Proportionality of protective seizure on defendant’s real estate to secure civil damages for fraud in inheritance documents.

Şedinţa publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 24 din 26 martie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă A. şi, în baza art. 249 C. proc. pen.. şi a deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B., până la concurenţa valorii pagubei de 275.000 euro. S-a dispus ca măsurile asigurătorii să fie aduse la îndeplinire de executorul judecătoresc.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, la 22 februarie 2024, partea civilă A. a solicitat luarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor mobile, inclusiv conturi bancare şi bunuri imobile aparţinând inculpatului B., în vederea reparării pagubelor ce i-au fost cauzate, până la concurenţa sumei de 275.000 euro.

În cauză, s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de fals intelectual în forma continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Partea civilă a susţinut că prin săvârşirea acestor infracţiuni de către inculpat i s-a cauzat paguba indicată anterior, fiind înlăturată de la moştenirea mamei sale, C., fără să-şi fi exprimat voinţa în acest sens, imobilul fiind vândut conform contractului de vânzare-cumpărare, având încheierea de autentificare nr. x/22.08.2019. Totodată, rămânând fără locuinţă, s-a dispus evacuarea copiilor săi şi ai surorii, în luna decembrie 2019, aceştia rămânând fără locuinţă.

Pentru ca inculpatul să nu poată înstrăina bunurile pe care le posedă şi care pot servi la acoperirea prejudiciului ce i s-a cauzat, partea civilă A. a solicitat instituirea unui sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului B., până la concurenţa valorii probabile ce i s-a cauzat, în sumă de 275.000 euro.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 249 C. proc. pen.

Analizând cererea instituire măsuri asigurătorii formulată de partea civilă, Curtea de Apel Craiova a constatat următoarele:

Procedura luării şi contestării măsurilor asiguratorii în cursul urmăririi penale este reglementată în dispoziţiile art. 249-250 C. proc. pen.

Curtea de Apel Craiova a reţinut că măsurile asigurătorii sunt acele măsuri procesuale cu caracter real care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului, inculpatului sau părţii responsabile civilmente, în vederea confiscării speciale, a confiscării extinse, executării pedepsei amenzii ori a acoperirii despăgubirilor civile, măsuri ce constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile prin instituirea unui sechestru asupra acestora. Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă, ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă.

Atunci când se dispune luarea unei măsuri asigurătorii, trebuie avute în vedere mai multe valori implicate în cauză, respectiv se impune o evaluare a prejudiciului produs prin infracţiune, astfel încât valoarea bunurilor sechestrate ce ar urma să fie valorificate în vederea despăgubirii părţii civile să fie cât mai apropiată de valoarea prejudiciului pretins.

Scopul mediat al măsurilor asigurătorii, adică motivul principal pentru care se dispune măsura, constă în repararea pagubei produse prin infracţiune, iar scopul imediat este de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care formează obiectul măsurii.

Pentru a se înţelege noţiunea de pagubă produsă prin infracţiune, s-a reţinut că aceasta constă în prejudiciul creat de făptuitor, respectiv rezultatele dăunătoare ale faptei sale, de natură patrimonială sau morală, consecinţe ale încălcării sau vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale unei persoane, fizice sau juridice, drepturi şi interese apărate printr-o normă de drept.

Un prejudiciu este cert atunci când existenţa lui este sigură, neîndoielnică şi, totodată, poate fi stabilită întinderea sa în prezent. Sunt certe toate prejudiciile actuale şi prejudiciile viitoare şi sigure. Un prejudiciu este cert nu numai când este determinat ci şi atunci când este determinabil, adică atunci când sunt cunoscute criteriile în baza cărora poate fi evaluat, aşa cum sunt textele de lege din Codul de procedură fiscală.

