CNCD decision upholding labor discrimination petition as incompetent due to lack of statutory authority over substantive labor rights

Şedinţa publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data 17.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, admiterea cererilor conexate cu Dosarul nr. x/2019 astfel cum au fost formulate şi, pe cale de consecinţă, constatarea stării de discriminare şi obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 18 februarie 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul Sindicatul Liber Independent din IDSA a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, casarea, reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a apreciat recurentul, subsumat motivului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în privinţa soluţiei de respingere a cererii privind constatarea stării de discriminare şi obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Judecătorul fondului s-a limitat să motiveze sentinţa doar din perspectiva petitului privind anularea hotărârii CNCD, fără a expune motivarea faptică şi juridică în respingerea celui de-al doilea petit, ceea ce constituie încălcarea art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi a art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

A mai apreciat recurentul-reclamant, motiv prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea art. 2 rap. la art. 7 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Astfel, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condiţiile unei discriminări, întrucât discriminarea reclamată vizează aplicarea unui tratament diferit pentru prestarea muncii în condiţii identice, în raport cu criteriul funcţiei sau poziţiei ocupate în cadrul angajatorului, în corelaţie cu cel al veniturilor salariale obţinute, cu consecinţa restrângerii unui drept din domeniul economic, anume dreptul salariaţilor cu venituri mici la acordarea compensaţiei pentru condiţii de muncă.

Dincolo de normele O.G. nr. 137/2000, prima instanţă trebuia să analizeze situaţia de discriminare şi din perspectiva art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, rap. la art. 1 din Primul Protocol Adiţional al aceleiaşi Convenţii.

A mai susţinut recurentul că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 18 şi art. 19 din O.G. nr. 137/2000, pentru că raţionamentul aplicat de prima instanţă este vădit eronat, întrucât prin petiţiile care au format obiectul dosarelor conexate nr. 318/2019, nr. 319/2019, nr. 320/2019 şi nr. 321/2019 nu a solicitat interpretarea unor norme juridice de către CNCD, ci constatarea şi sancţionarea stării de discirminare rezultată din aplicarea discreţionară de către angajator a normelor legale de acordare a compensaţiilor pentru condiţii de muncă.

A mai apreciat recurentul că sentinţa a fost dată cu încălcarea dreptului la examinarea cauzei şi a dreptului de acces la justiţie, componente esenţiale ale dreptului la un proces echitabil, garantat prin art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 C. proc. civ. şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

Deşi prima instanţă s-a limitat la a reţine că modul de interpretare a prevederilor legale incidente în cauză constituie atributul exclusiv al instanţelor de judecată, practic, a refuzat să examineze cererea dedusă judecăţii, neosluţionând cauza pe fond. Dacă a concluzionat că CNCD nu ar fi avut competenţa legală în soluţionarea cererilor, ar fi trebuit să soluţioneze cererile respective.

În continuarea recursului, recurentul a prezentat demersurile efectuate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi motivele pentru care apreciază că petenţii au fost discriminaţi prin neacordarea dreptului care decurge din munca în aceleaşi condiţii cu a colegilor care beneficiază de acordarea sporului pentru condiţii de muncă periculoase.

4. Apărările formulate

Intimatul-pârât Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând hotărârea atacată, actele şi lucrările dosarului şi motivele invocate de recurentă, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant susţine că instanţa nu ar fi analizat şi nu s-ar fi pronunţat asupra petitului al doilea al acţiunii, prin care ar fi solicitat admiterea cererilor conexate din dosarele nr. x/2019, nr. y/2019, nr. z/2019 şi nr. 321/2019, constatarea stării de discriminare şi obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cererea de chemare în judecată reprezintă actul de procedură prin care se declanşează procesul civil, iar, în conformitate cu art. 194 din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă "obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului" (lit. c) şi "arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea (lit. d).

Unul dintre principalele efecte juridice ale cererii de chemare în judecată formulate de reclamant îl constituie, deci, stabilirea cadrului procesual în care se va desfăşura judecata din punct de vedere al părţilor, precum şi din punct de vedere al pretenţiei concrete dedusă judecăţii şi al cauzei pe care se fundamentează respectiva pretenţie, înţeleasă astfel ca situaţie fapt calificată juridic (cadrul procesual obiectiv).

Introducerea cererii de chemare în judecată determină cadrul procesual în care se va desfăşura judecata, din punctul de vedere al părţilor, al pretenţiilor deduse judecăţii, şi respectiv, al cauzei pe care se fundamentează aceste pretenţii.

De asemenea, potrivit principiului disponibilităţii procesului civil, instanţa va statua în limitele obiectului stabilit prin cererea de chemare în judecată, pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, dar în acelaşi timp doar asupra a ceea ce s-a cerut. Acest principiu are în vedere dreptul părţilor de a dispune de soarta procesului prin stabilirea cadrului procesual, atât în privinţa părţilor, cât şi în privinţa obiectului, şi lasă la libera apreciere a reclamantului fixarea cadrului procesual şi a limitelor cererii, inclusiv cu privire la obiectul/petitul acţiunii.

Prin urmare, instanţa este ţinută de limitele învestirii sale determinate prin cererea de chemare în judecată, ea neputând hotărî decât asupra a ceea ce formează obiectul cererii deduse judecăţii.

Or, analizând cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, precum şi pretenţiile efective ale recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acesta, prin acţiune, a solicitat 1.- anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, admiterea cererilor şi 2.- admiterea cererilor sale conexate cu Dosarul nr. x/2019 aşa cum au fost formulate şi, pe cale de consecinţă, constatarea stării de discriminare şi obligarea IDSA la înlăturarea acesteia.

