Legality of ASF revocation of board member approval based on suitability criteria and proportionality

Şedinţa publică din data de 22 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucurfeşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 02.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat instanţei de judecată:

i. anularea în tot a Deciziei nr. 1249 din 19.10.2020, emise de A.S.F. şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea sancţiunii dispuse ca fiind nelegală şi netemeinică.

ii. anularea în tot a Deciziei nr. 1514/22.12.2020, emise de A.S.F, prin care A.S.F. a respins plângerea prealabilă;

iii. obligarea A.S.F. la plata:

a) sumei de 166.645 RON, cu titlu de daune-interese materiale, reprezentând remuneraţia lui A., în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania, de la momentul emiterii Deciziei atacate până la data de 18.04.2021, sumă ce va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, la care se adaugă şi dobânda legală începând cu data termenului de plată;

b) sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune-interese morale, pentru prejudiciul moral suferit;

iv. obligarea A.S.F. la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 471 din 11 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 471 din 11 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a formulat cerere de recurs reclamantul A., criticând hotărârea pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs au fost invocate următoarele motive:

I. Prin primele critici ale motivelor de recurs se susţine că, sentinţa nr. 471/2022 este pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material (motive de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.)

Prin prisma motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că, prin sentinţa recurată au fost încălcate regulile de procedură, respectiv art. 425, art. 997 alin. (2) şi art. 1000 alin. (2) din C. proc. civ. iar în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) lit. b) şi lit. c), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14, art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1), art. 51, art. 52, art. 55 şi art. 57 (1) din Legea nr. 74/20x5, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 1254 alin. (2), art. 1325 şi art. 211 din C. civ.

În dezvoltarea acestor critici se arată că, prima instanţă a reţinut în mod nelegal că nu poate anula decizia nr. 1514/2020 privind răspunsul autorităţii la plângerea prealabilă, încălcând prevederile art. 1254 alin. (2) şi art. 1325 C. civ., reţinând că:

"[...] Decizia nr. 1514/22.12.2020 de soluţionare a plângerii prealabile, reprezintă doar actul autorităţii care atestă parcurgerea de către reclamant a procedurii prealabile prev. de art. 7 Legea 554/2004 şi care nu formează obiectul controlului judiciar ca atare, astfel încât cererea de anulare formulată de reclamant în privinţa acestei decizii, apare ca neîntemeiată."

Or, potrivit art. 1254 alin. (2) C. civ. interpretat în mod eronat de către prima instanţă:

"Desfiinţarea contractului atrage, în condiţiile legii, şi desfiinţarea actelor subsecvente încheiate în baza lui."

De asemenea, potrivit art. 1325 C. civ.:

"Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale."

Recurentul-reclamant susţine că, între Decizia nr. 1249/2020 şi Decizia nr. 1514/22.12.2020 există un raport de subsecvenţă. Existenţa unui astfel de raport între două acte juridice presupune ca acestea să aibă acelaşi obiect sau între ele să existe o strânsă legătură de obiect, în sensul că cel de-al doilea act este o consecinţă directă a primului act. Ca atare, Decizia nr. 1514/22.12.2020 de soluţionare a plângerii prealabile este actul subsecvent emis în baza Deciziei nr. 1249/2020. De aceea, contrar susţinerilor primei instanţe, în cauză, Decizia nr. 1514/22.12.2020 poate fi anulată dacă se constată faptul că actul administrativ care a constituit temeiul emiterii este nelegal, aspect care atrage nelegalitatea sentinţei recurate.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că:

"Ca atare, având în vedere principiul de drept în conformitate cu care anularea actului principal atrage anularea actelor/actului subsecvent instanţa de control judiciar, în cauza de faţă, are de constatat faptul că actul administrativ care a constituit temeiul emiterii Deciziei A.S.F. nr. 974/2014, obiect al acţiunii reclamantei a fost anulat prin Decizia Î.C.CJ. nr. 1733/2010 definitivă, motiv pentru care urmează a reţine că actul administrativ supus controlului judiciar nu mai are un suport în actul conform căruia a fost emis. Pentru aceste motive, în raport de principiul enunţat mai sus, Înalta Curte va dispune anularea Deciziei A.S.F. nr. 974/2014".

În consecinţă, în cazul anulării Deciziei contestate se impune anularea Deciziei nr. 1514/2020, având în vedere faptul că aceasta este actul subsecvent al autorităţii emis în baza Deciziei nr. 1249/2020.

II. În continuare, recurentul-reclamant susţine că, prima instanţă a reţinut în mod nelegal faptul că acesta nu ar fi avut o conduită conformă prevederilor legale, de unde rezultă caracterul nemotivat al hotărârii judecătoreşti, iar prin validarea faptelor reţinute de A.S.F. şi încadrarea acestora în categoriile indicate la art. 5 alin. (1) lit. a), b) şi c), prima instanţă a încălcat atât prevederile legale respective, cât şi toate celelalte prevederi legale indicate în cele ce urmează.

Astfel, prima instanţă a interpretat în mod nelegal art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul 1/2019 privind "cunoştinţe, competenţă şi experienţă profesională", respectiv:

"Curtea reţine, contrar susţinerilor reclamantului, că autoritatea a acţionat în limitele marjei de apreciere recunoscute de dispoziţiile legale şi cu respectarea principiului proporţionalitâţii. Astfel, Curtea apreciază că autoritatea a dat relevanţă şedinţelor Consiliului de Supraveghere, întrucât regulile de organizare şi de desfăşurare ale şedinţelor acestei structuri de conducere a unei entităţi reglementate, sunt reguli de bază pe care orice persoană care ocupă calitatea de preşedinte/membru al unui organ de conducere Ie cunoşte şi trebuie să le pună în aplicare în mod corespunzător. Or, în cauză, reclamantul a îngreunat desfăşurarea atât a şedinţelor din 03,02,2020, 19.02.2020, 02.03.2020. 05.03.2020, 10.03.2020 şi 20.04.2020. când deţinea calitatea de preşedinte al Consiliului de Supraveghere [...], cât şi a şedinţelor în care a participat ca membru invocând motive de ordin personal pentru a justifica neparticiparea [...], iar în 23.04.2020 a convocat şi prezidat şedinţa Consiliului de Supraveghere, deşi nu deţine calitatea de preşedinte."

