Cassation scope: Limits on factual re-evaluation for usury charges terminated by statutory prescription

Şedinţa publică din data de 15 mai 2024

Asupra recursurilor în casaţie, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 153 din 28 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova a fost respinsă cererea inculpatului A. de înlăturare de la dosarul cauzei a procesului-verbal întocmit la data de 11.11.2014 de către organele de cercetare penală, ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpaţilor A., B. şi C. este reprezentată de C. pen. din 1969 şi Legea nr. 216/2011, iar în privinţa inculpatului A. - şi de Legea nr. 656/2002 în varianta anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 125/2017, şi, în consecinţă:

În baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală, a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: camătă, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală, a fost achitat inculpatul B., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: complicitate la camătă, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; camătă, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011.

În baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. civ. penală, a fost achitat inculpatul C., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: complicitate la camătă, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011; camătă, prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 216/2011.

S-a luat act că inculpaţii A. şi C. au fost reţinuţi, arestaţi preventiv şi arestaţi la domiciliu în perioada 15.11.2014 - 17.12.2014 inclusiv, iar inculpatul B. - reţinut în ziua de 15.11.2014.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. civ. penală, a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză de persoanele vătămate D. şi E..

S-a luat act că persoana vătămată F. şi-a retras cererea de constituire parte civilă.

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. civ. penală, s-a menţinut sechestrul asigurător instituit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin ordonanţa emisă la data de 14.11.2014 în dosarul nr. x/2014 asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor, urmând ca această măsură să înceteze de drept dacă părţile civile nu introduc acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

A fost respinsă ca nefondată contestaţia formulată de petenta G. împotriva măsurii asigurătorii a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. 376/P/2014 din 14.11.2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 404 alin. (4) lit. f) rap. la art. 255 C. proc. civ. penală, s-a dispus restituirea următoarelor lucruri: către inculpatul A.: - suma de 225.550 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; suma de 6.950 RON, consemnata la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; două ceasuri: marca x seria x şi marca x seria x; bijuterii din metal galben după cum urmează: brăţară de damă (model x, metal galben auriu în lungime de aprox. 22 cm), verighetă (metal galben, prezentând două rânduri de pietre de culoare mov şi albe), inel de damă (metal galben, prezentând mai multe pietricele albe), inel de damă (metal galben, prezentând două sfere cu pietricele albe), o pereche cercei de damă (metal galben, sub forma unor spirale cu lungime de aprox. 6 cm. fiecare), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe faţă "Maica Domnului şi pruncul", iar pe verso "Isus", cu diametru aprox. 4 cm), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe faţă "Maica Domnului", cu diametru aprox. 4,5 cm), lanţ (metal galben, lungimea de aprox. 44 cm); telefon mobil marca x, serie x, cu cartelă sim; către inculpatul B.: suma de 24.000 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; către inculpatul C. - suma de 10 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x/5-B, telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x şi telefon mobil marca x model x x şi acumulator x seria x.

S-a respins cererea petentei G. de restituire a bijuteriilor ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului A., ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, părţile civile D. şi E., inculpatul A. şi petenta G..

II. Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, părţile civile D. şi E., inculpatul A. şi petenta G..

Prin decizia penală nr. 715 din 05 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016, s-au decis următoarele:

I) În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi părţile civile D. şi E. împotriva sentinţei penale nr. 153 din data de 28 iunie 2021 pronunţate de Tribunalul Prahova, care a fost desfiinţată, în parte, şi pronunţând o nouă hotărâre:

S-a constatat că potrivit încheierii din data de 26 martie 2020 şi deciziei penale nr. 347 din data de 25 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, în dosarul nr. x/2016, în cauză se aplică dispoziţiile Noului C. pen., iar în privinţa inculpatului A., legea penală mai favorabilă în referire la infracţiunea de spălare a banilor este reprezentată de Legea nr. 656/2002, art. 29 alin. (1) lit. a) forma în vigoare la data de 01 februarie 2014.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu referire la decizia nr. 67/25 octombrie 2022 pronunţată de Î.C.C.J.-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întemeiată pe efectele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 297/26.04.2018 şi nr. 358/26.05.2022, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor A. pentru comiterea infracţiunii de camătă, prev. de art. 351 C. pen., B. pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la camătă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prev. de art. 351 C. pen. şi C., pentru comiterea infracţiunilor de camătă prev. de art. 351 C. pen. şi complicitate la camătă, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen.

În temeiul disp. art. 14 şi art. 397 C. proc. pen. au fost admise, în parte, acţiunile civile formulate de părţile civile D. şi E..

Au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., în solidar, la plata sumei de 173.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, către partea civilă D., cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost obligat inculpatul B. la plata sumei de 110.000 RON către partea civilă E., cu titlu de despăgubiri materiale.

În temeiul disp. art. 112 lit. e) C. pen. s-a confiscat de la inculpatul B. sumele de 10.000 euro, 1650 euro şi 169.500 RON, reprezentând contravaloarea împrumutului acordat părţii civile F. şi dobânzi plătite de aceasta.

În temeiul art. 255 C. proc. pen. s-a ridicat măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 376/P/2014 din data de 14 noiembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti cu privire la autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x, restituit de procuror în cursul urmăririi penale, potrivit ordonanţei nr. 376/P/2014 din data de 22 decembrie 2014, aflată la fila x dup.

