Non-commercial import of prohibited substances fulfills criminal "import" element without merchant status

Şedinţa publică din data de 10 septembrie 2024

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 300/P din 26 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 294/27.07.2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. x/2022 s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic internaţional de droguri.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. şi a art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În baza art. 38 alin. (1) şi (2) C. pen. şi a art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, respectiv un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare.

În baza art. 45 C. pen., a art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 45 C. pen., a art. 65 alin. (1), alin. (3) C. pen., rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) alin. (2) C. pen., a fost interzisă inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

Pedeapsa astfel stabilită se execută în regim de detenţie, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 399 C. proc. pen., a fost menţinută măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpat pentru o perioadă de 60 de zile, urmând a fi verificată cel mai târziu la data de 24.09.2023.

În baza art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii, a arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, de la data de 21.05.2022 la data de 19.04.2022.

În baza art. 112 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) C. pen. şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea specială.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asigurătorii dispusă în cauză.

Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia nr. 300/P din 26 martie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de inculpatul A..

Curtea de Apel Constanţa a reţinut că fapta inculpatului A., care, la data de 20.05.2022 a importat din Olanda cantitatea de 24,56 grame JWH-210, ambalată într-un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menţionat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D., x" întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic internaţional de droguri, respectiv importul de droguri de mare risc, fără drept, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului A., care, la data de 20.05.2022 a ridicat un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menţionat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D., ce conţinea cantitatea totală de 24,56 grame JWH-210, pe care a deţinut-o în vederea punerii în circulaţie, fiind prins în flagrant de către organele de poliţie la aceeaşi dată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.

Fapta inculpatului A., care, la data de 20.05.2022 a efectuat, fără drept, operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv a procurat din Olanda cantitatea de 50,04 grame cristale albe, ce conţinea ca substanţă 3-Chloromethcathinone (3-CMC), ambalată într-un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menţionat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D.", fiind prins în flagrant de către organele de poliţie la aceeaşi dată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011.

Cu privire la solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică din infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 în infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, Curtea a constatat că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge.

În acest sens, potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000 (în forma în vigoare la data comiterii infracţiunii) constituie infracţiune: 1 Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Conform art. 4 din Legea nr. 143/2000 (în forma în vigoare la data comiterii infracţiunii) 1 Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani.

Astfel, pentru a se reţine infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea 143/2000 este necesară săvârşirea unuia sau mai multora dintre elementele materiale prevăzute expres de lege pentru propriul consum, fără drept, iar pentru realizarea laturii subiective a infracţiunii trebuie constatată legătura cauzală între deţinerea drogurilor şi finalitatea acestei operaţiuni respectiv, consumul propriu.

Reţinerea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 din Legea 143/2000 se justifică în raport de cantităţile depistate în coletul comandat de inculpat, respectiv cantitatea de 24,56 grame JWH-210. Totodată, Curtea a avut în vedere faptul că încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de trafic de droguri de mare risc nu este condiţionată de probarea unor acte de vânzare efectuate de inculpat anterior sau ulterior primirii cantităţii de droguri prin intermediul firmei de curierat.

Susţinerea inculpatului precum că nu a comandat drogurile, neexistând nicio dovadă în acest sens, este contrazisă de întreg ansamblu probator.

Astfel, Curtea a constatat că inculpatul a efectuat mai multe apeluri telefonice către curier, fiind foarte insistent, şi a încercat să îl determine pe acesta să îi predea coletul atât lui, cât şi altor persoane la care inculpatul a apelat în vederea ridicării coletului. De altfel, din declaraţia martorului audiat în cauză rezultă că livrarea coletului se poate efectua doar în baza unui cod PIN pe care îl are doar destinatarul şi nu alţi intermediari.

În atare situaţie, Curtea a reţinut că inculpatul A. este cel care a comandat cantitatea de 24,56 grame JWH-210 şi cantitatea de 50,04 grame cristale albe, ce conţinea ca substanţă 3-Chloromethcathinone (3-CMC) din Olanda.

