Revision for contrary judgments and new writings barred by strict time limits and lack of merits invocation

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A..

Prin sentinţa nr. 87 din 4 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în contradictoriu cu pârâta A. şi a constatat calitatea de lucrător al Securităţii în privinţa pârâtei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar respingerea cererii de constatare a calităţii sale de lucrător al Securităţii.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 2372 din data de 20 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a judecăţii recursului până la soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, formulată de recurenta pârâtă A. şi a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 87 din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Cererea de revizuire

La data de 21.06.2022, A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând anularea hotărârii, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de constatare a calităţii de lucrător al Securităţii.

Cu titlu prealabil, revizuenta a formulat şi cerere de repunere în termenul de revizuire, pentru motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere faptul că motivele de revizuire se raportează la considerentele hotărârii, revizuenta a arătat că nu a avut posibilitatea obiectivă de a formula cererea de revizuire în termen de 1 lună de la data pronunţării deciziei nr. 2372/20.04.2022. Întârzierea în formularea căii de atac este motivată de lipsa considerentelor hotărârii instanţei de recurs, acesta fiind motivul pentru care a înţeles să promoveze cererea de revizuire în termen de 1 lună de la data comunicării deciziei atacate, cu solicitarea de a se dispune repunerea în termenul de revizuire. Această soluţie procedurală a fost reţinută expres în Decizia CCR nr. 229/06.04.2021, iar prin prisma acestor considerente s-a apreciat că singura posibilitate de a formula calea de atac în raport de considerentele hotărârii este prin repunerea în termenul de revizuire, calculat de la data comunicării şi nu de la data pronunţării.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuenta a arătat că fundamentul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri este reprezentant de instituţia autorităţii de lucru judecat, prevăzută de art. 430 C. proc. civ., alin. (2) al textului indicat reglementând expres efectul autorităţii de lucru judecat a considerentelor prin care instanţa dezleagă o chestiune litigioasă, care este obligatorie în cadrul altei judecăţi care priveşte aceeaşi problemă.

În prezentul cadru procesual sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, hotărârile judecătoreşti fiind pronunţate în dosare diferite, respectiv în dosarele nr. x/2019 şi nr. y/2018, iar cele două hotărâri judecătoreşti potrivnice (decizia nr. 2372/20.04.2022 şi decizia nr. 3837/23.06.2021) sunt hotărâri definitive. Astfel, sunt contradictorii considerentele celor două hotărâri cu privire la aplicabilitatea art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 24/2008, în sensul că, prin decizia nr. 2372/20.04.2022 s-a reţinut că este suficientă împrejurarea conform căreia "Colegiul C.N.S.A.S. a aprobat cu unanimitate Nota de constatare şi a dispus Direcţiei juridice sesizarea Curţii de Apel Bucureşti cu acţiune în constatare calităţii de lucrător al Securităţii a recurentei-pârâte" pentru a fi respectate dispoziţiile art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 24/2008 privind sesizarea instanţei, în timp ce în decizia nr. 3837/23.06.2021 s-a reţinut că "verificarea recurentului nu a fost efectuată în temeiul unei sesizări din oficiu, ci a fost declanşată în anul 2014 la cererea a două persoane fizice", prin urmare, în vederea sesizării instanţei şi respectării dispoziţiilor art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca verificarea iniţială să fi fost din oficiu, şi nu doar sesizarea instanţei.

Întrucât anterior s-a stabilit că, în vederea sesizării instanţei cu o acţiune în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii, se impune ca verificarea iniţială să fi fost dispusă din oficiu, revizuenta a apreciat că prin decizia nr. 2372/20.04.2022 se încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu titlu de jurisprudenţă a fost invocată şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1011/12.03.2013, secţia a II-a civilă, în cadrul căreia s-a reţinut, cu privire la admisibilitatea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că "autoritatea de lucru judecat priveşte nu numai dis-pozitivul hotărârii, ci şi considerentele pe care acesta se sprijină [...] Litigiile au fost finalizate prin hotărâri pronunţate în recurs de înalta Curte de Casaţie şi justiţie, acestea aflându-se în contrarietate sub aspectul considerentelor şi soluţiilor pronunţate, derivând din divergenţa de interpretare a unei clauze din contractul de tranzacţie pe care reclamanta şi-a fundamentat pretenţiile. In ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat de care beneficiază prima din cele două decizii ale înaltei Curţi, s-a constatat că aceasta este ataşată considerentelor sale. înalta Curte a statuat că rezolvarea problemei de drept pe care prima decizie a dezlegat-o în considerentele sale se impune cu putere de lucru judecat, faţă de a doua decizie, care prin considerente i-a dat o rezolvare contrară, cu consecinţa adoptării unei soluţii contrare" .

