Corporate share transfer challenge: appeals allowed, appellate decision quashed and case remanded for merits review

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2023

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 23 ianuarie 2019 şi precizată la 15 aprilie 2019, sub numărul x/2019, reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul D., ca instanţa să constate inexistenţa dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora, să se constate inexistenţa vocaţiei pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în baza hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011.

Prin încheierea din 23 mai 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Bihor a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale - invocată de pârâtul D., a admis excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale, invocată de reclamanţii A., B. şi C. S.R.L. şi, în consecinţă, a constatat decăderea pârâtului D. din dreptul de a formula cerere reconvenţională şi a dispus anularea cererii reconvenţionale; totodată, a repus cauza pe rol pentru continuarea judecării cererii principale.

Prin sentinţa civilă nr. 178 din 11 iulie 2019, Tribunalul Bihor a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi S.C. C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul D..

Prin decizia civilă nr. 281/A din 1 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins atât apelul declarat de reclamanţii B., A. şi E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.) împotriva sentinţei civile nr. 178/11.07.2019, cât şi apelul declarat de pârâtul D. împotriva încheierii de şedinţă din data de 23.05.2019 şi a sentinţei civile nr. 178/11.07.2019, toate pronunţate de Tribunalul Bihor în dosarul cu acelaşi număr.

Prin decizia nr. 1365 din 8 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B. şi E. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu F.. împotriva deciziei civile nr. 281/A din 1 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a casat în parte decizia atacată şi a trimis cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanţii A., B. şi S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.

A fost menţinută dispoziţia de respingere a apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunţate de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă.

II. În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă sub numărul x/2019*.

Prin decizia nr. 36/A din 30 ianuarie 2023, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A., B. şi E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), prin administrator judiciar F.., în contradictoriu intimatele-pârâte G., H. şi I., în calitate de moştenitoare ale intimatului-pârât D., împotriva sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanţii E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. şi A., cât şi pârâtele I., G. şi H..

Recurenţii-reclamanţi E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. şi A. au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în urma reiudecării, admiterea apelului, schimbarea, în totalitate, a sentinţei apelate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost modificată, şi, în consecinţă, să se constate inexistenţa dreptului pârâtului de a solicita punerea în executare a Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a Actului adiţional nr. x/18.07.2011, ca urmare a lipsei de efecte juridice a acestora şi inexistenţa vocaţiei pârâtului la dobândirea dreptului de proprietate asupra părţilor sociale în baza Hotărârii Adunării Generale a Asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi Actului adiţional nr. x/18.07.2011.

Recurenţii-reclamanţi au precizat că nu fac obiectul recursului aspectele reţinute de instanţa de apel în cadrul considerentelor deciziei atacate privind autoritatea de lucru judecat, prin care se statuează că Hotărârea Adunării Generale a Asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 nu mai produce efecte juridice fiind caducă şi revocată, reclamanţii fiind de acord cu aceste dezlegări.

În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au susţinut, în temeiul întemeiat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 480 alin. (3), art. 476 alin. (1), art. 477 alin. (2) raportat la art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1), art. 501 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ., reţinând că ar exista un fine de neprimire al acţiunii, motiv de recurs încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, după ce în debutul motivării deciziei instanţa de apel a reţinut faptul că reclamanţii nu au la dispoziţie o acţiune în realizare şi că, astfel, prezenta acţiune în constatare este pe deplin admisibilă, instanţa respingând, totodată, şi noua excepţie de inadmisibilitate invocată în al doilea ciclu procesual de către pârâte, şi după ce constată, în mod corect, că o serie de hotărâri judecătoreşti rămase definitive pe parcursul litigiului stabilesc cu putere de lucru judecat că Hotărârea AGA C. S.R.L. nr. 1/18.07.201 I şi Actul adiţional nr. x/18.07.2011 au fost revocate de părţi, instanţa nu a considerat însă, că se impune admiterea apelului, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Reţinerea unui fine de neprimire pe considerentul că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.201 1 şi Actul adiţional nr. x/18.07.2011 au fost revocate şi, astfel, nu mai sunt apte să dea pârâtului J. sau moştenitoarelor acestuia dreptul de a le pune în executare sau vocaţia la dobândirea părţilor sociale, reprezintă nu doar nesoluţionarea propriu-zisă a acţiunii, dar şi încălcarea îndrumărilor deciziei de casare, care impuneau rejudecarea pe fond a cauzei; simpla substituire a considerentelor sentinţei primei instanţe, aşa cum s-a procedat de către instanţa de apel, nu este suficientă pentru înlăturarea vătămării drepturilor reclamanţilor prin nesoluţionarea pe fond a acţiunii, pentru că, în urma înregistrării la Registrul Comerţului a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, în fapt există cu totul altă realitate juridică faţă de cea exprimată în cadrul deciziei.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că, practic, modalitatea de soluţionare a apelului este echivalentă cu respingerea acestuia ca lipsit de interes, deşi instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor excepţia şi nu a indicat expres acest lucru.

