Limits of judicial inspection review: exclusion of substantive judicial decisions from disciplinary scrutiny under judicial independence and res judicata

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 14.09.2020, reclamantul A. a contestat rezoluţia inspectorului şef din data de 20.08.2020 şi rezoluţia de clasare nr. 1407/29.04.2020, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară - Direcţia de inspecţie pentru judecători în dosarul nr. x.

Reclamantul a depus precizări privind obiectul, motivele acţiunii şi pârâţii specificaţi în dosarul nr. x/2020, solicitând şi obligarea pârâtului Municipiul Brăila, prin primar, să emită o nouă dispoziţie prin care să dispună anularea dispoziţiei nr. 2705/5.07.2017 sau introducerea în preambulul dispoziţiei menţionate a principiilor echităţii şi transparenţei, astfel cum au fost menţionate în hotărârea civilă nr. 164/2015 din dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Brăila, sancţionarea mai multor judecători pentru pronunţarea unor soluţii nefavorabile, desecretizarea procesului-verbal nr. x/12.03.2019 transmis de Instituţia Prefectului judeţului Brăila către A.N.R.P.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 749 din 13 mai 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C., fost preşedinte A.N.R.P. şi a Directorului Direcţiei juridice şi de contencios din cadrul A.N.R.P.

Respinge acţiunea precizată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge contestaţia formulată de reclamant împotriva Rezoluţiei Inspecţiei Judiciare nr. C20-1062 şi a Rezoluţiei de clasare, ca neîntemeiată.

Respinge în rest acţiunea precizată, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii D., judecător Curtea de Apel Galaţi, E. judecător Curtea de Apel Galaţi, F. judecător la Tribunalul Brăila, G. executiv, consilier juridic H., judecător Curtea de Apel Galaţi, I.-primar al Municipiului Brăila, J. - secretar general - Municipiul Brăila, K., judecător dr. Inspecţia Judiciara Bucureşti, Inspecţia Judiciara Bucureşti prin L., Inspector Şef, M. judecător la Tribunalul Brăila, N., Judecător Curtea de Apel Galaţi, O. - şef serviciu Controlul Calităţii Actelor Normative - Instituţia Prefectului Judeţului Brăila, P. consilier personal al Primarului Municipiului Brăila, Q. judecător la Tribunalul Brăila şi R. - consilier juridic - Municipiul Brăila, ca inadmisibilă."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia, în sensul anulării actelor emise de Inspecţia Judiciară şi continuarea verificărilor asupra aspectelor sesizate.

După o prezentare detaliată a parcursului procesual din dosarele Tribunalului Brăila nr. 1673/113/2015 şi nr. 2366/113/2017 menţionate în sesizarea adresată pârâtei Inspecţia Judiciară, precum şi a corespondenţei purtate cu Instituţia Prefectului Judeţului Brăila, Primăria Brăila sau Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în vederea recunoaşterii drepturilor sale în legătură cu imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/6.10.1972, recurentul a subliniat drept motive de nelegalitate a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare nesemnarea şi necomunicarea acesteia confom dispoziţiilor legale.

În privinţa hotărârii primei instanţe, recurentul a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, se poate observa că hotărârea a fost pronunţată de un alt judecător decât cel care a luat parte la dezbateri, întrucât aceasta are aplicată ştampila rotundă a Curţii de Apel Bucureşti şi una dreptunghiulară cu numele "judecător S.", dar este semnată de T. în calitate de preşedinte.

Recurentul a criticat şi soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C. fost preşedinte A.N.R.P. şi a directorului Direcţiei Juridice şi Contencios din cadrul A.N.R.P., apreciind că există suspiciuni rezonabile că aceste persoane au constituit un grup infracţional organizat pentru diminuarea suprafeţei de teren în discuţie, tăinuid şi transmiterea documentelor aferente către A.N.R.P. pentru a influenţa negativ modul de soluţionare a dosarelor privind despăgubirile solicitate.

