Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 814/2023 AI generated

Nullity claim over conflicted manager-shareholder agreement rejected for failure to rebut presumed lawful cause

Case Number Decizia nr. 814/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected as unfounded the plaintiff's appeal, thereby affirming the Court of Appeal's decision (which had upheld the trial court's judgment) and leaving in force the lower courts' dismissal of the action seeking a declaration of absolute nullity of an "Agreement" concluded in 2013, on grounds of lack, false, or illicit cause under former Civil Code art. 966. The plaintiff claimed the agreement was void because a manager-shareholder breached the abstention duty under art. 79 of Company Law no. 31/1990 in an alleged conflict of interest. The High Court held that the appeal arguments were unfounded: there was no contradiction between the appellate court's reasoning and its operative part, mere references to caselaw not constituting a substituted or flawed rationale (appeal ground under C. proc. civ. art. 488(1)(6)); and, on the merits, art. 79 of Law no. 31/1990 prescribes a special sanction (damages) rather than nullity, and because causa is presumed real and lawful under former Civil Code art. 967, the plaintiff had the burden of proving the lack, falsity, or illegality of cause—which it failed to do, as the mere existence of a conflict of interest did not suffice to rebut that legal presumption.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 79 din Legea nr. 31/1990, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ, Art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Nullity claim over conflicted manager-shareholder agreement rejected for failure to rebut presumed lawful cause: 966. The plaintiff claimed the agreement was void because a manager-shareholder breached the abstention duty under art. 79 of Company Law no. 31/1990 in an alleged conflict of interest. The High Court held that the appeal arguments were unfounded: there was no contradiction between the appellate court's reasoning and its operative part, mere references to caselaw not constituting a substituted or flawed rationale (appeal ground under C. proc. civ. art. 488(1)(6)); and, on the merits, art. 79 of Law no. 31/1990 prescribes a special sanction (damages) rather than nullity, and because causa is presumed real and lawful under former Civil Code art. 967, the plaintiff had the burden of proving the lack, falsity, or illegality of cause—which it failed to do, as the mere existence of a conflict of interest did not suffice to rebut that legal presumption.

Keywords

AI generated
nullity of agreements and decisions company agreement breach of duty civil judgment conflict of interests cause of action

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Basis for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 aprilie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, la data de 13.08.2019, în dosarul cu nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat instanţei constatarea nulităţii absolute a înscrisului intitulat "Acord" încheiat la data de 31.05.2011 între A., pe de o parte şi A. S.R.L., pe de altă parte, în temeiul prevederilor art. 966 vechiul C. civ.

Prin sentinţa nr. 22 din 2 iunie 2020 Tribunalul Alba a respins acţiunea, iar împotriva acestei soluţii, reclamanta A. S.R.L. a formulat apel.

Prin decizia civilă nr. 283 din 17 iunie 2021 Curtea de Apel Alba Iulia a respins apelul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 22 din 2 iunie 2020 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea acesteia precum şi a sentinţei civile pronunţate în cauză şi admiterea cererii aşa cum a fost formulată.

În motivare, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susţine că motivarea deciziei din apel este contradictorie, din perspectiva întemeierii argumentelor logico-juridice ale instanţei de apel pe considerentele deciziei 2177/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Recurenta redă, din decizia civilă invocată, considerentele pe care le consideră a fi argumente contradictorii considerentelor pe care instanţa de apel şi-a fundamentat hotărârea.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta arată că instanţa a făcut o greşită aplicare şi interpretare a normelor de drept material, atât a celor prevăzute de art. 79 din Legea nr. 31/1990, cât şi a art. 966 din vechiul C. civ.

Astfel, susţine că Legea nr. 31/1990 nu reglementează în niciun fel soarta actului juridic încheiat ca urmare a încălcării de către asociat şi administrator a obligaţiei de abţinere, aceasta revenind normei generale. Sancţiunea nulităţii absolute pentru lipsa cauzei decurge din nerespectarea interesului societăţii, care reprezintă cauza actului juridic şi atrage sancţiunea nulităţii absolute a actului conform art. 966 din vechiul C. civ.. În mod greşit instanţele de fond au reţinut că nu se poate decide cu privire la soarta actului juridic încheiat cu nerespectarea obligaţiei legale de abţinere, apreciind că, în lipsa unei prevederi exprese în cuprinsul Legii 31/1990, actul rămâne valabil.

Arată recurenta că în prezenta cauză a solicitat analiza valabilităţii cauzei actului juridic încheiat de unul dintre asociaţii administratori, cu încălcarea interdicţiei legale de abţinere reglementate de prevederile legii speciale. Cauza este ilicită când este prohibită de legi, iar Legea nr. 31/1990 prin art. 79, coroborat cu art. 197, instituie obligaţia administratorului (asociatului) de a se abţine de la deliberare când este interesat pe contul său sau al altuia. Cum această interdicţie a fost încălcată în cauză, este evident că erau îndeplinite toate condiţiile pentru a se constata nulitatea actului juridic.