S-a susţinut de către recurenţii-reclamanţi că justifică un interes în admiterea acţiunii, raţiunea acţiunii în constatare reglementată de art. 35 din C. proc. civ. fiind tocmai aceea de a-l opri pe pârâtul D. (şi, ulterior decesului acestuia, pe moştenitoarele sale) să mai pretindă că are drepturi decurgând din calitatea de asociat al E. S.R.L., în condiţiile în care D. a înregistrat Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 la Registrul Comerţului.

Nu în ultimul rând, arată recurenţii-reclamanţi că soluţia de admitere a apelului şi de rejudecare pe fond a cauzei era obligatorie, fiind stabilită de instanţa de recurs prin decizia nr. 1365/08.06.2022 în care se arată că "soluţia prevăzută de lege . . . . . . . . . . .fiind aceea de anulare a sentinţei primei instanţe şi de judecare a procesului prin evocarea fondului."

Cu încălcarea art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., instanţa de apel s-a pronunţat în sensul respingerii apelului în baza unui fine de neprimire pe care oricum nici nu l-a pus în discuţia părţilor, deşi era datoare să se mărginească la motivele de apel cu care a fost învestită şi să respecte instrucţiunile trasate prin decizia de casare nr. 1365 din 8 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În egală măsură, consideră că au fost nesocotite prevederile 480 alin. (3) din C. proc. civ. care impun instanţei de apel, atunci când nu s-a intrat în judecata fondului de către prima instanţă, să anuleze hotărârea astfel pronunţată.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că, în speţă, considerentele deciziei recurate sunt în contradicţie cu dispozitivul, acesta nefiind sprijinit de motivele hotărârii, care impuneau o altă soluţie, respectiv de admitere a apelului.

Astfel, deşi instanţa de apel a dat dreptate reclamanţilor în cadrul considerentelor, a respins apelul, menţinând dispozitivul primei instanţe, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Considerentele hotărârii reprezintă explicitarea soluţiei din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, iar conform art. 425 din C. proc. civ., considerentele fac corp comun cu dispozitivul şi intră deopotrivă în autoritatea de lucru judecat a hotărârii, raportat la părţile din dosar şi obiectul cauzei.

O altă critică încadrată în motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa de apel a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 202 alin. (2)1 - alin. (2)4 din Legea nr. 31/1990 (în versiunea în vigoare până la abrogarea prin art. I pot. 8 din Legea nr. 223/2020) reţinând că depunerea hotărârii AGA de cesiune în discuţie la Registrul Comerţului este doar o simplă formalitate menită să asigure opozabilitatea faţă de terţi a modificărilor intervenite în structura societară.

Anterior abrogării prin art. 1 pct. 8 din Legea nr. 223/2020, art. 202 alin. (1)1 - alin. (2)4 din Legea nr. 31/1990 prevedea că, în cazul cesiunii părţilor sociale către terţi, aşa cum era pârâtul J. la data adoptării Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, înregistrarea cesiunii se realizează în două etape, respectiv menţionarea hotărârii de cesiune în Registrul Comerţului şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, respectiv, după trecerea termenului de opoziţie sau soluţionarea opoziţiilor formulate, înregistrarea propriu-zisă a cesiunii de părţi sociale.

În acest sens, art. 202 alin. (2)4 prevede ca transmiterea părţilor sociale cedate operează la data expirării termenului de opoziţie de 30 de zile de la publicarea hotărârii de cesiune în Monitorul Oficial sau prin respingerea opoziţiei de către instanţă. Astfel, doar după expirarea termenului de opoziţie sau respingerea opoziţiei, operează transferul părţilor sociale şi are loc înregistrarea cesiunii de părţi sociale în Registrul Comerţului:

"(2')Transmiterea părţilor sociale va opera. în lipsa unei opoziţii, la data expirării termenului de opoziţie prevăzut la art. 62, iar dacă a fost formulată o opoziţie. la data comunicării hotărârii de respingere a acesteia."

Din această reglementare rezultă faptul că, în cazul cesiunii de părţi sociale către terţi, depunerea hotărârii de cesiune la Registrul Comerţului are efect constitutiv de drepturi, nu doar un rol formal, de opozabilitate a hotărârii faţă de terţi, aşa cum a considerat, în mod greşit, instanţa de apel. În situaţia prevăzută de art. 202 alin. (2) indice 4, transferul părţilor sociale către terţi operează nu în momentul încheierii actelor de cesiune, ci doar în urma parcurgerii procedurii menţionate anterior, la momentul expirării termenului de opoziţie sau respingerii acesteia de către instanţa de judecată.

Prin încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 202 alin. (2)1 - alin. (2)4 din Legea nr. 31/1990 instanţa de apel a ajuns la concluzia eronată că depunerea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.201 l la Registrul Comerţului nu reprezintă o executare a acesteia, şi, în final, la soluţia, de asemenea, eronată, de respingere a apelului şi acţiunii, raportat la acest fine de neprimire a acţiunii.