În temeiul disp. art. 347 C. proc. pen. s-a menţinut sechestrul asigurator instituit prin ordonanţa nr. 376/P/2014 din data de 14 noiembrie 2014 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B., în vederea acoperirii despăgubirilor civile, a cheltuielilor judiciare şi a sumei confiscate, şi după cum urmează:

A.: - teren intravilan cu număr cadastral x cu suprafaţa din acte de 1500 mp şi măsurată 1483 mp, înscris în cartea funciară nr. x a Municipiului Câmpina (nr. CF vechi: x Nr. cadastral vechi: x);

- teren intravilan cu număr cadastral x cu suprafaţa măsurată 239 mp, având pe acesta următoarele construcţii magazin +depozit anexe +birouri, cu nr. cadastrale x, înscrise în cartea funciară nr. x a Municipiului Ploieşti;

- apartament 2 camere plus dependinţe cu număr cadastral x;-17 cu suprafaţă de 58,42 mp, înscris în cartea funciară nr. x a oraşului Sinaia;

- unitatea comercială MAGAZIN nr. 203 I. în regim p+demisol (depozit) cu număr cadastral x;-;-a cu suprafaţă de 240 mp înscris în cartea funciară nr. x a oraşului Buşteni) Nr. CF vechi: x);

- spaţiu comercial compus din două camere şi dependinţe cu nr. cadastral x;0;1 cu suprafaţa măsurată 98 mp, înscrise în cartea funciară nr. x a oraşului Sinaia (Nr. CF vechi: x provenită din conversie CF x;

- autoturism x, model x cu număr identificare x şi serie motor x, culoare albastru.

B.: autoturismul x cu număr de identificare x şi serie motor x culoare negru aparţinând inculpatului B..

În baza art. 422 cu referire la art. 2501 alin. (4) şi art. 249 C. proc. pen. şi art. 397 C. proc. pen. s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 24.400 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014, ridicată cu ocazia percheziţiei domiciliare de la inculpatul B., până la plata despăgubirilor civile, a cheltuielior judiciare şi a sumei confiscate.

S-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra următoarelor bunuri mobile aparţinând inculpatului C., până la plata despăgubirilor civile şi a cheltuielior judiciare:

- suma de 10 euro, consemnata la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014;

- telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x/5-B;

- telefon mobil marca x model x cu acumulator x seria x;

- telefon mobil marca x model x x şi acumulator x seria x.

S-a menţinut dispoziţia primei instanţe în sensul restituirii către inculpatul A. a următoarelor bunuri:

- suma de 225.550 euro, consemnată la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; suma de 6.950 RON, consemnata la H. - Sucursala Ploieşti, conform recipisei nr. x din 19.11.2014; două ceasuri: marca x seria x şi marca x seria x; bijuterii din metal galben după cum urmează: brăţară de damă (model x, metal galben auriu în lungime de aprox. 22 cm), verighetă (metal galben, prezentând două rânduri de pietre de culoare mov şi albe), inel de damă (metal galben, prezentând mai multe pietricele albe), inel de damă (metal galben, prezentând două sfere cu pietricele albe), o pereche cercei de damă (metal galben, sub forma unor spirale cu lungime de aprox. 6 cm. fiecare), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe faţă "Maica Domnului şi pruncul", iar pe verso "Isus", cu diametru aprox. 4 cm), medalion (metal galben, tip sferic, prezentând pe faţă "Maica Domnului", cu diametru aprox. 4,5 cm), lanţ (metal galben, lungimea de aprox. 44 cm); telefon mobil marca x, serie x, cu cartelă sim.

În temeiul disp. art. 275 alin. (3) pct. b) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C. la plata sumei de câte 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile sentinţei în măsura în care nu contravin prezentei.

În temeiul disp. art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare corespunzătoare exercitării căilor de atac de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi părţile civile D. şi E. au rămas în sarcina statului.

II) În temeiul disp. art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate apelurile declarate de inculpatul A. şi petenta G. împotriva sentinţei penale nr. 153 din data de 28 iunie 2021 pronunţată de Tribunalul Prahova.

Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi petenta G. la plata sumei de 800 RON, cu acelaşi titlu.

În fapt, cu privire la infracţiunile de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prevăzută de art. 351 C. pen., s-au reţinut următoarele:

1. Inculpatul A., în intervalul 25.11.2011- noiembrie 2014, a dat sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanei vătămate D., uneori folosind ca paravan persoane interpuse, respectiv pe C., sume de bani pentru care solicita garanţii cu bunuri mobile (autoturism) şi în plus păstrarea actelor de proprietate până la restituirea integrală a împrumuturilor.

2. Inculpatul B., în intervalul 25.11.2011- noiembrie 2014, l-a ajutat pe fratele său, A., să dea şi să recupereze sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanei vătămate D., uneori folosind ca paravan persoane interpuse, respectiv pe C., sume de bani pentru care se solicitau garanţii cu bunuri mobile (autoturism) şi în plus păstrarea actelor de proprietate până la restituirea integrală a împrumuturilor; începând cu primăvara anului 2012, a dat sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanelor vătămate E. şi F., sume de bani pentru care a solicitat garanţii cu bunuri mobile (bijuterii).

Prin încheierea din 18 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 279 raportat la art. 278 C. proc. pen., a fost înlăturată omisiunea vădită din dispozitivul deciziei penale nr. 715 din data de 05 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016, în sensul că, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariile parţiale în cuantum de câte 250 RON pentru avocaţii desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., B. şi C., până la prezentarea avocaţilor aleşi, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Prahova.

Au fost menţinute în rest dispoziţiile deciziei.

