Force majeure defense in seed sales contract hinges on absolute impossibility of performance despite partial fulfillment to third parties

Şedinţa publică din data de 4 mai 2023

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

A. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 8 iunie 2021 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L., C. S.A. şi BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂŢI, solicitând ca, pe baza probelor ce vor fi administrate, să se dispună:

- constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 prin cazul de forţă majoră prevăzut de Capitolul 12 din contract;

- anularea incidentului de plată privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 300.820,00 RON, la ordinul B. S.R.L., privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 79.829,21 RON la ordinul B. S.R.L., incidente de plată înscrise pe numele S.C. A. S.R.L. în Centrala Incidentelor de Plăţi de către declaranta C. S.A.;

- obligarea pârâtei C. S.A. să efectueze demersurile de anulare a incidentului de plată declarat la Centrala Incidentelor de Plăţi;

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1351 din C. civ., art. 35 din C. proc. civ., art. 13 din Regulamentul BNR nr. 1/2012 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Incidentelor de Plăţi.

Pârâta BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, în ceea ce priveşte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., iar pe fondul cauzei, respingerea capătului de cerere vizând anularea incidentelor de plată, ca neîntemeiat.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta C. S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, în raport de capătul de cerere având ca obiect constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2020 şi a actului adiţional nr. x încheiate între reclamantă şi pârâta B. S.R.L.

Pârâta B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.

La termenul din 20 ianuarie 2022 instanţa a unit cu soluţionarea fondului excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei C. S.A., în raport de primul capăt de cerere al acţiunii. De asemenea, la acelaşi termen de judecată, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării întâmpinării de către pârâta B. S.R.L. şi a constatat că aceasta este decăzută din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică.

2. Soluţia instanţei de fond

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 162/2022 din 3 februarie 2022, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI; a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtei C. S.A. în raport de primul capăt de cerere având ca obiect constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x/2020 şi a actului adiţional nr. x; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L., C. S.A., ca neîntemeiată; a respins cererea pârâtei B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea instanţei de apel

Împotriva acestei sentinţe, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii introductive de instanţă, cu precizarea că nu se contestă soluţia reţinută în ceea ce o priveşte pe pârâta BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI.

Prin decizia civilă nr. 1137/A din 30 iunie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte B. S.R.L., C. S.A., BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂŢI, împotriva sentinţei civile nr. 162/2022 din 3 februarie 2022 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

B. Calea de atac exercitată în cauză

La data de 22 septembrie 2022 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2021, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1137/A din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei civile recurate, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive de instanţă şi acordării cheltuielilor de judecată.

Consideră că decizia civilă nr. 1137/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză (dispoziţiile legale invocate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel).

Referitor la primul capăt de cerere al acţiunii introductive, prin care s-a solicitat constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 şi a actului adiţional nr. x din 29 iunie 2020, în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamanta a făcut dovada atât a intervenţiei forţei majore, cât şi a notificării pârâtei cu privire la survenirea acesteia.

Aşadar, instanţa de fond a constatat că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 1634 din C. civ., care reglementează modalitatea de încetare a contractului datorită imposibilităţii fortuite de executare, text ce trebuie să fie coroborat cu dispoziţiile art. 1351 din C. civ.

Instanţa de fond a considerat însă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie, respectiv cea a imposibilităţii absolute de executare, astfel încât să se poată dispune încetarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 şi a actului adiţional subsecvent.

Cu privire la imposibilitatea absolută de executare, recurenta a arătat că Înalta Curte urmează să observe că au fost depuse dovezi în acest sens în faţa instanţei de apel.

