Res Judicata Misapplied in Annulment of Shareholders' Meeting Minutes and Payment Obligation

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Oradea la 26.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B.:

- să se constate nulitatea absolută parţială a înscrisului intitulat "Proces-verbal" încheiat la data de 08.04.2014, cu privire la pct. 4 din acest înscris, referitor la "Domnul A. va mai achita domnului B. într-un interval de timp de 3 ani suma de 150,000 Euro", iar pe cale ele consecinţă să se dispună desfiinţarea parţială a acestui înscris, în sensul înlăturării din conţinutul său a acestei menţiuni;

- să se constate nulitatea absolută parţială a înscrisului intitulat "Protocol" încheiat la data de 16.07.2014 cu privire la Etapa 2, referitor la "Achitarea în termen de maxim 3 ani a sumei de 150.000 Euro de către asociatul A. către asociatul B.. D-nul A. va depune toate diligenţele în vederea achitării sumei de 50.000 Euro până la 15.08.2014, rămânând un rest de plată de 100.000 Euro care se vor achita 50.000 Euro în anul 2015 şi 50.000 Euro în anul 2016", iar pe cale de consecinţă să se dispună desfiinţarea parţială a acestui înscris, în sensul înlăturării din conţinutul său a acestei menţiuni;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru şi onorariul de avocat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 985, art. 1011, art. 1014 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâtul B. a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., invocând în acest sens excepţia autorităţii de lucru judecat prin raportare la hotărârile pronunţate în dosarul civil nr. x/2019; în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată; cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial.

Ca urmare a declinării de competenţă, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia I Civilă, iar, prin sentinţa civilă nr. 24/C/2022 din 18 februarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, instanţa a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei I Civilă a Tribunalului Bihor şi a dispus trimiterea cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul B. spre competentă soluţionare la secţia a II-a Civilă a Tribunalului Bihor, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă la data de 02.03.2022, sub nr. de dosar x/2021

Prin sentinţa nr. 89/LP/2022 din 21 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia puterii de lucru judecat, invocată de pârât şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B.. Totodată, a obligat reclamantul să achite pârâtului cheltuieli de judecată de 2.380 RON.

Împotriva acestei hotărâri reclamantul A. a formulat apel, prin care a solicitat schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii excepţiei puterii lucrului judecat, cu consecinţa trimiterii cauzei spre o nouă judecare în fond.

În esenţă, a arătat că în mod greşit Tribunalul Bihor a soluţionat prezenta cauză prin admiterea excepţiei puterii de lucru judecat raportat la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, care a avut un alt obiect (acţiune în pretenţii de obligare la plata unei sume de bani) decât cererea formulată în prezenta cauză (anularea procesului-verbal şi a înscrisului intitulat "Protocol", din 16.07.2014, având în vedere caracterul de promisiune de donaţie a acestui act). Totodată, a subliniat faptul că instanţele care s-au pronunţat în dosarul nr. x/2019 nu au făcut o analiză a legalităţii celor două acte atacate prin prezenta cerere, iar Tribunalul Bihor a reţinut în mod eronat în cadrul dosarului nr. x/2019 că suma de 150.000 euro reprezintă parte din preţul pe care asociatul A. trebuie să-l achite fostului asociat B. pentru transferul părţilor sale sociale şi retragerea din societate.

Apelantul-reclamant a mai învederat că instanţele nu aveau cum să analizeze acest aspect deoarece nu au fost învestite cu această cerere. Or, existenţa unei hotărâri judecătoreşti de obligare a unei părţi la plata unei sume de bani nu poate avea autoritate de lucru judecat cu privire la cererea de anulare a titlului care a stat la baza pronunţării acelei hotărâri judecătoreşti, faţă de obiectul diferit al celor două cauze.

Prin decizia nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021-A, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul B. împotriva sentinţei nr. 89/LP/21.04.2022, pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care a menţinut-o în totalitate. Totodată, a obligat apelantul să plătească intimatului B. suma de 2975 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a declarat recurs, solicitând casarea în tot a deciziei nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021-A şi, rejudecând cauza, să se dispună admiterea apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 89/LP/2022 a Tribunalului Bihor, anularea în totul a sentinţei, respingerea excepţiei puterii lucrului judecat, cu consecinţa trimiterii cauzei primei instanţe pentru judecarea acesteia în fond.

