Contractual liability for defective goods: evidentiary value of extrajudicial expert reports and limits of cassation review on factual findings.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2023

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la 10.02.2020, sub dosar nr. x/2020, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat să se dispună: obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumei de 549.648 RON, ca urmare a operării rezilierii unilaterale parţiale a contractului nr. x/08.09.2015, în ceea ce priveşte actul adiţional nr. x/04.12.2017 la contract şi a sumei de 549,26 RON, reprezentând costul efectuării unei expertize de specialitate în vederea testării conformităţii produselor livrate de către pârâtă în temeiul actelor juridice menţionate mai sus; obligarea pârâtei la ridicarea stocului de produse neconforme specificaţiilor tehnice care fac obiectul actului adiţional nr. x/04.12.2017 la contractul nr. x/08.09.2015 cu privire la care a operat rezoluţiunea unilaterală; obligarea pârâtei la predarea către reclamantă a credit note-ului în cuantum de 549.648 RON, cu privire la produsele neconforme specificaţiilor tehnice care fac obiectul actul adiţional nr. x/04.12.2017 la contractul nr. x/08.09.2015 cu privire la care a operat rezoluţiunea unilaterală; obligarea pârâtei la plata către reclamantă a dobânzii legale, calculate de la data punerii în întârziere (menţionează că până la data 08.10.2019 cuantumul dobânzilor legale este suma de 15.647,19 RON) şi până la plata efectivă a sumelor datorate. Astfel, cuantumul mai sus menţionat va fi majorat prin raportare la numărul de zile de întârziere ce se va recalcula ulterior; obligarea pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, invocă dispoziţiile art. 1270, art. 1350 alin. (1), art. 1516, art. 1530, art. 1531, art. 1535, art. 1536, art. 1549, art. 1554 şi art. 1690 alin. (3) C. civ., dispoziţiile tuturor celorlalte acte normative menţionate în cererea de chemare în judecată, precum şi principiile de drept care guvernează respectivele materii.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar, reclamanta A. S.A. a arătat că, în ceea ce priveşte valoarea obiectului cererii, acesta constă în suma totală de 654.081.12 RON (respectiv suma de 549.648 RON la care se adaugă cota legală de TVA în cuantum de 104.433,12 RON), reprezentând contravaloarea sacoşelor verzi şi albe rămase pe stoc, a căror ridicare a fost solicitată, ca urmare a operării rezilierii unilaterale parţiale a contractului nr. x/08.09.2015 în ceea ce priveşte actul adiţional nr. x/04.12.2017 şi suma de 549,26 RON (TVA inclus) reprezentând costul efectuării unei expertize de specialitate în vederea testării conformităţii produselor livrate de către pârâtă în temeiul actelor juridice menţionate mai sus.

Pârâta B. S.R.L. a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie, prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de chemat în garanţie a C., cu sediul în Ungaria.

Prin sentinţa civilă nr. 859/25.11.2021, pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020, s-a respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtei B. S.R.L.; s-a respins cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. S.R.L., în contradictoriu cu chemata în garanţie societatea C., ca fiind rămasă fără obiect şi a fost obligată reclamanta A. S.A. să plătească pârâtei B. S.R.L. suma de 27.150,92 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.A. a formulat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă. Prin aceeaşi decizie, a fost obligată apelanta-reclamantă A. S.A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

La data de 30 august 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2020, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, instanţei de apel.

Cu titlu prealabil, s-a arătat că, deşi decizia atacată poartă menţiunea definitivă, aceasta poate fi atacată cu recurs, prin raportare la dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă începe prin a reda o serie de considerente ale instanţei de apel, precum şi dispoziţiile art. 1350 C. civ.

În ce priveşte condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru intervenirea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte, arată că, deşi este îndeplinită condiţia faptei ilicite referitoare la neexecutarea obligaţiei contractuale asumate de intimată, constând în livrarea pungilor albe şi verzi la standardele de calitate agreate de către părţi prin contract, instanţele anterioare au ignorat acest fapt, motivat de faptul că, fapta ilicită a fost constatată printr-un mijloc de probă extrajudiciar, adică printr-un raport de expertiză extrajudiciară.

Susţine că sunt neîntemeiate considerentele instanţei de apel privitoare la necesitatea parcurgerii procedurii asigurării de probe, reglementată de art. 359 alin. (1) C. proc. civ., în contextul în care recurenta a efectuat demersuri în ceea ce priveşte stabilirea caracteristicilor tehnice ale pungilor pentru identificarea corespondenţei între acestea şi cele înregistrate în specificaţiile tehnice.

