Criminal sentencing for drug consumption: sufficiency of toxicological evidence and recidivism as grounds for denying prison sentence reduction

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Satu Mare l-a condamnat, printre alții, pe inculpatul P.M.F., în baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen., la 2 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost dedusă arestarea preventivă din perioada 10 iulie 2002 – 20 decembrie 2002.

Instanța a reținut, în fapt, că în luna februarie 2002, lucrătorii de poliție specializați din cadrul I.G.P. – Centrul Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog – Oradea, s-au sesizat din oficiu cu privire la activitatea unei grupări de traficanți și consumatori de droguri de pe raza municipiului Satu Mare, care realizau acțiunile sancționate de legea penală în special în discotecile locale.

Urmare valorificării materialului informativ, s-a stabilit că activitatea distribuitorilor și consumatorilor de droguri se întinde pe raza mai multor județe, respectiv Satu Mare, Cluj, Arad, Sibiu și Alba.

Folosind mijloacele procedurale legale, îndeosebi a înregistrărilor convorbirilor, în condițiile art. 911 și următoarele C. proc. pen., organul de urmărire penală l-a identificat pe inculpatul C.R.C. ca fiind unul dintre liderii locali ai traficanților, stabilind că acesta urma ca la data de 7 iulie 2002 să-și serbeze ziua de naștere la discoteca H. din Satu Mare, eveniment la care a invitat mai mulți traficanți și consumatori de droguri.

Făcând publicitate evenimentului și afișând anunțuri în localitate cu privire și la participarea mai multor D.J. de muzică H., inculpatul C.R.C. și-a înștiințat prietenii că va continua petrecerea a doua zi, 8 iulie 2002, la o cabană din localitatea Noroieni, aparținând părinților inculpatei S.R.

De urmare, a fost organizată o acțiune de prindere în flagrant a dealerilor și consumatorilor de droguri, fiind găsite în dimineața de 8 iulie 2002 la cabana Noroieni nu mai puțin de 61 persoane, cu vârste cuprinse între 16-25 ani, cu ocupații diverse, respectiv elevi, studenți, agenți comerciali, dar și fără ocupație, care au făcut deplasarea cu 17 autoturisme de lux.

Cele 61 persoane au fost transportate la sediul I.P.J. Satu Mare unde, cu participarea cadrelor medicale, le-au fost recoltate probe de urină, din analiza cărora la laboratoarele toxicologice din Oradea și Satu Mare s-a stabilit că 51 persoane au consumat droguri, respectiv amfetamine, cannabis, cocaină.

Printre cele 61 persoane aflate la cabana Noroieni a fost identificat și inculpatul P.M.F. care, urmare analizei toxicologice, a fost depistat pozitiv la amfetamină.

Inculpatul nu a recunoscut că este consumator de droguri, precizând că este posibil să fi băut accidental din paharul altei persoane, care conținea amfetamina.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, printre alții, inculpatul P.M.F., care a cerut reducerea pedepsei și Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare, care a solicitat majorarea acesteia.

Prin decizia penală nr. 179 din 24 septembrie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins apelul inculpatului, admițând apelul parchetului însă pentru motive care îi vizau pe unii dintre ceilalți inculpați.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs, printre alții, de către inculpatul P.M.F., care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., respectiv neparticiparea sa la judecata în apel, deși aceasta era obligatoriu conform legii, fiind arestat în altă cauză.

Prin decizia penală nr. 4711 din 22 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpat, casând hotărârea atacată și trimițând cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea.

Urmare rejudecării, prin decizia penală nr. 5 din 11 ianuarie 2005, Curtea de Apel Oradea a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.

Decizia penală sus-menționată a fost atacată cu recurs de către inculpatul P.M.F., nemotivat în scris însă susținut oral, personal și prin apărător, în sensul reducerii pedepsei.

Verificând hotărârea criticată în baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul susținut în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., nu este fondat.

Situația de fapt a fost corect stabilită, iar vinovăția inculpatului pe deplin dovedită.

Astfel, din buletinul de analiză toxicologică rezultă că inculpatul P.M.F. a fost testat pozitiv la clasa de droguri amfetamina.

Mai mulți dintre inculpații audiați în cauză, respectiv Z.R., P.V. și C.C. confirmă că inculpatul P.M.F. este consumator de droguri, iar aceste probe se coroborează atât cu buletinul de analiză toxicologică, cu înregistrarea convorbirii telefonice a inculpatului recurent cu inculpatul Z.R., cât și cu identificarea sa la cabana Noroieni, în grupul celor despre care existau date că sunt implicați în deținerea de droguri în scop de trafic și, respectiv, de consum.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

Inculpatul este recidivist și chiar dacă pedeapsa anterioară a fost aplicată pentru o infracțiune de altă natură decât cea dedusă judecății în prezenta cauză, aceasta denotă perseverență infracțională, concluzie susținută și de repetatele acțiuni penale deschise împotriva acestuia și urmare cărora a fost arestat preventiv atât în anul 2003 cât și în anul 2005, inculpatul fiind lipsit de libertate și la judecarea recursului de față.

Pe de altă parte, se constată că pedeapsa a fost aplicată între limitele legale speciale și executarea acesteia în regim de detenție se impune atât pentru realizarea funcțiilor sancțiunii, de constrângere și reeducare, cât și a scopului prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.

Cum nu se constată nici din examinarea din oficiu a hotărârii atacate existența vreunuia dintre celelalte cazuri de casare arătate de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul inculpatului P.M.F. urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.F. împotriva deciziei penale nr. 5 din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel Oradea, secția penală.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 martie 2005.