Conservatory seizure upheld; tax evasion defendant's appeal dismissed as unfounded, costs awarded

Şedinţa publică din data de 22 august 2024

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală din 11 iulie 2024, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 2502 din C. proc. pen., raportat la art. 249 alin. (1), (2), (4) şi (5) din C. proc. pen.:

I. S-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie nr. 322/P/2016, din data de 01.06.2016, privind instituirea sechestrului asigurator asupra următoarelor bunuri aparţinând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanţe succesive ale procurorului), până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON (debit principal şi accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON şi amenda penală în cuantum de 400.000 RON):

1. Teren intravilan în suprafaţă de 2072 mp. situat în Bucureşti, b-dul x nr. 121, cu nr. cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.07.2013, înscris în cartea funciară nr. x a sectorului 2;

2. Teren intravilan în suprafaţă totală de 2.633 mp. situat în Mogoşoaia, str. x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a loc. Mogoşoaia, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.11.2006 şi construcţiile aferente compuse din Hala de produse farmaceutice P + etaj, construită pe structură metalică în baza autorizaţiei de construire nr. x din 10.12.2015, emisă de Primăria Mogoşoaia, cu nr. cadastral n x, înscris în aceiaşi carte funciară;

3. Teren intravilan, în suprafaţă totală de 11.383 mp. situat în comuna Mogoşoaia, jud. Ilfov, identificat cu nr. cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.12.2015,înscris în cartea funciară x a loc. Mogoşoaia;

4. utilajele, echipamentele şi instalaţiile destinate procesului de producţie, deţinute de S.C. A.;

5. următoarele autoturisme aflate în proprietatea S.C. A.: x.

II. S-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin sentinţa penală nr. 984/09.08.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON, asupra următoarelor sume de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziţia organelor judiciare, obţinute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator (ridicat ulterior de către procuror):

- suma de 42.195,23 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 17.154,79 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 6.500 RON şi Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 18.540,44 RON;

- suma de 191.583,57 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 793,02 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.340 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.337,24 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.145 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147,31 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.150 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.040 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 15.000 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.576 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 9.986 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 55.775 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 24.900 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 8.317 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 8.422 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 3.350 RON.

III. S-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin sentinţa penală nr. 984/09.08.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, faţă de inculpatul B., până la concurenţa sumei de 34.135,083 Euro şi 148.135,76 RON, asupra tuturor bunurilor mobile, inclusiv conturi bancare, şi imobile, aparţinând inculpatului B..

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Prin încheierea din 12 iulie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală în baza art. 278 din C. proc. pen. s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în minuta încheierii de şedinţă din data de 11.07.2024, referitor la caracterul definitiv al soluţiei de menţinere a măsurilor asigurătorii în cauza penală nr. x/2018*(dosar asociat x/2018), în sensul că se menţionează: "Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare."

Pentru a hotărî în acest sens, instanţa a reţinut în esenţă, prin încheierea din 11 iulie 2024, în ceea ce priveşte măsurile asiguratorii care o vizează pe contestatoarea inculpată S.C. A., următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, analizând actele şi lucrările dosarului, a procedat la verificarea subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii în cauză raportat la dispoziţiile art. art. 2502 din C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 6 din 18 februarie 2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO), publicată în Monitorul Oficial al României nr. 167/18.02.2021.

Curtea a reamintit că, atât la momentul instituirii, cât şi pe perioada menţinerii măsurii asigurătorii trebuie respectat caracterul necesar şi proporţional al măsurii asiguratorii pentru a se asigura un just echilibru între interesele generale (ale societăţii) şi cele particulare (ale persoanei vizate). Astfel instanţa a analizat măsura asiguratorie a sechestrului instituită în sarcina inculpatului din dubla perspectivă a necesităţii şi proporţionalităţii:

În cauză, în scopul recuperării prejudiciului cauzat bugetului de stat prin infracţiunile de evaziune fiscală şi de spălarea banilor cu privire la care s-a dispus condamnarea, respectiv încetarea procesului penal faţă de inculpaţi, corelativ cu admiterea acţiunii civile şi obligarea acestora de a achita părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală contravaloarea obligaţiilor fiscale cu care s-au sustras de la plată, prima instanţă a dispus menţinerea şi extinderea măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile inculpaţilor, până la concurenţa valorii prejudiciului.

