Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1977/2023 AI generated

Suspension of effects of integrity agency evaluation report and press release denied; appeal dismissed as unfounded

Case Number Decizia nr. 1977/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed the appellant's appeal, thereby upholding the lower court's decision to reject the request for suspension of the effects of an integrity evaluation report as inadmissible, leaving the initial ruling in force. The dispute centered on an individual's administrative action challenging a report issued by the National Integrity Agency that found the individual, a former Secretary of State, to be in a state of incompatibility for simultaneously holding a public office and a position on the board of a state-owned airline. The appellant argued that the agency's public press release announcing the incompatibility constituted a legal effect of the report that should be suspended pending the final resolution of the main annulment action, which was already pending on appeal. The court held that the issuance of the press release was a separate administrative operation of public information within the agency's discretionary margin, rather than an intrinsic legal effect of the evaluation report itself, and therefore did not meet the statutory conditions for judicial suspension. The decisive legal basis included the interpretation of Articles 14 and 15 of Law no. 554/2004 regarding administrative litigation, specifically the doctrine that "effects of an administrative act" required for suspension must be inherent legal consequences, not subsequent communicative acts, and Article 488(1)(8) of the Code of Civil Procedure concerning grounds for cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Suspension of effects of integrity agency evaluation report and press release denied; appeal dismissed as unfounded: Recurentul-reclamant afirmă, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv art. 15 alin. (1) şi (2) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece, în speţa de faţă, sunt întrunite cerinţele cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru a putea opera această măsură.

Keywords

AI generated
action for annulment grounds for cassation Civil Procedure Code press law administrative acts interpretation of a judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
(1) şi (2) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ privind cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru a putea opera această măsură.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art.
art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003
Prin urmare, se impune suspendarea diseminării publice a comunicatului din data de 5 martie 2020, ora 8:30 prin intermediul căruia se susţine în mod univoc şi ferm că recurentul-reclamant este incompatibil, că a încălcat prevederile art. 84 alin.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.03.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate: (i) anularea Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate la data de 04.03.2020 în lucrarea nr. 29532/S/11/19.09.2019; (ii) suspendarea executării Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate la dată de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019 până la data soluţionării definitive a prezentei contestaţii; (iii) obligarea Agenţiei Naţionale de Integritate la publicarea şi menţinerea pe site-ul instituţiei a dispozitivului soluţiei ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză pentru o perioada de timp egală cu cea care se va scurge de la finalizarea raportului de evaluare şi până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.

Prin cererea completatoare depusă la termenul de judecată din data 22.06.2021, reclamantul a extins cadrul procesual în sensul introducerii în cauză în calitate de pârât şi pe funcţionarul emitent al raportului de evaluare şi a înţeles să extindă obiectul judecăţii în sensul obligării în solidar a pârâţilor la plata de despăgubiri în cuantum de 100 de RON reprezentând prejudiciul suferit de reclamant, cuantificat în mod simbolic.

Prin notele scrise depuse la dosar în cadrul şedinţei din data de 2.11.2021, cu referire la solicitarea de suspendare a efectelor raportului, reclamantul a precizat că în speţa de faţă sunt întrunite cerinţele imperative al art. 15 alin. (1) şi (2) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ privind cazul bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru a putea opera această măsură.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea din 29 iunie 2022, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâtă şi a respins cererea de suspendare a efectelor actului administrativ, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi, subsecvent, admiterea cererii de suspendare a efectelor raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 întocmit de către Agenţia Naţională de Integritate la data de 04.03.2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019 până la data pronunţării unei soluţii definitive în prezenta cauză.

Recurentul-reclamant afirmă, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, respectiv art. 15 alin. (1) şi (2) raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, deoarece, în speţa de faţă, sunt întrunite cerinţele cazului bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente pentru a putea opera această măsură.

Astfel, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a efectelor actului administrativ, fără să ţină cont că cererea de suspendare vizează efectul de comunicare a raportului de evaluare, în mod nelegal, unei sfere mai largi de persoane decât cea avută în vedere de legiuitor şi introducerea greşită pe această cale, în spaţiul public şi în circuitul civil, de către pârâţi, a informaţiei că acest raport ar avea caracter definitiv.

