Judicial Inspectorate disciplinary resolutions upheld; administrative action to annul prosecutor misconduct findings rejected

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 21.04.2020 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele Inspecţia Judiciară şi procuror B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea Rezoluţiei emisă de Inspectorul Şef al Inspecţiei judiciare, nr. C-20/187/24.02.2020 prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă, precum şi anularea Rezoluţiei de clasare nr. 86/10.01.2020, emisă în dosarul nr. x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 926 din 14 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei Inspectorului Şef nr. C-20-187/24.02.2020 şi a Rezoluţiei de clasare nr. 86/10.01.2020 de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Inspecţia Judiciară şi B..

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, în contextul expunerii detaliate a parcursului dosarului penal nr. x/2013 deschis la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara şi a criticilor aduse modului de instrumentare a acestuia, au fost invocate drept motive de recurs următoarele aspecte:

În opinia recurentului, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale. Astfel, acesta a solicitat judecarea cauzei de către un complet specializat, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004 şi art. 29 din Legea 78/2000, în vederea sancţionării faptelor de corupţie săvârşite de către procurorul B.:

- nerespectarea celor dispuse prin încheierea penală interlocutorie nr. 483/02.07.2015 (Anexa 2) definitivă (art. 341 alin. (8) C. proc. pen.) şi salvarea de la pedeapsa închisorii cu executare a numiţilor C. si D., condamnaţi cu suspendare, sentinţa penală (Anexa 200) prin care a fost soluţionat dosarul penal nr. x/2013 după clasarea pentru a 4-a oară a faptelor penale de către procurorul B., cu încălcarea competentei de ordine publică a Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată în condiţiile legii;

- nerespectarea încheierii penale interlocutorii nr. 483/02.07.2015 definitivă (art. 341 alin. (8) C. proc. pen.) şi obligatorie (art. 335 alin. (5) C. proc. pen.), având autoritate de lucru judecat, emisă de către judecătorul de cameră preliminară al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fapt care determină nulitatea absolută a ordonanţelor de clasare în dosarul x/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara;

- nelegalitatea ordonanţei de declinare a competenţei din data de 06 august 2015 a procurorului E. (Anexa 107) pe baza căreia s-a deschis nelegal şi abuziv dosarul x/2015 Ordonanţa fiind emisă de un procuror şi nefiind sentinţă pronunţată într-o cale de atac, nu poate fi opozabilă încheierii 483/02.07.2015 definitivă şi obligatorie, având autoritate de lucru judecat, emisă de judecătorul de cameră preliminară al I.C.C.J. care a soluţionat iniţial dosarul x/2014 al P.I.C.C.J., deoarece încalcă art. 16 al Legii nr. x.

- pedepsirea reclamantului prin impunerea unor cheltuieli de judecată nejustificate, nelegale, premeditate şi abuzive, deoarece acesta a solicitat respectarea celor dispuse prin încheierea penală interlocutorie nr. 483/02.07.2015, definitivă.

In temeiul art. 176 pct. 4 C. proc. civ., recurentul a invocat nelegala compunere sau constituire a instanţei şi necesitatea participării procurorului la judecată, participarea sa fiind obligatorie câtă vreme au fost sesizate mai multe fapte penale de corupţie săvârşite de procurorul B..

Nesesizarea de către inspectorul judiciar şi de către procuror a faptelor penale reclamate a dus "la încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general" - respectarea încheierii penale interlocutorii nr. 483/02.07.2015 definitivă şi obligatorie, invocată ca motiv de ordine publică cu caracter imperativ şi absolut.

Nelegala compunere sau constituire a intanţei reprezintă un caz de nulitate absolută, conform art. 174 C. proc. civ., necondiţionată de existenţa unei vătămări, conform art. 176 pct. 4 din acelaşi cod, astfel încât se solicită anularea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei.

Judecătorul era obligat să sesizeze organul de urmărire penală în legătură cu faptele penale reclamate. Prima şi cea mai importantă calitate a judecătorilor este imparţialitatea, aceasta fiind contrazisă de motivarea hotărârii recurate, judecătorul fiind obligat să sesizeze organul de urmărire penală şi să respecte autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive şi deciziile Curţii Constituţionale.

