Inadmissibility of unconstitutionality exception for legislative gap in preliminary chamber termination powers and lack of causal link to outcome

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024

Asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. şi art. 346 din C. proc. pen.

Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti şi vizează o dispoziţie prevăzută de C. proc. pen., întrunind cerinţele prevăzute în teza 1 şi 2 din art. 29 alin. (1) ale Legii nr. 47/1992.

Excepţia a fost ridicată de una dintre părţile în proces, respectiv de către inculpatul A., intimat în cauza de faţă, întrunind astfel condiţia de admisibilitate cerută de prevederile alin. (2) a Legii nr. 47/1992.

Excepţia invocată de parte nu a mai făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate admisă printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale îndeplinindu-se cerinţa negativă prevăzută de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

În ceea ce priveşte teza finală a alin. (1) a art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea a apreciat că, raportat la datele care rezultă până în prezent din dosar şi la motivele de neconstituţionalitate invocate de apelant nu este îndeplinită această cerinţă în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate ridicată prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Curtea a reţinut că, în esenţă, inculpatul A. a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi art. 346 din C. proc. pen., cu argumentarea că textele legale nu prevăd posibilitatea judecătorului de cameră preliminară, ca în procedura camerei preliminare să constate incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât nu se formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textului de lege, ci se doreşte, în realitate, completarea acestor prevederi legale. De altfel, Curtea a constatat că decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei nu ar fi de natură a produce un efect concret asupra hotărârii din judecata cauzei, nefiind esenţială pentru rezolvarea acesteia în condiţiile în care în cauză judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar sunt învestiţi cu contestaţia formulată de către Ministerul Public (care critică soluţia de trimitere a cauzei în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat la unitatea de parchet) şi nu o cale de atac care să vizeze soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Botoşani referitoare la cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul A., astfel încât o eventuală admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate să afecteze soluţia în cauză.

Prin demersul efectuat de inculpatul A. se urmăreşte, practic, modificarea şi completarea conţinutului art. 17 alin. (2) şi art. 346 din C. proc. pen., prin reglementarea posibilităţii de a se constata în procedura camerei preliminare incidenţa unui caz de încetare a procesului penal, ceea ce ar transforma Curtea Constituţională într-un legislator pozitiv, drept ce nu îi este conferit nici de Constituţie şi nici de legea organică de organizare şi funcţionare.

Aşadar, în cauza de faţă, solicitarea nu priveşte controlul de constituţionalitate al unui text de lege, ci se urmăreşte ca prin invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a textelor amintite, Curtea Constituţională să se substituie legiuitorului, deoarece prin natura sa, nu este legiuitor pozitiv, numai organul legiuitor având competenţa de a adopta, modifica sau completa legile.

Or, scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a completa dispoziţiile legale, aceste aspecte neputând fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat de instanţa de contencios constituţional, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Totodată, Curtea a reţinut că condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate a unui text de lege cerute de legiuitor în alin. (1)-(3) ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionare Curţii Constituţionale, republicată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar neîndeplinirea unei singure condiţii are drept consecinţă respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Împotriva încheierii din 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recurentul A. a formulat recurs.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că excepţia de neconstituţionalitate trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, căci instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Se constată, aşadar, că prin art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o formă a controlului de constituţionalitate, în sensul soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti.

Drept urmare, prin alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, a fost reglementată o condiţie şi, pe cale de consecinţă, un control de pertinenţă al instanţei de judecată în faţa căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, vizând constatarea că aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei.

Cu referire la condiţia de admisibilitate, privind legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa asupra cauzei deduse judecăţii, a obiectului procesului penal aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Textul de lege contestat pentru neconformitate cu legea fundamentală trebuie să fie determinant în judecarea şi soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată, condiţie care nu poate însă să determine, doar prin ea însăşi, în lipsa întrunirii cumulative a tuturor cerinţelor prevăzute de lege, sesizarea Curţii Constituţionale.

Prin sintagma "să aibă legătură cu soluţionarea cauzei" se înţelege că o normă legală are legătură cu soluţionarea cauzei atunci când de modul în care este interpretată şi aplicată depinde hotărârea ce se va pronunţa, fiind esenţială pentru rezolvarea respectivei pricini.

Instrumentul excepţiei de neconstituţionalitate a fost pus de legiuitor la îndemâna părţilor pentru ca acestea, în raport cu interesele lor, să beneficieze de un control de constituţionalitate a acelor prevederi legale care au rol hotărâtor asupra modului de soluţionare a cauzei, iar nu a oricărei alte dispoziţii legale ce poate fi incidentă în desfăşurarea unui proces penal, fără a influenţa însă modul de rezolvare a acestuia.

Recurentul A. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) şi art. 346 din C. proc. pen., cu argumentarea că textele legale nu prevăd posibilitatea judecătorului de cameră preliminară, ca în procedura camerei preliminare să constate incidenţa cauzei de încetare a procesului penal.

Relativ la dispoziţiile art. 17 alin. (2) şi art. 346 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că nu există un interes procesual real al recurentului A., aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Suceava, în condiţiile în care, în cauză, judecătorii de cameră preliminară de la instanţa de control judiciar sunt învestiţi cu contestaţia formulată de către Ministerul Public (care critică soluţia de trimitere a cauzei în ceea ce îl priveşte pe acest inculpat la unitatea de parchet) şi nu o cale de atac care să vizeze soluţia pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Botoşani referitoare la cererile şi excepţiile invocate de către inculpatul A., iar soluţia ar fi aceeaşi şi în ipoteza în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi soluţionată în sensul dorit de acesta.

Astfel, legătura cu soluţionarea cauzei presupune, atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, în raport, cu efectele concrete pe care le-ar produce asupra hotărârii din judecata cauzei.

Or, Înalta Curte apreciază că dispoziţiile criticate nu au legătură cu soluţionarea prezentei cauze, având în vedere că, de fapt, nu se formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate a textului de lege, ci se doreşte în realitate modificarea şi completarea conţinutului art. 17 alin. (2) şi art. 346 din C. proc. pen. în sensul de a se putea constata în procedura camerei preliminare incidenţa unui caz de încetare a procesului penal.

Prin urmare, faţă de obiectul cauzei în care a fost invocată, Înalta Curte constată pe de o parte, că excepţia de neconstituţionalitate nu ar avea o înrăurire asupra soluţiei ce se va da în cauză, acestea vizând aspecte ce privesc fondul cauzei şi nu procedura de cameră preliminară, iar, pe de altă parte, modificarea şi completarea acestor prevederi legale nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale care nu se poate substitui legiuitorului, competenţa de a adopta, modifica sau completa legile aparţinând numai organului legiuitor.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.1.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2023.1.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2024.