Unexplained asset gain: sufficiency of minimum consumption basket and proof of undocumented loans in integrity proceedings

Şedinţa publică din data de 9 martie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin Raportul de evaluare nr. x/2.04.2014, întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, înregistrat la Curtea de Apel Timişoara, pe rolul Comisiei de cercetare a averilor sub nr. x/2014, s-a dispus în contradictoriu cu persoanele cercetate A. şi B., sesizarea Comisiei anterior menţionate, întrucât s-a constatat că persoanele cercetate au dobândit nejustificat suma de 290.840,82 RON, echivalentul a 77.680 euro.

Prin Ordonanţa nr. 4/06.05.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Comisia de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a admis sesizarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara, secţia decontencios administrativ şi fiscal pentru controlul averii persoanelor cercetate, referitor la suma de 22.924 euro.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 iulie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 346 din 21 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a constatat că pârâţii A. şi B. au dobândit nejustificat suma de 22.924 euro şi a obligat pârâţii la plata în favoarea Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, a sumei de 22.924 euro sau echivalentul în RON la data plăţii, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Împotriva sentinţei civile nr. 346 din 21 decembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs pârâţii A. şi B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Prin Decizia nr. 5552/13.11.2019 pronunţată în dosar nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâţii A. şi B., a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Instanţa de recurs a constatat că este întemeiată critica recurenţilor-pârâţi cu privire la măsura dispusă prin încheierea din 17 noiembrie 2016, constând în decăderea din dreptul de a administra proba testimonială, solicitată în vederea audierii martorei C..

În al doilea rând, dată fiind perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea de evaluare a averii, este important a se stabili care au fost cheltuielile efectuate de către persoanele cercetate pentru satisfacerea traiului zilnic, luând ca reper în determinarea cheltuielilor cu întreţinerea familiei normele referitoare la coşul minim de consum lunar, conform O.U.G. nr. 217/2000, cu modificările ulterioare, în raport cu sumele pe care recurenţii-pârâţi le-au avut la dispoziţie lunar pentru efectuarea cheltuielilor în discuţie.

Concluziile raportului de expertiză contabilă sunt deficitare în privinţa aspectului analizat, deoarece nu evidenţiază separat cheltuielile certe şi concrete realizate de persoanele cercetate în intervalul 2003 - 2010, prin luarea în calcul a dispoziţiilor O.U.G. nr. 217/2000, raportat la numărul de persoane care au compus familia.

În condiţiile arătate, instanţa de control judiciar a apreciat necesar a fi identificate cheltuielile gospodăriei în perioada evaluată, un element obiectiv pentru stabilirea acestora fiind coşul minim de consum lunar comunicat de Institutul Naţional de Statistică, reţinându-se că din totalul veniturilor se impune a fi scăzută valoarea medie totală a cheltuielilor curente ale persoanelor evaluate şi familiei acestora (în funcţie de numărul de membri), ca operaţiune firească în analiza caracterului justificat/nejustificat al averii dobândite.

Având în vedere dezlegarea dată tuturor acestor aspecte, care în mod evident influenţează balanţa de venituri şi cheltuieli întocmită în cauză, pentru determinarea cu exactitate a resurselor de venituri ale recurenţilor-pârâţi, a valorii bunurilor dobândite, a cheltuielilor gospodăriei şi realizarea unei balanţe de venituri şi cheltuieli care să permită o concluzie corectă în legătură cu caracterul licit sau ilicit al dobândirii averii, s-a apreciat că se impune completarea materialului probator administrat în primă instanţă, în scopul dovedirii realităţii operaţiunilor efectuate de persoanele cercetate.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016* la data de 6 martie 2020, iar în rejudecare, s-a administrat proba cu înscrisuri, proba testimonială - martora C., expertiză tehnică judiciară specialitatea contabilitate - pentru evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor familiei pârâte.

2. Hotărârea instanţei de fond

În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 344 din 10 iunie 2021 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Fără cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii şi confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către A., în cuantum total de 22.924 euro.

