Retroactive application of joint and several tax liability for pre-enactment insolvency debts

Şedinţa publică din data de 4 aprilie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 22.03.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 222/25.02.2021 emisă de D.G.R.F.P. Braşov privind soluţionarea contestaţiei formulată de petentul A. şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/22.12.2020, cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 109/2021 din 21 octombrie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a anulat decizia nr. 222/25.02.2021 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/22.12.2020 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

A obligat pârâtele la plata către reclamant a sumei de 100 RON cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a formulat recurs, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa de fond, în mod eronat, a analizat încălcarea principiului neretroactivităţii legii fiscale consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Obligaţia solidară de plată a creanţelor fiscale se datorează de adminitratori/asociaţi până la achitarea integrală a acestora şi izvorăşte din lege, în speţă art. 20 şi art. 22 din Legea nr. 207/2015.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A., constatând că recurenta-pârâtă a formulat argumente de ordin critic care se circumscriu motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. (8) C. proc. civ., invocându-se în concret pronunţarea hotărârii recurate cu încălcarea dispoziţiilor art. 20 şi art. 22 din Legea nr. 207/2015.

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat de recurenta pârâtă prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

În ceea ce priveşte contextul factual, se reţine că prin Decizia nr. 43085/22.12.2020 emisă de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov s-a stabilit răspunderea solidară a reclamantei în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2^l) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscal.

Totodată, s-a menţionat că, pentru obligaţiile fiscale ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plata respectivelor obligaţii, menţionându-se elementele care au fost considerate ca fiind cauze şi împrejurări ce au condus la apariţia stării de insolvenţă a B. S.R.L.

Din cuprinsul deciziei de mai sus rezultă că verificarea de către organul fiscal, în perioada 03.09.2015 - 30.10.2015, a relaţiilor comerciale ale B. S.R.L., a vizat perioada ianuarie 2014 - august 2015, ceea ce înseamnă că este vorba de obligaţii fiscale restante în sumă de 5.547.098 RON aferente operaţiunilor comerciale efectuate în această din urmă perioadă .

În acest sens, în decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 222/25.02.2021 emisă de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov pârâtele au precizat că obligaţiile fiscale ale B. S.R.L. au fost stabilite prin Decizia de impunere nr. x/13.04.2016, respectiv Decizia de impunere nr. x/19.05.2016, fiind aferente perioadei 2014-2015 .

În raport de respectivele obligaţii fiscale restante în sumă de 5.547.098 RON şi de operaţiunile comerciale care au stat la baza naşterii lor, pârâtele au făcut aplicarea art. 25 alin. (2^l) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, stabilind răspunderea solidară a reclamantului, nefiind vorba despre ipoteza prevăzută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile vizând îndeplinirea condiţiilor necesare pentru dispunerea măsurii atragerii răspunderii solidare.

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că din cuprinsul Deciziei nr. 43085/22.12.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, contestată prin prezentul demers judiciar, rezultă că atragerea răspunderii solidare a recurentei-reclamante s-a făcut în temeiul dispoziţiilor art. 25 alin. (2)^1 din Codul de procedură fiscală, care prevăd că "Pentru obligaţiile fiscale restante ale debitorului pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei răspund solidar cu acesta persoanele care au determinat cu rea-credinţă acumularea şi sustragerea de la plată acestor obligaţii".

Ca urmare, sub un prim aspect, se constată că în mod greşit autoritatea pârâtă a analizat condiţiile antrenării răspunderii recurentei-reclamante prin coroborare cu dispoziţiile art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, care se referă la nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Sub un al doilea aspect, se impune precizarea că dispoziţiile art. 25 alin. (2)1din Codul de procedură fiscală, introduse prin O.G. nr. 30/2017, adaugă un nou motiv pentru care se poate dispune atragerea răspunderii solidare cu debitorul, distinct de toate celelalte la motive reglementate de art. 25 alin. (1) lit. a) - e) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit acestui text, răspunderea solidară poate fi antrenată dacă are ca obiect obligaţii fiscale pentru care s-a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei şi dacă există fapta de determinare a acumulării acestora, precum şi cea a sustragerii de la plata lor, prin utilizarea resursele sale băneşti în alte scopuri decât cele de a achita obligaţiile fiscale, iar persoana căreia i se atrage răspunderea a săvârşit faptele cu rea credinţă.

Ca urmare, antrenarea răspunderii, în baza acestui text, nu poate avea loc doar pentru fapta de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, întrucât textul vizează ipoteza în care aceeaşi persoană acumulează obligaţii fiscale şi apoi se sustrage de la plata lor, legiuitorul folosind conjuncţia "şi", spre deosebire de situaţia de la art. 25 alin. (2) lit. d) Codul de procedură fiscală, unde este folosită conjuncţia "şi/sau" ceea ce face posibilă antrenarea răspunderii, după caz, doar pentru nedeclararea obligaţiilor fiscale, ori doar pentru neplata obligaţiilor fiscale sau pentru ambele fapte.

Interpretând astfel textul legal, rezultă că antrenarea răspunderii recurentei- reclamante, raportat la starea de fapt reţinută, se putea face numai pentru fapta de acumulare şi sustragere de la plata obligaţiei fiscale a societăţii, săvârşită după data de 3.09.2017 (data intrării în vigoare a legii), dacă erau îndeplinite şi celelalte condiţii impuse de text.

În speţă, antrenarea răspunderii solidare a avut loc ca urmare a nerespectării obligaţiei legale de plată a creanţelor fiscale ale societăţii debitoare pentru perioada ianuarie 2014 - august 2015.

Raportat la această stare de fapt, sunt neîntemeiate criticile recurentei privind îndeplinirea condiţiilor pentru a fi antrenată răspunderea sa în temeiul art. 25 alin. (2)1Codul de procedură fiscală, în considerarea faptului că răspunderea acesteia putea fi antrenată doar pentru creanţele fiscale acumulate în perioada de după 3.09.2017, de la a căror plată s-ar fi sustras.

Însă, în speţă, a fost antrenată răspunderea pentru obligaţii fiscale datorate pentru o perioadă anterioară datei de 3.09.2017, când a intrat în vigoare alin. (2)1al art. 25, ajungându-se astfel la aplicarea retroactivă a textului, în contextul în care, pentru argumentele expuse anterior, răspunderea reglementată de acest articol poate fi antrenată doar pentru fapta de acumulare şi sustragere de la plata creanţei fiscale, şi nu numai pentru fapta de acumulare a obligaţiilor fiscale sau numai pentru cea de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că nu se poate prezuma răspunderea administratorului în toate cazurile când pasivul social, sau o parte a acestuia, nu poate fi acoperit, ci doar când se probează, în concret, că acesta a cauzat starea de insolvabilitate a societăţii prin acumularea de datorii, iar ulterior s-a sustras de la plata acestora, prin declararea insolvenţei.

Mai mult, reaua credinţă a administratorului reprezintă condiţia sine qua non pentru atragerea răspunderii solidare, iar această condiţie care trebuie îndeplinită atât cu ocazia acumulării, cât şi a sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale respective.

Aşadar în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că deciziile a căror anulare se solicită încalcă principiul neretroactivităţii legii consacrat de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata reclamantă A..

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei nr. 109/2021 din 21 octombrie 2021 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 aprilie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.