Inapplicability of automatic suspension of administrative claims for non-fraud criminal offenses in agricultural subsidy recovery

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa la data de 17.10.2022, sub numărul x/2022 în urma declinării de competenţă de la Tribunalul Tulcea, reclamanta A. S.R.L. a solicitat cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Tulcea (numită în continuare APIA Tulcea), în temeiul art. 10 şi 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011, suspendarea executării actului administrativ/titlu de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/20.07.2022.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 235/2022 din 28 noiembrie 2022, Curtea de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Administrator Judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea, având ca obiect suspendare executare act administrativ.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi suspendarea actului administrativ/titlu de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/20.07.2022.

În motivarea recursului arată că motivarea instanţei este contradictorie aceasta reţinând că "sesizarea nu priveşte săvârşirea unei fraude, [...] ci a infracţiunii prevăzute de art. 359 C. pen.."' şi că art. 45 vizează două situaţii distincte - "sesizarea organului de urmărire penală/DLAF de către autorităţile cu competenţe in gestionarea fondurilor europene în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de săvârşire a unei fapte penale de care depinde existenta creanţei bugetard", însă leagă în mod automat aplicarea art. 45(alin. (4) de art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011, care vizează exclusiv situaţia în care cu ocazia controlului se identifică indicii de fraudă.

Mai arată recurenta că sentinţa recurată este nelegală, instanţa de fond oferind o greşită interpretarea a normelor de drept material aplicabile în cauză, respectiv a dispoziţiilor art. 45 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum şi a art. 359 C. pen., art. 102 din Legea nr. 85/2014 coroborat cu art. 351 C. proc. civ..fisc. şi art. 2 din Legea nr. 85/2014 [motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar interpretării oferite de instanţă, sintagma din cadrul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 "şi a fost sesizat/sesizată" trebuie să fie interpretată în sensul conferit de legiuitor prin intermediul dispoziţiilor art. 288 C. proc. pen. care reglementează modul de sesizare a organelor penale stipulează că:

"Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu".

În consecinţă, cât timp dispoziţiile art. 45 alin. (4) O.U.G. nr. 66/2011 nu limitează în mod expres modul de sesizare a organelor penale, rezultă că aceasta vor demara procedura de urmărire penală în urma oricărei modalităţi de sesizare prevăzute de art. 288 C. proc. pen.

Contra-argumentele A. cu privire la considerentele instanţei de fond prin care s-a reţinut că în cauză nu ar exista suprapunere între conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 359 C. pen. şi faptele pentru care a fost emis Procesul-verbal privesc următoarele:

Recurenta apreciază că, din însuşi Procesul-verbal reiese că acesta a fost emis în urma sesizării organul de urmărire penală în dosarul nr. x/P/2020, iar infracţiunea analizată, producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind substanţe toxice/chimice - reprezintă exact faptele care i se impută societăţii A. prin Procesul-verbal.

Prin urmare, nu sunt întemeiate considerentele instanţei prin care acesta separă în mod nefondat faptele pentru care a fost sancţionată A. de cercetarea ce face obiectului dosarului penal nr. x/2020, cât timp, aşa cum reiese din punctul 5 din Procesul-Verbal, toate verificările realizate asupra activităţii C. s-au realizat ulterior începerii urmării penale, 03.03.2020.

Mai mult, interpretarea Curţii de Apel Constanţa nu este susţinută nici de motivarea APIA din cuprinsul procesului-verbal contestat. Conform PV nr. 8394/20.07.2022, în perioada 2014/2016, A. ar fi utilizat substanţe de interzise, încălcând astfel normele SMR (anul 2014).

Interpretarea Curţii de Apel Constanţa este una excesiv de formalistă şi pierde din vedere aspectul esenţial reţinut prin respectivul PV nr. 8394/2022, respectiv pretinsa folosire de substanţe nepermise în Delta Dunării.

Adaugă recurenta că în situaţii similare, în care motivarea Procesului-verbal de control preia aspectele reţinute de organele penale/DLAF, instanţele au apreciat că există o dependenţă între existenţa creanţei şi soluţionarea dosarului penal.

