Moral damages upheld: challenge to Guarantee Fund's partial refusal rejected

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.11.2020, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor contestaţie împotriva deciziei nr. 24554/13.10.2020, de respingere parţială a cererii de plată a despăgubirilor, solicitând majorarea cuantumului despăgubirii acordate cu titlu de daune morale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 496 din 6 aprilie 2021 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi obligarea intimatului-pârât la majorarea cuantumului daunelor morale acordate.

În motivarea recursului, subliniindu-se calitatea reclamantei de terţă persoană faţă de contractul de asigurare şi faptul că se solicită acordarea daunelor civile delictuale, s-a arătat că hotărârea recurată nu conţine o argumentaţie clară şi concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată şi la normele legale incidente, pentru a justifica menţinerea daunelor morale acordate de către pârât. Motivarea instanţei este una lacunară, fără a se arăta care a fost raţionamentul pentru care sumele acordate de F.G.A. şi menţinute prin hotărâre reprezintă o compensaţie echitabilă. De asemenea, instanţa nu a analizat în concret jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale, nu a prezentat motivele înlăturării cererilor şi susţinerilor părţilor şi nu a procedat la o evaluare individuală a prejudiciului suferit, încălcând prevederile Legii nr. 136/1995 şi cele ale Normei A.S.F. nr. 23/2014.

În materia daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective la nivel legislativ, instanţa nu-şi poate întemeia soluţia decât pe legislaţia în vigoare şi pe soluţiile adoptate de instanţele naţionale în cauze similare. Prima instanţă, însă, a apreciat că nu trebuie să analizeze efectiv hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauze similare, motiv pentru care nu a indicat care ar fi în medie suma reprezentând daune morale acordată de instanţele din România pentru suferinţa psihică produsă victimelor directe unui accident rutier şi nici dacă în prezenta cauză ar exista circumstanţe speciale care ar justifica acordarea unor despăgubiri mai mari sau mai mici decât cele care se regăsesc în jurisprudenţa constantă în materie.

Mai mult, instanţa nu a argumentat deloc în cuprinsul hotărârii atacate de ce hotărârile depuse cu titlu de practică judiciară nu au fost avute în vedere la cuantificarea prejudiciului suferit.

Susţinerea instanţei conform căreia procedura utilizată de pârât nu este rigidă, ci s-a raportat nu doar la "jurisprudenţă, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către asigurătorul în insolvenţă S.C. B. S.A., dar şi în considerarea studiului FPVS", fără a indica care este jurisprudenţa sau chiar şi dosarele soluţionate amiabil la care instanţa s-a raportat atunci când a înlăturat argumentele reclamantei şi a menţinut decizia pârâtei, conduce la aprecierea că sentinţa recurată nu respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ., nefiind clare raţiunile avute în vedere de către instanţa de fond, precum şi elementele de natură a fundamenta puterea de convingere şi de a exclude arbitrariul modalităţii în care instanţa de fond a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

În acest sens, recurenta a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere hotărâri relevante din practica Curţii de Apel Bucureşti sau a Î.C.C.J., prin care au fost acordate sume semnificativ mai mari unor reclamanţi care au avut nevoie de un număr similar de zile de îngrijiri medicale

În opinia recurentei, hotărârea recurată cuprinde lapidar argumentele care au format convingerea instanţei în sensul soluţiei pronunţate, rezultând astfel că situaţia de fapt dedusă judecăţii nu a fost pe deplin stabilită. Instanţa nu a arătat, sub nicio forrnă, care sunt considerentele concrete pe baza cărora a ajuns la concluzia că "suma acordată de autoritatea pârâtă, cu titlu de daune morale, apare ca fiind adecvată reparării prejudiciului moral suferit de reclamant, în condiţiile în care pentru stabilirea acestora s-au utilizat criterii obiective".