S-a arătat, totodată, că întâmpinările prin care aceşti pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu au fost comunicate recurentului-reclamant, cea formulată de către B. nu a fost semnată de acest şi a fost depusă tardiv, instanţa ignorând precizările ulterioare ale obiectului acţiunii, precum şi "munca titanică" desfăşurată pentru aflarea adreselor acestora, necesare pentru citarea lor în cauză.

De asemenea, în analiza fiecărui capăt de cerere, Curtea de Apel Bucureşti a părut că încearcă să nu altereze reputaţia judecătorilor de la Tribunalul Brăila, Curtea de Apel Galaţi sau din cadrul Inspecţiei Judiciare, acţionând ca un apărător al acestora, astfel că nu se mai poate vorbi despre imparţialitate.

În acelaşi timp, întrucât în cuprinsul sentinţei se menţionează faptul că unele dintre solicitările reclamantului excedează competenţelor instanţei reglementate de art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, recurentul a apreciat că instanţa trebuia să le disjungă şi să le înainteze organelor/autorităţilor competente să cerceteze infracţiunile comise.

A mai arătat recurentul şi faptul că rezoluţia de clasare nr. 1407/29.04.2020 contestată în prezenta cauză, precum şi cea a Inspectorului şef sunt emise tardiv, cu nerespectarea termenului de 45 de zile, reglementat de art. 451 din Legea nr. 317/2004, astfel încât se impune admiterea contestaţiei formulate şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Recurentul-reclamant a mai invocat drept motive de nelegalitate a hotărârii primei instanţe: - emiterea unor citaţii care purtau ştampila dreptunghiulară cu numele "judecător S.", deşi judecătorul desemnat aleatoriu să soluţioneze cauza este T.; - soluţionarea cauzei la un singur termen de judecată, în absenţa celor 18 persoane citate în calitate de pârâţi; - redactarea şi comunicarea hotărârii cu nerespectarea termenului de 35 de zile.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii Inspecţia Judiciară, B. şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, nu se poate reţine incidenţa cazului de casare reglementat de pct. 2 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., conform căruia "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii", fiind nefondate criticile evocate de recurent.

Din rezoluţia existentă la fila x a vol. I al dosarului de fond rezultă că repartizarea aleatorie a cauzei a fost realizată la data de 14.09.2020, cauza fiind atribuită Completului nr. 12 F din cadrul secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. Conform procesului-verbal de înmânare către recurentul-reclamant a citaţiei pentru termenul din data de 15.04.2021, recurentul-reclamant a fost chemat în faţa Completului 12 F al secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionarea dosarului nr. x/2020

Din încheierea de şedinţă din data de 15.04.2021 rezultă că la dezbaterea fondului cauzei a luat parte doamna judecător T., care este acelaşi judecător care a pronunţat sentinţa civilă nr. 749 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal .

Pe cale de consecinţă, din actele dosarului de fond rezultă că hotărârea recurată a fost pronunţată de acelaşi judecător care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului şi de acelaşi complet de judecată precum cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei.

Faptul că, pe actele de procedură comunicate recurentului-reclamant este aplicată, în dreptul menţiunii "Preşedinte", o ştampilă cu textul "Judecător S." nu reprezintă un element apt a genera incidenţa cazului de casare reglementat de pct. 2 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., câtă vreme aplicarea sus indicatei ştampile priveşte doar actele de comunicare sus indicate, iar nu însăşi hotărârea recurată.

Nefondate sunt şi argumentele subsumate de recurent cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Astfel, recurentul a învederat, pe de o parte, că admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B., C., fost preşedinte A.N.R.P. şi a directorului Direcţiei Juridice şi Contencios din cadrul A.N.R.P s-ar fi realizat, în opinia recurentului, în condiţii de nelegalitate procedurală, câtă vreme întâmpinările prin care aceşti pârâţi au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive nu ar fi fost comunicate recurentului-reclamant, iar cea formulată de către pârâtul B. nu ar fi fost semnată de acesta şi ar fi fost depusă tardiv.

