Execution of European Arrest Warrant for fraud and abuse of trust; non-replaceability of mandatory detention for surrender

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 51 din data de 29 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024 în baza art. 109 din Legea nr. 302/2004 s-a dispus, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 12.04.2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Brest, în dosarul nr. x, pe numele persoanei solicitate A. , precum şi predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare din Franţa.

S-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autorităţile judiciare din statul solicitant şi nu a renunţat la beneficiul conferit de regula specialităţii.

În baza art. 103 şi art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare ale statului solicitant, pe o durată de 30 de zile începând cu data de astăzi, 29.04.2024 şi până la data de 28.05.2024, inclusiv.

S-a revocat arestarea provizorie dispusă prin încheierea penală nr. 33/2024 pronunţată la data de 20.04.2024 în dosarul nr. x/2024 (mandat de arestare provizorie nr. 34/20.04.2024 emis de Curtea de Apel Alba Iulia).

S-a constatat că persoana solicitată a fost reţinută pe timp de 24 de ore începând de la 19.04.2024 (conform Ordonanţei procurorului din data de 19.04.2024) şi arestată provizoriu începând cu data de 20.04.2024 şi până la data de azi 29.04.2024.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că pe numele persoanei solicitate A., cetăţean român, a fost emis un mandat de arestare preventivă la data de 15 ianuarie 2024 de către Tribunalul Corecţional din Brest, în dosar nr. x/2024, în baza căruia a fost emis la 12.04.2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Brest, în dosarul nr. x, mandatul european de arestare a cărui executare se solicită în prezenta cauză.

A mai constatat că, în mandatul european de arestare s-a reţinut că cercetarea din dosar se referă la 25 de infracţiuni în perioada 01.02.2018 - 27.12.2019, constând în următoarele:

- Înşelăciune săvârşită între 4 aprilie 2019 şi 29 decembrie 2019 la Morlaix, Loperhet, Locquirec, Quemper Guezennec, Quimperlem Saint Cst Le guildo, Santec, Valux En Velin, Mir1bel, St Servais, Brest, Chateulin, Chateauneuf du Rhone, Tain L Hermitage, Chomerac, La batie Rolland, Montelimar, Romas Sur Isere, Naves, Tulle;

- Tentativă de înşelăciune la data de 8 aprilie 2019 la Morlaix;

- Abuz de încredere săvârşit între 1 februarie 2018 şi 29 februarie 2019 la Morlaix.

Cercetarea a demonstrat că B. şi A. au creat o schemă cu scopul de a realiza o legătură de încredere cu un terţ, astfel încât acesta să înfiinţeze o societate a cărui activitate constă în exportul în România de vehicule la mâna a doua achiziţionate din Franţa. În plus au împrumutat de al această terţă persoană autoturismul personal pentru a realiza o deplasare dus-întors în România, fără ca autoturismul să fi fost returnat terţei persoane. Prin urmare aceste fapte constituie un abuz de încredere în calitate de coautori.

Referitor la faptele de înşelăciune şi tentativă de înşelăciune, din cercetări reiese că B. şi A., cu intenţia de a cumpăra maşini, au contactat victimele care aveau autoturisme la vânzare. Pentru acestea, B. şi/sau A., coautor al acestei scheme, au folosit cecuri dintr-un carnet de cecuri care nu aveau acoperire. Folosirea acestor mijloace de plată-carnet de cecuri şi card bancar cu ştampila societăţii şi numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului ataşate la documente au inspirat încredere vânzătorilor de autoturisme. Inculpaţii acţionau împreună sau separat cu ocazia tranzacţiilor ţi în organizarea modului de operare. În plus, s-a dovedit că în timpul deplasărilor dus-întors în România, au continuat să aleagă autoturisme şi să contacteze vânzătorii şi să solicite altui condamnat să ridice bunurile. În consecinţă, schema pusă în aplicare constituie manevre frauduloase care aveau drept scop înşelarea vânzătorilor.

Curtea, a mai reţinut că, la data de 18.04.2024 prin Centrul de Cooperare Poliţienească Interpol - Biroul Sirene Bucureşti s-a transmis o semnalare cu privire la darea în urmărire internaţională în vederea arestării şi predării către autorităţile judiciare franceze a persoanei solicitate.