Analizând dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., prin raportare la jurisprudenţa instanţelor române şi europene, anterior evocată, Curtea a reţinut că, faţă de caracterul restrictiv de drepturi al măsurilor asigurătorii, încheierea prin care se dispune menţinerea măsurii sechestrului asigurător trebuie motivată (în art. 8 alin. (2) din Directiva nr. 2014/42/UE, privind punerea sub sechestru şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană se face referire la o motivare, cel puţin succintă, cu arătarea motivelor hotărârii în cauză). O astfel de motivare trebuie să ofere argumente, în fapt şi drept, care să justifice necesitatea şi întinderea măsurii luate şi să permită ulterior, o verificare a acestor aspecte de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei, formulată în condiţiile art. 250 din C. proc. pen.

De asemenea motivarea trebuie să ofere proprietarului bunurilor sechestrate posibilitatea de a-şi formula apărări eficiente în contextul circumstanţelor cauzei, prin raportare la elemente concrete de fapt şi probele disponibile pe baza cărora bunurile respective sunt considerate bunuri derivate din activităţi infracţionale (art. 8 alin. (8) din Directivă) şi, pe cale de consecinţă, să asigure respectarea dreptului la un proces echitabil, conferit de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (ICCJ, secţia Penală, încheierea nr. 195 din 8 martie 2016). În prezenta cauză, s-a apreciat că hotărârea contestată cuprinde motivele pentru care prima instanţă a apreciat necesitatea şi proporţionalitatea menţinerii măsurilor asigurătorii.

Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că tribunalul (prin hotărârea de condamnare şi de încetare a procesului penal faţă de inculpaţi) de a expus motive "relevante şi suficiente" de natură a justifica restrângerea temporară a atributului dispoziţiei cu privire la bunurile ce fac obiectul măsurii asigurătorii.

Cu privire la probele administrate în dovedirea acuzaţiei, Curtea a apreciat că, la acest moment procesual, standardul probatoriu este cel al "suspiciunii rezonabile", echivalent măsurilor preventive, iar nu al certitudinii "dincolo de orice dubiu rezonabil". Or, în raport cu acest standard, temeiurile în fapt şi în drept ale indisponibilizării există, ceea ce justifică menţinerea măsurii asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpaţilor. Această împrejurare nu este de natură a îngrădi dreptul la apărare al inculpaţilor, care, în cursul cercetării judecătoreşti, au posibilitatea de a dovedi lipsa bazei factuale care întemeiază acuzaţia în materie penală formulată împotriva lor ori lipsa întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată.

Cu privire la durata măsurilor asigurătorii, Curtea a constatat că o parte dintre acestea au fost dispuse în cursul anului 2016, iar altele prin sentinţa primei instanţe. A reţinut că în analiza duratei măsurilor asigurătorii, trebuie avută în vedere complexitatea prezentei cauze, ce a presupus investigaţii îndelungate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, fără a fi evidenţiate perioade de inactivitate imputabile organelor judiciare. În lipsa unor perioade lungi de inactivitate a organelor judiciare, durata de timp a măsurilor asigurătorii nu a depăşit un termen rezonabil, în raport cu complexitatea cauzei, neexistând premisele ridicării acestora.

Analizând cererea de constatare a încetării de drept a măsurilor asigurătorii, Curtea nu a primit apărările inculpatei A.. În privinţa inculpatului persoană juridică, măsurile au fost verificate anterior pronunţării sentinţei, însă, prin hotărârea apelată, tribunalul a realizat o nouă analiză a temeiurilor acestora, în raport cu prejudiciul calculat, a cărui recuperare este garantă prin respectivele măsuri, dispunând faţă de dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen., menţinerea măsurilor asigurătorii, la 09.08.2023.

Împrejurarea că instanţa este obligată, în temeiul art. 404 din C. proc. pen., să se pronunţe prin sentinţă şi a asupra menţinerii măsurilor asigurătorii, nu schimbă regimul juridic al dispoziţiei de menţinere şi nu o plasează în afara domeniului de aplicare al art. 2502 din C. proc. pen.. De altfel, s-a reţinut acelaşi regim juridic este aplicabil şi celorlalte măsuri procesuale (de exemplu art. 399 din C. proc. pen., raportat la art. 208 din C. proc. pen., în cazul măsurilor preventive), dispoziţia de menţinere a acestora trebuind adoptată înăuntrul termenului legal de verificare periodică, urmând ca de la data menţinerii să curgă termenul pentru următoarea verificare periodică.

Cu privire la starea de insolvenţă a inculpatei A., Curtea a avut în vedere decizia nr. 1/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care se arată că procedura prevăzută de Legea nr. 85/2014 nu împiedică luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii în procesul penal, aceste două proceduri putând coexista, cu respectarea unor limite, a căror încălcare nu a fost evidenţiată în prezenta cauză, pentru a fi nevoie de aprofundarea acestei analize.

Împotriva acestei încheieri, în termenul legal a formulat contestaţie inculpata S.C. A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 9 august 2024, sub nr. x/2018*/a3.

