Scope of cassation review: Exclusion of contractual interpretation and factual evidence assessment from extraordinary appeal

Şedinţa publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra cererilor de recurs de faţă:

Prin sentinţa civilă nr. 159/03.03.2022 pronunţată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea civilă formulată, precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a obligat pârâta B. să plătească reclamantei suma de 1.105.594,498 RON (929.071,008 RON preţul unitar fără TVA, iar cu TVA - ul aferent de 176.523,49 RON, rezultă suma de 1.105.594,498 RON) pentru cantitatea de 193.556,46 tone material, scadentă la data de 16.09.2021, conform art. 5.1 din Contractul de furnizare nr. x/218/15 mai 2018, modificat prin Actul Adiţional nr. 4 din 04.03.2019, precum si penalităţi de 0,01 % de întârziere din valoarea sumei scadente şi până la îndeplinirea efectivă a obligaţiei de plată, dar nu mai mult de 10 % din valoarea totală a contractului, conform art. 18.2 din Contractul de furnizare nr. x/218/15 mai 2018, modificat prin Actul Adiţional nr. 1 din 15 mai 2021. În baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a obligat pârâta B. să plătească reclamantei suma de 25.843 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, în limita pretenţiilor admise.

Prin decizia civilă nr. 776/A/23.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, s-a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., s-a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. şi s-a schimbat sentinţa atacată în sensul respingerii acţiunii formulate, cu obligarea intimatei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 7330 RON.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a constatat cu prioritate calitatea şi capacitatea procesuală pasivă a pârâtei B., în temeiul art. 1951 C. civ. şi art. 56 C. proc. civ.

Pe fond, a reţinut că, la data de 15.05.2018 a fost încheiat Contractul de furnizare nr. x/15.05.2021, având ca obiect furnizarea produselor: material umplutură, în cantitate estimată de 1.100.000 tone, la preţul unitar de 5 RON/tona şi piatră spartă, în cantitate estimată de 51.520 de tone, la preţul unitar de 24 de RON tona, necesare pentru executarea proiectului "Reabilitarea liniei de cale ferată Frontiera-Curtici-Simeria".

Contractul a fost încheiat pe o perioadă de 12 luni, cu valabilitate până la data de 15.05.2019. Potrivit dispoziţiilor art. 8.4 din contract cantitatea totală estimată reprezintă doar o cantitate aproximativă şi nu reprezintă o obligaţie din partea beneficiarului.

Părţile au încheiat ulterior mai multe acte adiţionale, prin care au modificat clauzele contractului iniţial, printre care actul adiţional nr. x prin care perioada contractuală a fost prelungită până la data de 15.05.2020. În cadrul acestor acte adiţionale, părţile au suplimentat şi cantitatea estimată de PMP care face obiectul contractului.

Sub acest aspect, sunt relevante dispoziţiile art. 2 din actul adiţional nr. x/17.05.2018, art. nr. 2 din actul adiţional nr. x/13.06.2018 şi nr. 2 din actul adiţional nr. x/15.05.2019, prin care au fost menţionate de fiecare dată cantităţi estimative, niciodată o cantitate fermă pentru livrare. În actul adiţional nr. x a fost menţionată într-adevăr o cantitate de 300.000 de tone, din cantitatea estimată de 2.000.000 de tone, care a fost achitată în avans, fără posibilitatea de a fi restituit preţul în situaţia în care această cantitate nu este ridicată. Nu aceasta este însă cantitatea care face obiectul prezentului litigiu, ci cea menţionată în actul adiţional nr. x/15.05.2020.

Prin actul adiţional nr. x/15.05.2020 este prelungit din nou termenul contractual cu 12 luni, acest act adiţional având valabilitate între 15.05.2020 şi 15.05.2021, iar la art. 2 este prevăzută o cantitate fermă de 1.000.000 de tone.

Aşadar, până la încheierea actului adiţional nr. x/15.05.2020, părţile au fost ţinute de un contract de livrare marfă, pe o perioadă determinată, fără menţionarea unor cantităţi ferme.

Cu toate acestea, atunci când a calculat cantitatea rămasă neridicată, de 590.956,70 de tone, reclamanta a însumat toate cantităţile menţionate în contractul iniţial şi actele adiţionale, nu doar cea de 1.000.000 de tone, ignorând dispoziţiile art. 8.4 din Contract care prevăd că cantitatea estimată reprezintă doar o cantitate aproximativă şi nu reprezintă o obligaţie din partea beneficiarului.