Curtea a mai constatat că mandatul european de arestare emis în baza mandatului francez de arestare preventivă pe numele persoanei solicitate conţine toate informaţiile prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004.

A mai reţinut că persoana solicitată a fost prezentă în faţa instanţei, fiindu-i verificată identitatea şi anterior şedinţei de judecată, i-a fost înmânată o copie a mandatului european de arestare în limba română, conform art. 104 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 şi a constatat că persoana solicitată a fi predată este una şi aceeaşi persoană cu persoana arestată, respectiv A., cu aceleaşi date de identificare.

Conform art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 instanţa a adus la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 (dreptul de a fi informată cu privire la conţinutul mandatului european de arestare, dreptul de a fi asistată de un apărător ales sau numit din oficiu de instanţă, dreptul de a-şi desemna un avocat în statul membru emitent al mandatului european de arestare şi de a comunica cu acesta, în mod direct sau prin intermediul avocatului ales sau desemnat din oficiu în România, în condiţiile prevăzute de legea română şi cu asigurarea confidenţialităţii), efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, fiindu-i puse în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

Persoana solicitată a declarat în faţa instanţei că nu este de acord cu predarea sa, fiind întocmit procesul-verbal în acest sens, conform art. 105 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 şi nu renunţă la beneficiul conferit de regula specialităţii.

Instanţa a mai constatat că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate şi în legislaţia română în infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani şi tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni.

Curtea a mai constatat că în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare prevăzute de art. 99 alin. (1), (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, cu privire la motivele de refuz facultativ formulate oral de apărătorul ales al persoanei solicitate, Curtea a reţinut următoarele:

a) persoana care face obiectul mandatului european de arestare nu este supusă în prezent vreunei proceduri penale, nefiind începută în cauză urmărirea penală "in rem" sau "in personam", astfel că nu este incident în cauză motivul de refuz facultativ prev. de art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004;

b) nu este incident nici motivul de refuz facultativ prev. de art. 99 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 302/2004, nefiind prescrisă executarea pedepsei potrivit art. 162 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 şi nu are relevanţă prescripţia răspunderii penale, câtă vreme se solicită predarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare;

c) în ceea ce priveşte motivul de refuz facultativ prev. de art. 99 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 302/2004, s-a reţinut că potrivit art. 3.4 din Mandatul European de Arestare, autorităţile franceze au asigurat că i se va înmâna hotărârea de condamnare persoanei predate, astfel că aceasta poate exercita calea de atac împotriva oricărei hotărâri.

Aşa fiind, Curtea a reţinut că, în cauză nu este incident niciunul din motivele de refuz obligatoriu sau facultativ invocate de apărătorul ales.

Curtea a constatat că în cauză, ulterior reţinerii persoanei solicitate în prezenta cauză (începând cu data de 19.04.2024 ora 20:10 până la data de 20.04.2024 ora 20:10) şi în vederea depunerii mandatului european de arestare şi a traducerii acestuia în limba română, a fost luată măsura arestării provizorii în vederea predării prin încheierea penală nr. 33/20.04.2024 pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 20.04.2024 şi până la data de 04.05.2024 inclusiv (fiind emis mandatul de arestare provizorie nr. 34/2024 de Curtea de Apel Alba Iulia).

Având în vedere că, pe de o parte, scopul pentru care a fost dispusă măsura arestării provizorii a fost realizat, iar, pe de altă parte, faptul că arestarea provizorie în vederea predării nu poate coexista cu arestarea în vederea predării, Curtea a revocat măsura arestării provizorii, urmând a-şi produce efectele numai cea de-a doua.

În acest sens, Curtea a apreciat că persoana solicitată nu prezintă suficiente garanţii care să asigure prezenţa sa în faţa autorităţilor judiciare şi care să înlăture orice risc de sustragere de la derularea procedurilor în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare sau de comitere a unor noi infracţiuni, chiar dacă a declarat că este de acord cu predarea.

Împotriva acestei încheieri, persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În motivele scrise ale contestaţiei s-a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea hotărârii atacate, respingerea sesizării formulate de parchet şi punerea în libertate a persoanei solicitate.

