Gas pipeline relocation claim dismissed for lack of passive procedural standing under energy sector regulation

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 20 mai 2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâtei la relocarea conductei de gaze - proprietatea B. S.A., care este amplasată pe terenul - proprietatea S.C. A. S.A; până la relocarea conductei, obligarea pârâtei la închirierea suprafeţei de teren de 3.419,22 m.p. pe toată perioada existenţei obiectivului, cu plata chiriei în cuantum de 3419 euro/lună, valoare stabilită provizoriu; plata despăgubirilor pentru 3 ani, anterior promovării prezentei acţiuni, la care se adaugă dobânda legală aplicabilă raporturilor dintre profesionişti, de la momentul formulării acţiunii până la momentul plăţii. A evaluat provizoriu contravaloarea lipsei de folosinţă la suma de 123084 euro.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 113 din Legea nr. 123/2012, art. 555, art. 621 din C. civ., art. 44 art. 5 din Constituia României.

Prin sentinţa nr. 452/2022 din 09 noiembrie 2022 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. S.A.; a fost respinsă acţiunea privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A..

Prin decizia nr. 119/2023 din 21 martie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A..

Împotriva deciziei nr. 119/2023 din 21 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, deşi instanţa de apel reţine lipsa calităţii procesuale pasive a intimatei, nu menţionează care este raţionamentul juridic ce a stat la baza acestei concluzii, nu indică textele de lege incidente în acest sens, pentru ca recurenta să îşi poată face apărările, motivarea instanţei fiind lapidară. În susţinerea acestor critici recurenta a expus o parte din considerentele deciziei atacate.

A susţinut recurenta că, în condiţiile în care instanţa nu a indicat temeiul de drept avut în vedere cu privire la soluţia pronunţată şi nu a analizat în concret raporturile juridice deduse judecăţii prin prisma criticilor sale, motivarea hotărârii nu se circumscrie exigenţelor imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ. cu privire la elementele pe care trebuie sa le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar.

Circumscris cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că motivarea instanţei de apel privind excepţia lipsei calităţii procesule pasive a intimatei pârâte B. S.A. constituie rezultatul unei greşite aplicări a normelor de drept material prevăzute la art. 555 C. civ., ce reglementează conţinutul dreptului de proprietate privată.

Astfel, din definiţia legală a dreptului de proprietate rezultă că titularul acestui drept este singurul ce deţine plenitudinea prerogativelor asupra bunului, adică totalitatea atributelor care pot fi exercitate. Această constatare este foarte importantă, deoarece ea conferă, în mod exclusiv, proprietarului prerogativa de a dispune de bunul său.

La fel, doar proprietarul bunului este cel care trebuie să suporte limitările aduse de lege exercitării dreptului de proprietate, în speţă - despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a suprafeţei de teren proprietatea recurentei.

Recurenta a arătat că a solicitat obligarea pârâtei la relocarea conductei de gaze naturale tocmai din considerarea calităţii sale de proprietar al conductei de gaze naturale, aceasta fiind singura îndreptăţită să dispună relocarea de pe terenul său şi numai aceasta poate fi obligată la plata de despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, traversat de respectiva conductă.

În atare situaţie, proprietarul conductei justifică, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă, motiv pentru care se impunea analiza acestui aspect de către instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cauzei.

Sub un al doilea aspect, contrar susţinerilor instanţei, relocarea conductei de gaze naturale nu se încadrează în atribuţiile distribuitorului de gaze naturale şi nici nu decurge din desfăşurarea activităţii de distribuţie de gaze naturale.

Astfel, relocarea conductei de gaze naturale nu se poate încadra în definiţia de exploatare, întreţinere sau dezvoltare a sistemului de distribuţie a gazelor naturale, fiind o prerogativă ce decurge din calitatea de proprietar al conductei, nu din atribuţiile legale a operatorului de distribuţie gaze naturale.

În acest sens, recurenta a redat dispoziţiile art. 100 pct. 41 din Legea 123/2012:

"distribuţia gazelor naturale reprezintă activitatea de vehiculare a gazelor naturale printr-un sistem de conducte de distribuţie pentru a fi furnizate clienţilor, dar neincluzând furnizarea.", precum şi prevederile art. 138 lit. a) - d) din Legea 123/2012, care stabilesc principalele drepturi şi obligaţii ale operatorului de distribuţie.

Din prevederile legale citate, precum şi din restul reglementărilor în domeniul desfăşurării activităţilor de distribuţie de gaze naturale rezultă faptul că operatorul de distribuţie are obligaţia să menţină instalaţiile şi echipamentele aferente pentru vehicularea gazelor naturale în stare funcţională, precum şi să le întreţină, repare, modernizeze şi opereze, a mai susţinut recurenta.

Totuşi, nu există nicio dispoziţie legală ce prevede faptul că operatorul de distribuţie ar avea dreptul să dispună cu privire la poziţionarea conductei ce se află în proprietatea unei alte persoane juridice.

