Nullity of appeal for reciting merits: failure to frame arbitration annulment criticisms within the exclusive legal grounds for extraordinary review

Şedinţa publică din data de 25 aprilie 2023

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare, înregistrată pe rolul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României sub nr. x din 14 iulie 2021, cu privire la care s-a format dosarul nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. a solicitat Tribunalului arbitral obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 1.262.989,16 RON reprezentând debit principal datorat, în temeiul Contractului nr. x/15.04.2020, Contractului nr. x/15.04.2020 şi al Contractului nr. x/15.04.2020; la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, în cuantum de 63.392,00 RON, calculată de la data scadentă până la data de 08.07.2021 şi, respectiv, de la data depunerii acţiunii arbitrale până la data achitării integrale a debitului restant; obligarea pârâtei la plata sumei de 31.454,5 RON aferentă cantităţii de 17.974 kg, cantitate reprezentând pierderi de condiţionare în staţia QCA; obligarea pârâtei arbitrale la suportarea cheltuielilor de arbitrare.

La solicitarea Tribunalului arbitral adresată reclamantei, de a-şi cuantifica dobânda legală penalizatoare de la data scadentă până la zi, reclamanta şi-a precizat acest cuantum la suma de 136.731,33 RON.

În drept, acţiunea arbitrală a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1270, art. 1170, art. 1350 C. civ., precum şi pe dispoziţiile Regulilor de procedură arbitrală.

Prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 16 martie 2022, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2021, a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei B. S.R.L. şi s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.399.720,49 RON, din care 1.262.959,16 RON - debit principal şi suma de 136.761,33 RON - penalităţi de întârziere calculate de la scadenţă până la data de 16.02.2022, precum şi ulterior până la data achitării efective, penalităţi care vor fi calculate în faza de executare voluntară a hotărârii arbitrale sau în faza de executare silită; s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 31.454,50 RON (aferentă cantităţii de 17.974 kg sămânţă soia), cu titlu de prejudiciu material suferit; s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 62.169,16 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale.

Împotriva sentinţei arbitrale, reclamanta B. S.R.L. (pârâtă în procedura arbitrală) a formulat acţiune în anulare, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a Civilă la 01.04.2022, sub nr. x/2022, prin care a solicitat suspendarea hotărârii arbitrale nr. 17 din 16.03.2022 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare; anularea hotărârii arbitrale nr. 17 din 16.03.2022 şi rejudecarea cererii de chemare în judecată pe fond de către Curtea de Apel, prin administrarea de probe noi, conform art. 613 alin. (3) lit. b) teza a doua şi a treia C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 608 şi următoarele C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2022, astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 73F/2022 din 14 septembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anulare a sentinţei arbitrale nr. 17/16.03.2022, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în dosarul nr. x/2021, formulată de reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L. şi a obligat reclamanta la plata către intimată a sumei de 11.766,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta arbitrală B. S.R.L. (reclamantă în acţiunea în anulare), prin avocat, a declarat recurs, prin care a solicitat casarea în tot a sentinţei nr. 55/2022, pronunţată în data de 15.06.2022, de către Curtea de Apel Bucureşti, ca fiind nelegală, iar, în rejudecare, anularea Hotărârii Arbitrale nr. 17 din 16.03.2022, rejudecarea cererii de chemare în judecată pe fond de către Curtea de Apel, prin administrarea de probe noi, conform dispoziţiilor art. 613 alin. (3) lit. b) teza a doua, respectiv a treia C. proc. civ. obligarea reclamantei arbitrale la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Prealabil motivării, recurenta a evocat relaţiile contractuale şi contextul survenirii litigiului dintre părţi, continuând cu litigiul arbitral şi cu o analiză a hotărârii arbitrale împotriva căreia a formulat acţiune în anulare soluţionată prin sentinţa nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a în dosarul nr. x/2022.

