Reimbursement of EU-funded project costs: eligibility of misclassified labor contracts and proportionality of total denial

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi Direcţia Generală, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (AMPOSDRU) a solicitat:

"1. obligarea pârâţilor la plata în solidar a sumei de 226.545,62 RON, reprezentând contravaloare cerere de rambursare VI;

2. să se constate că pe toată durata de soluţionare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce priveşte faza administrativă, cât şi cea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată) şi până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligaţiile stabilite în sarcina Fundaţiei (inclusiv cu privire la depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractul de finanţare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, au fost suspendate.

De asemenea a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat etc.)

2 Hotărârile din primul ciclu procesual

Prin sentinţa nr. 445/18.02.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea modificată a reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3698/21.11.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2014, instanţa a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 445 din 18 februarie 2015 şi încheierii din 1 octombrie 2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, înregistrată sub nr. x/2014*.

3. Hotărârea instanţei de fond în al doilea ciclu procesual.

Prin sentinţa nr. 209 din data de 17 iunie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca nefondată şi cererea expertului judiciar B. cu privire la majorarea onorariului.

4. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 209 din data de 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs expertul B., pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi reclamanta A..

4.1. Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi respingerea acţiunii faţă de instituţie, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi respingerea în consecinţă a cererii formulate, în contradictoriu cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

A considerat recurentul că, prin modul de soluţionare a celor două excepţii, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, prin încheierea de şedinţă din 18.06.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014, de către Curtea de Apel Bucureşti, a fost introdus în cauză, în calitate de pârât, Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(AM POSDRU).

Potrivit sentinţei civile nr. 445/18.02.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, se reţine că prin încheierea de şedinţă din data de 01.10.2014 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi s-a reţinut calitatea de pârât a Ministerului Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(AM POSDRU), reprezentat la acel moment, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Aşadar, în cauză, a fost admisă doar excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene în calitate de Direcţie Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (DG AM POSDRU).

În aceste condiţii, întrucât de la momentul pronunţării deciziei de casare nr. 3698/21.11.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi până la data reluării dezbaterilor pe fondul cauzei la instanţa de fond, în rejudecare, au intervenit mai multe modificări legislative în organizarea administraţiei publice centrale, iar calitatea procesuală pasivă a fostului Minister al Fondurilor Europene, în calitate de AM POSDRU, nu a fost analizată în cauză, recurenta a apreciat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene(cu denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane este întemeiată şi se impunea a fi admisă de către instanţa de fond.

Ca urmare a reluării judecăţii la instanţa de fond, prin Notele scrise cu nr. 77983/22.10.2018, formulate în dosarul nr. x/2014, instituţia a formulat precizări cu privire la cadrul procesual, în sensul că, potrivit modificărilor legislative survenite în ceea ce priveşte organizarea administraţiei publice centrale, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a fost reorganizat în baza O.U.G. nr. 1/2018, rezultând două instituţii noi, respectiv Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Ministerul Fondurilor Europene, cel din urmă preluând activităţile specifice domeniului fondurilor europene şi subrogându-se, ca atare, în drepturile şi obligaţiile fostului minister în ceea ce priveşte acest domeniu.

Cu toate acestea, considerentele în baza cărora instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, dezvoltate în cererea de recurs, încalcă dispoziţiile art. 36 şi art. 40 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond apreciind în mod eronat că în cauză Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), în calitate de AM POSDRU, ar avea calitate procesuală pasivă, justificat de apărările formulate în cauză de Ministerul Fondurilor Europene, în condiţiile în care aceste apărări priveau un anumit context al formulării acţiunii care, de altfel, a fost precizată de reclamantă doar în privinţa sumei, cadrul procesual rămânând ambiguu, întrucât reclamanta nu a depus diligentele clarificării cadrului procesual adecvat cererilor sale cu care a învestit instanţa de judecată, în contextul atât al identificării corecte a titularului obligaţiei pretinse, cât şi al modificărilor cadrului legislativ ce au intervenit pe parcursul litigiului.

Pe de altă parte, soluţia instanţei de fond asupra acestei excepţii este greşită, întrucât, deşi reţine că prin încheierea din 12.11.2014 instanţa a rectificat încheierea din 01.10.2014 în sensul că "s-a avut în vedere excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ce a fost înlocuită de Ministerul Fondurilor Europene", apreciază că, de vreme ce reclamanta nu a criticat încheierea din 01.10.2014, cu privire la excepţia admisă de instanţă, ar rezulta că pârâtul Ministerul Fondurilor Europene nu mai poate reitera excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, instanţa apreciind că acest aspect a fost deja tranşat în primul ciclu procesual.

În opinia sa, împrejurarea că a fost invocată şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii nu poate conferi calitate procesuală pasivă în cauză instituţiei, aşa cum, în mod greşit, a concluzionat instanţa de fond, ci calitatea procesuală derivă, în mod exclusiv, din raportul juridic dedus judecăţii, excepţia inadmisibilităţii fiind invocată ca un argument suplimentar, de respingere a acţiunii.

De asemenea, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, apreciază că instanţa de fond a soluţionat-o în mod greşit, dându-i o altă interpretare, apreciind că reclamanta a contestat în faţa autorităţii pârâte scrisoarea standard de informare a beneficiarului, că a urmat şi procedura concilierii, ceea ce ar asigura acţiunii formulate, condiţiile legale de exercitare.

Prin urmare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii, sub aspectul tezei expuse prin apărările sale, prin care a arătat că acţiunea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta a solicitat, în mod direct, instanţei de judecată obligarea instituţiei la plata sumei reprezentând cheltuielile solicitate prin cererea de rambursare nr. x, fără a cere anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, prin care aceste cheltuieli i-au fost respinse la rambursare, fiind constatate ca neeligibile, împrejurare care intră sub incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi atrage casarea hotărârii instanţei de fond.

Recurenta consideră că se impunea ca instanţa de fond să constate că nu poate fi analizată pretenţia reclamantei, în condiţiile în care nu s-a constatat nelegalitatea scrisorii standard de informare a beneficiarului, prin care reclamantei i-a fost diminuată suma solicitată la rambursare.

De asemenea, apreciază că instanţa de fond expune argumente contradictorii, de natură a da o altă interpretare cadrului legal incident în cauză şi care nu au are legătură cu pretenţiile reclamantei, întrucât instanţa reţine că "în întreg cuprinsul cererii de chemare în judecată, dar şi în recursul formulat, precum şi în rejudecare, poziţia reclamantei a fost clară şi constantă în sensul de a critica, punctual, motivul refuzului rambursării integrale de către pârât, prin prisma motivelor prezentate de OIRPOSDRU în scrisoarea standard de informare", împrejurare care creează confuzie, având în vedere că o anumită instituţie are calitatea procesuală de pârât, în timp ce o altă instituţie a emis scrisoarea standard de informare a beneficiarului.

