Inadmissibility of revision against foreign judgment recognition under Law No. 302/2004

Şedinţa publică din data de 12 septembrie 2024

Deliberând asupra apelului de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 80/2024 din 21 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, formulată de condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Arad.

Pentru a hotărî în acest sens, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că în motivarea cererii de revizuire a sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, persoana condamnată A. a arătat, în esenţă, că soluţia de recunoaştere a hotărârilor judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare italiene este nelegală, întrucât a intervenit prescripţia.

Curtea a constatat că cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţate de autorităţile judiciare italiene, însă nu pot face obiectul revizuirii hotărârile judecătoreşti care nu au fost pronunţate de către o instanţă română chiar dacă au fost recunoscute de aceasta, deoarece nu instanţa română a rezolvat fondul cauzei.

Ca atare, revizuentul condamnat a formulat cererea de revizuire împotriva unei hotărâri prin care nu s-a dispus asupra fondului şi atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, cererea formulată este inadmisibilă.

Împotriva sentinţei penale nr. 80/2024 din 21 august 2024 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, revizuentul persoană condamnată A. a declarat apel.

Examinând sentinţa atacată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar Înalta Curte constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă, din conţinutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.

În cauză, condamnatul a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei penale nr. 63/2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 34/A/2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a admis în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia, privind cererea de recunoaştere a hotărârilor de condamnare pronunţate de Statul Italian, cu privire la cetăţeanul român A. şi s-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (3), raportat la art. 167 din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată.

În baza art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală republicată, s-a recunoscut:

1. Sentinţa penală nr. 27/21.01.2000 a Tribunalului din Spoleto, rămasă definitivă la 31.10.2000, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

2. Sentinţa penală nr. 191/31.10.2007 a Tribunalului din Terni rămasă definitivă la 11.02.2011, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani, 8 luni şi 18 zile închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- detenţie ilegală de arme, prevăzută de art. 697 C. pen. italian şi art. 23 din Legea nr. 110/75, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

- ameninţare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen.

- difuzare de valută falsificată, prevăzută de art. 455, cu referire la art. 453 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 313 alin. (1), raportat la art. 310 alin. (1) C. pen.

3. Sentinţa penală nr. 5/28.01.2005 a Tribunalului din Perugia, secţia detaşată Todi rămasă definitivă la 12.04.2008, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 15 luni închisoare, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:

- vătămare corporală, prevăzută de art. 582 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

- ameninţare, prevăzută de art. 612 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 206 alin. (1) C. pen.

4. Sentinţa penală nr. 1300/10.11.2014 a Curţii de Apel Perugia rămasă definitivă la 11.09.2018, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, prevăzută de art. 648 C. pen. italian, având corespondent în legislaţia română infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) C. pen.

S-a respins solicitarea de recunoaştere a sentinţei penale nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, prin care cetăţeanul român A. a fost condamnat la 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prev. de art. 385 C. pen. italian.

În urma contopirii pedepselor aplicate persoanei condamnate A. prin cele 4 hotărâri de condamnare, prin dispoziţia nr. SIEP 155/2018 SIEP din 26.08.2019, emisă de Procurorul General din cadrul Pachetului general din Perugia, a rezultat o pedeapsă de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare (care nu include pedeapsa de 6 luni închisoare, ce i-a fost aplicată persoanei condamnate prin sentinţa penală nr. 1881/07.07.20l0 a Tribunalului din Padova rămasă definitivă la 10.12.2010, nerecunoscută).

S-a dispus executarea de către persoana condamnată A., a pedepsei principale de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare într-un penitenciar din România şi s-a dedus din pedeapsa principală de 3 ani, 11 luni şi 23 de zile închisoare aplicată persoanei condamnate A. perioada 31.07.2020 - 14.08.2020, reprezentând durata arestării provizorii, luată faţă de aceasta în dosarul penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Alba Iulia (Mandat de arestare provizorie nr. 36/2020 din 01.08.2020).

Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire nu îndeplineşte condiţiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnarea, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetare a procesului penal.

Or, cererea de revizuire nu a vizat o hotărâre prin care s-a dispus asupra fondului, ci a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care a avut ca obiect recunoaşterea hotărârii pronunţată de autorităţile italiene, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.

Cererea de revizuire împotriva hotărârii prin care instanţa română a dispus recunoaşterea unei hotărâri penale străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei este inadmisibilă, deoarece calea extraordinară de atac a revizuirii poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor penale definitive prin care s-au soluţionat fondul cauzei, iar hotărârea având ca obiect recunoaşterea unei hotărâri penale străine de condamnare şi transferarea persoanei condamnate nu constituie o hotărâre prin care instanţa a soluţionat fondul cauzei, în sensul pronunţării unei soluţii de condamnare/renunţare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei, de achitare sau de încetare a procesului penal.

Statul de executare nu are nicio competenţă de a statua asupra legalităţii ori temeiniciei soluţiei de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne (adaptându-le, atunci când este cazul, la exigenţele legii interne).

Având în vedere că revizuentul a declarat calea de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibilă de reformare, Înalta Curte reţine similar instanţei de fond inadmisibilitatea acesteia, sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României.

În consecinţă, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 din C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnatul A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 80/2024 din 21 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul persoană condamnată A. împotriva sentinţei penale nr. 80/2024 din 21 august 2024, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 septembrie 2024.