Potrivit art. 3 din Legea 143/2000 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Pentru realizarea elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 3 din Legea 143/2000 este necesar ca subiectul activ să introducă sau să scoată din ţară, ori să importe sau exporte, fără drept, droguri de risc sau de mare risc. Contrar susţinerilor inculpatului, nu este necesară calitatea acestuia de comerciant, importul sau exportul, fără drept, de droguri de mare risc neputând fi efectuat în baza unor convenţii comerciale de către persoane în afara autorizării legii. Cu atât mai mult cu cât textul legal incriminează variante alternative de săvârşirea infracţiunii, voinţa legiuitorului fiind în sensul extinderii noţiunilor civile/financiar-fiscale. Importul poate fi reţinut atunci când calitatea de comerciant este a unui interpus, chiar firmă de curierat, cum corect s-a reţinut în prezenta cauză.

Or, Curtea a constatat că inculpatul A. a comandat cantitatea de 24,56 grame JWH-210 şi cantitatea 50,04 grame ce conţinea 3-Chloromethcathinone (3-CMC), iar prin intermediul firmei de curierat B. a introdus în ţară, în modalitatea importului, aceste cantităţi, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea 143/2000. Cantităţile de droguri comandate şi deţinute, coroborate cu atitudinea inculpatului faţă de recepţia acestora, sunt relevante pentru probarea intenţiei de traficare a acestora, nefiind suficientă teza argumentată de apărare în sensul consumului propriu.

Nu poate fi reţinută nici teza apărării în sensul achitării inculpatului apelant pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile Legii nr. 194/2011, ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 194/2011 deoarece ar fi deţinut substanţele pentru consum propriu, pentru argumentele reţinute mai sus şi faptul că este probată intenţia inculpatului în vederea traficării acestor substanţe, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatului, 05 aprilie 2024 (la data de 29 martie 2024 s-a afişat înştiinţarea, cu termen de 7 zile pentru ridicare comunicare), prin afişare la domiciliu, astfel că data până la care inculpatul avea posibilitatea să declare recurs în casaţie este 6 mai 2024, inclusiv.

Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul A. a declarat recurs în casaţie la data de 23 aprilie 2024, prin apărător ales, avocat E., cu împuternicire avocaţială depusă la dosar.

În esenţă, prin motivele de recurs în casaţie, invocând cazul de casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., având în vedere că prin rechizitoriu şi prin hotărâre s-a reţinut infracţiunea de trafic internaţional de droguri în modalitatea importului, s-a arătat că inculpatul nu are calitatea de comerciant, deci condiţia de subiect activ lipseşte, după cum şi elementele de tipicitate, respectiv latura obiectivă a infracţiunii.

Având în vedere că nu s-a probat că inculpatul a introdus în ţară coletul, iar la locuinţa acestuia cu ocazia percheziţiei domiciliare s-au găsit 0,13 grame de cristale pe o farfurie, în lipsa altor probe că inculpatul a efectuat sau urma să efectueze alte operaţiuni cu aceste substanţe decât consumul propriu, s-a arătat că instanţa trebuia să constate că procurarea de produse susceptibile de a avea efecte psihoactive de către consumatorul final în vederea consumului propriu efectuată exclusiv în acest scop nu constituie operaţiune cu produse în sensul art. 2 lit. b) din Legea nr. 194/2011 şi nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din acelaşi act normativ, deci fapta nu este prevăzută de legea penală.

În condiţiile în care lipseşte latura obiectivă a infracţiuni de trafic internaţional de droguri, chiar şi în situaţia în care drogurile ar fi fost introduse pentru consum propriu, neprobându-se că au fost introduse în scopul unuia din elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 2 din Legea nr. 143/2000 nu există în concurs infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) cu infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, s-a arătat că un aspect de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel se referă la încălcarea principiul prezumţiei de nevinovăţie consacrat de art. 4 C. proc. pen. şi art. 6 CEDO.