În motivarea recursului, autoarea prezentului demers judiciar a susţinut că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, sens în care a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând, totodată, că aceasta cuprinde motive contradictorii şi străine de pricină, sens în care a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Detaliind, recurenta a reprodus ceea ce a reţinut instanţa în motivarea respingerii motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., cu toate că, prin cererea în anulare a arătat că Tribunalul nu a motivat corespunzător hotărârea arbitrală, tranşând litigiul în mod sumar şi schematic.

În continuare, evocând dispoziţiile art. 603 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea arbitrală nu este motivată în mod corespunzător, în sensul că nu au fost arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea Tribunalului, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile sale, ci, dimpotrivă, motivarea este extrem de sumară şi strict formală, nerăspunzând celor invocate de autoarea prezentului demers judiciar şi neanalizând în mod veritabil modalitatea în care a fost tranşată speţa.

De asemenea, a mai arătat că aproape toate motivele pe care le-a formulat au fost pur şi simplu ignorate, nearătându-se de ce anume acestea au fost înlăturate, iar forul arbitral s-a raportat în mod exclusiv la concluziile raportului de expertiză contabilă, care nu lămurea nicidecum specificul acestei speţe.

Totodată, a mai învederat că Tribunalul s-a rezumat în a copia prevederi contractuale, pe care oricum nu a putut să le interpreteze în mod corespunzător, susţinând că, în esenţă, forul arbitral nu a înţeles chestiunea tehnică impusă de speţă, situaţie care, în accepţiunea recurentei, impunea solicitarea opiniei unor specialişti în domeniu, nicidecum tranşarea cauzei într-un mod atât de lapidar şi dezinteresat.

În continuare, referindu-se la acţiunea în anulare, recurenta susţine că, în mod la fel de schematic, instanţa de fond a tranşat această chestiune deosebit de importantă, reţinând că autoarea prezentului demers judiciar nu a formulat critici concrete, cu toate că, prin acţiunea formulată, a învederat că au existat probe ce nu au fost deloc menţionate sau luate în considerare, înscrisuri, precum cele ataşate cererii în anulare care trebuiau interpretate în mod corespunzător, la fel şi chestiuni precum forme de puritate varietală sau genetică, diferenţa dintre aceste două noţiuni, deficienţele calitative, faptul că prin forţa obligatorie a contractului nu se poate reţine de plano ce susţine o parte şi înlătura ce susţine cealaltă, că nu a fost respectată o procedură contractuală fără a se da eficienţă unor probe, mai mult, fără să a le fi înţeles sensul, pentru că, în definitiv, chestiunea era de natură tehnică, atât Tribunalul, cât şi Curtea neînţelegând speţa dedusă judecăţii.

Recurenta conchide prin a arăta că interpretarea greşită a normelor de drept material, precum şi inserarea unor motive străine de natura pricinii rezidă tocmai din această interpretare eronată a dispoziţiilor legale mai sus reiterate.

În continuare, evocând ceea ce a reţinut instanţa în motivarea respingerii motivului întemeiat pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., privind încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii, recurenta a arătat că, deşi a criticat hotărârea arbitrală faţă de încălcarea normelor imperative ale legii, Curtea de Apel a comis aceeaşi eroare, reţinând în mod greşit că Tribunalul Arbitral a dat eficienţă principiului forţei obligatorii a contractului şi că s-ar fi analizat în mod corespunzător excepţia de neexecutare invocată.

Contrar celor reţinute de instanţă, recurenta susţine că excepţia de neexecutare pe care Tribunalul Arbitral ar fi găsit-o neîntemeiată prin raportare la probele administrate şi regulile privind sarcina probei din procesul civil, precum şi înlăturarea înscrisurilor prezentate de petentă în susţinerea excepţiei de neexecutare nu a fost tranşată prin raportare chiar la procedura contractuală agreată, în sensul că procedura de prelevare a fost respectată întrutotul. În acest sens, arată că prelevarea s-a făcut de către personal autorizat ITCMS, intimata a absentat nejustificat de la procedura de prelevare, conform procedurii contractuale, ulterior negând faptul că hibrizii fuseseră recoltaţi, din lotul cultivat, deşi existau codificări specifice etc. Or, raportat la dispoziţiile art. 1270 C. civ., toate aceste aspecte erau de asemenea agreate contractual.