De asemenea şi în doctrină s-a reţinut că "este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă".

Astfel, în opinia revizuentei, este evident că în ambele hotărâri s-a adus în discuţie chestiunea litigioasă vizând aplicarea art. 6 şi 7 din O.U.G. nr. 24/2008, iar prima hotărâre a stabilit ca se impune ca verificarea iniţială să fi fost dispusă din oficiu, nu doar sesizarea instanţei să fie făcută din oficiu, în timp ce a doua hotărâre a stabilit că doar sesizarea instanţei trebuie să fie făcută din oficiu.

Încălcarea autorităţii de lucru judecat semnifică, în sensul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., orice dezlegare care contravine unor considerente decizorii dintr-o hotărâre definitivă anterioară, aceasta fiind situaţia şi în prezenta cauză.

În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuenta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de lege, în sensul că revizuirea vizează o hotărâre pronunţată asupra fondului, a fost invocat un înscris nou, este dovedit caracterul determinant al înscrisului nou precum şi imposibilitatea prezentării acestuia până la momentul pronunţării deciziei supuse revizuirii.

Redând un pasaj din considerentele deciziei nr. 3837/23.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017, anterioară deciziei supuse revizuirii, în cadrul cărora Î.C.C.J. a reţinut că " astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 8 lit. a) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2008, introducerea acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii are la bază aprobarea de către Colegiul CNSAS a Notei de constatare întocmite de direcţia de specialitate în baza verificărilor prevăzute la art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ. Or, potrivit acestui text legal, verificările menţionate se efectuează fie ca urmare a sesizării din oficiu a CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite. În speţă însă, astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din adresa nr. x/31.03.2021 emisă de intimat, verificarea recurentului nu a fost efectuată în temeiul unei sesizări din oficiu, ci a fost declanşată în anul 2014 la cererea a două persoane fizice", revizuenta a subliniat faptul că această hotărâre îndeplineşte cerinţele textul de lege, fiind un înscris care nu a putut fi prezentat instanţei dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, care exista la data pronunţării hotărârii judecătoreşti a cărei revizuire se cere, care are un rol determinant în pronunţarea hotărârii ce face obiectul revizuirii şi nu a făcut obiectul cercetării judecătoreşti.

În opinia revizuentei condiţia rolului determinat al înscrisului nou este îndeplinită şi datorită faptului că el atestă o altă situaţie decât cea reţinută de instanţă în cuprinsul deciziei atacate, respectiv "introducerea acţiunii în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii are la bază aprobarea de către Colegiul CNSAS a notei de constatare întocmite de direcţia de specialitate în baza verificărilor prevăzute Ia art. 6 alin. (1) din acelaşi act normativ. Or, potrivit acestui text legal, verificările menţionate se efectuează fie ca urmare a sesizării din oficiu a CNSAS, fie la solicitarea persoanei îndreptăţite. în speţă însă, astfel cum rezultă în mod neîndoielnic din adresa nr. x/31.03.2021 emisă de intimat, verificarea recurentului nu a fost efectuată în temeiul unei sesizări din oficiu, ci a fost declanşată în anul 2014 la cererea a două persoane fizice".

În ceea ce priveşte imposibilitatea prezentării înscrisului, s-a arătat că la momentul soluţionării cauzei, revizuenta nu se afla în posesia deciziei nr. 3837/23.06.2021, ci a luat cunoştinţă de aceasta într-un context incidental, hotărârea nefiind accesibilă publicului, astfel încât nu a avut cunoştinţă despre existenţa sa. Prin urmare, nu s-ar putea reţine o eventuală neîndeplinire a acestei condiţii prin raportare la pasivitatea sa, justificată de faptul că ar fi avut posibilitatea de a intra în posesia înscrisului anterior.

Pentru aceste motive, s-a solicitat, în principal, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru contrarietate de hotărâri şi, în subsidiar, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod, în raport de înscrisul nou reprezentat de decizia nr. 3837/23.06.2021, admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 87/04.02.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în sensul admiterii acestuia, casarea sentinţei recurate şi respingerea cererii de constatare a calităţii de lucrator al Securităţii, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, solicitând respingerea cererii ca tardiv formulată, respectiv ca neîntemeiată şi menţinerea ca legală a deciziei civile nr. 2372/20.04.2022.

