Annulment of arbitral award in insurance dispute: necessity of written arbitration agreement despite ASF Norm No. 18/2017 alternative dispute resolution framework

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea arbitrală înregistrată la Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat la 25.11.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 2807,23 RON, reprezentând diferenţa de plată rămasă neîncasată, sumă care reiese din contravaloarea reparaţiei autoturismului cu nr. de înmatriculare x, marca x, avariat în urma evenimentului rutier din data de 15.07.2021, pentru care a fost întocmită cererea de plată a despăgubirii în cadrul dosarului de daună nr. x, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal, conform dispoziţiilor Legii 132/2017; cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 132/2017, Norma ASF 18/2017, Norma ASF 20/2017, art. 116 şi art. 541 C. proc. civ. şi art. 1470 din C. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 28 din 14 ianuarie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat Sediul Zonal Craiova a admis acţiunea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2807,23 RON reprezentând diferenţa de sumă neachitată, precum şi suma de 527,34 RON reprezentând penalităţile de întârziere de 0,2%/zi de întârziere aferente debitului principal. Totodată, a obligat pârâta să achite reclamantei suma de 2450 RON cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Prin cererea în anulare înregistrată la 08.02.2022 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2022, pârâta B. S.A. a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 612 din C. proc. civ., anularea sentinţei arbitrale nr. 28/14.01.2022, precum şi suspendarea executării acestei hotărâri.

În drept, a invocat Norma ASF nr. 20/2017, Legea nr. 132/2017 privind asigurările şi reasigurările din România, Legea nr. 12/1990, Legea nr. 11/1991 şi Directiva 2005/29/CE privind protecţia consumatorilor.

Prin sentinţa nr. 66 din 30 martie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia a II-a civilă la 4 aprilie 2022, sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţa nr. 59/2022 din 13 aprilie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Civilă în vederea emiterii regulatorului de competenţă.

Prin decizia nr. 1475 din 14 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Prin sentinţa nr. 161/2022 din 19 octombrie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins cererea de suspendare a executării hotărârii arbitrale nr. 28 din 14.01.2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat, în dosarul nr. x/2021 şi a admis acţiunea în anulare formulată de B. S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L.; a anulat hotărârea arbitrală nr. 28/14.01.2022 pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021 şi a trimis cauza spre judecată Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a declarat, în termen legal, recurs, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale nr. 28/14.01.2022, pronunţată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituţionalizat în dosarul nr. x/2021, formulată de B. S.A.

În motivare, recurenta a susţinut că hotărârea nr. 161/19.10.2022 este nelegală, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În concret, recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut greşit incidenţa dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile derogatorii, respectiv Norma ASF nr. 18/2017, cu trimitere la aplicarea art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

Totodată, a învederat că, în materia soluţionării petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi de reasigurare, consumatorul poate solicita soluţionarea litigiului prin apelare la arbitraj, fără a fi necesară o convenţie arbitrală, în baza cadrului special reglementat de Norma ASF nr. 18/2017 (în vigoare de la 1 august 2017), care a abilitat instanţa arbitrală să soluţioneze, la solicitarea consumatorului, litigiul din materia asigurărilor privind despăgubirile solicitate în temeiul contractului de asigurare (poliţa RCA) şi care a fost publicată (în Monitorul Oficial Partea I nr. 555 din 13 iulie 2007) ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 100 din 7 martie 2017 (7 iulie 2017).

De asemenea, a mai arătat că Norma nr. 18/2017 emisă de ASF, deşi act normativ cu forţă juridică inferioară C. proc. civ., produce efecte de la intrarea în vigoare, atâta timp cât a intrat în fondul legislativ şi nu a fost declarată nelegală sau neconstituţională.

În continuare, a mai învederat că, în cauză, cadrul special este reglementat de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, acesta fiind o completare a dispoziţiei de la art. 7 alin. (3) din aceeaşi Normă, astfel încât, în opinia recurentei, Norma ASF nr. 18/2017 deţine toate caracteristicile unei legi speciale, ale cărei dispoziţii au prioritate faţă de legea generală.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.S.F., art. 6 alin. (6) şi art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, recurenta a arătat că, în considerarea acestor dispoziţii legale, Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis Norma nr. 18/2017, normă ce reprezintă materializarea în legislaţia românească a Directivei 2013/11/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21.05.2013 privind soluţionarea alternativă a litigiilor în materie de consum şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 şi a Directivei 2009/22/CE.

În acest context, recurenta a arătat că, potrivit jurisprudenţei C.J.U.E., statele comunitare nu pot justifica nerespectarea directivelor prin existenţa unor prevederi sau practici din sistemul său juridic, iar în cazul în care destinatarii nu transpun în legislaţia naţională obiectivele directivelor, C.J.U.E. dă dreptul cetăţenilor UE de a beneficia în mod direct de dispoziţiile acestora.

Totodată, recurenta a susţinut că, din coroborarea celor două texte: art. 7 alin. (3) din Norma nr. 18/2017 şi art. 7 alin. (4) lit. d) din aceeaşi Normă, reiese că nu este necesar acordul celeilalte părţi pentru a se urma calea alternativă de soluţionare a litigiului prin arbitraj instituţionalizat, singura condiţie necesară pentru stabilirea competenţei instanţei arbitrale constând în formularea cererii arbitrale de către consumator, cum este în cauză.

