Insufficiency of appellate reasoning in enforcing contractual payment despite buyer's non-performance of assembly notification

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18.06.2020 pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, în dosarul nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L .a solicitat obligarea pârâtului B. la executarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către SPN Biroul Notarilor Publici Asociaţi C. şi D., autentificat sub nr. x din 06.09.2019, privind plata în rate a preţului - suma totală de 65.000 Euro (echivalent în RON la cursul emiterii facturii), în condiţiile şi la termenele stabilite prin contract, reprezentând contravaloarea valorii liniei tehnologice de peleţi formată din 1.cântar semiautomat cu macină/aparat lipire saci de plastic, 2.banda încărcare, 3.bandă cu inserţie textilă, 4.bandă cu inserţie, 5.container/rezervor, 6.container produs finit, 7.container 2000 încărcare tocătură 8. ciur vibrator, 9.elevator cu cupe, l0.uscător cu flacără directă, 11.rafinator mod 700 30kw, 12.presă uscare, 13.tocător, 14.remorcă., obligarea pârâtului la achitarea sumelor scadente stabilite prin facturile: x, cu consecinţa plăţii preţului bunurilor achiziţionate, în cuantum de 47.928,96 RON; obligarea pârâtului la plata dobânzii convenţionale stabilite conform art. 2.6. din Contractul de vânzare-cumpărare în cuantum de 0,05%/zi din suma facturată pe fiecare; obligarea pârâtului la plata dobânzii convenţionale penalizatoare stabilite în virtutea art. 2.6. din Contractul de vânzare-cumpărare în cuantum de 0,05%/zi din suma facturată pe fiecare lună calendaristică ca rată de preţ începând de la data introducerii cererii de chemare în judecată până la plata sa efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de chemare în judecată formulată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj, reclamantul B. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., în principal anularea si în subsidiar rezoluţiunea contractului de vânzare- cumpărare, încheiat între părţi şi autentificat sub nr. x SNP Biroul Notarilor Publici Asociaţi C. şi D., la data de 06.09.2019, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului, respectiv restituirea avansului de 25.000 de RON către cumpărător şi obligarea pârâtei la plata cheltuielior de judecată.

Prin încheierea nr. 205/2021 din 03.02.2021, Tribunalul Specializat Cluj a admis excepţia conexităţii, excepţie invocată de reclamanta A. S.R.L. şi pârâtul B., şi în consecinţă a dispus conexarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. în dosarul nr. x/2020 la dosarul x/2020 al Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 675/11.01.2022, pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2020 s-a respins, ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul B. în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L..

S-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul B. în dosarul conexat nr. x/2020 şi, în consecinţă:

Pârâtul B. a fost obligat să-i plătească reclamantei A. S.R.L. suma de 35.838,96 RON, cu titlu de preţ, precum şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,05%/zi din suma facturată, calculate în condiţiile art. 2.6, de la scadenţa fiecărei obligaţii şi până la plata acesteia.

Pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantei suma de 7035,16 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial.

Prin decizia civilă nr. 135/07.03.2023, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins apelul declarat de apelantul B., în contradictoriu cu intimata societatea A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 11.01.2022 şi a sentinţei civile nr. 675/29.03.2022, ambele pronunţate de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2020; a respins cererea intimatei privind obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a deciziei recurate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare instanţei de apel, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată asupra cererii reconvenţionale formulate de către intimata-pârâtă, în dosarul conexat nr. x/2020, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel, în considerarea decăderii din administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea industrializarea lemnului, mărginindu-se la acest aspect, a apreciat, automat, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, fără a expune, în nici un fel, motivele şi raţionamentele care au stat la baza înlăturării criticilor formulate de către recurent cu privire la soluţia de admitere pe fond a cererii reconvenţionale, cu consecinţa menţinerii, în integralitate, a hotărârii apelate.

De aceea, recurentul-reclamant consideră că hotărârea instanţei de apel, în ceea ce priveşte soluţia dispusă asupra cererii reconvenţionale este nemotivată, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

După prezentarea aspectelor teoretice privind motivarea hotărârii judecătoreşti, prin raportare la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi la dispoziţiile dreptului european în materie, cu garanţiile date de art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, recurentul-reclamant a arătat că instanţa de apel nu a reţinut spre analiză niciunul din argumentele si criticile de nelegalitate pe care le-a formulat împotriva soluţiei pronunţate de către instanţa de fond cu privire la cererea reconvenţională, nici nu a oferit explicaţii pentru înlăturarea susţinerilor sale şi nici nu a argumentat, în niciun fel, raţionamentul juridic pe care l-a adoptat, aşa încât hotărârea nu creează transparenţă asupra silogismului judiciar, care trebuie să explice şi să justifice soluţia adoptată.