Faţă de considerentele instanţei prin care s-a reţinut că folosirea unor substanţe interzise în perimetrul Rezervaţiei Delta Dunării nu ar părea să se identifice neapărat cu infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 359 C. pen., recurenta face următoarele precizări:

Considerentul instanţei este eronat, deoarece cercetările începute de organele de cercetare penală faţă de A., se referă la folosirea de substanţe în Delta Dunării, astfel cum reiese din Ordonanţa prin Ordonanţa din 22.11.2021, emisă în dosarul penal nr. x/2020

Prin urmare, se poate desprinde concluzia că faptele pentru care A. a fost obligată la plata creanţei bugetare sunt identice cu cele pentru care s-a început procedura urmării penale.

Mai mult, subliniază recurenta că A. desfăşoară activităţi agricole doar în cadrul Deltei Dunării, astfel încât este evident că faptele pentru care s-a început urmărirea penală vizează întocmai faptele pentru care societatea a fost sancţionată de APIA.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei prevenirii pagubei iminente, faţă de considerentele instanţei prin care a fost reţinut că executarea Procesului-verbal a fost suspendată ca efect al dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014, recurenta afirmă că:

Potrivit art. 351 C. proc. civ. fisc. "prin derogare de la dispoziţiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, actele administrative fiscale emite înainte şi după intrarea în insolvenţă se supun controlului instanţelor specializate de contencios administrativ fiscal".

De asemenea, conform art. 102 alin. (8) indice 1 din Legea nr. 85/2014:

"Creanţele fiscale constatate printr-un act administrativ fiscal contestat şi a cărui executare silită nu a fost suspendată prin hotărâre judecătorească definitivă vor fi admise la masa credală şi trecute provizoriu până la finalizarea contestaţiei de către instanţa de contencios administrative.

Aşadar, textele legale permit, pe de o parte, judecarea în continuare a contestaţiilor şi implicit suspendării actelor administrative-fiscale, iar pe de altă parte, confirmă interesul şi efectul extrem de important al suspendării în insolvenţă: creanţele aferente proceselor-verbale suspendate vor fi înscrise suspensiv, fără drept de vot (interpretare per a contrario deoarece dacă actul nu e suspendat creanţele fiscale se înscriu doar provizoriu însă nu şi sub condiţie suspensivă).

Tocmai acest interes şi efect specific a fost deja recunoscut în dosarul nr. x/2022 care a avut ca obiect suspendarea procesului-verbal emis de APIA pentru campania desfăşurată de C. (ie. societate parte din grupul de societăţi din care face parte şi A.) aferentă anului 2014, unde Tribunalul Tulcea a indicat că inclusiv efectele non-pecuniare justifică suspendarea, cum "este însuşi dreptul de vot, care, în procedurile de insolvenţă în care creditorul fiscal deţine o pondere semnificativă a masei credale, decide cursul afacerii debitorului.

Aceasta deoarece continuarea judecării prezentei cauze are multiple efecte, dincolo de suspendarea realizării creanţei de către A.P.I.A., printre care se numără eventuala înscriere a creanţei fără drept de vot.

Prin urmare, deschiderea procedurii de insolvenţă nu determină în mod inerent că nu se va mai putea solicita suspendarea sumelor aferente proceselor-verbale de stabilire a creanţelor bugetare emise de APIA.

Acestea întrucât suspendarea actelor administrative fiscale de către instanţa de contencios determină în mod direct dacă creanţele aferente proceselor-verbale suspendate vor fi înscrise suspensiv, fără drept de vot (interpretare per a contrario a dispoziţiilor art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014, deoarece dacă actul nu e suspendat creanţele fiscale se înscriu doar provizoriu însă nu şi sub condiţie suspensivă).

Cu alte cuvinte, art. 75 din Legea nr. 85/2014 nu suspendă toate efectele ale actului administrativ, acesta producând şi ulterior deschiderii procedurii insolvenţei consecinţe juridice faţă de patrimoniul debitorului.

Recurenta în raport de considerentele instanţei prin care s-a reţinut că dreptul de vot al APIA ar deriva din lege, si nu din procesul-verbal.