Aceeaşi pretenţie reiese şi din argumentele expuse în susţinerea acţiunii şi a fost menţionată de către reclamant şi în finalul acţiunii, respectiv "anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 a Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării cu consecinţa admiterii petiţiilor noastre conexate la Dosarul nr. x/2019".

Deci, contrar alegaţiilor recurentului-reclamant, nu a solicitat şi nu a învestit instanţa de judecată să analizeze şi să constate starea de discriminare şi obligarea IDSA la înlăturarea acestea, ci acest capăt de cerere era o consecinţă a anulării Hotărârii nr. 665/2019 emise de pârâtul CNCD.

Or, de vreme ce instanţa de judecată s-a pronunţat asupra legalităţii hotărârii emise de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a menţinut-o, implicit, nu mai avea de ce să analizeze consecinţa anulării acestei hotărâri.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond, faţă de obiectul cauzei şi de limitele în care a fost învestită, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi expus argumentele logico-juridice care au stat la baza hotărârii, fiind clare raţiunile avute în vedere şi dispoziţiile legale incidente pentru care a considerat că se impune respingerea acţiunii şi menţinerea hotărârii emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Prin urmare, sentinţa recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, instanţa de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, în ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant apreciază că instanţa ar fi încălcat art. 2 rap. la art. 7 din O.G. nr. 137/2000, art. 18 şi art. 19 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă şi, de asemenea, prin sentinţa recurată, i-ar fi fost încălcat dreptul la examinarea cauzei şi dreptul de acces la justiţie, în susţinerea criticilor sale reiterând, în esenţă, faptul că instanţa putea şi trebuia să analizeze situaţia de discriminare.

Or, după cum s-a reţinut mai sus, obiectul acţiunii privea anularea Hotărârii nr. 665/02.10.2019 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia necompetenţei sale în soluţionarea petiţiilor formulate de Sindicatul Liber Independent din IDSA privind discriminarea directă care ar decurge din încălcarea art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, instanţa de fond analizând legalitatea acestei hotărâri şi considerentele avute în vedere de autoritatea pârâtă.

Constată Înalta Curte că, prin petiţiile adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, recurentul-reclamant Sindicatul Liber Independent din IDSA a sesizat discriminarea directă care decurge din încălcarea art. 2 alin. (1), art. 2 alin. (4) şi art. 7 lit. b) din O.G. nr. 137/2000, prin excluderea petenţilor pe care reclamantul îi reprezintă, de la acordarea compensaţiei financiare pentru condiţiile de muncă deosebit de periculoase pe criteriul că aceştia au salariul mai mic la data acordării compensaţiei decât ceilalţi salariaţi deşi lucrează în aceleaşi condiţii sau chiar mai periculoase decât aceştia; acordarea compensaţiei pentru condiţii de muncă celorlalţi salariaţi pe criteriul că salariile acestora sunt mai mari deşi condiţiile de muncă sunt identice; favorizarea categoriei de salariaţi cu venituri mari în detrimentul salariaţilor cu venituri mici, contrar principiilor stabilite de art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017 şi art. 5 din Codul muncii, ajungându-se la majorarea salariilor mari în mod semnificativ cu excluderea salariaţilor cu salariile mici de la acordarea compensaţiei financiare care depinde în mod exclusiv de condiţiile de muncă şi nu de modul de stabilire a salariului.

Curtea de Apel Bucureşti a apreciat, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, că aspectul sesizat nu poate face obiectul unei sesizări întemeiate pe dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, CNCD neavând atribuţia de a aplica şi a interpreta dispoziţiile legale, atribut exclusiv al instanţelor de judecată.

De altfel, aspect relevant şi din perspectiva aşa-zisei încălcării a dreptului la examinarea cauzei şi de acces la justiţie, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant Sindicatul Liber Independent din IDSA a învestit, la data de 14.05.2018, şi instanţa de judecată competentă asupra aceloraşi aspecte, formulând, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat în contradictoriu cu acelaşi pârât, Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală, emiterea deciziilor suplimentare de salarizare pentru membrii de sindicat reprezentaţi în cauză, prin care, în completarea deciziilor de salarizare existente, să stabilească dreptul la acordarea începând cu 01.01.2018 a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă prevăzute în cap. II lit. A), pct. II subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 şi în H.G. nr. 917/2017, în limita procentului stabilit prin Ordinul nr. 632/05.02.2018 al Preşedintelui ANSVSA pentru aprobarea cuantumului sporului pentru condiţii de muncă, aplicabil la nivelul IDSA; plata către membrii de sindicat reprezentaţi în cauză, începând cu data de 01.01.2018, a sporurilor individuale pentru condiţii de muncă.

Această cerere a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 aflându-se, în prezent, în stadiul recursului pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, nu sunt fondate criticile recurentului-reclamant, acesta uzitând de dreptul de acces la instanţă şi de examinare a cauzei sale, prin prezenta acţiune acesta urmărind, de fapt, obţinerea din partea Consiliului Naţionale pentru Combaterea Discriminării a unui punct de vedere care să-i susţină demersul juridic, ceea ce, însă, excedează competenţelor CNCD.

2. Temeiul de drept al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, constatând că nu se pot reţine elemente de nelegalitate a sentinţei recurate, aceasta fiind motivată şi pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 180/2021 din 18 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.