Arată că, din cuprinsul raportului de încercare (raport de expertiză extrajudiciară), elaborat de laboratorul specializat D., a rezultat concluzia instanţei de fond potrivit căreia standardele de calitate ale produselor nu corespund celor agreate de către părţi. Însă, susţine că instanţa de apel a apreciat în mod nelegal faptul că raportul de expertiză extrajudiciară nu ar putea fi valorificat ca probă, întrucât, în conformitate cu prevederile art. 330 C. proc. civ., expertiza tehnică trebuie dispusă de instanţă şi administrată în conformitate cu dispoziţiile art. 330 şi urm. C. proc. civ., în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea celorlalte principii care guvernează procesul civil.

În acest sens, învederează că, în condiţiile în care prima instanţă a reţinut că, din raportul de expertiză extrajudiciară rezultă că standardele de calitate ale produselor nu corespund cu cele agreate de părţi, nu prezintă relevanţă prezenţa sau lipsa intimatei şi/sau a chematei în garanţie la elaborarea raportului de expertiză întocmit de D..

Acesta este un raport obiectiv, ce ilustrează diferenţe considerabile în ceea ce priveşte specificaţiile tehnice ale pungilor livrate de intimata-pârâtă şi specificaţiile tehnice agreate de către părţile contractante.

În continuare, susţine că, în raport de dispoziţiile art. 360 alin. (5) C. proc. civ., nu se poate susţine în mod absolut că aplicarea art. 359 alin. (1) din acelaşi Cod ar fi condus în mod obligatoriu la ipoteza în care intimata ar fi fost prezentă în procesul de expertizare a produselor neconforme, fapt ce a determinat instanţele anterioare să nu ia în considerare raportul de expertiză extrajudiciară pe acest considerent.

În aceeaşi ordine de idei, menţionează recurenta că instanţa de apel a interpretat greşit considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 130/19.02.2008, întrucât, deşi obiectul excepţiei de neconstituţionalitate priveşte analiza prevederilor art. 4 alin. (5) din Titlul XIII privind Accelerarea judecăţilor în materia restituirii proprietăţilor funciare din Legea nr. 247/2005, totuşi, instanţa de contencios constituţional a statuat că nu doar dispoziţiile ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, ci şi dispoziţiile procedurale care reglementează efectuarea expertizei trebuie interpretate în sensul că expertizelor extrajudiciare le este conferită valoare probantă egală cu a expertizelor judiciare.

Mai precizează recurenta-reclamantă că, în mod contrar celor reţinute de instanţa de apel, în dosarul nr. x/2020, reclamanta a solicitat proba cu expertiza judiciară, intimata s-a opus vehement administrării acestei probe, iar prima instanţă chiar a administrat proba cu expertiza judiciară.

Prin urmare, consideră că instanţa de apel, în mod nelegal, a respins apelul reclamantei, motivat de faptul că proba cu expertiza poate fi valorificată doar prin raportare la dispoziţiile art. 330 C. proc. civ.

În altă ordine de idei, recurenta-reclamantă arată că, instanţa de apel a constatat că sunt vădit neîntemeiate reţinerile primei instanţe referitoare la faptul că intimatei nu i s-ar fi adus la cunoştinţă reclamaţiile privind conformităţile pungilor, sens în care arată că, prin decizia atacată s-a reţinut că, "este adevărat că din probatoriul administrat în cauză (...) au existat între reprezentanţii celor două societăţi discuţii legate de sesizările unor persoane în legătură cu calitatea pungilor biodegradabile".

În contextul în care prima instanţă a reţinut că, potrivit raportului de expertiză extrajudiciară, pungile livrate de către intimată sunt neconforme prin raportare la specificaţiile tehnice pe care acestea ar fi trebuit să le prezinte, iar instanţa de apel a admis că reclamanta a adus la cunoştinţa intimatei aceste neregularităţi, apreciază recurenta că este îndeplinită condiţia faptei ilicite prevăzute de art. 1350 C. civ., iar instanţa de apel în mod nelegal nu a analizat în continuare celelalte condiţii de atragere a răspunderii contractuale a intimatei.

În continuare, recurenta evocă o parte din considerentele instanţei privind reclamaţia numitului E., învederând că instanţa de prim control judiciar a analizat superficial această reclamaţie, în care se preciza faptul că greutatea maximă permisă de specificaţiile tehnice ale pungii era de 10 kg.