Se impune, astfel, a se constata nelegalitatea soluţiei primei instanţe şi imparţialitatea judecătorului fondului având în vedere cele dispuse prin art. 1, art. 2, art. 23 şi art. 25 din Legea nr. 78/2000, precum şi faptul că la soluţionarea cauzei era obligatorie prezenţa reprezentantului Ministerului Public, pentru protejarea interesulul public care vizează ordinea de drept, democraţia constituţională şi realizarea competenţei autorităţilor publice.

A mai apreciat recurentul că, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Reamintind obiectivele acţiunii formulate, recurentul a subliniat faptul că toate excepţiile invocate sunt admisibile în temeiul Legii nr. 554/2004. Excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare şi, prin urmare, invocarea ei este imprescriptibilă. Mai mult, celor care se apără nu li se poate imputa pasivitatea şi trecerea timpului în promovarea drepturilor lor. De soluţionarea excepţiei de nelegalitate a ordonanţei de declinare a competenţei din data de 06 august 2015 a procurorului E. (anexa -107) depindea soluţionarea litigiului pe fond. Din aceleaşi considerente, excepţia puterii lucrului judecat a încheierii penale interlocutorii nr. 483/0207.2015 definitivă şi obligatorie se putea ridica, de părţi sau de judecâtor, chiar înaintea instanţei de recurs, în temeiul art. 166 C. proc. civ.

Judecătorul fondului era obligat să soluţioneze excepţiile de nelegalitate invocate, desfiinţarea înscrisurilor falsificate putându-se face direct, prin invocarea art. 4 din Legea nr. x sau prin invocarea nelegalităţii de către instanţa investită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, aşa cum prevede Decizia Curţii Constituţionale nr. 757/2017.

Prin nepunerea în executare a încheierii penale nr. 483/02.07.2015 au fost, de asemenea, încălcate şi art. 126 alin. (2), art. 21 alin. (3), art. 16 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României.

De asemenea, ordonanţa de clasare din dosarul nr. x/2013 este dată abuziv şi nelegal, prin încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a autorităţii de lucru judecat a încheierii penale nr. 483/02.07.2015, hotărârea primei instanţe fiind pronunţată şi cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material.

În final, a mai apreciat recurentul că potrivit art. 16 din Legea nr. 554/2004 şi art. 307 C. proc. civ., procurorul B. are calitate procesuală pasivă în cauză, iar solicitările sale pot fi soluţionate pe calea contenciosului administrativ, prin abuzurile semnalate fiind încălcate dispoziţiile C. pen., C. proc. pen., Legii nr. 304/2004 sau ale Legii nr. 303/2004.

4. Apărările formulate de intimată şi alte aspecte relevante

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru neîncadrarea motivelor formulate în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

La data de 23.09.2021 recurentul-reclamant a depus memoriu de completare a motivelor de recurs, detaliind motivele de nelegalitate invocate iniţial şi indicând expres dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 7 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare faţă de cererea completatoare, solicitând respingerea acesteia ca tardiv formulată, date fiind dispoziţiile art. 487 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, în privinţa excepţiei nulităţii recursului invocată de intimata Inspecţia Judiciară, Înalta Curte constată că memoriul de recurs transmis prin email la data de 16.08.2021 conţine critici punctuale la adresa sentinţei recurate, singura chestiune ce trebuie lămurită fiind aceea a încadrării corespunzătoare a motivelor de nelegalitate prezentate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reţine că argumentele recurentului vizând nelegala constituire a a instanţei, nerespectarea anumitor reguli de procedură sau modul de aplicare a dispoziţiilor Legiilor nr. 303/2004 şi nr. 317/20047 pot fi subsumate cazurilor de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1, 5 şi 8 C. proc. civ., astfel încât va respinge excepţia nulităţii recursului.

În privinţa excepţiei tardivităţii cererii de completare a motivelor de recurs, invocată de aceeaşi intimată Inspecţia Judiciară, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 487 alin. (1) C. proc. civ. "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5) aplicabile şi în recurs", iar art. 489 alin. (1) C. proc. civ. sancţionează cu nulitatea recursul care nu a fost motivat în termenul legal.

Prin prisma acestor dispoziţii, cererea de completare a motivelor de recurs depusă de recurent la data de 17.09.2021 apare ca fiind tardiv formulată şi se impune constatarea nulităţii acesteia, având în vedere faptul că sentinţa civilă nr. 926 din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată recurentului la data de 9.08.2021, acesta a declarat recurs în termen legal la data de 16.08.2021, însă motivele suplimentare de recurs au fost depuse cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ de 15 zile de la data comunicării hotărârii.

