CHF loan hardship claim partly remanded after appellate court applied inapplicable special legislation; clause-abuse challenge rejected.

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 25 septembrie 2018 pe rolul judecătoriei Arad, sub număr de dosar x/2018, precizată la filele x şi fila x, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C., adaptarea contractului de credit şi garanţie nr. x din 16.01.2008 prin stabilirea unui curs CHF la valoarea egală cu media aritmetică dintre cursul din momentul contractării şi cel de la momentul plăţii, cu restituirea sumelor plătite în plus şi cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 982 pronunţată la 28 februarie 2019, Judecătoria Arad a admis excepţia necompetenţei materiale invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - Sucursala Arad şi C. S.A., având ca obiect restabilire echilibru contractual şi pretenţii, în favoarea Tribunalului Arad, secţia a II-a civilă.

Prin concluziile scrise depuse la 9 iulie 2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată şi adaptarea Contractul de credit şi garanţie nr. x din 16.01.2008 în temeiul principiului impreviziunii, pentru a se menţine utilitatea sociala a acestuia începând cu data introducerii acţiunii şi până la împlinirea perioadei contractuale, în sensul că toate sumele datorate în temeiul convenţiei de credit să fie calculate la o valoare egala cu media aritmetică dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării; restituirea sumelor încasate excedentar, începând cu data introducerii acţiunii; constatarea caracterului abuziv al cauzei prevăzute la pct. 4.3 din contract; constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute la pct. 5.1lit. b) şi c) din contract, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acţiune depusă la dosar la 15 martie 2021, reclamanţii A. şi B. au solicitat constatarea caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 13.4 teza II, pct. 15.3, pct. 15.4 din Contractul de credit şi de garanţie nr. x din 16.01.2008 privind acordarea unei facilităţi de credit de către C. S.A.; obligarea Băncii să îi repună în termenele contractuale prevăzute în graficul de rambursare iniţial, respectiv să perceapă ratele şi dobânzile la credit conform graficului de rambursare, pentru a menţine utilitatea sociala a contractului; că această precizare se impune ca urmare a elementelor de noutate invocate de către pârâtă prin Notele scrise depuse la dosar la termenul din 01.02.2021 ocazie cu care a luat la cunoştinţă despre faptul că banca a declarat creditul exigibil şi ca urmare nu mai poate beneficia de rambursarea creditului în rate, ci trebuie să se achite integral suma datorată împreună cu dobânzile aferente şi eventualele penalităţi.

Prin sentinţa civilă nr. 230 din 29 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018 a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele C. S.A. şi C. S.A., şi a admis în parte cererea având ca obiect adaptarea contractului formulată de reclamanţii A. şi B., pusă sub interdicţie şi reprezentantă prin tutore, A., în contradictoriu cu pârâtele şi, pe cale de consecinţă a dispus adaptarea contractului de credit nr. x din data de 16.01.2008 încheiat de părţi în sensul recalculării echivalentului valoric al ratelor datorate şi achitate de către reclamanţi şi a celor datorate şi rămase neachitate şi pentru care s-a declarat scadenţa anticipată: pentru fiecare rată deja achitată, ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua plăţii şi cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit, respectiv pentru ratele încă neachitate şi declarate scadente, ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua declarării scadenţei anticipate şi cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit.

A dispus restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în plus faţă de mediile aritmetice prestabilite, a respins excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare, comisionul de administrare şi dobânda penalizatoare, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare şi a respins astfel cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de acordare formulată de reclamanţi, a respins ca nefondate cererile având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de administrare şi dobânda penalizatoare, a respins ca fiind tardiv formulate capetele de cerere având ca obiect invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la pct. 13.4, teza a II-a, pct. 15.3 şi pct. 15.4 din contractul de credit nr. x din data de 16.01.2008 privind declararea scadenţei anticipate şi punerea de drept în întârziere din cuprinsul precizării de acţiune înregistrate la dosar la data de 15.03.2021 şi a compensat cheltuielile de judecată avansate de părţi.