Astfel, s-a arătat că reclamanta a invocat o imposibilitate totală de executare a obligaţiilor neîndeplinite din pricina intervenirii cauzei de forţă majoră şi de livrare a diferenţei de cantitate de 129 tone de seminţe de floarea soarelui, deşi astfel cum reiese din înscrisurile depuse (procesul-verbal de constatare a pagubelor la culturile agricole nr. x/01.09.2020), rezultă o calamitate de 50-60%, deoarece societatea reclamantă trebuia să livreze din producţia de seminţe de floarea soarelui realizată în acel an şi unui alt cumpărător faţă de care era obligată contractual.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a menţionat că au fost încheiate două contracte având ca obiect vânzarea-cumpărarea de seminţe negre de floarea soarelui din producţia anului 2020, deoarece s-a estimat că societatea va fi în măsură să onoreze livrarea către ambii cumpărători, ceea ce s-ar fi întâmplat în situaţia în care nu ar fi fost calamitată cultura în proporţie de 50-60%, împrejurare ce nu putea să fie prevăzută.

Din producţia totală de aproximativ 180 de tone de seminţe negre de floarea soarelui pe care reclamanta a cultivat-o în anul 2020, 72 de tone a fost livrată către pârâta din prezenta cauză, B. S.R.L., pentru a acoperi valoarea avansului primit, iar restul de 106 de tone a fost livrată către celălalt cumpărător, S.C. D.

Cu banii obţinuţi din vânzarea către cumpărătorul S.C. D. au fost acoperite datoriile pe care reclamanta le avea de plătit, ca urmare a achiziţionării de seminţe, erbicid, motorină etc. necesare desfăşurării activităţilor agricole, plăţile către bănci pentru acoperirea creditelor contractate în vederea achiziţionării de utilaje agricole. În acest sens, în faţa instanţei de apel au fost anexate înscrisuri în dovedire.

Recurenta apreciază că instanţa de apel a reţinut greşit, în considerentele deciziei civile atacate, că reclamanta nu a făcut dovezi ale imposibilităţii de acoperire în integralitate a cantităţii de cereale datorate intimatei, în situaţia în care S.C. A. S.R.L. a înţeles să-şi îndeplinească parţial obligaţiile contractuale aferente celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu intimata B. S.R.L. şi cu un alt cumpărător (S.C. D.).

Aşadar, instanţa de recurs urmează să constate existenţa unei imposibilităţi totale de executare a obligaţiilor faţă de pârâta B. S.R.L., obligaţii neîndeplinite din pricina intervenirii cauzei de forţă majoră şi a faptului că reclamanta a fost obligată să livreze şi unui alt cumpărător seminţe negre de floarea soarelui din producţia anului 2020, calamitată în procent de 50-60%.

Pentru toate argumentele prezentate, recurenta-reclamantă consideră că poate opera cazul de încetare a contractului prevăzut de art. 14.1 lit. iii) din contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020.

În subsidiar, recurenta a cerut instanţei să constate intervenirea unei imposibilităţi relative de executare, urmând să i se pună în vedere pârâtei B. S.R.L. să-şi limiteze pretenţiile băneşti solicitate conform art. 9.4 pct. ii) şi pct. iii) din contract, proporţional cu această imposibilitate relativă.

A relevat faptul că suma totală de 83.824 RON solicitată de pârâtă prin notificarea emisă la data de 24 noiembrie 2020 reprezintă despăgubirea calculată conform art. 9.4 pct. ii) şi pct. iii) din contract, avându-se în vedere tocmai această diferenţă dintre preţul plătit pentru achiziţia de la terţi a cantităţii de marfă nelivrate şi preţul stabilit prin contract. Pârâta nu a făcut însă proba diferenţei de preţ, ci doar a înţeles să introducă la bancă cele două bilete la ordin primite drept garanţie, fapt care a creat repercusiuni majore asupra activităţii societăţii reclamante.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

C. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că sentinţa civilă nr. 162/2022 din 3 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a rămas definitivă în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a BNR şi că recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 1137/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă nu vizează calitatea procesuală pasivă a BNR. Această soluţie nu face obiectul prezentului recurs, astfel încât intimata-pârâtă a apreciat că se impune rectificarea citativului şi judecarea cauzei în contradictoriu cu pârâţii nominalizaţi de recurenta S.C. A. S.R.L. în preambulul cererii de recurs, respectiv B. S.R.L. şi C. S.A.

