de modificare a acţiunii în sensul transformării obiectului cauzei din ordonanţă preşedinţială în cerere de anulare şi suspendare act administrativ, solicitând: (i) anularea Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, publicat în Monitorul Oficial nr. 25 din 07.01.2022; ii) obligarea tuturor pârâţilor la acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 4.000.000 RON; iii) suspendarea executării Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluţionarea definitivă a capetelor de cerere nr. x (privind anularea actelor administrative anterior menţionate) şi nr. 2 (privind acordarea de despăgubiri pentru discriminare) şi publicarea în Monitorul Oficial a soluţiei conform dispoziţiei art. 23 din Legea nr. 554/2004; iv) plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

La data de 24.03.2022, reclamanţii A., B. şi C. au depus la dosar note de şedinţă prin care au învederat că cererea de suspendare a Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022 a rămas fără obiect.

Prin încheierea din data de 7 aprilie 2022, instanţa a respins cererea de suspendare a executării Ordinului comun MS/MAI nr. 30/1/2022, ca rămasă fără obiect.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1648 din 29 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti: -a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, ca neîntemeiată; -a calificat excepţia lipsei de interes ca fiind o apărare pe fondul cauzei; -a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., Asociaţia Experţilor în Tehnologia Informaţiei din România, D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamanţii A., B., C., Asociaţia Experţilor în Tehnologia Informaţiei din România, D. şi E., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă, solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, transformată şi ulterior modificată/completată pe toate capetele de cerere.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

- hotărârea a fost redactată şi comunicată părţilor cu nerespectarea dispoziţiilor art. 426 alin. (5) C. proc. civ. prin nemotivarea hotărârii instanţei de fond în termen de 30 de zile (maxim 60 de zile) le-au fost încălcate drepturile la un proces echitabil, aspect ce reclamă incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

- instanţa de fond a încălcat Decizia CCR nr. 50/2022 şi implicit art. 147 alin. (4) din Constituţia României, pronunţând o hotărâre netemeinică, prin exces de putere, cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, cu încălcarea supremaţiei Constituţiei şi a legii, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ. cum prin Decizia CCR nr. 50/2022 s-a constatat că purtarea obligatorie a măştii în spaţiile publice este neconstituţională, orice ordin emis în acest sens este nelegal, deci şi ordinul criticat în cauză;

- în opinia recurenţilor, nu au beneficiat de soluţionarea cauzei într-un termen optim, previzibil şi rezonabil, ceea ce implică motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. şi reflectând o încălcare a dreptului lor la un proces echitabil;

- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, fapt ce reclamă incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. astfel, se încalcă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., întrucât nu rezultă niciun argument logico-juridic şi nici studii ştiinţifice care să arate eficienţa măştilor împotriva virusului Sars cov 2; pe lângă desconsiderea unei decizii a CCR, a textelor constituţionale indicate, instanţa desconsideră şi ştiinţa, chiar dreptul în esenţa sa, aspecte ce se subsumează şi art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod procedură civilă;

- prima instanţă era ţinută să motiveze temeinic respingerea cererii de chemare în judecată, ceea ce nu a făcut, context în care sunt redate aspecte identificate de recurenţi în doctrina de drept procesual civil;

- instanţa de judecată nu a ţinut cont de probele pe care le-au depus la dosar, la termenul din data de 29.09.2022, prin intermediul cererii de suplimentare de probe, printre care se aflau şi Decizia CCR nr. 50/2022, dar şi adresa nr. x/14.04.2022 emisă de INSP în executarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a CAF, identificându-se astfel motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

- o altă neregularitate săvârşită de instanţa de judecată ce reclamă, de asemenea, incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., constă în faptul că, deşi la termenul din 24.02.2022, instanţa a pus în vedere pârâţilor să depună întreaga documentaţie ce a stat la baza emiterii ordinului comun, nu s-a depus niciun înscris, în lipsa acestei documentaţii, ordinul comun fiind nul de drept, căci nu rezultă de nicăieri oportunitatea, argumentele logico-juridice pentru care să fi fost emis; astfel, conform art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa putea obliga autorităţile pârâte, sub sancţiunea amenzii judiciare să depună întreaga documentaţie, iar în lipsa acesteia să admită cererea privind anularea ordinului comun, dar şi să acorde daune conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 52 din Constituţie;

- în opinia recurenţilor, instanţa nu a analizat în mod real cererea cu care a fost învestită, ba din contră a refuzat judecarea acesteia, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 5, 9, 22 şi 397 C. proc. civ., sens în care indică motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ.