Recurentele-pârâte I., G. şi H. au depus două cereri de recurs, prin care au invocat următoarele:

În cadrul recursului declarat de recurentele-pârâte prin avocat K., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat, în principal, admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei pentru o judecată pe fond a apelului Curţii de Apel Timişoara sau unei curţi de apel învecinate, fiind incidente în cauză dispoziţiile deciziei nr. 79/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept; în subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi, în urma evocării fondului, respingerea cererii de chemare în judecată; în ipoteza în care Înalta Curte va aprecia admisibilă solicitarea recurentelor-pârâte de schimbare a considerentelor deciziei atacate; în terţiar, în baza art. 461 alin. (2) C. proc. civ. cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului împotriva considerentelor deciziei Curţii de Apel Timişoara, păstrarea soluţiei de respingere a apelului şi înlocuirea considerentelor greşite cu cele apreciate ca fiind corecte de către instanţa supremă, în conformitate cu dezvoltarea motivului de recurs de către pârâte.

Recurentele-pârâte au subliniat faptul că, deşi soluţia din dispozitiv le este favorabilă, din considerentele reţinute în motivarea hotărârii se constată că, de fapt, au pierdut procesul, cu atât mai mult cu cât soluţia din acest dosar influenţează multe dosare vizând raporturile dintre părţi, actualmente suspendate în aşteptarea soluţiei definitive din prezenta cauză.

Soluţia pronunţată de instanţa de apel s-a întemeiat pe reţinerea greşită, în opinia recurentelor-pârâte, a puterii de lucru judecat a două hotărâri judecătoreşti, motiv de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., respectiv instanţa de apel a reţinut greşit această putere de lucru judecat, încălcând şi considerentele deciziei de casare şi, implicit, dispoziţiile art. 501 C. proc. civ.

Pe de altă parte, s-a susţinut că în cauză există contradicţii între considerente şi dispozitiv, aspect care se circumscrie tot acestui motiv de recurs.

În acest sens, prin decizia de casare nr. 1365/2022, instanţa supremă a impus instanţei de rejudecare, în esenţă, să admită apelul, să anuleze sentinţa atacată şi să soluţioneze "pe fond" raporturile juridice deduse judecăţii.

Au susţinut recurentele-pârâte că, dacă Înalta Curte ar fi ajuns la concluzia că există putere de lucru judecat în cauză cum se reţine în hotărârea pronunţată în rejudecare nu ar fi trimis cauza spre rejudecare şi, în mod evident, nu ar fi cerut instanţei de rejudecare să facă o analiză "pe fond" a raporturilor dintre părţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de rejudecare va rejudeca strict în limitele stabilite de decizia de casare, însă, în cauză, instanţa de rejudecare nu a ţinut cont nici de limitele stabilite de Înalta Curte pentru rejudecare şi nici de dezlegarea dată asupra problemelor de drept de către instanţa supremă, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. (5) C. proc. civ.

Or, dacă casarea s-a dispus pentru că în primul ciclu procesual Curtea de Apel Timişoara a reţinut greşit o autoritate de lucru judecat în favoarea pârâtelor, în oglindă, în rejudecare aceeaşi instanţă a reţinut, tot greşit, o putere de judecat în favoarea părţii potrivnice, de data aceasta însă, fiind nerespectate şi considerentele deciziei de casare.

S-a arătat că nicăieri în considerente instanţa de rejudecare nu face referire la "împrejurarea desfiinţării convenţiei de cesiune părţi sociale cuprinse în Hotărârea AGA nr. 640 din data de 02.09.2015 (prin sentinţa nr. 96/LP/2017 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016 şi rămasă definitivă prin respingerea apelului)", considerent care se regăseşte la pag. 10 a deciziei de casare.

În rejudecare, s-a ajuns la concluzia că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 a fost revocată prin Hotărârea AGA nr. 640/2015, aspect constatat prin două hotărâri, în condiţiile în care prin decizia de casare se stabileşte clar că Hotărârea AGA nr. 640/2015 a fost desfiinţată şi ca atare nu poate produce efecte juridice.

Astfel, în condiţiile în care instanţa supremă a stabilit că premisa de la care trebuie pornit este că Hotărârea AGA 640/2015 a fost desfiinţată, recurentele -pârâte se întreabă dacă acest fapt nu înseamnă că a fost desfiinţată şi revocarea hotărârii din 2011.

Prin urmare, recurentele-pârâte susţin că ignorarea tratării acestor aspecte în considerente nu este altceva decât nerespectarea deciziei de casare, aspect care impune o nouă casare.

De asemenea, consideră că cele expuse mai sus pot fi circumscrise şi motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., fiind în prezenţa unei hotărâri nemotivate.

Recurentele-pârâte critică şi soluţia pronunţată de instanţa de rejudecare sub aspectul excepţiei de inadmisibilitate a cererii introductive a reclamanţilor, formulată din cele două perspective.

Deşi o respinge, motivarea instanţei de apel nu convinge şi nu are nicio legătură cu cele invocate în susţinerea excepţiei, aspect care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, dintr-o primă perspectivă, soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii a rămas definitivă în primul ciclu procesual prin nerecurare.