În motivarea recursului s-a arătat că sentinţa primei instanţe este rezultatul încălcării şi aplicării greşite, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 176/2010, iar pe de altă parte, a prevederilor Legii nr. 115/1996, aceasta fiind nelegală pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei privind sumele de bani reprezentând cheltuielile de întreţinere ale familiei intimatului, identificate de căre expert, recurenta a considerat că aceasta este eronată, câtă vreme coşul minim de consum reţinut include cheltuieli pentru plata serviciilor într-o plajă cuprinsă între 224 RON pentru anul 2003 (aproximativ 19 RON pe lună cheltuieli de întreţinere) ajungând la 577 RON în anul 2010 (aproximativ 48 RON pe lună cheltuieli de întreţinere), fiind clar că acesta nu este nici măcar un nivel de subzistenţă.

În condiţiile în care în perioada 2003-2010 D. a deţinut o societate comercială pe care şi-a permis să o crediteze conform documentelor existente la dosarul cauzei, a deţinut un autoturism x din anul 1993, a achiziţionat un autoturism x în anul 2008 şi a achiziţionat 2 apartamente în sumă de 108.243,20 RON, este evident că valoarea cosului minim de consum reţinută de instanţa de fond nu reflectă nici măcar realitatea nivelului cheltuielilor necesare întreţinerii activelor deţinute.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond nu a luat aceste cheltuieli în calculul coşului de consum, câtă vreme din analiza probelor depuse la dosarul cauzei rezultă în mod indubitabil că familia persoanei cercetate nu se afla în situaţia de a trăi la limita subzistenţei. De asemenea, instanţa nu a realizat o analiză reală a sumelor reţinute de către expert, limitându-se la a respinge calculul efectuat de expertul parte cu motivarea că acesta a ignorat obiectivul de expertiză stabilit în baza deciziei de casare, deşi acesta era singurul calcul care se apropia de realitate. Cu titlu de exemplu, centralizând doar cheltuielile estimate cu un autoturism obişnuit, se putea constata că valoarea acestora se situează la nivelul a 12.000 RON anual (asigurări, benzină, impozit datorat, întreţinere etc.). Pe lângă acestea, ar trebui contabilizate şi cheltuielile atrase de deţinerea a două apartamente, însă în lipsa facturilor în acest sens (apă, căldură, lumină, gaze) nu s-a putut realiza o apreciere a cuantumului acestora.

Aşadar, doar valoarea coşului minim de consum nu poate constitui o sumă reală cheltuită pentru întreţinerea D., aceasta neputând acoperi necesarul a fi cheltuit pentru întreţinerea activelor deţinute.

În ceea ce priveşte reţinerea instanţei privind suma de 10.000 euro primită de la E., recurenta a apreciat că aceasta este eronată, câtă vreme nu există niciun document care să susţină existenţa împrumutului, respectiv nu există intrări de numerar în conturile bancare sau o dovadă notarială că au fost primite sume de bani, ori un contract de creditare semnat de ambele părţi din care să reiasă data şi suma împrumutată.

Un astfel de contract de împrumut trebuia dovedit prin prezentarea actului în formă scrisă, ca şi condiţie de validitate, iar în situaţia în care calitatea părţilor ar fi împiedicat încheierea unui act de împrumut în forma scrisă, existenţa acestuia trebuia dovedită prin celelalte mijloace de probă permise de lege. Depunerea la dosarul cauzei a copiei contractului de credit ipotecar încheiat între C. şi F. la 30.06.2006 atestă doar faptul că persoana fizică a contractat un împrumut de 35.800 RON şi nici o altă probă depusă nu probează faptul că această sumă ar fi fost remisă persoanelor cercetate.

Expertiza trebuia efectuată doar pe baza documentelor existente la dosarul cauzei, iar inexistenţa acestora a împiedicat expertul să cuantifice sume nedocumentate.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond a generalizat, în mod greşit, perioada de evaluare, realizând un calcul general pentru toată această perioadă.