În ciuda celor reţinute de instanţa de fond, efectul de comunicare a raportului reprezintă unul dintre efectele specifice ale acestui act administrativ, care nu poate fi convertit într-o simplă operaţiune administrativă de redactare a informării publice ca urmare a aplicării marjei sale de apreciere instituţională.

Raportul de evaluare este un act administrativ complex care, cu respectarea anumitor criterii, condiţii sau cerinţe, instituie obligaţii şi creează efecte nu doar în sarcina persoanei vizate, ci a unui număr mai mare de subiecţi de drept, persoane fizice sau juridice.

Susţine că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010, aceste efecte se raportează la:

- comunicarea raportului de către ANI către persoana care a făcut obiectul evaluării şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare;

- comunicarea raportului către Primul Ministru (întrucât persoana evaluată în cauză are calitatea de secretar de stat);

- verificarea şi monitorizarea de către ANI a contestării raportului în termenul de 15 zile de la comunicare;

- verificarea şi monitorizarea de către ANI a rămânerii definitive a soluţiei pronunţate de către instanţele de contencios administrativ şi sesizarea ulterioară a organelor competente pentru declanşarea procedurilor disciplinare, precum şi dacă este cazul a instanţelor de contencios administrativ;

- sesizarea de către ANI în termen de 15 zile (în măsura în care raportul nu a fost contestat în instanţă) a organelor competente pentru declanşarea procedurilor disciplinare, precum şi dacă este cazul, în termen de 6 luni, a instanţelor de contencios administrativ.

În consecinţă, limitarea conceptului de "efecte ale actului administrativ" doar la componenta sancţionatorie, cu ignorarea paletei multiple de efecte, deja reglementate de către legiuitor, ale acestui act, reprezintă o modalitate trunchiată de analiză, cu denaturarea situaţiei juridice premisă şi crearea în consecinţă a unor modalităţi de prejudiciere a persoanei evaluate.

Mai arată recurentul-reclamant că, în opinia sa, excepţia, în situaţia de faţă, nu reprezintă o veritabilă excepţie, de natură a conduce la paralizarea analizei fondului cererii de suspendare.

Totodată, este de observat cadrul procesual lărgit prin cererea modificatoare, în sensul că sunt supuse atenţiei instanţei şi faptele culpabile ale funcţionarului emitent al raportului de evaluare, pârâta B..

În aceşti parametri procedurali, prezenta cerere de suspendare reprezintă unicul remediu împotriva conduitei culpabile a pârâţilor care, contrar efectului suspensiv al raportului de evaluare contestat, au realizat şi continuă să realizeze şi în prezent acte contrare principiului legalităţii şi care evidenţiază în mod eronat că raportul ar fi definitiv şi recurentul-reclamant incompatibil şi supus interdicţiei de exercitare a funcţiilor şi demnităţilor publice pentru o perioadă de 3 ani.

Prin urmare, se impune suspendarea diseminării publice a comunicatului din data de 5 martie 2020, ora 8:30 prin intermediul căruia se susţine în mod univoc şi ferm că recurentul-reclamant este incompatibil, că a încălcat prevederile art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003, că fapta sa constituie abatere disiplinară şi că este decăzut din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani.

Recurentul-reclamant arată şi faptul că pârâţii nu au anonimizat datele sale personale, nu au făcut nici până la data prezentei rectificări ale acestei comunicări publice în care să clarifice caracterul litigios al situaţiei reţinute în raportul de evaluare, contestarea acestuia în instanţă, nu au precizat faptul că sancţiunea disciplinară nu i-a fost aplicată, respectiv faptul că nu este incidentă în ceea ce îl priveşte decăderea pe o perioadă de 3 ani a exercitării unei funcţii sau demnităţi publice.

Acest comunicat reprezintă un efect juridic subsecvent şi indisolubil legat de întocmirea raportului de evaluare şi întruneşte toate condiţiile legale pentru a fi dispusă suspendarea de către instanţă, prin înlăturarea de pe site-ul pârâtei, până la momentul pronunţării unei soluţii definitive.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a solicitat, în temeiul art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Raportului de evaluare nr. x/04.03.2020 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate la data de 4 martie 2020 în lucrarea nr. x/19.09.2019, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea acestui act administrativ.