În primul rând, cât priveşte respectarea principiul proporţionalităţii, deşi Autoritatea face trimitere la conduita profesională a reclamantului din anul 2020, în realitate, Autoritatea are în vedere doar 3 luni ale acestui an, respectiv perioada februarie- aprilie a anului 2020, fundamentând aceste "argumente" prin raportare la o perioadă de 3 luni dintr-un interval de peste 26 de ani în care reclamantul a deţinut funcţii de conducere în cadrul S.I.F.T., perioadă care corespunde cu o serie de acţiuni nelegale şi nestatutare ale unor membri C.S. coagulaţi în jurul unui alt membru incompatibil şi care, printr-o serie de hotărâri nelegale şi a unor avize obţinute fără o analiză integrală, corectă şi completă de către Autoritate, au deturnat conducerea legitimă a S.I.F.T.

Or, faptul că reclamantul nu a recunoscut legalitatea şedinţelor paralele ţinute de unii membri ai C.S., nu înseamnă că nu ar cunoaşte "riscurile aferente activităţii S.I.F. Transilvania S.A.. la un nivel corespunzător responsabilităţilor alocate" sau că ar fi "contribuit la imposibilitatea desfăşurării activităţii Consiliului de Supraveghere, cu consecinţe grave asupra adoptării de hotărâri de către acest organ".

În al doilea rând, contrar celor acreditate de către prima instanţă, cât priveşte şedinţele din datele de 02.03.2020, 05.03.2020 şi 10.03.2020, este de menţionat faptul că Autoritatea nu a depus niciun convocator cu privire la aceste şedinţe, motiv pentru care reţinerile primei instanţe sunt nefondate.

De altfel, în acest caz sunt încălcate inclusiv prevederile art. 425 C. proc. civ., menţiunile primei instanţe referitoare la şedinţele din 02.03.2020, 05.03.2020 şi 10.03.2020 fiind complet nemotivate. Într-adevăr, este de neînţeles cum a putut prima instanţă raporta motivarea sa la şedinţe care nici măcar nu au fost dovedite în speţă, respectiv care a fost probatoriul avut în vedere.

În al treilea rând, din perspectiva art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul nr. 1/2019 - îndeplinirea cerinţei de "cunoştinţe, competenţă şi experienţă profesională" - interpretate şi aplicate deopotrivă eronat de către prima instanţă, precizează că şedinţele din datele de 02.03.2020, 05.03.2020 şi 10.03.2020, nu împiedicau ceilalţi membri ai C.S. să adopte o decizie, în condiţiile în care şedinţele pot fi convocate şi ţinute chiar fără un convocator transmis de Preşedintele C.S. şi chiar fără prezenţa acestuia.

În al patrulea rând, instanţa de fond a reţinut în mod nelegal unul dintre principalele "motive" invocate de A.S.F. pentru retragerea aprobării acordate reclamantului de A.S.F., prin Avizul nr. x/2017, este reprezentat de faptul că ar fi convocat pentru data de 23.04.2020 o şedinţă a Consiliului de Supraveghere, invocând, în opinia Autorităţii, în mod artificial calitatea de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere.

Sub acest aspect, prima instanţă a considerat în mod nelegal că prevederile legale indicate de A.S.F., respectiv art. 12 din Legea nr. 74/2015, art. 5, art. 2, art. 4, art. 10, art. 14, art. 17 din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 ar fi fost reţinute în mod corect la momentul emiterii Deciziei A.S.F.

Însă, contrar celor reţinute de prima instanţă, conduita reclamantului a fost conformă prevederilor legale indicate şi, în acelaşi timp, a fost conformă sentinţei nr. 308/08.04.2020 pronunţate de Tribunalul Braşov.

Astfel, aşa cum s-a mai arătat, la data de 19.03.2020, în mod absolut nelegal, B., C., D. şi E. au decis:

- revocarea lui A. din funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu data de 19.03.2020;

- numirea lui C. în funcţia de preşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020;

- revocarea lui F. din funcţia de vicepreşedinte al C.S. cu efect imediat începând cu 19.03.2020.

"Hotărârea" din 19.03.2020 a fost atacată de S.I.F.T. în cadrul cererii de chemare în judecată care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Braşov. În paralel, reclamantul a formulat şi o cerere de emitere a ordonanţei preşedinţiale, prin care a solicitat suspendarea "Hotărârii" din 19.03.2020, dosar înregistrat la Tribunalul Braşov sub nr. x/2020.

În acest dosar, în data de 08.04.2020, instanţa s-a pronunţat după cum urmează:

Admite cererea de chemare în judecată formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale de reclamanta Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A.., în contradictoriu cu pârâţii: D., C., E. şi B.. Dispune suspendarea până la soluţionarea litigiului asupra fondului ce face obiectul dosarului nr. x/2020, efectele Hotărârii nr. 1 din data de 10.01.2020 a Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A. Braşov şi a ale procesului-verbal încheiat în data de 19.03.2020 [...]."

Pe cale de consecinţă, "argumentul" invocat de către A.S.F. şi validat în mod nelegal de prima instanţă privind faptul că, la data de 23.04.2020, reclamantul "nu mai deţinea funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere" nu poate fi sub nicio formă menţinut, întrucât, atât la data convocării şedinţei Consiliului de Supraveghere din 23.04.2020, cât şi la data prezidării acesteia, reclamantul îşi exercita, în mod legal, calitatea de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T., având în vedere efectele sentinţei nr. 307/08.04.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020. A admite o concluzie contrară ar echivala cu lipsirea de efecte a unei hotărâri judecătoreşti executorii, în pofida celor statuate de art. 997 alin. (2) şi art. 1000 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult decât atât, şedinţa a fost convocată la cererea scrisă a altor doi membrii C.S. şi anume B. şi C., practic aceştia recunoscând calitatea de Preşedinte C.S. a reclamantului.

Totodată, şedinţa din 23.04.2020, a fost ţinută ca urmare a Deciziei A.S.F. de respingere a propunerii iniţiale de realegere a membrilor directoratului S.I.F.T. pe motivul documentaţiei incomplete, iar nu a altor motive. În consecinţă, şedinţa a fost organizată pentru numirea membrilor directoratului şi transmiterea documentaţiei complete către A.S.F. pentru numirea membrilor directoratului.

