Salazarization of legal staff assimilated to judges: correct reference salary for permanent status under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 25.01.2021, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

- anularea Ordinului Ministrului Justiţiei (O.M.J.) nr. 4181/C/16.10.2020 prin care i s-au stabilit, în mod greşit, drepturile salariale aferente funcţiei de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor definitiv,

- obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare şi stabilirea drepturilor salariale, ţinând seama de indemnizaţia unui judecător definitiv prevăzută în Anexa V, Cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

- obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale dintre veniturile efectiv încasate şi cele rezultate urmare a recalculării indemnizaţiei brute începând cu data de 10.09.2020, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ce urmează a fi efectuate în prezentul proces.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1031 din 29 iunie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Dispune anularea O.M.J. nr. 4181/C/16.10.2020.

Obligă pârâtul să emită un nou ordin de salarizare, ţinând cont de indemnizaţia unui judecător definitiv.

Obligă pârâtul la plata diferenţelor salariale dintre veniturile efectiv încasate şi cele rezultate ca urmare a recalculării indemnizaţiei brute începând cu data de 10.09.2020, sume ce se vor actualiza cu indicele de inflaţie şi la care se va adăuga dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.

Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în principal respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că prima instanţă a încălcat prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 şi nu a analizat legalitatea ordinului contestat prin prisma temeiurilor invocate în preambulul său şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia.

În primul rând, recurentul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, arătând că în privinţa modului de contestare a stabilirii drepturilor salariale de către personalul din sistemul justiţiei, art. 7 din Cap. VII, Secţiunea 1 al Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie o procedură specială derogatorie atât de la dispoziţiile de drept comun din materia dreptului muncii, cât şi de la cele din materia contenciosului administrativ. Astfel, obiectul plângerii formulate potrivit art. 7 alin. (2) din Cap. VII, Secţiunea 1 al Anexei V din Legea-cadru nr. 153/2017 îl constituie hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, însă reclamanta nu a învestit instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii hotărârii prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva modului de stabilire a drepturilor sale salariale, ci cu anularea O.M.J. nr. 4181/C/16.10.2020 prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

Pe fondul acţiunii deduse judecăţii, recurentul a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 "(1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată."

Aşadar, drepturile salariale au fost stabilite la nivelul de salarizare pentru funcţia similară, conform dispoziţiilor legale mai-sus invocate, ţinându-se cont de evoluţia legislativă în domeniul salarizării personalului bugetar.

În acest sens, s-a arătat că începând cu data de 1 ianuarie 2010, drepturile salariale ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor au fost calculate, în temeiul Legii - cadru nr. 330/2009, precum şi al O.U.G. nr. 1/2010, după cum urmează:

- la indemnizaţia de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31 decembrie 2009, respectiv O.U.G. nr. 27/2006 (valoarea de referinţă sectorială x coeficientul de multiplicare) s-au adăugat sporurile şi majorările prevăzute în nota la Anexa VI/1 la Legea - cadru nr. 330/2009, rezultând astfel o nouă indemnizaţie de încadrare brută lunară, prin includerea acestor sporuri, majorări şi adaosuri;

- la noua indemnizaţie de încadrare brută lunară s-au adăugat sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, prevăzut în cuprinsul Anexei VI la lege şi sporurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. b) din Anexa VI într-un cuantum care, împreună cu noua indemnizaţie de încadrare brută lunară şi cu celelalte sporuri acordate să fie egal cu câştigul salarial aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc şi suprasolicitare neuropsihică de 50% şi a unui spor de confidenţialitate de 15%, calculate la indemnizaţia de încadrare brută lunară.

Prin Legea nr. 118/2010, cuantumul drepturilor salariale, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 şi ale O.U.G. nr. 1/2010, s-a diminuat cu 25%, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi.

În temeiul Legii nr. 285/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011, s-a acordat o majorare cu 15% a cuantumului salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, astfel cum au fost acordate personalului bugetar în luna octombrie 2010 (drepturile salariale stabilite în temeiul Legii - cadru nr. 330/2009 şi al O.U.G. nr. 1/2010, astfel cum au fost diminuate prin Legea nr. 118/2010). Ulterior, în temeiul O.U.G. nr. 19/2012, drepturile salariale au fost majorate cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012 şi cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, iar prin Legea nr. 293/2015, drepturile salariale au fost majorate cu 10%, începând cu 1 decembrie 2015.

În conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. a) din Legea - cadru nr. 153/2017, începând cu data de 1 iulie 2017, s-au menţinut în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor. În temeiul alin. (3) lit. a) al aceluiaşi articol, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor s-au majorat cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, iar în situaţia în care indemnizaţiile de încadrare au fost mai mari decât cele stabilite potrivit Legii - cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, s-au acordat cele stabilite pentru anul 2022, în conformitate cu dispoziţiile art. 38 alin. (6).

Având în vedere că indemnizaţia de încadrare majorată cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, pentru funcţia similară de personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, gradaţia 0 şi o vechime în funcţie de la 0 la 3 ani, nu depăşeşte indemnizaţia de încadrare stabilită de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru această funcţie, începând cu data de 1 ianuarie 2018, s-au stabilit indemnizaţia de încadrare, precum şi sporurile din luna decembrie 2017, majorate cu 25%.

Aceasta deoarece, în perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, câtă vreme nu se ajunge la nivelul de salarizare prevăzut pentru anul 2022, drepturile salariale se stabilesc prin raportare la nivelul de salarizare pentru funcţii similare, potrivit art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Începând cu data de 1 ianuarie 2019, în temeiul prevederilor art. 34 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, indemnizaţiile de încadrare s-au majorat cu 1/4 din diferenţa dintre indemnizaţiile de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2018, sporurile fiind menţinute la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018. Începând cu luna ianuarie 2020, astfel cum s-a dispus prin art. 45 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, indemnizaţiile de încadrare s-au majorat cu 1/3 dintre indemnizaţiile de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cele din luna decembrie 2019.

În ceea ce priveşte sporurile, art. 34 alin. (2) din O.U.G. nr. 14/2018 a fost modificat prin O.U.G. nr. 1/2020, Art. l. pct. 12 în sensul că începând cu luna ianuarie 2020, cuantumul acestora a fost menţinut la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2019.

Ţinând cont în perioada de aplicare etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, câtă vreme indemnizaţiile din noua lege nu se acordă, raportarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţia similară, rezultă că la determinarea funcţiei similare trebuie avute în vedere dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006, întrucât aceste prevederi, fără să fie direct aplicabile la stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, au stat la baza modului de calcul al drepturilor salariale pentru persoane cu funcţii similare - şi anume personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Ministerului Justiţiei cu 1- 3 ani vechime.

Astfel, drepturile salariale au fost corect stabilite prin ordinul contestat, în sensul că raportarea s-a făcut la indemnizaţia de încadrare prevăzută de lege pentru anul 2022 pentru un judecător stagiar, respectiv de 8149 RON, ţinând seama de faptul că în cazul reclamantei nu era îndeplinită condiţia minimă de vechime de peste 3 ani.

Conform dispoziţiilor pct. 4 al Notei la Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, după validarea examenului de capacitate, personalului de specialitate juridică asimilat i se aplică coeficienţii prevăzuţi la lit. B) pct. 10 şi 11, în funcţie de vechime. Totodată, potrivit pct. 2 al Notei la la Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, "2. Prin "vechime", în sensul lit. A), pct. 28-31 şi lit. B), pct. 10-12 din prezenta anexă, se înţelege vechimea în magistratură prevăzută la art. 86 din Legea nr. 303/2004, republicată."

La pct. 10 sunt prevăzuţi coeficienţii aplicabili personalului definitiv cu peste 3 ani vechime, stabiliţi prin trimitere la lit. A) nr. crt. 13, 19, 24, 28 din Anexă, respectiv coeficienţii prevăzuţi pentru procurorii de la PÎCCJ, judecătorii şi procurorii de la curţi de apel, tribunale şi judecătorii, precum şi parchetele de pe lângă aceste instanţe:19,000, 17,000, 15,000, 13,500.

În schimb, la lit. B) pct. 11 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006 este prevăzut un singur coeficient aplicabil personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu vechime cuprinsă între 1 şi 3 ani, şi anume coeficientul de multiplicare 9.00 prevăzut la lit. A) nr. crt. 29 din Anexă pentru judecători şi procurorii cu vechime cuprinsă între 2 şi 3 ani.

Reclamanta se găseşte în ipoteza prevăzută la lit. B) pct. 11 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, aplicabilă conform pct. 4 al Notei la Anexa O.U.G. nr. 27/2006 după validarea examenului de capacitate personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor cu 1-3 ani vechime.