Procedând la analiza criticilor de nelegalitate invocate în recurs, Înalta Curte reţine că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri atunci "când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale."

Subsumat acestui caz de casare, recurentul-reclamant a invocat nelegala constituire a instanţei, apreciind că acţiunea formulată trebuia să fie soluţionată de un complet specializat în materie penală, cu prezenţa obligatorie a reprezentantului Ministerului Public.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor susţineri şi, având în vedere obiectul cererii deduse judecăţii - anulare rezoluţie Inspecţia Judiciară, constată că în cadrul acesteia sunt cercetate doar legalitatea acestui act şi eventualele indicii cu privire la săvârşirea unor fapte/abateri disciplinare, neexistând temei legal pentru a se reţine obligaţia de participare la şedinţa de judecată a a reprezentantului Ministerului Public. Instanţa de contencios administrativ nu cercetează faptele penale semnalate prin cererea de chemare în judecată, pentru aceste aspecte reclamantul având posibilitatea de a se adresa organelor de cercetare penală cu plângere separată. Prin urmare, în mod corect, prin încheierea din 16.11.2020, prima instanţă a respins cererea reclamantului de trimitere a cauzei la un complet specializat în materie penală.

Instanţa de fond a observat că reclamantul s-a aflat în eroare cu privire la faptele ce pot fi cercetate de Inspecţia Judiciară şi, mai apoi, de instanţa de judecată în contestaţia formulată, acesta apreciind în mod repetat că, fiind investită cu soluţionarea contestaţiei împotriva rezoluţiilor pronunţate de Inspecţia Judiciară, instanţa de iudecată ar fi obligată să analizeze toate aspectele din sesizarea iniţială, din data de 01.11.2019, inclusiv aspecte referitoare la fapte penale săvârşite de procurorul B..

Astfel, din sesizarea adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, Inspecţia Judiciară a extras doar acele elemente de competenţa sa, verificând doar săvârşirea unor abateri disciplinare, chestiunile privind fapte penale presupus săvârşite de procuror intrând în competenţa organelor de cercetare penală, care se impuneau a fi sesizate pe cale separată, distinct de sesizarea Inspecţiei Judiciare. În acelaşi timp, instanţa de fond era competentă să soluţioneze contestaţia împotriva celor două rezoluţii ale Inspecţiei Judiciare, însă doar în limitele existenţei unor indicii privind săvârsirea unor abateri disciplinare, fără legătură cu presupuse fapte penate săvârsite de procuror.

Pe de altă parte, contrar susţinerilor recurentului, acţiunea dedusă judecăţii nu trebuia să fie soluţionată cu participarea procurorului, dat fiind obiectul cauzei (anulare rezoluţie Inspecţia Judiciară), dar şi caracterul facultativ al unei astfel de participări, câtă vreme legea specială nu reglementează expres o astfel de obligaţie pentru reprezentantul Ministerulu Public.

În privinţa cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurentul a criticat modul de soluţionare a excepţiei de nelegalitate invocată în privinţa mai multor acte procedurale întocmite de procurorul vizat de sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare, invocând nerespectarea principiului stabilităţii raporturilor juridice şi a autorităţii de lucru judecat a încheierii penale nr. 483/2.07.2015.

Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestor susţineri, soluţia recurată nefiind pronunţată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, câtă vreme instanţa de fond a analizat corespunzător excepţiile de nelegalitate invocate cererea dedusă judecăţii şi argumentele reclamantului conform propriei competenţe, verificând legalitatea rezoluţiilor emise de pârâtă, în limitele existenţei unor indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare, fără legătură cu presupusele fapte penale .

