Performance bonus appeal annulled for failure to challenge res judicata reasoning; defendant ordered to pay costs.

Şedinţa publică din data de 12 octombrie 2023

Asupra recursului de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 28.08.2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pârâta Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata către reclamant a sumei de 87.403 RON, reprezentând bonusul de performanţă datorat în baza contractului de mandat nr. x/27.01.2014, actualizarea sumei cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculată de la scadenţă şi până la data achitării efective; a sumei de 442.820, reprezentând suma datorată actualizată cu indicele de inflaţie rezultată din titlul executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 3287/16.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 253/01.04.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2703/05.11.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 87.403 RON, reprezentând debit datorat, actualizată cu indicele de plată la data achitării efective şi a dobânzii legale aferentă debitului, calculată începând cu 15.11.2018 şi până la plata efectivă; a sumei de 73.113 RON, reprezentând sumă datorată cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie a sumelor acordate reclamantului; a respins în rest acţiunea ca prescrisă; a obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă totală de 13.652,26 RON.

Împotriva acestei sentinţe civile, ambele părţi au declarat apel, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

Prin decizia nr. 1858A/07.12.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul reclamantului, a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 87.403 RON, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, şi a menţinut în rest dispoziţiile sentinţei; a respins ca nefondat apelul pârâtei şi a obligat-o pe pârâtă la plata către apelantul-reclamant a sumei de 2.861,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel; a respins cererea apelantei-pârâte de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe de apel.

În motivare, după prezentarea parcursului judiciar, a susţinut că hotărârea recurată este nelegală, deoarece instanţa de apel nu a identificat, interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente.

Evocând dispoziţiile art. 1.266 alin. (1), art. 1.267 şi art. 1.268 C. civ., recurenta a susţinut că instanţa de apel trebuia să interpreteze contractul în aşa manieră încât să ţină cont de voinţa reală a părţilor la momentul încheierii contractului, să urmărească în mod coordonat şi sistematic sensul prevederilor contractuale şi nu în ultimul rând să confere eficacitate clauzelor vizate.

A mai susţinut că a fost încălcat principiul libertăţii de voinţă exclusivă statornicit de art. 1.169 C. civ., context în care a evocat art. 3.4 şi art. 13.1 din contract, subliniind că elementele componentei variabile sunt interdependente.

Astfel, în opinia recurentei, art. 3.4 din contract coroborat cu art. 37 din O.U.G. nr. 109/2011 nu poate fi interpretat decât în sensul în care cele 3 elemente ale componentei variabile sunt interdependente, evidenţiind că atâta timp cât unul dintre elemente nu poate fi acordat din cauza neîndeplinirii condiţiilor impuse punctual prin Anexa nr. 1 la contract, rezultă în mod automat că nici celelalte elemente nu pot fi acordate.

Potrivit recurentei, instanţele de fond ar fi trebuit să ţină cont de faptul că intimatul nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea condiţiilor pentru a beneficia de bonusul de performanţă, care face obiectul prezentului litigiu.

Recurenta a mai susţinut că, aplicând principiul disponibilităţii, se află în situaţia clară în care şi-a exercitat dreptul de a nu achita sume necuvenite ulterior constatării neîndeplinirii performanţei; în plus, a conceput contractele astfel încât să se înţeleagă faptul că sumele sunt interdependente, chiar dacă acestea au fost enumerate distinct, însă, topica şi construcţia gramaticală nu pot fi confundate cu diviziunea obligaţiilor asumate.

Totodată, a invocat art. 1.267 şi art. 1.240 C. civ. şi a subliniat că respectivul contract de mandat nu este doar un simplu acord al voinţelor părţilor, ci reprezintă interesele reunite ale acestora: pârâta urmăreşte să obţină performanţă prin activitatea membrului consiliului de supraveghere, iar reclamantul să dovedească capacitatea profesională şi astfel să îndeplinească condiţiile pentru acordarea sumelor bonus de performanţă.

În continuare, a prezentat pe larg argumentele pentru care consideră că există o legătură între acordarea bonusului de performanţă şi îndeplinirea indicatorilor de performanţă cu încadrarea pretenţiilor în clauza 3 din anexa de la contract, precum şi faptul că nu au fost îndeplinite condiţiile pentru acordarea bonusului, deoarece cei trei indicatori de performanţă nu au fost îndepliniţi cumulativ.

Următorul set de critici se referă la soluţia dată asupra dobânzii legale penalizatoare, în raport cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Astfel, recurenta a susţinut că norma legală enunţată este de strictă interpretare şi aplicare, fiind aplicabilă doar în raporturile dintre profesionişti şi între aceştia şi autorităţile contractante, ipoteză care nu se regăseşte în speţă, de vreme ce raportul juridic este între un profesionist şi o persoană fizică, iar reclamantul nu a făcut dovada că se încadrează în noţiunea de "profesionist" în sensul art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 08.05.2023, intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, invocând excepţia nulităţii recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Analizând excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate şi arată în ce constau greşelile de judecată săvârşite de instanţă, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, autoarea căii de atac şi-a întemeiat demersul judiciar în această etapă procesuală pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Situaţia de fapt stabilită în etapele devolutive ale procesului relevă existenţa contractului de mandat nr. x/27.01.2014, modificat prin actul adiţional nr. x/13.11.2014, în temeiul căruia reclamantul a exercitat mandatul de membru al Directoratului în cadrul societăţii pârâte.