Prin urmare, recurenta conchide în sensul că lipsa convenţiei arbitrale din contractul de asigurare, izvor al pretenţiilor solicitate prin cererea de arbitrare, este complinită de dispoziţiile Normei ASF nr. 18/2017, respectiv, de dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din această Normă, edictată în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi a promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România de către Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

În încheiere, recurenta a învederat că, prin Norma ASF nr. 18/2017 se completează dispoziţiile din Legea nr. 132/2017 şi dispoziţiile din Norma ASF nr. 20/2017 cu prevederile privind modul în care eventualele litigii pot fi soluţionate, fiind acordat consumatorului (terţul păgubit) dreptul de a opta pentru o cale de soluţionare alternativă a litigiului (conciliere, arbitraj sau mediere), în funcţie de statutul juridic al acestuia (persoană fizică/persoană juridică).

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 542 alin. (1) C. proc. civ., art. 7 alin. (3), art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, art. 2 alin. (5) din O.U.G. nr. 93/2012, art. 6 alin. (6), art. 8 alin. (16) din Legea nr. 237/2015, art. 2 pct. 13, art. 5 pct. 5 din Legea nr. 132/2017, art. 4 pct. 16 din Legea nr. 236/2018, Norma ASF nr. 20/2017, art. 2199, art. 2223 C. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

În argumentarea motivului de recurs invocat, recurenta susţine, în esenţă, că hotărârea este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material privind soluţionarea pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, cuprinse în Norma ASF nr. 18/2017, privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare şi reasigurare şi brokerilor de asigurare.

Astfel, recurenta susţine că, între părţile litigante, nu era necesară existenţa unei convenţii arbitrale scrise, în accepţiunea sa fiind aplicabile dispoziţiile speciale prevăzute de art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017.

În ceea ce priveşte motivul de desfiinţare a hotărârii arbitrale întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de fond a reţinut că acesta vizează fie cazul în care nu există înţelegerea părţilor care îmbracă forma unei convenţii arbitrale în condiţiile art. 548-552 C. proc. civ., fie cazurile în care convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă, situaţii care echivalează cu inexistenţa convenţiei arbitrale.

De asemenea, evocând dispoziţiile art. 7 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF 18/2017, instanţa a conchis în sensul că, în litigiile din materia asigurărilor, consumatorul are posibilitatea de a solicita soluţionarea pe calea arbitrajului, iar prin raportare la normele C. proc. civ. care reglementează arbitrajul, Curtea a constatat, contrar aprecierii tribunalului arbitral şi apărărilor pârâtei, că existenţa unei convenţii arbitrale este esenţială pentru sesizarea legală a instanţei arbitrale şi atragerea competenţei acesteia în soluţionarea litigiului.

În acest context, se reţine că, în mod corect Curtea de Apel Craiova a soluţionat acţiunea în anulare recunoscând ca nelegală învestirea Tribunalului arbitral în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 548 şi următoarele C. proc. civ.

Cu privire la Norma ASF nr. 18/2017, se poate observa din chiar titlul actului că aceasta reglementează "procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societăţilor de asigurare".

Astfel, după ce detaliază modalitatea de derulare a unei asemenea proceduri, la art. 7 alin. (3) din Normă se afirmă că "în vederea soluţionării pe cale amiabilă a disputelor dintre societăţi, brokeri şi asiguraţi, contractanţi, beneficiari, persoane prejudiciate sau reprezentanţii acestora, la solicitarea uneia dintre părţi, se utilizează metodele alternative de soluţionare a litigiilor, prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare, respectiv în cazul persoanelor fizice entitatea de soluţionare alternativă a litigiilor SAL-FIN, iar în cazul persoanelor juridice medierea sau arbitrajul; soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor nu limitează dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate."

Aşadar, fără a se limita dreptul părţilor de a se adresa instanţelor de judecată abilitate, se pune, astfel, accent pe faptul că soluţionarea amiabilă sau prin intermediul metodelor de soluţionare alternativă a litigiilor se face cu respectarea dispoziţiilor legale privitoare la acestea.

Cât priveşte dispoziţia prevăzută de art. 7 alin. (4) lit. d) din Norma ASF nr. 18/2017, Înalta Curte reţine că aceasta vizează participarea societăţilor şi brokerilor şi a coordonatorului colectivului de analiză şi soluţionare a petiţiilor la procedurile de soluţionare alternativă a litigiilor, precum conciliere prin intermediul SAL-FIN, mediere sau arbitraj, după caz, atunci când se solicită de către consumator.

Norma ASF nr. 18/2017 este lipsită de relevanţă în cauză, întrucât se referă la procedura de soluţionare a petiţiilor adresate societăţilor de asigurare şi reasigurare sau brokerilor, fără a constitui o normă derogatorie de la regimul arbitrajului reglementat de C. proc. civ.

Având în vedere că posibilitatea rezolvării unor dispute prin intermediul unor proceduri de soluţionare alternativă a litigiilor rămâne deschisă părţilor doar în condiţiile încheierii în scris a unei convenţii arbitrale, Înalta Curte reţine că, printr-un act normativ cu forţa juridică a Normei ASF, nu se poate deroga de la dispoziţii de principiu ale C. proc. civ., care reglementează tocmai modalitatea în care poate interveni jurisdicţia alternativă, fiind de esenţa procedurii arbitrale.

Prin urmare, în absenţa unei convenţii arbitrale, astfel cum este reglementată de art. 548 şi următoarele din C. proc. civ., Curtea de Apel Craiova în mod legal a dat prevalenţă dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., privind incidenţa în cauză a acestui motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 161/2022 din 19 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 161/2022 din 19 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2022.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.