Sub un al doilea aspect, reaminteşte că, prin Decizia nr. 808/08.07.2020, reclamantul a fost deja sancţionat de A.S.F. cu suma de 25.000 RON pentru convocarea şi prezidarea şedinţei din 23.04.2020, fiind astfel încălcat principiul ne bis in idem.

Concluzionând, contrar reţinerilor primei instanţe "argumentul" invocat de A.S.F. privind faptul că, la data de 23.04.2020 reclamantul nu mai "deţinea funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere" este profund nelegal: la data de 23.04.2020, moment la care a avut loc ultima şedinţă a Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T. din perioada analizată prin Decizia contestată, reclamantul deţinea, în mod legal, calitatea de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T., în virtutea efectelor executorii şi, de altfel, obligatorii ale sentinţei nr. 307/08.04.2020. Orice argument contrar este, prin urmare, o încălcare a autorităţii de lucru judecat a respectivei hotărâri judecătoreşti şi, respectiv, un motiv de nelegalitate a Deciziei atacate.

Sub un al treilea aspect, prima instanţă în mod nelegal a reţinut - preluând tale quale susţinerile A.S.F. că, în data de 23.04.2020, reclamantul ar fi participat şi prezidat o şedinţă C.S. care, în viziunea Autorităţii, nu ar fi respectat dispoziţiile Legii nr. 31/1990.

Or, în opinia recurentului-reclamant, A.S.F. nu are competenţa necesară de a analiza legalitatea unei hotărâri C.S. din perspectiva Legii nr. 31/1990, efectuarea unei asemenea analize fiind de competenţa exclusivă a instanţei de judecată. Aşa cum a arătat, hotărârea C.S. din 23.04.2020 nu a fost atacată în instanţă şi produce efecte juridice în prezent.

Pe de altă parte, la data de 08.04.2020 în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Braşov a dispus suspendarea "hotărârii" Consiliului de Supraveghere din 19.03.2020, şi în mod firesc, la data de 23.04.2020, reclamantul era singurul Preşedinte statutar al Consiliului de Supraveghere.

Astfel, Consiliul de Supraveghere al S.I.F.T. a organizat în mod legal şedinţa din 23.04.2020, prin care a fost aprobată menţinerea Hotărârii nr. 1/15.04.2020 a Consiliului de Supraveghere de desemnare a membrilor Directorului pentru un nou mandat.

Având în vedere că, Hotărârea Consiliului de Supraveghere din data de 23.04.2020 nu a fost contestată sau anulată de către instanţele de judecată, rezultă că, efectele acestei Hotărâri încă se produc în circuitul civil.

III. În continuare, recurentul-reclamant arată că, faptele reţinute în sarcina sa nu pot fi încadrate ca fiind o încălcare a cerinţelor art. 5 alin. (1) lit. B) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, motiv pentru care instanţa a aplicat în mod nelegal această prevedere legală.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Regulamantul ASF nr. 1/2019:

"în scopul asigurării unui management prudent şi corect al entităţilor reglementate, persoanele evaluate îndeplinesc şi menţin, pe toată durata de desfăşurare a activităţii, cerinţele cuprinse în prezentul regulament referitoare la: b) reputaţie. Onestitate şi integritate: (2) Verificarea îndeplinirii cerinţelor de adecvare individuală a persoanelor evaluate se realizează de către entităţile reglementate şi, respectiv, de către A.S.F.".

Conform art. 12 din acelaşi regulamant:

"Se consideră că persoana evaluată respectă cerinţele privind buna reputaţie, onestitatea şi integritatea, dacă nu există motive obiective şi demonstrabile care să indice contrariul luând în considerare, în special, informaţiile disponibile cu privire la factorii sau situaţiile menţionate la art. IV pentru evaluare se iau în considerare inclusiv aspecte şi situaţii minore care, cumulat, pot avea impact semnificativ asupra reputaţiei persoanei evaluate."

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. a) din acelaşi regulamant:

"Fără a aduce atingere oricăror drepturi fundamentale, reputaţia, onestitatea şi integritatea persoanei evaluate, menţionate la art. 12, sunt puse la îndoială în situaţia în care există orice evidenţe relevante cu privire la existenţa uneia dintre următoarele situaţii, fără a se limita la acestea: (a) condamnarea sau urmărirea penală in personam în cazuri referitoare la: (i) infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-bancară, infracţiuni prevăzute de legislaţia referitoare la spălarea banilor şi finanţarea terorismului sau infracţiuni în legătură cu fapte de corupţie: (ii) infracţiuni contra patrimoniului sau alte infracţiuni specifice domeniului economic/financiar; (iii) infracţiuni prevăzute de legislaţia fiscală; (iv)alte infracţiuni prevăzute de legislaţia privind societăţile, falimentul, insolvenţa, precum şi de cea privind protecţia consumatorului;" .

Într-adevăr, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 stabileşte că, în situaţia ivirii unui caz de incompatibilitate, A.S.F. va retrage autorizaţia acordată membrilor respectivi. Cu toate acestea, Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 nu condiţionează existenţa incompatibilităţii de o decizie emisă de A.S.F., iar starea de incompatibilitate nu trebuie să fie constatată de către A.S.F., ci aceasta rezultă de drept prin încălcarea dispoziţiilor legale invocate.

IV. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susţine că, în perioada februarie- aprilie 2020, D. era incompatibil de drept în sensul prevăzut de Regulamentele A.S.F., Legea nr. 74/2015, Noul C. civ. şi Actul constitutiv al S.I.F.T., era urmărit penal în dosarele penale nr. x/2006 şi nr. y/2015, iar o astfel de situaţie atrăgea incompatibilitatea acestuia, întrucât dosarul nr. x/2015 viza infracţiuni de trecere a acţiunilor sale pe numele altor persoane, în scopul folosirii unei majorităţi în adunarea generală, în detrimentul altor acţionari, respectiv infracţiunea de evaziune fiscală, fapt care îl făcea în mod automat incompatibil cu deţinerea calităţii de membru în C.S. al S.I.F.T., inclusiv din perspectiva dispoziţiilor Regulamentului nr. 1/2019.