În combaterea acestui considerent apreciază că Procesul-verbal nesuspendat este cel care consolidează dreptul de vot al APIA, aspect care reiese din textele de lege ante-menţionate în raport de care a argumentat efectele asupra modului în care creanţele bugetare sunt înscrise la masa credală a debitorului.

De altfel, nu se poate accepta că dreptul de vot al APIA derivă exclusiv din lege, dat fiind că acesta este stabilit în raport de cuantumul creanţei şi de înscrisurile din care acesta rezultă.

Or, Procesul-verbal determină, atât câtimea creanţei în raport de care APIA se înscrie la masa credală a debitorului şi în raport de care se calculează ponderea votului creditorului în cadrul procedurii, cât şi, chiar existenţa dreptului de creanţă în raport de care creditorul este îndrituit să se înscriere la masa credală şi eventual la dreptul de vot ataşat acesteia.

Recurenta prin raportare la considerentele instanţei prin care s-a reţinut că exercitarea dreptului de vot nu ar provoca în mod necesar o paguba iminentă, recurenta-reclamantă susţine următoarele:

În prezenta cauză, exercitarea dreptului de vot determină o pagubă iminentă întrucât deşi asupra existenţei acestora planează o incertitudine, cuantumul ridicat ai acesteia dictează modul în care va decurge procedura insolvenţei.

Or, înscrierea unui creditor majoritar a cărui creanţă este incertă la masa credală a debitorului afectează în mod semnificativ modul în care se va aprecia oportunitatea măsurilor ce vor fi luate în cadrul procedurii.

În concret, înscrierea creanţei incerte şi majoritare a APIA cu drept de vot la masa credală a A. va diminua considerabil şansele de redresare ale debitorului insolvent.

De altfel, însăşi starea de insolvabilitate a debitorului reprezintă paguba iminentă produsă în patrimoniul acestuia, dat fiind că starea de incapacitate de plată este urmarea emiterii Procesului-verbal, a cărui suspendare se solicită.

Contrar celor reţinute de instanţă, existenţa unei pagube iminente se verifică în continuare, întrucât dacă actul nu este suspendat ca urmare a soluţionării prezentei cauze, atunci urmează să se producă un prejudiciu ireparabil, constând în exercitarea de către intimat a drepturilor de vot corespunzătoare unor creanţe extrem de ridicate, şi astfel alterarea modului de a lua deciziile în procedură.

Procedura insolvenţei fiind una caracterizată de celeritate, deciziile din procedură urmează să producă efecte ireversibile, care nu vor mai putea fi modificate chiar dacă ulterior sunt invalidate creanţele reclamate de pârâtă (de ex., aprobarea unor activităţi suplimentare în procedură, vânzarea unor bunuri, luarea hotărârilor de către creditori, ş.a.m.d).

4. Apărările intimatului-pârât

Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea recurată în raport cu criticile formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Centrul Judeţean Tulcea suspendarea executării actului administrativ/titlu de creanţă reprezentat de Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APIA sub numărul x/20.07.2022.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/20.07.2022 la APIA Tulcea s-a stabilit o creanţă bugetară rezultată din nereguli în valoare de 4.477.780,79 RON şi s-a dispus recuperarea de la reclamantă a sumei acordate necuvenit pentru Campania 2016, în urma neregulilor constatate ca urmare a introducerii în baza de date a datelor constatate în Raportul de control nr. x, rezultând încălcarea normelor de ecocondiţionalitate, respectiv SMR 10 "Introducerea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor", SMR 2 "Conservarea păsărilor sălbatice" şi SMR 3 "Conservarea habitalor naturale şi a speciilor de floră şi faună sălbatică" prevăzute de art. 4 privind Sancţiunile administrative pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate din Ordinul nr. 999/2016, art. 39 şi art. 40 din Regulamentul delegate (UE) nr. 640/2014 şi Ordinul comun MADR/MMAP/ANSVSA 352/636/54/2015.

Reclamanta a susţinut, în esenţă, că îndoiala evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ contestat derivă din faptul că procesul-verbal contestat a fost emis în mod nelegal cu încălcarea art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 deoarece potrivit acestui text de lege, emiterea Procesului-verbal era suspendată de drept până la soluţionarea dosarului penal nr. x/P/2020.

