Suspension of enforcement of mandatory tax order: jurisdictional challenge to O.U.G. 94/2011 application and imminent harm to public transport service

Şedinţa publică din data de 7 martie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, solicitând în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3153/20.09.2021 emisă în baza art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 şi a deciziei nr. 54/P/07.12.2021 emisă de Ministerul Finanţelor prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziţiei obligatorii, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 cu termen de judecată în data de 27.09.2022 al Curţii de Apel Bacău, în cadrul căruia a solicitat anularea actelor administrative menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 73/2022 din 9 august 2022 Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele: "Admite excepţia inadmisibilităţii.

Respinge ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării deciziei de soluţionare a plângerii prealabile nr. 54/P/07.12.2021 emise de pârâtul Ministerul Finanţelor.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., x, CIF x, cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat B., cu sediul în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Iaşi-Activitatea de Inspecţie Fiscală-Serviciul de Inspecţie Economico - Financiară Iaşi prin A.J.F.P. Neamţ, cu sediul în Piatra Neamţ, judeţul Neamţ şi pârâtul Ministerul Finanţelor, cu sediul în Bucureşti.

Dispune suspendarea executării dispoziţiei obligatorii ISR-AIF/3513/20.09.2021 până la soluţionarea definitivă a cauzei având ca obiect acţiunea în anularea actului administrativ.".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în numele şi pentru Ministerul Finanţelor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, cu invocarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare a executării Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3153/20.09.2021.

În cadrul criticilor sale recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a susţinut în esenţă că, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că există un dubiu cu privire la competenţa organelor de control, acestea fiind competente să efectueze acţiuni de inspecţie economico financiară la operatori economici care încasează sume de la bugetul de general consolidat, în speţă, societatea A. S.R.L..

Arată că reclamanta nu face dovada cazului bine justificat, respectiv nu există niciun motiv care să pună la îndoială, în mod rezonabil şi serios, prezumţia de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Totodată, prejudiciul material viitor nu poate fi dovedit cu simple afirmaţii.

În cadrul criticilor sale recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în numele şi pentru Ministerul Finanţelor a susţinut că intimata reclamantă nu a administrat niciun fel de probe de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu de înlăturat, în cazul în care, în final, actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în numele şi pentru Ministerul Finanţelor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Direcţia Generală a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, solicitând în temeiul art. 15 din Legea 554/2004 suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3153/20.09.2021 emisă în baza art. 22 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011 şi a deciziei nr. 54/P/07.12.2021 emisă de Ministerul Finanţelor prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva dispoziţiei obligatorii, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2022 cu termen de judecată în data de 27.09.2022 al Curţii de Apel Bacău, în cadrul căruia a solicitat anularea actelor administrative menţionate.

Înalta Curte observă că recursul promovat de pârâte vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004 este una în conformitate cu litera şi spiritul unor astfel de texte normative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond", iar potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei."

Înalta Curte are în vedere, din perspectivă generală, împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului, atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice. Deşi actul administrativ se bucura de prezumţia de legalitate, care la rândul sau se bazează pe prezumţia autenticităţii si veridicităţii, principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu încalce legea, cât şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege, el impunând, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi sa fie în mod efectiv asigurată. Prin urmare, în procesul executării, din oficiu, a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particulari, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului. În acest context, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un eficient instrument procedural menit a asigura respectarea principiului legalităţii, fiind reglementat, în planul contenciosului administrativ, de prevederile art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004. Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, incident în prezenta cauză, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Noţiunea de caz bine justificat are o definiţie legală reglementată prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t), din Legea nr. 554/2004 care prevăd că, prin caz bine justificat se înţeleg "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

În cauza de faţă, instanţa de fond a reţinut că susţinerile intimatei-reclamante au aptitudinea de a genera, la nivel de aparenţă, îndoieli serioase cu privire la competenţa organelor de control în efectuarea verificărilor privind documentele justificative utilizate pentru decontarea sumelor acordate de la bugetul de stat, în discuţie fiind însăşi chestiunea dacă alocarea de sume vizează subvenţionarea unor produse sau susţinerea unor activităţi în sensul art. 3 pct. 6 din O.U.G. nr. 94/2011.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază a fi aparent întemeiat motivul referitor la potenţiala inaplicabilitatea a O.U.G. nr. 94/2011 asupra actului administrativ contestat.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, în mod corect s-a reţinut că efectele unei eventuale executări silită a bunurilor societăţii (intrarea în incapacitate de plată, imposibilitatea achiziţionării combustibilului necesar pentru continuarea activităţii şi implicit continuarea prestării serviciului public pentru care reclamanta deţine deja licenţe de transport) sunt drastice.

Aşadar, raportat la suma semnificativă stabilită prin actul administrativ criticat în sarcina reclamantei, reflectă premisa perturbării previzibile grave a funcţionării unui serviciu public, în contextul în care reclamanta asigură servicii de transport public interjudeţene.

Or, o afectare a capacităţii acesteia de a acoperi cheltuielile operaţionale, necesare desfăşurării activităţii, precum achiziţia de combustibil, prezintă riscul de a produce efecte în cascadă, în sensul că lipsa disponibilului bănesc aferent achitării furnizorilor are potenţialul de a genera sistarea activităţii societăţii.

În sensul celor anterior învederate, reclamanta a depus la dosar dovada că s-a înfiinţat poprirea asupra conturilor sale, fiind deja demarată procedura executării silite a obligaţiilor stabilite prin titlul executoriu, conform adresei de înştiinţare privind înfiinţarea popririi nr. 371/30.06.2022 de la dosar fond.

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat corect, în sensul îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 raportat la valoarea debitului impus şi la faptul că împotriva reclamantei a fost deja iniţiată procedura executării silite şi a fost înfiinţată poprirea asupra conturilor în vederea recuperării sumelor stabilite prin actul administrativ a cărei suspendare se solicită.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, constatând că nu există motive care să atragă casarea sentinţei de fond, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate, hotărârea pronunţată de prima instanţă urmând a fi menţinută, ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău în numele şi pentru Ministerul Finanţelor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 73/2022 din 9 august 2022 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 7 martie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.