Cât priveşte argumentul instanţei de fond, care reţine că deşi "reclamanta nu a solicitat, în mod formal, şi anularea respectivei scrisori, nu reprezintă un motiv întemeiat care să împiedice instanţa în rejudecare să analizeze fondul cauzei", apreciază că nu reprezintă, la rândul său, un motiv pentru ca instanţa să nu analizeze aspectele de inadmisibilitate invocate de instituţie.

Tot astfel, instanţa de control judiciar a reţinut prin decizia de casare invocată de instanţa de fond şi faptul că "atât timp cât în considerente instanţa nu analizează materialul probator administrat, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedural incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată prin dispozitiv rămâne nesusţinută şi pur formală, nefiind corolarul motivelor ce o preced", ceea ce nu înseamnă că, pe lângă dezlegarea dată, în mod corect, de instanţă pe fondul cauzei, nu ar putea să se pronunţe şi asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, astfel cum a fost invocată.

4.2. Recurenta-reclamantă A., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost modificată, obligarea intimatei la plata sumei de 294.245 RON şi să se constate că pe toată durata de soluţionare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce priveşte faza administrativă, cât şi cea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată) şi până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligaţiile stabilite în sarcinaFundaţiei (inclusiv cu privire la depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractul de finanţare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, au fost suspendate.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a învederat, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea greşită a naturii juridice a activităţii desfăşurate în baza convenţiilor civile şi a aplicării greşite a art. 7 din Codul fiscal si art. 1270 din C. civ.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a considerat că aplicarea art. 7 din Codul fiscal are relevanţă în privinţa recalificării din punct de vedere juridic a raporturilor juridice dintre Fundaţie şi experţii care au desfăşurat activităţile necesare pentru realizarea Proiectului.

O eventuală recalificare realizată în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Codul fiscal (care este doar atributul autorităţilor fiscale şi nu al pârâtei sau al ITM-ului şi care în prezenta cauză nu a fost realizată de către autorităţile fiscale) este şi trebuie să rămână pur fiscală. Criteriile de dependenţă fiscală nu pot avea relevanţă juridică, întrucât ar încălca principiul libertăţii contractuale, conform căruia părţile contractante, în funcţie de existenţa unei anumite necesităţi de ordin juridic, sunt libere să încheie orice tip de convenţii, cu respectarea ordinii publice şi a bunelor moravuri, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană de Justiţie.

Astfel cum a arătat şi în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în mod corect şi legal raporturile juridice dintre Fundaţie şi o parte dintre persoanele care au participat la realizarea de activităţi în cadrul Proiectului au fost reglementate prin perfectarea unui contract de prestări servicii, nefiind încălcate prevederile art. 7 din Codul fiscal, având în vedere legalitatea angajării experţilor (formatori) prin încheierea de convenţii civile de prestări servicii în baza dispoziţiilor art. 1166 şi urm. C. civ., în vigoare la data încheierii convenţiilor civile, faptul că respectivele convenţii civile perfectate de Fundaţie în perioada 01.01.2012 - 31.03.2012 au fost încheiate pentru activităţi cu caracter ocazional, acestea nu reglementează un raport de subordonare între Fundaţie si prestator, iar plata diurnelor sau a cheltuielilor de deplasare de către Fundaţie către experţii (formatorii) care prestau activitate în baza convenţiilor civile nu poate conduce automat la calificarea raporturilor juridice ca fiind unele de muncă.

Chiar dacă ar admite interpretarea intimatei şi a instanţei de fond, conform căreia trebuiau încheiate contracte de muncă si nu convenţii civile, cheltuielile cu diurna si transportul nu trebuiau să fie considerate neeligibile, deoarece există documente justificative, au fost aprobate de intimată în cadrul bugetului si au fost efectuate pentru realizarea Proiectului.

Eligibilitatea sau neeligibilitatea unor cheltuieli cu transportul sau diurna nu se poate raporta la eligibilitatea sau neeligibilitatea cheltuielilor cu persoanele care desfăşoară activităţi în cadrul proiectului. O astfel de condiţie nu este prevăzută de H.G. nr. 759/2007.

Recurenta a mai susţinut că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea si aplicarea greşită a art. 2 din H.G. nr. 759/2007 în ceea ce priveşte cheltuielile cu salariile angajaţilor C., D., E.; în ceea ce priveşte cheltuielile cu cazarea, transportul şi diurna; în ceea ce priveşte cheltuielile cu salariaţii F. şi G.; în ceea ce priveşte cheltuielile cu subvenţiile acordate participanţilor la diverse activităţi din cadrul Proiectului.

În ceea ce priveşte eligibilitatea tuturor cheltuielilor, a considerat cheltuielile solicitate de Fundaţie prin cererea de rambursare VI ca fiind cheltuieli eligibile prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, respectiv:

- au fost efectiv plătite de Fundaţie colaboratorilor săi, iar acest aspect rezultă din registrul de casă anexat cererii de rambursare VT; de asemenea, acest aspect este necontestat de Intimată; de altfel, Intimata nu a refuzat la plată cererea de rambursare VI pe motiv de neplată a sumelor către colaboratori sau pentru activităţi care nu erau necesare pentru realizarea Proiectului;

- au fost însoţite de documente justificative, respectiv contracte, registrul de casă, ordine de plată, state de salarii, fluturaşii de salariu şi raportul privind auditarea cheltuielilor aferente cererii de rambursare VI; toate documentele care au fost anexate cererii de rambursare nu pot fi ignorate sau înlăturate în lipsa constatării nulităţii contractelor sau nevalabilităţii lor (fie de către organul fiscal, fie de către instanţele de judecată, or o astfel de constatare nu există); Fundaţia a depus toate documentele justificative pentru fiecare cheltuială în raport de specificul activităţilor pentru care au fost efectuate cheltuielile respective;

- sunt în conformitate cu prevederile Contractului de finanţare, respectiv activităţile pentru care au fost realizate sunt prevăzute în cuprinsul Contractului de finanţare ca fiind necesare pentru realizarea proiectului.

În susţinerea eligibilităţii cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare nr. x sunt şi concluziile raportului de expertiză întocmit în prezenta cauză, pe care instanţa de fond îl înlătură fără nicio justificare.

Cu privire la cheltuielile rezultate din subvenţii, învederează instanţei de recurs că motivul invocat pentru calificarea acestora ca fiind neeligibile este neîntemeiat, în fapt la data la care a avut loc retragerea numerarului din casă pentru plata cash a subvenţiilor nu exista un sold negativ, fiind vorba despre o eroare de înregistrare, astfel cum a dovedit ulterior prin acte justificative şi cum a fost indicat şi în cuprinsul raportului de expertiză administrat în prezenta cauză.

Referitor la cheltuielile rezultate din salariile angajaţilor C., D. şi E., susţine că în mod greşit a considerat instanţa de fond ca nefiind eligibile cheltuielile cu salariile acestora ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 2 din H.G. nr. 759/2007, deoarece, contrar celor reţinute de instanţa de fond, au fost depuse acte din care rezultă activităţile pe care aceste persoane le desfăşurau în cadrul Proiectului, instanţa făcând o aplicare eronată a acestor dispoziţii în raport de prevederile Instrucţiunii nr. 43/2011.