Referitor la argumentele recurentului ce vizează soluţionarea fondului acţiunii deduse judecăţii, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, în fapt, prin sesizarea din 01.11.2019 adresată pârâtei Inspecţia Judiciară, reclamantul s-a plâns în legătură cu activitatea procurorului B., invocând: - nerespectarea normelor de procedură penală şi de drept material, prin încălcarea dispoziţiilor judecătorului de cameră preliminară şi a autorităţii de lucru judecat a unor sentinţe definitive şi irevocabile (art. 99 lit, t raportat la art. 99 alin. (1); - nerespectarea deciziilor CCR nr. 496/2015 şi nr. 599/2014 (art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004 - prin aceea că nu s-a emis o ordonanţă de continuare a urmăririi penale, precum şi o ordonanţă de începere a urmăririi penale fată de persoanele în raport de care s-a extins urmărirea penală; - nesoluţionarea memoriilor formulate de parte în dosarul penal (art. 99 lit. e); - refuzul de a îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a efectua cercetări faţă de faptele ce fac obiectul dosarului nr. x/2013 (art. 99 lit. f); - tergiversarea urmăririi penale (art. 99 lit. h).

Prin rezoluţia de clasare nr. 86/10.01.2020 pârâta Inspecţia Judiciară a concluzionat că nu se identifică indiciile săvârşirii vreuneia dintre abaterile disciplinare reglementate de art. 99 din Legea nr. 303/2004, iar prima instanţă a analizat punctual toate susţinerile din cererea de chemare în judecată, validând atât rezoluţia menţionată cât şi rezoluţia emisă de Inspectorul Şef al Inspecţiei judiciare, nr. C-20/187/24.02.2020 prin care s-a soluţionat plângerea prealabilă.

Astfel, cu privire la prima abatere, motivată prin aceea că procurorul B. ar fi încălcat dispoziţiile judecătorului de cameră preliminară şi autoritatea de lucru judecat a încheierii Î.C.C.J. nr. 483/2015, prin care s-a desfiinţat Ordonanţa Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. şi s-a dispus trimiterea cauzei la această unitate de Parchet, în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual de către D. şi F., instanţa de fond a reţinut că reclamantul a apreciat în mod eronat că aceste dispoziţii nu ar fi fost respectate.

Totodată, chestiunea autorităţii/puterii de lucru judecat a încheierii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 483/2015 a fost reiterată de reclamat, în mod repetat, pe parcursul judecăţii, însă ea este vădit nefondată, în condiţiile în care, după pronunţarea încheierii, au intervenit elemente de natură a modifica competenţa de soluţionare a plângerii penale ce a făcut obiectul dosarului penal nr. x/2014 Nici criticile reclamantului conform cărora în dosarul menţionat nu s-ar fi dispus continuarea cercetărilor penale/nu s-ar fi dispus începerea urmăririi penale nu au fost reţinute de instanţa fondului, având în vedere că din referatul întocmit de Parchetul de pe lângă judecătoria Timişoara rezultă contrariul, respectiv că după declinarea competenţei în favoarea acestuia, în dosarul cu număr nou x/2015, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de D. şi F., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual. De asemenea, s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru fals în declaraţii, mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în înscrisuri oficiale, uz de fals, favorizarea infractorului, uzurparea funcţiei, inducere în eroare a organelor judiciare. Ulteriro, la momentul înregistrării dosarului pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, în urma declinării de competenţă de la P.Î.C.C.J., procurorul B. nu l-a avut repartizat spre soluţionare.

În ceea ce priveşte neemiterea unei ordonanţe de continuare a urmăririi penale, ca efect al desfiinţării soluţiei de clasare a 3-a oară, prin încheierea penală nr. 1431/15.03.2018, ceea ce echivalează cu nerespectarea normelor de procedură penală, prima instanţă a arătat că împotriva procurorului, reclamantul are dreptul de a formula plângere, potrivit art. 339 C. proc. pen., astfel încât, prin raportare la probele administrate, în mod judicios s-a concluzionat că nu există indicii cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la cea de-a doua abatere reclamantă în cuprinsul sesizării, constând în nerespectarea deciziilor CCR nr. 496/2015 şi nr. 599/2014 (art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004), ca urmare a faptului că în cauză nu s-a emis o ordonanţă de continuare a urmăririi penale sau o ordonanţă de începere a urmăririi penale faţă de persoanele în raport de care s-a extins urmărirea penală, instanţa a reţinut în mod corect că argumentele invocate în cuprinsul sesizării sunt în strânsă legătură cu cele deja analizate anterior, vizând nerespectarea aceloraşi obligaţii de emitere a actelor de începere a urmăririi penale şi de continuare a urmăririi penale. Astfel cum s-a arătat anterior, contrar susţinerilor recurentului, măsurile dispuse prin încheierea Î.C.C.J. nr. 483/2015 au fost respectate încă din anul 2015, iar la data sesizării dosarul penal se afla în curs de soluţionare. Întrucât recurentul apelase şi la remediul prevăzut de art. 338 C. proc. pen., prin formularea plângerii soluţionate prin ordonanţa din 04.03.2019 în care a invocat aceleaşi nemulţumiri în legătură cu actele efectuate de procuror, având în vedere şi dispoziţiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, care prevăd că "în soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile legii", precum şi art. 64 alin. (3) care stipulează că "soluţiile adoptate de către procuror pot fi infirmate motivat de către procurorul ierarhic superior, când sunt apreciate ca fiind nelegale", prin raportare la rezultatul demersurilor întreprinse deja de reclamant în sensul constatării nelegalităţii actelor procurorului B., atât pârâta cât şi prima instanţă au concluzionat, în mod just, că nu se identifică nici existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. ş) din Legea nr. 303/2004.