Prima instanţă a reţinut că, în cauză, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 01 februarie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B., pentru comiterea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., întrucât, la 19.02.2019, în calitate de notar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu a procedat la verificarea şi stabilirea identităţii părţii, înainte de autentificarea înscrisului, astfel încât să se asigure că persoana care participă la încheierea actului şi îl semnează este aceeaşi cu persoana menţionată în cuprinsul actului respectiv, constatând că cea care s-a prezentat la sediul biroului său nu este A.

şi acceptând ca această persoană, respectiv coinculpata D., să semneze în locul persoanei vătămate A. declaraţia de renunţare la succesiune pe care a autentificat-o apoi prin încheierea nr. 385/19.02.2019, totodată, nu a refuzat îndeplinirea actului notarial, în speţă redactarea şi autentificarea declaraţiei de renunţare la moştenire, deşi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale întrucât persoana care s-a prezentat în faţa sa nu era A., prejudiciind-o astfel pe partea civilă A. prin aceea că a fost înlăturată de la moştenirea mamei sale C., fără a-şi fi exprimat voinţa în acest sens, nefiind menţionată ca moştenitor legal în cuprinsul certificatului de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B.

şi nebeneficiind de cota ce i se cuvenea din imobilele care făceau parte din masa succesorală stabilită de către acelaşi inculpat, partea care îi revenea din moştenire fiind vândută ulterior; totodată, în perioada 19.02.2019-26.02.2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de notar public, inculpatul a falsificat încheierea de autentificare a declaraţiei nr. 385 la 19.02.2019, atestând în mod nereal în cuprinsul acesteia faptul că în faţa sa s-a prezentat A., care, după ce a citit actul, a declarat că i-a înţeles conţinutul, că cele scrise în act reprezintă voinţa sa, a consimţit la autentificarea înscrisului şi a semnat unicul exemplar, precum şi toate anexele, deşi ştia că A. nu a fost prezentă în biroul notarial şi nu a semnat declaraţia respectivă; a falsificat încheierea finală nr. 123/2019 la 26.02.2019, întrucât a consemnat în fals în cuprinsul acesteia că, în calitate de notar public, constată că A. este străină de succesiune prin renunţare în termen conform declaraţiei autentificate sub nr. x/19.02.2019, deşi ştia că A. nu a renunţat la moştenire şi nu a semnat declaraţia respectivă; a falsificat certificatul de moştenitor nr. 85 la 26.02.2019 consemnând în fals în cuprinsul acestuia că A. a renunţat la succesiune, conform art. 1120 C. civ.

şi potrivit declaraţiei autentificate sub nr. x/19.02.2019, deşi ştia că A. nu a renunţat la moştenire şi nu a semnat declaraţia respectivă.

Curtea de Apel Craiova a reţinut, totodată, că prin cererea depusă la 03.05.2023 în dosarul nr. x/2023, persoana vătămată A. s-a constituit parte civilă cu suma de 275.000 euro, din care 75.000 euro reprezintă contravaloarea imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/22.08.2019, iar diferenţa de 200.0000 euro - daune morale.

Contrar apărării formulate de inculpat, instanţa a reţinut că cererea de constituire parte civilă a fost formulată în termenul legal instituit prin prevederile art. 20 C. proc. pen.., anterior începerii cercetării judecătoreşti, care a debutat la data de 09 februarie 2024. S-a apreciat că este lipsit de importanţă faptul că cererea de constituire parte civilă a fost depusă în faza camerei preliminare în dosarul nr. x/2023.

Cu privire la motivele formulate de inculpatul B., în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii, Curtea de Apel Craiova a reţinut că din probele administrate în cauză, chiar dacă nu înlătură prezumţia de nevinovăţie care subzistă în favoarea acestuia, rezultă indicii cu privire la faptul că inculpatul ar fi putut comite faptele pentru care este cercetat.

S-a menţionat că în procedura prevăzută de art. 2502 C. proc. pen.., rolul judecătorului în cenzurarea unor eventuale imprecizii ale acuzaţiilor penale este extrem de limitat, ceea ce determină, în contextul exigenţelor principiului separării funcţiilor judiciare, o analiză a cauzei doar în limitele prezentului cadru procesual, fără a se putea antama decât tangenţial şi aspecte ce ţin de vinovăţia şi faptele pentru care este cercetat inculpatul.

