Company's challenge to judicial inspection resolutions over judges' misconduct fails; discrimination claim rejected and state liability claim inadmissible

Şedinţa publică din data de 31 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub număr de dosar x/2021, reclamanta Euroagent S.R.L. a contestat, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, rezoluţiile inspectorului-şef din cadrul Inspecţiei Judiciare şi a solicitat admiterea cererii, desfiinţarea Rezoluţiei din 07.04.2021, din dosarul x, comunicată la data de 09.04.2021, prin poştă electronică; desfiinţarea Rezoluţiei din data de 19.04.2021, din dosarul x, comunicată la data de 21.04.2021, prin poştă electronică şi constatarea de către instanţă a faptei de discriminare, conform art. 10 din Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, acordarea de despăgubiri în valoare de 10.000 RON şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare.

2. Hotărârile instanţei de fond recurate

2.1. Prin încheierea din 10 martie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată în cauză;

- a respins cererea de înscriere în fals ca inadmisibilă, cerere formulată în cadrul prezentului dosar de către reclamant;

- a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, invocată de către reclamantă;

- faţă de dispoziţiile art. 255 C. proc. civ., raportat la art. 258 C. proc. civ., a încuviinţat, pentru părţi, proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei;

- a respins solicitările din cererea formulată de reclamantă, cerere intitulată "Cerere privind pârâta CNCD", având în vedere că, la art. 19 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 nu este prevăzută obligaţia instanţelor judecătoreşti de a sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

- a acordat cuvântul cu privire la excepţiile invocate prin întâmpinare, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii şi cu privire la fondul cauzei.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 898 din 05 mai 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată;

- a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004;

- a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil;

- a respins în rest acţiunea modificată, formulată de reclamanta Euroagent S.R.L. prin A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Inspecţia Judiciară şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Recurenta-reclamantă Euroagent S.R.L. a formulat recurs împotriva încheierii din 10 martie 2022 şi a sentinţei civile nr. 898 din 05 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea sentinţei atacate.

În motivarea recursului s-a arătat că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ce fac obiectul prevederilor pct. 5 alin. (1) al art. 488 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a învederat faptul că judecătorul fondului nu s-a conformat obligaţiei prevăzute de art. 304 alin. (2) C. proc. civ. şi a respins cererea de înscriere în fals ca inadmisibilă, în mod neîntemeiat şi vătămător, vătămare care nu a mai fost acoperită pe toată durata procesului, fiind incidente prevederile art. 175 C. proc. civ.

Totodată, aceasta susţine că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal, având în vedere că notele depuse la dosarul cauzei de către pârâta Inspecţia Judiciară sunt semnate şi ştampilate în mod diferit faţă de ordinul emis de inspectorul şef, arătând că sunt incidente dispoziţiile art. 176 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a invocat în mod greşit dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Ordonanţa nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare (în continuare Ordonanţa nr. 137/2000), în ceea ce priveşte respingerea cererii privind pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În opinia acesteia, instanţa de fond era obligată să primească cererea incidentală şi să o comunice pârâtului Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în temeiul art. 14 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", recurenta-reclamantă Euroagent S.R.L. arată că judecătorul fondului a constatat în mod eronat că pretenţiile formulate nu sunt prevăzute de calea judiciară de realizare stabilită de art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (în continuare Legea nr. 317/2004), deşi legea nu dispune şi nici nu interzice, judecătorul încălcând dispoziţiile principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos.

În considerarea aceluiaşi motiv de casare, recurenta-reclamantă învederează că instanţa de fond a greşit când a admis că, cu privire la faptele judecătorilor nu sunt incidente prevederile art. 991 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată (în continuare Legea nr. 303/2004), redând conţinutul alin. (1), (2) şi (3). Recurenta-reclamantă consideră că a făcut dovada prejudiciului pentru discriminare, pe care l-a evaluat la cuantumul precizat, a faptei prejudiciabile făptuite cu vinovăţia prevăzută de art. 16 C. civ. şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea.