Împotriva sentinţei menţionate, a declarat apel C. S.A. prin care a solicitat admiterea apelului; schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii introductive; obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de derularea prezentului litigiu.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat apel şi A. şi B. prin care au solicitat admiterea apelului şi modificarea în parte a hotărârii atacate; constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 13.4 teza II, pct. 15.3, pct. 15.4 din Contractul de credit şi de garanţie nr. x din 16.01.2008 privind acordarea unei facilitaţi de credit de către C. S.A.; obligarea băncii să repună în termenele contractuale prevăzute în graficul de rambursare iniţial, respectiv sa perceapă ratele şi dobânzile la credit conform graficului de rambursare, pentru a menţine utilitatea sociala a contractului.

În situaţia în care instanţa va admite petitele 1 şi 2, se solicită adaptarea Contractului de credit şi garanţie nr. x din 16.01.2008 în temeiul principiului impreviziunii, pentru a se menţine utilitatea socială a acestuia, până la împlinirea perioadei contractuale, în sensul că toate sumele pe care le vor avea de achitat, în temeiul convenţiei de credit să fíe calculate la o valoare egala cu media aritmetică dintre cursul CHF de la momentul plăţii şi valoarea CHF de la momentul contractării, respectiv cu aceeaşi formulă de calcul dispusa de judecătorul fondului a fi aplicata ratelor scadente, rezultate ca urmare a declarării scadentei anticipate a creditului şi neachitate.

De asemenea, se solicită a se constata caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 4.3 din contract:

"Pentru plata cu întârziere a oricăror sume ce decurg din prezentul contract, împrumutatul şi/sau Codebitorul se obliga sa plătească în favoarea Băncii penalităţi în cuantum de 50% p.a. peste dobânda stabilita conform art. 4.1. din contract"; al clauzei prevăzute la pct. 5.1. lit. b) şi c) din contract; să se constate caracterul abuziv al clauzei prevăzute la pct. 7.1. lit. c) din contract privind comisionul de rambursare anticipată şi menţinerea în rest a hotărârii primei instanţe ca fiind temeinică şi legală; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 769/A din 14 decembrie 2021 Curtea de Apel, secţia a II-a civilă a admis apelurile declarate de către reclamanţii A. şi B. şi de către pârâta C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 230 din 29 martie 2021 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018 a anulat sentinţa atacată şi a reţinut cauza spre soluţionare, pe fond stabilind termen de judecată.

Prin decizia nr. 172/A din 17 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtele C. S.A. şi C. S.A., Sucursala Arad.

A fost admisă în parte cererea având ca obiect adaptarea contractului formulată şi precizată de reclamanţii: A. şi B. pusă sub interdicţie şi reprezentantă prin tutore, A., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A., Sucursala Arad, şi, pe cale de consecinţă:

S-a dispus adaptarea contractului de credit nr. x din data de 16.01.2008 încheiat de părţi în sensul recalculării echivalentului valoric al ratelor contractuale inclusiv cele pentru care s-a declarat scadenţa anticipată ca o medie aritmetică dintre cursul CHF din ziua încheierii contractului de credit şi cel al scadenţei fiecărei rate, începând cu data introducerii acţiunii, respectiv data de 25.09 2018.

S-a dispus restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în plus faţă de mediile aritmetice prestabilite.

A fost respinsă excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind comisionul de acordare, comisionul de administrare şi dobânda penalizatoare.

A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte invocarea caracterului abuziv al clauzei privind comisionul de acordare şi s-a respins astfel cererea privind constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale privind comisionul de acordare formulată de reclamanţii A. şi B., pusă sub interdicţie şi reprezentantă prin tutore, A., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. şi C. S.A., Sucursala Arad.

S-a respins, în rest acţiunea.

Au fost compensate cheltuielile de judecată avansate de părţi.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâta C. S.A..

Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă sub număr de dosar x/2018

Invocând în drept incidenţa motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei atacate, respectiv; constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la pct. 13.4 teza II, pct. 15.3, pct. 15.4 din Contractul de credit şi de garanţie nr. x din 16.01.2008 privind acordarea unei facilităţi de credit de către C. S.A.; obligarea băncii să repună în termenele contractuale prevăzute în graficul de rambursare iniţial, respectiv să perceapă ratele şi dobânzile la credit conform graficului de rambursare, pentru a menţine utilitatea socială a contractului.

În argumentarea cererii de recurs, reclamanţii A. şi B. au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2000şi a Directivei 93/13 raportat la claritatea consecinţelor clauzelor contestate, la vătămarea produsă şi la dezechilibrul semnificativ creat în detrimentul reclamanţilor.

Subliniază că prin notele depuse de pârâtă la dosar la termenul din 01.02.2021, aceasta i-a informat despre faptul că la data de 24.08.2020 ar fi declarat creditul exigibil anticipat şi ca urmare reclamantul nu mai poate beneficia de rambursarea creditului în rate, ci trebuie să achite integral suma datorată împreună cu dobânzile aferente şi eventualele penalităţi.

Astfel, până la acel moment, nici reclamanul şi nici instanţa nu au avut cunoştinţă despre declararea scadenţei anticipate a creditului cu 6 luni în urmă, deoarece pârâta s-a comportat ca şi cum creditul era în vigoare, chiar a stabilit valoarea restanţelor pe care recurentul le-a plătit. În timpul procesului, în luna ianuarie 2021, reprezentanţii băncii s-au arătat dispuşi la conciliere.

Atitudinea adoptată de bancă, susţin recurenţii, şi lipsa dovezilor de comunicare cu recurentul a notificărilor din 26.08.2020, dovedesc că banca a întocmit documentele pentru declararea scadenţei anticipate a creditului "pro causa".

În ceea ce priveşte caracterului abuziv al clauzelor contractuale inserate la pct. 13.4, teza a II-a, pct. 15.3 şi pct. 15.4 din contractul de credit nr. x din data de 16.01.2008, apreciază că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, conform cărora o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Apreciază că prin introducerea unor astfel de clauze în contractul de credit, s-a creat în mod evident un dezechilibru între drepturile băncii şi cele ale recurenţilor în calitate de clienţi, deoarece banca îşi rezervă dreptul unilateral de a proceda la declararea anticipată a creditului, fără punerea în întârziere a debitorilor şi fără a le da posibilitatea unei justificări.

Prin raportare la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 193/2020 apreciază ca fiind îndeplinite condiţiile pentru a fi considerate abuzive clauzele în discuţie, respectiv: să nu fi fost negociată, să fie contrară cerinţelor bunei-credinţe şi să creeze un echilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor în detrimentul consumatorului.

Pârâta C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nuităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi, susţinând, în esenţă, că recurenţii au preluat ad literam criticile formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa deja s-a pronunţat. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a invocat incidenţa motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea cererii de recurs, pârâta C. S.A. susţine, în esenţă, că normele substanţiale incidente în cauză şi interpretate şi aplicate în mod greşit de către instanţa de apel se constituie în art. 431 C. proc. civ., art. 969 alin. (1) şi art. 970 alin. (1) şi (2) C. civ. din 1864, precum şi jurisprudenţa privind instituţia impreviziunii construită pe baza lor.

Cu titlu preliminar, subliniază că motivele de nelegalitate privind modul de aplicare de către instanţa de apel a teoriei impreviziunii în contractele de credit încheiate într-o monedă străină sunt susceptibile a fi încadrate in motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme vizează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cu prilejul analizei teoriei impreviziunii, iar nu o reevaluare a probelor în vederea schimbării situaţiei de fapt stabilite de instanţa de apel în aplicarea teoriei impreviziunii.

O primă critică de nelegalitate, precizează recurenta, vizează soluţionarea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat invocată de către aceasta, întrucât instanţa de apel şi-a fundamentat întregul raţionament pe o intepretare eronată a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 432/2021.