Astfel, în speţă, recurentul-reclamant apreciază că nu s-a analizat incidenţa excepţiei de neexecutare, care a fost opusă de către recurentul-cumpărător intimatei-vânzătoare, ca urmare a neîndeplinirii propriilor obligaţii ale acesteia, în considerarea caracterului sinalagmatic, corelativ şi interdependent al obligaţiilor asumate de către părţi prin contractual încheiat.

A mai arătat recurentul că a invocat, în faţa instanţei de apel împrejurările în temeiul cărora a apreciat ca fiind profund nelegală soluţia instanţei de fond prin care a fost obligat la plata preţului, în condiţiile în care intimata nu şi-a îndeplinit propriile obligaţii, aspecte care nu au fost însă analizate de către instanţa de apel.

Recurentul reiterează faptul că vânzătoarea-intimată nu şi-a îndeplinit/şi-a îndeplinit în mod defectuos o serie de obligaţii esenţiale, asumate prin contract, scadente anterior obligaţiei de plată a preţului.

Arată că la momentul încheierii contractului şi a recepţiei cantitative, vânzătorul i-a adus la cunoştinţă existenţa a 3 piese deteriorate, respectiv: ax suport role, două bucăţi role şi sită trefilată; asumându-şi, în acelaşi timp, obligaţia de a suporta cheltuielile necesare reparării sau înlocuirii acestora.

Astfel, starea de fapt care i-a fost prezentată şi pe care şi-a asumat-o, la momentul încheierii contractului, s-a dovedit a fi diametral opusă celei pe care a constatat-o la momentul încercării realizării recepţiei calitative a bunului, respectiv faptul că defectuozitatea acestor piese, împreună cu alte vicii ale bunului, care nu îi erau cunoscute la momentul încheierii contractului, duc la nefuncţionalitatea întregului utilaj tehnologic.

Această împrejurare a fost constatată de către vânzătoare, prin administratorul acesteia, care a participat la încercarea de punere în funcţiune şi care, la momentul la care a fost audiat, în calitate de martor în cauză, a declarat faptul că, în virtutea poziţiei sale de reprezentant al vânzătoarei, nu a făcut niciun demers concret de identificare a unor soluţii sau a pieselor necesare pentru repararea utilajului, după cum nici nu a suportat vreun cost în acest sens.

Deşi această obligaţie a fost asumată contractual de către vânzătoare şi reprezintă o obligaţie care are scadenţa anterioară punerii în funcţiune a utilajului şi recepţiei calitative a acestuia şi, în mod evident, obligaţiei de plată a preţului, vânzătoarea nu şi-a îndeplinit, nici până la acest moment, obligaţia de predare conformă a bunului.

Susţine faptul că instanţa de apel nu a analizat acest aspect al speţei, care a fost supus cenzurii sale.

Mai arată şi faptul că vânzătoarea-intimată i-a predat un bun neconform, cu deficienţe tehnice majore, care îl făceau impropriu funcţionării. Astfel, potrivit situaţiei prezentate de către vânzătoare, la momentul încheierii contractului, recurentul ştia că achiziţionează un bun care funcţionează conform destinaţiei sale şi nici pe departe că defecţiunile respectivelor piese îl fac întru totul nefuncţional, astfel cum s-a constatat şi de către expertul tehnic numit în cauză.

Acest aspect rezultă cu certitudine şi din dispoziţiile contractuale ale art. 4 pct. 3, unde se prevede că obiectul contractului consta într-un bun funcţional, la a cărui predare s-a obligat vânzătorul şi de a cărui funcţionare corespunzătore acesta trebuia să răspundă până la momentul realizării recepţiei calitative, însă bunul i-a fost predat cu deficienţe majore, care îl fac impropriu funcţionării, potrivit destinaţiei sale.

Or, susţine recurentul, instanţa de apel nu s-a pronunţat nici asupra acestuia aspect învederat.

Recurentul mai susţine şi faptul că vânzătoarea-intimată nu şi-a dat deloc concursul la montarea şi punerea în funcţiune a liniei de producţie.