S-a reţinut că argumentele invocate de inculpatul B. în susţinerea cererii de respingere a măsurii asigurătorii, respectiv faptul că nu există niciun indiciu, niciun mijloc de probă care să conducă, în acest moment procesual, la aprecierea săvârşirii infracţiunilor pentru care este cercetat, privesc fondul cauzei şi vor fi analizate în cadrul dosarului nr. x/2023

Curtea de Apel Craiova a constatat că la dosar există probe suficiente din care rezultă suspiciunea că inculpatul a acceptat ca inculpata D. să semneze în locul persoanei vătămate A. declaraţia de renunţare la succesiune, pe care a autentificat-o apoi prin încheierea nr. 385/19.02.2019, falsificând ulterior certificatul de moştenitor nr. 85 la 26.02.2019, consemnând în fals în cuprinsul acestuia că A. a renunţat la succesiune, prejudiciind-o astfel pe partea civilă A. prin înlăturarea de la moştenirea mamei sale C., fără a-şi fi exprimat voinţa în acest sens (aflându-se în imposibilitate obiectivă de a semna fiind în detenţie pe teritoriul statului italian).

Reţinând acelaşi context argumentativ, Curtea de Apel Craiova a constatat că motivele de critică formulate de inculpat vizează, în realitate, situaţia de fapt reţinută de procuror şi, implicit, a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care acesta este cercetat, ce nu pot face, însă, obiectul prezentei cereri.

În schimb, s-a constatat că apărarea inculpatului vizând lipsa unei proporţionalităţi a instituirii măsurilor asiguratorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, a conturilor prin raportare la valoarea prejudiciului supraestimat, se verifică în cauză. Astfel, deşi în această etapă nu se poate face o estimare exactă a cuantumului prejudiciului suferit de partea civilă, totuşi o privire de ansamblu asupra naturii şi valorii pretenţiilor se impune a fi realizată.

Concret, plecând de la starea de fapt, partea civilă, una dintre cei patru moştenitori ai defunctei C. reclamă un prejudiciu ce reprezintă de fapt valoarea întregii mase succesorale a defunctei, dar şi drepturile celorlalţi comoştenitori. Or, în condiţiile în care dispoziţiile civile, art. 963-972 C. civ., dispun asupra cotelor legale cuvenite moştenitorilor din clasa I în concurs cu soţul supravieţuitor, practic, cota părţii civile A. asupra averii lăsate de mama sa defunctă ar fi de 1/8 părţi (fiind avut în vedere faptul că bunurile erau dobândite în timpul căsătoriei), astfel că, şi în opinia instanţei, admiterea cererii de instituire a măsurilor asiguratorii asupra averii în totalitate a inculpatului ar fi disproporţionată.

De altfel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în Decizia nr. 19/2017 (publicată în Monitorul Oficial nr. 953/4.12.2017), a reţinut că "Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)".

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi exigenţelor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană, atât la luarea măsurii asiguratorii a sechestrului, cât şi pe perioada în care aceasta este menţinută, trebuie respectat testul de proporţionalitate pentru ca măsura prin scopul urmărit să nu se transforme într-o sarcină excesivă pentru persoana ale cărei bunuri sunt indisponibilizate (cauza Forminster Enterprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 2008).

Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată întrucât măsurile asiguratorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, întrucât proprietarul acestor bunuri pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

Restabilirea relaţiilor sociale ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni presupune atât sancţionarea celor vinovaţi, ca mijloc de constrângere, reeducare a celor ce au săvârşit astfel de fapte şi prevenire, dar şi repararea pagubelor produse, cum este cazul speţei.

