Judicial limits on substituting administrative compensation procedures in animal disease eradication cases

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 20 august 2021, pe rolul Curţii de Apel Oradea, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor anularea refuzului nejustificat emis de pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare sub nr. x/31.03.2021, precum şi obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON, cuvenite reclamantei pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecţie a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare şi combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 şi 2020, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 32 din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare (D.S.V.S.A.) şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.), a anulat adresa nr. x/31.03.2021 emisă de pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, obligând pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor să soluţioneze cererea reclamantei formulată în data de 04.03.2021, de acordare a despăgubirilor, fără cheltuieli de judecată.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta A. S.R.L. şi pârâtele Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat, în principal, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu privire la judecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON cuvenite reclamantei pentu repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecţie a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare şi combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 şi 2020.

În subsidiar, s-a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea în integralitate a acţiunii formulate, respectiv admiterea şi a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON anterior menţionate.

A arătat că prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a dispus anularea adresei nr. x/31.03.2021 emisă de pârâtă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, constatând refuzul nejustificat de soluţionare a cererii de acordare a despăgubirilor şi a dispus obligarea pârâtei să soluţioneze cererea de acordare a despăgubirilor formulată de reclamantă la data de 04.03.2021, apreciind că acordarea despăgubirilor materiale suferite de reclamantă este un atribut exclusiv al pârâtelor.

Recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 1, art. 8 şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 contenciosului administrativ, hotărârea fiind pronunţată fară a se judeca fondul cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON cuvenite reclamantei pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecţie a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare şi combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 şi 2020.

A apreciat că raţionamentul judecătorului fondului care să conducă la admiterea în parte a acţiunii formulate a avut în vedere faptul că instanţa nu se poate substitui autorităţii pârâte în ceea ce priveşte stabilirea îndeplinirii de către reclamantă a condiţiilor cerute de H.G. nr. 1214/2009 şi stabilirea cuantumului despăgubirilor aferente prejudiciilor suferite de subscrisa.

Or, instanţa a aplicat greşit prevederile art. 1, art. 8 şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 în speţă, întrucât nu a făcut o analiză a răspunsului autorităţii pârâte în ceea ce priveşte refuzul de soluţionare a cererii formulate de reclamantă prin care a solicitat autorităţii pârâte constituirea comisiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009 cu consecinţa evaluării şi a acordării prejudiciilor suferite conform art. 2 lit. e) şi art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009. În faţa instanţei instituţiile pârâte au susţinut că în cuprinsul anexelor H.G. nr. 1.214/2009 se menţionează doar valoarea animalelor ucise, motiv pentru care procedura nu se poate aplica pentru daunele colaterale. Astfel, pârâtele nu fac decât să inducă o idee eronată despre procedura stabilită prin anexele H.G. nr. 1.214/2009, în cuprinsul cărora există cereri tipizate care vizează desfăşurarea întregii proceduri de acordare a daunelor prevăzute de acelaşi act normativ fără a fi indicată o valoare a animalelor afectate de boală care să fie avute în vedere la stabilirea despăgubirilor. Susţine că valoarea se stabileşte doar de către comisia prevăzută de art. 7 anexa 1 din H.G. nr. 1214/2009.

În acest context, este important de subliniat că pârâtele susţin lipsa existenţei unei proceduri interne de acordare a daunelor prin raportare la lipsa anexelor care să fie consacrate în mod expres daunelor colaterale. Or, acest raţionament goleşte de conţinut scopul legiferării H.G. nr. 1214/2009. Atâta timp cât în cuprinsul hotărârii de guvern se menţionează în mod expres dreptul la daune colaterale, lipsa unui formular tipizat specific daunelor colaterale în cuprinsul anexelor nu poate lipsi de aplicabilitate procedura. De asemenea, dacă legiuitorul nu a instituit un formular special, apare evident că se va proceda la folosirea formularului general de la anexa 4 din H.G. nr. 1214/2009 care va fi adaptat în raport de solicitarea petentului.

Contrar celor statuate de prima instanţă în considerentele hotărârii, autoritatea pârâtă si-a exercitat în mod direct dreptul de apreciere asupra cererii reclamantei, întrucât prin răspunsul formulat s-a procedat la analizarea temeiniciei cererii formulate, stabilindu-se faptul că cererea este justificată, iar singurul impediment în acordarea daunelor este lipsa unei proceduri în acest sens.

Astfel, contrar celor dispuse prin hotărârea atacată, pârâta a stabilit deja că reclamanta este îndreptăţită la despăgubiri în baza H.G. nr. 1214/2009. Aşa fiind, prin admiterea acţiunii astfel cum a fost ea formulată, instanţa de judecată nu s-ar substitui autorităţii pârâte în ceea ce priveşte acordarea daunelor, atâta timp cât instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 1 coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, poate dispune repararea pagubei cauzate de actul administrativ atacat.