Subsumat cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanţa de fond a ignorat complet prevederile art. 26 şi 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, pe deplin aplicabile în prezenta cauză. Astfel, în opinia recurentei, este eronată susţinerea instanţei conform căreia "procedura aprobată prin Decizia nr. 549/23.09.2019 a F.GA. reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale". Într-adevăr, legislaţia naţională nu prevede criterii/limite legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, însă legislaţia specială prevede stabilirea cuantumului daunelor morale în conformitate cu "legislaţia şi jurisprudenţa din România" . Procedura Internă a F.G.A. (care nu este detaliată în decizia contestată) precum şi Ghidul la care se face referire nu reprezintă jurisprudenţa naţională. Mai mult decât atât, Ghidul are în vedere o jurisprudenţă aleasă aleatoriu de către asigurători şi este la nivelul anilor 2007-2010.

În prezenta cauză însă, accidentul rutier a avut loc în cursul anului 2012, despăgubirile sunt acordate în cursul anului 2020, motiv pentru care jurisprudenţa şi criteriile interne avute în vedere de către pârâtă sunt la acest moment desuete şi nu pot reprezenta un criteriu în vederea stabilirii cuantumului daunelor morale.

Instanţa trebuia, în temeiul prevederilor art. 49 din Normele cuprinse în Ordinul CSA 14/2011 să aibă în vedere jurisprudenţa actuală atât cu privire la cuantumul daunelor morale cât şi cu privire la interpretarea Ghidului elaborat de către FPVS. Cu toate că în cuprinsul deciziei, pârâtul F.G.A. nu precizează în mod clar că la stabilirea cuantumului daunelor morale a avut în vedere Ghidul FPVS, totuşi, în cuprinsul întâmpinării se arată în mod clar faptul că F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în procedura menţionată - Decizia F.G.A. nr. 74/02.08.2018 ce a avut la bază Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii .

Reluând criticile formulate în privinţa raportării directe a F.G.A. la menţiunile din Ghid, recurenta a arătat că nici F.G.A şi nici instanţa nu au avut în vedere criterii precum consecinţele accidentului şi nici traumele prin care aceasta a trecut ca urmare a vătămării sale corporale, aşa cum prevede art. 1391 alin. (1) C. civ.

De asemenea, analizând scopul real al emiterii acestui ghid, reiese, fără urmă de dubii, faptul că iniţiatorii au dorit ca instanţele să acorde automat suma respectivă (trecută în Ghid), fără a mai aprecia asupra gravităţii prejudiciului moral suferit şi nici asupra faptului dacă această sumă este sau nu este rezonabilă, prin raportare la împrejurările concrete ale speţei, respectiv la urmările accidentului. Or, uzarea de criterii exclusiv cantitative, iar nu şi de criterii calitative de apreciere a reparaţiei băneşti pentru astfel de prejudicii lipseşte de suport legal şi etic hotărârile judecătoreşti respective. Selecţia hotărârilor identificate vizează doar solutii pronunţate în anii 2009-2010, toate fiind pronunţate de către instanţe penale, putându-se constata cu uşurinţă o selecţie a soluţiilor cu sume dintre cele mai mici.

Cu toate acestea, problema cea mai gravă cu privire la acest Ghid constă în faptul că acesta este bazat pe o jurisprudenţă care nu poate fi verificată pe site-ul invocat de autorii, iar asigurătorii, fără a face o verificare asupra a ceea ce se susţine, solicită instanţelor de judecată să ţină cont de evaluările din acest ghid, de media daunelor stipulate în cuprinsul lui, medie care nu poate fi verificată şi nu poate fi luată ca atare. De asemenea, în anul 2020 se doreşte a se avea în vedere concluziile Ghidului la care face referire la anii 2009-2010, fără a proceda la o analiză comparativă şi a jurisprudenţei din anii 2011-2017, care a suferit modificări majore, iar autorii ghidului propun un sistem de punctaj pentru calculul despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate, care are în vedere inclusiv salariul mediu net nentru anul 2010, salariu care a înregistrat o creştere de aproximativ 75% şi ar fi trebuit să genereze şi o indexare a cuantumului despăgubirilor calculate.

Deşi aceste critici au fost dezvoltate şi în fata instanţei de fond, susţinându-se nelegalitatea deciziei nr. 24554/13.10.2020 emisă de F.G.A. în ceea ce priveşte modul de calcul şi de evaluare a daunelor morale solicitate de către recurenta-reclamantă, prima instanţă a apreciat că decizia directorului general al F.G.A. prin care s-a stabilit o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudenţă, dar şi la modalitatea de soluţionare amiabilă şi inclusiv prin raportare la Ghidul FPVS este un criteriu obiectiv si rezonabil. Această interpretare este contrară practicii majoritare a Înaltei Curţi, astfel cum este ea reliefată prin deciziile nr. 2612/2014, nr. 1021/2017, nr. 1301/2016, nr. 1821/2016, nr. 1675/2015.