Cu alte cuvinte, contrar aspectelor reţinute de către prima instanţă, în cadrul şedinţelor invocate de A.S.F., recurentul a procedat în mod prudent şi diligent faţă de S.I.F.T., prin încercarea de a evita adoptarea unor hotărâri nelegale ale C.S., respectiv viciate de un vot al unui membru incompatibil. Astfel, recurentul a urmărit tocmai evitarea unor dificultăţi în cadrul activităţii S.I.F.T., care puteau fi generate prin suspendarea sau chiar anularea hotărârilor C.S.

În al doilea rând, contrar susţinerilor primei instanţe, lipsa unui răspuns al Autorităţii cu privire la adresele formulate întăresc, încă o dată, faptul că dl. D. era incompatibil în perioada februarie- aprilie 2020, întrucât era urmărit penal in personam, atât în dosarul nr. x/2016, cât şi nr. 745/P/2015.

V. Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant susţine că, prima instanţă a reţinut în mod nelegal faptul că lipsa oricărui prejudiciu nu conduce la anularea deciziei contestate şi, chiar dacă s-ar considera că în cauză ar fi vorba despre o "măsură", iar o "sancţiune", prima instanţă şi A.S.F. ar fi trebuit să ţină cont de proporţionalitatea faptelor recurentului-reclamant.

Sub acest aspect, recurentul-reclamant solicită să se aibă în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora:

"Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite", precum şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din acelaşi act normativ, conform cărora:

"Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

Având în vedere lipsa oricărui prejudiciu, în contextul în care reclamantul nu a urmărit decât respectarea prevederilor legale şi statutare, în vederea protejării intereselor S.I.F.T. şi desfăşurării atribuţiilor în cadrul Consiliului de Supraveghere al S.I.F.T. în condiţii de legalitate, se impune anularea Deciziei nr. 1249/2020, ca urmare a caracterului disproporţionat al sancţiunii.

Cu privire la faptul că, prima instanţă nu a individualizat sancţiunea prin raportare la lipsa vinovăţiei, recurentul-reclamant susţine că, Decizia contestată constituie un abuz din partea Autorităţii, în contextul inexistenţei vreunei fapte ilicite sau a vreunui prejudiciu Societăţii (în orice caz, în contextul inexistenţei unei fapte ilicite sau vreunui prejudiciu care ar putea justifica o măsură într-atât de drastică).

VI. Printr-o altă critică, recurentul-reclamant susţine că, Decizia ASF este nemotivată, iar prima instanţă a reţinut în mod eronat că autoritatea "a indicat împrejurările avute în vedere pentru a reţine neîndeplinirea criteriilor prev. de art. 5 alin. (1), lit. a), b) şi c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019", încălcând aşadar prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004.

În primul rând, contrar reţinerilor primei instanţe, argumentele dezvoltate de A.S.F. pentru prima dată în cuprinsul întâmpinării nu pot complini nemotivarea Deciziei atacate, aceasta din urmă fiind în continuare grefată pe motive abstracte şi neparticularizate.

Astfel, deşi Autoritatea face referire deseori la alte decizii emise împotriva recurentului (Decizia nr. 413/27.03.2020 şi Decizia nr. 808/08.07.2020), lipsa indicării şi dezvoltării acestora în cuprinsul motivării Deciziei atacate, nu pot complini nemotivarea celei din urmă.

În al doilea rând, deşi, prin Decizia nr. 1249/19.10.2020, a fost aplicată cea mai drastică sancţiune pe care o poate acorda Autoritatea, niciunde în cuprinsul acesteia nu se regăsesc motive concrete pentru care reclamantul ar fi încălcat obligaţiile de prudenţă şi diligentă aferente funcţiei deţinute ori celelalte obligaţii imputate în cuprinsul Deciziei atacate.

În schimb, Decizia nr. 1249/19.10.2020:

- cuprinde afirmaţii abstracte, formulate cu titlu general şi imposibil de identificat sau de verificat legal sau factual, fiind extrem de dificil pentru reclamant să formuleze apărări relevante, în contextul în care nu cunoaşte argumentele concrete pentru care A.S.F. a dispus retragerea avizului;

- nu se raportează la aspecte de fapt concrete privind comportamentul reclamantului, care ar putea justifica în vreun fel încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a), b), c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, respectiv aplicarea unei sancţiuni atât de drastice, constând în retragerea avizului;

- nu indică, în concret, care sunt motivele pentru care răspunsurile reclamantului în cadrul interviului din data de 31.08.2020 ar fi fost necorespunzătoare;

- nu indică motivele concrete pentru care convocarea, prezidarea şi semnarea, în condiţii de legalitate a hotărârilor adoptate în cadrul şedinţei C.S. din 23.04.2020 ar constitui un indiciu de neexercitare a mandatului cu prudenţă şi diligentă;

- ignoră sentinţa nr. 307/08.04.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2020, prin care "hotărârea" C.S. din 19.03.2020 a fost suspendată de Tribunalul Braşov, în urma căreia instanţa a confirmat calitatea reclamantului de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere, fiind repus, practic, în funcţie la data de 23.04.2020.

De asemenea, recurentul-reclamant susţine caracterul nemotivat al Deciziei nr. 1249/19.10.2020 care rezultă şi din faptul că Autoritatea nu a motivat în niciun fel gradul de pericol social al faptelor imputate şi opţiunea pentru aplicarea unei sancţiuni cu un asemenea efect, aspect care nu poate conduce decât la concluzia că măsură este pur arbitrară.

Or, motivarea actului administrativ reprezintă o condiţie de legalitate a acestuia, insuficienţa motivării sau nemotivarea acestuia atrăgând sancţiunea nulităţii. De altfel, instanţele naţionale s-au pronunţat constant în ceea ce priveşte necesitatea motivării actului administrativ.

În cauza de faţă, chiar dacă A.S.F. dispune de o marjă de apreciere a noţiunilor de prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, acesteia îi revenea totuşi obligaţia legală de a motiva temeinic problemele de drept esenţiale din cauză. Or, o astfel de motivare nu există, A.S.F. invocând numai aspecte de ordin general, fără ca acestea să fie argumentate prin fapte concrete ale reclamantului, ceea ce atrage vădita nelegalitate a Deciziei atacate.

Concluzionând, Decizia A.S.F. este nemotivată. Validarea acestei nemotivări de către prima instanţă presupune încălcarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004.

VII. Prin ultima critică, recurentul-reclamant susţine că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile privind acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile aduse ca urmare a emiterii Deciziei ASF nr. 1249/2020, iar respingerea cererii de acordare a despăgubirilor presupune încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi art. 1531 alin. (1) şi (2) din C. civ., referitor Ia repararea integrală a prejudiciului.