III. Împotriva hotărârii instanţei de apel au formulat cereri de recurs în casaţie:

1.1. Inculpatul B., invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., prin care a solicitat achitarea, în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prevăzută de art. 351 C. pen., întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de lege (darea de bani sub formă de împrumut cu dobândă ca îndeletniciri de bază).

Cu privire la infracţiunea de camătă, în esenţă, s-a arătat că, având în vedere natura acestei infracţiuni, respectiv aceea de infracţiune de obicei, consemnarea acesteia va fi condiţionată de probarea tuturor actelor de executare similare, care analizate separat nu au caracter infracţional, dar care împreună demonstrează caracterul de obişnuinţă. De aceea s-a arătat că hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti este una greşită, puterea probatorie a probelor pe care se întemeiază este cel puţin îndoielnică, existând multe inadvertenţe între cele reţinute de instanţă şi declaraţiile martorilor în toate ciclurile procesuale.

Cu titlu de exemplu s-a făcut trimitere la declaraţiile date de J. (23.03.2017, filele x): Eu personal nu am văzut niciodată că banii împrumutaţi de soţul meu să fi fost de la B., dar acesta a fost de faţă după cum am arătat.

Referitor la infracţiunea de complicitate la camătă, prevăzută şi predepsită de art. 48 rap. la art. 351 C. pen., s-a susţinut că:

Persoana vătămată D., audiată în şedinţa publică din data de 26.03.2018, relevă anumite aspecte interesante, care denotă o încălcare gravă a manierii de administrare a probatoriului în faza de urmărire penală.

Pentru toate aceste considerente, s-a apreciat că, în mod judicios pe baza probelor readministrate, Tribunalul Prahova a constatat că fapta de complicitate la infracţiunea de camătă, reţinută în sarcina inculpatului B. nu este prevăzută de legea penală.

În ceea ce priveşte infracţiunea de camătă, pretins săvârşită sub forma autoratului în detrimentul persoanelor vătămate E. şi F. (împrumuturile acordate) actele reţinute nu se circumscriu tipicităţii infracţiunii prevăzute de art. 351 C. pen.. Nici rechizitoriul şi nici cercetarea judecătorească, nu au putut stabili data comiterii fiecărui act material, mai exact data la care s-a acordat fiecare împrumut, cuantumul dobânzilor, care ar fi fost percepute de inculpat, data la care a încetat activitatea infracţională.

Conform literaturii juridice de specialitate, infracţiunea de camătă presupune darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire de către o persoana neautorizată - darea presupune remiterea banilor către împrumutător, remitere ce este de esenţa contractului de împrumut cu/sau fără dobândă, reglementat de C. civ. anterior din 1865, pentru împrumuturile încheiate înainte de 01.10.2011 şi Noul C. civ.-L287/2008, pentru împrumuturile încheiate după aceasta dată. Textul incriminează împrumutul dacă acesta este dat cu dobândă şi dacă acesta se face în mod repetat, în aşa fel încât să fie vorba de o îndeletnicire, de o activitate pe care persoana o îndeplineşte în mod periodic.

Astfel, s-a arătat că în cauză nu există dovezi, care să ateste faptul că îndeletnicirea de bază a inculpatului B. este aceea de a remite împrumuturi cu dobândă. Este de relevat faptul că, niciunul dintre martori nu confirmă convenţia pe care persoana vătămată E. pretinde ca a încheiat-o cu B. şi că sumele care au fost restituite acestuia din urmă, s-au făcut în contul împrumuturilor acordate şi al dobânzilor pe care le-ar fi cerut.

În acest sens s-a făcut trimitere la declaraţia persoanei vătămate F. audiată la data de 15.06.2017, în faţa Tribunalului Prahova. Reaudiată la data de 29.06.2018, ca urmare a schimbării componenţei completului de judecată, acesta arată că îşi menţine în totalitate declaraţiile date anterior în fata instanţei de judecată, învederând că în declaraţia data în faţa procurorului, s-au consemnat aspecte care nu sunt reale.

A mai arătat că persoana vătămată F., declară nemijlocit faptul că inculpatul B., i-a împrumutat suma de 10.000 euro, în perioada anilor 2011-2012, a achitat aceasta suma în rate, însă nu reţine câte, arătând, totodată, că nu se consideră persoană vătămată, întrucât nu i-a fost cauzată nicio vătămare, împrumutul sumei de 10.000 euro fiind achitat în rate, anterior reţinerii inculpatului B.: împrumutul de 10.000 euro pe care l-am luat de la B., a fost fără dobândă. Martorii audiaţi în cauză, angajaţi ai persoanelor vătămate, D., F., E., au arătat că nu cunosc aspecte legate de vreun împrumut sau remiterea unor sume de bani cu titlul de dobândă.

De asemenea, a arătat că, în dreptul procesual penal, probele nu au dinainte o valoare prestabilită, instanţa de judecată la pronunţarea unei hotărâri de condamnare, îşi întemeiază soluţia, doar pe probele care se coroborează, probe din care rezultă fără niciun dubiu, vinovăţia persoanei acuzate.

Deopotrivă, a arătat că probatoriul administrat în faza de urmărire penală serveşte doar ca temei al susţinerii actului de acuzare, cu care este investită instanţa de judecată. În cursul cercetării judecătoreşti, ca urmare a soluţionării cauzei în procedura obişnuită, probatoriul se readministrează în condiţii de oralitate, contradictorialitate şi nemijlocire.