Orice ingerinţă în folosirea proprietăţii trebuie să răspundă exigenţei de proporţionalitate şi să fie menţinut un echilibru just între cerinţele de interes general ale comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Prin urmare, Curtea de Apel Craiova a reţinut că ceea ce prezintă relevanţă este faptul dacă, în raport cu circumstanţele concrete ale cauzei, măsura este proporţională cu scopul urmărit şi dacă a fost menţinut un just echilibru între cerinţele de interes general şi protejarea dreptului persoanei fizice la respectarea bunurilor sale.

Este evident că scopul urmărit de legiuitor este unul legitim, măsura fiind dispusă pentru repararea pagubei produse prin săvârşirea infracţiunii, garantând astfel că utilizarea bunurilor sau posibila lor valorificare ulterioară de către persoanele vizate de ancheta penală nu împiedică recuperarea prejudiciului şi nici nu poate aduce beneficii inculpatului.

Aşa fiind, Curtea de Apel Craiova a reţinut că luarea măsurii asiguratorii doar cu privire la bunurile imobile deţinute de inculpat respectă testul proporţionalităţii raportat la existenţa ingerinţei asupra dreptului de dispoziţie a bunurilor, dar şi a valorii prejudiciului estimat de partea civilă.

Pentru toate aceste considerente, prima instanţă a admis, în parte, cererea formulată de partea civilă A. şi, în raport cu prevederile art. 249 C. proc. pen.. şi deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B., până la concurenţa valorii pagubei de 275.000 euro.

Împotriva încheierii nr. 24 din 26 martie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, a formulat contestaţie inculpatul B..

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul inculpat B. a arătat că, în raport cu lucrările dosarului, cuantumul prejudiciului care i-a fost imputat, ca urmare a cererii de constituire parte civilă şi a cererii subsecvente de instituire a măsurii asigurătorii, este unul disproporţionat.

Cu toate că instanţa a apreciat că cererea este admisibilă, contestatorul a considerat că, din punct de vedere al oportunităţii unei asemenea cereri, aceasta trebuia respinsă, dovadă fiind faptul că, la scurt timp după pronunţarea încheierii atacate (nouă zile), instanţa de fond a dispus ridicarea măsurii asigurătorii.

Contestatorul a precizat că întrucât este executorie încheierea contestată (asemenea ordonanţelor prin care se dispun măsuri asigurătorii), pot fi oricând indisponibilizate bunurile sale. Sub acest aspect, a arătat că partea civilă intenţionează să întreprindă demersurile necesare în sensul indisponibilizării şi notificării Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară cu privire la existenţa sechestrului asigurător.

Drept urmare, contestatorul inculpat B. a solicitat admiterea contestaţiei, desfiinţarea încheierii atacate şi respingerea cererii formulate de partea civilă A. privind instituirea măsurii asigurătorii.

Examinând încheierea contestată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

În cauză, inculpatul B. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2019 din 01 februarie 2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale) şi abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Cu privire la inculpatul B., în actul de sesizare s-au reţinut următoarele:

