Inadmissibility of constitutional exception for lack of pertinence to non-referral order
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the lower court's ruling that rendered the request to refer a constitutional question inadmissible, and ordered the appellant to pay 200 RON in judicial costs. The dispute involved a criminal proceeding where the appellant challenged a prosecutor's order not to refer the case for trial by filing a complaint and simultaneously invoking the unconstitutionality of Article 488^1(3)(b) of the Code of Criminal Procedure, alleging legislative incompleteness and procedural delays that risked statute of limitations. The court held that the exception was inadmissible because it lacked the requisite link to the resolution of the specific complaint against a non-referral order, as the challenged provision governed proceedings post-referral, and because the appellant failed to articulate valid constitutional grounds, merely asserting that the law was "incomplete" rather than arguing a breach of the Constitution. Key legal standards applied include the admissibility criteria of Article 29 of Law No. 47/1992, requiring that a constitutional exception be pertinent to the specific case and not target provisions already declared unconstitutional, alongside the requirement that the exception must have a concrete impact on the outcome of the primary proceeding.
Legislator headnote
AI generatedart. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 4881alin. (3) lit. b) C. proc. pen, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 275 alin. (2) C. proc. pen; Inadmissibility of constitutional exception for lack of pertinence to non-referral order: The dispute involved a criminal proceeding where the appellant challenged a prosecutor's order not to refer the case for trial by filing a complaint and simultaneously invoking the unconstitutionality of Article 488^1(3)(b) of the Code of Criminal Procedure, alleging legislative incompleteness and procedural delays that risked statute of limitations. The court held that the exception was inadmissible because it lacked the requisite link to the resolution of the specific complaint against a non-referral order, as the challenged provision governed proceedings post-referral, and because the appellant failed to articulate valid constitutional grounds, merely asserting that the law was "incomplete" rather than arguing a breach of the Constitution. Key legal standards applied include the admissibility criteria of Article 29 of Law No. 47/1992, requiring that a constitutional exception be pertinent to the specific case and not target provisions already declared unconstitutional, alongside the requirement that the exception must have a concrete impact on the outcome of the primary proceeding.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive to impose the obligation on the appellant to pay judicial costs to the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2024
Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de petentul A..
Curtea de apel a motivat în sensul că articolul invocat de petent, respectiv art. 4881alin. (3) lit. b) C. proc. pen.., nu are legătură cu soluţionarea prezentei cauze, deoarece obiectul acesteia este o plângere împotriva soluţiilor de retrimitere în judecată, excepţia invocată fiind contrară prevederilor art. (1), (2) şi (3) din art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Împotriva încheierii din 30 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024, a declarat recurs recurentul A..
În cererea scrisă, contestatorul a arătat că dosarul s-a aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti aproape un an de zile şi apoi a fost retrimis pentru completarea rechizitoriului dispusă în dosarul nr. x/2022. Au trecut peste doi ani de la plângerea iniţială din dosarul nr. x/2022 şi în cadrul contestaţiei înregistrată în dosarul nr. x/2024 judecătorul nu a dispus citarea până la primul termen de judecată din 15.03.2024, iar "infractorii pot scăpa astfel de pedeapsa prin invocarea prescripţiei". Petentul a precizat că a depus cerere privind tergiversarea cauzei, însă poate fi respinsă întrucât "art. 488 indice 1 alin. (3) lit. b) este incomplet".
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Conform art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care au legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".
Din interpretarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor patru cerinţe:
- excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;
- excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;
- excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. O asemenea condiţie este consecinţa caracterului general obligatoriu şi al efectelor erga omnes al deciziilor Curţii Constituţionale;
- excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Textul de lege instituie o obligaţie în sarcina instanţei de a verifica legalitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituţional al acesteia.
În aplicarea legii, instanţa de judecată realizează o verificare numai asupra admisibilităţii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia respectivă. Excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze dacă scopul pentru care a fost prevăzută de lege este îndeplinit în cauză.
În ceea ce priveşte existenţa unei legături efective între cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi soluţionarea cauzei, prin decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală (nepublicată) s-a reţinut că această analiză trebuie făcută în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.
Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."
Din perspectiva considerentelor anterior menţionate, în speţă, excepţia a fost invocată într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată, la cererea uneia dintre părţi, are în vedere neconstituţionalitatea art. 4881 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.., care reglementează contestaţia privind durata procesului după trimiterea în judecată, iar textul de lege criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Referitor la condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, se constată că dosarul în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a avut ca obiect plângerea formulată de petentul A. împotriva Ordonanţei nr. 9/II/2/2024, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Înalta Curte constată că prevederile criticate din perspectiva neconformităţii cu legea fundamentală nu au o înrâurire asupra soluţionării prezentei cauze aflate în faza de urmărire penală, având în vedere că excepţia a fost invocată în cadrul unei plângeri împotriva unei soluţii a procurorului de netrimitere în judecată. Aşadar, în acord cu susţinerile instanţei care a pronunţat încheierea recurată, se constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea dosarului, declararea neconstituţionalităţii textului de lege nefiind de natură să producă un efect concret în cauză.
Pe de altă parte, se constată că autorul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, susţinând că art. 4881 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.. este un text de lege "incomplet". Astfel, petentul urmăreşte ca, în urma unei eventuale pronunţări de către Curtea Constituţională a unei decizii de admitere a excepţiei astfel invocate, să se modifice textul de lege menţionat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 30 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din 30 aprilie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2024.