1.2. La 09 iunie 2023, acelaşi inculpat B., prin avocat a formulat o a doua cerere de recurs în casaţie prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză, la Curtea de Apel Ploieşti, pentru aceleaşi motive arătate şi pentru cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

2. Inculpatul C., prin avocat, invocând cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat achitarea în baza art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prevăzută de art. 351 C. pen., întrucât nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de lege (darea de bani sub formă de împrumut cu dobândă ca îndeletniciri de bază).

3. Inculpatul A., prin avocat, a formulat cerere de recurs în casaţie prin care a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi, în principal, achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de camătă prevăzută de art. 351 C. pen. şi respingerea acţiunii civile privind plata sumei de 173.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, către partea civilă D., cu titlu de despăgubiri material iar, în subsidiar, trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelurilor formulate.

În probaţiune a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

3.1 A arătat că faţă de acesta, în mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal şi a solicitat să se aibă în vedere că, deşi s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, a solicitat, în temeiul art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal, solicitând achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de camătă, prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 C. proc. pen.

A susţinut că în pronunţarea soluţiei greşită de încetare a procesului penal, instanţa de apel, urmarea efectuării mai multor greşeli, a ajuns la concluzia nelegală că fapta inculpatului ar îndeplini elementele constitutive ale infracţiunii de camătă.

În continuare a arătat în concret, erorile instanţei de apel care au condus la pronunţarea unei soluţii nelegale, respectiv:

- Instanţa de apel, încălcând principiul separării funcţiilor în stat, a acţionat ca o reală putere legislativă, schimbând elementele de tipicitate ale infracţiunii de camătă, astfel cum acestea au fost stabilite de legiuitor prin norma de incriminare prevăzută de art. 351 C. pen. şi neluând în considerare Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 23 februarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 351 din C. pen. şi art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 370 din data de 13 mai 2016 care este obligatorie, în temeiul art. 148 din Constituţie, atât în ceea ce priveşte dispozitivul dar şi considerentele;

- În vederea evitării oricărui obstacol ce s-ar fi întrevăzut a interveni în cursul cercetării judecătoreşti în faza de apel, instanţa, ar fi trebuit să admită, în schimb aceasta a respins ca fiind neîntemeiată sesizarea ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvarea de principiu unei chestiuni de drept de care depindea chiar soluţionarea prezentei cauze, deşi toate condiţiile de fond şi de formă erau îndeplinite. Mai mult, a dat eficienţă juridică tocmai jurisprudenţei neunitare (a Curţii de Apel Ploieşti), invocată în cererea de sesizare a sesizarea ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvarea de principiu unei chestiuni de drept;

- În mod greşit a apreciat că exercitarea acţiunii penale s-a efectuat în cauză pentru o faptă diferită decât cea care a făcut obiectul trimiterii în judecată.

a) În ceea ce priveşte încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat:

Practic, prin reţinerile sale din hotărârea atacată, instanţa de apel a schimbat elementele de tipicitate ale infracţiunii de camătă, procedând la depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, atribuindu-şi din însuşirile conferite legislativului, fiind astfel încălcat principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat.

În concret, critica priveşte nelegalitatea stabilirii elementului material al infracţiunii de camătă în forma tipică, în sensul că instanţa a apreciat că legiuitorul a incriminat perceperea dobânzilor (cu titlu de obişnuinţă) ca urmare a acordării unui împrumut cu dobândă, iar nu cum reiese în mod neechivoc din textul legal prevăzut la art. 351 C. pen., că legiuitorul a incriminat darea de bani daţi cu titlu de împrumut la care se percepe dobândă, cu titlu de îndeletnicire, această îndeletnicire reieşind din repetitivitatea dării de bani cu împrumut de un număr suficient, astfel încât din această activitate să reiasă obişnuinţa practicării sale.

Fără a face referire efectiv la probatoriul administrat în cauză, urmează a se observa că instanţa de apel şi-a bazat întreaga hotărâre numai pe depoziţiile luate fie în cursul urmăririi penale, fie la o dată nespecificată persoanei vătămate D. şi a doi martori, respectiv J. (soţia persoanei vătămate care nu a perceput niciodată în mod direct luarea vreunor împrumuturi de la inculpaţi, dar nici remiterea vreunor sume de bani către aceştia cu titlu de dobândă) şi K. (care după cum a declarat, nu a perceput niciodată în mod direct luarea vreunor împrumuturi de la inculpaţi, dar nici remiterea vreunor sume de bani către aceştia cu titlu de dobândă şi, în plus, acesta a declarat că se află în relaţii de duşmănie cu toţi inculpaţii din dosar, ceea ce ar fi impus înlăturarea declaraţiilor acestora de la dosarul cauzei).

Nelegalitatea procedurii şi greşita încetare a procesului penal rezidă şi din aceea că, instanţa de apel nu a menţionat motivul pentru care contradictorialitatea declaraţiilor date de persoana vătămată D. şi cele ale martorei J., nu influenţează percepţia asupra gradului de sinceritate al acestora şi nici care este raţiunea pentru care instanţa de apel a oferit o valoare probatorie mai mare declaraţiilor date în cursul urmăririi penale iar nu celor luate în mod nemijlocit de instanţa de fond sau celor date în prima instanţă şi care au stat la baza pronunţării soluţiei de achitare.