Deşi instanţa a reţinut că obligaţia de soluţionare a acestei cereri revine exclusiv în sarcina pârâtei şi se finalizează prin adoptarea unui act administrativ de admitere sau de respingere a cererii, singurul act administrativ care poate fi suspus analizei legalităţii de către instanţă, în final s-a omis analizarea răspunsului emis de această autoritate publică. Or, potrivit art. 1 şi 8 din Legea 554/2004 se poate adresa instanţei de contencios administrativ orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nelustificat de soluţionare a unei cereri. precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru cercetarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

A mai precizat recurenta că, din economia dispoziţiilor anterior menţionate, se află în ipoteza în care autoritatea pârâtă şi-a manifestat un refuz nejustificat de efectuare a unor anumite operaţiuni administrative respectiv de a acorda despăgubirile la care este îndreptăţită.

Aşadar, dreptul la repararea pagubei este recunoscut în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce priveşte un act administrativ unilateral, ci şi în cazul unui refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, reţinând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea hotărârii recurate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L..

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Autorităţii Nationale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, în privinţa capătului de cerere vizând anularea refuzului nejustificat şi obligarea la plata despăgubirilor întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 lit. c) din O.G. nr. 42/2004 şi pct. 4 din Anexa nr. 2 la H.G. nr. 1415/2009 Direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti sunt instituţii publice cu personalitate juridică, în subordinea A.N.S.V.S.A., finanţate din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat.

Conform dispoziţiilor pct. 1 al Anexei nr. 1 la O.G. nr. 42/2004, art. 6 alin. (1), art. 20 pct. 20 şi art. 27 lit. a), pct. 7 din Anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui A.N.S.V.S.A. nr. 49/04.05.2018, D.S.V.S.A. Satu Mare este instituţie publică cu personalitate juridică care funcţionează în subordinea A.N.S.V.S.A., având astfel capacitate procesuală.

Aşadar, întrucât A.N.S.V.S.A. nu este emitenta actelor contestate, aceasta nu putea avea calitate procesuală pasivă în acest litigiu, singurele instituţii care puteau avea calitate de pârâte fiind emitentele actelor contestate.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că sentinţa primei instanţe este rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor H.G. nr. 1214/2009), pârâta Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor fiind obligată să soluţioneze cererea reclamantei din data de 04.03.2021, de acordare a despăgubirilor, fără a fi avută în vedere procedura detaliată şi etapizată de acordare a despăgubirilor pentru animatele tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, prevăzută la art. 7 şi art. 11 din H.G. nr. 1214/2009. Din textele de lege indicate rezultă, fără echivoc, faptul că stabilirea sumei cuvenite pentru pierderea suferită prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animatelor este de competenţa exclusivă a comisiei de evaluare care stabileşte cuantumul sumei în urma analizării documentaţiei depuse de proprietar, din care trebuie să rezulte îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor.

Cu alte cuvinte, legea stabileşte, în mod imperativ, că singura entitate competentă să stabilească suma cuvenită proprietarilor pentru pierderea suferită prin tăierea, uciderea sau afectarea în alt fel a animatelor este comisia de evaluare, constituită potrivit art. 7 din H.G. nr. 1214/2009.

Recurenta-pârâtă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare a declarat, la rândul său, recurs împotriva sentinţei primei instanţe şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului s-a subliniat faptul că adresele nr. x/31.03.2021 şi y/23.07.2021, prin care a răspuns solicitării reclamantei, în sensul de a comunica dacă aceasta este sau nu îndreptăţită la acordarea despăgubirilor, nu reprezintă un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere. Cererea reclamantei a fost soluţionată în termen legal şi nu a existat un refuz nejustificat în soluţionarea acesteia .

Astfel, prin aceste două adrese s-a comunicat reclamantei faptul că solicitarea de acordare a despăgubirilor nu are bază legală (nu există o procedură de stabilire a acestor pagube) pentru a-i da curs, cererea fiind soluţionată, în sensul respingerii ei. De asemenea, recurenta a apreciat că nu se justifică solicitarea plăţii despăgubirilor, în condiţiile inexistenţei unui focar PPA în fermă, ci doar a unor restricţii impuse de legistaţia în vigoare.

Reglementarea legală din H.G. nr. 1214/2009 se referă la "data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală ca măsură pentru eradicarea şi combaterea bolilor transmisibile ale animalelor", iar comisia analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalului în funcţie de valoarea genetică, zootehnică, de sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, la preţul pieţei Ia data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală şi de valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii pentru animalele sau produsele în cauză, conform prevederilor art. 4 din Regulamentul (CE) nr. 349/2005 al Comisiei, cu amendamentele ulterioare.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare doar a respectat şi aplicat H.G. nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animate tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, iar plata despăgubirilor se face cu participarea financiară a Comunităţii Europene .