Totodată, arată că în mod eronat a fost admisă excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind atragerea răspunderii patrimoniale a Statului Român -prin Ministerul Finanţelor în condiţiile prevăzute de art. 96 din Legea nr. 303/2004, republicată, pe considerentul că nu vizează cadrul procesual stabilit de art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, deşi prevederile precizate nu restrâng răspunderea Statului Român în condiţiile judecării pricinilor întemeiate pe prevederile răspunderii instituite de art. 2 alin. (1)1 din Ordonanţa nr. 137/2000 republicată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material", recurenta-reclamantă susţine că judecătorul fondului a admis în mod greşit că în cadrul procesual stabilit de art. 451 alin. (3) din Legea 317/2004 nu pot fi deduse judecăţii pretenţii care pot fi solicitate în cadrul unor acţiuni judiciare distincte, deşi sunt incidente prevederile alin. (5), (6) şi (7) ale art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi al procurorilor (în continuare Legea nr. 303/2004), care stabilesc că cererea (capătul de cerere privind pârâtul Ministerul Finanţelor) pentru repararea prejudiciului se poate introduce numai împotriva Statului Român - prin Ministerul Finanţelor (fost Ministerul Finanţelor Publice).

În continuare, recurenta-reclamantă indică motivele de fond pentru admiterea recursului, arătând sesizările pe care le-a formulat către Inspecţia Judiciară cu privire la modul netemeinic şi nelegal prin care judecătorii din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti (doamna judecător B. şi domnul judecător C.) au soluţionat în mod eronat, din culpă sau cu intenţie, cererile succesive de somaţie europeană de plată. Arată că sesizările au fost respinse prin rezoluţiile inspectorilor, iar acestea sunt nelegale şi netemeinice.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului promovat de Euroagent S.R.L. şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

În motivare, arată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004, este inadmisibilă.

Pretenţiile formulate de recurenta-reclamantă care vizează atragerea răspunderii patrimoniale a Statului Român prin Ministerul Finanţelor în temeiul art. 96 din Legea nr. 303/2004 exced cadrului procesual stabilit de legiuitor la art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004.

În continuare, se arată că un alt aspect constatat de instanţa de judecată este şi cel potrivit căruia lectura ambelor rezoluţii emise de Inspecţia Judiciară relevă legala soluţionare a sesizărilor formulate; anume că actele atacate cuprind prezentarea în detaliu a situaţiei de fapt, precum şi argumentarea soluţiilor dispuse, inclusiv raportat la dispoziţiile legale incidente.

În mod corect, examinând înscrisurile depuse la dosar prin prisma normelor legale incidente, instanţa de fond a constatat că nu se confirmă existenţa vreunui indiciu de întrunire cumulativă a tuturor cerinţelor specifice abaterilor disciplinare reglementate la art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

De asemenea, intimatul-pârât arată că recursul promovat nu cuprinde argumente care să înfrângă legalitatea, respectiv temeinicia, raţionamentului redat în considerentele hotărârii atacate, recurenta-reclamantă preferând să reitereze generic apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

Altfel spus, motivele de recurs formulate nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate, în sensul celor reglementate de art. 488 C. proc. civ., pentru a determina casarea hotărârii atacate.

4.2. Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat.

Se arată în întâmpinare că hotărârea de fond ar putea fi casată în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. doar în situaţia unei încălcări a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Contrar susţinerilor recurentei, intimata-pârâtă arată că instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei cu respectarea tuturor regulilor de procedură, prin respingerea cererii de înscriere în fals, a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant şi a cererii privind Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, nefiind încălcată nicio normă care să determine nulitatea hotărârii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., intimata-pârâtă precizează că se poate dispune casarea unei hotărâri doar în cazul în care magistratul fondului nu a făcut cunoscute părţilor temeiurile şi fundamentele soluţiei adoptate, astfel încât instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

Învederează că acest motiv nu se confirmă, hotărârea putând fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

În considerarea motivului de nelegalitate consacrat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă consideră că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Curtea a constatat că rezoluţiile contestate de reclamantă sunt legale şi temeinice, neexistând motive de anulare a acestora.