Astfel, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în constatare a fost respinsă de Tribunalul Bihor prin încheierea din 23 mai 2019, încheiere care a fost apelată de antecesorul recurentelor-pârâte împreună cu sentinţa.

Prin Decizia nr. 281/2019, Curtea de Apel Timişoara a respins apelul împotriva acestei încheieri şi a sentinţei cu motivare că "..deşi Tribunalul a respins excepţia de inadmisibiliiate, în realitate maniera cum a procedat la analiza acţiunii reclamanţilor şi motivele pentru care a dispus respingerea acesteia echivalează, practic, cu valorificarea acestei excepţii". Mai concret, Curtea de Apel Timişoara valorifică, chiar şi indirect excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar statuarea Curţii cu privire la acest aspect a rămas definitivă.

Recurentele-pârâte au arătat că nu au formulat recurs, deoarece statuarea Curţii din considerentele decizorii le era favorabilă, iar Înalta Curte a arătat clar în dispozitivul deciziei de casare că:

"Menţine dispoziţia de respingere a apelului declarat de pârâtul.. împotriva încheierii din 23 mai 2019 şi a sentinţei civile nr. 178/2019 pronunţate de Tribunalul Bihor."

Fiind menţinut dispozitivul deciziei din apel cu privire la acest aspect, înseamnă că atât acesta, cât şi considerentele decizorii (cele arătate mai sus) au intrat în autoritate de lucru judecat.

Ca atare, pârâtele au solicitat Curţii de Apel Timişoara să se conformeze autorităţii de lucru judecat stabilită prin decizia din apel din primul ciclu procesual (intrată în autoritate de lucru judecat prin nerecurare), în sensul că acţiunea este vădit inadmisibilă.

Arată recurentele-pârâte că în considerentele deciziei atacate nu se regăseşte absolut nimic cu privire la această excepţie din prima perspectivă, aspect care se circumscrie motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. (6) C. proc. civ. şi atrage casarea deciziei recurate.

În considerentele deciziei recurate se face referire doar la excepţia de inadmisibilitate invocată din a doua perspectivă, respectiv cea vizând ce s-a întâmplat ulterior pronunţării deciziei din apel din primul ciclu procedural.

Din această a doua perspectivă, prin notele de şedinţă depuse în rejudecarea apelului, au arătat că "toate discuţiile din primul ciclu procesual referitoare la inadmisibilitate vizau imposibilitatea promovării unei acţiuni în realizare."

În primul ciclu procesual, reclamanţii au arătat că "nu poate fi promovată o acţiune în declararea nulităţii absolute sau relative, neexistând motive de nulitate contemporane cu încheierea actului din 2011".

Ulterior, însă, reclamanţii au formulat o acţiune (ce face obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bihor) prin care solicită ca prim capăt de cerere exact anularea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011.

În această situaţie, au arătat că a invocat excepţia inadmisibilităţii pentru alte motive decât cele care au făcut obiectul primului ciclu procesual, fiind vorba de o excepţie absolută care poate fi invocată în orice stadiu procesual, deci inclusiv în rejudecarea după casare.

Motivul invocării este faptul că la acest moment există pe rolul instanţei o acţiune în realizarea dreptului promovată exact de aceiaşi reclamanţi care au susţinut cu tărie că nu au altă cale de valorificare a drepturilor sau intereselor lor legitime.

În atare condiţii au solicitat instanţei de rejudecare să constate că pe rolul instanţelor există o acţiune în realizarea drepturilor reclamanţilor şi să respingă ca inadmisibilă prezenta acţiune în constatare.

Raportat la aceste susţineri, instanţa de apel se mărgineşte să constate că nu este vorba de o nouă stare de fapt, astfel cum recurentele-pârâte au argumentat, ci că, pur şi simplu, se încearcă repunerea în discuţie a ceea ce deja s-a stabilit.

Or, în condiţiile în care, aspectele invocate vizează acţiuni în realizare introduse după apelul din ciclul procesual, motivarea instanţei nu are legătură cu realitatea, fiind incident motivul de casare prev. de art. 488 pct. (6) C. proc. civ.

O altă critică se referă la faptul că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., în sensul în care cauza a fost soluţionată pe excepţia puterii de lucru judecat care nu a fost pusă în dezbaterea contradictorie a părţilor, aspect care se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

În esenţă, toată motivarea recurentelor a fost pe aspecte de fond, iar instanţa s-a pronunţat pe excepţie sau "fine de neprimire", cum apare în considerentele deciziei recurate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. (8) C. proc. civ., apreciază că în mod greşit instanţa de apel a pronunţat soluţia reţinând că Hotărârea AGA nr. 1/2011 a fost revocată prin Hotărârea AGA 640/2015, aspect stabilit prin două hotărâri definitive în viziunea instanţei de apel.

Recurentele susţin că aceste hotărâri nu au autoritate/putere de lucru judecat în cauză, deoarece tranşează, într-un anumit context punctual, doar anumite excepţii de procedură.