De asemenea recurentul a afirmat că instanţa de fond ar fi ignorat precizările ulterioare ale obiectului acţiunii şi nu ar fi dat dovadă de imparţialitate şi nu a disjuns acele solicitări ale reclamantului, despre care a afirmat că ar exceda competenţelor instanţei reglementate de art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant a mai invocat drept motive de nelegalitate a hotărârii primei instanţe: - emiterea unor citaţii care purtau ştampila dreptunghiulară cu numele "judecător S.", deşi judecătorul desemnat aleatoriu să soluţioneze cauza este T., soluţionarea cauzei la un singur termen de judecată, în absenţa celor 18 persoane citate în calitate de pârâţi şi redactarea şi comunicarea hotărârii cu nerespectarea termenului de 30 de zile.

Cu titlu prealabil se reţine că, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că se poate cere casarea unei hotărâri numai când, prin aceasta, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, însă o astfel de sancţiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerinţe legale, ci doar în acel context în care, prin nerespectarea cerinţei legale, s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea hotărârii.

Cât priveşte primul set de critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se reţine că vătămarea indicată anterior presupune analiza unor elemente concrete, iar în cuprinsul cererii de recurs partea recurentă nu a învederat care ar fi fost prejudiciul care i-ar fi fost produs, cu atât mai mult cu cât la filele x ale vol. III al dosarului de fond se regăseşte răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantul A. faţă de întâmpinarea pârâţilor B., C. şi a directorului Direcţiei Juridice şi Contencios din cadrul A.N.R.P, prin care a fost invocată excepţia lipsei calităţii procesuale a acestora. De asemenea, astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul din data de 15.04.2021, reclamantul a afirmat personal că a primit sus indicata întâmpinare.

De asemenea, la filele x ale vol. III al dosarului de fond se găseşte întâmpinarea pârâtului B. semnată, iar prin răspunsul la întâmpinare recurentul-reclamant a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât doar ca neîntemeiate şi admiterea cererii sale de chemare în judecată. Excepţia tardivităţii a fost invocată de reclamant doar în privinţa posibilităţii formulării unei întâmpinări de către inspectorul şef L., iar nu faţă de întâmpinarea formulată de pârâtul B., astfel cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 15.04.2021 .

Nu se poate reţine nici o încălcare, de către prima instanţă, a prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ., câtă vreme instanţa a avut în vedere inclusiv cererile precizatoare formulate de reclamant. Cât priveşte modul de verificare a aspectelor asupra cărora instanţa se poate pronunţa, în temeiul art. 451 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 317/2004, acestea reprezintă critici subsumabile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate cu ocazia examinării acestui motiv de recurs, chestiunile în discuţie neintrând în sfera de reglementare a art. 99 C. proc. civ., astfel încât nu se impunea disjungerea acestora.

De asemenea, câtă vreme prevederile art. 157 lit. k) C. proc. civ. dispun că citaţia va cuprinde ştampila instanţei şi semnătura grefierului, iar nu semnătura judecătorului ce face parte din compunerea completului căruia cauza i-a fost distribuită spre soluţionare, aplicarea ştampilei dreptunghiulară cu numele "judecător S." reprezintă doar o formă de punere în aplicare a sus indicatelor prevederi normative, neatrăgând nulitatea actelor de procedură invocată de recurent.

Se mai reţine că lipsa pârâţilor de la termenul de judecată la care cauza a fost soluţionată nu reprezintă un impediment pentru soluţionarea cauzei, câtă vreme aceştia au fost legal citaţi în cauză (în acest sens fiind prevederile art. 153 C. proc. civ.). Totodată, redactarea şi comunicarea hotărârii ulterior termenului de 30 de zile, nu reprezintă o cauză de nulitate a acesteia, cu atât mai mult cu cât termenul reglementat de prevederile art. 426 alin. (5) C. proc. civ. este unul de recomandare.

Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nici argumentele recurentului-reclamant referitoare la pretinsa incidenţă a cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi valorificate în sensul solicitat de acesta.

Cât priveşte obligaţia de motivare ce incumbă instanţei, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ., această obligaţie se referă la prezentarea argumentelor părţilor, stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, expunerea unui raţionament propriu pentru care s-a ajuns la adoptarea soluţiei date în cauză, elemente ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii supuse recursului în prezenta cauză.

Curtea de Apel Bucureşti a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată, fiind respectate prevederile art. 425 C. proc. civ., şi a arătat silogismul logico-juridic ce a stat la baza hotărârii pronunţate.

În jurisprudenţa sa constantă, instanţa supremă a stabilit că motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanţie pentru părţi în faţa eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum şi singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia EDO.

Se reţin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (paragraful 20 din hotărârea pronunţată în cauza Gheorghe Mocuţa contra României), potrivit cărora "..., deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). ... Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanţa de judecată nu este obligată legal să răspundă oricărui argument de fapt şi de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raţionament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esenţial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menţionate în cererea părţii în sprijinul aceluiaşi motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie a unei părţi nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

În cauza pendinte, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor circumscrise motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât sentinţa recurată cuprinde argumente pe care şi-a fundamentat Curtea de Apel Bucureşti soluţia pronunţată.

Examinând, în continuare, sentinţa atacată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., evocat de recurent, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile de drept substanţial la momentul pronunţării soluţiei de respingere a contestaţiei formulate de recurentul-reclamant împotriva rezoluţiei din data de 20.08.2020 a Inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare şi împotriva rezoluţiei de clasare nr. 1407/29.04.2020, emisă de Direcţia de inspecţie pentru judecători din cadrul Inspecţiei Judiciare în lucrarea nr. x (filele x ale vol. I al dosarului de fond - prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate de recurentul - reclamant pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, faţă de judecătorii M., Q. şi F. de la Tribunalul Brăila şi judecătorii H., N., E., U., D., V., W. şi X. de la Curtea de Apel Galaţi, pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) teza I din Legea nr. 303/2004, faţă de judecătorii F. şi M. de la Tribunalul Brăila şi judecătorii H. şi N. de la Curtea de Apel Galaţi şi pentru abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 faţă de judecătorul V. de la Curtea de Apel Galaţi).

Prevederile normative incidente cauzei pendinte sunt cele ale Legii nr. 303/2004, Legii nr. 304/2004 şi Legii nr. 317/2004.

Instanţa de control judiciar consideră necesar a efectua câteva aprecieri cu caracter general, de natură să clarifice regulile şi principiile care guvernează raporturile dintre activitatea magistraţilor şi cea a inspectorilor judiciari, în mod special limitele legale ale verificărilor pe care aceştia din urmă le pot efectua.

Sub un prim aspect, trebuie avut în vedere statutul constituţional şi legal al magistratului, cu referire specială la magistratul judecător, în conformitate cu care acesta din urmă este independent în dispunerea soluţiilor (art. 124 alin. (3) din Constituţie, art. 2 din Legea nr. 303/2004; art. 10 şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004).

Dreptul conferit de lege judecătorului de a fi independent în desfăşurarea activităţii profesionale nu este însă un drept absolut. Responsabilizarea magistraţilor se realizează prin intermediul mai multor pârghii de control specifice, respectiv reglementarea căilor de atac, pregătirea profesională deosebită a magistraţilor (conform art. 35 din Legea nr. 303/2004) şi instituirea răspunderii magistraţilor.

Răspunderea disciplinară intervine în situaţia abaterilor de la îndatoririle de serviciu, precum şi pentru comportările care dăunează interesului serviciului sau prestigiului justiţiei, prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul magistratului.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii:

"Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate". Totodată, conform Regulamentului de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare, activitatea acesteia se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de Inspecţia Judiciară se realizează cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual.

Într-adevăr, pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluţionarea unei cauze aflate pe rolul instanţelor nu este posibilă.

