Cassation dismissed: res judicata inapplicable to distinct invoices and factual re-evaluation barred in non-devolutive review

Şedinţa publică din data de 31 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, sub număr de dosar x/2016, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pe pârâta C. Brăila, solicitând instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 116.000 RON reprezentând producţie realizată, facturată şi neachitată, la plata sumei de 157.000 RON reprezentând costuri suplimentare pentru prelungirea contractului din culpa beneficiarului, la plata sumei de 260.000 RON cu titlu de daune contractuale reprezentând contravaloarea lipsei profitului şi imposibilitatea de a duce la bun sfârşit executarea contractului şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin întâmpinare, pârâta C. Brăila, pe cale de excepţie a invocat excepţia lipsei calităţii procesual active a administratorului judiciar B..

Prin sentinţa civilă nr. 430/FCA din 19 noiembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă ca fondată acţiunea restrânsă formulată de către reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., reprezentată convenţional de SCA"D.", în contradictoriu cu pârâta C. Brăila, şi, în consecinţă; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 334.018,15 RON, compusă din 116.000 RON contravaloare producţie realizată conform facturii nr. x/21.12.2015; 95.381,18 RON reprezentând contravaloare costuri suplimentare; 125636,97 RON reprezentând daune contractuale (lipsa profitului).

Împotriva acestei sentinţe civile, au declarat apel pârâta C., în contradictoriu cu intimata reclamantă A. S.R.L. şi intimatul administrator judiciar B., reprezentat convenţional de S.C. D..

Prin decizia civilă nr. 315 din 4 decembrie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta C. Brăila, împotriva sentinţei civile nr. 430 din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Brăila, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.C. A. S.R.L. şi intimatul administrator judiciar B., reprezentat convenţional de S.C. D..

Împotriva acestei decizii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., pârâta C. a declarat recurs.

În argumentarea recursului, referitor la primul capăt de cerere, privind obligarea pârâtei la plata sumei de 116.000 RON, a susţinut, în esenţă, că în apel a invocat existenţa autorităţii de lucru judecat, însă instanţa de apel a concluzionat în mod greşit că în speţă sunt sume diferite şi nu operează autoritatea de lucru judecat.

Referitor la acest capăt de cerere, a apreciat că instanţa de apel în mod greşit a reţinut că în opinia C.. "C." Brăila, suma pretinsă de intimata-reclamantă A. S.R.L. s-a compensat cu creditul de 137.468,71 RON şi cu avansul de 400.802,20 RON primite de aceasta, în final rămânând un avans de 240.763,43 RON nejustificat de către intimată. Partea a invocat autoritatea de lucru judecat asupra operaţiunii de compensare aşa cum rezultă din următoarele hotărâri:

- sentinţa nr. 253 din 21.06.2016 a Tribunalului Brăila, definitivă prin decizia nr. 50/A din 15.02.2017 a Curţii de Apel Galaţi, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2015;

- sentinţa nr. 137/F.civ din 05.07.2016 pronunţată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2016, definitivă prin neapelare.

A solicitat Înaltei Curţi să constatate că instanţa de apel nu a înţeles mecanismul compensării stabilit conform procesului-verbal de compensare şi stabilirea soldurilor la data de 27 noiembrie 2015, înregistrat sub nr. x/09.12.2015, prin care s-a compensat: din suma de 137.468,71 RON, reprezentând lucrări executate în luna septembrie 2015, stabilit conform situaţiei de lucrări pe luna septembrie 2015, conform facturii nr. x/21.12.2015, s-a compensat 951.53 RON, reprezentând apă, energie datorate de S.C. A. S.R.L.; 136.517,18 RON cu avansul acordat S.C. A. 5. R.L., conform facturii nr. x/20.05.2014 parţial.

În concluzie, suma pretinsă de A. S.R.L. nu rezultă dintr-o factură ulterioară, aşa cum motivează curtea şi nici nu sunt sume diferite, în factură este precizată în mod expres că suma reprezintă contravaloarea situaţiilor de lucrări din luna septembrie 2015.

Cele două sentinţe menţionate, a arătat recurenta, fac trimitere la procesul-verbal de compensare şi stabilire a soldurilor încheiat la data de 27.11.2015, care se referă la suma de 137.468,71 RON reprezentând lucrări executate în luna septembrie 2015, conform Facturii nr. x/21.12.2015.

Puterea lucrului judecat este un act jurisdicţional, drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată într-un alt proces.

Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, privind obligaţia pârâtei la plata sumei de 95.381,18 RON, reprezentând costuri suplimentare şi 125.636,97 RON reprezentând daune, a menţionat că instanţa de apel a reţinut că pârâta a invocat greşit aprecierea probelor de prima instanţă, dar nu a indicat în mod concret în ce constă eroarea.

În opinia recurentei, aprecierea probelor de către curte, nu este justă, deoarece C. Brăila i-a acordat societăţii A. S.R.L. un avans în sumă de 801.640,40 RON, garantat de E. S.A., care garanta obligaţia asumată de executant prin Contractul nr. x/03.04.2014

A menţionat că a solicitat cu nota de probe la termenul din 20.02.2019 ca, A. S.R.L. să depună înscrisurile solicitate, însă acesta nu a dat curs solicitării instanţei (încheierea instanţei din 20.02.2019).

A precizat că expertul tehnic nu a stabilit cauzele care au generat costuri suplimentare pretinse de A. S.R.L., nu a consultat proiectul tehnic, documentaţia de execuţie prin care să confirme afirmaţiile enunţate de executant dacă sunt reale sau nu.