Deşi vânzătoarea şi-a asumat contractual predarea unui bun funcţional, alături de remedierea problemelor tehnice, precum şi punerea în funcţiune a bunului, a învederat instanţei de apel faptul că rezultă, din probele administrate în cauză (concluziile raportului de expertiză, martori), că intimata a refuzat să-şi îndeplinească şi această obligaţie contractuală esenţială.

Rezultă, astfel, că pârâta, la momentul la care a achiziţionat utilajul a beneficiat de un montaj şi reglaj pe durata a două săptămâni, pe când recurentul a beneficiat din partea vânzătorului de un instructaj incomplet, pe durata a doar 3 ore şi fără ca la finalul acestei etape bunul să fi devenit în vreun fel complet funcţional, acest ultim aspect fiind observat şi de către expertul numit în cauză, aspecte care nu au fost analizate de instanţa de apel.

A apreciat recurentul că, din probaţiunea administrată în faţa instanţei de fond, rezultă că intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de predare conformă a bunului, nu a întreprins niciun demers în a identifica piesele de schimb necesare pentru reparaţii, nu a avansat niciun fel de sume de bani necesare pentru punerea în funcţiune a utilajului, deşi scadenţa acestei obligaţii era înainte de punerea în funcţiune a utilajului, după cum aceasta nici nu si-a dat concursul la realizarea recepţiei calitative.

Din acest punct de vedere, consideră că există o neîndeplinire a obligaţilor contractuale din partea vânzătoarei-pârâte, chiar şi în ipoteza în care s-a considerat că acest contract este un contract valabil şi nu este lovit de nicio cauză de nulitate sau de un motiv de rezoluţiune.

Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării, în parte, a deciziei atacate, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de către instanţa de apel asupra apelului formulat împotriva soluţiei de admitere a cererii reconvenţionale formulate de către pârâta-intimată, în dosarul conexat cu nr. x/2020

Intimata-pârâtă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă la termenul de judecată din 12.12.2023, Înalta Curte o va respinge, având în vedere că anumite critici prezentate în cererea de recurs se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Trecând la examinarea deciziei recurate în limita criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. conţine diferite ipoteze care pot constitui temei pentru casarea unei hotărâri judecătoreşti, atunci când lipseşte motivarea soluţiei sau instanţa de control judiciar a preluat tale quale argumentele hotărârii atacate, fără să răspundă criticilor, când utilizează argumente fără legătură cu situaţia dedusă judecăţii, precum şi atunci când există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că acţiunea este întemeiată.

În cuprinsul memoriului de recurs, se invocă faptul că instanţa de apel, constatând decăderea recurentului-reclamant din dreptul de a administra proba cu expertiza tehnică în specialitatea industrializarea lemnului, nu a expus considerentele care au stat la baza respingerii criticilor formulate de recurent cu privire la soluţia de admitere a cererii reconvenţionale.

Se mai invocă şi că hotărârea este nemotivată întrucât instanţa de apel nu a analizat excepţia de neexecutare, care a fost invocată de recurentul-reclamant ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de predare conformă a bunului de către intimata-pârâtă, susţinând că aceasta s-a obligat contractual să răspundă de funcţionarea corespunzătoare a bunului până la momentul realizării recepţiei finale.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar a făcut o analiză amănunţită şi corectă a tuturor aspectelor deduse judecăţii, în raport de situaţia de fapt şi de drept a litigiului, fiind nefondat motivul de casare invocat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. (b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Art. 6 CEDO stabileşte că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva sa.

Dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susţinerile părţilor sunt examinate de către instanţă, aceasta având obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă sau cel puţin de a le aprecia (CEDO cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României). Singura garanţie că instanţă a analizat susţinerile părţilor, argumentele şi probele administrate o reprezintă motivarea hotărârii judecătoreşti.

Curtea europeană a reţinut în jurisprudenţa sa că este motivată în mod corespunzător o decizie care permite părţilor să facă uz efectiv de dreptul lor de apel (Hirvisaari împotriva Finlandei, pct. 30 in fine). Deşi art. 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze deciziile, acest fapt nu poate fi înţeles ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument [Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61; García Ruiz împotriva Spaniei (MC), pct. 26; Jahnke şi Lenoble împotriva Franţei (dec.); Perez împotriva Franţei (MC), pct. 81].