Motivele de contestaţie au fost susţinute oral de către apărătorul ales al inculpatei cu prilejul dezbaterilor în cauză, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei încheieri. Totodată au fost depuse şi motive scrise ale contestaţiei.

Contestatoarea inculpată, prin avocat ales a solicitat în principal să se constate că a încetat de drept măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de corupţie nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016, menţinută prin sentinţa penală nr. 984/09.08.2023 a Tribunalului Bucureşti şi în consecinţă să se dispună ridicarea măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor contestatoarei în prezenta cauză. În subsidiar a solicitat ridicarea tuturor măsurilor asiguratorii dispusă prin Ordonanţa nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 având în vedere că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii asiguratorii, fiind încălcate principiile legalităţii şi proporţionalităţii.

În ceea ce priveşte solicitarea de încetare de drept a măsurilor asiguratorii dispuse asupra bunurilor contestatoarei în cauză, apărarea a învederat că prin sentinţa de condamnare pronunţată pe fond nu s-a realizat o verificare efectivă a măsurilor asiguratorii, menţinerea acestora fiind în fapt rezultatul rezolvării acţiunii civile, iar nu o verificare în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., cu asigurarea respectării drepturilor persoanelor interesate de a putea contesta o eventuală hotărâre de menţinere a măsurilor asiguratorii.

Contestatoarea a solicitat să se constate încetarea de drept a măsurilor asiguratorii având în vedere că aceste măsuri nu au fost verificate niciodată în cursul judecăţii în primă instanţă. S-a apreciat că nu s-a făcut o verificare a circumstanţelor care au condus la luarea măsurilor asiguratorii şi implicit nu s-a valorificat, pe cale de excepţie, încetarea de drept a măsurilor asiguratorii ca urmare a neverificării acestora nu mai târziu de la data luării acestora prin ordonanţa nr. 322/P/2016 din 01.06.2016. Pe de altă parte, dacă se apreciază că s-a realizat verificarea măsurilor asiguratorii direct prin hotărârea de condamnare, contestatoarea a solicitat să se constate că a fost depăşit termenul de verificare prin raportare la data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în 05.04.2023. Astfel, s-a apreciat că la momentul la care instanţa de apel a pronunţat încheierea din data de 11.07.2024 prin care a menţinut măsurile asiguratorii acestea încetaseră de drept, fiind depăşit termenul de 1 an prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen.. Totodată s-a arătat că termenul de 1 an are caracter imperativ şi este un termen substanţial înăuntrul căruia trebuia efectuată verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea măsurilor asiguratorii contestatoarea a solicitat să se aibă în vedere că acestea au fost dispuse la data de 01.06.2016, fiind depăşită durata rezonabilă pentru restrângerea dreptului de proprietate. În acest sens a solicitat să fie respectate exigenţele de proporţionalitate impuse de CEDO.

Examinând contestaţia formulată de inculpata S.C. A. S.R.L împotriva încheierii din data de 11 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2018, prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., apreciază că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Se constată că prin ordonanţa nr. 322/P/2016, din data de 01.06.2016 s-a dispus:

Instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri imobile deţinute de S.C. A.: Teren intravilan în suprafaţă de 2072 mp. situat în Bucureşti, b-dul x nr. 121, cu nr. cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/12.07.2013, înscris în cartea funciară nr. x a sectorului 2; Teren intravilan în suprafaţă totală de 2.633 mp. situat în Mogoşoaia, str. x, jud. Ilfov, cu nr. cadastral x, înscris în cartea funciară nr. x a loc. Mogoşoaia, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/02.11.2006 şi construcţiile aferente compuse din Hala de produse farmaceutice P + etaj, construită pe structură metalică în baza autorizaţiei de construire nr. x din 10.12.2015, emisă de Primăria Mogoşoaia, cu nr. cadastral x, înscris în aceiaşi carte funciară; Teren intravilan, în suprafaţă totală de 11.383 mp. situat în comuna Mogoşoaia, jud. Ilfov, identificat cu nr. cadastral x, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.12.2015,înscris în cartea funciară x a loc. Mogoşoaia; până la concurenţa sumei de 7.816.485 RON (echivalentul a 1.737.417 Euro).

Instituirea sechestrului asigurător asupra utilajelor, echipamentelor şi instalaţiilor destinate procesului de producţie, deţinute de S.C. A., până la concurenţa sumei de 7.816.485 RON (echivalentul a 1.737.417 Euro).

Instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor autoturisme aflate în proprietatea S.C. A.: x, până la concurenţa sumei de 7.816.485 RON (echivalentul a 1.737.417 Euro).

