Insurance guarantee fund liability: evidentiary burden for proving insurer's fault and damage quantum in insolvent RCA claims

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.10.2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 24411/07.10.2020 emisă de FGA, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 18.257,61 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor auto, piese şi manoperă, conform Devizului de calcul din data de 03.09.2014 a autovehiculului marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând societăţii reclamante, autovehicul implicat într-un eveniment rutier din data de 26.07.2014; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 783 din 19 mai 2021, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată este pe de o parte, nemotivată şi cuprinde motive contradictorii, iar pe de altă parte, a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta-reclamantă face o scurtă expunere a situaţiei de fapt, după care, prezintă dinamica producerii accidentului. În acest sens, arată că, autovehiculul x care îi aparţinea, circulând regulamentar din direcţia Gheorgheni către Topliţa, a fost lovit de autoturismul x, al cărui şofer a pus în mişcare autoturismul fără să se asigure şi să acorde prioritate de trecere.

Conducătorul autovehiculul x s-a aflat în imposibilitatea evitării impactului, astfel că, în urma accidentului, autoturismului recurentei-reclamante i-au fost cauzate daune materiale în cuantum de 18.057,61 RON, conform devizului de calcul din 03.09.2014 şi a facturii nr. x/20.11.2014.

Părţile implicate au întocmit o constatare amiabilă de accident, din care rezultă circumstanţele producerii accidentului şi vinovăţia conducătorului auto x, precizând, totodată, că, la momentul producerii accidentului, conducătoarea autoturismului marca x deţinea poliţă de asigurare valabilă la B. S.A..

Recurenta-reclamantă arată că, deşi a depus toate documentele necesare, inclusiv devizul estimativ, prin notificarea nr. x/2014, asigurătorul i-a comunicat respingerea pretenţiilor sale, în conformitate cu art. 453 din Ordinul CSA nr. 14/2011, considerând că nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea accidentului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Drept urmare, a formulat o acţiune în pretenţii împotriva B. S.A., ce a format obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Judecătoriei Gheorgheni. În acest dosar, cu ocazia interogatorului luat conducătoarei autoturismului marca x în şedinţa publică din data de 21.10.2015, aceasta şi-a recunoscut vinovăţia, fiind astfel îndeplinită atât condiţia existenţei vinovăţiei, cât şi a faptei ilicite, aspecte care, de altfel, rezultă fără echivoc din dosarul de avizare a daunei auto de către asigurător nr. x/29.11.2013.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti, împotriva asigurătorului a fost deschisă procedura falimentului, astfel că, prin încheierea din 20.01.2016, instanţa a dispus suspendarea de drept a cauzei, în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 84/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Recurenta-reclamantă arată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia de a achita despăgubiri către creditorul asigurării în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi a Normei ASF nr. 16/2016, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment.

Astfel, a formulat o cerere de plată către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 2 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 213/2015, dispoziţii pe care le citează, însă, solicitarea i-a fost respinsă prin Decizia nr. 24411/07.10.2020, în sensul că nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Recurenta-reclamantă citează şi dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, care defineşte următorii termeni şi expresii din cuprinsul acestui act normativ: creanţă de asigurări, creditorii de asigurări, persoana asigurată, beneficiarul asigurării, persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă), contribuţie, despăgubire/indemnizaţie.

În opinia recurentei-reclamante, sentinţa recurată este nemotivată, fiind incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât legalitatea Deciziei nr. 24411/07.10.2020 nu a fost analizată prin prisma stării de fapt anterior prezentată, a dinamicii producerii accidentului, a probelor administrate în dosarul de daună şi în dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Gheorgheni, respectiv constatarea amiabilă, răspunsul la interogatoriu şi declaraţiile persoanelor din dosarul de daună.

Totodată, instanţa de fond nu face o analiză critică a deciziei contestate în contextul prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, mărginindu-se să preia concluziile reţinute în cuprinsul deciziei, în sensul că nu s-ar fi dovedit culpa autoarei accidentului.

Simpla afirmaţie a faptului că nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse, fără o motivare concretă care să stea la baza acestei susţineri nu acoperă exigenţele legale.

Astfel, instanţa de fond preia această concluzie din cuprinsul deciziei emise de fondul de garantare a asiguraţilor, neanalizând-o prin prisma temeiului de drept incident, respectiv art. 6 pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 şi art. 135 lit. f) din H.G. nr. 1391/2006 din care rezultă nerespectarea obligaţiilor privind acordarea priorităţii în trafic de către conducătorul auto x.