Contrar considerentelor instanţei de apel, greutatea de 4 kg nu reprezintă, în opinia recurentei, o greutate considerabilă, prin raportare la greutatea maximă permisă de specificaţiile tehnice ale pungii - 10kg.

Totodată, susţine că, având în vedere declaraţiile martorei F., rezultă că pungile analizate prin raportul de expertiză extrajudiciară au fost cele furnizate de intimata-pârâtă. Or, intimata nu a pretins că probele analizate nu ar fi fost dintre cele livrate de aceasta, ci a susţinut doar că nu a participat la procesul de expertizare a pungilor.

Conchide recurenta în sensul că, instanţa de apel a concluzionat în mod nelegal că nu ar fi îndeplinită condiţia faptei ilicite.

Totodată, arată că sunt îndeplinite şi restul condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 1350 C. civ. pentru angajarea răspunderii civile a intimatei-pârâte.

În ce priveşte condiţia faptei ilicite, recurenta învederează că sunt neîntemeiate considerentele instanţei de apel, aceasta neanalizând nici raportul de expertiză extrajudiciară, nici raportul de completare a acestui raport, administrat în primă instanţă.

Totodată, susţine că, în pofida faptului că instanţa de apel nu a analizat concluziile rapoartelor de expertiză, bazate de studii de specialitate, a reţinut în mod neîntemeiat că expertiza administrată în faţa primei instanţe nu este de natură să probeze susţinerile reclamantei. Or, arată că, atât din corespondenţa purtată, cât şi din declaraţia martorului propus de reclamantă, rezultă că reclamanta-recurentă a transmis în repetate rânduri intimatei că este absolut necesară elaborarea unei analize ştiinţifice, a unui studiu specializat care să identifice eventualele neconformităţi, însă intimata nu şi-a arătat disponibilitatea de a lua în calcul această variantă de soluţionare a diferendului, nici chiar pe parcursul procesului.

Aşadar, susţine că, nu i se poate imputa recurentei şi nu se poate înlătura din analiză raportul elaborat de D. pe considerentul că intimata nu ar fi participat la acest proces de analiză a pungilor, în pofida faptului că acest raport a identificat neconformităţi clare ale pungilor livrate de intimată.

În continuare, recurenta-reclamantă învederează că prejudiciul provocat acesteia prin neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract şi act adiţional trebuie reparat în integralitate de către intimată.

Recurenta evocă dispoziţiile art. 1554 C. civ. şi susţine că instanţa de apel nu a luat în considerare faptul că, acordul dintre părţi a fost reziliat parţial, în ce priveşte actul adiţional nr. x, iar intimata avea obligaţia restituirii prestaţiile efectuate de recurentă, respectiv restituirea prejudiciului constând în sumele achitate de aceasta pentru pungile neconforme.

Totodată, susţine că instanţa de apel a aplicat în mod nelegal dispoziţiile art. 1531 C. civ., care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia dezdăunarea cuprinde atât pierderea efectiv suferită de către creditor, cât şi beneficiul de care acesta este lipsit.

Aşadar, susţine că intimata este obligată să ramburseze recurentei toate prejudiciile create ca urmare a neexecutării obligaţiilor prevăzute în contracte, adică atât valoarea mărfii care prezintă defecte de calitate, cât şi valoarea serviciilor suplimentare şi necesare, legate de efectuarea raportului de încercare, suportate de către recurentă din cauza neexecutării conforme a obligaţiilor contractuale asumate de intimată.

Nu în ultimul rând, învederează că instanţa de apel, în mod nelegal, nu a analizat condiţiile care trebuie îndeplinite pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, respectiv ca acesta să fie cert, direct şi să nu fi fost acoperit.

În ce priveşte raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul cauzat, recurenta susţine că instanţa de apel nu a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 1350 C. civ., având în vedere că nu a reţinut existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită a intimatei (neexecutarea obligaţiei contractuale de a livra pungi conforme specificaţiilor tehnice agreate) şi prejudiciul provocat recurentei (preţul achitat pentru pungile neconforme).

În ceea ce priveşte existenţa vinovăţiei intimatei, susţine că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1548 C. civ., întrucât săvârşirea faptei ilicite de către intimată prezumă vinovăţia acesteia în contextul neîndeplinirii obligaţiei de rezultat, de a livra recurentei sacoşele albe şi verzi la standardele calitative agreate de părţi şi a obligaţiei de a restitui prestaţiile primite.

