Performance guarantee enforcement action barred for failure to specify cassation grounds

Şedinţa publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 22 aprilie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, sub număr de dosar x/2015, reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a solicitat instanţei obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 14998,06 RON cu titlu de garanţie reprezentând valoare parţială a scrisorii de garanţie de bună execuţie nr. 887/10.02.2011 în cuantum total de 4.447.218,00 RON, valabilă până la data de 30.04.2015 având în vedere neexecutarea de către pârâtă a cererii de plată nr. x/30.01.2014.

La data de 18.04.2022, pârâta a formulat cerere de încetare a acţiunii civile ce formează obiectul prezentului dosar.

Prin sentinţa civilă nr. 1155 din 23 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 75 alin. (1) teza ultimă din Legea nr. 85/2014 s-a constatat că acţiunea judiciară ce formează obiectul dosarului, privind pe reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România şi pe pârâta A. S.A. reprezentată prin lichidator judiciar provizoriu B.., a încetat.

Împotriva acestei sentinţe reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a declarat apel, solicitând admiterea apelului şi schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 1155 din 23 mai 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 1783 din 14 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins apelul, ca nefondat.

În termen legal, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1783 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

În argumentarea recursului, reclamanta arată că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei A. S.A. la plata sumei de 14.998,06 RON cu titlu de garanţie reprezentând valoare parţială a scrisorii de garanţie de bună execuţie nr. 887/10.02.2011 în cuantum total de 4.447.218.00 RON, valabilă până la data de 30.04.2015, având în vedere neexecutarea de către A. S.A. a cererii de plată nr. x/30.01.2014.

Precizează că prin acţiuna promovată a arătat că în data de 30.01.2014 a transmis prin C. S.A., către A. S.A., cererea de plată nr. x/30.01.2014, precum şi declaraţia nr. 92/5966/30.01.2014 cu privire la plata sumei de 14.998,06 RON.

Având în vedere că A. S.A. nu a răspuns solicitării de plată din cererea de plată nr. x/30.01.2014 şi declaraţia nr. 92/5966/30.01.2014, în data de 22.01.2015, recurenta prin C. S.A. a transmis Notificarea nr. x/22.01.2015, cu privire la plata sumei de 14.998,06 RON în termen de 10 zile de la primirea notificării de către societatea A. S.A..

Astfel, solicitarea plăţii garanţiei de bună execuţie către A. S.A. s-a efectuat în condiţiile menţionate în cuprinsul Scrisorii Garanţiei de bună execuţie.

Conform prevederilor legale şi contractuale în vigoare, Autoritatea Contractantă beneficiază de garanţia de bună execuţie pe întreaga perioadă de desfăşurare a contractului, în conformitate cu prevederile art. 30.5 din condiţiile generale la contractul de supervizare Orăştie - Sibiu.

Subliniază că scrisoarea de garanţie bancară pentru bună execuţie are o existenţă juridică de sine stătătoare, autonomă şi independentă de soarta raportului juridic principal (contractul încheiat între părţi pentru a cărei execuţie a fost emisă scrisoarea de garanţie).

Având în vedere efectele juridice ale scrisorii de garanţie, garantul bancar, la cererea beneficiarului, este obligat să plătească necondiţionat suma la care s-a obligat, refuzul băncii fiind justificat doar în cazul unei cereri abuzive sau care a încălcat ordinea publică.

Urmare a celor menţionate, Poliţele de asigurare trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii ca şi scrisoarea clasică de garanţie bancară, adică să fie instrumente de garantare similare, pentru a se atinge litera şi spiritul legii. În situaţia în care poliţa de asigurare pentru garanţia de bună execuţie ar avea un alt mecanism de executare faţă de scrisoarea clasică de garanţie bancară ar însemna ca toţi ofertanţii să opteze pentru poliţa de asigurare, să se creeze un dezavantaj pentru autoritatea contractantă şi să se aducă atingere principiului utilizării eficiente a fondurilor publice.

A. S.A. a refuzat să execute scrisoarea de bună execuţie în mod abuziv, nejustificat şi cu încălcarea Regulilor uniforme revizuite, cuprinse în Publicaţia 758.