Această concluzie se impune cu puterea evidenţei, deoarece o verificare a aspectului indicat anterior constituie un element obiectiv care poate pune în discuţie imparţialitatea magistratului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

De asemenea, prevederile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 impun respectarea principiului autorităţii de lucru judecat, astfel încât, în cadrul procedurii disciplinare, nu pot fi puse în discuţie aspecte asupra cărora instanţa s-a pronunţat în mod definitiv, precum modul în care au fost administrate probele, modul de interpretare a unor texte de lege, motivarea hotărârii etc. Se mai reţine că prevederile art. 97 din Legea nr. 303/2004 reglementează şi interdicţia punerii în discuţie a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti, o atare interdicţie avându-şi sursa în normele de drept constituţional cuprinse în art. 129 din legea fundamentală, care arată, în mod expres, că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Totodată, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiţii României, această competenţă revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiilor atacate, respectiv dacă intimata - pârâtă a adoptat soluţia în limitele marjei de apreciere conferite de lege, în baza unui probatoriu suficient, respectiv dacă se impune completarea verificărilor (în acest sens fiind, de altfel, şi prevederile art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004).

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauză, Înalta Curte observă că, prin hotărârea pronunţată, prima instanţă a procedat la o efectivă analiză atât a mecanismelor ce reglementează activitatea inspectorului judiciar de verificare prealabilă a sesizării, cât şi a activităţii acestuia, fiind nefondate criticile aduse de recurent sentinţei atacate, câtă vreme instanţa de fond, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 99 lit. i), r) şi t) din Legea nr. 303/2004 (ce reglementează pe de o parte abaterea disciplinară constând în nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa, precum şi formularea de cereri repetate şi nejustificate de abţinere în aceeaşi cauză, care are ca efect tergiversarea judecăţii, pe de altă parte, pe cea constând în neredactarea sau nesemnarea hotărârilor judecătoreşti sau a actelor judiciare ale procurorului, din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege şi pe de altă parte în exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă).

Referitor la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că prima instanţă a analizat şi concluzionat corect că judecătorii şi-au îndeplinit obligaţia de a formula cereri de abţinere, în situaţiile în care au apreciat că se află în ipoteze de incompatibilitate, inspectorul judiciar efectuând o analiză detaliată a fiecărui caz în parte, sens în care a concluzionat în mod argumentat, în fapt şi în drept, prin raportare la situaţiile din dosarele respective, că nu există indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare sus indicate.

Cât priveşte abaterea reglementată de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, în raport, ce vizează comunicarea deciziei civile nr. 149/A/06.11.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Curţii de Apel Galaţi, Inspecţia Judiciară a stabilit că aceasta a fost redactată cu respectarea termenului legal, reglementat de art. 426 alin. (5) C. proc. civ., câtă vreme data redactării a fost 04.12.2019.

În privinţa abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că obiectul juridic al unei astfel de abateri îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna desfăşurare a activităţii de judecată şi a realizării actului de justiţie.

Din conţinutul normativ al sus indicatului text de lege rezultă că o astfel de faptă disciplinară poate fi comisă în două modalităţi: (a) exercitarea funcţiei cu rea credinţă şi (b) exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă. Înalta Curte observă că recurentul - reclamant a evocat săvârşirea de către magistraţii judecători vizaţi de sesizarea sa din perspectiva literei t) a art. 99 din Legea nr. 303/2004, a faptei pe care o reclamă în ambele modalităţi.

Referitor la modalitatea de instrumentare a dosarelor vizate de sesizarea recurentului-reclamant, se reţine că, potrivit art. 991 din Legea nr. 303/2004, există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane şi există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual. Or, după cum corect a învederat şi judecătorul fondului, astfel de aspecte nu pot fi reţinute în cauză cu privire la magistraţii vizaţi de sesizarea reclamantului.