În plus, instanţa de apel nu a individualizat nici din perspectiva elementului temporal data remiterii sumelor de bani cu titlu de împrumut cu dobândă, dar nici data remiterii dobânzilor propriu-zise (cărora în mod nelegal instanţa de apel le-a oferit valenţă penală), ceea ce conduce la:

- imposibilitatea de a determina momentul consumării infracţiunii de camătă (neputând fi stabilită data acordării a suficiente împrumuturi cu dobândă din care să reiasă acordarea acestora cu titlu de îndeletnicire);

- imposibilitatea de a determina şi a dovedi data remiterii sumelor care se pretinde că ar fi fost date cu titlu de dobândă;

- imposibilitatea stabilirii unui moment al epuizării infracţiunii de camătă, ţinând cont că nu a putut fi stabilită data consumării infracţiunii.

b) Greşita încetare a procesului penal şi aprecierea nelegală a îndeplinirii elementelor de tipicitate a infracţiunii de camătă, a fost cauzată şi ca urmare a respingerii ca neîntemeiată a sesizării ICCJ în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvarea de principiu unei chestiuni de drept de care depindea chiar soluţionarea legală a prezentei cauze, deşi toate condiţiile de fond şi de formă erau îndeplinite.

În primul rând, o dovadă imposibil de contestat a greşitei încetări a procesului penal, în condiţiile în care erau îndeplinite condiţiile pentru menţinerea soluţiei de achitare, reiese din parcurgerea considerentelor hotărârii, din care reiese că instanţa i-a dat eficientă juridică tocmai jurisprudenţei neunitare (a Curţii de Apel Ploieşti).

În concluzie, a arătat că în condiţii de totală nelegalitate şi în contradicţie cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 82 din 23 februarie 2016, dar şi cu Minuta privind întâlnirea procurorilor şefi de secţie din cadrul PICCJ, DNA, DIICOT şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel din 9-10.03.2020, instanţa de apel a reţinut că importante din perspectiva infracţiunii de camătă sunt datele în care se percep dobânzile (de aici reieşind îndeletnicirea) şi că instanţei de judecată i s-a lăsat o marjă de apreciere conferită de legiuitor în aprecierea îndeplinirii tipicităţii obiective a infracţiunii de camătă, ceea ce este inadmisibil şi contrar oricărei legi şi principiului separării puterilor în stat.

În realitate, a apreciat că legiuitorul nu a lăsat nicio marjă de apreciere în privinţa îndeplinirii tipicităţii obiective a infracţiunii şi cu siguranţă că, aceasta marjă de apreciere nu ar putea include modificarea elementului material al laturii obiective a infracţiunii.

c) Instanţa de judecată urmează a constata că prin rechizitoriu nu a fost învestită cu soluţionarea acţiunii penale în modalitatea în care aceasta a fost exercitată prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale din data de 14.11.2014.

Astfel, cum obiectul trimiterii în judecată este reprezentat de o altă faptă decât cea în legătură cu care s-a exercitat acţiunea penală, instanţa de recurs urmează a constata că instanţa de judecată nu a fost sesizată cu soluţionarea acţiunii penale astfel cum a fost exercitată de procurorul de caz, ceea ce impune schimbarea soluţiei de încetare a procesului penal şi dispunerea achitării.

Exercitarea acţiunii penale în prezenta cauză a avut ca obiect o faptă diferită decât cea care a făcut obiectul trimiterii în judecată şi pe care instanţele de judecată au analizat-o până la data prezentei, ceea ce are drept consecinţă imposibilitatea stabilirii obiectului judecăţii, impunându-se luarea măsurilor necesare legale.

În concret s-a arătat că, prin ordonanţa nr. 376/P/2014 din 14.11.2014 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în ceea ce-l priveşte pe A., pentru săvârşirea infracţiunii de camătă prevăzută de art. 351 C. pen., reţinându-se că: începând cu anul 2010, C. a dat sume de bani cu dobândă în mai multe rânduri fără a fi autorizat în acest sens, părţii vătămate D., sume de bani ce la rândul său le împrumuta cu dobândă de la numiţii A. şi B. care au ca îndeletnicire acordarea de împrumuturi cu dobândă către terţe persoane folosind ca paravan alte persoane interpuse şi pentru care solicita garanţii cu bunuri imobile si mobile prin efectuarea de acte notariale sau chitanţe de mână solicitându-le ca până la restituirea integral a împrumuturilor acele de proprietate ale imobilelor şi actelor autoturismelor precum si bijuteriile să rămână în posesia acestora.

S-a mai menţionat că până la data dispoziţiei de trimitere în judecată, nu s-a dispus vreo schimbare de încadrare juridică, extinderea urmăririi penale sau extinderea acţiunii penale conform art. 311 C. proc. pen., în legătură cu faptele ce ar intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de camătă reţinută în sarcina numitului A..

3.2. În mod greşit s-a soluţionat latura civilă, în contextul pronunţării unei soluţii greşite de încetare a procesului penal, dar si din perspectiva acordării sumei de 173.000 euro părţii civile D., deşi acesta a înţeles la data de 23.04.2019 să îşi cesioneze parţial drepturile patrimoniale care ar izvorî din soluţionarea dosarului nr. x/2016

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 04.07.2023 sub nr. x/2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilităţii în principiu la data de 27.09.2023, când cauza a fost amânată pentru 11.10.2023, apreciindu-se că se impune verificarea datelor la care recurenţii-inculpaţi au primit decizia penală recurată.

IV. Prin încheierea din 11.10.2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. împotriva deciziei penale nr. 715 din 05 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 18 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016.

Prin aceeaşi încheiere, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise, în principiu, cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva deciziei penale nr. 715 din 05 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 18 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2016.