Instanţa de fond a respins cererea reclamantului, concluzionând, în esenţă, că nu sunt întrunite condiţiile legale impuse de dispoziţiile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004 cu privire la situaţia premisă aferentă suspendării efectelor unui act administrativ întrucât solicitarea reclamantului nu vizează un efect propriu actului administrativ, acţiunea promovată în acest sens fiind inadmisibilă.

În susţinerea recursului declarat împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulate de reclamant, acesta a formulat critici de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., astfel cum au fost expuse aceste critici, pe larg, la pct. I.3. din prezenta decizie.

În esenţă, criticile formulate de recurentul-reclamant vizează greşita aplicare a legii (Legea nr. 176/2010), din perspectiva aprecierii greşite că emiterea comunicatului de presă nu reprezintă un efect al raportului de evaluare, ci o operaţiune administrativă adoptată ulterior.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Din actele dosarului rezultă că, prin raportul de evaluare nr. x/04.03.2020 emis de Agenţia Naţională de Integritate s-a constatat că, în perioada 16.04.2019 - 15.07.2019, reclamantul A. a deţinut şi exercitat simultan atât funcţia de secretar de stat - agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, cât şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române Tarom S.A., încălcând astfel dispoziţiile art. 84 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior emiterii raportului (4.03.2020) şi mai înainte de a fi comunicat persoanei evaluate (9.03.2020), la data de 05.03.2020, orele 8:30, Agenţia Naţională de Integritate a postat pe site-ul său, "Comunicat - incompatibilitate - A., fost secretar de stat - agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul Ministerului Afacerilor Externe", al cărui conţinut a fost redat şi de instanţa de fond în considerentele încheierii recurate.

În acest context, reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ competente, atât anularea raportului de evaluare, cât şi suspendarea executării acestui raport, până la data soluţionării definitive a cauzei.

După cum a reţinut judecătorul fondului, prin cererea de suspendare a efectelor actului administrativ, astfel cum aceasta a fost precizată, reclamantul a solicitat suspendarea publicităţii comunicatului (de presă) de pe site-ul pârâtei, apreciind că acest aspect reprezintă un efect juridic subsecvent şi indisolubil legat de întocmirea raportului de evaluare.

În prim rând, Înalta Curte reţine că, din moment ce raportul de evaluare întocmit de ANI a fost contestat de reclamant, potrivit Legii nr. 176/2010, acesta nu produce niciun efect, fiind suspendat de drept. De altfel, prin sentinţa civilă nr. 1917/26.10.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantului, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată, iar împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul ÎCCJ-SCAF, sub dosar nr. x/2022, cu termen de judecată la 31.05.2023.

În al doilea rând, Înalta Curte observă că autoritatea de integritate nu a postat pe site-ul propriu un comunicat de presă, ci un simplu "comunicat" care, potrivit DEX `98, reprezintă o "înştiinţare oficială specială, difuzată prin presă, radio, etc., asupra unor evenimente de actualitate".

În cazul de faţă, prin comunicatul postat pe site-ul propriu, în secţiunea "Comunicate", Agenţia Naţională de Integritate nu a făcut decât să înştiinţeze oficial asupra unui eveniment de actualitate, în opinia acesteia, respectiv cu privire la faptul că A., fost secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 16 aprilie - 15 iulie 2019, întrucât a exercitat simultan funcţia de secretar de stat - Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cadrul M.A.E. şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale de Transporturi Aeriene Române TAROM S.A., precizând, totodată, că acesta a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în exercitarea dreptului la apărare.

Prin urmare, în acord cu judecătorul fondului, instanţa de recurs constată că întocmirea unui comunicat/înştiinţări oficiale, ulterior emiterii de către Agenţia Naţională de Integriate a raportului de evaluare nu reprezintă un efect propriu al actului, cum greşit pretinde recurentul-reclamant, ci o decizie luată de către autoritatea de integritate după întocmirea acestuia, în urma unei operaţiuni administrative de redactare a informării publice ca urmare a aplicării marjei sale de apreciere instituţională şi care nu se încadrează în situaţia premisă prevăzută de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a putea face obiect al suspendării de către instanţă.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că dezlegarea dată fondului cauzei reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, criticile formulate în recurs apărând ca fiind nefondate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva încheierii din 29 iunie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023.