Fapta inculpatului B. care, la 19.02.2019, în calitate de notar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţie, nu şi-a îndeplinit obligaţia legală prevăzută de dispoziţiile art. 85 teza a II-a, art. 90 alin. (2) şi art. 91 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, respectiv aceea de a proceda la verificarea şi stabilirea identităţii părţii, înainte de autentificarea înscrisului, astfel încât să se asigure că persoana care participă la încheierea actului şi îl semnează este aceeaşi cu persoana menţionată în cuprinsul actului respectiv, constatând că cea care s-a prezentat la sediul biroului său nu este A. şi acceptând ca această persoană, respectiv inculpata D., să semneze în locul persoanei vătămate A. declaraţia de renunţare la succesiune pe care a autentificat-o apoi prin încheierea nr. 385/19.02.2019 şi obligaţia legală prevăzută de art. 86 raportat la art. 140 şi art. 141 din Legea nr. 36/1995, respectiv aceea de a refuza îndeplinirea actului notarial, în speţă redactarea şi autentificarea declaraţiei de renunţare la moştenire, deşi a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile legale întrucât persoana care s-a prezentat în faţa sa nu era A., prejudiciind-o astfel pe persoana vătămată A. prin aceea că a fost înlăturată de la moştenirea mamei sale C. fără a-şi fi exprimat voinţa în acest sens, nu a fost menţionată ca moştenitor legal în cuprinsul certificatului de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de către inculpatul B. şi nu a beneficiat de cota ce i se cuvenea din imobilele care făceau parte din masa succesorală stabilită de către acelaşi inculpat, partea care îi revenea din moştenire fiind vândută ulterior martorei E. de către F., în calitate de unic moştenitor legal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Deopotrivă, s-a reţinut că faptele inculpatului B., constând în aceea că, în perioada 19.02.2019-26.02.2019, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de notar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a falsificat încheierea de autentificare a declaraţiei nr. 385 la 19.02.2019, atestând în mod nereal în cuprinsul acesteia că în faţa sa s-a prezentat A. care, după ce a citit actul, a declarat că i-a înţeles conţinutul, că cele scrise în act reprezintă voinţa sa, a consimţit la autentificarea înscrisului şi a semnat unicul exemplar, precum şi toate anexele, deşi ştia că A. nu a fost prezentă în biroul notarial şi nu a semnat declaraţia respectivă, a falsificat încheierea finală nr. 123/2019 la 26.02.2019, întrucât a consemnat în fals în cuprinsul acesteia că, în calitate de notar public, constată că A. este străină de succesiune prin renunţare în termen conform declaraţiei autentificate sub nr. x/19.02.2019, deşi ştia că A. nu a renunţat la moştenire şi nu a semnat declaraţia respectivă şi a falsificat certificatul de moştenitor nr. 85 la 26.02.2019, consemnând în fals în cuprinsul acestuia că A. a renunţat la succesiune, conform art. 1120 C. civ. şi potrivit declaraţiei autentificate sub nr. x/19.02.2019, deşi ştia că A. nu a renunţat la moştenire şi nu a semnat declaraţia respectivă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. de art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (3 acte materiale).

Prin încheierea împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie (nr. 24 din 26 martie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023) a fost admisă, în parte, cererea formulată de partea civilă A. şi, în baza art. 249 C. proc. pen.. şi a deciziei nr. 19/2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B., până la concurenţa valorii pagubei de 275.000 euro.

Procedând la verificarea încheierii atacate, instanţa reţine următoarele:

Prealabil, Înalta Curte notează că potrivit dispoziţiilor art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen.., procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune (alin. (1). Măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora (alin. (5).

În jurisprudenţa europeană în materia drepturilor omului, s-a statuat că orice ingerinţă în drepturile protejate de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale trebuie să fie prevăzută de lege, pentru a exclude caracterul arbitrar, să fie justificată de un interes public sau general legitim şi, nu în ultimul rând, să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general ale comunităţii şi cele privind protecţia drepturilor fundamentale ale persoanei. Referitor la proporţionalitatea dintre ingerinţa statului în dreptul recunoscut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie şi interesul urmărit prin instituirea unei măsuri asigurătorii/de confiscare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta trebuie analizată, în funcţie de circumstanţele cauzei şi natura ingerinţei în discuţie, prin raportare la mai mulţi factori relevanţi, precum durata măsurii şi valoarea bunurilor supuse acesteia (cauza OOO Avrora Maloetazhnoe Stroitelstvo împotriva Rusiei, hotărârea din 07 aprilie 2020, paragr. 69; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 87), necesitatea menţinerii măsurii, având în vedere desfăşurarea procedurii penale şi consecinţele acesteia asupra părţii interesate (cauza Lachikhina împotriva Rusiei, hotărârea din 10 octombrie 2017, paragr. 59), comportamentul reclamantului şi al autorităţilor statului care intervin, prin raportare şi la complexitatea cauzei (cauza Forminster Enterprises Limited împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 09 octombrie 2008, paragr. 75), disponibilitatea unei căi de atac efective, inclusiv accesul la instanţe, prin care un reclamant poate contesta măsura asigurătorie/confiscarea (cauza Benet Czech, spol. sr.o. împotriva Republicii Cehe, hotărârea din 21 octombrie 2010, paragr. 49; cauza Credit Europe Leasing IFN S.A. împotriva României, hotărârea din 21 iulie 2020, paragr. 83 şi 87).