Având în vedere că atât contractul iniţial, cât şi actele adiţionale au fost încheiate pentru un termen determinat, încetând în conformitate cu dispoziţiile art. 1321 din C. civ. la data expirării termenului, livrările efectuate după expirarea termenului prev. în actul adiţional nr. x, respectiv după data de 15.05.2020 nu pot fi considerate ca fiind aferente contractului iniţial, sau actelor adiţionale 2,3 şi 5, indiferent de menţiunile efectuate în facturile emise de către reclamantă, acestea neputând fi aferente decât actului adiţional nr. x Aceasta întrucât contractul iniţial şi actele adiţionale nr. x nu sunt limitate în ceea ce priveşte cantitatea de marfă, acestea conţinând doar o cantitate estimată, ci sunt limitate doar în ceea ce priveşte termenul contractual.

Raportând cantitatea de PMP ridicată de către apelanta-pârâtă ulterior datei de 15.05.2020, astfel cum rezultă din facturile depuse la dosarul cauzei, s-a observat că aceasta depăşeşte cantitatea fermă de 1.000.000 de tone, stabilită în actul adiţional nr. 6.

De altfel, reclamanta nu contestă acest calcul, pe care l-a realizat şi pârâta, însă pretinde că şi ulterior încheierii datei de 15.05.2020 livrările au fost efectuate tot în conformitate cu actele adiţionale încheiate anterior, raţionament contrazis, aşa cum am arătat mai sus, de dispoziţiile contractuale.

În acest context s-a remarcat şi lipsa de consecvenţă a reclamantei în interpretarea dispoziţiilor contractuale. Astfel, deşi la data de 28.05.2020 aceasta facturează cantitatea de 300.000 de tone în conformitate cu actul adiţional nr. x, ulterior, la data de 10.08.2020, revine la facturarea cantităţii de PMP livrate în baza actelor adiţionale anterioare. Mai mult, preţul la care sunt emise facturile este cel din actul adiţional nr. x din 15.05.2020, chiar dacă pe facturi se menţionează că acestea au la bază acte adiţionale anterioare.

De altfel, din conţinutul corespondenţei expediate de către reclamantă la data de 05.05.2021 rezultă că la această dată pârâta ridicase deja 806.443,54 de tone din cantitatea de 1.000.000 contractată prin actul adiţional nr. x, iar conţinutul acestei corespondenţe are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare în contra reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art. 350 C. proc. civ.

Şi prima instanţă a luat în considerare această corespondenţă, însă a dat eficienţă acestei probe şi în contra pârâtei, deşi nu cuprinde recunoaşteri făcute de aceasta din urmă şi a ignorat total faptul că ridicări de PMP au fost efectuate şi ulterior datei acestei corespondenţe.

În consecinţă, Curtea de apel a reţinut că pârâta a ridicat întreaga cantitate de 1.000.000 de tone PMP la care s-a obligat în mod ferm prin actul adiţional nr. x/15.05.2020, astfel încât acţiunea formulată de către reclamantă este neîntemeiată, atât în ceea ce priveşte debitul principal cât şi penalităţile de întârziere, devenind astfel nerelevantă analiza argumentaţiei apelantei-pârâte referitoare la lipsa de conformitate a materialului pus la dispoziţie de către reclamantă şi a disponibilităţii acesteia din urmă de a efectua livrările.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs referitoare la soluţia de admitere a apelului pârâtei, recurenta a susţinut că instanţa de apel ar fi reţinut în mod nelegal, fără a ţine de voinţa părţilor, că efectele fiecărui act adiţional ar încetat la data încheierii următorului act adiţional. Faptul că prin unele acte adiţionale s-a prelungit durata contractului iniţial nu poate fi interpretat în sensul arătat de instanţa de apel, că toate clauzele conţinute în actele adiţionale anterioare ar deveni lipsite de efecte conform art. 1321 C. civ.. Însă din menţionarea expresă art. 1.321 C. civ. rezultă că instanţa a interpretat greşit contractul şi efectele fiecăruia dintre actele adiţionale prin care contractul a fost modificat.

Totodată, recurenta a pretins că instanţa de apel ar fi aplicat greşit dispoziţiile art. 268 şi 277 C. proc. civ. atunci când nu a dat eficienţă probatorie faptului că pârâta acceptat expres şi a plătit facturi pe care se menţiona că produsele livrate fac obiectul actelor adiţionale 2, 3 sau 5, ceea ce însemna că pârâta a acceptat expres întregul conţinut al facturii, inclusiv faptul că produsele din aceste facturi fac parte din actele adiţionale expres menţionate în cuprinsul facturii şi nu fac parte din cele prevăzute în ale act adiţional.