În ce priveşte existenţa obligaţiei de plată a dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data trimiterii notificării de reziliere şi până la plata efectivă a sumelor datorate, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel nu a analizat şi nu a aplicat în mod legal dispoziţiile art. 1530, art. 1531 şi art. 1535 C. civ., din coroborarea cărora rezultă că se poate cere atât executarea obligaţiei principale, cât şi plata penalităţilor pentru neexecutarea la timp a obligaţiei.

În acest sens, recurenta evocă dispoziţiile art. 6.1 din contractul nr. x, susţinând că a subliniat instanţei de apel faptul că, prin raportare la dispoziţiile legale invocate, intimata datorează nu doar contravaloarea obligaţiilor de plată aferente sumelor de restituit, ci inclusiv penalităţile de întârziere pentru neexecutarea la timp a obligaţiei de restituire a sumelor de bani.

Totodată, susţine că instanţa de apel a încălcat şi dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 3 alin. (21) din Ordonanţa nr. 13/2011, în ce priveşte calculul dobânzii legale.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă solicită obligarea intimatei-pârâte la plata dobânzii legale calculate până la data plăţii efective a debitului principal.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat pentru faza procesuală a recursului.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2022 s-a fixat termen la data de 2 martie 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

La termenul de dezbateri, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, pentru argumentele prezentate în cuprinsul practicalei hotărârii.

Înalta Curte, analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed.

Obiectul acţiunii deduse judecăţii îl reprezintă atragerea răspunderii contractuale a pârâtei B. S.R.L. pentru nerespectarea obligaţiei de a livra produse la standardele de calitate agreate de părţi.

Prin memoriul de recurs, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a invocat faptul că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1350 C. civ., motivat de faptul că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile necesare pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 1350 C. civ., "(1) Orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat. (2) Atunci când, fără justificare, nu îşi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii".

Din dispoziţiile acestui articol se desprind condiţiile necesare a fi îndeplinite cumulativ pentru atragerea răspunderii contractuale, respectiv existenţa unei fapte ilicite săvârşită cu vinovăţie, a unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi producerea prejudiciului.

Recurenta-reclamantă susţine că, întrucât instanţa de apel a ignorat raportul de expertiză extrajudiciară întocmit de D. şi depus de reclamantă la dosarul cauzei, nu a reţinut îndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite constând în livrarea unor produse care nu îndeplinesc standardul de calitate agreat de părţi şi nu a procedat, în continuare, la analiza celorlalte condiţii impuse de dispoziţiile art. 1350 C. civ., pentru atragerea răspunderii contractuale a intimatei. Totodată, recurenta-reclamantă susţine că a adus la cunoştinţa pârâtei reclamaţiile primite privind lipsa de calitate a pungilor livrate de pârâtă, însă instanţa de apel a analizat superficial conţinutul reclamaţiilor şi declaraţiilor de martor existente la dosar.

Instanţa de recurs constată că recurenta invocă dispoziţiile C. civ. amintite pentru a susţine respingerea în mod greşit a cererii de chemare în judecată, însă prin raportare la existenţa unor mijloace de probă (expertiză extrajudiciară) şi înscrisuri (reclamaţii, declaraţii de martori), cărora instanţa de apel nu le-ar fi dat relevanţă în construirea silogismului judiciar care a stat la baza adoptării soluţiei pronunţate în cauză.

Această argumentaţie nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât interpretarea probelor este un element al chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecăţii ce ţine de aprecierea suverană a instanţelor de fond, devolutive, atributul esenţial al instanţei de recurs constituindu-l interpretarea legii.

Este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, prin reevaluarea situaţiei de fapt, aşa cum, în realitate, urmăreşte recurenta.

Se reţine că recursul este o cale nedevolutivă de atac în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei-reclamante cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Totodată, instanţa supremă reţine că, în recurs se verifică modalitatea aplicării dispoziţiilor legale la o stare de fapt deja stabilită de instanţele devolutive. Or, prin modul de prezentare a criticilor sale, cantonate în jurul concluziilor raportului de expertiză extrajudiciară şi al conţinutului declaraţiilor martorilor, recurenta-reclamantă urmăreşte reinterpretarea materialului probator şi stabilirea unei alte situaţii de fapt, contrare celei reţinute de instanţa de apel, cu privire la existenţa faptei ilicite contractuale de a livra pungi biodegradabile sub standardul agreat prin actul adiţional nr. x/04.12.2017 la contractul nr. x/08.09.2015, la care să se aplice dispoziţiile art. 1350 C. civ., aspect nepermis în calea extraordinară de atac, nedevolutivă, a recursului.