Referitor la sarcina probei, recurenta susţine că a adus lămuririle necesare, probând cele susţinute. Cu toate acestea, însă, atât Curtea de Apel, cât şi Tribunalul Arbitral s-au raportat strict la susţinerile lipsite de orice fundament juridic ale intimatei, care avea obligaţia de proba faptul că hibrizii obţinuţi au o calitate ce se circumscrie în indicii agreaţi contractual. Prin urmare, arată că şi aceste prevederi contractuale au fost eludate de prima instanţă.

În continuare, arată că la o simplă analiză a hotărârii arbitrale se poate observa faptul că aceasta încalcă flagrant dispoziţii legale imperative, norme de drept substanţial, dar şi de drept procesual, sens în care menţionează câteva din textele imperative prevăzute de C. civ. în vigoare, pe care le consideră încălcate în cuprinsul sentinţei arbitrale: art. 1556, art. 1270, art. 1547 C. civ., art. 249, art. 254 alin. (5) C. proc. civ.

În continuare, referindu-se la contestarea rapoartelor de calitate pe care le-a depus, recurenta arată că, deşi în nenumărate rânduri intimatei i-au fost aduse la cunoştinţă rapoartele de calitate pe care autoarea prezentului demers judiciar susţine că le-a efectuat atât pentru seminţele de porumb, cât şi pentru cele de floarea soarelui, aceasta le-a contestat vehement, însă nici nu a fost de acord ca această probă să fie refăcută în cuprinsul judecăţii în faţa Tribunalului Arbitral.

În continuare, a arătat că, din interpretarea clauzelor contractuale rezultă foarte clar că cerinţa de calitate era o cerinţă de plată a preţului, o obligaţie de rezultat, iar neîndeplinirea acesteia ar fi condus la achitarea facturilor la preţurile de consum, ce erau mult mai mici faţă de preţul per tonă al seminţelor certificate.

De asemenea, a mai afirmat că Tribunalul nesocoteşte că, prin Notificarea x din 26.01.2021, transmisă prin executor judecătoresc, i s-au adus la cunoştinţa intimatei rezultatele de impuritate genetică ale hibrizilor de porumb Odilo, respectiv C. şi i s-a pus în vedere calitatea slabă a acestor seminţe, urmând să fie achitate la preţ de consum. Ulterior, s-au refăcut analizele efectuate de Clientul final de către un laborator independent, care a confirmat puritatea genetică slabă, mult sub procentul minim admis şi agreat contractual, a culturii provenite de la A..

În continuare, învederează că aceeaşi situaţie a existat şi în cazul contractului privind cultivarea seminţelor de floarea soarelui, acelaşi procentaj dezastruos de puritate genetică reieşit din analizele efectuate de către clientul final, intimata fiind informată şi asupra acestui aspect. De asemenea, a mai învederat că aceste produse se află încă în depozitele sale, o foarte mică cantitate din acestea fiind preluate de către Clientul final la un preţ de consum (care este unul unul mic şi nu acoperă costurile înregistrate pentru lotul de multiplicare din care s-au obţinut seminţele de floarea soarelui).

Aşadar, susţine că fusese deja invocată excepţia de neexecutare a obligaţiilor contractuale faţă de intimata A., fapt ignorat de către Tribunal în luarea hotărârii atacate.