Recurenta consideră ca fiind inacceptabil ca tocmai o societate de asigurare să facă în mod abuziv o confuzie între nerespectarea unei obligaţii contractuale care conduce la executarea garanţiei de bună execuţie şi păstrarea într-un cont purtător de dobânda tot cu titlu de garanţie si existenţa unui prejudiciu care conduce la executarea garanţiei pentru acoperirea acestuia, iar suma executată revine irevocabil companiei.

Prin urmare, se face o confuzie rău voitoare între culpa contractuală care se prezumă prin simpla indicare a obligaţiei contractuale neexecutate (ca în cazul nostru), şi culpa delictuală care presupune existenţa unui prejudiciu.

Astfel, pârâta ca societate de asigurări exclude existenţa vreunei obligaţii proprii, în sensul de a contracta fără intenţia de a obliga, pârâta contrazice practica judiciară în domeniu şi aruncă în derizoriu instituţia juridică a acţiunii în regres pe care o are la dispoziţie împotriva antreprenorului sau împotriva propriilor salariaţi aşa cum a declarat la şedinţa de conciliere că, se fac responsabili de neîndeplinirea unor obligaţii de serviciu (dar care au obligat însăşi persoana juridica, adică pe Societatea de Asigurare si reasigurare A.).

A. S.A. a refuzat să facă plata scrisorii de garanţie de bună execuţie 887/10.02.2011, în cuantum de 14.998,06 RON, fără a avea vreun temei legal si contractual, astfel că se justifică introducerea acţiunii formulate.

În concluzie, dreptul de a plăti al pârâtei rezultă atât din prevederile legii speciale privind achiziţiile publice, precum şi din însăşi cuprinsul scrisorii de asigurare privind garanţia de bună execuţie iar pârâta avea obligaţia de a plăti la cerere conform celor mai sus menţionate.

Pârâta nu a dat curs cererilor de plată formulate de reclamantă, nu a arătat o motivare pertinentă şi nici dovezi în cadrul prezentului dosar prin care să-şi justifice refuzul de plată.

A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

Intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, prin raportare la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în examinare, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă A. S.A. prin lichidator judiciar provizoriu B.., asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., a reţinut următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din acelaşi act normativ, "menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e, precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aşadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancţionată cu anularea recursului.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că recurenta-reclamantă a indicat formal motivul de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât din expunerea argumentelor evocate rezultă cu evidenţă că aceasta solicită, în realitate, instanţei de recurs să statueze asupra cauzei, ca atare, judecând în fond, şi nu doar să verifice decizia recurată în ce priveşte modul de aplicare a legi.

În cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei care formează obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti (respingerea apelului formulat împotriva unei sentinţe prin care, în temeiul art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, s-a dispus încetarea procesului, ca nefondat) şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În concret, ne aflăm în faţa unor duplicări a susţinerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi a argumentelor din cadrul cererii de apel, aceleaşi motive fiind readuse în discuţie în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu ignorarea instituţiei recursului, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa de casaţie nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor aspecte de temeinicie.

Simpla reiterare în cererea de recurs a susţinerilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi cererii de apel fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, nu întruneşte cerinţa ce se cere a fi îndeplinită.

Rezumând, cele expuse în cuprinsul cererii de recurs ignoră considerentele pe care instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia, iar argumentele recurentei sunt străine de raţiunile pentru care instanţa, prin decizia recurată, a respins apelul reclamantei şi a menţinut hotărârea primei instanţe.

Or, pentru ca susţinerile recurentei să poată fi analizate din perspectiva unui motiv de casare, este necesar nu numai ca titulara recursului să indice norma de drept material sau procedural pretins a fi fost nesocotită/încălcată/interpretată eronat, ci aceasta trebuie să arate, în concret, şi în ce mod instanţa de apel a nesocotit acea normă, dezvoltând critici de nelegalitate care să vizeze efectiv considerentele deciziei recurate, însă, în cauză, nu s-a procedat în acest mod.

În lipsa unor critici care să vizeze considerentele hotărârii atacate, instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei, formulând în locul său critici de nelegalitate care să vizeze în mod concret considerentele instanţei de apel.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile anterior menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În considerarea celor ce preced, constatând că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 1783 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA împotriva deciziei civile nr. 1783 din 14 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2023.