În condiţiile arătate, susţine că există în mod cert suficiente probe care să confirme culpa exclusivă a conducătoarei autoturismului x Focus, aceasta fiind omisă în mod nefondat de către instanţa de fond.

Mai arată că, raportat la dispoziţiile art. 41, 44, 49, 50 din Legea nr. 136/1995 - aplicabilă în speţă şi la prevederile Legii nr. 213/2015, în contextul argumentelor deja menţionate, hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor solicită respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte reţine că, prin cererea de plată înregistrată la FGA sub nr. x/14.03.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile FGA cu suma de 18.527,61 RON, reprezentând contravaloarea pieselor şi manopera pentru reparaţia autoturismului proprietate personală, conform Devizului de calcul din data de 03.09.2014 a autovehiculului marca x, cu nr. de înmatriculare x, aparţinând societăţii reclamante, autovehicul implicat într-un eveniment rutier din data de 26.07.2014.

Prin Decizia nr. 24411/07.10.2020, pârâtul FGA a respins cererea de plată formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut din înscrisurile depuse în dosarul de daună, în special a documentului de constatare amiabilă de accident, că, în data de 26.07.2014, ar fi avut loc un eveniment rutier, respectiv autoturismul nu numărul de circulaţie provizorie (serie şasiu x), asigurat la data evenimentului cu poliţa RCA nr. x emisă de societatea de asigurări B. S.A., ar fi cauzat avarierea autoturismului cu numărul de înmatriculare x, proprietatea A. S.R.L.

După avizarea daunei, s-a constituit la asigurătorul B. S.A., dosarul de daună x, preluat de FGA sub nr. unic de dosar x.

În cadrul instrumentării dosarului de daună, care a presupus o analiză amănunţită a dinamicii accidentului, au fost analizate documentele depuse la dosar, rezultând că nu se justifică acordarea sumei de 18.257,61 RON, întrucât nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Pârâtul a reţinut, astfel, că sunt incidente prevederile art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, care menţionează că "Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, actele eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit".

Împotriva deciziei menţionate, reclamanta a formulat demersul judiciar de face obiectul prezentei cauze, criticând soluţia privind respingerea cererii de plată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esenţă, următoarele: urmare evenimentului rutier produs în data de 26.07.2014, culpa exclusivă pentru avarierea autoturismului proprietate personală aparţine şoferului celuilalt autoturism implicat, ce era asigurat cu poliţă RCA emisă de B. S.A.; această societate de asigurare nu i-a acordat despăgubirea pe cale amiabilă, informând-o în acest sens prin Notificarea nr. x/18.08.2014, astfel că reclamanta a efectuat reparaţiile în regie proprie, conform devizului de calcul din 03.09.2014 şi a facturii nr. x/20.11.2014 în cuantum de 18.057,61 RON; ulterior, reclamanta a promovat o acţiune judecătorească împotriva B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata contravalorii reparaţiilor autovehiculului avariat, însă, în cursul judecăţii, s-a deschis procedura insolvenţei asigurătorului, iar instanţa a dispus suspendarea de drept a cauzei în baza art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă; în final, a introdus la FGA cererea de plată nr. x/14.03.2016, care i-a fost respinsă prin decizia nr. 24411/07.10.2020, contrar prevederilor art. 41, 44, 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995.

Legalitatea actului administrativ emis de pârât a fost confirmată de prima instanţă, prin respingerea acţiunii reclamantei ca nefondată.

Recurenta-reclamantă critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere.

De altfel, deşi recurenta-reclamantă pretinde că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiată, din perspectiva faptului că legalitatea Deciziei nr. 24411/07.10.2020 nu a fost analizată prin prisma dinamicii producerii accidentului, Înalta Curte reţine, astfel cum rezultă din aspectele redate în precedent, că, se face referire la dinamica producerii accidentului pentru prima dată în recurs şi, câtă vreme reclamanta nu invocase aceste aspecte la fond, sentinţa nu avea cum să fie motivată în acest mod.

În realitate, nemulţumirile recurentei-reclamante privesc modalitatea în care instanţa de fond a făcut aplicarea normelor de drept material la situaţia în speţă, critici care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Trecând la analiza motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se observă că, prin criticile formulate, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile incidente din Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2016, precum şi dispoziţiile art. 41, 44, 49, 50 din Legea nr. 136/1995, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, Înalta Curte împărtăşeşte soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii, urmând a fi menţinută prin respingerea recursului, dar cu substituirea motivării, după cum se va arăta în continuare.