La data de 31 octombrie 2022 intimata C. S.A. a transmis la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe capătul de cerere privind anularea incidentului de plată.

Recurenta-reclamantă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

D. Aplicabilitatea dispoziţiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conţinutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluţionare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 490 din C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 10 ianuarie 2023 s-a fixat termen la data de 4 mai 2023, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, întrucât procesul este guvernat de dispoziţiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, nefiind supus procedurii filtrului.

E. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul în limitele controlului de legalitate, în conformitate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., a susţinut faptul că decizia civilă nr. 1137/A din 30 iunie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în cauză (dispoziţiile legale invocate în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel).

Referitor la primul capăt de cerere al acţiunii introductive, prin care s-a solicitat constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 şi a actului adiţional nr. x din 29 iunie 2020, în mod corect a apreciat instanţa de fond că reclamanta a făcut dovada atât a intervenţiei forţei majore, cât şi a notificării pârâtei cu privire la survenirea acesteia.

Aşadar, instanţa de fond a constatat că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 1634 din C. civ., care reglementează modalitatea de încetare a contractului datorită imposibilităţii fortuite de executare, text ce trebuie să fie coroborat cu dispoziţiile art. 1351 din C. civ.

Instanţa de fond a considerat însă că nu este îndeplinită cea de-a treia condiţie, respectiv cea a imposibilităţii absolute de executare, astfel încât să se poată dispune încetarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 şi a actului adiţional subsecvent.

Cu privire la imposibilitatea absolută de executare, recurenta a arătat că Înalta Curte urmează să observe că au fost depuse dovezi în acest sens în faţa instanţei de apel.

Înalta Curte constată că decizia recurată nu a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material incidente, astfel că vor fi înlăturate criticile formulate de recurentă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte limitele judecăţii în apel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că potrivit art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de apel rejudecă fondul în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum şi cu privire la soluţiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Potrivit art. 478 alin. (3) din C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

În speţă, apelanta-reclamantă nu a contestat soluţia respingerii cererii introductive de instanţă în contradictoriu cu pârâta BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLĂŢI ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi nici respingerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâta C. S.A. exclusiv în consecinţa calificării cererii ca fiind întemeiată pe comportamentul pârâtei-cumpărător (apreciat neconform), iar nu pe o culpă proprie a băncii pârâte.

În plus, solicitarea de limitare a despăgubirii pentru neexecutare în raport de prejudiciul efectiv suferit de către cumpărătoare nu a făcut obiectul analizei de primă instanţă, cererea fiind formulată pentru prima dată prin cererea de apel, cu încălcarea art. 478 alin. (3) din C. proc. civ.

Analiza instanţei de prim control judiciar a fost limitată la reevaluarea probelor în ceea ce priveşte incidenţa cazului de forţă majoră prevăzut în contract şi care permite exonerarea societăţii reclamante de răspundere pe motivul lipsei vinovăţiei în neexecutarea obligaţiei de livrare asumată de vânzător.

Sub aspectul incidenţei dispoziţiilor art. 14.1 lit. iii) raportat la art. 12 din contract, s-a reţinut că, reglementând cazul de încetare a contractului pe motivul intervenirii forţei majore, părţile contractante au stabilit că nicio parte nu este responsabilă pentru nerespectarea sau respectarea cu întârziere a oricăror prevederi ale contractului dacă îndeplinirea este împiedicată, restricţionată sau întârziată de un eveniment care este un rezultat al forţei majore. Nu este considerat un eveniment de forţă majoră un eveniment care, fără a crea o imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor unei părţi (art. 12.1 şi art. 12.2 din contract).

Instanţa de apel a mai reţinut că prevederile contractuale se completează cu norma de drept comun cuprinsă în art. 1634 din C. civ. ("Imposibilitatea fortuită de executare").