Din decizia de casare, se desprinde concluzia că Înalta Curte a arătat că Hotărârea AGA nr. 640/2015 fiind desfiinţată prin hotărâre judecătorească definitivă nu poate produce niciun efect juridic, deci nici efectul de revocare a Hotărârii AGA 1/18.01.2011 astfel cum se susţine de către apelanţi.

Potrivit dispoziţiilor art. 1554 alin. (1) teza I C. civ.:

"Contractul desfiinţat prin rezoluţiune se consideră că nu a fost niciodată încheiat."

Astfel, ca efect al desfiinţării pe cale judecătorească, Hotărârea AGA nr. 640/2015 nu poate produce absolut niciun efect juridic indiferent de motivul desfiinţării ei, aceasta fiind considerată că nu a existat niciodată.

Prin urmare, în mod greşit s-a stabilit în apel că pârâtele au un "fine de neprimire" reprezentat de puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti.

În cadrul recursului declarat de recurentele-pârâte prin avocat L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea căii de atac şi casarea deciziei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind invocate dispoziţiile deciziei nr. 79/05.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind interpretarea dispoziţiilor art. 497, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ.

Recurente-pârâte au susţinut că Înalta Curte a trimis cauza instanţei de apel spre o nouă judecată, cu dispoziţia expresă de a se rejudeca fondul şi a se efectua o analiză proprie a susţinerilor privind caducitatea şi lipsa de efecte juridice a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Timişoara, în ciuda dispoziţiilor din decizia de casare, nu a procedat efectiv la o rejudecare a fondului, ci s-a limitat doar la a evoca hotărârile rămase definitive în dosarele x/2018 (pag. 15 alin. (1)-(4) din considerente) şi 3001/111/2018 (pag. 15 alin. (5)-(7) din considerente). Apoi, la alin. (8), pag. 15 din considerente, doar a constatat autoritatea de lucru judecat a celor două hotărâri evocate, în ce priveşte revocarea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011. În fine, la alin. (9), pag. 15 din considerente, raportat la faptul că revocarea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 a fost constatată prin hotărâri definitive, care presupun nu doar dispariţia efectelor ci chiar a actelor juridice în totalitate, a constatat că nu există niciun act juridic în raport cu care să analizeze dreptul pârâtului D. la părţile sociale.

Nesocotind dispoziţiile deciziei de casare, instanţa de rejudecare a apelului a reţinut puterea de lucru judecat a celor două hotărâri ca pe un fine de neprimire pentru respingerea acţiunii, neprocedând la rejudecarea efectivă a fondului, neefectuând analiza proprie dispusă prin decizia de casare, a caducităţii şi a lipsirii de efecte a Hotărârii 1/18.07.2011.

Astfel, în speţă sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 prin raportare la art. 501 C. proc. civ., decizia recurată fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor de procedură privind rejudecarea după casare, impunându-se deci casarea Deciziei nr. 36/A/2023.

În speţă, necesitatea analizării stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului decurge din raportarea soluţiei instanţei de rejudecare a apelului nr. 36/A/2023 la dispoziţiile Deciziei de casare nr. 1.365/2022.

Astfel, deşi Înalta Curte a stabilit necesitatea analizării acţiunii deduse judecăţii, obligând în acest sens instanţa de apel să efectueze o analiză proprie a caducităţii si a lipsei de efecte a Hotărârii AGA 1/18.07.2011, totuşi instanţa de apel nu a efectuat o astfel de analiză proprie, limitându-se la a reţine puterea de lucru judecat ca pe un fine de neprimire, pronunţând astfel Decizia 39/A/2023, recurată, fără judecarea fondului cauzei.

Referitor la caducitatea Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011 raportat Ia hotărârile din 2015, recurentele au susţinut că aceasta nu poate opera în speţă, având în vedere că acte sau operaţiuni provenind din voinţa autorului nu pot determina caducitatea unui act juridic. Caducitatea intervine exclusiv dintr-un act sau dintr-o operaţiune provenind de Ia un terţ. Actul sau acţiunea de semnare a Hotărârii AGA 640/02.09.0215 de către D. neprovenind de Ia un terţ, nu poate atrage caducitatea Hotărârii AGA 1/18.07.2011.

Arată că adoptarea Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 nu revocă Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 în ce priveşte calitatea de asociat al d-lui D. ci doar, în măsura în care nu ar fi fost desfiinţată, ar fi modificat participaţia sa în societate. Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 produce deci, încă de la adoptare, efecte juridice.

Fiind astfel lămurită lipsa de efecte a Hotărârii AGA nr. 640/02.09.2015 în ce priveşte efectele Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, s-a reiterat faptul că, interpartes, în mod indiscutabil, D. a devenit proprietar asupra 157.785 părţi sociale şi implicit asociat cu o participaţie de 69,99601%, începând cu data semnării Hotărârii AGA 1/18.07.2011.

Dispoziţiile art. 203 alin. (1) şi alin. (2) din Legea 31/1990 stabilesc expres faptul că transmiterea părţilor sociale are efect faţă de terţi numai din momentul înscrierii ei în Registrul comerţului.