În primul rând, emiterea deciziei atacate a avut ca efect direct imposibilitatea reclamantului de a obţine remuneraţia aferentă mandatului de membru al C.S., în valoare de 166.645 RON (26.187 RON x 7 luni ~ 16.664 RON), reprezentând remuneraţia sa din perioada octombrie 2020 - aprilie 2021 [când urma să înceteze - în luna aprilie 2021], iar pe de altă parte, prejudiciul moral suferit de către reclamant, prin presiunile şi expunerea publică la care a fost supus ca urmare a comportamentului abuziv al A.S.F., respectiv în rezultatul acestora - ştirbirea iremediabilă a reputaţiei profesionale, respectiv imposibilitatea de a mai fi angajat în cadrul organelor de conducere ale societăţilor de investiţii financiare sau entităţilor reglementate de A.S.F.

Pentru aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, anularea sentinţei pronunţate de prima instanţă şi a deciziei contestate.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-reclamant, prin care a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurentul-reclamant A. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă, prin care a solicitat să se respingă apărările acesteia şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 august 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 22 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 1249 din 19.10.2020, emise de A.S.F. prin care s-a dispus retragerea avizului de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania, şi, pe cale de consecinţă, înlăturarea sancţiunii dispuse ca fiind nelegală şi netemeinică; anularea în tot a Deciziei nr. 1514/22.12.2020, emise de A.S.F, prin care A.S.F. a respins plângerea prealabilă; obligarea A.S.F. la plata: a) sumei de 166.645 RON, cu titlu de daune-interese materiale, reprezentând remuneraţia lui A., în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al S.I.F. Transilvania, de la momentul emiterii Deciziei atacate până la data de 18.04.2021, sumă ce va fi actualizată în funcţie de rata inflaţiei, la care se adaugă şi dobânda legală începând cu data termenului de plată; b) sumei de 1.000.000 RON, cu titlu de daune-interese morale, pentru prejudiciul moral suferit; obligarea A.S.F. la suportarea cheltuielilor de judecată antrenate de soluţionarea prezentei cauze.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând în esenţă că, autoritatea pârâtă a acţionat în limitele marjei de apreciere recunoscute de legiuitor şi cu respectarea principiului proporţionalităţii, pe baza unor motive obiective şi demonstrabile, în raport de care în mod corect a reţinut că reclamantul nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin prisma motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că, prin sentinţa recurată au fost încălcate regulile de procedură, respectiv art. 425, art. 997 alin. (2) şi art. 1000 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine, cu titlu prealabil, că potrivit motivului de nelegalitate invocat, casarea unei hotărâri se poate cere, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum si nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători, nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată, încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată, efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ., încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului, încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor, lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia, respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

Înalta Curte observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi act normativ, care reglementează atât nulitatea absolută, cât şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, statuând totodată asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Or, în cauza dedusă judecăţii, recurentul-reclamant susţine că prin sentinţa recurată au fost încălcate regulile de procedură, respectiv art. 425 C. proc. civ., dispoziţii care vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, critici ce atrag incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor şi la probatoriul administrat în litigiu, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Motivarea reprezintă un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar (în speţă, de legalitate a hotărârii). De altfel, obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul, în mod evident, să prezinte judecătorului observaţiile şi argumentele sale şi să pretindă organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi al argumentelor invocate de părţi, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii, de natură, prin urmare, să justifice casarea cu trimitere spre rejudecare.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant susţine şi încălcarea dispoziţiilor art. 997 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora: "(2) Ordonanţa este provizorie şi executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata sa şi nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluţionarea litigiului asupra fondului.", precum şi cele prevăzute de art. 1000 alin. (2) din acelaşi Cod, potrivit cărora: "(2) Instanţa de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, dar numai cu plata unei cauţiuni al cărei cuantum se va stabili de către aceasta.".

Sub acest aspect, având în vedere că dispoziţiile art. 997 - 1000 din C. proc. civ. reglementează procedura ordonanţei preşedinţiale, iar obiectul cauzei deduse judecăţii analizează fondul problemei de drept, Înalta Curte constată că aceste dispoziţii nu au relevanţă pentru soluţionarea temeinică a cauzei, iar instanţa de fond nu era ţinută să aibă în vedere cele două texte de lege invocate de recurent, având în vedere tocmai natura administrativă a litigiului care presupune analiza legalităţii şi temeiniciei actului contestat prin prisma dispoziţiilor legale care au stat la baza fundamentării acestuia.

De fapt, recurentul-reclamant reia susţinerile prezentate insatanţei de fond din perspectiva incidenţei sentinţei civile nr. 307/08.04.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, subliniind faptul că la data de 23.04.2020 acesta avea calitatea de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A., ca urmare a acestei sentinţe.

Aceste susţineri nu pot fi primite având în vedere că, prin Hotărârea Consiliului de Supraveghere din 13.04.2020, recurentul-reclamant a fost revocat din funcţie şi numită o nouă conducere CS, iar această hotărâre nu a fost constatată. Pe cale de consecinţă, la data de 23.04.2020 recurentul-reclamant nu mai deţinea funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A..

În ceea ce priveşte Hotărârea CS din data de 19.03.2020, care a fost suspendată prin sentinţa nr. 307/08.04.2020, se poate observa că, prin decizia civilă nr. 455/02.07.2020, Curtea de Apel Braşov a luat act de renunţarea entităţii SIF TRANSILVANIA S.A. la judecata cererii de ordonanţă preşedinţială formulată de către aceasta şi a anulat sentinţa civilă nr. 307/08.04.2020.

Prin cel de-al doilea set de critici ale motivelor de recurs, recurentul-reclamant invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi susţine încălcarea/aplicarea greşită a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 12 alin. (2) şi art. 13 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 14/2015, art. 2 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) lit. b) şi lit. c), art. 12, art. 13 alin. (1) lit. a), art. 14, art. 34 alin. (4) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, art. 12 alin. (1), art. 51, art. 52, art. 55 şi art. 57 (1) din Legea nr. 74/2015, art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi art. 1254 alin. (2), art. 1325 şi art. 211 din C. civ.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În primul rând, recurentul-reclamant susţine netemeinicia soluţiei primei instanţe cu privire la cererea de anulare a deciziei ASF prin care s-a respins plângerea prealabilă.