Din perspectiva laturii obiective a primei modalităţi (exercitarea funcţiei cu rea-credinţă), instanţa de control judiciar reţine că, sub aspectul elementului material, pentru a se reţine existenţa indiciilor privind săvârşirea unei astfel de abateri disciplinare, este necesară încălcarea de către magistrat a unor norme de drept material ori procesual, mai precis nerespectarea sau nesocotirea acestora, aspecte ce nu se regăsesc în cauză.

Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu poate constitui abatere disciplinară orice încălcare a unor astfel de norme, ci doar acelea care pun în discuţie însăşi validitatea actelor întocmite de magistraţi şi pentru care un observator rezonabil nu poate găsi o justificare. De asemenea, trebuie făcută distincţie între încălcarea normelor de drept material ori procesual ca greşeală de judecată, care poate fi cenzurată doar pe calea controlului judiciar şi nerespectarea normelor de drept material sau procesual în context disciplinar. Abaterea există doar când există o vădită contradicţie între dispoziţiile legale aplicabile în materie şi măsura dispusă în acea cauză.

Nu trebuie uitat faptul că, în procedura disciplinară nu este analizată soluţia pronunţată de judecător cu privire la dreptul material, ci conduita acestuia, or, în mod contrar celor afirmate de recurent, Înalta Curte consideră că prin aspectele evocate de acesta, se tinde, în realitate, la o repunere în discuţie a soluţiilor pronunţate de magistraţi. Acestui demers i se opun, însă, prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 şi art. 129 din legea fundamentală, care interzic punerea în discuţie, în procedura disciplinară, a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti.

Astfel, aprecierea materialului probator sau interpretarea ori aplicarea legii la situaţia de fapt reprezintă atribute esenţiale ale actului de judecată, determinând, după cum corect a arătat şi judecătorul fondului, formarea opiniei judecătorilor cu privire la soluţia pronunţată, iar astfel de aspecte excedează limitelor verificărilor pe care inspecţia judiciară este îndreptăţită să le realizeze (inspecţia judiciară neputând suplini ori completa hotărârea prin decizii administrative).

De asemenea, în ceea ce priveşte modalitatea exercitării funcţiei cu gravă neglijenţă, Înalta Curte reţine că nesocotirea normelor de drept material sau procesual vizează actele de nerespectare, ignorare sau neglijare a unor astfel de norme, în mod grav, neîndoielnic şi pentru care nu există nicio justificare, or, în cauza de faţă, analiza realizată, din această perspectivă, de prima instanţă este una corectă, faptele invocate de recurent neîndeplinind astfel de condiţii.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, se reţine că magistratul care acţionează cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia. Spre deosebire de buna-credinţă, care presupune că magistratul acţionează cu grijă faţă de interesul public de înfăptuire a justiţiei şi îşi subordonează comportarea sa exigenţelor ce decurg din îndatoririle profesionale şi normele deontologice, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţi, elemente care, însă, nu au fost probate în cauză.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia unei rele credinţe, întrucât reaua credinţă nu se prezumă şi nu există niciun fel de indiciu în acest sens care să rezulte din probatoriul administrat. Nu se poate reţine nici grava neglijenţă, câtă vreme trebuie avută în vedere distincţia dintre culpa levissima şi culpa lata, respectiv delimitarea dintre diligenţă şi neglijenţă, iar, în cauza de faţă, dincolo de aspectele privind neîncadrarea faptelor în parametrii elementului material al laturii obiective a abaterii, nu se poate reţine un nivel de gravitate de natură a genera atragerea abaterii disciplinare, neexistând, de altfel, indicii că, prin faptele clamate, magistraţii ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentului.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, neexistând din partea autorităţii pârâte o neîndeplinire a obligaţiilor conferite de lege, iar instanţa de fond a identificat corect atât limitele verificărilor pe care le putea realiza într-o cauză precum cea pendinte, precum şi corecta interpretare a prevederilor art. 45 şi 451 din Legea nr. 317/2004 şi a celor ale art. 99 lit. i), r) şi t), coroborate cu art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 749 din 13 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.