Practic, actele societare prin care antecesorul recurentelor-pârâte s-a retras din societate, făcute publice prin înregistrarea lor la Registrul Comerţului au fost în fapt doar acte formale, situaţia reală fiind relevată de Hotărârea 1/18.07.2011, cunoscută doar de asociaţi. Permanent, antecesorul recurentelor-pârâte a avut percepţia şi convingerea că este asociat, participaţia sa fiind însă nepublică pentru terţi.

Dovada clară, incontestabilă, a intenţiei lui D. de a-si menţine drepturile în cadrul societăţii este însăşi semnarea Hotărârii AGA 1/18.07.2011, prin care, deşi s-a retras formal din societate, prin ieşirea M. S.R.L. (indirect D.), totuşi şi-a securizat prin Hotărârea AGA 1/18.07.2011 participaţia în cadrul societăţii.

Şi nu în ultimul rând, se arată că Acordul nr. 2/28.10.2020 atestă fără echivoc recunoaşterea, inter partes, a calităţii de asociat a lui D., întrucât, deşi vizează în principal stingerea tuturor litigiilor dintre părţi, în fapt recunoaşte implicit coproprietatea asupra "imperiului Galassini".

În final, în ceea ce priveşte respingerea noii excepţii a inadmisibilităţii invocată prin Notele de şedinţă din 05.12.2022, recurentele-pârâte apreciază că soluţia instanţei de rejudecare a apelului este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept procedural, respectiv a dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, instanţa de rejudecare a apreciat greşit starea de fapt, preluând fără o analiză proprie premisele existente în anul 2019, reţinute greşit şi de instanţele anterioare, considerând că în speţă nu este vorba despre o nouă excepţie şi în consecinţă, nu mai poate fi analizată excepţia inadmisibilităţii.

Principala eroare a instanţei de rejudecare a apelului a constat în faptul că nu a analizat cu atenţie fundamentele noii excepţii a inadmisibilităţii, preluând considerentele avute în vedere de toate instanţele anterioare, respectiv Tribunalul Bihor, ca primă instanţă, Curtea de Apel Timişoara ca instanţă a primului apel şi Înalta Curte, care toate au avut în vedere situaţia din 23.05.2019.

Recurentele-pârâte au susţinut că situaţia din momentul celei de-a doua judecări a apelului, cea care stă la baza noii excepţii a inadmisibilităţii, este profund diferită de situaţia din 23.05.2019, fiind grevată pe existenţa dosarului nr. x/2020, o veritabilă acţiune în realizare prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Hotărârii AGA nr. 1/18.07.2011, aşadar o acţiune promovată pentru realizarea dreptului, dreptul a cărui realizare o urmăresc reclamaţii constând în deţinerea tuturor părţilor sociale din C. S.R.L..

Deci prezenta acţiune în constatarea lipsei de efecte este inutilă, inadmisibilă, în măsura în care există pe rol acţiunea în constatarea nulităţii absolute a actului.

În concluzie, faţă de noua stare de fapt, respectiv faţă de existenţa unei acţiuni în realizare, recunoscută de reclamanţi prin chiar promovarea acesteia, prin prisma dispoziţiilor art. 35 C. proc. civ., recurentele-pârâte solicită instanţei de recurs să constate că petitul prezentei acţiuni se subsumează petitului din acţiunea din dosarul nr. x/2020. fiind practic cuprins în acesta, şi în consecinţă, suntem în prezenta unei noi excepţii a inadmisibilităţii în privinţa căreia nu există autoritate de lucru judecat, excepţie ce se impune a fi analizată după casarea deciziei 36/A din 30.01.2023.

Recurenţii-reclamanţi E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. şi A. au depus întâmpinare faţă de cererile de recurs formulate de recurentele-pârâte I., G. Şi H., solicitând respingerea acestora ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Recurentele-pârâte I., G. Şi H. au depus întâmpinare faţă de recursul declarat de recurenţii-reclamanţi E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. şi A., solicitând admiterea tuturor recursurilor formulate în cauză, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru soluţionarea pe fond a apelurilor.

III. Examinând în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte apreciază recursurile ca fiind fondate, în limitele care vor fi arătate în continuare:

Cu titlu prealabil, comun recursurilor deduse judecăţii şi în analiza criticilor formulate prin acestea, apare necesar a fi punctate constatările cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare nr. 1365 din 8 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în primul ciclu procesual, pe care recurenţii-reclamanţi şi recurentele-pârâte au încercat a le valorifica în calea extraordinară de atac din perspective diferite, singurul punct de convergenţă fiind acela că decizia ar fi impus rejudecarea pe fond a cauzei.

Astfel, prin decizia anterior menţionată s-a statuat, contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, că pârâtul nu mai poate reitera inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, întrucât, prin încheierea din 23 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii principale, invocată de pârâtul D., apreciindu-se că, "faţă de motivele invocate în susţinerea cererii, care nu reprezintă cauze de nulitate absolută sau relativă a hotărârii nr. 1/18.07.2011, reclamanţii nu au la dispoziţie o cerere în realizare, potrivit art. 35 teza 2 C. proc. civ..".

