Unjust enrichment action inadmissibility determined by existence of enforcement title against non-enriched party

Şedinţa publică din data de 28 martie 2024

Deliberând asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 25 ianuarie 2018 pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi B., obligarea acestora la restituirea, în solidar, a sumei de 50.000 euro, cu care s-au îmbogăţit fără just temei, reprezentând suma investită de reclamantă între anii 2007-2009 în imobilul proprietatea pârâţilor, situat în Sibiu, str. x, jud. Sibiu, creanţă stabilită prin sentinţa civilă nr. 6384 din 24 octombrie 2014 a Judecătoriei Sibiu, rămasă definitivă la 19 februarie 2015.

2. Hotărârea Tribunalului Sibiu

Prin sentinţa nr. 98 din 24 februarie 2022, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţia lipsei de interes, invocate de pârâţi; a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., B. şi D.; a obligat pe pârâţi la plata către reclamantă a sumei totale de 46.539 RON, reprezentând îmbogăţire fără justă cauză, proporţional cu cotele de proprietate deţinute asupra imobilului, după cum urmează: pârâta B. - suma de 29.086,875 RON, iar pârâţii C., B. şi D. - suma de 5.817,375 RON, fiecare; a respins, în rest, acţiunea civilă; a respins cererea reconvenţională formulată şi precizată de pârâta B., în contradictoriu cu reclamanta A.; a obligat pe reclamantă la plata către pârâta B. a sumei de 4.160 RON, reprezentând o parte din onorariul experţilor judiciari desemnaţi pentru expertizele în construcţii; a obligat pe pârâţi la plata către stat a sumei de 1.154,3 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru pentru care s-a acordat ajutor public judiciar prin încheierea din 12 februarie 2018, aferentă pretenţiilor admise; a stabilit ca suma de 4.617,2 RON, reprezentând o parte din ajutorul judiciar acordat prin încheierea din 12 februarie 2018, aferentă pretenţiilor respinse, să rămână în sarcina statului.

3. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă

Prin decizia nr. 557 din 1 martie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins apelul declarat de pârâţii B., B., C. şi D. împotriva sentinţei nr. 98 din 24 februarie 2022, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia I civilă; a respins cererea apelanţilor-pârâţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 557 din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, au declarat recurs pârâţii B., B., C. şi D..

În susţinerea motivelor de recurs, recurenţii s-au prevalat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., învederând că instanţa de apel a apreciat greşit că nu sunt fondate motivele formulate cu privire la neîndeplinirea condiţiei subsidiarităţii actio de in rem verso, faţă de existenţa unui titlu executoriu împotriva recurentului C. cu privire la aceeaşi creanţă, reţinând că acest pârât nu era proprietarul imobilului la momentul încheierii acordului de mediere cu fosta sa soţie, intimata A., la 6 mai 2014, şi nu s-a obligat în vreun fel la stingerea, prin plată, a creanţei recunoscute în beneficiul fostei soţii.

Cu referire la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (deciziile nr. 1482/05.10.2017 şi nr. 1166/25.05.2022), recurenţii au arătat că nu are relevanţă faptul că la momentul încheierii acordului de mediere, care a stat la baza pronunţării sentinţei nr. 6384/24.10.2014 a Judecătoriei Sibiu, recurentul C. nu era proprietar al imobilului întrucât subsidiaritatea nu impune identitate între persoana îmbogăţitului şi subiectul pasiv în cadrul acţiunii civile aflate la îndemâna însărăcitului. Condiţia subsidiarităţii actio de in rem verso presupune că aceasta nu poate fi exercitată atunci când cel sărăcit dispune de o acţiune fie contra unui terţ, fie contra celui îmbogăţit.

Au mai arătat că intimata nu a avut la îndemână doar o acţiune ipotetică, fundamentată pe un drept de creanţă izvorât, eventual, din proprietatea în devălmăşie, ci deţine un titlu executoriu, reprezentat de declaraţia notarială autentificată sub nr. x din 9 iulie 2018 de BNP E. şi de sentinţa de divorţ, iar acest titlu executoriu este pus în executare silită în cadrul dosarului nr. x/2018 al F., potrivit dovezilor anexate. Prin urmare, nu poate fi reţinut considerentul instanţei de apel prin care s-a constatat că recurentul C. nu s-a obligat în vreun fel la stingerea, prin plată, a creanţei.

Recurenţii au apreciat că soluţia cuprinsă în decizia recurată este rezultatul aplicării greşite a exigenţelor condiţiei subsidiarităţii actio de in rem verso, fiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 497 din acelaşi act normativ, au solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii curţii de apel şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, acestei instanţe.

5. Întâmpinarea şi răspunsul la întâmpinare

Intimata nu a depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 29 noiembrie 2023, a fost admis în principiu recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi B. împotriva deciziei nr. 557 din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă şi a fost fixat termen de judecată la 28 martie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin critica formulată, încadrabilă în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că instanţa de apel a apreciat greşit cu privire la neîndeplinirea condiţiei subsidiarităţii actio de in rem verso, faţă de existenţa unui titlu executoriu împotriva recurentului C. cu privire la aceeaşi creanţă, reprezentat de declaraţia notarială autentificată sub nr. x din 9 iulie 2018 de BNP E. dată ca urmare a acordului de mediere încheiat cu fosta sa soţie, reclamanta din prezenta cauză, reţinând că acest pârât nu era proprietarul imobilului la momentul încheierii acordului de mediere şi nu s-a obligat în vreun fel la stingerea, prin plată, a creanţei recunoscute în beneficiul fostei soţii.