Faptul că instanţa de fond a îmbrăţişat acelaşi raţionament folosit de către intimatul-pârât pentru stabilirea cuantumului daunelor morale reprezintă o încălcare gravă a drepturilor reclamantei-recurente de a îi fi evaluate daunele morale în mod corect şi echitabil şi, totodată, o încălcare gravă a dispoziţiilor legale care reglementează materia daunelor morale, principiile de drept naţionale şi convenţionale.

Cuantumul daunelor morale solicitat de către reclamanta recurentă s-a raportat la durerea pe care a simţit-o şi pe care o simte şi în prezent aceasta, precum şi la consecinţele negative pe care vătămarea sa corporală a avut-o asupra vieţii acesteia şi este disproporţionat faţă de acestea.

Pentru a se aprecia asupra cuantumului daunelor morale solicitate, trebuie avute în vedere, în principal, trauma suferită, suferinţa ca urrnare a leziunilor produse, valoarea lezată, precum consecinţele pe care evenimentul rutier le-a avut în viaţa victimei, consecinţe pe care le simte şi în prezent şi care, din păcate, vor exista pe toată durata vieţii sale.

La cuantificarea daunelor morale în ceea ce o priveşte pe reclamanta A., nu este suficient să se aibă în vedere doar numărul de zile de îngrijire medicală, ci este necesar să fie avute în vedere toate suferinţele si traumele rămase în urma acestui tragic accident. Acest număr de zile de îngrijire medicală (110-120) de zile de îngrijire medicală, chiar dacă este unul mare - nu este în măsură să reflecte cu exactitate timpul de recuperare necesar.

Astfel cum s-a arătat anterior, recurenta-reclamantă a suferit prejudicii nepatrimoniale. Cu privire la prejudiciul fiziologic şi cel de agrement s-a arătat că, în realitate, prejudiciul de agrement trebuie înţeles în accepţiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viaţa curentă, nu este altul decât prejudiciul fiziologic.

În doctrină, s-a precizat faptul că "prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înţeles în sens larg". Victima conştientizează starea în care se află, privaţiunile şi restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă, iar această percepţie, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement. De fapt, acest accident a schimbat viaţa reclamantei pentru totdeauna, aceasta neimaginându-şi niciodată că va fi nevoită sa depindă efectiv de alte persoane care o spălau, o îmbrăcau, o ajutau să meargă la toaletă. Recurenta a solicitat instanţei a avea în vedere şi prejudiciul de agrement suferit, prejudiciu care este reprezentat de totalitatea neajunsurilor provocate de mutilări, infirmităţi, dezechilibre fizice sau psihice, ansamblul suferinţelor morale pe care le atrage vătămarea integrităţii corporale.

Acest tip de daună reprezintă imposibilitatea victimei de a practica activităţile pe care le desfăşura înainte de accident - activităţi simple cotidiene sau de petrecere a timpului liber. Înainte de accident, recurenta era o persoană veselă, care se bucura de viaţă sub toate aspectele, de ieşirile cu prietenii alături de care mergea la simpozioane şi nu numai. Acum reclamanta nu mai poate ieşi din casă din cauza leziunilor, fapt care a contribuit la starea psihică a acesteia. Dintr-o persoană independentă, chiar şi în ciuda vârstei, aceasta s-a văzut nevoită să fie îngrijită în permanenţă. Conform detalierilor oferite de fiica recurentei, viaţa acesteia s-a schimbat în mod radical după producerea accidentului: "Din acea zi mama mea nu mai poate merge normal, nu mai poate face mişcare, a devenit un om sedentar şi de aici o grămadă de boli au apărut: diabet - nu avea înainte de accident, este supraponderală, afecţiuni cardiace de tot felul din cauza lipsei de activitate, tensiune arterială crescută, depresii de tot felul." De asemenea şi din punct de vedere material, s-a arătat că pensia recurentei nu poate acoperi în întregime costul medicamentelor, al investigaţiilor medicale (RMN-uri, radiografii, consultaţii), şedinţe de recuperare sau o persoană care să stea cu ea pe timpul zilei şi să o îngrijească. Astfel, se solicită a se avea în vedere faptul că aceasta a suferit o perturbare a calităţii vieţii de la accident, perturbare care va continua pentru tot restul vieţii.