De asemenea, s-a statuat că întinderea obligaţiei privind motivarea poate varia în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor speţei: trebuie să se ţină seama în special de diversitatea motivelor pe care un justiţiabil le poate ridica în instanţă şi de diferenţele din statele contractante în materie de dispoziţii legale, cutume, concepţii doctrinare, prezentarea şi redactarea hotărârilor şi deciziilor (Ruiz Torija împotriva Spaniei, pct. 29; Hiro Balani împotriva Spaniei, pct. 27).

Corelativ obligaţiei de motivare a instanţei de judecată îi revine şi părţii nemulţumite de soluţia pronunţată de către instanţa de judecată, îndatorirea de a-şi expune propriul raţionament şi argumentele pentru a combate modul de soluţionare al unei cereri principale/accesorii sau subsidiare.

Aplicând aceste principii în cauza de faţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de apel şi-a expus propriul raţionament juridic în mod clar şi coerent cu privire la criticile şi apărările susţinute de părţi, făcând o analiză completă a probatoriului administrat în cauză (înscrisuri, martori, expertiză).

Astfel, contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel a argumentat faptul că recurentul-reclamant a fost decăzut din dreptul de a solicita efectuarea unei noi expertize, întrucât, deşi a solicitat proba, acesta nu a plătit onorariul pentru expertul desemnat în cauză.

Instanţa de apel a constatat că înţelegerea părţilor, astfel cum rezultă şi din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat (art. 4.2. din contract), a fost aceea ca, pentru punerea în funcţiune şi efectuarea instructajului de folosinţă a liniei, cumpărătorul să notifice vânzătorul cu privire la acest aspect, care trebuia să se realizeze în intervalul 12-13 septembrie 2019.

Instanţa de apel a reţinut în considerente că recurentul-reclamant, în calitate de cumpărător, nu şi-a îndeplinit niciodată obligaţia asumată contractual, de a notifica vânzătoarea cu privire la punerea în funcţiune a liniei de producţie peleţi, ci a reasamblat şi a pus în funcţiune linia de producţie fără a fi în prezenţa vreunui reprezentant al vânzătoarei, care cunoştea detalii cu privire la montarea şi utilizarea liniei de producţie.

Acesta este contextul în care a fost respinsă apărarea recurentului-reclamant referitoare la faptul că vânzătoarea i-a predat un bun neconform

Argumentele instanţei de apel, în sensul că "nu poate fi incidentă în discuţie nici rezoluţiunea contractului pentru vicii ascunse, dat fiind faptul că intimata a fost de bună-credinţă şi a prezentat apelantului-reclamant toate specificaţiile liniei de producţie, inclusiv prin indicarea pieselor care au caracter consumabil şi care trebuiau înlocuite. Mai mult decât atât, chiar intimata s-a oferit să înlocuiască aceste piese odată cu asamblarea liniei, pentru o funcţionare cât mai performantă şi calitativă (...) Intimata nu a fost notificată niciodată de către apelantă cu privire la punerea în funcţiune a liniei de asamblare, deşi aceasta se obligase expres prin contractul de vânzare-cumpărare să facă acest lucru.(...) De asemenea, garanţia contra viciilor bunului ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare a fost modificată convenţional în sensul că acestea puteau fi invocate exclusiv până la data încheierii procesului-verbal de recepţie calitativă" sunt unele decisive în fundamentarea soluţiei de respingere a apelului, iar reţinerea acestor aspecte de către instanţa de apel era de natură a exonera intimata-pârâtă de răspundere contractuală, făcând inutilă analiza celorlalte aspecte.

Cât priveşte neanalizare de către instanţa de apel a excepţiei de neexecutare a contractului, ca urmare a pretinsei neîndepliniri a propriilor obligaţii de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că reclamatul nu a invocat, formal, o atare excepţie, ci s-a apărat constant susţinând că bunul predat de vânzătoare nu era conform, având majore deficienţe tehnice, apărare pe care instanţa de apel nu a reţinut-o, în considerarea argumentelor la care s-a făcut mai sus referire.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la stabilirea situaţiei de fapt ori la modalitatea de analiză a probatoriului administrat în cauză.

În condiţiile în care, întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, prezentarea unor motive de netemeinicie de către recurentul-reclamant nu poate face obiectul controlului de legalitate.

Astfel, se constată că o mare parte dintre susţinerile recurentului vizează aspecte de apreciere şi interpretare a clauzelor contractuale şi înscrisurilor depuse în probaţiune, ce necesită o reevaluare a situaţiei de fapt, aspecte ce nu mai pot fi analizate în această etapă procesuală.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant B. împotriva deciziei civile nr. 135/2023 din 7 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2023.