Cu privire la inexistenţa unui act adiţional la contractele individuale de muncă din care să rezulte că erau desfăşurate de către angajaţii Fundaţiei în cadrul Proiectului funcţiile pentru care au fost remuneraţi preciezează că la momentul la care s-a început implementarea Proiectului de către Fundaţie experţii care au desfăşurat activităţi aveau deja încheiate contracte individuale de muncă pentru alte funcţii decât cele necesare în cadrul Proiectului, sumele solicitate cu titlu de salariu pentru persoanele angajate în baza contractelor individuale de muncă au fost efectiv plătite, iar munca astfel remunerată a fost efectiv prestată şi necesară exclusiv în vederea implementării Proiectului, iar cheltuielile au fost auditate şi nu au fost ridicate obiecţiuni cu privire la acestea, nici din perspectiva necesităţii, nici din perspectiva realităţii.

În legătură cu aceste aspecte, trebuie remarcat faptul că nu există nicio constatare din partea vreunei instituţii abilitate în verificarea respectării legislaţiei muncii, care sa fi sancţionat Fundaţia pentru presupuse nereguli în derularea contractelor individuale de muncă ale personalului din cadrul echipei de management a Proiectului, această chestiune nefiind sancţionată nici măcar cu ocazia controlului ITM şi nici nu a făcut obiectul analizei în cadrul dosarului nr. x/2014

În ceea ce priveşte cheltuielile cu cazarea, transportul si diurna, chiar dacă ar admite interpretarea intimatei şi a instanţei de fond, conform căreia trebuiau încheiate contracte de muncă şi nu convenţii civile, cheltuielile cu diurna şi transportul nu trebuiau să fie considerate neeligibile, deoarece există documente justificative, au fost aprobate de Intimată în cadrul bugetului si au fost efectuate pentru realizarea Proiectului. Eligibilitatea sau neeligibilitatea unor cheltuieli cu transportul sau diurna nu se poate raporta la eligibilitatea sau neeligibilitatea cheltuielilor cu persoanele care desfăşoară activităţi în cadrul proiectului. O astfel de condiţie nu este prevăzută de H.G. nr. 759/2007, reprezentând, în fapt, o adăugare la lege, ce nu poate fi primită de instanţă.

Sentinţa a fost dată cu încălcarea si aplicarea greşită a art. 105 din Codul muncii şi a dispoziţiilor art. 2 din H.G. nr. 759/2007, având în vedere că prestarea de către angajaţi a orelor de muncă menţionate în cuprinsul contractului individual de muncă, astfel cum acesta a fost modificat printr-un act adiţional nu reprezintă prestare de ore suplimentare. Această concluzie rezultă din coroborarea dispoziţiilor art. 17 alin. (3) şi alin. (5) (elementele contractului individual de muncă şi posibilitatea modificării acestora prin act adiţional), art. 103 (definiţia salariatului cu fracţiune de normă), art. 112 alin. (1) (durata normală de muncă) şi art. 120 (definiţia muncii suplimentare) din Codul Muncii.

Chiar şi în ipoteza în care punctul de vedere al intimatei ar fi fost cel corect, Fundaţia era îndreptăţită la restituirea sumelor plătite în baza contractelor de muncă pentru orele care erau menţionate în cuprinsul contractelor individuale de muncă şi nu au fost considerate ore suplimentare. Aceste aspecte nu au fost analizate de către instanţa de fond.

De asemenea, sentinţa a fost pronunţată şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) şi art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, chiar dacă interpretarea dată de intimată convenţiilor civile folosite de Fundaţie, ar fi corectă, în prezenta cauza se impunea aplicarea unei corecţii financiare, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 şi cu principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu respingerea la plată a cererii de rambursare VI.

În privinţa capătului doi al cererii de chemare în judecată, recurenta susţine că a fost aplicat greşit art. 1556 din C. civ., având în vedere că, în raport de obligaţiile asumate de intimată, potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. B) pct. 3, 5 şi 6, şi de refuzul acestuia de a achita contravaloarea cererii de rambursare VI în integralitate, în prezenta cauză, pe toată durata de soluţionare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce priveşte faza administrativă, cât şi cea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată) şi până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligaţiile stabilite în sarcina Fundaţiei (inclusiv cu privire Ia depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractului, în temeiul dispoziţiilor art. 1556 din C. civ. sunt suspendate.

În acest sens, instanţa trebuie să aibă în vedere faptul că Fundaţia s-a aflat în imposibilitate de a putea întocmi şi solicita la plată cererea de rambursare finală în condiţiile respingerii la rambursare a cererii VI în mod nejustificat. Imposibilitatea de a întocmi cererea de rambursare finală a fost generată de imposibilitatea de a achita obligaţiile către terţi în lipsa fondurilor necesare, ca urmare a nerambursării sumelor solicitate potrivit cererii VI; faţă de neexecutarea de către intimată, din culpă, a obligaţiilor care îi incumbau conform Contractului şi are au fost indicate mai sus, Fundaţia nu şi-a executat propria obligaţie, respectiv cea de întocmire şi depunere a cererii de rambursare finală.

4.3 Recurentul B., prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii cererii sale de majorare a onorariului de expert.

A criticat sentinţa instanţei de fond, invocând faptul că aceasta a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd că: "instanţa îşi va întemeia hotărârea prin motive de fapt şi de drept, pe explicaţii concrete şi pe mijloace de probă", că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de cererea sa, interpretarea eronată a probelor, precum şi faptul că dezlegarea chestiunii supuse judecăţii este rezultatul unor greşeli de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

5. Apărările formulate în cauză.

5.1. Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de reclamanta A., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Dintr-o primă perspectivă, raportat la pretenţiile deduse judecăţii, a apreciat că cererea de chemare în judecată a fost formulată şi soluţionată, în mod greşit, în contradictoriu cu instituţia Ministerului.

Din perspectiva pertinenţei cererilor recurentei-reclamantei, pe fondul cauzei, a considerat că nu sunt justificate şi întemeiate, în condiţiile în care aspectele invocate prin cererea de recurs nu sunt în măsură să demonstreze nelegalitatea sentinţei atacate, motivat de faptul că, pe fond, prima instanţă a pronunţat o soluţie legală, cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a formulat întâmpinare şi cu privire la recursul declarat de expertul B., prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, apreciind că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză cu privire la acordarea onorariului pentru efectuarea expertizei.

5.2. Recurenta-reclamantă A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene prin care a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Cu privire la critica care vizează soluţia instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a apreciat că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, impunându-se menţinerea acesteia şi de către instanţa de recurs având în vedere autoritatea de lucru judecat care operează în privinţa încheierii de şedinţă din data de 01.10.2014 prin care a fost tranşat cadrul procesual din prezenta cauză, cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.

Cu privire la critica care vizează soluţia instanţei de fond asupra excepţiei inadmisibilităţii, a considerat că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, atât cu privire la soluţia excepţiei inadmisibilităţii, cât şi cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a solicitat să fie avute în vedere dispoziţiile art. 502 raportat la art. 481 C. proc. civ.