Prin ordonanţa nr. 322/P/2016, din data de 13.09.2016, s-a dispus ridicarea de îndată a sechestrului asigurător instituit în cauză prin Ordonanţa din 01.06.2016, asupra autoturismului - autoutilitară marca x, cu nr. de identificare x, serie motor x, nr. carte de identitate x, de culoare albă, ce figurează în evidenţe ca fiind proprietatea S.C. A..

Prin ordonanţa nr. 322/P/2016, din data de 12.12.2016, s-a dispus ridicarea de îndată a sechestrului asigurător instituit în cauză prin Ordonanţa din 01.06.2016, asupra autoturismului - autoutilitară marca x, serie şasiu x, ce figurează în evidenţe ca fiind proprietatea S.C. A..

Prin ordonanţa nr. 322/P/2016, din data de 05.01.2017, s-a dispus admiterea cererii formulate de S.C. A., prin apărător ales şi valorificarea de îndată, prin intermediul unei executor judecătoresc a următoarelor bunuri mobile sechestrate în cauză: bunuri mobile ce figurează în evidenţe ca fiind proprietatea suspectei S.C. A..

Faţă de cele de mai sus, la data de 13.03.2017, la dosarul cauzei a fost înregistrată adresa nr. x/21.03.2017 emisă de BEJ "Acta Non Verba" prin executor judecătoresc C., în dosar nr. x/2017, prin care a informat organul de urmărire penală, că la data de 10.03.2017 au fost vândute la licitaţie următoarele bunuri: autoturism marca x, conform procesului-verbal de licitaţie mobiliară nr. x/01.03.2017 şi autoturism marca x, conform procesului-verbal de licitaţie mobiliară nr. x/01.03.2017.

Totodată s-a arătat că suma obţinută din vânzarea celor 2 autoturisme în discuţie, respectiv suma de 65.697,64 RON, a fost virată suma de 6.635,09 RON în contul D., cu titlu de onorariu parţial executor judecătoresc; suma de 6.377,78 RON în contul E. S.R.L., cu titlu de onorariu expert evaluator şi suma de 10.489,54 RON în contul Bugetului de Stat, cu titlu de TVA, iar suma de 42.195,23 RON, a fost consemnată pe numele suspectei A., la dispoziţia organului de urmărire penală, în prezenta cauză.

La data de 23.03.2017, la dosarul cauzei a fost înregistrată adresa nr. x/21.03.2017 emisă de BEJ "Acta Non Verba" prin executor judecătoresc C., în dosar nr. x/2017, prin care a informat organul de urmărire penală, că la data de 17.03.2017 au fost vândute la licitaţie următoarele bunuri: x, conform procesului-verbal de licitaţie mobiliară nr. x/16.03.2017.

Din suma obţinută din vânzarea celor 11 autoturisme în discuţie, respectiv suma de 258.836,56 RON, suma de 25.789,94 RON a fost virată în contul D., cu titlu de onorariu executor judecătoresc; suma de 41.326,07 RON în contul Bugetului de Stat, cu titlu de TVA; suma de 80,00 RON, în contul F. S.R.L., cu titlu de taxă de afişare publicaţii de vânzare; suma de 59,98 RON, reprezentând taxă publicare anunţ în ziar, iar suma de 191.583,57 RON a fost consemnată pe numele suspectei A., la dispoziţia organului de urmărire penală, în prezenta cauză.

Prin ordonanţa nr. 322/P/2016, din data de 23.03.2017, s-a dispus ridicarea de îndată a sechestrului asigurător instituit în cauză prin Ordonanţa din 01.06.2016, asupra: autoturisme, ce figurează în evidenţe ca fiind proprietatea S.C. A., dat fiind că cele 13 autovehicule au fost valorificate în cadrul procedurii de licitaţie publică.

Prin sentinţa penală nr. 984/09.08.2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală, în ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. A. în baza art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 2502 raportat la art. 250 şi art. 2501 din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei şi garantării executării cheltuielilor judiciare şi a amenzii penale, s-a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate mai sus aparţinând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanţe succesive ale procurorului), până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON (debit principal şi accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON şi amenda penală în cuantum de 400.000 RON).

În baza art. art. 404 alin. (4) lit. c) din C. proc. pen. rap. la art. 249 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. proc. pen., în vederea reparării pagubei şi garantării executării cheltuielilor judiciare şi a amenzii penale s-a instituit măsura sechestrului asigurator până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON asupra următoarelor sume de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziţia organelor juiciare, obţinute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator (ridicat ulterior de către procuror):

- suma de 42.195,23 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 17.154,79 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 6.500 RON şi Recipisa de reconsemnare nr. x/08.03.2017, în valoare de 18.540,44 RON;

- suma de 191.583,57 RON depusă cu următoarele recipise: Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 793,02 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.340 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.337,24 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.145 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.147,31 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 3.150 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.040 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 15.000 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 4.576 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 9.986 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 55.775 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 24.900 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/21.03.2017, în valoare de 8.317 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 8.422 RON; Recipisa de reconsemnare nr. x/20.03.2017, în valoare de 3.350 RON.