În speţă, a menţionat recurenta, prin cererea de chemare în judecată nu a pus în discuţie calitatea pârâtei B. S.A. de furnizor a gazelor naturale, ci a solicitat relocarea conductei în considerarea calităţii sale de proprietar a respectivului bun.

A susţinut recurenta că această trecere a conductei de gaze pe terenul său constituie o lipsire a dreptului de a folosi această suprafaţă de teren, proprietatea sa exclusivă, limitarea dreptului de proprietate fiind una gravă având în vedere natura conductei ce traversează terenul.

Amintind dispoziţiile Legii nr. 123/2012, recurenta a arătat că existenţa conductei pârâtei pe terenul proprietatea sa îi îngrădeşte dreptul de proprietate privată asupra terenului respectiv.

După redarea dispoziţiilor art. 621 C. civ., recurenta a mai arătat că s-a pronunţat, în mod constant, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sensul că dreptul de uz şi de servitute, instituite prin lege asupra proprietăţii private a unui terţ, reprezintă o limitare adusă dreptului de proprietate al acestuia, iar în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinţei bunului apare ca o sarcina excesivă şi împovărătoare pentru proprietar.

În cauza Mellacher şi alţii c/Austriei sau în cauza James şi alţii c/Marii Britanii, C.E.D.O. recunoaşte competenţa statului de a reglementa folosinţa unor bunuri proprietate privată atunci când se urmăreşte un scop de interes general.

În aceeaşi măsura C.E.D.O. precizează că nu trebuie pierdute din vedere imperativele de protejare a interesului individual, iar păstrarea raportului de proporţionalitate implică acordarea unei despăgubiri, dreptul la indemnizare fiind un element constitutiv al dreptului de proprietate.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate şi temeiurilor de drept invocate, reţine următoarele considerente:

În argumentarea cererii de recurs, reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, susţinându-se din această perspectivă că motivarea deciziei recurate este sumară şi nu se circumscrie exigenţelor imperative ale art. 425 alin. (1) C. proc. civ., în condiţiile în care, deşi instanţa de apel reţine lipsa calităţii procesuale pasive a intimatei, nu menţionează care este raţionamentul juridic ce a stat la baza acestei concluzii şi nici nu indică textele de lege incidente.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, acest motiv de nelegalitate vizând prin conţinutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ.

În primul rând trebuie reţinut că simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat.

Totodată, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. s-a apreciat că obligaţia instanţelor de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecaţii a fost examinată în mod efectiv.

În speţă, nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa de apel nu menţionează care este raţionamentul juridic ce a stat la baza acestei concluzii şi nici nu indică textele de lege incidente, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanţa a răspuns argumentat motivelor de apel care au fost formulate de apelantă în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Analiza deciziei atacate relevă faptul că instanţa de prim control judiciar a răspuns tuturor cererilor şi apărărilor formulate, a făcut referire la dispoziţiile art. 36 C. proc. civ. care reglementează calitatea procesuală şi, de asemenea, şi-a însuşit argumentat raţionamentul juridic al primei instanţe.

Este indiscutabil faptul că instanţa de apel poate să-şi însuşească motivarea primei instanţe, dacă situaţia de fapt şi apărările înaintea ei au rămas neschimbate, cum este cazul în speţă. Aceasta întrucât efectul devolutiv al apelului nu face să dispară hotărârea apelată, ci numai dă apelantului dreptul de a repune în discuţie faptele, instanţa de apel fiind obligată la rândul său, în caz de reformare, să motiveze împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluţia primei instanţe, ceea ce în cauză nu s-a dispus.

Însuşirea argumentată a raţionamentului juridic al primei instanţe de către instanţa de apel nu poate fi apreciată ca o lipsă a propriului raţionament juridic, iar raportările pe care instanţa le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată respectă dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., câtă vreme instanţa de apel a expus raţionamentul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Simplul fapt că acele considerente expuse de instanţa de apel nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie.

Privită ca o garanţie a imparţialităţii instanţei şi ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară şi concisă şi să se constituie într-o analiză riguroasă şi concretă a problemelor esenţiale ce au făcut obiectul judecăţii, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părţi.

Or, în speţă, instanţa de apel a respectat aceste exigenţe, motivarea deciziei cuprinzând în considerentele sale motivele care au condus la soluţia pronunţată, care au legătură directă cu aceasta şi care o susţin, astfel că dezlegarea dată prin hotărârea recurată este legală sub aspectul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut, în esenţă, că motivarea instanţei de apel privind excepţia lipsei calităţii procesule pasive a intimatei-pârâte B. S.A. constituie rezultatul unei greşite aplicări a normelor de drept material prevăzute la art. 555 C. civ., ce reglementează conţinutul dreptului de proprietate privată, precum şi că a înţeles să solicite obligarea pârâtei la relocarea conductei de gaze naturale tocmai din considerarea calităţii de proprietar al conductei de gaze naturale, aceasta fiind singura îndreptăţită să dispună relocarea de pe terenul său şi numai aceasta poate fi obligată la plata de despăgubire pentru lipsa de folosinţă a terenului proprietatea sa, traversat de respectiva conductă; de asemenea, a menţionat că relocarea conductei de gaze naturale nu se încadrează în atribuţiile distribuitorului de gaze naturale şi nici nu decurge din desfăşurarea activităţii de distribuţie de gaze naturale.