5.3. Recurentul B. a formulat răspuns la întâmpinarea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin care a solicitat respingerea excepţiilor procesuale (de procedură şi de fond), invocate de instituţie prin întâmpinare şi apărările pe fondul cauzei invocate.

6. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 25 octombrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 16 martie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Aspecte procedurale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 19.10.2022 s-a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formulată de recurenta-reclamantă A..

8. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul B., ca inadmisibil şi recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

8.1. Situaţia de fapt

La data de 21.05.2010 între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" şi Fundaţie s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU cu nr. E3700 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat "Promovarea meşteşugurilor tradiţionale pentru a facilita trecerea de la agricultura de subzistenţă la ocuparea în activităţi non-agricole în mediul rural".

Contractul s-a desfăşurat în perioada 01.06.2010 - 31.08.2012 şi a avut ca scop formarea în domeniul meşteşugurilor tradiţionale a 400 de persoane din mediul rural ocupate în agricultura de subzistenţă, iar în vederea executării contractului şi realizării proiectului, Fundaţia a încheiat contracte cu persoane fizice şi juridice.

În perioada 01.06.2010 - 01.05.2012 Fundaţia a depus şi i-au fost aprobate 5 cereri de rambursare intermediare, iar la data de 15.05.2012 a înregistrat la AMPOSDRU cu nr. 95223 cererea de rambursare VI, împreună cu documente care să ateste cheltuielile efectuate pentru îndeplinirea obligaţiilor şi realizarea proiectului conform Contractului, suma solicitată la rambursare fiind de 301.299,36 RON. La data de 24.05.2012 Fundaţia a înregistrat la AMPOSDRU cu nr. 96215 o cerere de clarificare a cererii de rambursare VI prin care a înţeles să modifice suma solicitată la rambursare de la 301.299,36 RON la suma de 305.064,03 RON.

Faţă de modificările legislative intervenite în privinţa executării contractelor încheiate în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, implementarea Contractului a fost preluată de către OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia, sens în care a fost încheiat Actul adiţional nr. x la Contract, înregistrat cu nr. x/24.08.2012 la D.G. -A.M.P.O.S.D.R.U. şi cu nr. 6436/27.07.2012 la IORPOSDRU REG. SUD-VEST OLTENIA.

În urma analizării cererii de rambursare VI, OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia a transmis Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 31062 din data de 28.03.2013, prin care a validat suma de 78.518,41 RON cu titlu de cheltuieli eligibile.

După deducerea prefinanţării acordate a rezultat că Fundaţiei i se cuvine spre rambursare suma de 49.466,60 RON, ORIPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia considerând că se impune admiterea cererii de rambursare VI doar pentru suma de 78.518,41 RON având în vedere următoarele motive:

- convenţiile civile de prestări servicii încheiate în baza C. civ. nu respectă condiţia de a nu avea caracterul unei activităţi dependente, permanente şi subordonate faţă de beneficiar conform art. 7 alin. (1) pct 2 sub-punctul 2.1. din Codul fiscal;

- pentru o parte din personalul angajat în baza unui contract individual de muncă (G., F.) s-au încălcat dispoziţiile art. 105 din Codul muncii; pentru o parte din persoanele (C., D., H.) care au participat la implementarea proiectului ce a format obiectul contractului şi pentru care s-au solicitat cheltuieli la rambursare, nu există contracte individuale de muncă sau acte adiţionale pentru funcţiile ocupate şi durata muncii desfăşurate în cadrul proiectului pentru care au fost efectuate plăţi şi nici nu există documente justificative întocmite în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, fiind încălcate astfel dispoziţiile H.G. nr. 759/2007; cheltuielile cu cazarea, transportul şi diurna aferente personalului nu sunt eligibile deoarece cheltuielile cu personalul implicat în implementarea proiectului au fost declarate ca fiind neeligibile;

- cheltuielile cu subvenţiile participanţilor nu sunt eligibile deoarece pe de o parte, în ziua în care acestea au fost plătite registrul de casă avea sold negativ, iar pe de altă parte nu a fost justificată plata lor prin depunerea dispoziţiilor de plată.

Prin adresa nr. x din data de 08.04.2013, reclamaanta a contestat decizia cu privire la suma aprobată la rambursare, din Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 31062 din data de 28.03.2013, iar prin adresa nr. x din data de 08.05.2013, OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia a respins contestaţia ca neîntemeiată.

Faţă de răspunsul primit din partea OIRPOSDRU Regiunea Sud-Vest Oltenia cu privire la contestaţia formulată împotriva admiterii la rambursare doar a sumei de 78.518,41 RON din cererea de rambursare VI, Fundaţia a solicitat clarificarea situaţiei şi realizarea unei concilieri în conformitate cu dispoziţiile art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din adresele nr. x/23.04.2013, nr. y/14.10.2013, nr. z/14.10.2013 şi nr. 704/21.11.2013. La data de 13.12.2013, faţă de adresele depuse de Fundaţie, prin intermediul poştei electronice, AMPOSDRU a transmis pentru data de 18.12.2013, o invitaţie în vederea realizării concilierii cu privire la executarea Contractului. Fundaţia, prin reprezentanţii săi, s-a prezentat la data de 18.12.2013 la sediul AMPOSDRU în vederea concilierii, ocazie cu care s-a întocmit o minută a întâlnirii în care s-a consemnat că, cu ocazia concilierii nu s-a putut ajunge la o înţelegere.

Prin cererea înregistrată cu nr. x/2014, reclamanta A. s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti solicitând, în condradictoriu cu pârâţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi Direcţia Generală, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" (AMPOSDRU), obligarea acestora la plata în solidar a sumei de 226.545,62 RON, reprezentând contravaloare cerere de rambursare VI, să se constate că pe toată durata de soluţionare a cererii de rambursare VI (atât în ceea ce priveşte faza administrativă, cât şi cea desfăşurată în faţa instanţelor de judecată) şi până la plata sumelor pretinse prin cererea de rambursare VI, obligaţiile stabilite în sarcina Fundaţiei (inclusiv cu privire la depunerea cererii de rambursare finală) conform Contractul de finanţare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, au fost suspendate şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu (taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu de avocat etc.).

Aşa cum s-a reţinut, prin sentinţa nr. 445/18.02.2015 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea modificată a reclamantei, ca neîntemeiată, iar prin Decizia nr. 3698/21.11.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-SCAF în dosarul nr. x/2014, instanţa a admis recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 445 din 18 februarie 2015 şi încheierii din 1 octombrie 2014 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat hotărârile atacate şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, înregistrată sub nr. x/2014*.

Instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond s-a limitat să facă o analiză sumară a neeligibilităţii onorariilor experţilor precum şi a salariilor membrilor echipelor de implementare, fără sa răspundă susţinerilor din cererea de chemare în judecată.