Prealabil, Înalta Curte constată că, în reglementarea măsurilor asigurătorii, până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce priveşte instituirea Parchetului European (EPPO) (prin care a fost introdus art. 2502 din C. proc. pen.), C. proc. pen. permitea instituirea şi menţinerea acestora pe întreaga durată a procesului penal, fără a reglementa, aşadar, termene maxime pe durata cărora să poată fi instituite. Aşadar, măsurile asigurătorii durau până la finalizarea cauzei penale, câtă vreme nu interveneau anumite împrejurări care să justifice ridicarea sau desfiinţarea acestora.

Dispoziţiile art. 2502 din C. proc. pen. nu modifică posibilitatea ca măsurile asigurătorii să fie menţinute pe tot parcursul procesului penal, dar instituie obligaţia organelor judiciare de a verifica periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menţinerea acestora, verificare cu ocazia căreia se poate dispune menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea măsurii asigurătorii. Acelaşi text de lege impune şi un termen maximal în care aceste verificări ar trebui să aibă loc, în funcţie de faza procesuală în care se află procesul penal.

Aşadar, obligaţia verificării din oficiu de către organul judiciar pe rolul căruia se află cauza a subzistenţei temeiurilor ce au stat la baza luării/menţinerii măsurilor asigurătorii s-a născut începând cu data de 28 februarie 2021, iar, în lipsa unor norme tranzitorii care să prevadă momentul de la care încep să curgă termenele de 6 luni şi, respectiv, de 1 an prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen., în care o asemenea analiză se realizează, acestea trebuie calculate de la data intrării în vigoare a Legii nr. 6/2021, o atare interpretare fiind singura ce corespunde dispoziţiilor art. 13 din C. proc. pen., ce reglementează aplicarea legii procesuale penale în timp.

Ca atare, se constată că, în cauză, termenul de 1 an instituit de art. 2502 din C. proc. pen. pentru verificarea măsurilor asigurătorii a început să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 6/2021 (28 februarie 2021).

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor contestatoarei S.C. A., că prin încheierile din datele de 12.08.2021, 22.06.2022 şi 21.06.2023 Tribunalul Bucureşti a verificat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii dispuse prin Ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016. Aceste încheieri au fost comunicate contestatoarei, care de altfel a şi atacat încheierea din data de 12.08.2021, contestaţia fiind respinsă de către Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea nr. 64/10.02.2022 pronunţată în dosar nr. x/2018. Astfel, se constată că susţinerea contestatoarei S.C. A. cu privire la împrejurarea că măsurile asiguratorii luate prin ordonanţa nr. 322/P/2016 din 01.06.2016 nu au fost verificate niciodată în primă instanţă este nefondată.

Prin sentinţa nr. 984/09.08.2023, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a procedat din nou la verificarea temeiniciei şi legalităţii măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, menţinând măsurile asiguratorii dispuse prin Ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate mai sus aparţinând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanţe succesive ale procurorului), până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON (debit principal şi accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON şi amenda penală în cuantum de 400.000 RON). Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus şi instituirea măsurii sechestrului asigurator până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON asupra sumelor de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziţia organelor judiciare, obţinute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator.

Contestatoarea inculpată S.C. A. a susţinut că judecătorul fondului (Tribunalul Bucureşti) nu a procedat la o verificare a măsurilor asiguratorii prin sentinţa de condamnare, acesta pronunţându-se asupra laturii civile prin aceeaşi hotărâre prin care a dispus şi condamnarea, fără să analizeze în concret circumstanţele care au condus la luarea măsurilor asiguratorii. A apreciat că verificarea măsurilor asiguratorii direct prin hotărârea de condamnare nu poate suplini necesităţii verificării efective a temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asiguratorii pentru a se putea dispune în sensul menţinerii, restrângerii sau eventual extinderii măsurii dispuse, respectiv ridicării măsurii dispuse, cu posibilitatea oricăror părţi interesate de a uza de calea de atac a contestaţiei.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanţa, odată cu pronunţarea hotărârii de condamnare, a dispus în baza dispoziţiilor art. 404 din C. proc. pen., menţinerea măsurilor asiguratorii luate de procuror prin ordonanţă. Verificarea măsurilor asiguratorii la acest moment procesual se încadrează în prevederile art. 2502 din C. proc. pen., care reglementează revizuirea periodică a măsurilor asiguratorii de către instanţă, chiar dacă acestea au fost dispuse iniţial în cursul urmăririi penale.