În acest sens, trebuie avut în vedere Regulamentul 349/28.02.2005, de stabilire a normelor privind finanţarea comunitară a intervenţiilor de urgenţă şi a combaterii anumitor boli ale animalelor menţionate în Decizia 90/424/CEE a Consiliului care prevede că, prin despăgubire rapidă şi adecvată, se înţelege plata, în termen de 90 de zile de la sacrificarea animalelor, a unei despăgubiri corespunzătoare preţului de piaţă.

4. Apărările formulate faţă de recursurile promovate

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de recursurile declarate de către instituţiile pârâte, invocând excepţia nulităţii căii de atac promovate de recurenta-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare. Pe fondul acestora, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., instanţa de control judiciar apreciază că recursul menţionat nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.. Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă a precizat că îşi întemeiază recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv. Textul de lege menţionat se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

O astfel de critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Aşadar, după cum s-a expus la pct. 3 al prezentei decizii, recurenta-reclamantă nu a combătut şi nu şi-a circumstanţiat în niciun mod criticile de nelegalitate în raport de considerentele hotărârii recurate, în sensul de a preciza de ce sentinţa ce face obiectul prezentului recurs ar fi nelegală sau de a evidenţia modalitatea în care instanţa de fond ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Simpla nemulţumire a recurentei cu privire la soluţia instanţei de fond, fără a invoca niciun argument referitor la nelegalitatea hotărârii recurate, nu echivalează cu motivarea căii de atac, întrucât recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă şi nu este menit a corecta eventualele greşeli de apreciere/calificare a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de control judiciar, în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având competenţa de a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia nulităţii recursului declarat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L., constatând nul recursul astfel declarat.

În privinţa celorlalte două recursuri promovate în cauză, Înalta Curte reţine că principala critică formulată de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor vizează nepronunţarea instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului de fond, reiese faptul că, excepţia menţionată a fost invocată prin întâmpinarea depusă la data de 1.11.2021, iar ulterior a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor de către instanţă şi soluţionată la termenul din 26.01.2022, potrivit încheierii de şedinţă .

Se constată astfel, caracterul nefondat al criticilor recurentei-pârâte pe acest aspect, precum şi al argumentelor reiterate în susţinerea excepţiei invocate, câtă vreme, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, nu se impunea analiza calităţii procesuale pasive doar în raport de un singur capăt de cerere, în condiţiile în care prin cel de-al doilea petit reclamanta a solicitat obligarea ambelor pârâte, respectiv D.S.V.S.A. Satu Mare şi A.N.S.V.S.A., la plata de despăgubiri.

Aşadar, A.N.S.V.S.A. are calitate procesuală pasivă în sensul prevederilor art. 36 C. proc. civ., având în vedere faptul că legiuitorul a reglementat prin H.G. nr. 1214/2009 o procedură detaliată şi etapizată în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor, aprobarea finală a plăţilor fiind realizată de către A.N.S.V.S.A.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. se constată că acesta vizează exclusiv modul de soluţionare al celui de al doilea capăt de cerere, respectiv solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor la plata despăgubirilor în sumă de 3.581.798 RON, cuvenite pentru repararea pagubei suferite ca urmare a instituirii măsurilor de control al bolilor în zonele de protecţie a focarelor, prin aplicarea măsurilor de eradicare şi combatere a bolilor în perioadele aferente anilor 2018, 2019 şi 2020.

Cu titlu prealabil, se reţine că, deşi recurenta-reclamantă a indicat drept temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motivul de casare prevăzut de pct. 6 al textului precizat a fost invocat pur formal, câtă vreme în memoriul de recurs nu se regăsesc critici prin care recurenta să susţină, în mod concret, că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Astfel, întrucât recurenta susţine că soluţia asupra celui de al doilea capăt de cerere este rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1, art. 8 şi art. 18 alin. (3), ca urmare a neanalizării conţinutului răspunsului autorităţii pârâte, Înalta Curte apreciază că aceste critici se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În fapt, prin cererea înregistrată la pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare la data de 4.03.2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat constituirea comisiei prevăzute de art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 1214/2009, în vederea evaluării prejudiciilor suferite conform art. 2 lit. e) şi art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, respectiv acordării despăgubirilor cuvenite.

Autoritatea pârâtă a răspuns solicitării reclamantei prin adresa nr. x/31.03.2021, precizând că "în vederea acordării despăgubirilor, pentru pagubele colaterale suferite, în H.G. nr. 1214/2009 nu există o procedură de cuantificare a acestora, doar valoarea animalelor ucise fiind stabilită conform fişei de evaluare pentru pesta porcină africană, conform modelului din anexa nr. 41. În acest context, apreciem faptul că solicitarea dumneavoastră, deşi justificată, nu are bază legală (în speţă, o procedură de tabilire a acestor pagube) pentru a-i da curs."