Într-adevar, atâta timp cât în considerente instanta nu analizează materialul probator administrat, nu stabileste împrejurarile de fapt esentiale în cauza, nu evoca normele substantiale si procedurale incidente si aplicarea lor în speta, solutia exprimata prin dispozitiv ramâne sustinuta si pur formala, nefiind corolarul motivelor ce o preced. Astfel, s-a constatat că prima instanţă nu a analizat deloc capătul doi al cererii de chemare în judecată referitoare la constatarea suspendării obligaţiilor reclamantei pe durata soluţionării cererii de rambursare.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită, întrucât nu a cercetat legalitatea şi temeinicia cererii formulată de către reclamantă, nu a indicat raţionamentele care i-au fundamentat convingerea şi pe baza cărora a respins acţiunea reclamantei, punând instanţa de recurs în situaţia de a nu putea exercita un control judiciar efectiv. O asemenea modalitate de abordare a motivării unei sentinţe echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ceea ce impune trimiterea cauzei spre rejudecare.

În consecinţă, Înalta Curte a apreciaat că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, împrejurare în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurentă în cadrul motivelor de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă, cu ocazia rejudecării cauzei, inclusiv prin repunerea în discuţia părţilor a probelor solicitate prin motivele de recurs".

În fond după casare, în rejudecarea fondului cauzei, înregistrată cu nr. de dosar x/2014, Curtea de Apel Bucureşti a încuviinţat proba cu înscrisuri şi cu expertiză (contabilă), la care părţile au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză, încuviinţate de instanţă, asupra cărora expertul desemnat a formulat răspuns. De asemenea, în rejudecare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii şi a formulat apărări pe fondul cauzei, de asemenea, acesta a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Aşa cum s-a reţinut, instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

De asemenea, a respins cererea expertului judiciar cu privire la majorarea onorariului.

8.2. Analiza cazurilor de casare

8.2.1. Recurentul B., prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare în sensul admiterii cererii sale de majorare a onorariului de expert, invocând faptul că instanţa a încălcat prevederile art. 14 alin. (6) din C. proc. civ., care prevăd că:"instanţa îşi va întemeia hotărârea prin motive de fapt şi de drept, pe explicaţii concrete şi pe mijloace de probă", că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de cererea sa, interpretarea eronată a probelor, precum şi faptul că dezlegarea chestiunii supuse judecăţii este rezultatul unor greşeli de aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Instanţa de fond, făcând aplicarea art. 23 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară, art. 331 alin. (2) raportat la art. 339 alin. (2), C. proc. civ., a reţinut că există, doar posibilitatea, condiţionată, de majorare a onorariului, dar nu şi un drept de majorare al expertului şi că, fără a minimiza rolul d-lui expert judiciar în cauza de faţă şi activitatea profesională derulată şi concretizată în raportul de expertiză şi răspunsul la obiecţiuni şi subliniind că, costurile expertizei ţin în primul rând de accesibilitatea la justiţie, si, apoi, având în vedere că, în lipsa unei reglementări legale referitoare la eventuale onorarii minimale ale experţilor, instanţa de judecată are o amplă marjă de apreciere, a apreciat în cauză apare ca rezonabil onorariul final de 2500 RON.

Instanţa de control judiciar constată, în primul rând, că potrivit art. 458 din C. proc. civ., doar părţile au calitatea de subiecţi ai recursului, expertul nefiind parte în proces, iar acesta nu a indicat vreo dispoziţie specială care să-i permită declararea căii de atac împotriva hotărârii instanţei de majorare a onorariului provizoiu pentru efectuarea expertizei, recursul fiind inadmsibil din acest punct de vedere.

În al doilea rând, se constată că în speţă sunt aplicabile prevederile art. 451 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., iar dreptul de apreciere al instanţei cu privire la cuantumul onorariului expertului, prin raportare la valoarea şi complexitatea lucrărilor şi munca depusă de aceasta, nu poate fi cenzurat pe calea recursului, criticile neîncadrându-se pe niciun motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 1-8 din Codul de procedură, astfel cum de altfel s-a stabilit şi prin Decizia RIL nr. 3/2020 pronunţată de ÎCCJ, astfel încât recursul declarat este inadmisibil şi din acest punct de vedere.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei nr. 209 din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

8.2.2. Întrucât recursul recurentului-pârât priveşte soluţia instanţei cu privire la două excepţii de fond, care, prin eventuala admitere pot avea un efect peremtoriu, Înalta Curte se va pronunţa cu precădere asupra cazurilor de casare invocate de recurentul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în raport şi de dispoziţiile art. 248 din C. proc. civ.

Recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei instanţei de fond şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi respingerea acţiunii faţă de instituţie, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, precum şi admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi respingerea în consecinţă a cererii formulate, în contradictoriu cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Constată Înalta Curte că, din perspectiva criticii privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, recurenta nu a invocat motive care să se circumscrie cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., fiind invocate doar formal, criticile recurentei referitoare la această soluţie vizând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, recurenta apreciază că instanţa de fond a soluţionat-o în mod greşit, dându-i o altă interpretare, apreciind că reclamanta a contestat în faţa autorităţii pârâte scrisoarea standard de informare a beneficiarului, că a urmat şi procedura concilierii, ceea ce ar asigura acţiunii formulate, condiţiile legale de exercitare. Prin urmare, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii, sub aspectul tezei expuse prin apărările sale, prin care a arătat că acţiunea este inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta a solicitat, în mod direct, instanţei de judecată obligarea instituţiei la plata sumei reprezentând cheltuielile solicitate prin cererea de rambursare nr. x, fără a cere anularea Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, prin care aceste cheltuieli i-au fost respinse la rambursare, fiind constatate ca neeligibile.

Această critică, într-adevăr intră sub incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., însă se constată că este nefondată, întrucât a reţinut că prin cererea de chemare în judecată, ulterior modificată, reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune în pretenţii, în executarea obligaţiilor de plată ce revin pârâtei urmare Contractului de finanţare nr. x înregistrat la DGAMPOSDRU sub nr. E3700, că în primul ciclu procesual pârâta nu a invocat inadmisibilitatea acţiunii în contextul necontestării ca prim capăt de cerere, a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, iar conform dispoziţiilor date de instanţa de recurs la casarea sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual, dispoziţii obligatorii pentru instanţa în fond după casare, a fixat obligaţia curţii de apel, ca, în rejudecarea fondului, să pună în discuţie probele solicitate prin motivele de recurs şi să analizeze fondul cauzei.

Aşadar, nu se poate susţine că instanţa nu s-a pronunţat asupra tezei expuse prin apărările recurentei-pârâte, de inadmisibilitate pentru nesolicitarea instanţei de anulare a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 3106/28.03.2013, prin care aceste cheltuieli i-au fost respinse la rambursare, fiind constatate ca neeligibile, susţinerea pârâtei fiind înlăturate pe considerente de ordin procesual.

Pe de altă parte, instanţa de fond a calificat în mod expres că suntem în cazul unui refuz de rambursării integrale de către pârât, manifestat explicit prin prisma motivelor prezentate de OIRPOSDRU în scrisoarea standard de informare, astfel încât, în contextul realizării procedurii concilierii, reclamnta nu trebuia să mai solicite în mod formal, şi anularea respectivei scrisori, fiind un act administrativ asimilat, ce înglobează refuzul apreciat ca fiind nejustificat de rambursare a întregii sume.