Art. 2502 din C. proc. pen. are ca scop garantarea proporţionalităţii şi necesităţii măsurilor asiguratorii pe tot parcursul procesului penal. Menţinerea măsurilor asiguratorii prin hotărârea de condamnare nu exclude aplicabilitatea acestor dispoziţii, ci, dimpotrivă, confirmă faptul că instanţa a realizat o verificare de fond a necesităţii menţinerii lor la momentul pronunţării soluţiei. Astfel, verificarea măsurilor asiguratorii la momentul pronunţării soluţiei de condamnare de către instanţă reprezintă o confirmare la cerinţele legale de verificare periodică a acestor măsuri, pentru a se asigura proporţionalitatea acestora în raport cu situaţia concretă din dosar.

În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei S.C. A. referitoare la limitarea dreptului de a uza de calea de atac a contestaţiei în cazul menţinerii măsurilor asiguratorii prin hotărârea de condamnare, Înalta Curte reţine, astfel cum reiese din dispoziţiile C. proc. pen., că măsurile asiguratorii pot fi contestate separat pe durata procesului penal, inclusiv în faza de judecată, în conformitate cu art. 250 şi art. 2502 din C. proc. pen.. Totuşi, în situaţia în care măsurile asiguratorii sunt menţinute prin hotărârea de condamnare, acestea devin parte integrantă a soluţiei pronunţate.

Astfel, partea are posibilitatea de a contesta măsurile asiguratorii împreună cu hotărârea în ansamblu, prin intermediul căii de atac împotriva hotărârii de condamnare. Aceasta însemnă că dreptul de a contesta măsurile asiguratorii nu este suprimat, ci este integrat în dreptul de a ataca hotărârea prin apel, care permite o reanalizare atât a temeiniciei condamnării, cât şi a menţinerii măsurilor asiguratorii. Prin urmare, se apreciază că menţinerea măsurilor asiguratorii prin hotărârea de condamnare nu afectează dreptul părţii de a contesta aceste măsuri, ci doar modifică modalitatea procedurală prin care acest drept poate fi exercitat, în conformitate cu principiului procesului penal şi cu necesitatea unei administrări eficiente a justiţiei.

Se mai reţine că ulterior pronunţării hotărârii de condamnare a inculpatei contestatoare, Curtea de Apel Bucureşti, sesizată cu soluţionarea apelurilor formulate în cauză, prin încheierea din data de 11 iulie 2024 a procedat la menţinerea măsurii asiguratorii dispuse prin Ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie nr. 322/P/2016 din data de 01.06.2016 privind instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor indicate mai sus aparţinând inculpatei S.C. A. (exceptând bunurile cu privire la care s-a dispus ridicarea sechestrului, prin ordonanţe succesive ale procurorului), până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON (debit principal şi accesorii în cuantum total de 1.701.725 RON, cheltuieli judiciare în cuantum de 5.000 RON şi amenda penală în cuantum de 400.000 RON). Totodată, prin aceeaşi încheierea a menţinut măsura asiguratorie dispusă prin sentinţa penală nr. 984/09.08.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, până la concurenţa sumei de 2.106.725 RON asupra sumelor de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziţia organelor judiciare, obţinute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator.

Este de remarcat faptul că, spre deosebire de măsurile preventive, în cazul cărora art. 241 din C. proc. pen. stabileşte, în mod expres, situaţiile în care acestea încetează de drept, o asemenea reglementare nu se regăseşte în codificarea procesual penală şi în privinţa măsurilor asigurătorii, dar şi că soluţia juridică a aplicării prin analogie a textului de lege menţionat şi în ipoteza celor din urmă măsuri, avansată de apărare, nu poate fi acceptată, din moment ce, pe de o parte, pentru cele două categorii de măsuri legiuitorul a instituit condiţii diferite de luare şi menţinere, cu consecinţe inclusiv în ceea ce priveşte posibilitatea încetării lor (printre altele, în cazul măsurilor asigurătorii nu a fost prevăzut un termen pe perioada căruia puteau fi luate şi menţinute şi nici nu este reglementată o durată maximă a acestora pe parcursul procesului penal), iar, pe de altă parte, textul în discuţie (art. 241 din C. proc. pen.) nu conţine o regulă de principiu, o normă cu caracter general, ci una specială, a cărei sferă de incidenţă este definită cu claritate în chiar cuprinsul ei, fiind, astfel, de strictă interpretare şi aplicare. Mai mult, se observă că, deşi enumeră soluţiile pe care organul judiciar le poate pronunţa cu ocazia examinării subzistenţei temeiurilor care au justificat luarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii, art. 2502 din C. proc. pen. nu face referire şi la cea a constatării încetării de drept a acestora, indicând expres doar posibilitatea menţinerii, restrângerii, extinderii sau ridicării lor.