O a doua critică de nelegalitate constă în aceea că instanţa de apel şi-a fundamentat raţionamentul pe prezumţiile legale absolute prevăzute de Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată (act normativ cu reglementări de excepţie/derogatorii de la teoria generală a impreviziunii), într-un litigiu în care sediul materiei este guvernat de dreptul comun al impreviziunii (dedus din doctrina şi practica judiciară a C. civ. de la 1864, aplicabil prezentei cauze, explicit prevăzut de C. civ. în vigoare).

Astfel, cu toate că instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală şi temeinică pe fondul cererii de apel, admiţând calea de atac promovată de către pârâtă şi constatând că sediul materiei îl reprezintă impreviziunea de drept comun, iar nu legea specială (i.e. Legea nr. 77/2016), în cuprinsul deciziei recurate aceasta a inserat considerente care sunt contrare atât prevederilor legale incidente, cât şi jurisprudenţei obligatorii a Curţii Constituţionale a României.

În ceea ce priveşte incidenţa impreviziunii, instanţa a făcut aplicarea extensivă a prezumţiei legale absolute de impreviziune prevăzută de art. 4 din Legea nr. 77/2016.

Totodată, apreciază că, în mod nelegal, instanţa de apel a reţinut faptul că "elementul imprevizibil, acela al creşterii valorii CHF, nu putea fi prevăzut de părţi la momentul încheierii contractului", aceste aprecieri fiind vădit contrare principiilor de drept obligaţional şi jurisprudenţei constituţionale, care a trasat, cu putere obligatorie, criteriile de apreciere a incidenţei teoriei impreviziunii.

Prin urmare, în opinia recurentei, considerentele instanţei de apel se bazează pe o aplicare greşită a normelor de drept material de către instanţa de apel, în condiţiile în care: acestea sunt contrare principiului fundamental al nominalismului monetar, instituit de prevederile art. 1.976, ale art. 1.584 şi ale art. 1.578 din vechiul C. civ. sunt contrare considerentelor obligatorii ale Deciziei nr. 623/2016 a Curţii Constituţionale; sunt contrare prevederilor art. 969 alin. (1) şi ale art. 970 alin. (1) C. civ., părţile reafirmând şi confirmând aplicarea principiului legal al nominalismului monetar prin art. 9.1. din Contractul de credit; sunt contrare dispoziţiilor art. 970 alin. (2) C. civ.

A. şi B. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de pârâtă, susţinând, în esenţă, că aspectele invocate ţin de fondul cauzei. Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 octombrie 2022, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Recurenta-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere la raportul întocmit.

Prin încheierea din 14 decembrie 2022, au fost respinse excepţia nulităţii recursului declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. prin tutore A. şi excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. Au fost admise în principiu recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. prin tutore A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă şi recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B., prin tutore A., nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil se impune observaţia că, în ierarhia căilor de atac, recursul este o cale de atac extraordinară şi are ca obiect decizia prin care s-a soluţionat calea de atac a apelului împotriva sentinţei instanţei de fond şi că recursul, spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară şi devolutivă, este limitat numai la motivele de nelegalitate ale deciziei instanţei de apel enumerate de art. 488 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii prevăzute de art. 489 C. proc. civ.. În consecinţă, Curtea va reţine spre examinare numai acele critici ce pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., şi care se referă strict la aspecte de nelegalitate.

Din această perspectivă, susţinerile recurenţilor referitoare la declararea scadenţei anticipate a creditului, lipsa notificării în acest sens şi presupusa rea credinţă a băncii, constituie expunerea unei situaţii de fapt şi nu reprezintă argumente pertinente în susţinerea vreunei critici de nelegalitate, astfel încât nu vor fi analizate.

Singura critică de nelegalitate ce poate fi analizată din perspectiva pct. 8 al art. 488 din C. proc. civ. vizează greşita interpretare a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 de către instanţa de apel, critică ce nu poate fi reţinută însă.