Art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi art. 21 alin. (2) Normele ASF nr. 16/2015 prevăd ca, în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor:

"(1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a) creanţa de asigurări - creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

FGA are obligaţia legală de a stabili cuantumul despăgubirilor, dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă.

Asigurarea RCA este o asigurare de răspundere obligatorie, deoarece condiţiile acestui contract de asigurare sunt expres stabile prin lege (în speţă, Legea nr. 136/1995) şi normele de aplicare în vigoare la data încheierii contractului de asigurare (în speţă, Norma RCA nr. 23/2014 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară).

În acest sens sunt şi prevederile art. 1 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, conform cărora:

"Condiţiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezentele norme".

La analizarea cererii de plată nr. x/14.03.2016 în cadrul procedurii administrative necontencioase, FGA a aplicat dispoziţiile legale mai sus menţionate şi a procedat conform condiţiilor contractuale prevăzute la art. 45 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd explicit următoarele:

"Stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competenţe să constate accidentele de vehicule, înştiinţare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit".

Conform art. 46 pct. 3 din aceleaşi Norme:

"Despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care: […] 3. nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse".

Din analiza cererii de plată şi a dosarului de daună, preluat de FGA sub nr. dosar unic x, în baza prevederilor art. 18 din Norma ASF nr. 16/2015, a rezultat că nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele şi împrejurările producerii accidentului, precum şi la cuantumul prejudiciilor produse.

Recurenta-reclamantă afirmă în mod neîntemeiat că instanţa de fond ar fi trebuit să combată argumentat aceste concluzii la care a ajuns FGA.

Or, de vreme ce, astfel cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi corect a observat şi pârâtul prin întâmpinările depuse în ambele etape procesuale, reclamanta nu a prezentat critici de nelegalitate a deciziei, respectiv nu a invocat nimic în legătură cu motivul respingerii cererii de plată, se reţine că nici instanţa nu avea motiv să procedeze în sensul dorit de recurenta-reclamantă.

Înalta Curte apreciază că ipoteza propusă de recurenta-reclamantă nu are o forţă probantă mai mare decât soluţia propusă de către intimatul-pârât, iar potrivit art. 249 C. proc. civ. (Sarcina probei), "Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Potrivit regulilor probaţiunii, sarcina probei incumbă celui care afirmă ceva, iar nu celui care neagă (probatio incumbit ei qui dicit nonei qui negat), or, în speţă, reclamanta nu a făcut nicio dovadă care să demonstreze că pârâtul FGA nu ar fi făcut aplicarea corectă a legii în materia răspunderii civile delictuale.

Simpla susţinere a recurentei-reclamante că, din constatarea amiabilă de accident întocmită în dosarul de daună rezultă că vinovat de producerea accidentului este conducătorul celuilalt autoturism, nu este suficientă şi nu demonstrează că FGA a reţinut în mod eronat că nu s-a dovedit premisa culpei asiguratului RCA, susţinerile reclamantei fiind simple alegaţii care nu au fost probate.

Nici împrejurarea că şoferul autoturismului marca x se consideră vinovat de producerea evenimetului, recurenta-reclamantă referindu-se în acest sens la interogatoriul luat acestuia în cadrul dosarului nr. x/2015 al Judecătoriei Gheorgheni, nu poate conduce direct la concluzia că vinovăţia aparţine asiguratului parte contractantă în contractul de asigurare încheiat cu asigurătorul B. S.A., în faliment, în condiţiile în care nu se coroboreaază cu documentele aflate la dosarul de daună.

În plus, Înalta Curte are în vedere că în cauzele civile operează principiul disponibilităţii şi, cum reclamanta nu a solicitat o expertiză pentru stabilirea valorii prejudiciului suferit prin intervenierea evenimentului asigurat şi nici alte probe, ci doar înscrisurile din dosarul de daună, instanţa nu putea aprecia necesară dispunerea din oficiu a unei expertize de specialitate, cu atât mai mult cu cât concluzia la care au ajuns persoanele care au competenţe în instrumentarea dosarelor de daună, analizând dinamica accidentului, este pe deplin confirmată de documentele justificative existente în acest dosar.

Prin urmare. având în vedere că reclamanta nu a probat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea recursului pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 783 din 19 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 aprilie 2023.