Ca atare, noile dispoziţii introduse prin Legea nr. 6/2021 nu reglementează consecinţele pe care le-ar antrena o conduită contrară conţinutului lor, situaţie în care termenele de 6 luni şi de 1 an instituite pentru verificarea periodică a măsurilor asigurătorii nu pot fi calificate decât ca fiind termene procedurale de recomandare, eventuala depăşire a acestora nefiind de natură să atragă încetarea de drept a respectivelor măsuri, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, o asemenea sancţiune nu a fost consacrată legislativ decât în materia măsurilor preventive şi nu poate fi aplicată prin analogie şi în cazul măsurilor asigurătorii.

Chiar şi în aceste condiţii, se observa că în cauză măsurile asiguratorii au fost verificate de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală prin încheierea penală din data de 11.07.2024, în termenul de 1 an prevăzut de art. 2502 din C. proc. pen.. Susţinerea contestatoarei că acest termen ar curge de la data de 05.04.2023, data la care au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei în faţa Tribunalului Bucureşti şi nu de la pronunţarea sentinţei penale nr. 984/09.08.2023 sunt neîntemeiate şi nu pot fi avute în vedere.

Înalta Curte notează că termenul de la care curge obligaţia de verificare a măsurii dispuse se calculează de la data pronunţării soluţiei şi nu de la data la care au avut loc dezbaterile pe fond. Momentul esenţial care consfinţeşte hotărârea instanţei şi produce efecte juridice este data pronunţării, când soluţia devine publică şi opozabilă părţilor, asigurându-se în acest fel respectarea principiului securităţii juridice şi oferind părţilor un reper clar privind derularea procesului.

Prin urmare, se constată că măsurile asiguratorii au fost verificate în termenul legal prevăzut de lege.

În altă ordine de idei, Înalta Curte reţine că, în conformitate cu art. 53 din Constituţia României, exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Potrivit art. 1 din Protocolul 1 al Convenţiei, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea drepturilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Prin decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015, Curtea Constituţională a reţinut că "Sechestrul este o măsură asiguratorie de drept penal, iar nu o sancţiune penală, care poate fi dispusă împotriva persoanelor care au săvârşit fapte prevăzute de legea penală, dar nu ca o consecinţă a răspunderii penale, nedepinzând de gravitatea faptei săvârşite, neavând, aşadar, caracter punitiv, ci eminamente preventiv. De altfel, potrivit art. 107 alin. (3) din C. pen., măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă".

Măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, părţii responsabile civilmente sau a altor persoane, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune ori a confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare.

Totodată, aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

Evaluând, în acest cadru, măsurile asigurătorii menţinute prin încheierea din 11 iulie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti asupra bunurilor aparţinând inculpatei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel cum a reţinut mai sus reaminteşte că, potrivit prevederilor art. 2502 din C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, organele judiciare (procurorul, judecătorul de cameră preliminară, instanţa de judecată) trebuie să procedeze la verificarea periodică, dar nu mai târziu de 6 luni în cursul urmăririi penale, respectiv un an în cursul judecăţii, a subzistenţei temeiurilor care au determinat luarea sau menţinerea măsurii asigurătorii, putând dispune, după caz, menţinerea, restrângerea, extinderea ori ridicarea măsurii instituite anterior.

Legiuitorul a stabilit că măsurile asigurătorii sunt eminamente temporare, provizorii, motiv pentru care, prin noile dispoziţii procesual penale, a reglementat verificarea periodică a subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea sau menţinerea acestora, putându-se dispune, după caz, în raport cu particularităţile fiecărei speţe, menţinerea, restrângerea, extinderea sau ridicarea respectivelor măsuri. În cadrul acestui examen, instanţa trebuie să se raporteze atât la prevederile legale care vizează condiţiile în care poate fi dispusă măsura, cât şi la jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei (Decizia nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017), dar şi la principiile rezultate din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la protecţia proprietăţii.

Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Prin urmare, unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în procedura prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii măsurii, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19 din 16 octombrie 2017 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 953 din 4 decembrie 2017, potrivit cărora "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

Ca atare, procedând, prin prisma criteriilor anterior arătate, la verificarea temeiurilor care au determinat menţinerea, prin încheierea contestată, a măsurilor asigurătorii cu privire la bunurile aparţinând inculpatei S.C. A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţine, că, în privinţa acesteia au fost dispuse, în vederea garantării reparării pagubei, sechestrul asigurător asupra unor bunuri mobile şi imobile ale inculpatei (ordonanţa nr. 322/P/2016 din 01 iunie 2016) şi măsura asiguratorie asupra unor sume de bani consemnate pe numele inculpatei S.C. A., la dispoziţia organelor judiciare, obţinute după valorificarea în cursul urmăririi penale a autoturismelor ce au făcut obiectul sechestrului asigurator.