Din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ., fiind în prezenţa unui refuz nejustificat, act administrativ asimilat, nesolicitarea expresă de anulare a Scrisorii de rambursare în partea de refuz a acesteia nu reprezintă un motiv întemeiat care să împiedice instanţa în rejudecare să analizeze fondul cauzei, astfel încât, chiar şi neluând în considerare argumentul întemeiat pe dispoziţiile art. 501 C. proc. civ., această calificare este suficientă pentru a da posibilitatea instanţei să efectueze un control de legalitate asupra refuzului de rambursare.

În concluzie, Înalta Curte reţine că curtea de apel a respins corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, criticate exclusiv din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, în acord cu judecătorul fondului, că, în primul ciclu procesual, prin încheierea din data de 01.10.2014, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a MFE Direcţia Generala Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane invocată prin întâmpinare şi a constatat că singurul pârât cu calitate procesuală pasivă în cauză este Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Prin încheierea din 12.11.2014 instanţa a rectificat încheierea din data de 01.10.2014 în sensul că "s-a avut în vedere excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ce a fost înlocuită de Ministerul Fondurilor Europene".

Cum încheierea din 12.11.2014 nu a fost atacată cu recurs, cererea de recurs privind şi încheierea din 01.10.2014, însă numai în privinţa soluţiei asupra probelor respinse, întrucât acestea au fost reiterate în cererea de recurs, iar recurenta nu a criticat, punctual, soluţia instanţei privind excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei Generale Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, soluţia a intrat în puterea lucrului judecat, astfel încât în mod legal s-a reţinut că pârâtul MFE nu mai poate reitera excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, acest aspect fiind deja tranşat în primul ciclu procesual, el nemaiputând face obiectul rejudecării.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar a stabilit momentul de la care începe judecata, potrivit deciziei de casare, respectiv de la momentul discutării şi pronunţării asupra probelor, continuând apoi cu dezbaterile asupra fondului cauzei.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), ca nefondat.

8.2.3. Recurenta-reclamantă A., a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând, în primul rând, în esenţă, că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea greşită a naturii juridice a activităţii desfăşurate în baza convenţiilor civile şi a aplicării greşite a art. 7 din Codul fiscal si art. 1270 din C. civ.

Înalta Curte reţine că, trimiterea la art. 7 din Codul fiscal nu a fost de natură să schimbe natura raportului juridic dedus cauzei, dintr-un raport de drept financiar contractual cu privire la fonduri bugetare, într-un raport de drept fiscal, ci a fost făcută pentru a defini raportul juridic de subordonare, respectiv activitatea dependentă.

Potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2, sub-punctul 2.1 din Codul fiscal, activitatea dependentă este acea activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare, precum şi faptul că: " 2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii: a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare fată de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru; b)în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spatii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu; c)plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură; d)plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit."

De altfel, s-a făcut trimitere şi la art. 10 din Codul muncii, care defineşte munca subordonată ca fiind munca prestată de o persoană fizică "pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică ", precum şi la doctrină care defineşte munca subordonată ca fiind "acea muncă prestată de o persoană fizică pentru un beneficiar persoană juridică sau fizică sub autoritatea acestuia din urmă".

Cu titlu de principiu, se constată că, în speţă nu se contestă competenţa OI POSDRU de verificare a eligibilităţii cheltuielilor prin analiza cererilor de rambursare, în aplicarea art. 2 din H.G. nr. 759/2007 şi art. 9 lit. B) pct. 6 din Contract, iar în cadrul acestei activităţi de verificare, analiza naturii juridice a unor raporturi contractuale realizate de beneficiar nu primeşte dimensiunea juridică de recalificare a raporturilor juridice, specific celor făcute de organele de inspecţie fiscală, prin urmare, în mod corect s-a făcut trimitere la definirea activităţii dependente din art. 7 din Codul fiscal.

Potrivit dispoziţiilor pct. 3.2.3 din Ghidul solicitantului - condiţii generale privind aplicarea Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, experţii pe termen scurt (responsabili pentru realizarea unei/unoractivităţi în cadrul proiectului pentru o perioadă de maxim 6 luni consecutive) pot lucra în cadrul proiectului sub următoarele forme: angajaţi pe bază de contract de muncă/raport de serviciu; angajaţi în baza prevederilor C. civ. (art. 1766 - 1771 C. civ. sau art. 1851 - 1880 C. civ. în vigoare la data la care au fost edictate prevederile Ghidului, anterior intrării în vigoare a Noului C. civ. din 01.10.2011); externalizaţi pe baza unui contract de prestări servicii (subcontractare).

Potrivit prevederilor care reglementează condiţiile de eligibilitate, dar şi potrivit prevederilor Instrucţiunii AMPOSDRU nr. 43/09.03.2011 beneficiarul avea obligaţia să prezinte autorităţii contractante, pentru rambursarea cheltuielilor cu experţii din echipa de management, contractele individuale de muncă încheiate pentru funcţiile din proiect (funcţii cu corespondent în COR) sau acte adiţionale care să modifice elementele contractului de muncă, deţinut de reclamantă, în condiţiile art. 17 alin. (3) şi alin. (5) din Codul Muncii, cu funcţia, atribuţiile, salariul, norma de timp din cadrul proiectului.

Raporturile juridice dintre Fundaţie şi o parte dintre persoanele care au participat la realizarea de activităţi în cadrul Proiectului au fost reglementate prin perfectarea unui contract de prestări servicii, în baza dispoziţiilor art. 1166 şi următoarele C. civ., în vigoare la data încheierii convenţiilor civile, pârâta reţinând prin Scrisoarea de informare că aceste contracte de prestări servicii nu respectă condiţia de a nu avea caracterul unei activităţi dependente, permanente şi subordinate faţă de beneficiar.

Recurenta-reclamantă a susţinut că respectivele convenţii civile perfectate de Fundaţie în perioada 01.01.2012 - 31.03.2012 au fost încheiate pentru activităţi cu caracter ocazional, acestea nu reglementează un raport de subordonare între Fundaţie si prestator, iar plata diurnelor sau a cheltuielilor de deplasare de către Fundaţie către experţii (formatorii) care prestau activitate în baza convenţiilor civile nu poate conduce automat la calificarea raporturilor juridice ca fiind unele de muncă.

Astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a realizat un control având ca obiect verificarea respectării prevederilor legale privind încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă şi a convenţiilor civile în cadrul proiectului x, iar în urma controlului a fost încheiat Procesul-verbal de control Seria x nr. x/18.06.2013, prin care au fost constatate încălcări ale prevederilor Codului Muncii şi au fost recalificate convenţiile civile drept contracte individuale de muncă cu normă parţială. Acest proces-verbal a fost contestat în instanţă de către reclamanta A., acţiunea făcând obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Bucureşti, soluţionat definitiv, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 3172/30.05.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în mod judicios judecătorul fondului apreciind că, deşi în această cauză Ministerul Fondurilor Europene nu a avut calitatea de parte, părţile litigante fiind A., în calitate de reclamant şi Inspecţia Muncii-Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, soluţia se impune în această cauză cu efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, sub aspectul constatării în mod definitiv de către instanţă a nelegalităţii convenţiilor civile şi a documentelor justificative invocate de către reclamantă, pentru aceleaşi tipuri de cheltuieli neeligibile aferente cererii de rambursare nr. VI.