Astfel, având în vedere că nu împlinise 3 ani vechime în magistratură, indemnizaţia de încadrare a fost calculată în mod corect pe baza coeficientului 9,000, corespunzătoare unui judecător/procuror stagiar cu 2-3 ani vechime, iar comparaţia cu indemnizaţia de încadrare prevăzută de lege pentru anul 2022 (realizată în vederea acordării majorării salariale de la data de 1 ianuarie 2019 şi ulterior 2020), raportat tot la un judecător stagiar - la care trimitea expres la lit. B) pct. 11 din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, iar nu la unul definitiv (în cazul căruia indemnizaţia se stabileşte prin luarea în considerare a coeficientului 13,500 conform O.U.G. nr. 27/2006).

A mai menţionat recurentul că la data când reclamanta va împlini o vechime în magistratură de 3 ani urmează a se proceda la stabilirea drepturilor corespunzătoare acestei vechimi. Ţinând cont că reclamanta a fost numită la data de 06.08.2018, iar anterior nu a avut vechime în muncă şi în magistratură, rezultă că la data de 06.08.2021, când reclamanta va împlini o vechime în funcţie, şi implicit în magistratură, de 3 ani, drepturile salariale urmează a-i fi stabilite prin raportare la nivelul de salarizare pentru funcţia similară, respectiv cea de judecător definitiv.

Totodată, acesta a fost modul de calcul aplicat în anul 2019 personalului care ocupă funcţii similare din cadrul Ministerului Justiţiei - respectiv personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor definitiv, după validarea examenului de capacitate, cu o vechime în magistratură de până la 3 ani.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

Răspunzând excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, intimata a arătat că a formulat contestaţie împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale, însă până la acest moment recurentul nu i-a comunicat o hotărâre care să conţină soluţia adoptată, ci doar adresa nr. x/2020 în cuprinsul căreia se detaliază modul de calcul al drepturilor salariale. De asemenea, intimata a solicitat a se reţine incidenţa în cauză a statuărilor din decizia Î.C.C.J. - Completul pentru soluţionarea recursului în interesului legii nr. 22/2020.

Pe fondul recursului, s-a apreciat că acesta este nefondat, sentinţa recurată fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, inclusiv art. 8 şi art. 11 din Anexa V din Legea nr. 153/2017.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu prealabil, se observă faptul că recurentul-pârât a invocat doar în mod formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., neformulând argumente de ordin critic care să se circumscrie acestor dispoziţii. Instanţa de recurs se află, astfel, în imposibilitate de a efectua un control de legalitate a sentinţei recurate din această perspectivă, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia adoptată de prima instanţă şi simpla indicare a acestui temei legal neputând echivala cu motivarea cererii de recurs sub acest aspect.

Drept urmare, întrucât argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretări a dispoziţiilor legale incidente, aceasta urmează a fi analizată doar din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât vizând inadmisibilitatea acţiunii, Înalta Curte reţine că elementul central ce trebuie avut în vedere în interpretarea prevederilor art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017 şi art. 37 din Legea nr. 153/2017 este faptul că formularea unei contestaţii, precum cea reglementată de prevederile alin. (1) al textului de lege menţionat, declanşează controlul de legalitate în contencios administrativ reglementat de prevederile alin. (2) al aceluiaşi art. 7 din Capitolul VIII al Anexei nr. V la Legea nr. 153/2017.

Or, în cauza de faţă, procedura prealabilă (în sensul indicat mai sus) a fost urmată de intimata-reclamantă A., ce a formulat contestaţie împotriva O.M.J. nr. 4181/C/16.10.2020, înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. x/10.11.2020. Ca răspuns la această contestaţie, intimatul-pârât a emis adresa nr. x/2020, prin care a prezentat un istoric al actelor normative incidente în materia salarizării relevante cauzei şi concluzia potrivit căreia drepturile salariale indicate în O.M.J. nr. 4181/C/16.10.2020 au fost stabilite în mod corect.

În contextul parcurgerii procedurii prealabile, constatarea inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa unei cereri exprese a reclamantei de anulare a acestei adrese de răspuns ar reprezenta o măsură excesiv de formală, câtă vreme motivele de nelegalitate exprimate în cerere sunt incidente atât în privinţa ordinului atacat, cât şi în privinţa adresei de răspuns, iar actul vătămător al drepturilor şi intereselor reclamantei este ordinul de stabilire a încadrării salariale.

Astfel, indiferent dacă adresa nr. x/2020 prezintă sau nu caracteristicile formale ale unei hotărâri emise conform art. 7 alin. (1)-(2) din Capitolul VIII din Anexa nr. V din Legea nr. 153/2017, aspectul ce atrage admisibilitatea unui demers judiciar precum cel pendinte este cel al parcurgerii procedurii prealabile reglementate de prevederile legale menţionate, acesta fiind scopul legii.