În privinţa criticilor vizând nesoluţionarea memoriilor formulate de parte în dosarul penal (art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004), instanţa de fond a constatat, în mod corect, că memoriile/diferitele cereri adresate pârâtei B. au fost grupate şi soluţionate prin ordonanţe, procurorul menţionat nu a refuzat accesul la dosar, permiţând studierea dosarului şi eliberarea de copii din dosar. Pe de altă parte, având în vedere aspectele semnalate, precum şi faptul că reclamantul nu a identificat prin sesizarea formulată la 01.11.2019 care cerere/memoriu cu conţinut diferit de cele la care deja a primit răspuns, nu ar fi fost soluţionate, instanţa a reţinut, în mod corect, că în raport de probele administrate nu se identifică în cauză nici indicii cu privire la săvârşirea abaterii de la art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004.

Referitor la refuzul de a îndeplini o îndatorire de serviciu, respectiv de a efectua cercetări fată de faptele ce fac obiectul dosarului nr. x/2013 (art. 99 lit. f), prima instanţă a apreciat că acestea se impun a fi analizate împreună cu cele referitoare la săvârşirea abaterii de la art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că reclamantul a invocat inclusiv tergiversarea urmăririi penale.

Din probatoriul administrat, a rezultat că dosarul a fost repartizat în lucru pârâtei B. după pronunţarea de către Judecătoria Timişoara a încheierii penale nr. 1431/15.03.2018, în dosarul nr. x/2016 al acestei instanţe, prin care s-a admis plângerea reclamantului împotriva ordonanţei de clasare din 11.10.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara. Deşi din listarea fişei dosarului înaintată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara rezultă desemnarea procurorului în dosar la 15.03.2018, prima instanţă a observat din menţiunile din cuprinsul încheierii Judecătoriei Timişoara din 15.03.2018 că această încheiere a fost redactată abia la 02.06.2018, astfel că înaintarea efectivă a dosarului către procurorul B. nu a putut avea loc înainte de această dată. De altfel, în acelaşi sens au fost şi precizările Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara însuşite de Prim Procuror şi Prim Procuror Adjunct, care au fost coroborate cu înscrisul de la fila x, din care a rezultat că dosarul a fost înaintat de judecătorie la 07.06.2018, prin rezoluţie fiind repartizat la aceeaşi dată doamnei procuror.

Prin urmare, în analiza indiciilor cu privire la abaterile sesizate, instanţa a avut în vedere doar acele acte ale procurorului întocmite după data de 07.06.2018, precum şi împrejurările în care a fost întocmite actele de urmărire penală ulterior acestei date. Astfel, în mod corect a observat inspectorul judiciar desemnat cu soluţionarea sesizării, potrivit referatului întocmit de Procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, care s-a coroborat cu referatul procurorului B., precum şi cu înscrisurile anexate în dosar, imediat după repartizarea acesteia la 07.06.2018, că dosarul a fost înaintat din nou în instanţă, la 15.06.2018, ca urmare a formulării de către reclamant a contestaţiei la tergiversare, care a fost soluţionată la 05.07.2018. La data de 07.09.2018, dosarul a fost trimis din nou în instanţă, ca urmare a formulării de către reclamant a unei contestaţii în anulare, iar începând cu data de 09.08.2018, au fost întocmite în dosar mai multe acte de urmărire penală, s-a emis ordonanţă de delegare la I.P.J. Timiş pentru efectuarea de verificări necesare soluţionării cauzei, au fost audiaţi martori, s-a efectuat cercetare la faţa locului, s-au administrat probe.