Recurenta - reclamantă critică faptul că instanta de apel nu identifică, nu mentionează cu claritate care sunt acele facturi care au generat concluzia că întreaga marfă ce a format obiectul actului aditional nr. 6 a fost ridicată de pârâtă, hotârărea apărând, în opinia sa, ca fiind insuficient motivată sub acest aspect, atrăgând incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 si 6 C. proc. civ.. În lipsa identificării concrete a facturilor, şi părţile şi instanţa de control judiciar s-ar afla în imposibilitate de a verifica dacă, din însumarea cantităţilor rezultă cantitatea totală 1.000.000 de tone, stabilită în actul adiţional nr. x, ceea ce evidenţiază insuficienţa motivării sub acest aspect întrucât nu se poate verifica de instanţa de control judiciar corectitudinea raţionamentului instanţei anterioare atunci când a procedat la adunarea cantităţilor.

Mai susţine recurenta - reclamantă că hotărârea este pronunţată cu gresita interpretare si aplicare a clauzelor continute la art. 3.2. si art. 11.1 din contract, astfel cum au fost modificate prin Actul Aditional nr. 1/15.05.2018, determinând aplicarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Raportat la aceste modificări ale contractului care acordă prioritate comenzilor ferme, instanţa de apel ar fi fost obligată să se raporteze la comenzile ferme ale beneficiarului pentru a determina cantităţile efectiv livrate în baza fiecărui act adiţional în parte şi nu la facturi, aşa cum eronat a procedat.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a apelului său, recurenta - reclamantă a invocat motivul de recurs fondat pe dispozitiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanta de apel a încălcat normele de procedură cuprinse în art. 250 raportat la art. 348 si 350 şi art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nepronuntându-se şi nevalorificând sub aspect probator recunoasterea extrajudiciară a pârâtei care rezulta în mod neîndoielnic din actele dosarului.

Astfel, a arătat că factura pentru contravaloarea materialului neridicat a fost comunicată pârâtei la data de 16.08.2021, dată la care pârâta a răspuns prin email în sensul că nu recunoaşte cantitatea neridicată ca fiind în cuantumul indicat de reclamantă, ci aceasta s-ar cifra doar la aproximativ 20.000 tone, drept pentru care pârâta nu va achita factura comunicată. În consecinţă, se putea re3ţine că, la data de 16.08.2021, pârâta a recunoscut, cu valoarea unei mărturisiri extraiudiciare în sensul art. 350 C. proc. civ., faptul că nu ridicase întreaga cantitate de marfă la care se obligase prin contract şi actele aditionale subsecvente, cantitatea neridicată fiind de cel putin 20.000 tone.

În acest cadru, recurenta - reclamantă a invocat şi motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 si 8 C. proc. civ., apreciind că instanta de apel a interpretat gresit natura contractului dedus iudecătii ca fiind un contract cadru şi a aplicat eronat dispozitiile art. 1176 C. civ. care. în realitate, sunt străine pricinii, acesta având în realitate natura juridică a unui contract de furnizare reglementat de art. 1.766 C. civ.

Instanţa de apel nu numai că a interpretat greşit natura contractului dedus judecăţii, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar a interpretat eronat şi natura, respectiv întinderea obligaţiilor care incumbau părţilor din acest contract. Fiind vorba de un contract de furnizare, ar fi fost aplicabile în mod direct regulile care guvernează contractul de vânzare-cumpărare, inclusiv prevederile art. 1678 C. civ. referitoare la momentul transferului proprietăţii în cazul bunurilor de gen, dar instanţa de apel nu a cercetat modalitatea în care s-a transmis către pârâtă proprietatea asupra mărfurilor vândute care erau bunuri de gen susceptibil a fi identificate prin cântărire, aspect care avea o deosebită relevanţă în a se determina care au fost cantităţile efectiv livrate şi care a fost actul adiţional în baza căruia s-a realizat livrarea respectivei cantităţi.

În final, în considerarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă reiterează faptul că instanţa de apel ar fi ignorat dispozitiile legale privind interpretarea sistematică a clauzelor contractuale (art. 1267 C. civ.) şi ar fi interpretat eronat prevederile art. 2 din Actul aditional nr. 6 la Contractul de furnizare prin care se modifică obiectul contractului în sensul că devin ferme toate cantitătile estimate prin actele aditionale anterioare şi se suplimentează cu 1.000.000 tone. S-a nesocotit astfel caracterul unitar al contractului, astfel cum acesta a fost modificat de părţi prin actele adiţionale, în special prin Actul adiţional nr. x care a modificat obiectul contractului prin transformarea cantităţilor estimate în cantităţi ferme cărora li s-a adăugat o cantitate de 1.000.000 tone de material de umplutură. Această cantitate nu era doar fermă, ci şi suplimentară cantităţilor convenite prin celelalte acte adiţionale care, potrivi manifestării exprese devoinţă a părţilor, au devenit şi ferme ulterior momentului încheierii actului adiţional nr. 6.