Potrivit Deciziei m: 153 din 27 ianurie 2016 pronuntată în recurs de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având ca obiect acţiune în răspundere civilă delictuală: "În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă."

Astfel, se instituie o prezumţie cu privire la existenţa prejudiciului moral suferit de victimele faptelor ilicite: "Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într-un sens mai larg, nu atăt ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibil, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare pentru suferinţele îndurate"(Decizia civilă nr. 900/24.04.2015 Î.C.C.J.).

Contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond, suma de 66.000 RON oferită şi achitată de către pârât la data de 09.06.2020, după mai bine de cinci ani de la solicitarea înaintată de reclamantă, nu poate reprezenta o compensare echitabilă a suferinţei reclamantei şi nici nu este în măsură să acopere în întregime nevoile reclamantei. De asemenea, nici situaţia familială şi nici faptul că reclamanta era şi este pensionară, nu pot conduce la concluzia că suma de 66.000 RON reprezintă o compensare justă şi echitabilă.

Nici prevederile Legii nr. 136/1995 şi nici Norma A.S.F. nr. 23/2014 nu prevăd un criteriu precum situaţia familială sau vârsta victimei în vederea acordării daunelor morale. Din contră, Norma A.S.F. nr. 23/2014 prevede în mod clar că, un criteriu în stabilirea cuantumului daunelor morale îl reprezintă jurisprudenţa şi practica instanţelor, situaţia familială a persoanei vătămate sau faptul că aceasta este pensionară neavând nicio relevanţă.

Un alt aspect pe care recurenta a solicitat a fi avut în vedere este şi faptul că pârâtul F.G.A. a înteles să răspundă solicitării reclamantei după mai bine de cinci ani de la data formulării cererii. In tot acest timp, reclamanta a trebuit să îşi asigure în mod autonom asistenţa de specialitate paliativă, intervenţiile chirurgicale şi medicamentaţia necesară.

Pentru toate aceste considerente, a apreciat recurenta că suma de 66.000 RON oferită şi achitată de către pârât şi menţinută de către instanţa de fond, nu poate reprezenta o justă compensare.

La nivel de jurisprudenţă, prin Decizia nr. 2431/2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a statuat în sensul că "în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlu de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea ".

Totodată, principiul statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţă care este obligatorie pentru instanţele naţionale.

Prin urmare, raportarea la Ghidul pentru stabilirea cuantumului daunelor morale este nelegală, încalcă principiile de drept naţionale şi convenţionale, nu reprezintă o evaluare corectă a cuantumului, acesta având o valoare foarte mică, vădit disproporţionată ŕaportat la prejudiciul moral clamat de către reclamanţii recurenţi.

Evaluarea prejudiciului suferit de către reclamanta recurentă trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţele persoane păgubite determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar şi a practicii judiciare în materie. Or, F.G.A. nu s-a raportat în niciun moment la aceste aspect, ci dimpotrivă, ci a recunoscut că în orice speţă ce are ca obiect acordarea de daune morale, primează scopul şi interesul Fondului, iar nu acordarea unei juste compensaţii morale.

Argumentul instanţei de fond conform căruia "în acord cu susţinerile pârâtului, Curtea reţine că acesta nu preia obligaţiile sau drepturile unui asigurător; ci are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei acestuia" nu are la bază niciun criteriu legal - obiectiv sau subiectiv - pentru stabilirea cuantumului daunelor morale.

Nici în Legea nr. 213/2015, Legea nr. 136/1995 sau Norma A.S.F. nr. 23/2014 nu se stipulează faptul că daunele morale trebuie diminuate sau cenzurate pe motiv că pârâta gestionează fonduri publice. Din contră, legiuitorul a avut acest aspect în vedere tocmai când a instituit un plafon maxim de 450.000 RON, sub plafonul maxim din contractul de asigurare RCA (5.000.000 euro).