Unul dintre criteriile ce trebuie evaluate în prezenta procedură îl reprezintă proporţionalitatea dintre scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii şi restrângerea dreptului de proprietate al unei persoane acuzate, aspect ce trebuie analizat indiferent de modul în care legiuitorul a reglementat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege ori ca fiind lăsată la aprecierea organului judiciar, având în vedere caracterul real al respectivelor măsuri procesuale, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin suspectului sau, după caz, inculpatului, afectând atributul dispoziţiei juridice şi materiale, de vreme ce proprietarul pierde dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 19/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Astfel, s-a reţinut că "Instituirea unei măsuri asigurătorii obligă organul judiciar să stabilească un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul pentru care măsura a fost dispusă (de exemplu, în vederea confiscării bunurilor), ca modalitate de asigurare a interesului general, şi protecţia dreptului persoanei acuzate de a se folosi de bunurile sale, pentru a evita să se impună o sarcină individuală excesivă. Proporţionalitatea dintre scopul urmărit la instituirea măsurii şi restrângerea drepturilor persoanei acuzate trebuie asigurată indiferent de modul în care legiuitorul a apreciat necesitatea dispunerii sechestrului, ca decurgând din lege sau ca fiind lăsată la aprecierea judecătorului. Condiţia decurge atât din art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cât şi din art. 53 alin. (2) din Constituţia României, republicată (măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii)."

Examinând în aceste coordonate apărările formulate de contestatorul inculpat B., instanţa reţine următoarele:

În cauză, în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, măsura asigurătorie nu este proporţională cu scopul reparatoriu urmărit, având în vedere cota parte care i-ar reveni părţii civile din bunurile înscrise în certificatul de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B..

În acest sens, Înalta Curte constată că, aşa cum rezultă din actele dosarului, A. (alături de celelalte trei surori şi tatăl supravieţuitor), are vocaţie succesorală la moştenirea defunctei C., în calitate de descendentă a acesteia, masa succesorală fiind compusă din cota de 1/2 părţi din terenul intravilan în suprafaţă de 528 mp, împreună cu C1 - locuinţă compusă din chirpici, cu suprafaţa de 69 mp şi C2 - anexă cu suprafaţa construită de 42 mp, imobil înscris în CF nr. x al localităţii Băileşti, judeţul Dolj (potrivit certificatului de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de Biroul Individual Notarial B., cota de 1/2 din imobil reprezintă cota de bun comun a defunctei, aşa cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2011, eliberat de BNP B., cu sediul în municipiul Băileşti, judeţul Dolj, restul de 1/2 parte din imobil formând cota parte de drept comun a soţului supravieţuitor F.).

Părţii civile A. şi celorlate trei surori, G., H., I. (în calitate de descendente ale defunctei) le-ar reveni o cotă de 3/4 din masa succesorală, iar soţului supravieţuitor, F., 1/4 din masa succesorală (În concurs cu soţul supravieţuitor, descendenţii defunctului, indiferent de numărul lor, culeg împreună trei sferturi din moştenire - art. 975 alin. (3) C. civ.). Cota de 3/4 din masa succesorală care se cuvine descendenţilor de gradul I se stabileşte în mod egal, în funcţie de numărul lor (art. 975 alin. (4) C. civ.).