Demersul judiciar urmăreşte pe calea acţiunii în pretenţii, obligarea pârâtei la plata sumei de 87.403 RON, reprezentând tranşa a treia din bonusul de performanţă datorat în baza contractului de mandat nr. x/27.01.2014, actualizarea sumei cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculată de la scadenţă şi până la data achitării efective; şi a sumei de 442.820, reprezentând suma datorată cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie a debitului aferent titlului executoriu, reprezentat de sentinţa civilă nr. 3287/16.10.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia VI-a civilă, definitivă prin decizia nr. 253/01.04.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, din dosarul nr. x/2017.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să achite reclamantului sumele de 87.403 RON, cu titlu de debit datorat, actualizată cu indicele de plată la data achitării efective şi a dobânzii legale aferentă debitului, calculată începând cu 15.11.2018 şi până la plata efectivă, şi de 73.113 RON, reprezentând sumă datorată cu titlu de actualizare cu indicele de inflaţie a sumelor acordate reclamantului; a respins în rest acţiunea ca prescrisă.

Prin decizia care formează obiect al recursului de faţă, instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă debitului de 87.403 RON, calculată conform art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a luat act că între părţile litigante a mai existat un alt litigiu, vizând pretenţii similare cu cele din cauză, context în care a dat eficienţă efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, din perspectiva art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază că argumentele din memoriul de recurs nu se încadrează în cele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta rezumându-se la susţineri preluate ad litteram din cuprinsul cererii de apel; aceasta deoarece recurenta nu face referire la niciun considerent al instanţei de apel, care şi-a fundamentat soluţia de respingere a apelurilor pe art. 431 alin. (2) C. proc. civ., privind autoritatea de lucru judecat a considerentelor unor hotărâri judecătoreşti cu obiect similar, pronunţate între aceleaşi părţi, iar aşa-zisele critici de nelegalitate ale pârâtei sunt doar o reluare a susţinerilor privind fondul litigiului.

Or, criticile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv considerentele instanţei de apel, fiind necesar ca autoarea recursului să precizeze concret greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat formal, deoarece din expunerea argumentelor evocate în memoriul de recurs, rezultă cu evidenţă că recurenta a readus în discuţie chestiunile de fond deduse judecăţii în apel, în legătură cu sentinţa primei instanţe, cu ignorarea considerentelor din hotărârea recurată.

Astfel, recurenta-pârâtă a prezentat în detaliu argumentele sale împotriva demersului reclamantului, invocând presupusa încălcare de către instanţa de apel a principiului libertăţii de voinţă stabilit de art. 1.169 C. civ., context în care a subliniat intenţia reală a părţilor la momentul încheierii contractului de mandat şi că intimatul-reclamant nu a dovedit, conform art. 249 C. proc. civ., îndeplinirea criteriilor şi obiectivelor de performanţă pentru a beneficia de bonusul de performanţă.

De asemenea, recurenta tinde să demonstreze că reclamantul nu a dovedit că se încadrează în noţiunea de profesionist, conform art. 3 alin. (2) C. civ. şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011; astfel, susţine că raportul juridic din speţă este unul între un profesionist şi o persoană fizică, ceea ce ar exclude obligaţia de plată a dobânzii legale penalizatoare, în raport cu art. 3 alin. (21) din O.G. nr. 13/2011.

Contrar finalităţii demersului judiciar al recurentei, instanţa de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor, cu consecinţa reevaluării cadrului factual al litigiului

În considerarea argumentelor expuse anterior, este evident că aspectele criticate nu mai pot fi supuse analizei ulterioare a instanţei. Aceste aspecte au fost deja dezlegate în cadrul litigiului anterior dintre părţi şi, prin urmare, nu pot mai fi abordate într-un nou proces. Ele au devenit parte a lucrului judecat şi, ca atare, nu mai pot fi reconsiderate.

În calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

De aceea, invocarea motivului de recurs conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. apare ca fiind pur formală, prin aceasta recurenta-pârâtă tinzând, în realitate, la o reevaluare a lor.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte conchide că niciuna dintre criticile recurentei nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi constată incidentă sancţiunea nulităţii recursului, aplicabilă nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, situaţie care, deopotrivă, încalcă exigenţele legii de procedură privind motivarea căii de atac.

În consecinţă, subliniind că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul şi va obliga recurenta, în baza art. 453 alin. (1), rap. la art. 451 alin. (1) C. proc. civ., să suporte onorariul de avocat avansat de intimat, în sumă de 2.674,05 RON, dovedit cu înscrisuri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "TRANSELECTRICA" S.A. împotriva deciziei nr. 1858A/07.12.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 2.674,05 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 octombrie 2023.