În privinţa modului de soluţionare a fondului acţiunii deduse judecăţii, se constată că recurentul a invocat greşita aplicare a dispoziţiilor legale din materia salarizării (anexa la O.U.G. nr. 27/2006, art. 38 alin. (2) lit. a), art. 39 alin. (1) din Legea nr. 153/2017), astfel încât, având în vedere obiectul acţiunii, soluţia primei instanţe şi criticile din recurs, chestiunea în litigiu se referă la identificarea corectă a termenului de comparaţie în raport de care se aplică majorarea anuală prevăzută de Legea nr. 153/2017.

Aplicând procedeul reconstrucţiei salariale, pentru determinarea cuantumului corect al indemnizaţiei cuvenite reclamantei prezintă relevanţă următoarele aspecte: - de la 1 iulie 2017, s-au păstrat salariile/indemnizaţiile din iunie 2017; - la 1 ianuarie 2018 s-a aplicat majorarea de 25% (bază şi sporuri); - în perioada 2019 - 2022, indemnizaţia de încadrare se majorează anual cu un sfert din diferenţa dintre indemnizaţia prevăzută în lege pentru 2022 şi cea de la 31 decembrie 2018; - în acelaşi interval sporurile acordate şi aflate în afara bazei sunt îngheţate, având acelaşi cuantum de la 31 decembrie 2018.

Concret, reclamanta A. a fost numită, începând cu data de 6.08.2018, în funcţia de personal de specialitate juridică asimilată judecătorilor şi procurorilor, stagiar, în cadrul Ministerului Justiţiei. Conform pct. 4 al Notei la Anexa 1 a O.U.G. nr. 27/2006, personalului amintit i se aplică coeficienţii prevăzuţi la lit. B) pct. 10 şi 11, în funcţie de vechime, iar indemnizaţia de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient 9,00 şi sporurile aferente au fost majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru funcţia similară pentru luna decembrie 2017, prin raportare la gradaţia 0 şi vechimea în funcţie de la 0 la 3 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (4) din legea 153/2017 "În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018". Totodată, art. 34 alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2018 stabileşte că " prin derogare de la prevederile art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2019, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare se majorează cu 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.

Astfel, în anul 2019, majorarea prevăzută de dispoziţiile anterior menţionate s-a calculat raportat la valoarea de 8149 RON - indemnizaţie prevăzută de lege pentru anul 2022, pentru personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor stagiar şi la valoarea de 7354 RON - indemnizaţie corespunzătoare lunii decembrie 2018 (8149-7354=795, 795:4=199, 7354+199=7553, indemnizaţie de încadrare brută în 2019).

Pentru perioada ianuarie- septembrie 2020, majorarea de încă 25% s-a raportat la aceleaşi valori (8149-7354=795 - în perioada ianuarie- septembrie 2020, 795:4=199, 7354+199=7553, 7553+199=7752).

Prin ordinul nr. 4181/C/16.10.2020 contestat de reclamantă, s-a dispus numirea acesteia în funcţia de personal de specialitate juridică asimilată judecătorilor şi procurorilor, definitiv, însă la calculul indemnizaţiei pârâtul Ministerul Justiţiei s-a raportat eronat la salariul unui judecător stagiar.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că la acel moment pârâtul nu mai putea aplica prevederile Notei la O.UG. nr. 27/2006, ci trebuia să aplice valorea prevăzută în Anexa V cap. I, lit. A), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017 pentru un judecător definitiv cu grad de judecătorie cu vechime 0-3 ani, acesta fiind termenul de comparaţie.

Prin urmare, indemnizaţia cuvenită reclamantei începând cu data de 10.09.2020 trebuia să fie stabilită prin raportare la cea prevăzută pentru anul 2022 de legea-cadru pentru funcţia de personal de specialitate asimilat judecătorilor şi procurorilor, definitiv, respectiv 9814 RON şi nu 8149 RON, aşa cum rezultă din anexa la răspunsul la contestaţia formulată, iar instanţa de fond a obligat în mod corect ministerul pârât la emiterea unui nou ordin de salarizare, ţinând cont de indemnizaţia unui judecător definitiv.

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea primei instanţe nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta nefiind rezultatul unei interpretări şi aplicări eronate a normelor de drept material, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 din acelaşi cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1031 din 29 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.