Înalta Curte constată că deşi instanţa de fond a făcut referire în sentinţa pronunţată şi la efectul pozitiv al puterii lucrului judecat, redând întocmai şi "in extensor" considerentele acestei hotărâri, în declaraţia de recurs recurenta nu face vreo critică cu privire la acest aspect relevant în dezlegarea speţei.

Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa a validat raportarea pârâtei din cauza de faţă la puterea de lucru judecat a sentinţei mai sus amintite şi citate, în contextul în care priveşte o problemă de drept comună în litigiul respectiv cu prezentul litigiu, aceea a încălcării Codului muncii prin existenţa în cadrul proiectului POSDRU 83/5.2/S/59784 a raporturilor de muncă între reclamantă şi prestatorii de servicii, fără forme legale, context în care şi în cauza de faţă OIRPOSDRU a considerat neeligibile cheltuielile cu convenţiile civile, fiind nerelevant faptul că respectivele convenţii nu ar fi fost anulate de instanţă, constatarea neeligibilităţii nefiind condiţionată în prealabil de anularea de către instanţă a contractelor reclamantei cu terţii faţă de prezentul proces.

Instanţa de fond, însuşindu-şi concluziile expertizei care confirmă, concluzia OIRPOSDRU referitor la neeligibilitatea cheltuielilor cu onorariile în baza convenţiilor civile, a reţinut că "Din analiza înscrisurilor puse la dispoziţie pentru expertizare a reieşit că: activitatea desfăşurată de experţi a fost avizată de managerul de proiect în baza "rapoartelor de activitate" prin care a fost impus un număr de ore lucrătoare, beneficiarul a suportat cheltuielile cu deplasarea (transport şi diurnă) experţilor la locul de desfăşurare al activităţilor şi beneficiarul a suportat costurile cu baza materială pentru desfăşurarea cursurilor (exceptând suportul de curs - explicaţia fiind că fiecare dintre ei şi-au întocmit suporturile de curs). Având în vedere aceste aspecte indiferent de baza legală în care beneficiarul menţionează că au fost întocmite C. civ. coroborat cu prevederea din Codul fiscal acestea nu respectă condiţia de a nu avea caracterul unei activităţi dependente, permanente (pe parcursul unei durate mai mari de o lună) şi subordonate faţă de beneficiar aşa cum au fost prevăzute la art. 7 pct. 2, subpunctul 2.1. din Codul fiscal aplicabil la anul 2012.".

Recurenta a susţinut că, chiar dacă ar admite interpretarea intimatei şi a instanţei de fond, conform căreia trebuiau încheiate contracte de muncă si nu convenţii civile, cheltuielile cu diurna si transportul nu trebuiau să fie considerate neeligibile, deoarece există documente justificative, au fost aprobate de intimată în cadrul bugetului si au fost efectuate pentru realizarea Proiectului.

Înalta Curte constată că în speţă autoritatea pârâtă prin actul administrativ de refuz a reţinut că cheltuielile cu cazarea, transportul si diurna aferente personalului, au fost considerate neeligibile deoarece aceste cheltuieli sunt aferente contractelor individuale de munca, ce nu au fost încheiate pentru implementarea proiectului, prin urmare nu a pus în discuţie nici că nu ar exista documente justificative şi nici că nu ar fi necesare proiectului, fiind neeligibile practic întrucât sunt cheltuieli accesorii unor contracte care conţin obligaţii principale neeligibile, fiind aplicabil principiul accesorium sequitur principale.

Din acest punct de vedere, instanţa de control judiciar apreciază ca fiind judicioasă aplicarea acestui principiu, precum şi validarea lui de către instanţa fondului, întrucât, chiar dacă deplasările au fost necesare şi au fost justificate cu documente contabile, în condiţiile în care raporturile juridice principale ale prestatorului nu sunt eligibile nici aceste cheltuieli nu pot fi considerate eligibile.

În ceea ce priveşte subvenţiile participanţilor, s-a reţinut prin actul administrativ contestat că, au fost considerate neeligibile deoarece în ziua în care au fost plătite acestea, adică 31.03.2012 registrul de casa ataşat de beneficiar are sold negativ, adică -63.492,81 RON.

De asemenea, beneficiarul nu a justificat plata acestor subvenţii prin depunerea la cererea de rambursare a dispoziţiilor de plată, aşa cum sunt prevăzute de Anexa 2 din Instrucţiunea nr. 43 emisă de AMPOSDRU. Prin Scrisoarea de solicitare a documentelor justificative, înregistrată la 0IRP0SDRU SV OLTENIA s-au solicitat beneficiarului aceste documente, dar care nu au fost transmise de către acesta.

Recurenta a susţinut că motivul invocat pentru calificarea acestora ca fiind neeligibile este neîntemeiat, întrucât data la care a avut loc retragerea numerarului din casă pentru plata cash a subvenţiilor nu exista un sold negativ, fiind vorba despre o eroare de înregistrare, astfel cum a dovedit ulterior prin acte justificative şi cum a fost indicat şi în cuprinsul raportului de expertiză administrat în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că, în esenţă, ceea ce se reţine este o neregularitate contabilă, expertul considerând că este o eroare materială înregistrarea plăţii subvenţiilor în data de 01.03.2012 în loc de 02.03.2012, teză susţinută inclusiv în răspunsul la obiecţiuni, însă în acord cu judecătorul fondului, nu suntem într-o eroare materială ce ar putea fi îndreptată potrivit normelor contabile, ci aspectul apare ca ţinând de legalitatea plăţii, fiind greu de conceput faptul că reclamanta era în eroare cu două aspecte importante: data plăţii şi soldul de casă.

Mai mult, beneficiarul nu a justificat plata acestor subvenţii prin depunerea la cererea de rambursare a dispoziţiilor de plată de documente care atestă efectuarea plăţii menţionate la anexa 2 a Instrucţiunii 43 emisă de AMPOSDRU.

Şi în acest caz, aprecierea expertului judiciar din răspunsul la obiectiv şi la obiecţiuni, potrivit cu care tabelul nominal pentru subvenţia acordată persoanelor participante la activitatea de formare din regiunea 4, cuprinde toate elementele menţionate în anexa 2 la Instrucţiunea AMPOSDRU 43/2011, neavând relevanţă faptul că nu i s-a dat denumirea de borderou de plată a subvenţiilor pentru a fi considerat document justificativ, instanţa de control judiciar o apreciază că s-ar îndepărta de la specificul procedurilor de verificare ce face obiectul litigiului.