- instanţa a reţinut în mod eronat în pagina 22 a hotărârii că OMS a declarat, la data de 11.03.2020, pandemie de Sars cov 2 în România, desconsiderând art. 1 alin. (5) din Constituţie şi art. 5 lit. i) din Legea nr. 95/2006, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 C. proc. civ., mai ales că Ministerul Sănătăţii a recunoscut că nu a fost emis niciun act administrativ care să emane de la Ministerul Sănătăţii în acest sens; or, orice pandemie sau epidemie pe teritoriul României se declară de către Ministerul Sănătăţii;

- există astfel şi o denegare de dreptate, dar şi o încălcare a rolului activ al judecătorului, prevăzut la art. 22 C. proc. civ., indicându-se în acest sens motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 8 C. proc. civ.

- instanţa ar fi ignorat faptul că a fost parcursă procedura prealabilă şi ar fi refuzat să judece fondul, practic nu a judecat nimic ignorând probatoriul din dosar, astfel fiind prejudiciaţi reclamanţii în drepturile lor procesuale; în opinia titularilor căii de atac, se pot constata în mod cert motive de nelegalitate şi implicit de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., căci instanţa a pronunţat o soluţie cu încălcarea normelor de drept material, respectiv cu încălcarea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, fiind asimilate actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal; or, autoritatea tocmai asta a făcut, a refuzat soluţionarea, ceea ce constituie act administrativ, fiind îndeplinite condiţiile art. 1 şi art. 2, fiind îndeplinită procedura art. 7, astfel că reclamanţii ar fi în drept a promova acţiunea conform art. 8;

- instanţa şi-ar fi uitat rolul activ (art. 22 noul C. proc. civ.) substituindu-se apărătorului intimatei-pârâte, uitând de dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie care reglementează principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul democraţiei constituţionale; pe lângă toate acestea, instanţa a aplicat greşit normele de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

- instanţa motivează sub aspectul existenţei unei declaraţii a pandemiei de Sars cov 2, or, aceasta nu a fost învestită cu o astfel de cerere, depăşindu-şi limitele de învestire, motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 Cod procedură civilă;

- din consemnările instanţei (pag. 23-24) rezultă că aceasta a judecat în baza art. 13 din Legea nr. 55/2020, ce ar fi trebuit să fie practic abrogat, astfel că se poate constata încălcarea textelor constituţionale dar şi a legii, precum şi adăugarea la lege de către judecător, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 şi pct. 8 C. proc. civ.

- actul normativ criticat conţine norme prin care se instituie portul anumitor tipuri de măşti fără a exista o clarificare a acestora, fără a exista standarde specificate, fără a exista argumente ştiinţifice; cu privire la obligativitatea anumitor tipuri de măşti, însăşi Consiliul Legislativ condiţiona avizul, deoarece H.G. nr. 34/2022 nu conţine date cu caracter ştiinţific care să justifice impunerea obligativităţii purtării măştilor chirurgicale şi/sau ffp2;

- ANPC a constatat nenumărate neconformităţi ale acestora, 8 din 10 măşti comercializate în România nu sunt conforme, menţionând în acest sens un articol de presă postat la adresa https:/evz.ro/alerta-din-ue-pentru-romani-mare-atentie-eceste-masti-nu-va-protejeaya.html; deşi, datele obţinute despre aceste măşti de pe www.x.com nu pot fi date ştiinţifice exacte, recurenţii consideră că acestea pot constitui un început de dovadă scrisă, potrivit C. proc. civ.

- în fine, actele normative criticate creează discriminare, care presupune să existe o diferenţiere, un tratament diferenţiat aplicat în situaţii identice ori similare - condiţii îndeplinite în totalitate, bazată pe un criteriu - chiar dacă există sau nu acesta (criteriul fiind vaccinat/nevaccinat Covid-19, condiţionarea de ceva faţă de aceeaşi categorie de cetăţeni aflaţi în situaţii identice, certificat verde, condiţionarea pe criterii sanitare), care atinge un drept - condiţie îndeplinită prin lumina celor prezentate.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

4.2. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la filele x verso dosar.