Înalta Curte observă că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Aceste dispoziţii vizează aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt prin restrângerea sau extinderea nejustificată a aplicării normelor unei situaţii de fapt determinată, interpretarea şi aplicarea greşită a textului de lege la o anumită situaţie de fapt sau încălcarea unor principii generale de drept.

În acest context, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 36 C. proc. civ., "Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În egală măsură, reţine că activitatea prestată de B. S.A. se desfăşoară în regim reglementat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 123/2012 şi ale legislaţiei secundare adoptate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, domeniul de activitate principal al pârâtei fiind comercializarea combustibililor gazoşi, prin conducte, aceasta acţionând, aşadar, în calitate de furnizor de gaze naturale.

Din economia dispoziţiilor art. 100 pct. 43 şi pct. 44 din Legea nr. 123/2012, care definesc noţiunea de furnizare a gazelor naturale şi de furnizor, art. 143 alin. (2) din aceeaşi lege, care stabilesc drepturile pe care le are, în principal, furnizorul de gaze naturale, art. 100 pct. 41, pct. 63, pct. 64, pct. 65, pct. 77, pct. 82, pct. 83, pct. 84, dar şi din celelate dispoziţii ale Legii nr. 123/2012, care reglementează procedura de obţinere a licenţelor, de concesionare ş.a. în domeniul gazelor naturale, rezultă că nici clientul casnic/final şi nici furnizorul de gaze naturale nu sunt răspunzători de instalarea, dezvoltarea, modificarea, întreţinerea reţelei de transport şi/sau distribuţie de gaze naturale, astfel că aceştia nu pot interveni asupra conductei instalată pe proprietatea reclamantei, astfel cum, în mod corect, au reţinut ambele instanţe devolutive.

Contrar susţinerilor recurentei, aşa cum reiese din ansamblul dispoziţiilor legale arătate, intimata-pârâtă nu poate avea vreo atribuţie în privinţa unor lucrări de relocare a conductei de gaze naturale, în condiţiile în care activitatea de relocare, de mutare în alt loc, ţine de reconfigurarea sistemului şi intră, astfel, în noţiunea de dezvoltare, iar intimata-pârâtă desfăşoară activitatea de furnizare de gaze naturale, având cu totul alte drepturi şi obligaţii, care nu vizează relocarea.

Astfel, intimata-pârâtă nu poate efectua modificări cu privire la conducta instalată pe proprietatea reclamantei, fiind de aceea lipsită de relevanţă stabilirea ori nu a eventualei calităţi a acesteia de proprietar asupra conductelor parte a reţelei de transport de gaze naturale, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel.

În acest context, sub aspectul cadrului procesual pasiv, în mod just, s-a reţinut că intimata B. S.A., conform atribuţiilor sale legale, nu poate să dispună cu privire la modificarea reţelei de transport şi distribuţie gaze naturale şi, prin urmare, nu poate avea calitate de pârâtă în cauză.

Aşa fiind, cum cerinţele imperativ necesare pentru exercitarea acţiunii civile s-a constatat că nu sunt îndeplinite, în condiţiile admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte B. S.A. de către prima instanţă şi confirmării soluţiei de către instanţa de apel, criticile recurentei privind greşita aplicare a normelor de drept material prevăzute la art. 555 C. civ., care vizează conţinutul dreptului de proprietate privată, respectiv fondul raportului juridic litigios nu se impun a fi analizate.

Aserţiunea recurentei-reclamante potrivit căreia existenţa conductei intimatei-pârâte pe terenul proprietatea sa îi îngrădeşte dreptul de proprietate privată asupra terenului este o simplă afirmaţie, fără nicio relevanţă juridică în prezentul litigiu, câtă vreme, aşa cum s-a arătat mai sus, intimata-pârâtă nu este îndrituită să procedeze la relocarea conductei de gaze naturale, neavând calitate procesuală pasivă în cauză.

Pentru aceleaşi argumente, nici dispoziţiile art. 621 C. civ., care reglementează dreptul de trecere pentru utilităţi, şi nici jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, amintite de recurentă, nu prezintă relevanţă.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că prin recursul dedus judecăţii nu se relevă o încălcare a dispoziţiilor legale de natură să impună casarea soluţiei adoptate, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr. 119/2023 din 21 martie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2023.