În esenţă, s-a reţinut că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, întrucât inculpatul a invocat în mod formal cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în condiţiile în care în cauză nu a fost pronunţată o soluţie de condamnare, faţă de inculpat dispunându-se încetarea procesului penal, ca efect al intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

În ceea ce priveşte cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B., s-a apreciat că acestea îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., fiind acordat termen pe fondul recursului în casaţie la data de 22.11.2023, când cauza a fost amânată la cererea reprezentantului Ministerului Public pentru a lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 07.02.2024, cauza a fost amânată faţă de lipsa dosarului de fond nr. x/2016 al Curţii de Apel Ploieşti, fiind acordat termen la 20.03.2024, dată la care au avut loc dezbaterile.

Ulterior dezbaterilor, la data de 20.03.2024, prin e-mail, intimatele-părţi civile D. şi E. au depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursurilor formulate în cauză, apreciind că, prin cererile formulate, în realitate, inculpaţii urmăresc reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator, aspecte de netemeinicie care nu intră în competenţa instanţei de recurs în casaţie.

V. Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 11.10.2023, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din perspectivă teoretică, Înalta Curte reţine că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curţile de apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţe de apel.

Instanţa supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casaţie, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanţa de recurs în casaţie porneşte de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel.

Motivul de casare invocat de inculpatul B. s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal), în timp ce inculpatul A. a susţinut prin cererea de recurs în casaţie incidenţa cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Prioritar, este de precizat că prin încheierea de admitere în principiu s-a apreciat că argumentele inculpatului B., vizând greşita dispunere de către instanţa de apel a soluţiei de încetare a procesului cu privire la infracţiunile de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prevăzută de art. 351 C. pen., pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, întrucât se circumscriu formal cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 coroborat cu cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce-l priveşte pe recurentul-inculpat A., deşi în speţă nu a fost indicat şi cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., alăturat celui prevăzut de pct. 8, prin cererea de recurs în casaţie s-a făcut referire expresă la împrejurarea că pentru infracţiunea de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu sunt întrunite elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, precum şi că în faza procesuală a apelului, inculpatul a solicitat continuarea procesului penal şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 C. proc. pen.

Prin urmare, s-a apreciat că aspectele invocate de inculpat prin cererea de recurs în casaţie pot fi examinate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

În aceste condiţii, având în vedere cele statuate prin încheierea de admitere în principiu şi în raport cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 coroborat cu pct. 8 C. proc. pen.:

Înalta Curte urmează să analizeze cererea inculpaţilor, de achitare întemeiată pe cauza vizând neprevederea faptei în legea penală, respectiv că faptele de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prevăzută de art. 351 C. pen., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare.

În această ordine de idei, din perspectiva acestor cazuri de casare, este de menţionat că nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supuse cenzurii starea factuală reţinută de instanţa de apel.

Procedând la analiza în drept a infracţiunilor de complicitate la camătă, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 351 C. pen. şi camătă prevăzută de art. 351 C. pen., pentru care s-a dispus încetarea procesului penal, Înalta Curte reţine:

Constituie infracţiunea de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen.: Darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată.

În analiza acestei infracţiuni, astfel cum anterior s-a menţionat, Înalta Curte va porni de la situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţa de apel, constând în aceea că:

1. Inculpatul A., în intervalul 25.11.2011- noiembrie 2014, a dat sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanei vătămate D., uneori folosind ca paravan persoane interpuse, respectiv pe C., sume de bani pentru care solicita garanţii cu bunuri mobile (autoturism) şi în plus păstrarea actelor de proprietate până la restituirea integrală a împrumuturilor.

2. Inculpatul B., în intervalul 25.11.2011- noiembrie 2014, l-a ajutat pe fratele său, A., să dea şi să recupereze sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanei vătămate D., uneori folosind ca paravan persoane interpuse, respectiv pe C., sume de bani pentru care se solicitau garanţii cu bunuri mobile (autoturism) şi în plus păstrarea actelor de proprietate până la restituirea integrală a împrumuturilor; începând cu primăvara anului 2012, a dat sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanelor vătămate E. şi F., sume de bani pentru care a solicitat garanţii cu bunuri mobile (bijuterii).

Prin urmare, în raport cu această situaţie de fapt, Înalta Curte va analiza punctual criticile inculpaţilor şi dacă acţiunile acestora realizează corespondenţa dintre faptele concret săvârşite şi elementele de natură obiectivă prevăzute în norma de incriminare, respectiv dacă faptele inculpaţilor pot fi încadrate în elementul material al infracţiunii de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen.

1. Recursul în casaţie formulat de inculpatul A.:

Recurentul-inculpat A. şi-a fundamentat cererea de recurs în casaţie pe două critici centrale, respectiv neprevederea faptei de camătă, reglementată de art. 351 C. pen., în legea penală şi greşita soluţionare a acţiunii civile în contextul pronunţării soluţiei de încetare a procesului penal.

În ceea ce priveşte neprevederea faptei de camătă în legea penală, recurentul a invocat încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat, greşita încetare a procesului penal, în contextul aprecierii eronate a instanţei în ceea ce priveşte îndeplinirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de camătă, precum şi faptul că instanţa de judecată nu a fost învestită prin rechizitoriu cu soluţionarea acţiunii penale astfel cum aceasta a fost exercitată prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Procedând la analiza acestor critici, Înalta Curte le apreciază neîntemeiate.