Astfel, chiar dacă clauzele invocate de recurenţi nu au fost negociate, aşa cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, acestea au un conţinut clar stipulat, iar efectele acestora sunt determinabile.

Cât priveşte invocatul dezechilibru juridic, potrivit jurisprudenţei CJUE, "acesta poate să rezulte din simplul fapt al unei atingeri suficient de grave aduse situaţiei juridice în care este plasat consumatorul, în calitate de parte la contractul în cauză, în temeiul dispoziţiilor naţionale aplicabile, fie sub forma unei restrângeri a conţinutului drepturilor care, potrivit acestor dispoziţii, consumatorul beneficiază în temeiul acestui contract, fie sub forma unei piedici în exercitarea acestora sau a punerii în sarcina sa a unei obligaţii suplimentare, neprevăzută de normele naţionale (Hotărârea din 3 octombrie 2019, Kiss şi CIB Bank, C-621/17, punctul 51)."

În speţă însă, în mod corect a apreciat instanţa de apel că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, câtă vreme prin inserarea clauzelor referitoare la declararea anticipată a scadenţei creditului, recurenţii nu au fost puşi într-o poziţie mai puţin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul naţional, având în vedere că la data încheierii contractului de credit, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare, în caz de neexecutare a obligaţiilor contractuale de către una dintre părţi, cealaltă parte din contract poate pretinde desfiinţarea contractului, cu toate consecinţele juridice ce decurg de aici, astfel că nu a fost impusă consumatorilor nicio obligaţie suplimentară faţă de cele existente în legislaţia naţională.

În consecinţă, în mod corect a constatat instanţa de apel că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile necesare pentru constatarea caracterului abuziv al clauzelor inserate la pct. 13.4, teza a II-a, pct. 15.3 şi pct. 15.4 din contractul de credit nr. x din data de 16.01.2008.

Verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. este fondat, pentru următoarele considerente:

În privinţa criticii referitoare la soluţionarea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat, instanţa constată că aceasta poate fi cercetată din perspectiva motivului de casare prevăzut de punctul 7 al art. 488 din C. proc. civ., şi nu de punctul 8 al aceluiaşi articol, cum a indicat recurenta, care are în vedere exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu procesual.

Critica este însă nefondată. Astfel, aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele de fond, dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Timişoara a avut ca obiect contestaţia formulată de bancă, recurentă în prezenta cauză, împotriva notificării transmise de intimaţii A. şi B. privind darea în plată, în temeiul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 77/2016, a bunului imobil adus garanţie, iar în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Bucureşti s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze precum şi îngheţarea cursului de schimb leu - CHF la nivelul cursului de la data încheierii contractului, în timp ce în cauza de faţă se solicită adaptarea contractului de credit, constatându-se că a intervenit impreviziunea, în raport cu normele de drept comun şi nu în raport cu legislaţia specială, respectiv Legea nr. 77/2016.

În consecinţă, nu există identitate de obiect între prezenta cauză şi niciuna dintre cele două cauze invocate de recurentă.

Se apreciază însă ca fiind fondată critica referitoare la faptul că instanţa de apel şi-a fundamentat raţionamentul pe prezumţiile legale absolute prevăzute de Legea nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, act normativ cu reglementări de excepţie/derogatorii de la teoria generală a impreviziunii, într-un litigiu în care sediul materiei este guvernat de dreptul comun al impreviziunii, dedus din doctrina şi practica judiciară a C. civ. de la 1864, aplicabil prezentei cauze, aşa cum au înţeles reclamanţii să-şi formuleze acţiunea.