În dezvoltarea apărărilor, s-a arătat că, raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire de 1 lună curge de la data rămânerii definitive a deciziei nr. 2372/20.04.2022, iar raportat la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 nu există o autoritate de lucru judecat în privinţa revizuentei, pe care aceasta să o opună pentru a justifica teoria caracterului determinant al deciziei invocate, aceasta fiind terţ faţă de decizia nr. 3837/23.06.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2017.

Cât priveşte cererea de repunere în termen, intimatul a arătat că lipsa considerentelor hotărârii nu constituie un motiv temeinic justificat pentru admiterea acesteia.

Pe fondul cererii de revizuire, intimatul a susţinut că hotărârea invocată - decizia nr. 3837/23.06.2021 nu are în privinţa revizuentei autoritate de lucru judecat, deoarece revizenta a fost penitus extranei (terţ absolut) în litigiul finalizat prin pronunţarea acestei decizii, astfel că respectiva hotărâre nu poate fundamenta o contrarietate de hotărâri în sensul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neexistând tripla identitate cu privire la părţi, obiect şi cauză, fiind vorba de dosare diferite, cu părţi diferite.

De asemenea, este nefondat şi motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. invocat de revizuentă în subsidiar, decizia I.C.C.J. nr. 3837/23.06.2021 neîndeplinind condiţiile impuse de norma legală menţionată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în privinţa cererii de repunere în termenul de revizuire, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ. "partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate".

În prezenta cauză, revizuenta a invocat drept motiv temeinic justificat pentru nerespectarea termenului reglementat de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 Cod procedură, lipsa considerentelor hotărârii atacate cu revizuire, împrejurare care a determinat formularea căii extraordinare de atac în termenul de 1 lună calculat de la data comunicării deciziei instanţei de recurs, iar nu de la data pronunţării.

Înalta Curte constată că prin cererea formulată nu se probează existenţa unor motive justificate, prin considerentele la care se referă revizuenta instanţa de recurs răspunzând întocmai criticilor de nelegalitate din recurs, fără a fi aduse elemente noi, de natură a o surprinde pe revizuientă.

Aşadar, revizuenta nu poate invoca în mod valid faptul că necunoaşterea considerentelor deciziei nr. 2372/20.04.2022 a constituit o cauză de împiedicare a exercitării acestei căi de atac în termenul legal, care să justifice formularea cererii de repunere în termenul de revizuire, în susţinerea criticilor din recurs, la care instanţa de recurs a răspuns prin motivarea deciziei atacate, revizuienta putând invoca orice argumente, inclusiv eventuala încălcare a unor dezlegări anterioare ale instanţelor de judecată.

Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, care a statuat constant că "Revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă, se îndreaptă împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepţia actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2) din acest act normativ, revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorităţii de lucru judecat nu poate viza decât soluţia pronunţată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, aşa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăţi existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuţie.

Este adevărat că art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează şi problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, şi anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situaţie, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce priveşte căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu şi în ceea ce priveşte căile de atac de retractare, aşa cum este revizuirea. Astfel, Curtea a observat că, în ceea ce priveşte considerentele decizorii, prin care a fost soluţionată pe cale incidentală o chestiune litigioasă, acestea nu pot constitui motiv de revizuire a celei de-a doua hotărâri ca urmare a faptului că ar contraveni considerentelor decizorii cuprinse într-o altă hotărâre anterioară.

Aceasta, deoarece o astfel de ipoteză este exclusă de existenţa unei alte căi procedurale puse la îndemâna părţii interesate încă din timpul soluţionării celui de-al doilea proces, şi anume posibilitatea acesteia de a invoca excepţia autorităţii de lucru judecat cu referire la soluţia dată cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă rezolvată pe cale incidentală într-o cauză precedentă. Prin urmare, în condiţii de diligenţă procesuală, se poate preveni apariţia unor considerente decizorii contradictorii, astfel încât să nu se mai pună problema unei eventuale revizuiri întemeiate pe un asemenea motiv.

În consecinţă, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunţarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiţie al părţii şi dreptul la apărare şi nici nu contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenţei motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoaşterea considerentelor dezvoltate de instanţa care a pronunţat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenţei identităţii de părţi, obiect şi cauză din cele două procese, lucru posibil şi în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită." (a se vedea deciziile CCR nr. 229/2021, nr. 416/2022, nr. 545/2022)

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine ca şi "motiv temeinic justificat" argumentul revizuentei conform căruia cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. putea fi formulată doar după redactarea hotărârii şi analizarea considerentelor instanţei expuse în sprijinul soluţiei pronunţate, astfel încât va respinge cererea de repunere în termenul de revizuire formulată de revizuenta A..