Pentru a menţine aceste măsuri asigurătorii, până la concurenţa sumei stabilite cu titlu de despăgubiri, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere, complexitatea prezentei cauze, ce a presupus investigaţii îndelungate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti în primă instanţă, fără a fi evidenţiate perioade de inactivitate imputabile organelor judiciare.

Deşi de la data instituirii măsurilor asigurătorii, prin ordonanţa nr. 322/P/2016, asupra bunurilor aparţinând inculpatei S.C. A. au trecut peste 7 ani, durată ce pare a fi una excesivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportându-se şi la celelalte criterii de analiză, la care s-a făcut referire, pe larg, anterior şi care trebuie avute în vedere din perspectiva dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., constată că, şi la acest moment, subzistă temeiurile care au determinat luarea şi menţinerea acestora, fiind, în continuare necesare pentru atingerea scopului prevăzut de art. 249 din C. proc. pen., şi anume pentru a se asigura recuperarea eventualului prejudiciu.

Astfel, se are în vedere, pe de o parte, natura acuzaţiilor pentru care a fost trimisă în judecată (rechizitoriul nr. x/2018 P.Î.C.C.J., D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie) inculpata S.C. A., respectiv infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. art. 9 alin. (1) lit. c) şi a) alin. (2) din Legea nr. 241/2005 (în forma în vigoare la data săvârşirii infracţiunii), cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi a art. 5 din C. pen., ce este susceptibilă de producerea unei pagube materiale.

Pe de altă parte, se reţine faptul că, prin hotărârea Tribunalului Bucureşti, s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 400.000 RON pentru săvârşirea respectivei infracţiuni şi a fost admisă acţiunea civilă formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, inculpata fiind obligată la plata unei sume într-un cuantum foarte ridicat, 821.383 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând debit principal (TVA în cuantum de 492.831 RON şi impozit pe profit în cuantum de 328.552 RON), precum şi la plata sumei de 697.055 RON, reprezentând obligaţiile fiscale accesorii debitului principal de 821.383 RON, accesorii calculate conform art. 179 din Codul de procedură fiscală, de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei pentru S.C. A. S.R.L. (data de 04.11.2020). Totodată inculpata contestatoare a fost obligată în solidar cu inculpatul G. la plata către partea civilă ANAF a sumei 95.356 RON, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând debit principal (TVA în cuantum de 57.214 RON şi impozit pe profit în cuantum de 38.142 RON), precum şi la plata sumei de 87.931 RON reprezentând obligaţiile fiscale accesorii debitului principal de 95.356 RON, accesorii calculate de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data deschiderii procedurii insolvenţei pentru S.C. A. (data de 04.11.2020).

Chiar dacă hotărârea Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, nu poate fi ignorată în analiza efectuată prin prisma dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în condiţiile în care a fost pronunţată în urma administrării unui probatoriu complex şi a stat la baza menţinerii de Curtea de Apel Bucureşti a măsurilor asigurătorii dispuse în cursul urmăririi penale şi de către prima instanţă asupra bunurilor aparţinând acuzatei, în limitele valorice stabilite prin hotărâre.

Având în vedere aspectele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constată că, raportat la cuantumul prejudiciului stabilit prin hotărârea Tribunalului Bucureşti, la complexitatea ridicată a cauzei, ce a determinat administrarea unui amplu probatoriu în fond, dar şi la stadiul procedurii judiciare în calea ordinară de atac, se poate aprecia în mod întemeiat că, la momentul procesual actual, în privinţa măsurilor asigurătorii dispuse faţă de inculpata contestatoare S.C. A. se păstrează un just echilibru între interesul general legitim al statului, constând în acoperirea unei eventuale pagube, şi interesul personal al acuzatei de a-şi exercita neîngrădit dreptul de proprietate asupra bunurilor ce au fost indisponibilizate (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010; cauza Iordachescu împotriva Romaniei, cererea nr. x/09, hotărârea din 23 mai 2017).

Pentru aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata S.C. A. împotriva încheierii din data de 11 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 360 RON şi onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarea-inculpată S.C. A. şi pentru intimatul-inculpat G., în cuantum de câte 90 RON, se vor suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpata S.C. A. împotriva încheierii din data de 11 iulie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în dosarul nr. x/2018.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat B., în cuantum de 360 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru contestatoarea-inculpată S.C. A. şi pentru intimatul-inculpat G., în cuantum de câte 90 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 august 2024.