Totodată, consideră că a dovedit pe deplin producerea unui prejudiciu de către A., iar în ipoteza în care tribunalul ar fi avut dubii, văzând şi faptul că a soluţionat litigiul nu în echitate, ci conform dispoziţiilor legale şi contractuale, ar fi putut proceda la suplimentarea probatoriului sau ar fi putut admite proba solicitată chiar de Cultivator prin cererea de arbitrare, care ar fi relevat sau măcar lămurit aspecte tehnice, pe care Tribunalul nu le-a înţeles.

Referindu-se la pretinsa nerespectare a procedurii contractuale, respectiv a dispoziţiilor contractuale cu privire la cuprinsul articolului 9 din Contractele de Floarea Soarelui şi Porumb, cu privire la procedura de prelevarea a probelor din Staţia de Prelucrare, unde intimata a înţeles să absenteze nejustificat, recurenta arată că procedura a fost respectată întrutotul, în sensul că probele au fost prelevate de către personal autorizat, conform Procesului Verbal de Eşantionare, toate aceste probe fiind ulterior sigilate, eşantionate şi transmise către Clientul final, pentru ca acesta să efectueze testele de puritate genetică, care nu pot fi efectuate pe teritoriul României, fiind teste speciale şi cu un grad ridicat de acurateţe.

Or, potrivit susţinerilor recurentei, aceste aspecte au fost ignorate de către Tribunalul Arbitral, care nu a înţeles faptul că s-a obligat să plătească serviciile prestate de către intimată doar sub condiţia ca rezultatul prestaţiei să fie cel prevăzut în contracte, puritatea genetică a seminţelor să fie de 97% pentru hibrizii de porumb şi de minim 95% pentru hibrizii de floarea soarelui.

Nu în ultimul rând, a mai învederat că din aceste prevederi contractuale rezultă fără putinţă de tăgadă că pragul minim de puritate genetică prevăzută de articolul 8 din Contractele de Prestări Servicii este o obligaţie de rezultat, şi nu una de mijloace.

La 26 noiembrie 2022, intimata-reclamantă, prin avocat, a formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea acestuia ca nefondat cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat în cauză, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar motivele de recurs reprezintă ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Însă, pentru a fi susceptibil de a declanşa un control judecătoresc, nu este suficient ca recursul să fie depus şi motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca şi criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, iar dezvoltarea motivelor să se raporteze la considerentele hotărârii atacate.

Aşadar, motivarea recursului presupune, conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., indicarea unor motive prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestora, iar conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşadar, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile de nelegalitate dezvoltate să fie susceptibile de a fi încadrate în cel puţin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, imposibilitatea de încadrare a criticilor în motivele de casare prevăzute de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În concret, autorul recursului trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi se arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi raportat la considerentele hotărârii atacate.

În altă ordine de idei, motivele care pot întemeia o acţiune în anulare a hotărârii arbitrale sunt expres şi limitativ prevăzute de lege (art. 608 din C. proc. civ.), fiind, ca atare, de strictă interpretare şi deci fără posibilitatea de a fi extinse pe cale de analogie. Acestea vizează condiţii de regularitate a hotărârii arbitrale în raport cu înţelegerea părţilor concretizată în convenţia arbitrală şi cauze de nelegalitate expres stabilite, fără a putea fi valorificate motive referitoare la situaţia de fapt, probele administrate, aspecte de temeinicie.

În mod corespunzător, pe calea recursului, cenzura de legalitate nu poate privi decât modalitatea în care s-a dat dezlegare motivelor acţiunii în anulare.

Apărările de care face vorbire recurenta sunt, de fapt, apărări ce ţin de fondul litigiului şi care nu au putut fi circumscrise motivelor invocate în faţa primei instanţe.

Mai mult, prin aceste critici, recurenta reia atât criticile invocate în faţa Tribunalului Arbitral, cât şi criticile invocate în faţa Curţii de Apel Bucureşti prin cererea de anulare, însă, procedând în această manieră, recurenta a ignorat faptul că toate aceste susţineri au primit un răspuns specific din partea primei instanţe, iar motivele de recurs ar fi trebuit raportate la considerentele hotărârii atacate, pentru a răspunde exigenţelor acestei căi extraordinare de atac în reformare.