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că respingerea plângerii prealabile de către intimata-pârâtă nu poate fi asimilată cu emiterea unui act administrativ, având în vedere că plângerea prealabilă este un mecanism cu caracter preventiv şi are drept scop rezolvarea amiabilă a conflictelor, evitând astfel litigiile administrative. Plângerea administrativă prealabilă permite autorităţii să reconsidere actul emis şi să îşi rectifice eventualele erori sau încălcări ale drepturilor persoanei afectate, iar decizia pronunţată de către organul administrativ asupra plângerii prealabile nu poate fi asimilată unui act administrativ, deoarece nu conduce la naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice.

În acest context, prima instanţă în mod corect a dispus respingerea cererii de anulare a Deciziei nr. 1514/2020, ca neîntemeiată.

Referitor la criticile recurentului-reclamant conform cărora, prima instanţă a interpretat în mod nelegal art. 5 alin. (1) lit. a) din Regulamentul 1/2019 privind "cunoştinţe, competenţă şi experienţă profesională", Înalta Curte constată că potrivit art. 34 alin. (4) din Regulamentul nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară: (4) În situaţia în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă şi control sunt constatate aspecte care, prin natura lor, ar conduce la nerespectarea cerinţelor de adecvare evaluate iniţial în raport cu o anumită persoană aprobată, ASF poate dispune: a) măsuri de remediere în baza circumstanţelor care au determinat reevaluarea la nivelul entităţii reglementate şi a rezultatului reevaluării efectuate de entitatea reglementată; b) reevaluarea de către ASF a persoanelor evaluate, în catul constatărilor privind exercitarea deficitară a atribuţiilor; c) retragerea aprobării acordate.

Potrivit art. 5 din acelaşi Regulament (1) În scopul asigurării unui management prudent şi corect al entităţilor reglementate, persoanele evaluate îndeplinesc şi menţin, pe toată durata de desfăşurare a activităţii, cerinţele cuprinse în prezentul regulament referitoare la: a) cunoştinţe, competenţe şi experienţă profesională; b) reputaţie, onestitate şi integritate; c) guvernanţă, iar potrivit art. 4 alin. (2) "Persoanele evaluate trebuie să probeze îndeplinirea cerinţelor de bună reputaţie, onestitate şi integritate, precum şi gândire independentă, indiferent de natura, amploarea şi complexitatea riscurilor inerente activităţilor entităţii reglementate".

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. a) din Regulament prin adecvare se înţelege totalitatea calităţilor şi atributelor pe baza cărora o persoană este considerată a avea o bună reputaţie şi care are, în mod individual şi, după caz, în mod colectiv, împreună cu alte persoane, cunoştinţe, competenţe şi experienţă pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei; adecvarea acoperă, de asemenea, onestitatea, integritatea şi gândirea independentă a fiecărei persoane şi capacitatea acesteia de a aloca timp suficient pentru a-şi îndeplini atribuţiile.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că în procesul de evaluare a membrilor structurilor de conducere din cadrul entităţilor reglementate, Autoritatea de Supraveghere Financiară analizează adecvarea persoanei pentru exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei pentru care a fost desemnată. Astfel, în stabilirea adecvării persoanei pe baza aplicării cerinţelor şi criteriilor de eligibilitate prevăzute în legislaţia specifică aplicabilă şi a informaţiilor prezentate sau care reies din documentele şi informaţiile prezentate de către persoana evaluată şi/sau de către entitatea reglementată, din susţinerea interviului, Autoritatea de Supraveghere beneficiază de o largă marjă de apreciere, alegerea autorităţii putând fi cenzurată de organele judiciare doar în condiţiile excesului de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) Legea nr. 554/2004.

Aşadar, se observă că, legiuitorul a înţeles să recunoască autorităţii o largă marjă de apreciere în acest domeniu, întrucât în cadrul evaluării membrilor structurilor de conducere din cadrul entităţilor reglementate, se urmăreşte în fapt, asigurarea funcţionării corespunzătoare a pieţei de capital, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 93/2012.

În acest context, Înalta Curte constată că, măsura reevaluării nu reprezintă o sancţiune în sensul Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, ci are caracterul unei sancţiuni complementare, având în vedere că A.S.F. a comunicat că reevaluarea unui membru al structurii de conducere a unei entităţi aflate sub supravegherea şi reglementarea A.S.F. se realizează în concordanţă cu prevederile art. 34 din Regulamentul ASF nr. 1/2019, potrivit cărora:

"În situaţia în care, în cadrul procesului de monitorizare, supraveghere continuă şi control sunt constatate aspecte care, pin natura lor ar conduce la nerespectarea cerinţelor de adecvare evaluate iniţial în raport cu o anumită persoană aprobată, ASF dispune: (...) b) reevaluarea de către ASF a persoanelor evaluate, în cazul constatărilor privind exercitarea deficitară a atribuţiilor".

Potrivit art. 33 alin. (1) din Regulament (1) A.S.F. analizează adecvarea în mod individual şi, după caz, în mod colectiv, pentru fiecare persoană propusă să exercite responsabilităţi în cadrul structurii de conducere sau atribuţii aferente unor funcţii-cheie, în baza cerinţelor şi criteriilor de eligibilitate prevăzute în legislaţia specifică aplicabilă şi în prezentul regulament, luând în considerare informaţiile prezentate sau care reies din documentele şi informaţiile prezentate de către persoana evaluată şi/sau de către entitatea reglementată, din susţinerea interviului desfăşurat în conformitate cu art. 31 şi anexa nr. 5, după caz, sau, în măsura în care sunt aduse la cunoştinţă A.S.F. din orice alte surse.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că, urmare a constatării existenţei unor elemente de natură să conducă la neîndeplinirea de către reclamant a criteriilor de eligibilitate, autoritatea pârâtă a hotărât aplicarea prevederilor art. 34 alin. (4) lit. b) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019, respectiv reevaluarea acestuia şi, ca urmare a acestei reevaluări, a concluziilor reţinute în evaluarea întocmită de membrii comitetului de nominalizare şi aprobată de membrii C.S. SIF Transilvania S.A. şi a documentaţiei, autoritatea a emis actul contestat.