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, instanţa de fond a analizat conţinutul răspunsului anterior menţionat şi a constatat că există un refuz nejustificat al autorităţii publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, întrucât H.G. nr. 1214/2009 cuprinde metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor solicitate. În acest context, s-a dispus obligarea pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare la soluţionarea cererii reclamantei formulată în data de 04.03.2021, instanţa reţinând că se impunea ca pârâta să stabilească dacă reclamanta era sau nu îndreptăţită la despăgubiri în baza H.G. nr. 1214/2009, în raport de motivele invocate în cererea formulată, iar ulterior, în funcţie de rezultat, să stabilească sau nu despăgubiri în favoarea acesteia.

Potrivit art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (3) şi (5) din H.G. nr. 1214/2009:

"art. 3. - (1) În cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, inclusiv pentru cazurile de suspiciune a bolii, care implică tăierea sau uciderea acestora, se acordă despăgubiri, cu excepţia sumelor recuperate prin valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate.

art. 4. - ... (3) Beneficiază de despăgubiri proprietarii de animale din exploataţiile în care se aplică măsurile de control al bolilor, inclusiv din exploataţiile aflate în zona de protecţie a focarului, precum şi alte persoane fizice şi juridice care au suferit pagube colaterale prin aplicarea măsurilor de eradicare şi combatere a bolilor . . . . . . . . . .(5) Despăgubirile se acordă în baza evaluărilor făcute de comisia de evaluare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi a documentaţiei prevăzute la art. 11."

De asemenea, Anexa 2 a H.G. nr. 1214/2009 cuprinde normele metodologice privind finanţarea cheltuielilor pentru acordarea despăgubirilor pentru animale tăiate, ucise sau altfel afectate în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor.

În acest cadru legislativ, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al susţinerilor recurentei-reclamante referitoare la obligaţia instanţei de a acorda, ea însăşi, despăgubirile solicitate, ca urmare a constatării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii şi a existenţei metodologiei pentru stabilirea şi plata despăgubirilor, reglementată în chiar cuprinsul H.G. nr. 1214/2009.

Dată fiind obligaţia pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare de a analiza dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile cerute de lege pentru acordarea de despăgubiri reclamantei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 1214/2009, anterior enunţate, instanţa de fond a apreciat, în mod corect, că nu se poate substitui pârâtei şi nu poate dispune în locul acesteia acordarea de despăgubiri.

Mecanismul procedural pus la dispoziţie prin Legea nr. 554/2004, conferă subiectului, recunoaşterea dreptului pretins, însă admiterea acţiunii în sensul obligării autorităţii publice la soluţionarea favorabilă a cererii constituie o imixtiune a instanţei de contencios în atribuţiile autorităţii administrative. Dacă legiuitorul ar fi prevăzut posibilitatea instanţelor judecătoreşti de a analiza direct cererea administrativă, nu ar mai fi dat posibilitatea solicitanţilor de a se adresa instanţelor de judecată în funcţie în diferitele etape de soluţionare a cererii administrative.

Instanţa de contencios administrativ are competenţa de a constata caracterul nelegal al conduitei manifestate de pârâtă, prin soluţionarea defectuoasă ori prin nesoluţionarea în termenul prevăzut de norma specială, fără însă a se pronunţa direct asupra existenţei dreptului, a întinderii acestuia, a criteriilor, a modalităţii de soluţionare pe fond a cererii administrative.

În prezenta cauză, obligaţia de soluţionare a cererii reclamantei revine pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare şi se finalizează prin adoptarea unui act administrativ de admitere sau de respingere a cererii şi numai în acest din urmă caz devine actual dreptul solicitantului de a critica pe fond soluţia de respingere a cererii sale. Astfel, instanţa nu putea pronunţa o hotărâre de recunoaştere a dreptului reclamantei la despăgubiri într-un anumit cuantum, întrucât ea este abilitată să verifice legalitatea actului administrativ, iar nu să procedeze la analiza directă a pretenţiilor formulate în faţa autorităţii administrative.

Prin urmare, soluţia asupra celui de-al doilea capăt de cerere formulat de reclamantă nu este rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 1, art. 8 şi art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanţa stabilind, în mod corect, că solicitarea reclamantei trebuie să parcurgă procedura indicată la art. 4 alin. (5) din H.G. nr. 1214/2009.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului declarat de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare, invocată de recurenta-reclamantă A. S.R.L..

Constată nul recursul declarat de pârâta Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Satu Mare împotriva sentinţei nr. 32 din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. şi de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.