Aşadar, partea civilă ar fi beneficiara unei cote de 3/16 (cota de 3/4 din masa succesorală împărţită la cei patru descendenţi ai defunctei) din masa succesorală a defunctei C., care, aşa cum s-a arătat anterior, este compusă din cota de 1/2 părţi din terenul intravilan în suprafaţă de 528 mp, împreună cu C1 - locuinţă compusă din chirpici, cu suprafaţa de 69 mp şi C2 - anexă cu suprafaţa construită de 42 mp, imobil înscris în CF nr. x al localităţii Băileşti.

Vocaţia părţii civile la despăgubiri se limitează doar la terenul în suprafaţă de 528 mp, având în vedere că doar acest bun, care este indicat în certificatul de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B., se regăseşte şi în contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 1963 din 22.08.2019 de Biroul Individual Notarial J. (conform menţiunilor din acest din urmă act, construcţiile C1 şi C2, dobândite prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 882/13.07.2011 de BNP B., au fost demolate, conform autorizaţiei de desfiinţare nr. 18 emisă la 17.05.2022 de Primăria Băileşti şi procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 17.05.2013, ulterior pe terenul intravilan fiind edificate, ca bun propriu al vânzătorului, F., construcţiile C3, C4 şi C5, în baza autorizaţiei de construire nr. 45 emisă la 15.07.2019 de Primăria Municipiului Băileşti, procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x din 29.07.2019, aşa cum rezultă din certificatul de atestare a edificării/extinderii construcţiei nr. x/06.08.2019 emis de Primăria Municipiului Băileşti).

Prin urmare, părţii civile A. i-ar reveni o cotă de 3/32 părţi din terenul în suprafaţă de 528 mp înscris în certificatul de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B., cota acesteia fiind puţin mai mare în situaţia în care se va constata că ceilalţi trei descendenţi au renunţat la succesiune.

În ceea ce priveşte instituirea măsurii asigurătorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului B., până la concurenţa valorii probabile a daunelor morale solicitate de partea civilă, în cuantum de 200.000 euro (cuantumul total al despăgubirilor solicitate de A. fiind de 275.000 euro, din care 75.000 euro reprezintă contravaloarea imobilului de a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.08.2019), Înalta Curte constată că partea civilă a susţinut că, urmare a vânzării imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.08.2019, s-a dispus evacuarea copiilor săi şi ai surorii sale, în luna decembrie 2019, aceştia rămânând fără locuinţă, însă aceasta nu a solicitat administrarea vreunei probe în dovedirea acestei susţineri.

Este adevărat că apărările vizând cuantumul eventualului prejudiciu sunt unele care privesc fondului cauzei, excedând prezentului cadru procesual (contestaţie formulată împotriva unei încheieri prin care s-a instituit sechestrul asiguratoriu asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul B., până la concurenţa valorii pagubei de 275.000 euro), însă, având în vedere cota parte care i-ar reveni părţii civile din bunurile înscrise în certificatul de moştenitor nr. x/26.02.2019 emis de inculpatul B., respectiv de 3/32 părţi din terenul în suprafaţă de 528 mp înscris în acest certificat de moştenitor, precum şi faptul că partea civilă nu a solicitat administrarea vreunei probe în dovedirea cuantumului ridicat al daunelor morale solicitate, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual, măsura asigurătorie nu este proporţională cu scopul reparatoriu urmărit. De altfel, până la data judecării prezentei contestaţii, Curtea de Apel Craiova a soluţionat deja cauza în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 66 din 02 aprilie 2024, acordând părţii civile daune materiale în cuantum de 1.138,5 RON şi daune morale în cuantum de 15.000 RON.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 24 din 26 martie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023, va desfiinţa încheierea contestată şi rejudecând, va respinge cererea formulată de partea civilă A. privind instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului B..

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) C. proc. pen.., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia formulată de inculpatul B. împotriva încheierii nr. 24 din 26 martie 2024 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2023.

Desfiinţează încheierea contestată şi rejudecând:

Respinge cererea formulată de partea civilă A. privind instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 aprilie 2024.