Nu în ultimul rând, nefiind identificate elemente care să ateste îndeplinirea condiţiilor pentru constatarea existenţei unei fapte de discriminare, în mod judicios s-a subliniat că nu se poate dispune acordarea de despăgubiri şi nici restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, cum a solicitat recurenta-reclamantă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la hotărârile recurate şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 15.01.2021 a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători lucrarea nr. x, având ca obiect sesizarea formulată de petenta Euroagent S.R.L. cu privire la activitatea desfăşurată de domnul judecător C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, care a soluţionat dosarul nr. x/2020.

Prin Rezoluţia nr. 357/12.02.2021 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, reţinându-se că din verificările efectuate nu au rezultat indicii privind fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară.

Prin Rezoluţia Inspectorului-şef din data de 07.04.2021 (contestată în prezenta cauză) a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 357/12.02.2021, cu menţinerea rezoluţiei atacate.

La data de 14.12.2020 a fost înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători lucrarea nr. 20-4484, având ca obiect sesizarea formulată de petenta Euroagent S.R.L. cu privire la activitatea desfăşurată de doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, care a soluţionat dosarul nr. x/2020.

Prin Rezoluţia nr. 218/A/29.01.2021 s-a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată, reţinându-se că din verificările efectuate nu au rezultat indicii privind fapte de natură să atragă răspunderea disciplinară.

Prin Rezoluţia Inspectorului-şef din data de 19.04.2021 (contestată în prezenta cauză) a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei nr. 218/A/29.01.2021, cu menţinerea rezoluţiei atacate.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor emise de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, menţionate anterior.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii, reţinând, în esenţă, că pentru a fi emise Rezoluţiile de clasare nr. 357/12.02.2021 şi nr. 218/A/29.01.2021 au fost efectuate verificări conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată.

De asemenea, instanţa de contencios administrativ a reţinut că rezoluţiile contestate de recurenta-reclamantă cuprindeau, prin considerentele expuse, o analiză aprofundată şi temeinică a motivelor şi argumentelor invocate de recurenta-reclamantă, precum şi răspunsuri faţă de susţinerile din sesizarea formulată, cercetarea fiind complet efectuată, sens în care a reţinut că nu se impun noi verificări ori că ar trebui continuate verificările efectuate.

Referitor la criticile recurentei-reclamantei privind modul de soluţionare a cauzelor, prima instanţă a subliniat, în mod corect, că nici Inspecţia Judiciară şi nici secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti nu pot proceda la verificarea corectitudinii soluţiilor, a motivării lor şi a raţionamentului logico-juridic în baza cărora au fost soluţionate dosarele de către judecătorii împotriva cărora au fost formulate sesizările privind pretinse abateri disciplinare, iar, în funcţie de rezultatul verificării, să schimbe hotărârile judecătoreşti pronunţate de judecătorii respectivi.

În continuare, instanţa de contencios administrativ a constatat că rezoluţiile contestate de recurenta-reclamantă sunt legale şi temeinice, nu există motive de anulare a acestora, astfel că susţinerile acesteia din urmă privind discriminarea s-au dovedit a fi neîntemeiate.

Astfel, neexistând o faptă de discriminare, Curtea a stabilit că nu se poate dispune acordarea de despăgubiri şi nici restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, cum a solicitat recurenta-reclamantă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă Euroagent S.R.L. îşi exprimă nemulţumirea cu privire la soluţiile pronunţate prin încheierea din 10 martie 2022 şi prin sentinţa civilă nr. 898 din 05 mai 2022, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Criticile de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Motivul de recurs invocat include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată, efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ., încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului, încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise acestui motiv de casare vizează faptul că în ceea ce priveşte cererea de înscriere în fals judecătorul fondului trebuia să aplice prevederile art. 304-308 C. proc. civ. acesta nu trebuia să respingă ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant legal; de asemenea, în mod greşit acesta a respins cererea privind pârâta CNCD invocând dispoziţiile art. 19 alin. (2) din Ordonanţa nr. 137/2000, toate acestea cauzând o vătămare care s-a menţinut până la pronunţare, fiind incidente prevederile art. 175 C. proc. civ.