Prin întâmpinarea depusă la data de 04.05.2023, intimata - pârâtă B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, precum şi compatibilitatea criticilor recurentei - reclamante cu motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Întinderea controlului judiciar în calea extraordinară de atac a recursului este condiţionată de criticile formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului, ci exclusiv critici de nelegalitate ce pot fi încadrate motivelor de recurs limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În acest context, lecturând memoriul de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că o parte considerabilă din aspectele relevate de către recurentă în susţinerea motivelor de recurs constituie în realitate critici referitoare la modalitatea de stabilire a situaţie de fapt specifice cauzei şi nu corespund motivelor de nelegalitate care să determine casarea unei hotărârii.

Astfel, invocând în mod formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta formulează preponderent critici de netemeinicie a deciziei recurate, ce privesc modul în care instanţa de apel a interpretat actul juridic dedus judecăţii şi a apreciat probele administrate. Totodată, prezintă aspecte de fapt care ţin de derularea relaţiilor dintre părţi, care nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

În susţinerea motivului de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta - reclamantă invocă greşita aplicare a unor reguli de procedură, respectiv art. 268 şi 277 referitoare la valoarea probatorie a înscrisurilor sub semnătură privată şi, în special, a facturilor fiscale emise în cursul executării contractului, şi art. art. 250 raportat la art. 348 si 350 privitoare la o pretinsă recunoaştere din partea pârâtei. Argumentele dezvoltate în cuprinsul acestor critici nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate întrucât partea contestă în realitate situaţia de fapt reţinută prin decizia atacată, interpretarea şi relevanţa pe care instanţa de apel a dat-o probelor administrate în cauză, demers incompatibil cu prezenta cale de atac.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., asociat de recurentă şi motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 rap. la art. 425 C. proc. civ., considerentele instanţei de apel sunt clare, argumentele sunt enunţate într-o succesiune logică de natură a justifica soluţia pronunţată ce face posibilă verificarea silogismului juridic de către instanţa de control judiciar. Faptul că opţiunea clar manifestată de instanţă pentru o anumită interpretare a actului dedus judecăţii lipsea de justificare analiza unor susţineri ale reclamantului nu poate constitui motiv de desfiinţare a hotărârii pronunţate, instanţa acţionând potrivit competenţei ce i-a fost atribuită în cadrul procesului civil.

Totodată, lectura deciziei atacate, precum şi a pasajelor enunţate de recurentul - reclamant nu este de natură a justifica reţinerea pretinsei motivări insuficiente, străine sau contradictorii invocate de parte, întrucât normele aplicate de instanţă sunt consecinţa situaţiei de fapt reţinute în cauză pe baza probelor administrate în cauză şi a analizei proprii ce revine instanţei devolutive. Cât timp normele care guvernează procesul civil au fost respectate, atributul exclusiv al unei instanţe devolutive de stabilire a situaţiei de fapt relevante în cauză poate conduce la reţinerea unor aspecte ce nu corespund poziţiei exprimate de parte sau de prima instanţă, ce fac totodată irelevantă analiza unor argumente punctuale din actele procedurale ale părţii.

În acest context vor fi înlăturate şi criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care privesc fie modalitatea de interpretare a unor clauze contractuale de către instanţa de apel sau de calificare a convenţiei în ansamblu, ce rezultă din analiza proprie a acesteia, fie aplicarea în cauză a unor norme de drept substanţial, contestate de plano de către parte, dar perfect compatibile cu situaţia de fapt reţinută în cauză, nefiind identificate aspecte de natură a atrage incidenţa motivului de nelegalitate invocat.

În ceea ce priveşte critica referitoare la modalitatea de calificare a contractului dintre părţi şi la normele incidente determinate de aceasta, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că invocarea acestora în calea de atac a recursului contravine dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.. Se are în vedere faptul că natura de contract cadru a convenţiei semnate de părţi la 15.05.2018 şi incidenţa dispoziţiilor art. 1176 C. civ. se regăsesc în considerentele sentinţei primei instanţe, când soluţia era parţial favorabilă părţii, şi nu au fost criticate în calea de atac a apelului, neputând fi contestate omisso medio.

Pentru aceste motive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge excepţia nulităţii recursului şi, analizând criticile relevante din perspectiva prezentei căi de atac, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 776/A/23.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 noiembrie 2023.