Reţine decizia de casare că încheierea menţionată a fost apelată de pârâtul D. şi că apelul acestuia a fost respins prin decizia civilă nr. 281/A din 1 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, cu constatarea expresă că "dispozitivul şi considerentele sentinţei apelate sunt caracterizate de echivoc şi contradicţii - iar întreaga motivare conduce la concluzia că Tribunalul a valorificat, practic, un fine de neprimire, acela că efectele cesiunii se analizează în procedura de înscriere în registrul comerţului (ceea ce echivalează cu respingerea cererii ca inadmisibilă în procedura dreptului comun), deşi prin încheierea de şedinţă din data de 23.05.2019 aceeaşi instanţă a respins în mod expres excepţia inadmisibilităţii cererii principale - invocată de pârât."

Astfel, decizia de casare a concluzionat că încheierea anterior menţionată a rămas definitivă prin nerecurare şi are autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., intimatul-pârât nemaiputând aduce în discuţie chestiunea inadmisibilităţii acţiunii.

Prin urmare, la rejudecarea cauzei s-a constatat în mod corect de către instanţa de apel că nu poate fi primită ceea ce pârâtele au denumit "o nouă excepţie de inadmisibilitate", întrucât excepţia nu se întemeiază, în realitate, pe o nouă stare de fapt.

Prin reiterarea excepţiei inadmisibilităţii cu referire la o pretinsă situaţie de fapt actuală, decurgând din existenţa pe rolul instanţei a unui litigiu având ca obiect "acţiune în anulare", respectiv prin criticile formulate de recurentele-pârâte, se tinde la repunerea în discuţie a celor stabilite cu autoritate de lucru judecat de către prima instanţă, şi anume că acţiunea reclamantelor nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate în susţinerea cererii deduse judecăţii în cauza de faţă nu reprezintă cauze de nulitate absolută sau relativă a hotărârii nr. 1/18.07.2011, care să determine inadmisibilitatea acţiunii potrivit art. 35 C. proc. civ.. Această dezlegare, a cărei autoritate de lucru judecat a fost confirmată de decizia de casare, este obligatorie inclusiv pentru instanţa de recurs învestită ca urmare a rejudecării dispuse.

De asemenea, împrejurarea că instanţa care a soluţionat apelul în primul ciclu procesual a respins apelului declarat de pârâtul D. împotriva încheierii din 23 mai 2019 pronunţate de Tribunalul Bihor, soluţie menţinută prin decizia de casare, şi considerentele pe care această soluţie s-a întemeiat, nu pot primi semnificaţia afirmată de recurentele-pârâte prin recursul declarat prin avocat K., în sensul că acţiunea reclamantelor ar fi inadmisibilă, o atare aserţiune fiind în contradicţie flagrantă cu statuarea neechivocă mai sus analizată.

O a doua chestiune tranşată prin decizia de casare nr. 1365 din 8 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, este aceea că instanţa de apel a dat în mod greşit eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în raport cu soluţia pronunţată de Tribunalul Bihor prin sentinţa nr. 222/LP/22.10.2019, în dosarul nr. x/2019, întrucât nu se poate considera că în cadrul acestui litigiu s-a statuat pe fond asupra valabilităţii actului supus înregistrării, respectiv Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011.

În fine, cu referire la hotărârile judecătoreşti invocate de recurenţii-reclamanţi, s-a reţinut ca fiind corectă aprecierea instanţei de apel, în sensul că, pentru a socoti că există identitate de chestiune litigioasă tranşată în ceea ce priveşte efectele cesiunii din 18.07.2011, şi, pe cale de consecinţă, autoritate de lucru judecat, trebuie ca dezlegarea anterioară să aibă ca premisă şi împrejurarea desfiinţării convenţiei de cesiune părţi sociale, cuprinsă în Hotărârea AGA nr. 640 din data de 02.09.2015 (prin sentinţa nr. 96/LP/2017, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin respingerea apelului).

În acest cadru, stabilit prin decizia de casare, cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanţii A., B. şi S.C. E. S.R.L. (fostă C. S.R.L.), împotriva sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă.

Casarea hotărârii pronunţate în apel în primul ciclu procesual a avut în vedere faptul că, deşi instanţa de apel a apreciat că sentinţa apelată a valorificat nelegal ca fine de neprimire inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, contrar încheierii de şedinţă din data de 23.05.2019 a aceleiaşi instanţe, ceea ce ar fi atras soluţia de anulare a sentinţei primei instanţe şi de judecare a procesului prin evocarea fondului. a procedat ulterior la analiza acţiunii deduse judecăţii în limitele verificării existenţei autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 222/LP/22.10.2019, care nu era incidentă în cauză, situaţie în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat nulitatea hotărârii.