Aşa fiind, nu poate fi subscrisă criticii de nemotivare a hotărârii, împrejurarea că prima instanţă nu a analizat toate susţinerile formulate de autoarea prezentului demers judiciar în cadrul arbitrajului (în faţa tribunalului arbitral). Aceasta întrucât motivele de desfiinţare a unei hotărâri arbitrale sunt cele exclusiv şi exhaustiv prezentate de art. 608 alin. (1) C. proc. civ. şi nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii, după cum nu pot repune în discuţie aspecte de temeinicie, de analiză a probatoriului.

De altfel, recurenta s-a rezumat, pe de o parte, la chestiuni generale ce ţin de exigenţele motivării şi la pretinse motive contradictorii şi motive străine de pricină, fără a arăta, în concret, în ce mod instanţa de apel a încălcat respectivele cerinţe. Or, criticile, astfel cum au fost formulate, nu pot fi reţinute spre analiză, întrucât se caracterizează printr-un grad mare de generalitate şi imprecizie, aspect care atrage imposibilitatea exercitării unui control de legalitate din perspectiva acestei ipoteze subsumate motivului de nelegalitate invocat.

Instanţa de recurs constată că ceea ce prima instanţă a reţinut, în realitate, este doar faptul că, pe de o parte, autoarea prezentului demers judiciar a invocat formal viciul nemotivării prevăzut de dispoziţiile art. 603 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., neavând nicio critică concretă prin raportare la conţinutul hotărârii arbitrale, iar, pe de altă parte, argumentele subsumate art. 608 alin. (1) lit. h) din acelaşi Cod nu se încadrează în respectivul motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale, întrucât acestea presupun un control de temeinicie a acestei hotărâri.

De altfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a statuat că aspectele invocate nu ţin de ordinea publică de drept material sau procesual, care se impun a fi cercetate pe calea acţiunii în anulare, potrivit motivului prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., întrucât, în realitate, autoarea prezentului demers judiciar solicită o reapreciere a materialului probator administrat, iar prin cererea de recurs nu s-a formulat nici un argument de natură să combată concluzia primei instanţe.

Pentru a putea stabili incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept material pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să expună şi o argumentaţie juridică a nelegalităţii invocate raportat la dispoziţiile legale menţionate, pretins a fi fost încălcate/interpretate eronat, raportat la considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs neputându-se substitui părţii în argumentarea căii de atac.

Totodată, împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu atrage incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv, absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea numai a unor motive străine de natura pricinii.

Reţinând, aşadar, că autoarea prezentului recurs nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să permită exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare invocate şi că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, Înalta Curte reţine că este incidentă sancţiunea nulităţii recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata (reclamantă arbitrală) A. S.R.L., Înalta Curte reţine că, în şedinţă publică, înainte de încheierea dezbaterilor, apărătorul intimatei-reclamante a depus două facturi, însoţite de un extras de cont, din care doar factura seria x nr. x din 03.11.2022 în sumă de 11.664,38 RON corespunde contractului de asistenţă juridică (x din 03.11.2022) indicat atât în cuprinsul respectivei facturi, cât şi în cuprinsul împuternicirii avocaţiale seria x aflată la dosar.

Având în vedere că exclusiv acest document justificativ atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată aferente recursului, constând în onorariu de avocat, faţă de soluţia de anulare a recursului, în temeiul art. 494 C. proc. civ., raportat la art. 453 alin. (1) din acelaşi act normativ, Înalta Curte va obliga recurenta (pârâtă arbitrală) B. S.R.L. doar la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.664,38 RON, către intimata (reclamantă arbitrală) A. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 55F/2022 din 15 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 11.664,38 RON către intimata-reclamantă A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 aprilie 2023.