Critica se încadrează în motivul de casare prevăzut de punctul 6 al art. 488 din C. proc. civ., şi nu de punctul 8, cum în mod greşit a indicat recurenta.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În cauză, instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 769 din 14.12.2021, a admis apelul băncii, reţinând, în esenţă, cu privire la temeinicia căii de atac formulate de parte, că "din cuprinsul sentinţei rezultă expres faptul că prima instanţă s-a raportat la impreviziunea stabilită legal în dispoziţiile legii nr. 77/2016, deşi, în cadrul concluziilor orale, acest aspect nu a fost dezbatut." S-a mai reţinut că "instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor şi modul în care se aplică în speţă, definiţia legală, alături de stabilirea efectelor pe care aceasta le-ar fi avut, în privinţa derulării relaţiilor contractuale dintre părţi, dacă ar fi considerat că norma specială era incidentă."

Instanţa de apel a concluzionat astfel că sunt incidente motivele prevăzute de art. 480, alin. (3) C. proc. civ., teza I, în sensul că, prin maniera aleasă de instanţa de fond, aceasta nu a analizat fondul cauzei, raportat la limitele investirii, devenind necesară anularea hotărârii.

Cu toate acestea, aceaşi instanţă de apel, în considerentele deciziei civile nr. 172 din 17.03.2022, în analiza făcută în evocarea fondului, a apreciat că, "deşi dispoziţiile vechiul C. civ. sunt incidente, fără a se înţelege că instanţa apreciază direct aplicabile prevederile art. 4 din L. nr. 77/2016, impreviziunea de drept beneficiază de o reglementare expresă, iar deciziile interpretative ale Curţii constituţionale, aşa cum a subliniat intimata, sunt obligatorii."

Astfel, pe de-o parte, prin considerentele care au dus la soluţia de admitere a apelului băncii, anularea sentinţei primei instanţe şi reţinerea cauzei pentru evocarea fondului, instanţa de apel a apreciat că în mod greşit prima instanţă a analizat acţiunea din perspectiva dispoziţiilor speciale ale Legii nr. 77/2016, depăşind astfel limitele investirii, în condiţiile în care reclamanţii şi-au întemeiat acţiunea pe dreptul comun şi nu pe dispoziţiile legii speciale. Pe de altă parte, în contradicţie cu aceste considerente, raţionamentul aceleiaşi instanţe de apel, în evocarea fondului, are drept punct de plecare interpretarea extensivă a prezumţiilor legale absolute de impreviziune în varianta actuală a Legii nr. 77/2016, deşi, aşa cum s-a arătat deja, chiar instanţa de apel a constatat că nu acesta era temeiul de drept pe care au înţeles reclamanţii să-şi întemeieze acţiunea.

Pornind, în mod greşit, de la această reglementare expresă, cuprinsă în legea specială, deşi potrivit cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi, aceştia au înţeles să-şi întemeieze acţiunea pe dispoziţiile de drept comun, instanţa de apel redă în cuprinsul hotărârii recurate ample considerente din diverse decizii ale Curţii Constituţionale, toate pronunţate însă în analiza constituţionalităţii unor prevederi din cuprinsul Legii nr. 77/2016, deşi, aşa cum s-a mai arătat, reclamanţii nu şi-au întemeiat acţiunea pe dispoziţiile acestei legi.

În consecinţă, în ce priveşte capătul de cerere privind adaptarea contractului ca urmare a intervenirii impreviziunii, considerentele instanţei de apel sunt şi contradictorii şi străine de natura cauzei, câtă vreme instanţa s-a raportat la dispoziţiile Legii nr. 77/2016, deşi reclamanţii au investiti instanţa cu o acţiune întemeiată pe dreptul comun şi nu pe dispoziţiile legii speciale.

Faţă de toate aceste considerente, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte, admiţând recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Având în vedere că în cauză a fost admis doar recursul recurentei pârâte, rejudecarea va viza doar cererea precizată având ca obiect adaptarea contractului şi eventuala restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în plus. În rejudecare, instanţa va ţine seama de dezlegările date prin prezenta decizie, respectiv de temeiul de drept invocat de reclamanţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. prin tutore A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 172/A din 17 martie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează în parte hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare cu privire la cererea precizată având ca obiect adaptarea contractului şi restituirea către reclamanţi a sumelor achitate în plus, aceleiaşi instanţe.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2023.