Analizând, în continuare, excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Înalta Curte constată că potrivit art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti: ... în cazul prevăzut la art. 508 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Importanţa reglementării unui termen specific pentru formularea cererii de revizuire anterior menţionate, rezidă în necesitatea respectării principiului siguranţei raporturilor juridice, în strânsă legătură şi cu interesul general al asigurării stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive, astfel încât pentru motivul de revizuire anterior menţionat există un singur termen, atât pentru introducerea revizuirii cât şi pentru motivarea acesteia, respectiv o lună "de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri", neprezentând importanţă din această perspectivă data comunicării hotărârii atacate.

Fără îndoială, în cazul în care legiuitorul ar fi dorit să se raporteze la această dată, a comunicării hotărârii, ar fi prevăzut expres acest lucru, astfel cum, de altfel, este şi stipulat în cazul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru care termenul de revizuire de 1 lună se va socoti de la comunicarea hotărârii.

Prin urmare, întrucât ultima hotărâre, respectiv decizia nr. 2372 din 20 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, este definitivă la data pronunţării, se constată că o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. trebuia să fie atât introdusă la instanţă cât şi motivată în termen de o lună de la data de 20 aprilie 2022, indiferent de momentul comunicării deciziei, pe considerentul că în momentul cunoaşterii soluţiei pronunţate de instanţa de recurs, partea interesată putea aprecia în concret dacă este sau nu cazul să formuleze o cerere de revizuire.

Or, verificând prezenta cerere de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta a fost transmisă prin poştă la data de 17.06.2022, data menţionată pe plicul de expediere a cererii ataşat la dosar, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împlinit la data de 20.05.2022.

Întrucât revizuenta a exercitat calea de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. după împlinirea termenului anterior menţionat şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii invocată de intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi va respinge ca tardivă cererea de revizuire anterior menţionată.

Analizând şi motivul de revizuire invocat în subsidiar de către revizuenta din prezenta cauză, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform căruia revizuirea poate fi cerută dacă, "după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor", Înalta Curte subliniază faptul că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, ce poate fi exercitată în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 509 C. proc. civ., dezbaterile asupra acesteia fiind limitate la admisibilitate şi la faptele pe care se întemeiază cererea, conform art. 513 alin. (3) din acelaşi cod.

Potrivit art. 509 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse revizuirii, pentru motivele enumerate la pct. 1 - 11, hotărârile pronunţate asupra fondului sau dacă evocă fondul. Totodată, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul, însă doar pentru motivele de revizuire prevăzute la pct. 3 (dar numai ipoteza judecătorului), pct. 4 şi pct. 7-11 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, aşadar, că antamarea fondului cauzei, prin hotărârea supusă revizuirii, este o condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare, conform art. 509 alin. (1) C. proc. civ., aplicabilă în toate situaţiile în care revizuirea se întemeiază pe pct. 5 din acest articol.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei instanţelor naţionale, hotărârile instanţei de recurs care evocă fondul sunt acelea prin care instanţa admite recursul şi, rejudecând cauza dedusă judecăţii, modifică în tot sau în parte hotărârea recurată. S-a mai apreciat că nu fac obiectul cererii de revizuire deciziile prin care se dispune respingerea/anularea recursului în temeiul unei excepţii, care face inutilă cercetarea cauzei în fond. În această categorie au fost incluse şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în soluţionarea unor incidente procedurale (ex: strămutare) sau în soluţionarea unor aspecte de natură procedurală (conflict de competenţă, perimare, etc), care nu presupun analiza raporturilor juridice deduse judecăţii.

În cauză, astfel cum s-a arătat la pct. 2 al prezentei decizii, prin decizia nr. 2372 din data de 20 aprilie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat recursul formulat de pârâta A. împotriva sentinţei nr. 87 din 4 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Aşadar, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac, diferită de cea de la prima instanţă, care să determine o altă soluţie, ci doar a fost confirmată hotărârea pronunţată în etapa judecăţii în fond, aspect care nu poate determina încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.

Prin urmare, raportat la cazul de revizuire întemeiat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi, reţinând că revizuirea este îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din acelaşi cod, va respinge cererea de revizuire întemeiată pe acest text de lege, ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va respinge cererea revizuentei de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, va admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, va respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea revizuentei A. de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. formulată de A. împotriva deciziei nr. 2372 din 20 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.

Admite excepţia tardivităţii cererii de revizuire invocată de intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Respinge ca tardivă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulată de A. împotriva aceleiaşi decizii nr. 2372 din 20 aprilie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019.

Definitivă, în ceea priveşte soluţia asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu drept de recurs la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în privinţa soluţiei asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2023.