În subsidiar, s-a solicitat, ca până la predare măsura arestării luată să fie înlocuită cu o altă măsură mai blândă, cum este cea a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar.

S-a mai solicitat, raportat la situaţia familiară, amânarea predării pe o perioadă de 60 zile.

În esenţă, persoana solicitată a susţinut că, mandatul european emis în cauză nu îndeplineşte condiţiile de fond şi formă, că nu a fost prezentă la judecata din statul emitent, nu a avut avocat, nu i s-a înmânat hotărârea de condamnare, că este cercetată şi în România pentru aceeaşi faptă pentru care a fost emis mandatul european de arestare, precum şi că, în România faptele pentru care este cercetată s-ar fi prescris în cursul anului 2023.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanţa de control judiciar notează că, potrivit dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiaşi text de lege statuează în sensul că:

"Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispoziţiile art. 85 şi următoarele din Legea nr. 302/2004 republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

În aceste coordonate de principiu, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă, respectând rigorile legii, prima instanţă a verificat temeinic îndeplinirea condiţiilor care legitimează punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 12.04.2024 de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar din Brest, în dosarul nr. x faţă de persoana solicitată A., în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârşirii a 25 de infracţiuni în perioada 01.02.2018 - 27.12.2019, constând în următoarele:

-Înşelăciune săvârşită între 4 aprilie 2019 şi 29 decembrie 2019 la Morlaix, Loperhet, Locquirec, Quemper Guezennec, Quimperlem Saint Cst Le guildo, Santec, Valux En Velin, Mir1bel, St Servais, Brest, Chateulin, Chateauneuf du Rhone, Tain L Hermitage, Chomerac, La batie Rolland, Montelimar, Romas Sur Isere, Naves, Tulle;

-Tentativă de înşelăciune la data de 8 aprilie 2019 la Morlaix;

-Abuz de încredere săvârşit între 1 februarie 2018 şi 29 februarie 2019 la Morlaix.

În fapt, s-a reţinut că B. şi A. au creat o schemă cu scopul de a realiza o legătură de încredere cu un terţ, astfel încât acesta să înfiinţeze o societate a cărui activitate constă în exportul în România de vehicule la mâna a doua achiziţionate din Franţa. În plus au împrumutat de al această terţă persoană autoturismul personal pentru a realiza o deplasare dus-întors în România, fără ca autoturismul să fi fost returnat terţei persoane. Prin urmare aceste fapte constituie un abuz de încredere în calitate de coautori.

Referitor la faptele de înşelăciune şi tentativă de înşelăciune, în fapt s-a reţinut că B. şi A., cu intenţia de a cumpăra maşini, au contactat victimele care aveau autoturisme la vânzare. Pentru acestea, B. şi/sau A., coautor al acestei scheme, au folosit cecuri dintr-un carnet de cecuri care nu aveau acoperire. Folosirea acestor mijloace de plată-carnet de cecuri şi card bancar cu ştampila societăţii şi numărul de înmatriculare la Registrul Comerţului ataşate la documente au inspirat încredere vânzătorilor de autoturisme. Inculpaţii acţionau împreună sau separat cu ocazia tranzacţiilor ţi în organizarea modului de operare. În plus, s-a dovedit că în timpul deplasărilor dus-întors în România, au continuat să aleagă autoturisme şi să contacteze vânzătorii şi să solicite altui condamnat să ridice bunurile. În consecinţă, schema pusă în aplicare constituie manevre frauduloase care aveau drept scop înşelarea vânzătorilor.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că infracţiunile ce formează obiectul mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară solicitantă intră în categoria faptelor prevăzute de art. 97 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, care dau loc la predare fără îndeplinirea condiţiei dublei incriminări.

Totodată, se reţine că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, infracţiunile pentru care a fost emis mandatul european de arestare fiind incriminate şi în legislaţia română în infracţiunea de abuz de încredere prev. de art. 238 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 1 la 5 ani şi tentativă la înşelăciune prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. rap. la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani şi 6 luni.

În acord cu instanţa de fond, se constată, pe de o parte, că nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii sau opţionale de refuz la predare, prevăzute în mod expres şi limitativ de art. 99 alin. (1) lit. a)-c) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar, pe de altă parte, că persoana solicitată nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitatea sa.