Vânzarea apartamentului pentru care a fost încasată suma de 25.000 euro respectiv 89.700 RON a avut loc în anul 2005, an în care au fost achiziţionate cele două apartamente cu suma totală de 108.243,20 RON, deci cu o diferenţă în plus faţă de valoarea primită din vânzarea iniţială în valoare de 18.543,20 RON.

Pe considerentul existenţei unor cheltuieli ale familiei compuse din coşul minim de consum INSSE şi sumele cheltuite şi retrase din banca pentru diverse cheltuieli, cheltuieli ce totalizează 139.427,60 RON, precum şi a faptului că nivelului veniturilor este depăşit de nivelul cheltuielilor efectuate în anul 2005, recurenta a considerat că prima instanţă a apreciat în mod greşit că achiziţia celor două apartamente are ca sursă de finanţare vânzarea primului apartament deţinut de D..

Instanţa trebuia să aibă în vedere o situaţie detaliată la data achiziţionării celor două apartamente, aşa cum a făcut-o inspectorul de integritate, pentru a identifica dacă în momentul achiziţionării acestora persoana cercetată dispunea de posibilităţi băneşti pentru a face aceste tranzacţii. Fără a face această situaţie, ne aflăm în situaţia de generaliza perioada de evaluare şi se ajunge la situaţia de a justifica cheltuieli cu venituri ulterioare obţinute de persoana cercetată.

În ceea ce priveşte întreaga perioadă a evaluării, 2003-2010, în mod total eronat instanţa de fond a raportat achiziţia din anul 2005, la surplusul identificat după acest an fiscal, iar recurenta critică reţinerea instaţei de fond prin faptul că, este evident că persoanele cercetate au efectuat cheltuieli în anul 2005 din banii pe care îi deţineau în acel moment, neputând cheltui sume de bani pe care nu le deţineau, sume de bani care au intrat în patrimoniul lor chiar şi după 3 ani de la data efectuării cheltuielilor.

4. Apărările formulate de intimaţi

Intimaţii-pârâţi A., B. au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, dar răspunzând punctual susţinerilor recurentei, au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe .

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Fără a relua aspectele expuse în prezentarea rezumativă a istoricului cauzei, aflată în cel de-al doilea ciclu procesual, se reţine că recurenta-reclamantă a criticat hotărârea pronunţată în rejudecare prin prisma cazului de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizând interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material.

Astfel, printr-un prim set de critici recurenta a apreciat că în mod greşit instanţa de fond a reţinut cheltuielile de întreţinere raportându-se la coşul minim de consum lunar, întrucât aceste sume sunt sub nivelul de subzistenţă.

Înalta Curte constată că raportarea cheltuielilor de întreţinere la coşul minim de consum lunar comunicat de Institutul Naţional de Statistică a fost stabilită prin decizia de casare nr. 5552/13.11.2019:

"În al doilea rând, dată fiind perioada mare de timp în care s-a desfăşurat activitatea de evaluare a averii, este important a se stabili care au fost cheltuielile efectuate de către persoanele cercetate pentru satisfacerea traiului zilnic, luând ca reper în determinarea cheltuielilor cu întreţinerea familiei normele referitoare la coşul minim de consum lunar, conform O.U.G. nr. 217/2000, cu modificările ulterioare, în raport cu sumele pe care recurenţii-pârâţi le-au avut la dispoziţie lunar pentru efectuarea cheltuielilor în discuţie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .În condiţiile arătate, instanta de control judiciar apreciază necesar a fi identificate cheltuielile gospodăriei în perioada evaluată, un element obiectiv pentru stabilirea acestora fiind coşul minim de consum lunar comunicat de Institutul National de Statistică, reţinându-se că din totalul veniturilor se impune a fi scăzută valoarea medie totală a cheltuielilor curente ale persoanelor evaluate şi familiei acestora (în funcţie de numărul de membri), ca operaţiune firească în analiza caracterului justificat/nejustificat al averii dobândite."

Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., "(1) În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul. … (3) După casare, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată." astfel că dezlegarea anterior enunţată se impune atât instanţei care a rejudecat procesul prin efectul casării, dar şi instanţei de recurs în acest parcurs procesual.