Recurenţii învederează că nu prezintă relevanţă faptul că la momentul încheierii acordului de mediere, care a stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 6384 din 24 octombrie 2014, recurentul C. nu avea calitate de proprietar al imobilului, deci de îmbogăţit, întrucât subsidiaritatea nu impune identitatea între persoana îmbogăţitului şi subiectul pasiv în cadrul acţiunii civile aflate la îndemâna însărăcitului.

Astfel, raportat la criteriile jurisprudenţiale consacrate în aplicarea C. civ. de la 1864, mecanismul îmbogăţirii fără justă cauză constă în trecerea unei valori economice din patrimoniul însărăcitului în cel al îmbogăţitului. Acest mecanism se compune din trei elemente, care sunt numite condiţii materiale ale îmbogăţirii fără justă cauză, şi anume: să existe o îmbogăţire a pârâtului; să existe o însărăcire a reclamantului; între îmbogăţirea pârâtului şi însărăcirea reclamantului să existe o corelaţie sau legătură necesară, directă sau indirectă, ele având o cauză unică.

De asemenea, pentru a fi în prezenţa îmbogăţirii fără justă cauză şi admisibilităţii acţiunii de in rem verso mai este necesară îndeplinirea următoarelor trei condiţii juridice: îmbogăţirea şi însărăcirea corelative să fie lipsite de o cauză justă, adică de un temei juridic; îmbogăţirea să fie neimputabilă debitorului; însărăcitul să nu aibă la dispoziţie o altă acţiune în justiţie pentru realizarea dreptului său de creanţă împotriva îmbogăţitului-pârât.

Această ultimă exigenţă obligatorie trebuie înţeleasă în sensul în care atunci când, în scopul realizării creanţei sale, legea îi pune la dispoziţie celui care se pretinde însărăcit o altă acţiune în justiţie prin intermediul căreia şi-ar putea realiza creanţa (sub condiţia, desigur, de a fi îndeplinite cerinţele legale în raport de care o asemenea acţiune, deşi admisibilă, poate fi considerată întemeiată), această acţiune trebuie exercitată nu doar prioritar, ci şi exclusiv. Într-o asemenea situaţie, acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză devine inadmisibilă, caracteristica ei esenţială şi definitorie fiind aceea a subsidiarităţii, ceea ce înseamnă că această acţiune cu statut special poate fi primită doar atunci când, din punct de vedere legal, creditorul este lipsit de orice alt mijloc procesual prin intermediul căruia să obţină recunoaşterea şi realizarea creanţei sale.

Procedând la verificarea situaţiei cu privire la faptul că însărăcitul, în speţă reclamanta, are la îndemână o altă cale juridică pentru a obţine protecţia dreptului dedus judecăţii, instanţa de recurs constată că acordul de mediere invocat de recurenţi, în baza căruia recurentul pârât C. a dat declaraţia notarială autentificată sub nr. x din 9 iulie 2018 de BNP E., nu poate fi valorificat în cauză pentru a se putea reţine neîndeplinirea condiţiei subsidiarităţii actio de in rem verso.

Raportat la contextul factual particular al cauzei - care relevă că la data la care s-au desfăşurat lucrările de renovare, recurentul pârât C. nu era proprietar al imobilului, ci recurenta pârâtă B. împreună cu soţul acesteia, G. - instanţa de apel a reţinut, în mod judicios, că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia reclamanta are titlu executoriu împotriva fostului soţ (recurentul pârât C.) pentru creanţa solicitată.

Câtă vreme sporul de valoare economică determinat de lucrările de renovare efectuate s-a produs direct în patrimoniul proprietarilor imobilului de la momentul realizării lucrărilor, relaţia de îmbogăţire fără just temei se identifică numai în acest raport.

Astfel, în cauză, cheltuielile realizate de către reclamantă pentru lucrările de renovare nu au determinat o sporire a patrimoniului pârâtului C., ci o sporire a patrimoniului subiectului de drept care la data efectuării lucrărilor deţinea calitatea de proprietar al construcţiei, obligarea pârâtului C. prin hotărârea instanţei de fond, menţinută în calea de atac a apelului, la plata unei sume de bani, reprezentând valoarea pierderii patrimoniale suferite ca urmare a îmbogăţirii fără justă cauză, având ca temei doar calitatea acestuia de moştenitor al defunctului său tată, G..

Împrejurarea că, ulterior efectuării lucrărilor de către reclamantă, recurentul pârât C. a încheiat acordul de mediere ce a stat la baza pronunţării sentinţei de divorţ nr. 6384 din 24 octombrie 2014 de către Judecătoria Sibiu, prin care a recunoscut efectuarea lucrărilor de investiţii la imobil, în cuantum de 50.000 euro, de către reclamantă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie întrucât acordul de mediere invocat este un act juridic distinct şi autonom de cauza generatoare a însărăcirii reclamantei, iar prin acest act recurentul nu s-a obligat la stingerea prin plată a obligaţiei faţă de reclamantă.

Susţinerea recurenţilor potrivit căreia subsidiaritatea nu impune identitatea între persoana îmbogăţitului şi subiectul pasiv în cadrul acţiunii civile aflate la îndemâna însărăcitului nu poate fi primită.

Deşi este real că reclamantul poate intenta acţiune împotriva unei alte persoane decât cel îmbogăţit, cum este cazul îmbogăţirii indirecte, când valoarea ajunge în patrimoniul îmbogăţitului tranzitând patrimoniul unui terţ, în speţă, nu se regăseşte această ipoteză pentru a determina caracterul subsidiar al acţiunii de in rem verso întrucât nu s-a realizat o îmbogăţire prin intermediul unei alte persoane.

În consecinţă, în mod corect au reţinut instanţele fondului şi îndeplinirea regulii vizând caracterul subsidiar al acţiunii întemeiate pe îmbogăţire fără justă cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi B. împotriva deciziei nr. 557 din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii B., C., D. şi B. împotriva deciziei nr. 557 din 1 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2024.