Referitor la susţinerea apărării cu privire la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul că autorităţile judiciare din Franţa, care au emis mandatul european de arestare, nu a citat-o şi a fost lipsit de o apărare efectivă la momentul emiterii mandatului european de arestare pe numele său, se observă că aceasta este lipsită de temeinicie, dat fiind faptul că acest motiv nu face parte din cele obligatorii sau facultative de refuz al predării. Înalta Curte notează că motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 vizează situaţiile în care persoana solicitată nu a fost citată, nu a fost asistată de apărător sau nu a fost prezentă la judecarea cauzei pe fond şi nu la emiterea mandatului european de arestare, motiv pentru care nu se poate afirma că nu i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul definit de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Mai mult, se observă că mandatul european de arestare a fost emis tocmai pentru efectuarea de cercetări de către autorităţile judiciare din Franţa, unde persoana solicitată are posibilitatea să-şi facă apărările ce le consideră de cuviinţă pentru dovedirea nevinovăţiei sale.

De asemenea, în considerarea dispoziţiilor prevăzute de art. 100 din Legea 302/2004 republicată, Înalta Curte notează că din actele şi lucrările existente la dosar rezultă că persoana solicitată nu este cercetată de către autorităţile judiciare române într-o altă cauză penală.

Contrar susţinerilor apărării, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că persoana solicitată nu este cercetată în România pentru aceleaşi fapte care fac obiectul mandatului european de arestare, întrucât din înscrisurile depuse rezultă faptul că plângerea formulată împotriva sa priveşte o presupusă faptă din luna ianuarie 2024, iar faptele pentru care a fost condamnată de către autorităţile judiciare din Franţa sunt săvârşite în perioada 2018-2019.

Aşadar, aspectele invocate de către contestatoare nu pot fi reţinute nici ca temei pentru refuzul executării mandatului, potrivit art. 99 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, dar nici ca temei pentru amânarea predării, potrivit art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Critica persoanei solicitate, în sensul că ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale potrivit legislaţiei penale române, context în care ar opera cazul facultativ de refuz al predării persoanei solicitate prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 republicată, nu poate fi primită, în cauză nefiind prescrisă executarea pedepsei potrivit art. 162 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 şi nu are relevanţă prescripţia răspunderii penale, câtă vreme se solicită predarea persoanei condamnate în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare.

Înalta Curte reţine că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, însă constată că în astfel de situaţii, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea poziţiei acesteia faţă de existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi la eventuale obiecţii în ceea ce priveşte identitatea, ceea ce s-a şi întâmplat în speţă.

În raport cu aspectele învederate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a autorizat predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare din Franţa şi, pe cale de consecinţă, în temeiul art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus arestarea acesteia pentru o perioadă de 30 de zile, în vederea predării.

În ceea ce priveşte măsura arestării în vederea predării, Înalta Curte reţine că aceasta este obligatorie în situaţia dată în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, legea nereglementând nicio alternativă.

Referitor la cererea de amânare a predării persoanei solicitată către autorităţile judiciare din Franţa, în raport de motivele familiare invocate se apreciază că nu sunt justificate în condiţiile în care au fost luate măsuri de către instanţa de fond, fiind sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, copiii aflându-se sub îngrijirea unor rude, astfel că predarea imediată a persoanei solicitate nu ar produce consecinţe grave asupra copiilor.

Astfel, sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, potrivit cărora:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a textelor care reglementează luarea măsurilor preventive pe parcursul procedurii, cât şi cu ocazia soluţionării cererii de punere în executare a unui mandat european cuprinse în art. 104 alin. (11) şi (13) din Legea nr. 302/2004 rezultă că măsura arestării este obligatorie şi se dispune de îndată atunci când s-a admis sesizarea şi s-a dispus predarea.

În acest sens, instanţa de control judiciar notează că dispoziţiile din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării.

În raport de cele ce preced, se constată că datele ce caracterizează persoana contestatoarei invocate cu ocazia dezbaterilor nu pot fi evaluate la acest moment pentru a se dispune o măsură preventivă mai blândă faţă de aceasta.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 51 din data de 29 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 340 RON va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 51 din data de 29 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarea-persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-persoană solicitată, în sumă de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2024.