În ceea ce priveşte încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat prin aceea că instanţa de apel a reconfigurat elementele de tipicitate a infracţiunii de camătă, atribuindu-şi rol de putere legislativă şi stabilind elementul material al infracţiunii de camătă ca fiind perceperea dobânzilor cu titlu de obişnuinţă, ca urmare a acordării unui împrumut cu dobândă, Înalta Curte constată că o astfel de analiză excedează competenţei funcţionale a instanţei de recurs în casaţie.

Aceasta, deoarece a aprecia în sensul dorit de inculpat, ar presupune reţinerea unei alte situaţii de fapt, alta decât aceea stabilită cu titlu definitiv de instanţa de apel care a reţinut în hotărârea recurată, la fila nr. x că: din mijloacele de probă administrate în cauză rezultă că în intervalul 25.11.2011- noiembrie 2014, dată la care persoana vătămată D. mai plătea încă dobânzile percepute şi care constituie momentul epuizării activităţii de camătă, inculpaţii A. şi C. au acordat în repetate rânduri sume de bani cu dobândă persoanei vătămate D., A. fiind ajutat de fratele său B. şi inculpatul C..

Prin urmare, contrare celor susţinute de inculpat, instanţa de apel nu a reţinut faptul că inculpatul A. a perceput dobânzi cu titlu de obişnuinţă, ci faptul că, în repetate rânduri, fără a fi autorizat, a dat bani cu dobândă persoanei vătămate D., actele de dare fiind efectuate ca îndeletnicire .

În realitate, prin formularea acestor critici, recurentul urmăreşte stabilirea unei alte situaţii de fapt care nu s-ar circumscrie elementului material al infracţiunii de camătă, cu consecinţa achitării pentru lipsa de temei a acţiunii penale (fapta nu este prevăzută de legea penală, art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.).

Or, astfel cum anterior s-a precizat, instanţa de recurs în casaţie verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile prin raportare la încadrarea juridică şi situaţia de fapt stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţa de apel.

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de apel a apreciat în mod eronat depoziţiile martorilor şi ale persoanei vătămate, fiind avute în vedere doar cele date în cursul urmăririi penale, Înalta Curte constată că aceste elemente nu vizează legalitatea hotărârii atacate, ci reprezintă elemente de temeinicie a hotărârii care nu pot fi analizate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie. Practic, inculpatul prin această critică solicită reinterpretarea materialului probator şi stabilirea unor alte circumstanţe de comitere a faptei, aspect nepermis în această procedură.

De asemenea, inculpatul, sub pretextul de a se constata că fapta de camătă nu este prevăzută de legea penală, a mai solicitat să se aibă în vedere că instanţa nu a individualizat din punct de vedere temporal data remiterii sumelor de bani cu titlu de împrumut cu dobândă şi nici data remiterii dobânzilor, motiv pentru care nu se poate determina momentul consumării infracţiunii, respectiv momentul epuizării.

Nu poate fi primită o astfel de critică.

Pe de o parte, astfel cum anterior s-a precizat, aceste aspecte vizează temeinicia hotărârii atacate şi nu pot fi reapreciate, implicând o reconfigurare a situaţiei de fapt, cât şi o nouă analiză a materialului probator.

Pe de altă parte, instanţa de recurs în casaţie nu analizează cauza sub toate aspectele, recursul în casaţie neavând un caracter devolutiv, ci examinează doar acele critici care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Cu privire la cea de-a doua critică, respectiv greşita încetare a procesului penal din perspectiva aprecierii eronate a elementelor de tipicitate a infracţiunii de camătă, inculpatul a invocat faptul că instanţa de apel i-a respins în mod greşit cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, deşi erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, dar şi faptul că a dat eficienţă juridică tocmai practicii neunitare şi nu a luat în considerare Decizia nr. 82/2016 a Curţii Constituţionale, precum şi minuta privind procurorilor şefi de secţie din 09-10.03.2020.

Critica este nefondată. Astfel, prin motivele formulate, inculpatul repune cauza (apelul) în discuţie, solicitând o nouă judecată, respectiv o verificare în fapt şi în drept a deciziei instanţei de apel, aspect inadmisibil în ordinea de drept.

În aceeaşi ordine de idei, Înalta Curte reaminteşte că judecarea recursului în casaţie nu trebuie înţeleasă ca o reexaminare a cauzei, o readministrare a întregului material probator sau ca o suplinire a omisiunii instanţei de apel de a se pronunţa asupra unor aspecte pe care partea le consideră deosebit de importante în economia speţei.

Aceasta, deoarece instanţa care soluţionează recursul în casaţie nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

O nouă reexaminare a cauzei sub toate aspectele ar transforma calea extraordinară de atac a recursului în casaţie într-un apel deghizat, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalităţii legii procesual penale, autorităţii de lucru judecat, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

De asemenea, este nefondată şi critica vizând faptul că instanţa de judecată nu a fost învestită prin rechizitoriu cu soluţionarea acţiunii penale în modalitatea în care aceasta a fost exercitată prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

Astfel, pe de o parte, aspectele invocate de recurent nu se circumscriu cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen., neputând fi analizate în această procedură, iar, pe de altă parte, aspectele invocate au fost tranşate cu titlu definitiv în procedura de camera preliminară când s-a stabilit în mod definitiv că actul de sesizare este apt să învestească în mod legal instanţa de judecată, fiind stabilit obiectul şi limitele judecăţii.