Apelanta-reclamantă a afirmat incidenţa forţei majore şi, pe cale de consecinţă, lipsa răspunderii sale contractuale.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că orice persoană trebuie să îşi execute obligaţiile pe care le-a contractat, iar atunci când, fără justificare, nu-şi îndeplineşte această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi şi este obligată să repare acest prejudiciu, în condiţiile legii (art. 1350 din C. civ.).

În sinteză, aceasta este premisa răspunderii contractuale şi anume neîndeplinirea obligaţiei contractuale şi, deci, înfrângerea principiului forţei obligatorii a contractului legal încheiat (art. 1270 din C. civ.) sau a adagiului pacta sunt servanda, cu alte cuvinte, o încălcare a convenţiei părţilor, care, odată încheiată cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond, "are putere de lege între părţile contractante".

În cazul în care se încalcă acest principiu, legiuitorul stabileşte condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale, respectiv: a) neîndeplinirea nejustificată a obligaţiei contractuale; b) partea care nu are o justificare pentru neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contract este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părţi prin neexecutare; c) partea care nu şi-a executat obligaţia este ţinută să repare prejudiciul cauzat celeilalte părţi "în condiţiile legii", adică cele cuprinse în C. civ., în Titlul V - Executarea obligaţiilor, Capitolului II, Secţiunea a 4-a - Executarea prin echivalent.

Una dintre cauzele exoneratoare de răspundere, de care se şi prevalează recurenta-reclamantă, este forţa majoră care, în art. 1351 din C. civ., are următoarea reglementare:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit.

(2) Forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil. (...)".

Aşadar, forţa majoră are un caracter invincibil şi inevitabil, astfel încât chiar şi în cazul în care evenimentul prejudiciabil ar fi putut fi anticipat în mod obiectiv, nu puteau fi evitate nici producerea acesteia şi nici efectele, în pofida luării tuturor măsurilor necesare de către debitor.

Având în vedere aceste caractere, efectele forţei majore înlătură în totalitate răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate.

În speţă, astfel cum au reţinut instanţele devolutive, culturile de floarea soarelui deţinute de reclamantă pe raza unităţii administrativ teritoriale comuna Mogoşeşti-Siret au fost calamitate de seceta pedologică în proporţie de 50-60%. Aşadar, nu este vorba de o pierdere integrală a culturii (de altfel, apelanta-reclamantă livrând o parte din cantitatea de produse promisă), iar vânzătoarea reclamantă nu a administrat probe care să permită concluzia în sensul că producţia neafectată nu permitea, oricum, executarea obligaţiei contractuale.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. în faza procesuală a apelului a indicat imposibilitatea de executare ca datorându-se executării obligaţiei către o terţă persoană, în sensul că a preferat livrarea efectuată către un alt partener contractual.

Autoarea căii de atac recunoaşte şi în recurs faptul că a livrat marfă şi către un alt cumpărător D., ceea ce înseamnă că nu este incident art. 14.1 din contract - imposibilitatea totală de executare a obligaţiilor contractuale.

În acest context, se dovedeşte a fi corectă concluzia instanţei de apel, potrivit căreia opţiunea debitorului de a-şi executa obligaţiile în favoarea altui cocontractant (executare care l-a pus în imposibilitatea executării contractului în discuţie în cauza de faţă) nu constituie un argument pentru a se reţine imposibilitatea relativă de executare şi, cu atât mai puţin, o imposibilitate absolută.

Înalta Curte mai reţine că prevederile art. 1634 din C. civ. reglementează imposibilitatea fortuită de executare potrivit regulii de drept "nimeni nu poate fi obligat la ceva imposibil". Prin urmare, imposibilitatea fortuită de executare reprezintă un mod de stingere a obligaţiilor debitorului, care nu au ca efect realizarea directă sau indirectă a drepturilor creditorului, cauzat de forţa majoră, cazul fortuit sau orice alt eveniment asimilat acestora.