Susţinerile recurentei-reclamante nu se referă, în fapt, la încălcarea de către prima instanţă a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, ci privesc modalitatea în care instanţa s-a pronunţat asupra cererilor formulate, astfel că nu se circumscriu acestui motiv de casare, urmând a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", se poate dispune casarea unei hotărâri în cazul în care instanţa de fond nu a făcut cunoscute părţilor temeiurile şi fundamentele soluţiei adoptate, astfel încât instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei soluţiei.

Hotărârea poate fi considerată nemotivată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât şi atunci când cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii, care nu au legătură cu speţa.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Susţinerile recurentei-reclamante în legătură cu acest motiv de casare nu se referă la nemotivarea hotărârii sau la motive contradictorii ori motive străine de natura pricinii care nu au legătură cu speţa, ci la aplicarea greşită sau neaplicarea unor dispoziţii ale legii.

Niciunul dintre aceste posibile motive de casare nu se verifică în speţă, instanţa de fond motivând coerent şi amplu soluţia dispusă, cu luarea în considerare a tuturor criticilor din cererea introductivă a recurentei-reclamante.

Aspectele învederate de recurenta-reclamantă urmează a fi avute în vedere în examinarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte apreciază că nici argumentele recurentei vizând în fapt pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost expuse, nu sunt întemeiate.

În considerarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond a făcut o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor de drept material incidente, respingând în mod judicios, prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2022, atât cererea de înscriere în fals, excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, solicitările din cererea intitulată "Cerere privind pârâta CNCD" privind sesizarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, cât şi cererea de chemare în judecată prin sentinţa nr. 898 din 05.05.2022, ca neîntemeiate.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din data de 10.03.2022 cererea de înscriere în fals a fost respinsă ca inadmisibilă, instanţa de fond reţinând în mod corect că dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. se referă la administrarea probei cu înscrisuri, respectiv la înscrisurile folosite de părţi ca mijloace de probă în proces, iar nu la alte acte, cum este în cazul de faţă.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, în mod corect instanţa de fond a apreciat că înscrisurile depuse la dosar fac dovada calităţii de reprezentant legal pentru semnatarul notelor respective, iar, în ceea ce priveşte respingerea solicitării de comunicare a unei cereri către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în mod corect a reţinut că prevederile art. 19 alin. (2) din Ordonanţa nr. 137/2000 nu prevăd obligaţia instanţelor judecătoreşti de a sesiza Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cu privire la criticile formulate de recurenta-reclamantă în legătură cu soluţia pronunţată de instanţa de fond prin sentinţa recurată, subsumate motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în mod corect Curtea de Apel a reţinut că acţiunea reclamantei privind desfiinţarea rezoluţiilor emise de Inspecţia Judiciară este neîntemeiată, în cauză fiind dovedit că rezoluţiile contestate sunt legale şi temeinice, fiind emise în limita atribuţiilor şi a competenţelor conferite expres de lege Inspecţiei Judiciare.

În ceea ce priveşte cererea privind atragerea răspunderii patrimoniale, respectiv obligarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor în condiţiile art. 96 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi al procurorilor, Înalta Curte apreciază că în mod corect aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă de către instanţa de fond.

Potrivit art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, rezoluţia inspectorului-şef prin care a fost respinsă plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fiind prevăzute şi soluţiile pe care le pot pronunţa instanţele de contencios administrativ.

În cadrul procesual al contestaţiei prevăzute de art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, nu pot fi deduse judecăţii pretenţii care pot fi solicitate în cadrul unor acţiuni judiciare distincte, care pot fi formulate doar în cazurile, condiţiile şi cu respectarea procedurilor prevăzute expres de lege.

Potrivit art. 52 alin. (2) din Constituţie, orice persoană care a fost vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea pagubei.