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată tuturor participanţilor, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 15 mai 2024, procedura de comunicare a recursului în casaţie fiind îndeplinită, astfel că la data 10 iunie 2024 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulate de inculpatul A., prin încheierea din data de 18 iunie 2024 Înalta Curte a dispus admiterea în principiu doar cu privire la infracţiunea de trafic internaţional de droguri, în modalitatea importului, prevăzută de art. 3 din Legea 143/2000.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul în casaţie declarat de inculpatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 din C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, aşadar, că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege şi doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să poată fi invocate şi, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, orice încălcări ale legii, ci numai cele pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste consideraţii sunt valabile şi cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi care se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casaţie, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.

Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.

Astfel, starea de fapt valorificată prin decizia recurată cu privire la infracţiunea prev. art. 3 din Legea 143/2000, a constat în aceea că, la data de 20.05.2022, inculpatul a importat din Olanda cantitatea de 24,56 grame JWH-210, ambalată într-un colet, transmis prin intermediul firmei de curierat B., având menţionat la rubrica expeditor "C., NETHERLANDS", iar la rubrica destinatar numele "D.".

Potrivit art. 3 din Legea 143/2000 - (1) Introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi. (2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

Elementul material al laturii obiective a infracţiunii constă în introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul or exportul de droguri de risc.

Analizând fapta pentru care a fost condamnat inculpatul, Înalta Curte constată că aceasta întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare.

În acest context, se observă că pentru realizarea elementului material în modalitatea importului, norma de incriminare nu face nicio referire la calitatea subiectului activ, în sensul precizat de recurentul-inculpat, şi anume aceea de a fi comerciant.

De asemenea, în norma de incriminare avută în vedere nu există o dispoziţie care să facă referire explicit sau implicit la aspecte care ţin de import ori export, de regimul vamal şi reglementarea aferentă acestor domenii de activitate, ci se referă strict şi exclusiv la aspectul importului (fără drept) în ţară a anumitor substanţe, calificate drept "droguri de risc" sau "droguri de mare risc".

Întrucât legea penală nu defineşte în mod expres conceptul de import în ţară a unor bunuri/substanţe, se aplică regula generală potrivit căreia ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.

Aşadar, orice operaţiune de import (chiar şi formală) pe teritoriul României efectuată de către o persoană, fără drept, cu privire la asemenea substanţe interzise, fie că sunt droguri de risc sau mare risc, realizează condiţia constitutivă ce se regăseşte în art. 3 din Legea nr. 143/2000, respectiv importul în ţară a drogurilor de risc/mare risc.

Recurentul inculpat a mai susţinut şi că s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru trafic de droguri de mare risc în condiţiile în care nu s-au reţinut circumstanţe atenuante sau o altă cauză de reducere a pedepsei, ceea ce presupune că pedeapsa în cuantumul stabilit se circumscrie limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea de deţinere pentru consum propriu, astfel, în raport de scopul introducerii drogurilor, chiar dacă încadrarea în drept a fost art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, fapta de trafic internaţional de droguri nu este tipică.

Nici această susţinere nu poate fi reţinută ca întemeiată atât timp cât trimiterea în judecată s-a dispus sub aspectul săvârşirii şi a infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar instanţa a dispus condamnarea pentru această infracţiune, fără a se fi pus în discuţie vreo eventuală schimbare de încadrare juridică. Faptul că pentru această infracţiune s-a aplicat o pedeapsă mai mică decât minimul legal fără reţinerea vreunor circumstanţe atenuante sau cauze de reducere, nu schimbă calificarea infracţiunii şi nici nu poate fi prezumat că pedeapsa a fost aplicată pentru o altă infracţiune decât cea reţinută de instanţă.

Referitor la celelalte critici aduse de recurentul-inculpat (faptul că nu s-au reţinut circumstanţe atenuante sau o altă cauză de reducere a pedepsei ori faptul că nu a efectuat comanda sau că investigatorul sub acoperire utilizat în cauză nu a fost autorizat să facă substituirea coletului), instanţa supremă constată că, în realitate, se contestă situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel nu poate fi schimbată, având caracter definitiv, solicitându-se implicit o reevaluare a materialului probator, care nu este posibilă în actualul stadiu procesual.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 300/P din data de 26 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 300/P din data de 26 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2022.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 300 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 septembrie 2024.