În motivare, recurentul a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind, totodată, pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material ce vizează puterea lucrului judecat, subsumând aceste critici motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind, a susţinut că, în cauză, analiza puterii lucrului judecat s-a făcut prin raportare la dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, instanţa reţinând că, atâta vreme cât în acel dosar nu s-a contestat Procesul-verbal al Adunării Generale din 8.04.2014 şi înscrisul intitulat "Protocol" din 16.07.2014, valabilitatea acestor acte nu mai poate fi analizată într-un nou litigiu. În acest sens, s-a reţinut că invocarea în acel dosar a prescripţiei, şi nu a nevalabilităţii celor două acte echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor pârâtului, iar invocarea ulterioară a nulităţii, în condiţiile în care acest lucru era posibil în cadrul primului litigiu echivalează cu o invocare a propriei neglijenţe.

Recurentul consideră că, în cadrul analizei efectuate de către instanţa de apel a excepţiei puterii lucrului judecat, motivele privind invocarea prescripţiei, şi nu a nevalabilităţii celor două acte, deşi acest lucru era posibil în litigiul anterior, reprezintă motive străine de natura pricinii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, susţinând că puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, recurentul arată că analiza instanţei de apel privitoare la excepţia puterii lucrului judecat trebuia să se rezume la compararea obiectului celor două cauze, şi nu la aprecieri privitoare la modalităţile de apărare utilizate de părţi în cele două litigii.

Astfel, susţine că este străină de natura prezentei pricini nu numai aprecierea instanţei de apel în sensul că în litigiul anterior s-a invocat prescripţia, deşi cauzele de nulitate erau cunoscute la acel moment, fapt ce ar face inadmisibil un demers juridic separat în constatarea nulităţii, ci şi considerentul privitor la faptul că neinvocarea nulităţii în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor ar echivala cu recunoaşterea propriei culpe.

Pe de altă parte, recurentul arată că dezlegarea dată de instanţa de apel excepţiei puterii lucrului judecat este nelegală, sens în care susţine incidenţa motivelor de casare prevăzut de art. 488 (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Detaliind, autorul prezentului demers judiciar arată că obiectul prezentului litigiu îl constituie cererea de anulare a Procesului-verbal din 8.04.2014 şi a înscrisului intitulat "Protocol" din 16.07.2014, pe motiv că acestea conţin doar o ofertă de donaţie din partea sa, care nu a produs efecte juridice, având în vedere că nu a fost încheiată în formă autentică, lipsind, totodată, orice contraprestaţie din partea pârâtului.

În schimb, litigiul înregistrat sub nr. x/2019 a avut ca obiect cererea intimatului B. de obligare a recurentului la plata sumei de 150.000 euro având în vedere cele consemnate în procesul-verbal din 8.04.2014.

Având în vedere că obiectul celor două cereri este diferit, recurentul susţine că statuările din dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor nu pot fi reţinute cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

În acest sens, subliniază că în prezenta cauză se solicită anularea actelor care au stat la baza pronunţării hotărârii de obligare a sa la plata unei sume de bani, pe când instanţele care s-au pronunţat în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bihor nu au fost învestite cu analizarea legalităţii sau a valabilităţii acestor două acte.

De asemenea, mai arată că, deşi nu a cerut anularea celor două acte în cadrul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor, acest fapt nu este de natură a paraliza prezentul demers juridic, atâta vreme cât acesta a fost promovat în interiorul termenului de prescripţie prevăzut de lege.

Prin urmare, în accepţiunea recurentului, pronunţarea unei hotărâri de admitere a acţiunii în pretenţii nu poate împiedica judecarea unei acţiuni de anulare a actului care a stat la baza formulării acelei pretenţii.

Or, o interpretare a puterii lucrului judecat, în sensul că nu se mai poate solicita anularea unui act juridic deoarece o altă instanţă a pronunţat o hotărâre în considerentele căreia face referire la acel act juridic, în condiţiile în care nu a fost sesizată cu privire la valabilitatea sau nu a acelui act juridic, este nelegală şi conduce la blocarea accesului la justiţie.

Prin urmare, recurentul apreciază că instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele de drept material care reglementează instituţia puterii lucrului judecat, susţinând, astfel, incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Totodată, faţă de împrejurarea că cele două instanţe au soluţionat prezenta cerere fără a intra în cercetarea fondului pricinii, în baza art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., apreciază că se impune casarea celor două hotărâri şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru judecarea acesteia în fond.

La 1 februarie 2023, intimatul-pârât, prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului, întrucât motivele invocate în susţinerea temeiurilor de drept nu se circumscriu unor veritabile critici, iar, în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial pentru această fază procesuală, sens în care a depus şi dovezi.

Excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare a fost respinsă în şedinţa publică din 25 aprilie 2023, întrucât criticile formulate de recurent pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Procedând la verificarea hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de apel a înţeles să dea eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin raportare la dosarul nr. x/2019 care vizează pretenţiile formulate de intimatul B. împotriva reclamantului A., fundamentate pe procesul-verbal al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţilor S.C. C. S.R.L. din data de 08.04.2014 şi pe Protocolul din data de 16.07.2014.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că invocarea de către A. în dosarul nr. x/2019 a prescripţiei, şi nu a netemeiniciei pretenţiilor pentru nulitatea actelor juridice încheiate, echivalează cu o recunoaştere şi validare a obligaţiilor asumate de către reclamant, astfel încât, invocarea fără succes a prescripţiei nu poate deschide calea unei noi acţiuni în constatarea nulităţii, deoarece s-ar aduce atingere nevoii de ordine şi stabilitate juridică.

Autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată şi presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv şi relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă. În acest caz, chestiunile deja dezlegate se impun într-un al doilea proces care are legătură cu litigiul anterior.

În timp ce efectul negativ al autorităţii de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, efectul pozitiv implică existenţa unei chestiuni litigioase definitiv tranşate între aceleaşi părţi, ce nu mai poate fi repusă în discuţie într-un proces ulterior.

Prin urmare, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri are obligaţia de a respecta chestiunile litigioase care au fost deja tranşate printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat, situaţie în care nu mai poate face evaluări proprii asupra acestei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nici nu o poate ignora.

În raport de dispoziţiile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) C. proc. civ., criticile recurentului privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu pot fi încadrate în cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prevederile legale incidente nu sunt norme de drept material.

Totodată, aceste critici nu se încadrează nici în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât acesta se referă numai la efectul negativ al autorităţii de lucru judecat (art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), din moment ce soluţia pe care o poate pronunţa Înalta Curte în cazul reţinerii acestui motiv de casare este respingerea cererii ca inadmisibilă, astfel cum prevede art. 497 teza finală C. proc. civ.

Cu toate acestea, criticile recurentului privind încălcarea normelor de procedură referitoare la efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât se invocă încălcarea unor norme de procedură ce atrage sancţiunea nulităţii.

Pornind de la această încadrare, Înalta Curte observă că în dosarul nr. x/2019 nu a fost invocată nulitatea actelor pe care s-au întemeiat pretenţiile creditorului B., apărarea invocată de debitorul A. vizând prescripţia dreptului material la acţiune.

În mod greşit instanţa de apel a reţinut că invocarea fără succes a prescripţiei în dosarul nr. x/2019 nu poate deschide calea unei noi acţiuni în constatarea nulităţii.

În acest sens, relevant pentru incidenţa autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv este rezolvarea unei chestiuni litigioase prin hotărârea pronunţată în primul proces. Această dezlegare trebuie să fie expresă şi neechivocă, neputând fi dedusă în mod indirect de instanţa care judecă cel de-al doilea proces. Cu alte cuvinte, neinvocarea de către debitor în primul proces a nulităţii actelor juridice pe care s-au întemeiat pretenţiile creditorului nu poate fi considerată "o recunoaştere şi validare a obligaţiilor asumate" sau "o invocare a propriei neglijenţe" care să constituie o rezolvare a chestiunii litigioase referitoare la valabilitatea actelor indicate în prezenta cerere introductivă.

Aşadar, cu toate că intimatul-pârât B. s-a prevalat de efectul pozitiv al lucrului judecat, precizând că raportul juridic dintre părţi a făcut obiectul analizei în cadrul litigiului promovat în dosarul nr. x/2019, instanţa de apel nu a făcut o analiză în sensul avut în vedere prin dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru a identifica în mod real şi efectiv chestiunile litigioase dezlegate în primul proces.

Concluziile eronate ale instanţei de apel pornesc de la reţinerea fără temei a faptului că invocarea fără succes a prescripţiei în dosarul nr. x/2019 nu poate deschide calea unei noi acţiuni în constatarea nulităţii.

Procedând în această manieră, instanţa de apel nu a realizat o veritabilă verificare a tuturor aspectelor de fapt şi de drept invocate de părţi şi dezlegate în dosarul nr. x/2019, prin raportare la motivele de nulitate invocate în prezenta cauză.

Prin urmare, în rejudecare, instanţa de apel va verifica, raportat la chestiunile litigioase dezlegate în dosarul nr. x/2019, dacă există autoritate de lucru judecat sub aspect pozitiv cu privire la calificarea/natura juridică a obligaţiei de plată a sumei de 150.000 Euro ca preţ al cesiunii de părţi sociale ale C. S.R.L., iar nu ca o promisiune de donaţie, aşa cum reclamantul a susţinut în cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, pentru motivele enunţate, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi, în baza art. 497 C. proc. civ., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel, cu menţiunea că, în funcţie de soluţia pronunţată, instanţa va avea în vedere şi cheltuielile de judecată solicitate, care nu au putut fi acordate în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă.

Casează decizia nr. 306/2022-A din 27 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă şi trimite cauza spre nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.