În situaţia bunurilor de gen, legiuitorul a prevăzut, la alin. (6) al art. 1634 C. civ., că imposibilitatea de executare nu este incidentă, deoarece aceste bunuri sunt fungibile şi pot fi înlocuite unele cu altele.

Aşa fiind, în cauză, cazul fortuit nu reprezintă o cauză de exonerare de răspundere. De altfel, părţile au prevăzut în contract faptul că doar forţa majoră reprezintă o astfel de cauză.

Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă a solicitat Înaltei Curţi, în subsidiar, să constate intervenirea unei imposibilităţi relative de executare, urmând să i se pună în vedere pârâtei B. S.R.L. să-şi limiteze pretenţiile băneşti solicitate conform art. 9.4 pct. ii) şi pct. iii) din contract, proporţional cu această imposibilitate relativă.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor, iar art. 22 alin. (6) din acelaşi cod prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazul în care legea ar dispune altfel, aceste texte consacrând principiul disponibilităţii, ca principiu fundamental al procesului civil, dreptului procesual de dispoziţie al părţii corespunzându-i obligaţia instanţei de a se pronunţa exclusiv asupra a ceea ce partea a înţeles să supună judecăţii prin cererea sa, formulată în condiţiile legii.

Art. 476 alin. (1) din C. proc. civ. consacră efectul devolutiv al apelului, care constă în posibilitatea recunoscută părţilor de a supune litigiul judecării în apel, cu toate problemele ce au fost ridicate în primă instanţă, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. Devoluţiunea este, însă, limitată prin dispoziţiile art. 477 şi art. 478 C. proc. civ.

Prevederile legale evocate stabilesc una dintre limitele efectului devolutiv al apelului, exprimat în regula tantum devolutum quantum judicatum, care corespunde ideii că efectele apelului nu se pot răsfrânge decât asupra a ceea ce s-a judecat de către prima instanţă. Aşadar, prin intermediul apelului, nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, fiind inadmisibilă modificarea în apel a elementelor esenţiale ale acţiunii civile (obiect, cauză, părţi). Astfel, instanţa de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, control ce nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente care nu au format obiectul primei judecăţi, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul dublului grad de jurisdicţie.

În aceste coordonate normative, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze, astfel cum a fost menţionat în cererea de chemare în judecată, îl reprezintă "constatarea încetării contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 mai 2020 prin cazul de forţă majoră prevăzut de Capitolul 12 din contract; anularea incidentului de plată privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 300.820,00 RON, la ordinul B. S.R.L., privind biletul la ordin seria x nr. x, emis de reclamantă pentru suma de 79.829,21 RON la ordinul B. S.R.L., incidente de plată înscrise pe numele S.C. A. S.R.L. în Centrala Incidentelor de Plăţi de către declaranta C. S.A.; obligarea pârâtei C. S.A. să efectueze demersurile de anulare a incidentului de plată declarat la Centrala Incidentelor de Plăţi", iar prima instanţă s-a pronunţat exclusiv asupra acestor petite.

Se reţine că solicitarea subsidiară la care face referire recurenta, vizând limitarea despăgubirii pentru neexecutare în raport de prejudiciul efectiv suferit de către cumpărătoare, a fost formulată în cadrul cererii de apel şi, în raport de limitele judecăţii realizate prin sentinţa primei instanţe şi de dispoziţiile procedurale evocate, Înalta Curte constată că în mod legal a reţinut instanţa de apel caracterul acesteia de cerere nouă în apel care nu poate face obiectul analizei instanţei de control judiciar.

În recurs, recurenta-reclamantă nu a formulat critici în legătură cu limitele deduse judecăţii prin cererea de apel, astfel încât orice examinare pe fond a cererii subsidiare de aplicare a art. 9.4 pct. ii) şi iii) din contract excedează analizei prezentei căi de atac.

Reţinând, aşadar, că nu subzistă niciuna dintre criticile invocate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1137/A din 30 iunie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 mai 2023.