Din analiza actelor de procedură întocmite în cauză, în mod temeinic s-a constatat de către instanţa de fond că nu există indicii cu privire la refuzul îndeplinirii sarcinilor de serviciu, respectiv de efectuare a cercetărilor în cauză. un astfel de refuz presupune manifestarea de voinţă explicită a procurorului, în sensul refuzului îndeplinirii unor îndatoriri de serviciu, însă prin raportare la probele administrate, în mod corect s-a observat că acesta, după repartizarea dosarului a efectuat lucrări în cursul urmăririi penale, cu ritmicitate, în special în anul 2018, anterior apariţiei unor probleme de sănătate care au impus acordarea concediului medical. Împiedicarea procurorului să efectueze aceste de procedură cu aceeaşi ritmicitate în anul 2019, s-a datorat unor evenimente independente de voinţa sa, precum şi volumului mare de dosare aflate în lucru, acesta soluţionând în anul 2019 un umăr de dosare peste media naţională a dosarelor soluţionate/procuror.

Nici din perspectiva refuzului de aplicare a încheierii penale din 05.07.2018, prin care s-a stabilit termen de soluţionare a cauzei 17.12.2018 nu s-a putut reţine în sarcina pârâtei abaterea privind refuzul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu, având în vedere că, prin raportare la ritmicitatea actelor de procedură îndeplinite în anul 2018, precum şi în considerarea datei de la care pârâtei i-a fost repartizat dosarul (iunie 2018), complexitatea dosarului (3 dosare conexate, în care se cercetează un număr mare de fapte penale), circuitul acestuia ca urmare inclusiv a cererilor recurentului, procurorul justificând existenţa unor circumstanţe relevante care au condus a imposibilitatea soluţionării cauzei penale până la data de 17.12.2018.

De asemenea, a subliniat în mod corect instanţa de fond că nu se pot reţine în sarcina acestuia nici "nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile", nesoluţionarea dosarului penal până la data de 01.11.2019 (data sesizării ce a făcut obiectul rezoluţiei de clasare), fiind datorată, cel putin în anul 2019, problemelor medicale cu care s-a confruntat, precum şi numărului mare de dosare aflate în lucru şi, în final, soluţionate pe parcursul anului 2019. În acelaşi timp, s-a observat în mod just şi faptul că o importantă influenţă în temporizarea soluţionării cauzei a avut-o însăşi atitudinea recurentului, care în calitate de parte vătămată a formulat numeroase cereri, memorii, plângeri care, la rândul lor, au condus la întârzieri în finalizarea cercetărilor.

Prin urmare, instanţa de fond a validat concluziile inspectorului judiciar, referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege potrivit cărora, pentru a se reţine săvârşirea abaterii prev. de art. 99 lit. h), sub) aspectul laturii subiective trebuie dovedită culpa magistratului în nesoluţionarea cauzei, iar sub aspectul laturii obiective trebuie dovedit caracterul repetabil al acţiunii sau inacţiunii imputabile procurorului B.. Niciuna dintre aceste condiţii nu a fost îndeplinită în cauză, astfel că instanţa, în mod legal şi temeinic a concluzionat că nu există indicii de natură a contura săvârşirea abaterii reclamate.

În privinţa pretinsei săvârşiri a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, prima instanţă a reţinut că aceste critici nu au fost formulate prin sesizarea din 01.11.2019 adresată Inspecţiei Judiciare, iar prin concluziile depuse la dosar, reclamantul a făcut referire la motivarea unor acte de procedură anterioare învestirii procurorului cu soluţionarea dosarului penal (anterior datei de 07.06.2018), precum şi în legătură cu motivarea ordonanţei de clasare din 12.04.2020. Or, cu privire la acest din urmă act de procedură, s-a precizat faptul că acesta nu a făcut obiectul cercetărilor inspectorului judiciar, fiind ulterior rezoluţiei de clasare şi chiar rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata Inspecţia Judiciară.

Admite excepţia tardivităţii cererii de completare a motivelor de recurs, invocată de intimata Inspecţia Judiciară.

Constată nulitatea cererii de completare a motivelor de recurs formulată de recurentul A..

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 926 din 14 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.