Respectând dezlegările deciziei de casare, instanţa de apel nu a primit excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, reiterată practic de către recurentele-pârâte, şi a procedat la examinarea puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în proceduri de drept comun în litigiile în care au fost implicate părţile prezentei cauze, apreciind că la momentul pronunţării hotărârii reclamanţii beneficiază de două hotărâri definitive care stabilesc, cu putere de lucru judecat, în contra autorului reclamantelor, D., că Hotărârea AGA nr. 1/18.07.2011 a fost revocată prin voinţa părţilor şi că dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. sunt aplicabile.

Însă, subsecvent examinării puterii de lucru judecat a dezlegărilor date în dosarele nr. x/2018 şi nr. y/2018, instanţa de apel a reţinut că soluţia de respingere a acţiunii se impune a fi menţinută în considerarea unui alt motiv de respingere a acţiunii, pe care însăşi instanţa de apel îl califică greşit ca reprezentând un fine de neprimire a acţiunii, respectiv lipsa oricărui act juridic în raport cu care să analizeze dreptul pârâtului D. (şi implicit al moştenitoarelor acestuia) la punerea în executare sau vocaţia la dobândirea părţilor sociale.

Această excepţie, care pare a privi lipsa interesului reclamantelor în formularea/menţinerea acţiunii, condiţie generală de exercitare a acţiunii civile ce trebuie să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu a fost invocat de instanţă, din oficiu, sau de o parte interesată şi nu a fost pus în discuţia contradictorie a părţilor, constituind pentru toate părţile cauzei o "surpriză".

Hotărârea pronunţată în aceste condiţii este de natură a vătăma drepturile procesuale ale părţilor, prin încălcarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.) şi principiul contradictorialităţii (art. 14 C. civ.), toate acestea garanţii ale procesului echitabil, precum şi a regulilor de invocare a excepţiilor.

Conform art. 13 alin. (2) C. proc. civ., părţilor li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfăşurare a procesului, pot să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral şi să exercite căile legale de atac, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, iar potrivit cu art. 14 alin. (4)-(6) C. proc. civ., părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu, instanţa fiind obligată, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate, putându-şi întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, acestor dezbaterii contradictorii.

De asemenea, o excepţie procesuală absolută şi peremptorie, care s-ar fi impus a fi soluţionată cu prioritate, în conformitate cu art. 240 C. proc. civ.. mai înainte de rejudecarea fondului cauzei şi de analiza susţinerilor privind caducitatea, respectiv lipsa de efecte juridice a hotărârii adunării generale a asociaţilor C. S.R.L. nr. 1/18.07.2011 şi a actului adiţional x/18.07.2011, nu putea fi invocată decât în condiţiile art. 247 C. proc. civ.

Aspectul de nelegalitate sus menţionat a fost sesizat prin ambele recursuri deduse judecăţii, considerentele expuse confirmând incidenţa ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., de care s-au prevalat ambele părţi, respectiv când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În condiţiile în care s-a constatat fondat acest motiv de casare a hotărârii, Înalta Curte apreciază că celelalte critici, subsumate art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., nu se mai impune a fi examinate, cu atât mai mult cu cât parte dintre susţinerile recurentelor-pârâte vizează aspecte ce ţin de soluţionarea pe fond a cauzei.

Având în vedere considerentele anterior expuse, instanţa supremă va dispune casarea hotărârii şi, pentru a statua asupra solicitării recurenţilor-reclamanţi de reţinere a cauzei spre rejudecare, reţine că prezentul proces a început la 23.01.2019, dată la care art. 497 alin. (1) teza întâi C. proc. civ. dispunea că "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Cum un prim ciclu procesual a fost epuizat, devine incidentă Decizia nr. 79/05.12.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 61/25.01.2023, prin care s-a statuat că "în interpretarea dispoziţiilor art. 497 din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în corelaţie cu prevederile art. 492 alin. (1), art. 498 şi ale art. 501 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în cazul în care în al doilea ciclu procesual se admite recursul, casându-se decizia atacată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va reţine cauza spre judecare în fond numai atunci când nu ar fi pusă în situaţia de a proceda la analizarea stării de fapt prin recalificarea faptelor sau prin completarea sau readministrarea probatoriului, în caz contrar cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare la instanţa de apel sau, după caz, la prima instanţă".

Or, evaluând îndeplinirea condiţiilor enunţate de instanţa de unificare a jurisprudenţei, respectiv cercetând cadrul procesual constituit în recurs şi motivul care a atras nulitatea deciziei recurate, Înalta Curte apreciază că statuarea asupra fondului cauzei nu este posibilă doar pe baza deciziei de casare din primul ciclu procesual şi a poziţiilor exprimate de părţi, fără analizarea stării de fapt.

În consecinţă, în aplicarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi în temeiul art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., cu aplicarea Deciziei nr. 79/2022 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte va admite recursurile şi va casa decizia atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanţii A., B. şi S.C. E. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 178/LP/2019 din 11 iulie 2019 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă, la aceeaşi curte de apel.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii-reclamanţi E. S.R.L. prin administrator judiciar F., B. şi A. şi de recurentele-pârâte I., G. şi H. împotriva deciziei nr. 36/A din 30 ianuarie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2023.