5. Aspecte procesuale

Excepţia lipsei de interes în formularea recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne, a fost respinsă prin încheierea din 8 martie 2023, pentru argumentele arătate în respectiva încheiere.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu preliminar, se constată că procedura de citare a părţilor în faţa instanţei de fond a fost legal îndeplinită, iar Curtea de Apel Bucureşti a judecat cauza pe baza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei; pe cale de consecinţă, este exclusă ipoteza nerespectării dreptului la un proces echitabil, o încălcare a principiului disponibilităţii sau a oralităţii dezbaterilor, nerespectarea dreptului la apărare, ori a principiului contradictorialităţii.

Criticile vizând depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, încadrate de recurenţii-reclamanţi în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt nefondate.

Nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, câtă vreme din considerentele sentinţei de fond reiese clar că judecătorul fondului nu a săvârşit acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi în stat, alta decât cea judecătorească.

Înalta Curte aminteşte că prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe. Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

De altfel, criticile recurenţilor-reclamanţi vizează în concret încălcarea şi aplicarea greşită a legii de instanţa de fond, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate în acest context.

Criticile recurenţilor-reclamanţi circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauză, nu s-a dovedit încălcarea de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale care guvernează desfăşurarea procesului civil, şi anume a celor referitoare la condiţiile stabilite şi impuse de lege cu privire la activitatea de judecată şi la raporturile dintre părţi şi instanţă, actele de procedură efectuate în cauză asigurând întreaga desfăşurare a procesului în condiţile legii, cu respectarea dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură civilă.

În privinţa termenului de redactare, Înalta Curte reţine că depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea hotărârii nu afectează valabilitatea hotărârii astfel redactate, neconstituind motiv de nulitate din perspectiva dispoziţiilor art. 174 C. proc. civ.

De asemenea, faptul că instanţa de fond nu a motivat hotărârea în termenul prevăzut de art. 426 alin. (5) C. proc. civ. nu înseamnă că recurenţilor le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte nedepunerea la dosar a întregii documentaţii ce a stat la baza emiterii ordinului comun, de către pârâţi, astfel cum instanţa le-a pus în vedere la termenul din 24.02.2022, Înalta Curte reţine, contrar susţinerii recurenţilor-reclamanţi, că, această documentaţie a fost depusă la dosar, la următorul termen de judecată din 24.03.2022, de către pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, odată cu întâmpinarea, constând în referatul de aprobare a ordinului în cauză, care poartă viza de aprobare atât a Ministerului Sănătăţii, cât şi a Ministrului Afacerilor Interne, aşa cum rezultă din cuprinsul acestui înscris, aflat la dosar fond. Din moment ce referatul de aprobare poartă viza de aprobare a celor două autorităţi ministeriale, nu se mai impunea obligarea şi a celuilalt pârât (Ministerul Sănătăţii), să depună aceeaşi documentaţie, sub sancţiunea amenzii judiciare, cum greşit consideră recurenţii.

Cât priveşte susţinerea recurenţilor-reclamanţi că instanţa de judecată nu ar fi ţinut cont de probele pe care le-au depus la dosar, la termenul din data de 29.09.2022, printre care, Decizia CCR nr. 50/2022 şi adresa nr. x/14.04.2022 emisă de Institutul Naţional de Sănătate Publică, Înalta Curte reţine că, la respectivul termen, într-adevăr, reclamanţii au depus un set de înscrisuri, printre care şi menţionatele înscrisuri, iar Curtea de Apel, în baza art. 255-258 C. proc. civ., a încuviinţat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv a celor la care se referă recurenţii-reclamanţi, aspect ce reiese din partea introductivă a sentinţei nr. 1648/2022 din 29.09.2022.