Expertul contabil a efectuat expertiza fără a avea un suport tehnic stabilit de un expert tehnic, care avea obligaţia să stabilească care este producţia planificată, realizată, pe stadii de execuţie, implicit determinarea producţiei realizate suplimentar sau cu deficit. Neavând cele trei elemente de bază în calculul determinărilor producţiei realizate în pierdere şi producţie realizată suplimentar (graficul de execuţie lucrări cu eşalonarea periodică a producţiei ce trebuia realizată conform contractului, producţie planificată, producţie realizată). Astfel, calculul făcut de expertul contabil este total eronat şi abuziv. Reaua credinţă exprimată constă în prezentarea unui grafic ireal, retroactiv şi falsificat.

Neavând la dispoziţie acest suport tehnic, expertul contabil s-a raportat în mod greşit la stabilirea costurilor suplimentare, având drept criteriu, cheltuieli indirecte şi profitul, care le-a raportat la lucrări executate şi plătite de beneficiar.

În subsidiar, a învederat instanţei că A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a procedat la cesionarea drepturilor litigioase cu F. S.R.L.

În opinia recurentei, cesionarea drepturilor litigioase face dovada încă odată că intimata este de rea credinţă, urmărind prejudicierea creditorilor săi.

A solicitat admiterea recursului.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a formulat întâmpinare, iar recurenta-pârâtă C. Brăila a depus răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din camera de consiliu de la 6 octombrie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2021 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. BRĂILA împotriva deciziei nr. 315/A din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă şi a fost stabilit termen pentru soluţionarea recursului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Raportat la criticile privind art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., care statuează că se poate cerere casarea unei hotărâri când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, recurenta a susţinut, cu privire la plata sumei de 116.000 RON, că instanţa de apel a reţinut în mod greşit că nu operează autoritatea de lucru judecat cu privire la operaţiunea de compensare.

Concluzia instanţei de apel, raportat la autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte o apreciază ca fiind corectă, având în vedere şi dispoziţiile legale care reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat.

Astfel, C. proc. civ. reglementează instituţia autorităţii de lucru judecat, sub ambele sale elemente - pozitiv şi negativ - în articolele 430 - 432. În esenţă, autoritatea de lucru judecat este efectul hotărârii judecătoreşti care se opune unei noi judecăţi cu privire la un aspect deja soluţionat definitiv de instanţă, în cadrul unui litigiu. S-a arătat că "o dată rezolvat acest litigiu printr-o hotărâre rămasă definitivă, sistemul de drept nu mai admite redeschiderea conflictului, din raţiuni de siguranţă a raporturilor civile şi de pace socială. Ceea ce s-a judecat trebuie, aşadar, respectat şi nu mai poate fi contestat de părţi şi de succesorii lor în drepturi".

În privinţa celor două efecte ale autorităţii de lucru judecat, cel negativ este reglementat de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", în timp ce efectul pozitiv este reglementat de următorul alineat, care prevede că "oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă", acesta din urmă impunând doar o identitate de chestiuni litigioase, iar nu şi de obiect şi cauză.

Autoritatea de lucru judecat nu se manifestă doar sub forma excepţiei procesuale (non bis in idem), ci şi sub forma prezumţiei de lucru judecat, altfel spus, a efectului pozitiv al lucrului judecat, care presupune ca ceea ce a stabilit o instanţă să nu fie contrazis de cea ulterioară. Potrivit prezumţiei lucrului judecat, o hotărâre definitivă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur), neputându-se primi vreo dovadă contrară, faţă de caracterul absolut al prezumţiei.

În speţă, Înalta Curte constată că în mod legal s-a reţinut că nu este incidentă instituţia autorităţii de lucru judecat, suma pretinsă de către intimata-reclamantă A. S.R.L. rezultând dintr-o factură ulterioară, respectiv nr. 649 din 21.12.2015, fiind sume diferite.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că s-a invocat de către recurentă greşita apreciere a probelor de către instanţa de apel, raportat la faptul că A. S.R.L. nu a depus înscrisurile solicitate prin nota de probe de la termenul din data de 20.02.2019 şi raportat la concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, pe care l-a apreciat ca fiind întocmit cu rea credinţă, calculul efectuat de expert fiind total eronat şi abuziv. Totodată, în susţinerea acestui motiv de casare, a fost indicată situaţia cesionării drepturilor litigioase către S.C. F. S.R.L.

Se constată că recurenta-pârâtă C. BRĂILA a invocat formal în susţinerea recursului său dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva acestui text de lege indicat, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menţionat.

Întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, la modalitatea în care au fost administrate şi analizate probele, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Din expunerea argumentelor evocate de recurentă rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, întreaga construcţie a recursului, raportat la acest motiv de casare, vizează exclusiv o reanalizare a situaţiei de fapt prin care se tinde a se demonstra inexistenţa culpei sale pentru generarea costurilor suplimentare, pentru prelungirea contractului şi imposibilitatea de finalizare a executării contractului, aspecte ce nu pot forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Stabilirea culpei, pe care o aduce în discuţie recurenta, este o chestiune de fapt, care aparţine în mod suveran instanţei de fond sau de apel, faţă de caracterul devolutiv al căii de atac.

Totodată, susţinerile privind nedepunerea de către reclamanta A. S.R.L a înscrisurilor solicitate prin nota de probe depusă la termenul din data de 20.02.2019 nu sunt suficiente, dacă nu s-au indicat încălcări de lege care pot să atragă examenul de legalitate al hotărârii atacate.

Aşa fiind, motivul de nelegalitate instituit de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs restabilirea situaţiei de fapt, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Înalta Curte subliniază că susţinerile recurentei-pârâte pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar, în cauză, instanţa de control judiciar şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute, în raport de probatoriul administrat în cauză.

În condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar excedează competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă C. BRĂILA împotriva deciziei nr. 315/A din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă, ca nefondat, menţinând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. BRĂILA împotriva deciziei nr. 315/A din 4 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31 octombrie 2023.