Concluzionând sub aspectul criticilor formulate, Înalta Curte constată faptele inculpatului A., care în perioada 25.11.2011- noiembrie 2014, a acordat în repetate rânduri sume de bani cu dobândă persoanei vătămate D., fiind ajutat de fratele său B. şi inculpatul C., sunt prevăzute de legea penală şi corespund descrierii sau modelului abstract din norma de incriminare, art. 351 C. pen.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, deşi se invocă chestiuni de drept, respectiv neîntrunirea elementelor de tipicitate a infracţiunii de camătă, prevăzută de art. 351 C. pen. şi greşita încetare a procesului penal, în realitate, se contestă existenţa faptelor şi se pune în discuţie standardul probatoriu.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte, având în vedere soluţia pronunţată în latură penală şi constatând că fapta inculpatului există şi este prevăzută de legea penală, neimpunându-se achitarea, apreciază nefondat şi motivul de recurs în casaţie vizând modalitatea de soluţionare a acţiunii civile.

2. Recursul în casaţie formulat de inculpatul B.:

O primă critică a inculpatului a vizat infracţiunea de camătă, arătându-se că, fiind o infracţiune de obicei, este necesară probarea tuturor actelor de executare similare care, analizate separat nu au caracter infracţional, dar care împreună demonstrează caracterul de obişnuinţă. Or, în cauză forţa probantă a mijloacelor de probă este îndoielnică, existând numeroase inadvertenţe între considerentele instanţei şi declaraţiile martorilor.

Critica este nefondată, în condiţiile în care se pun în discuţie aspecte care ţin de suficienţa şi relevanţa materialului probator, precum şi chestiuni care vizează temeinicia probelor. Or, astfel cum s-a precizat anterior, aceste aspecte nu sunt în competenţa instanţei de recurs în casaţie, instanţele de fond fiind singurele îndrituite a realiza o astfel de analiză.

Un alt aspect invocat de inculpatul B. a constat în aceea că instanţele fondului nu au putut stabili data comiterii fiecărui act material, mai exact data la care s-a acordat fiecare împrumut, cuantumul dobânzilor, precum şi data la care a încetat activitatea infracţională.

Referitor la această critică, Înalta Curte constată că vizează aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii atacate, neinfluenţând legalitatea hotărârii recurate din perspectiva cazului casare invocat de inculpat.

Ca şi în cazul recurentului-inculpat A., se constată că instanţa de apel, evaluând coroborat materialul probator, şi-a format convingerea, argumentată, că inculpatul-recurent a realizat activităţi incriminate de norma penală, art. 351 C. pen., respectiv că l-a ajutat pe fratele său să dea şi să recupereze sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanei vătămate D., uneori folosind ca paravan persoane interpuse, respectiv pe C.. De asemenea, s-a mai reţinut că începând cu primăvara anului 2012, a dat sume mari de bani cu dobândă, în mai multe rânduri, fără a fi autorizat în acest sens, persoanelor vătămate E. şi F., sume de bani pentru care a solicitat garanţii cu bunuri mobile (bijuterii), activitatea infracţională încetând în luna noiembrie a anului 2014.

Prin urmare, se constată că instanţa de apel a încadrat din punct de vedere temporal activitatea infracţională, apreciind ca fiind probate actele de dare de bani cu dobândă, şi, chiar dacă nu a individualizat în timp fiecare act material, aceasta nu are înrâurire asupra legalităţii hotărârii recurate şi nu poate conduce la concluzia că faptele descrise în decizia instanţei de apel nu sunt prevăzute de legea penală.

Mai mult, tot în ceea ce priveşte această critică, astfel cum s-a precizat şi anterior, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în care analiza de legalitate nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi, reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Or, chestiunile invocate de inculpat nu pot fi repuse în discuţie, întrucât, pe de o parte, ţin de temeinicia hotărârii atacate, iar pe de altă parte ar presupune reanalizarea şi reconfigurarea situaţiei de fapt.

Nefondată este şi critica referitoare la faptul că nu există dovezi care să ateste că îndeletnicirea de bază a inculpatului B. este aceea de a remite împrumuturi cu dobândă, întrucât reaprecierea materialului probator nu este în căderea instanţei de recurs în casaţie. (a se vedea explicaţiile preliminare, cât şi argumentele Înaltei Curţi cu ocazia examinării criticilor inculpatului A.).

Nu în ultimul rând, nu poate fi primită critica inculpatului oferită cu ocazia dezbaterilor, referitoare la faptul că judecătorul care a motivat hotărârea atacată a făcut parte dintr-un complet care a respins o contestaţie în anulare a recurentului.

Pe de o parte, se observă că acest motiv excede cazurilor de casare invocate de recurentul-inculpat, iar, pe de altă parte, această critică nu a fost invocată prin cererea de recurs în casaţie.

Concluzionând, Înalta Curte constată că recurenţii-inculpaţi nu au invocat elemente de nelegalitate a hotărârii care să conducă la concluzia că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal şi care să facă posibilă pronunţarea unei soluţii de achitare. Aşadar, faptele inculpatului B. sunt prevăzute de legea penală şi întrunesc elementele de tipicitate a infracţiunilor de camătă, respectiv complicitate la camătă şi, prin urmare, nu se impune casarea soluţiei instanţei de apel, aceea de încetare a procesului penal, şi achitarea inculpaţilor, pe temeiul neprevederii faptei în legea penală, conform art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 715 din data de 05 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 18 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., va obliga recurenţii-inculpaţi la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C., în cuantum de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva deciziei penale nr. 715 din data de 05 mai 2023, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data de 18 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de 300 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat C., în cuantum de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2024.