Prin urmare, instanţa de fond nu a încălcat nici dreptul la apărare sau principiul disponibilităţii, invocate de recurenţii - reclamanţi.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 Cod de procedură civilă. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat soluţia pronunţată pe fondul cauzei, în raport de obiectul dedus judecăţii şi de dispoziţiile legale incidente în speţă, aceasta procedând în concordanţă cu obligaţia pe care instanţa de contencios administrativ o are, respectiv de a efectua numai un control de legalitate al actelor administrative tipice sau asimilate întocmite de către autorităţile publice.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care aceasta a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte obligativitatea instanţelor de a proceda la un examen efectiv al tuturor observaţiilor şi argumentelor prezentate de părţi şi de a motiva hotărârea pronunţată prin prisma acestor elemente, privită ca o componentă a dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din CEDO, obligaţie nerespectată de instanţa de fond în opinia recurenţilor, Înalta Curte învederează că potrivit jurisprudenţei constante a instanţei europene de contencios a drepturilor omului, rezultată în special în cauzele împotriva României (Albina/Românie, Buzescu/României, Dima/României, Bock şi Palade/României), art. 6 alin. (1) din Convenţie obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, fără însă ca prin aceasta să se înţeleagă că ar cere un răspuns detaliat la fiecare argument prezentat de părţi şi că o instanţă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse.

Or, în speţă, potrivit considerentelor anterior expuse, instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată în urma unui examen laborios de legalitate, stabilind faptele şi aplicând dreptul incident, cu respectarea garanţiilor impuse de art. 6 CEDO privind dreptul părţilor la un proces echitabil, reuşind să surprindă toate împrejurările esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei.

Analizând sentinţa atacată prin raportare şi la motivul de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, criticile formulate fiind nefondate.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că, astfel cum rezultă din conţinutul ordinului nr. 30/1/2022 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, acesta a fost emis în temeiul şi executarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, respectiv a fost adoptat în baza art. 13 din această lege.

Totodată, procedând la verificarea legalităţii ordinului, prima instanţă a stabilit că acesta respectă dispoziţiile actului normativ cu forţă juridică superioară, din moment ce, prin Legea nr. 55/2020 s-a prevăzut posibilitatea instituirii de măsuri temporare, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar Ordinul comun nr. 30/1/2022 a fost adoptat în vederea punerii în aplicare a acestor măsuri, având la bază asigurarea sănătăţii publice.

Prin raportare la prevederile art. 1 pct. 1 din ordin, instanţa de fond a subliniat în mod corect că, în stabilirea măsurilor de prevenire şi limitare a infecţiei, autoritatea competentă se bucură de o marjă de apreciere, iar în cazul alegerii obligativităţii purtării unui anumit tip de mască, nu se poate reţine că dreptul de apreciere ar fi fost exercitat în mod abuziv, în condiţiile în care la baza alegerii a stat necesitatea evitării răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Aşadar, măsurile stabilite de autorităţi în contextul combaterii pandemiei de coronavirus au fost subsumate obligaţiei statutului de ocrotire a sănătăţii publice, fiind adoptate şi avându-se în vedere necesitatea asigurării unui just şi proporţional echilibru între drepturile şi libertăţile fundamentale, în ansamblul lor.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat judecătorul fondului că în cauza dedusă judecăţii, aspectele de proporţionalitate avute în vedere de către emitentul actului sunt justificate şi necesare într-o societate democratică, iar acest aspect cu atât mai mult cu cât multe dintre libertăţile invocate de către reclamanţi se află în vârful piramidei nevoilor umane, iar nu la baza acesteia.

În ceea ce priveşte presupusa discriminare invocată de recurenţii - reclamanţi, în mod corect a reţinut instanţa de fond că măsurile dispuse prin actul administrativ contestat nu au caracter discriminator, ci reprezintă măsuri de prevenire a răspândirii virusului în contextul evoluţiei apidemiei Covid 19 la nivel naţional.

Nu în cele din urmă, instanţa de fond a reţinut că referirile din cererea de chemare în judecată (reluate în recurs), la absenţa unor studii sau rapoarte documentare cu privire la efectele virusului SARS-Cov-2 sunt infirmate de analiza autorităţilor publice din România asupra factorilor de risc prin care se subliniază rata de contagiozitate, transmiterea sa aerogenă, rezultatul negativ asupra sănătăţii şi vieţii fiinţelor umane, informaţii despre care instanţa a reţinut, de asemenea, că nu are cunoştinţă să fi fost infirmate de evoluţia epidemiologică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., Asociaţia Experţilor în Tehnologia Informaţiei din România, D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1648/2022 din 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B., C., Asociaţia Experţilor în Tehnologia Informaţiei din România, D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 1648/2022 din 29 septembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 mai 2023.