În ceea ce priveşte îndeplinirea criteriului prev. la art. 5 alin. (1) lit. a) respectiv "cunoştinţe, competenţe şi experienţă profesională", Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a avut în vedere, pe de o parte, cunoştinţele şi competenţele obţinute de reclamant pe baza studiilor, practicii şi formării profesionale şi experienţa profesională în domeniu, respectiv calităţile deţinute în cadrul SIF Transilvania S.A., iar pe de altă parte, modalitatea în care reclamantul şi-a desfăşurat efectiv activitatea în cadrul SIF Transilvania în perioada februarie- aprilie 2020. Astfel, autoritatea a avut în vedere conduita reclamantului cu privire la desfăşurarea şedinţelor Consiliului de Supraveghere din datele de: 03.02.2020 (în cadrul căreia s-a constatat că mandatul Preşedintelui Consiliului de Supraveghere nu a fost exercitat cu prudenţă şi diligenţă, acest lucru fiind dovedit prin părăsirea şedinţei din 03.02.2020, fără a supune în prealabil, la vot înscrierea unor noi puncte pe ordinea de zi a şedinţei, fără a discuta punctele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei convocate chiar de către acesta şi fără a supune la vot suspendarea şedinţei), 19.02.2020 (în cadrul căreia recurentul-reclamant şi-a manifestat punctul de vedere cu privire la incompatibilitatea dl. D. cu funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere), 02.03.2020, 05.03.2020, 10.03.2020 (care nu au mai avut loc, recurentul-reclamant invocând motive personale) şi 23.04.2020 (în contradicţie cu prevederile Deciziei ASF nr. 525/22.04.2020 prin care s-a hotărât respingerea solicitării de autorizare a membrilor Directoratului SIF Transilvania S.A. - G., H. şi A., recurentul-reclamant împreună cu G. şi A. nu au recunoscut încetarea mandatelor şi, în cadrul şedinţei au adoptat o hotărâre de menţinere a hotărârii Consiliului de Supraveghere din data de 15.01.2020 de prelungire până la data de 19.04.2020 a mandatelor celor trei membrii).

În acest context, în mod nejustificat recurentul-reclamant consideră că autoritatea administrativă, cu nesocotirea principiului proporţionalităţii, a apreciat că nu îndeplineşte acest criteriu, dând relevanţă strict modalităţii în care s-au desfăşurat şedinţele Consiliului de Supraveghere din perioada februarie- aprilie 2020, fără a ţine cont însă de întreaga sa activitate profesională desfăşurată în cadrul SIF Transilvania şi de pregătirea sa profesională.

Or, în cauză, rezultă fără putinţă de tăgadă că, recurentul-reclamant a îngreunat desfăşurarea atât a şedinţelor din 03.02.2020, 19.02.2020, 02.03.2020, 05.03.2020, 10.03.2020, când deţinea calitatea de preşedinte al Consiliului de Supraveghere invocând motive de ordin personal pentru a justifica neparticiparea, deşi ar fi trebuit să îşi asigure înlocuirea potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în privinţa societăţilor de investiţii financiare, cât şi a şedinţelor în care a participat în calitate de membru, în acelaşi interval, după revocarea sa din funcţia de preşedinte (iniţial a fost revocat prin hotărârea CS din 19.03.2020, iar ulterior prin hotărârea CS din 13.04.2020), prin neparticipare, iar în 23.04.2020 a convocat şi prezidat şedinţa Consiliului de Supraveghere, deşi nu mai deţinea calitatea de preşedinte, fiind revocat din această funcţie prin hotărârea Consiliului de Supraveghere din 13.04.2020, hotărâre care nu a fost anulată şi a cărei suspendare nu a fost dispusă.

În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a domnului D., Înalta Curte reţine că această stare trebuie să rezulte dintr-o hotărâre de condamnare, nu din simple speculaţii, având în vedere pe de o parte că organele de cercetare penală, prin Ordonanţa din 22.01.2020 dată în dosarul nr. x/2019 au clasat faptele suspectului D., reţinând că "nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de manipulare a pieţei de capital, prevăzută de art. 279 lit. b), rap. la art. 248 rap.la art. 244 alin. (5) lit. a) pct. 1 şi lit. b) din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital", iar pe de altă parte, că "Decizia nr. 1095/13.09.2018 emisă de ASF cu privire la retragerea aprobării calităţii de membru în Consiliul de Supraveghere a SIF Transilvania S.A., acordată reclamantului D. a fost anulată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 13 din data de 30.01.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018".

Concluzionând, Înalta Curte constată că refuzul reclamantului în această împrejurare presupune practic nesocotirea hotărârii Curţii de Apel Constanţa pronunţată în dosarul nr. x/2018(fila x vol. II), prin care a fost anulată decizia nr. 1095/13.09.2018 a Autorităţii de Supraveghere Financiară cu privire la retragerea aprobării calităţii de membru în consiliul de supraveghere al SIF Transilvania acordată d-lui D. prin avizul nr. x/26.07.2007.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant conform căreia prima instanţă a reţinut în mod eronat că autoritatea "a indicat împrejurările avute în vedere pentru a reţine neîndeplinirea criteriilor prev. de art. 5 alin. (1), lit. a), b) şi c) din Regulamentul ASF nr. 1/2019", încălcând aşadar prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) teza I Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că ]n mod corect s/a constatat că, în perioada februarie - martie 2020, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al entităţii la acel moment, recurentul-reclamant nu a respectat prevederile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu luarea în considerare a dispoziţiilor art. 21 lit. c) din Regulamentul delegat (UE) 231/2013.

Astfel, este de necontestat că, prin Decizia nr. 413/27.03.2020, A.S.F. a sancţionat conduita reclamantului adoptată cu ocazia organizării şedinţelor Consiliului de Supraveghere în perioada - mai sus menţionată şi care se referă în principal la:

- neexercitarea mandatului de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere cu prudenţă şi diligentă întrucât nu a participat constructiv la procesul decizional;

- lipsa gândirii independente sau a independenţei de spirit în raport cu membrii Directoratului S.I.F. Transilvania de la acel moment;

- lipsa guvernanţei, cerinţă prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. c) din Regulamentul A.S.F. nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară;

- lipsa competenţei în a evalua/recunoaşte calitatea unui alt membru al Consiliului de Supraveghere;

- exercitarea mandatului de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere al S.LF. Transilvania S.A. fără a da dovadă de loialitate, prudenţă şi diligentă, fiind astfel afectată buna desfăşurare a activităţii Consiliului de Supraveghere, situaţie care a avut, un impact negativ asupra bunei funcţionări a entităţii.