Alineatul 3 al aceluiaşi text de lege reglementează răspunderea patrimonială a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, răspundere ce este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În ceea ce priveşte atragerea răspunderii statului pentru erori judiciare înregistrate în alte cauze decât cele penale, art. 96 din Legea nr. 303/2004 reglementează o condiţie prealabilă ce trebuie îndeplinită pentru admisibilitatea unei acţiuni civile în pretenţii, anume pronunţarea unei hotărâri definitive prin care să se stabilească răspunderea penală ori disciplinară a judecătorului sau a procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul procesului, şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Aşadar, pentru a fi stabilită răspunderea patrimonială a statului pentru erori judiciare survenite în alte cauze decât cele penale este necesar ca judecătorul să fi săvârşit o faptă în cursul procesului, aceasta să fie de natură să determine o eroare judiciară, iar fapta să fie sancţionată printr-o hotărâre definitivă de stabilire a răspunderii disciplinare a judecătorului. Totodată, este necesar ca eroarea judiciară să fie clar stabilită, iar hotărârea pronunţată în baza acesteia trebuie să fie desfiinţată.

De altfel, motivul de recurs ce vizează atragerea răspunderii patrimoniale a Statului Român prin Ministerul Finanţelor nu cuprinde argumente care să înfrângă legalitatea, respectiv temeinicia raţionamentului redat în considerentele hotărârii atacate, recurenta-reclamantă preferând să reitereze generic apărările susţinute în faţa instanţei de fond.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, Curtea de Apel a constatat în mod corect că pentru a fi emise Rezoluţiile de clasare nr. 357/12.02.2021 şi nr. 218/A/29.01.2021 au fost efectuate verificări, conform prevederilor art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată şi modificată. De asemenea, s-a reţinut că rezoluţiile contestate de reclamantă cuprind, prin considerentele expuse, o analiză aprofundată şi temeinică a motivelor şi argumentelor invocate de reclamantă, precum şi răspunsuri faţă de susţinerile din sesizarea formulată, verificările fiind complet efectuate, sens în care nu s-a subliniat că nu se impun noi verificări, ori că ar trebui continuate verificările efectuate.

Referitor la criticile formulate de reclamantă cu privire la Rezoluţia Inspectorului-şef nr. x şi Rezoluţia nr. 357/12.02.2021, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate cu privire la activitatea desfăşurată de domnul judecător C., în mod temeinic a observat Curtea de Apel că în conţinutul sesizării nu au fost invocate aspectele care se regăsesc nominalizate în mod expres în plângerea formulată de reclamantă împotriva rezoluţiei emise în dosarul nr. x şi în cererea de chemare în judecată, motiv pentru care aceste aspecte nu aveau cum să fie analizate direct de către inspectorul-şef la momentul soluţionării plângerii.

După cum este prevăzut la art. 45 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, aspectele semnalate potrivit art. 45 alin. (1) din acelaşi act normativ, sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecţiei Judiciare.

Raportat la conţinutul clar şi expres al dispoziţiilor legale mai sus menţionate rezultă că aspectele invocate direct în plângerea formulată de reclamantă împotriva Rezoluţiei nr. 357/12.02.2021 nu aveau cum să constituie obiect al verificărilor prealabile efectuate de inspectorul judiciar care a întocmit rezoluţia de clasare, din moment ce nu au fost invocate în sesizarea formulată de petentă.

În mod just s-a precizat că aceste aspecte nu puteau fi invocate direct în plângerea formulată de reclamantă împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 357/12.02.2021, din moment ce la art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată, se prevede în mod expres că plângerea are ca obiect rezoluţia de clasare.

De asemenea, contestaţia prevăzută de art. 451 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, republicată, poate avea ca obiect doar rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară, nefiind posibilă invocarea în contestaţie a unor aspecte care nu se regăsesc şi în conţinutul sesizării formulate în baza art. 45 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Concluzia inexistenţei unor indicii privind săvârşirea de abateri disciplinare de către judecătorii în cauză a avut la bază analiza obiectivă şi documentată realizată de Inspecţia Judiciară în cadrul verificărilor prealabile efectuate. În plus, s-a arătat că amploarea verificărilor şi metodele de verificare nu pot fi impuse de petenţi, fiind atributul exclusiv al inspectorului judiciar de a decide, în condiţiile legii, cu privire la probatoriul necesar a fi administrat pentru soluţionarea sesizărilor formulate în legătură cu pretinse abateri disciplinare.