Prin sentinţa recurată, cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea instanţei de fond este contradictorie sub aspectul cazului bine justificat. Aşadar, arată recurenta că instanţa reţinând dispoziţiile art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu cele ale art. 8 din acelaşi act normativ a lăsat fără aplicare una dintre ipotezele vizate de art. 45 alin. (4), câtă vreme prevederile anterior enunţate fac trimitere exclusiv la situaţia în care cu ocazia controlului se constată indicii de fraudă.

Înalta Curte constată că nu se evidenţiază incidenţa acestui motiv de casare, având în vedere că prima instanţă a reţinut că nu rezultă că organele penale au fost sesizate de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene pentru că s-ar fi constat existenţa unor indicii de fraudă sau de săvârşire a unei fapte penale, ci, aşa cum arată reclamanta, organele penale s-au sesizat din oficiu.

Sesizarea nu priveşte săvârşirea unei fraude, aşa cum este aceasta definită de O.U.G. nr. 66/2011 - infracţiunea săvârşită în legătură cu obţinerea ori utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale, ci a infracţiunii prevăzute de art. 359 C. pen. - Traficul de produse sau substanţe toxice: (1) Producerea, deţinerea, precum şi orice operaţiune privind circulaţia produselor ori substanţelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.

Or, concluzia instanţei de fond în sensul că nu există suprapunere între conţinutul constitutiv al infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală şi faptele pentru care s-a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, este corectă.

Prin urmare, nu poate fi reţinut motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. din perspectiva existenţei unor motive contradictorii. Mai mult, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi implicit a modului în care se aplică în cauză, prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 prin raportare la materialul probator propus şi a limitelor instituite de procedura judecării cererilor privitoare la suspendareaexecutării actului administrativ.

Astfel, aminteşte instanţa de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrative unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În aceste condiţii, pe de-o parte, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în interpretarea sa un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la aparenţa de legalitate a acestuia.

Cât priveşte critica propusă de recurenta-reclamantă faţă de modul în care instanţa de fond a interpretat prevederile art. 45 alin (4) din O.U.G. nr. 66/2011 şi modalitatea de aplicare la speţă a acestui text de lege, în sensul că existenţa unei cauze penale ce are în vedere cercetarea penală a unor aspecte constatate şi în procesul-verbal nr. x/20.07.2022, respectiv existenţa dosarului penal nr. x/2020 este suficientă şi presupune o suspendare de drept a executării creanţei reţinute în actul administrativ contestat, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

În acord cu opinia instanţei de fond, pe de-o parte, nu rezultă din elementele dosarului că autoritatea de control pârâtă este cea care formulat o plângere penală împotriva recurentei-reclamante din perspectiva aspectelor constatate în urma controlului efectuat în temeiul O.U.G. nr. 66/2011.

Pe de altă parte aspectele urmărite de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură la efectuarea controlului au avut în vedere verificarea existenţei unor nereguli din perspectiva prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi cu respectarea procedurii prevăzută de prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

În mod just, instanţa de fond a apreciat că în procedura sumară prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, incidenţa dispoziţiilor art. 23 şi art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, din perspectiva existenţei sau nu a unor nereguli, ori a datei la care s-a făcut sesizarea penală, a autorului acesteia şi a implicării autorităţii de control intimate în procedura de cercetare penală prin prisma actului de control efectuat de aceasta în procedură administrativă prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi făcută.

În aceste condiţii, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză, nu există elemente suficiente pentru a se constata că există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.07.2022emis de către intimata APIA Centrul Judeţean Tulcea.

Astfel, din perspectiva celor mai sus arătate şi a modului în care a fost întocmit procesul-verbal nr. x/20.07.2022 (conţinut, formă etc), se constată în acord cu opinia instanţei de fond, că în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului temeinic justificat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezenta cauză de către instanţa de fond.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa de control judiciar reţine că sentinţa recurată este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin Administrator Judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 235/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 235/2022 din 28 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.