Cenzurarea daunelor morale pe motiv că F.G.A.-ul gestionează fonduri publice nu numai că încalcă prevederile legale mai sus menţionate, dar presupune o dublă sancţionare a victimei care, pe lângă faptul că a fost vătămată în urma unui accident rutier, a încasat o compensaţie mult mai mică decât practica naţională.

Or, daunele morale solicitate de către recurenta-reclamantă nu sunt supuse evaluării conform unor criterii obiective prestabilite, ci sunt rezultatul analizei instanţei de judecată căreia îi revine obligaţia de a stabili cuantumul prejudiciului prin raportarea coroborată a tuturor circumstanţelor speţei. Pentru realizarea acesteia, instanţa de judecată trebuia să procedeze la analiza aspectelor esenţiale care vizează importanţa socială a valorii lezate prin săvârşirea faptei ilicite, repercusiunile produse victimei în plan familial, afectiv şi moral.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 24554/13.10.2020, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea sa de plată şi a acordat daune morale în cuantum de 66.000 RON, prejudiciu suferit în urma evenimentului rutier din data de 20.01.2015

Fiind învestită cu recursul declarat de reclamantă împotriva soluţiei primei instanţe de respingere a acţiunii ca neîntemeiată, Înalta Curte reţine că primul motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, iar prima instanţă a prezentat motivele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, instanţa a reţinut că F.G.A., în lipsa unor criterii legale de determinare, stabileşte cuantumul despăgubirilor morale, prin raportare la procedura internă aprobată prin Decizia nr. 74/2018 şi la înscrisurile justificative depuse de fiecare solicitant. De asemenea, în privinţa trimiterilor recurentei la o anumită jurisprudenţă identificată, care nu ar fi fost avută în vedere de către instanţă, se constată că aceasta nu a demonstrat o similaritate cu beneficiarii acelor hotărâri judecătoreşti, respectiv un context factual de natură a justifica acordarea unor sume semnificative cu titlu de daune morale, după cum nu reiese nici cuantumul excesiv de redus al sumei acordate recurentei din prezenta cauză.

Potrivit celui de al doilea motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În esenţă, principala critică formulată de către recurentă vizează nesocotirea prevederilor art. 26 şi 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 şi reţinerea eronată drept criteriu obiectiv a Procedurii interne aprobate prin decizia nr. 594/23.09.2019.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, se apreciază că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petentului, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Deşi reclamanta a suferit o serie de consecinţe negative ale accidentului auto, cuantumul daunelor morale stabilit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor este adecvat situaţiei relevate în speţă. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a aplicat în mod corect procedura reglementată prin Decizia nr. 549/23.09.2019, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv numărul zilelor de îngrijiri medicale.

În privinţa cuantumului daunelor morale acordate, pe care recurenta-reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentei-reclamante, se constată că "Procedura operaţională privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) formulate de persoanele prejudiciate, izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese", reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de intimatul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile intimatului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamant în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii. În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din actul normativ precizat, conform cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar că, în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura operaţională privind soluţionarea pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) formulate de persoanele prejudiciate, izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, potrivit Anexei 3, valoarea medie a despăgubirilor morale, urmare vătămării corporale ce a necesitat îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, este între 510 si 900 RON/zi de îngrijire medicală, iar intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ţinând cont şi de particularităţile speţei, a acordat o valoare de 550 de RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 66.000 RON.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere susţinerile recurentei potrivit cărora despăgubirile acordate cu titlu de daune morale au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie, iar considerentele sentinţei recurate, sub acest aspect, ar fi nesusţinute de dovezile administrate în cauză şi de practica judiciară în domeniu, cu atât mai mult cu cât stabilirea acestora de către pârât nu s-a realizat în mod discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu identifică nicio o eventuală încălcare de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 şi art. 1391 din C. civ. în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentei, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat.

Pe de altă parte, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483 coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte aminteşte că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate identifica vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, prima instanţă soluţionând cauza inclusiv în acord cu jurisprudenţa naţională şi practica C.E.D.O. în materie.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 496 din 6 aprilie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.