Raportat la conţinutul constitutiv al abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Curtea a constatat în mod corect că Inspecţia Judiciară a analizat dacă există indicii referitoare la exercitarea funcţiei cu rea-credinţă, cu intenţia de a încălca legea, în deplină cunoştinţă de cauză, în scopul vătămării drepturilor reclamantei, sau al exercitării funcţiei cu gravă neglijenţă, prin încălcarea flagrantă a normelor de drept material sau procedural, fără nicio justificare.

Constatând că judecătorul care a soluţionat dosarul nr. x/2020 a argumentat în detaliu, respectiv în fapt şi în drept, soluţiile şi măsurile criticate de reclamantă, ţinând seama de aspectele rezultate din verificările prealabile efectuate şi de conţinutul abaterii disciplinare, precum şi de caracterizarea dată de legiuitor vinovăţiei în cele două forme sub care se poate săvârşi abaterea prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, inspectorul judiciar a concluzionat că nu poate fi dispusă declanşarea cercetării disciplinare, deoarece nu s-a probat existenţa vreunei încălcări a drepturilor procesuale ale reclamantei şi nici nu s-a identificat vreo greşeală a judecătorului, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă şi neîndoielnică.

De asemenea, nici cu privire la activitatea desfăşurată de judecătorul care a soluţionat dosarul nr. x/2020 nu au existat motive de anulare a rezoluţiilor contestate de reclamantă, în condiţiile în care examinarea aspectelor cuprinse în sesizarea formulată s-a realizat de Inspecţia Judiciară cu respectarea dispoziţiilor legale incidente şi în raport de elementele invocate de reclamantă, analiza efectuată de Inspecţia Judiciară fiind completă.

Referitor la criticile recurentei-reclamantei privind modul de soluţionare a cauzelor, în mod legal şi temeinic s-a precizat că nici Inspecţia Judiciară şi nici secţia de contencios administrativei fiscal a Curţii de Apel Bucureşti nu pot proceda la verificarea corectitudinii soluţiilor, a motivării lor şi a raţionamentului logico-juridic în baza cărora au fost soluţionate dosarele de către judecătorii împotriva cărora au fost formulate sesizările, iar, în funcţie de rezultatul verificării, să schimbe hotărârile judecătoreşti pronunţate de judecătorii respectivi.

Înalta Curte constată că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

"t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excede competenţelor Inspecţiei Judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurenta-reclamantă nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Procedura administrativă şi judiciară care priveşte sesizările formulate în legătură cu abaterile disciplinare nu poate fi utilizată de părţile din proces ca o cale extraordinară de atac care să fie soluţionată de un organ administrativ, respectiv de către Inspecţia Judiciară sau de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună-ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă - aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

În consecinţă, în mod corect Curtea de Apel a constatat că rezoluţiile contestate de reclamantă sunt legale şi temeinice, neexistând motive de anulare a acestora, precum şi faptul că, în acest context, se dovedesc a fi neîntemeiate şi susţinerile reclamantei privind discriminarea, din moment ce rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară sunt legale şi temeinice.

În acord cu soluţia pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000:

"Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

Din moment ce rezoluţiile emise de Inspecţia Judiciară sunt legale şi temeinice, susţinerile recurentei-reclamantei în ceea ce priveşte discriminarea sunt neîntemeiate.

Nu în ultimul rând, nefiind identificate elemente care să ateste îndeplinirea condiţiilor pentru constatarea existenţei unei fapte de discriminare, în mod judicios s-a subliniat că nu se poate dispune acordarea de despăgubiri şi nici restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, cum a solicitat recurenta-reclamantă.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenta-reclamantă sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă, întrucât aceasta este partea aflată în culpă procesuală, în accepţiunea normelor legale în materie, respectiv cea care a căzut în pretenţii.

Prin urmare, în considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenta-reclamantă Euroagent S.R.L., ca neîntemeiată.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta Euroagent S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Euroagent S.R.L. împotriva încheierii din 10 martie 2022 şi a sentinţei civile nr. 898 din 05 mai 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2023.