Potrivit anexei 2 din Instrucţiunea 43/2011 emisă de AMPOSDRU, referitor la lista documentelor justificative care se anexează cererilor de rambursare, reclamanta era obligată să justifice cheltuielile cu subvenţiile în baza unor dispoziţii de plată, tabelul invocat de reclamantă fiind un document justificativ anexat cererii de rambursare referitor la realitatea derulării activităţii subvenţionate (necontestată), a prezenţei participanţilor, dar nu şi pentru justificarea plăţii subvenţiilor către participanţi, neputând fi asimilat tabelul participanţilor cu o dispoziţie de plată, în mod corect judecătorul fondului apreciind că teza expertului se îndepărtează de la exigenţele Anexei 2 din Instrucţiunea nr. 43/2011, din punct de vedere contabil neputându-se pune semnul egalităţii între o dispoziţie de plată şi un borderou de evidenţă a unor plăţi.

Recurenta a mai susţinut că sentinţa a fost pronunţată şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) şi art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât, chiar dacă interpretarea dată de intimată convenţiilor civile folosite de Fundaţie, ar fi corectă, în prezenta cauza se impunea aplicarea unei corecţii financiare, în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011 şi cu principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 şi nu respingerea la plată a cererii de rambursare VI.

Înalta Curte apreciază această critică ca fiind nefondată, întrucât, în urma analizării cererii de rambursare VI, prin Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 31062 din data de 28.03.2013, s-a validat suma de 78.518,41 RON cu titlu de cheltuieli eligibile, suma nevalidată fiind corespunzătoare neregulilor constatate, or, în condiţiile în care suma totală afectată de nereguli a fost de 294.295 RON, nu se poate susţine că a fost încălcat principiul proporţionaliăţii.

Instanţa de fond a dezvoltat pe larg în considerentele sentinţei, consacrarea şi aplicarea principiului proporţionalităţii potrivit art. 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, jurisprudenţa CJUE, reţinând incidenţa cauzei C-331/88, R v. Minister of Agriculture, Fisheries and Food ex parte Fedesa, respectiv C-210/91 Comisia Europeană vs. Grecia, pct. 20, doctrina naţională referitoare la acest principiu şi jurisprudenţa Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie în aplicarea art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, apreciind că, în speţă, refuzul de rambursare, astfel cum a fost analizat în considerentele sentinţei, respectă principiul proporţionalităţii, sub ambele valenţe, respectiv răspunde efectiv unor obiective de interes general urmărite de UE şi nu afectează în mod disproporţionat drepturile şi interesele legitime ale destinatarului.

În acord cu concluzia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că se justifică aplicarea principiului proporţionalităţii în situaţia în care neregulile constatate în derularea fondurilor europene sunt rezultatul unor abateri minore iar o sancţiune administrativă de nerambursare a sumelor solicitate nu ar fi adecvată scopului, fiind de natură să pună în discuţie însăşi ideea finanţării unor proiecte, însă, în speţa de faţă neregulile nu au fost minore, ci au avut ca fapt generator întocmirea unor contracte în derularea proiectului în discordanţă cu prevederile privind condiţiile de eligibilitate şi Instrucţiunilor AMPOSDRU nr. 43/09.03.2011, pe care reclamanta le cunoştea şi le-a acceptat o dată cu semnarea contractului de finanţare.

Or, în aceste condiţii nu se poate susţine că în aplicarea principiului proporţionalităţii, pentru motivul că prestaţiile au fost efectuate, ar trebui să fie rambursată întreaga sumă, cu atât mai mult cu cât suma afectată de nereguli este substanţial mai mare decât cea acceptată la rambursare din cererea nr. VI, fără să se aibe în vedere că nu au fost îndeplinite criterii clare de eligibilitate cu privire la documentele justificative.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a principiului proporţionalităţii, reţinând că nu are o marjă de apreciere, atunci când premisa refuzului este lipsa unor documente justificative obligatorii ca temei pentru rambursarea cheltuielilor făcute de reclamantă, documente care, aşa cum rezultă din enunţarea lor şi din analiza temeiurilor legale care le impun pe fiecare în parte, nu pot fi înlăturate ele însele de instanţă ca fiind o condiţie excesivă la rambursare, neputându-se valida documente justificative care nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate, doar pentru activităţile au fost prestate.

În privinţa capătului doi al cererii de chemare în judecată, recurenta susţine că a fost aplicat greşit art. 1556 din C. civ., având în vedere că, în raport de obligaţiile asumate de intimată, potrivit dispoziţiilor art. 9 lit. B) pct. 3, 5 şi 6 din contract, şi de refuzul acestuia de a achita contravaloarea cererii de rambursare VI în integralitate, în prezenta cauză, pe toată durata de soluţionare a cererii de rambursare VI, sunt suspendate, Fundaţia aflându-se în imposibilitate de a putea întocmi şi solicita la plată cererea de rambursare finală în condiţiile respingerii la rambursare a cererii VI, în mod nejustificat şi de a achita obligaţiile către terţi în lipsa fondurilor necesare.

Înalta Curte, astfel cum a reţinut şi judecătorul fondului, apreciază că această cerere este nefondată, pe de o parte, pentru că după efectuarea controlului de legalitate asupra refuzului de rambursare a contravalorii cererii VI, s-a constatat că Scrisoarea standard de informare este legală, prin urmare nu se poate reţine o culpă a autorităţii pentru imposibilitatea întocmirii scrisorii de rambursare finală.

Pe de altă parte, conform contractului de finanţare, perioada de implementare a proiectului s-a finalizat la data de 31.08.2012, astfel că solicitarea beneficiarului de prelungire a perioadei de implementare până la data de 21.05.2013 nu a fost aprobată, deoarece aceasta solicitare a fost formulată după finalizarea perioadei de implementare.

Instanţa de fond a argumentat în mod clar, arătând că, prin raportare la art. 9A alin. (15) din contractul de finanţare, potrivit căruia "beneficiarul va solicita AMPOSDRU/OI POSDRU delegat încheierea unui act adiţional pentru aspectele menţionate la alin, (14) cu cel puţin 30 (treizeci) de zile înainte de data la care doreşte ca modificarea să producă efecte şi la Ordinul MMFPSP nr. 10/2012, potrivit cu care, reclamanta avea obligaţia de a depune cererea de rambursare finală în termen de 120 de zile de la finalizarea perioadei de implementare a proiectului, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o, astfel încât nu există un temei legal care să prevadă posibilitatea suspendării obligaţiilor contractuale în ceea ce priveşte depunerea cererii de rambursare finală, respectiv în ceea ce priveşte restituirea prefinanţării nerecuperate până la finalul implementării.

Recurenta nu a criticat prin cererea de recurs aceste aprecieri ale instanţei, esenţiale în soluţionarea cauzei, în plus, instanţa de recurs apreciind că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile speciale în materia finanţării proiectelor din fonduri europene, nefiind incidente dispoziţiile cu caracter general prevăzute de art. 1556 C. civ., invocate de recurentă.

9. Temeiul legal al soluţiei din recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 C. proc. civ. şi dispoziţiilor reţinute în considerentele deciziei, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei nr. 209 din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil şi să respingă recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul B. împotriva sentinţei nr. 209 din 17 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. şi recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023.