Withdrawal of appeal upheld; inadmissibility of constitutional referral stands, costs awarded against appellant.

Şedinţa publică din data de 04 iunie 2024

Deliberând asupra recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, din cuprinsul încheierii din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a formulat critici din perspectiva prevederilor privind dreptul de acces liber la justiţie, prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituţie precum şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

S-a apreciat că deşi excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, cuprinde textele de lege criticate art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, textele de referinţă invocate art. 21 alin. (1) din Constituţie şi art. 6 CEDO, aceasta nu poate avea vreo înrâurire în soluţionarea cauzei deferite judecăţii.

S-a constatat că, în esenţă, titularul excepţiei nu realizează o veritabilă critică de neconstituţionalitate a unor texte de lege apte să fie incidente în dezlegarea cauzei deduse judecăţii, ci critică numai omisiunea textului legal de a conferi drept de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului de emitere a unui aviz consultativ vizând aspecte necesar a fi lămurite pentru soluţionarea cauzei.

Referitor la această condiţie de admisibilitate, în jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, în Decizia nr. 254 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, sau în Decizia nr. 58 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 13 aprilie 2018, Curtea Constituţională a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză şi, astfel, excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. (Decizia nr. 372/2022 a Curţii Constituţionale).

Or, în cauza de faţă, s-a observat că deşi excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în cadrul soluţionării apelului, cu ocazia formulării unei cereri inadmisibile de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului în vederea emiterii unui aviz consultativ, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică tocmai aceste dispoziţii de lege care impun o asemenea soluţie de inadmisibilitate a cererii.

În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) din Constituţie, prin Decizia nr. 310 din 8 mai 2018, paragrafele 20-22, s-a reţinut că accesul liber la justiţie nu este un drept absolut, putând fi limitat prin anumite condiţii de formă şi de fond impuse de legiuitor, prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie. Aceste condiţionări nu pot fi acceptate dacă afectează dreptul fundamental în chiar substanţa sa. Prin urmare, limitările aduse dreptului fundamental sunt admisibile doar în măsura în care vizează un scop legitim şi există un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite de legiuitor şi scopul urmărit de acesta (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 176 din 24 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 27 aprilie 2005). Stabilirea unor limitări în sfera organelor de sezină a Curţii Europene nu se obiectivează per se într-o încălcare a accesului liber la justiţie, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, soluţie ce rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi Decizia nr. 478 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 15).

Ţinând seama de cele expuse mai sus, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, având în vedere că excepţia invocată nu constituie în concret o veritabilă excepţie de neconstituţionalitate, deoarece nu se critică textul în vigoare, ci se critică omisiunea legiuitorului de a indica şi alţi titulari ai dreptului de a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, din cuprinsul încheierii din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018 a formulat recurs recurentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub dosar nr. x/2018.

La data termenul de judecată din 04 iunie 2024, apărătorul ales al recurentului A., avocat B., a învederat că în dosarul de fond, a fost pronunţată o soluţie de achitare în ceea ce îl priveşte pe recurent, motiv pentru care, înţelege să solicite să se ia act de retragerea căii de atac, dat fiind că nu mai există interes în susţinerea acesteia.

Examinând cererea de retragere a recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, din cuprinsul încheierii din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, Înalta Curte constată următoarele:

Retragerea unei căi de atac, în cauză, a recursului formulat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, din cuprinsul încheierii din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018, este un act de dispoziţie, care odată exercitat, conduce la pierderea unui drept.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recursul reprezintă o cale de atac concepută distinct de legiuitor numai în privinţa hotărârilor judecătoreşti prin care se respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

În materia căilor de atac reglementate de actualul C. proc. pen., respectiv în cazul apelului, legiuitorul a prevăzut posibilitatea retragerii căii de atac, aceste dispoziţii aplicându-se mutatis mutandis şi în materia recursului declarat împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel, persoana vătămată şi oricare dintre părţi îşi pot retrage apelul declarat. Retragerea trebuie să fie făcută personal de parte sau prin mandatar special, iar dacă partea se află în stare de deţinere, printr-o declaraţie atestată sau consemnată într-un proces-verbal de către administraţia locului de deţinere. Declaraţia de retragere se poate face fie la instanţa a cărei hotărâre a fost atacată, fie la instanţa de apel.

În cauză, recurentul A., prin apărătorul ales, avocat B., care a şi declarat prezenta cale de atac, la termenul de judecată din 04.06.2024, şi-a manifestat voinţa în faţa instanţei de judecată de a retrage calea de atac declarată

Pentru aceste considerente, Înalta Curte având în vedere că exercitarea oricărei căi de atac este guvernată de principiul disponibilităţii, astfel încât cel care a exercitat o cale de atac poate să şi-o retragă până la închiderea dezbaterilor, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 415 alin. (1) din C. proc. pen., va lua act de retragerea recursului formulat declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, din cuprinsul încheierii din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 173/2022, din cuprinsul încheierii din data de 01 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2024.