În acest context, instanţa supremă reţine că recurenta-reclamantă a invocat în mod formal dispoziţiile art. 330 şi art. 359 C. proc. civ., întrucât, fără a dezvolta motive de nelegalitate privind aplicarea acestor articole, autoarea căii de atac şi-a manifestat nemulţumirea pentru nereţinerea valorii probatorii a expertizei extrajudiciare elaborată de D. şi depusă de reclamantă la dosar.

De altfel, recurenta ignoră considerentele instanţei de apel care a reţinut, pe de o parte, faptul că raportul de expertiză extrajudiciară a fost emis în lipsa reprezentaţilor intimatei pârâte B. S.R.L., fiind contestat de către intimata-pârâtă în prezenta cauză sub mai multe aspecte legate de dispozitivele de măsurare, produsele testate, respectiv dacă acestea făceau parte din loturile livrate de către aceasta şi furnizate de C. sau lipsa acreditării specifice, iar, de altă parte, faptul că, sacoşele biodegradabile puteau fi verificate din punct de vedere calitativ, în condiţii de păstrare optime, într-un interval de 6 luni de la data livrării, context în care, expertiza administrată în faţa primei instanţe nu este de natură să probeze susţinerile apelantei reclamante privind calitatea sacoşelor, de vreme ce a fost efectuată la o distanţă de 2 ani de la data livrării produselor, când sacoşele se aflau în plin proces de degradare.

Totodată, în contextul în care, în apel, nu s-a solicitat suplimentarea probatoriului, instanţa de prim control judiciar a analizat, în virtutea efectului devolutiv al apelului, şi restul materialului probator administrat la fond (înscrisuri, declaraţii de martori) şi pe care instanţa de recurs nu îl poate reevalua, concluzionând în sensul că reclamanta nu a făcut dovada faptei ilicite a intimatei-pârâte B. S.R.L. pentru a se putea dispune desfiinţarea contractului, respectiv a nerespectării obligaţiei intimatei de a livra produse conforme specificaţiilor tehnice agreate de părţi.

Or, recurenta-reclamantă nu a criticat acest raţionament al instanţei de apel prin formularea unor veritabile critici de nelegalitate, ci, prin reluarea argumentelor expuse şi în memoriul de apel, urmăreşte o nouă verificare şi interpretare a celor susţinute în faţa instanţei de apel, deşi legea recunoaşte doar dublu grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

În mod corect a reţinut instanţa de apel că invocarea deciziei nr. 130/19.02.2008 a Curţii Constituţionale nu prezintă relevanţă pentru acordarea valorii probatorii raportului de expertiză extrajudiciară, în contextul în care, prin această decizie s-a analizat constituţionalitatea unui text din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care conferă valoare probatorie egală expertizei extrajudiciare cu cea judiciară în domeniul fondului funciar. Or, obiectul cauzei deduse judecăţii vizează raporturi dintre profesionişti, considerentele deciziei neputând fi aplicate prin extrapolare.

Nu în ultimul rând, instanţa supremă reţine că dispoziţiile art. 360 alin. (5) C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă, nu sunt incidente în cauză, întrucât nu suntem în situaţia încuviinţării unei cereri de asigurare a dovezilor.

Întrucât, aşa cum s-a arătat mai sus, contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă, instanţa de apel a reţinut, pe baza analizei şi interpretării materialului probator, pe care instanţa de recurs nu îl poate reanaliza, neîndeplinirea uneia dintre condiţiile necesar a fi întrunite în mod cumulativ, în mod judicios a reţinut că nu se impune analiza celorlalte condiţii pentru atragerea răspunderii contractuale a pârâtei în temeiul art. 1350 C. civ., critica recurentei-reclamante este nefondată.

Pe cale de consecinţă, nu pot fi primite spre analiză restul criticilor recurentei-reclamante, subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la determinarea prejudiciului şi existenţa obligaţiei de plată a dobânzii legale, a vinovăţiei debitorului şi a legăturii de cauzalitate, întrucât sunt străine de raţionamentul instanţei de apel, care, reţinând neîndeplinită condiţia existenţei faptei ilicite contractuale, nu a mai procedat la cercetarea îndeplinirii celorlalte condiţii prevăzute de art. 1350 C. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 353/A din 9 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.A. la plata sumei de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă B. S.R.L.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 martie 2023.