Se mai susţine şi că, modul în care B. a ales să încheie respectivul acord face îndoielnică buna ei credinţă şi loialitatea faţă de interesele societăţii şi este evident că actul încheiat nu poate să aibă o cauză valabilă, existând o discrepanţă între cauza aparentă şi cea reală.

Totodată, prezumţia de fraudare echivalează cu o prezumţie de rea-credinţă, iar proba nefraudării interesului societar incumbă reprezentantului care trebuie să demonstreze buna sa credinţă constând în corectitudinea deplină manifestată faţă de societatea reprezentată, probă care nu a fost produsă.

Recurenta mai face, de asemenea, o serie de observaţii şi aprecieri referitoare la elemente concrete ale situaţiei de fapt, pe care ar fi trebuit să le analizeze instanţele de fond, pentru a ajunge la concluzia că, chiar dacă la prima vedere actul ar avea aparenţa de legalitate, în realitate cauza acestuia este atât falsă cât şi ilicită.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia recurată în raport cu criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ce priveşte invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de recurs subliniază faptul că ipoteza avută în vedere de această dispoziţie legală se referă la contradicţia dintre considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii determină o anumită soluţie, în timp ce dispozitivul conţine soluţia contrară, respectiv la contradicţia dintre considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii, iar din altele, netemeinicia acestora.

Instanţa de recurs constată că, într-adevăr, în decizia recurată, instanţa de apel a făcut trimitere, printre alte decizii indicate, şi la decizia nr. 2177/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce nu este însă de natură să ducă la concluzia existenţei unor considerente contradictorii.

Astfel, în primul rând, considerentele deciziei nr. 2177/2011 redate de recurentă în cuprinsul motivelor de recurs, pentru a susţine critica vizând contradictorialitatea, nu se regăsesc nicăieri în conţinutul hotărârii atacate, astfel încât în mod greşit a concluzionat recurenta că instanţa de apel a avut în vedere o trimitere exactă la acele argumente sau o însuşire a acestora, cu atât mai mult cu cât, în aceeaşi hotărâre invocată, există şi considerente în sensul argumentelor expuse de instanţa de apel.

Pe de altă parte, raţionamentul juridic propriu al instanţei de apel nu lipseşte din hotărârea recurată, astfel încât trimiterea la jurisprudenţă a fost făcută, în mod evident, doar cu scopul de a întări acel raţionament, şi nu cu scopul de a-l substitui, în condiţiile în care jurisprudenţa nu constituie izvor de drept.

În consecinţă, aprecierile recurentei nu pot fi considerate ca argumente pertinente în susţinerea criticii de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta invocă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 31/1990, precum şi a dispoziţiilor art. 966 din vechiul C. civ.

Sub acest aspect, aşa cum au reţinut instanţele de fond, singurul motiv pentru care recurenta reclamantă solicită constatarea nulităţii absolute a înscrisului intitulat "Acord" încheiat la data de 31.05.2013, este presupusul conflict de interese în care s-ar fi aflat administratorul B., datorită dublei sale calităţi de administrator şi asociat în ambele societăţi comerciale, precum şi relaţiei personale a acesteia cu C..

Astfel, invocând nerespectarea dispoziţiilor speciale ale art. 79 din Legea nr. 31/1990, recurenta consideră că în acest fel ar fi făcut dovada că, actul juridic a cărui nulitate absolută o solicită, ar fi lipsit de cauză, ar avea o cauză falsă sau nelicită, în sensul art. 966 din vechiul C. civ., raţionament juridic ce nu poate fi primit însă.

Şi aceasta deoarece, aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele de fond, textul art. 79 din Legea nr. 31/1990 instituie o sancţiune specială pentru nerespectarea interdicţiei pe care o reglementează, aceea de plată a unor despăgubiri, şi nu nulitatea absolută a actului juridic.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 967 din vechiul C. civ., existenţa cauzei obligaţiei şi caracterul ei real şi licit sunt prezumate prin lege până la proba contrară, astfel că revenea recurentei reclamante obligaţia de a face dovada celor susţinute, simpla invocare a conflictului de interese, prezumţie dedusă din situaţia personală particulară a administratorului asociat B., nefiind suficientă pentru a se constata ca fiind dovedită vreuna dintre ipotezele textului art. 966 din vechiul C. civ., de natură să atragă sancţiunea nulităţii absolute a actului contestat.

Cu alte cuvinte, răsturnarea prezumţiei instituită de art. 967 din vechiul C. civ. putea fi făcută doar cu proba contrară, nefiind suficientă invocarea uneia, sau chiar a mai multor alte, prezumţii simple.

În consecinţă, în raport cu situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţele de fond, nu poate fi reţinută nici critica întemeiată punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reţinută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin administrator judiciar provizoriu D. împotriva deciziei nr. 283/2021 din 17 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2023.