Prin urmare, nu pot fi primite argumentele recurentei prin care se face o evaluare proprie, prin estimare, a cheltuielilor efectuate şi se apreciază despre coşul minim de consum că nu reflectă realitatea nivelului cheltuielilor, în mod evident aceste susţineri fiind contrare limitelor rejudecării stabilite prin decizia instanţei de recurs.

A doua critică formulată în recurs a vizat inexistenţa unui document care să confirme primirea sumei de 10.000 euro de la E., recurenta susţinând că acordarea împrumutului trebuia să fie dovedită printr-un act în formă scrisă.

Înalta Curte constată că martora C. este sora geamănă a intimatei-pârâte B., astfel încât, datorită gradului de rudenie existent între acestea, prima instanţă a reţinut, în mod corect, incidenţa dispoziţiilor art. 309 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ., care reglementează admisibilitatea probei cu martori în situaţia în care partea s-a aflat în imposibilitate morală de a-şi întocmi un înscris pentru dovedirea actului juridic, în cauză declaraţia martorei fiind în mod judicios coroborată şi cu existenţa la dosar a contractului de credit încheiat cu F. S.A. pentru suma de 35.800 RON.

Recurenta Agenţia Naţională de Integritate a criticat şi calculul generalizat pentru întreaga perioada de evaluare, însă a apreciat, punctual, că anumite cheltuieli din anul 2005 nu pot fi justificate cu sume acumulate ulterior.

Concret, pentru anul 2005 recurenta a avut în vedere vânzarea unui apartament 25.000 Euro (89.700 RON), cumpărarea a 2 apartamente (total 108.243 RON), rezultând o diferenţă de 18.543 RON, coşul minim de consum şi sumele retrase de pe card care totalizează 139.427 RON, concluzionând că la momentul achiziţionării imobilelor persoana cercetată nu dispunea efectiv de resursele băneşti pentru aceste tranzacţii.

În acord cu cele reţinute de prima instanţă, pe baza probelor administrate, inclusiv expertiză tehnică judiciară specialitatea contabilitate, Înalta Curte constată că în anul 2005 veniturile intimaţilor-reclamanţi au fost formate din 18.455 RON - salarii, 89.700 RON - vânzare apartament, 24.000 RON - vanzare autoturism x, 35.400 RON - despăgubiri dosar executare şi donaţie mama pârât (donaţie necontestată de reclamantă şi dovedită prin declaraţie de martor, rezultând un cuantum total de 167.555 RON.

În acelaşi an 2005 cheltuielile intimaţilor au fost formate din 108.243 RON - achiziţie 2 apartamente, 17.146 RON - cheltuieli întreţinere gospodărie (coşul minim de consum), total 125.389 RON.

În privinţa sumelor retrase de pe card, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentei şi nu le poate califica drept cheltuieli efectuate de către intimaţii-pârâţi, în absenţa unor dovezi concrete în acest sens. De altfel, în acelaşi sens au fost şi statuările din cuprinsul deciziei de casare nr. 5552/13.11.2019:

"În primul rând, nu poate fi primită ipoteza potrivit căreia orice retragere de numerar reprezintă o cheltuială, în lipsa oricărei dovezi de utilizare în vreun scop a sumei respective, în sensul ieşirii acesteia din patrimoniul persoanei cercetate. Retragerea de numerar nu poate fi considerată o ieşire din patrimoniu, suma aflându-se tot în posesia persoanei cercetate, cu acelaşi titlu de venit cu care a intrat la data virării în cont, până la momentul probării efectuării de cheltuieli sau a altor forme de ieşire din patrimoniu."

Aşadar, realizând, pe baza probelor administrate, balanţa între venituri şi cheltuieli, instanţa de fond a constatat că diferenţa dintre acestea, pentru perioada evaluată, nu este una semnificativă în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010 şi a concluzionat, în mod corect, că nu există o avere nejustificată, respingând sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 344 din 10 iunie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 martie 2023.