În ceea ce priveşte şedinţele CS din 02.03-10.03.2020, convocarea acestora de către reclamant, în calitate de preşedinte, urmată de împiedicarea desfăşurării prin invocarea unor motive personale, reprezintă practic o nesocotire a regulilor care guvernează desfăşurarea activităţii organelor de conducere ale entităţilor reglementate, referitoare la posibilitatea înlocuirii persoanei care are calitatea de preşedinte al structurii şi care nu poate participa la lucrările acesteia.

Or, în aceste condiţii, în mod corect autoritatea pârâtă a avut în vedere impactul pe care l-ar avea menţinerea aprobării unei persoane care refuză să respecte o hotărâre a unui organ de conducere al entităţii în care îşi desfăşoară activitatea profesională şi care nesocoteşte regulile de desfăşurare a activităţii organelor de conducere ale entităţii reglementate, în calitate de membru al unei structuri de conducere al SIF Transilvania din perspectiva dinamicii pieţei de capital (care este riscul reputaţional al reclamantului asupra entităţii reglementate, pe piaţă).

Prin urmare, autoritatea pârâtă a stabilit în limitele marjei de apreciere de care beneficiază şi cu respectarea principiului proporţionalităţii, pe baza unor motive obiective şi demonstrabile, că reclamantul nu îndeplineşte cerinţa prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. b) din Regulamentul ASF nr. 1/2019.

În ceea ce priveşte îndeplinirea criteriului prev. la art. 5 alin. (1) lit. c) respectiv Guvernanţă, Înalta Curte constată că, autoritatea pârâtă a avut în vedere, pe de o parte, că în exercitarea atribuţiilor conferite de calitatea de preşedinte al Consiliului de Supraveghere, reclamantul a urmărit nu doar asigurarea bunei funcţionări a entităţii reglementate ci şi realizarea unor interese individuale şi nu acţionat de o manieră independentă în raport cu foştii membrii ai directoratului SIF Transilvania, iar pe de altă parte că nu a alocat timpul necesar exercitării mandatului acordat în cadrul Consiliului de Supraveghere şi a nesocotit riscurile la care supune entitate prin conduita sa în cadrul structurilor de conducere.

La baza analizei realizate de autoritate a stat inclusiv Nota privind evaluarea adecvării reclamantului pentru îndeplinirea funcţiei de membru în Consiliul de Supraveghere al SIF Transilvania întocmită de Comitetul de nominalizare din cadrul SIF Transilvania .

Potrivit Notei, în privinţa conflictului de interese s-a reţinut că reclamantul a utilizat, în interes personal, în cadrul mai multor dosare aflate pe rolul Tribunalului Braşov, având ca obiect cereri de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu SIF Transilvania (contestare a hotărârilor Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania de revocare a reclamantului din funcţia de preşedinte şi a dlui G. din funcţia de director general), casele de avocatură cu care entitatea reglementată are încheiate abonamente.

În privinţa criteriului referitor la alocarea timpului necesar exercitării mandatului de preşedinte/membru al Consiliului de Supraveghere, s-a reţinut prin Nota de evaluare emisă de Comitetul de nominalizare că nu a participat la 6 şedinţe ale Comitetului de Supraveghere.

În privinţa cerinţei referitoare la gândirea independentă şi la independenţa de spirit, prin Nota de evaluare s-a reţinut că datorită relaţiilor personale apropiate pe care reclamantul le-a dezvoltat cu dl. G., nu este în măsură să se manifeste în mod independent, fiind în fapt coordonat de persoanele pe care ar fi trebuit să le supravegheze şi să le controleze în baza atribuţiilor conferite de Legea 31/1990 şi de contractul de mandat încheiat cu societatea.

Referitor la criticile recurentului-reclamant conform cărora, Decizia contestată (nr. 1249/19.10.2020) nu ar fi motivată, Înalta Curte, în acord cu prima instanţă, constată că motivarea deciziei nu este contradictorie, în condiţiile în care autoritatea a valorificat cu ocazia analizării unor criterii diferite, pe de o parte conduita reclamantului manifestată în privinţa şedinţelor Consiliului de Supraveghere, iar pe de altă parte neparticiparea acestuia la unele şedinţe, iar faptele pentru care s-a dispus retragerea avizului de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A. au fost detaliate în conţinutul acestui act administrativ.

Cu privire la criticile recurentului-reclamant conform cărora instanţa de fond ar fi trebuit să aibă în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001, referitoare la regimul juridic al contravenţiilor, precum şi respectarea principiului proporţionalităţii, individualizarea sancţiunii trebuia făcută prin raportare la lipsa vinovăţiei, în contextul inexistenţei vreunei fapte ilicite sau a vreunui prejudiciu societăţii, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 1249/19.10.2020, emisă de ASF, recurentului-reclamant nu i s-a aplicat o sancţiune în raport de dispoziţiile O.G. nr. 2/2001, ci s-a luat măsura de retragere a avizului de membru al Consiliului de Supraveghere al SIF Transilvania S.A., măsură dispusă în concordanţă cu dispoziţiile O.U.G nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 74/2015 privind administratorii de fonduri de investiţii alternative, cu modificările şi completările ulterioare şi Regulamentului nr. 1/2019 privind evaluarea şi aprobarea membrilor structurii de conducere şi a persoanelor care deţin funcţii-cheie în cadrul entităţilor reglementate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant referitoare la acordarea de despăgubiri, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 prevede că, în cazul soluţionării cererii, instanţa va hotărî şi asupra despăgubirilor pentru daunele materiale şi morale, dacă reclamantul a cerut acest lucru, însă atît timp cât din materialul probator administrat nu a rezultat caracter nelegal al actului administrativ contestat, iar repararea prejudiciului fiind condiţionată de anularea actului administrativ atacat, în mod corect prima instanţă a respins cererea de acordare a despăgubirilor pentru repararea prejudiciului material şi moral.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile formulate împotriva hotărârii primei instanţe sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 471 din 11 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 22 martie 2023.