Recourse annulled for failure to articulate substantive criticisms challenging the appellate court’s rejection of res judicata and impossibility of performance arguments in a contract rescission action.

Şedinţa publică din data de 27 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în data de 18 august 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., desfiinţarea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.01.2014 de D., cu consecinţa obligării pârâţilor la restituirea sumei de 319.000 euro, plătită cu titlu de avans, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1557 şi art. 1274 din C. civ.

2. Sentinţa pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 692 din 09 mai 2022, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis cererea, a constatat desfiinţată promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/19.01.2014 de D., a obligat pârâţii la restituirea către reclamant a sumei de 319.000 euro, în RON la data plăţii conform cursului B.N.R., ce a fost achitată cu titlu de avans, a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 19.332,76 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru

3. Decizia pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 374 A din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 692 din 09 mai 2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă.

4. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 374 A din 10 martie 2023 au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâţii C. şi B., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivului de casare invocat, recurenţii au susţinut că decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, în neconcordanţă cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile în materie.

Astfel, au criticat nereţinerea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei triplei identităţi între prezenta cauză şi cea care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 661/23.04.2020, fiind imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleaşi părţi, cu acelaşi obiect şi cauză. Prin urmare, instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 430 C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurenţii au invocat nereţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor aceleiaşi sentinţe, consacrat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, recurenţii au susţinut că deşi nu sunt îndeplinite condiţiile triplei identităţi cu privire la identitatea de obiect, în dosarul indicat anterior au fost aceleaşi părţi şi a fost analizată aceeaşi promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, aspecte care se impun cu autoritate de lucru judecat.

Au mai arătat recurenţii că decizia recurată a fost pronunţată şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1557 şi a art. 1274 din C. civ. referitoare la imposibilitatea de executare a contractului şi la riscul contractului.

5. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că cererea dedusă judecăţii nu cuprinde critici de nelegalitate care să fie dezvoltate conform dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant, a cărei analiză este prioritară conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Prin cererea de recurs, recurenţii au criticat, pe de o parte, nereţinerea efectului negativ al autorităţii de lucru judecat în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei triplei identităţi între prezenta cauză şi cea care a format obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 661/23.04.2020, invocând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., iar pe de altă parte, nereţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor aceleiaşi sentinţe, consacrat prin art. 431 alin. (2) C. proc. civ.. În continuare, recurenţii au susţinut că, deşi nu sunt îndeplinite condiţiile triplei identităţi, totuşi aspectele dezlegate în dosarul anterior se impun cu putere de lucru judecat în prezenta cauză.

Analizând decizia recurată, se constată că aceste critici au fost formulate şi prin cererea de apel, iar instanţa de prim control judiciar le-a analizat şi a oferit un răspuns detaliat şi argumentat criticilor formulate. Astfel, instanţa a validat raţionamentul primei instanţe cu privire la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat, constatând că între prezentul litigiu şi cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 nu există identitate de obiect şi de cauză.

În acest, s-a reţinut că cererea de chemare în judecată din dosarul nr. x/2020 a avut ca obiect rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. x/09.01.2014, invocându-se neexecutarea culpabilă de către promitenţii-vânzători a obligaţiei de vinde imobilul promis, în condiţiile art. 1549 şi urm. din C. civ., în timp ce cerere din prezenta cauză are ca obiect desfiinţarea de drept a aceleiaşi promisiuni de vânzare-cumpărare, ca urmare a imposibilităţii de executare a obligaţiei contractuale şi suportării riscului contractului de către debitorul obligaţiei imposibil de executat, în conformitate cu dispoziţiile art. 1557 şi art. 1274 din C. civ., obiectul şi cauza juridică a celor două cereri de chemare în judecată fiind diferite, motiv pentru care nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

În ceea ce priveşte efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 661/23.04.2021, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine în cauză întrucât cererea dedusă judecăţii are ca obiect desfiinţarea promisiunii de vânzare-cumpărare ca urmare a imposibilităţii de executare a obligaţiei contractuale şi suportării riscului contractului de către debitorul obligaţiei imposibil de executat, în conformitate cu dispoziţiile art. 1557 şi art. 1274 din C. civ.

În acest context, se observă că instanţa de apel a argumentat de ce nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat a sentinţei nr. 661/23.04.2021, însă recurenţii nu au formulat critici de nelegalitate relative la raţionamentul juridic al instanţei de apel, ci s-au limitat la a susţine formal că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale care reglementează autoritatea de lucru judecat, fără a opune măcar un argument de nelegalitate cu privire la aspectele reţinute prin decizia recurată, nesocotind specificul căii extraordinare de atac a recursului.

Printr-o altă susţinere, recurenţii au arătat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1274 şi art. 1557 C. civ., fără a dezvolta şi prezenta argumente în susţinerea aceste critici.

În atare situaţie, nu se poate decât să se constate că aceste texte legale au fost invocate formal de către recurenţi, simpla indicare a unor texte de lege nefiind suficientă pentru declanşarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanţa care a pronunţat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Raportat la cele arătate de recurenţi prin cererea de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi s-a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceştia nu au formulat critici concrete care să poată fi circumscrise motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., părţile exprimându-şi nemulţumirea cu privire la soluţia pronunţată în cauză, fără referire concretă la dispoziţiile instanţei de apel.

Ca atare, invocarea de către recurenţii-pârâţi a art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este una formală, susţinerile acestora nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii atacate, ci vizează, în principal, aspecte teoretice ale dispoziţiilor legale pretins încălcate, fără a avea legătură cu raţionamentul instanţei de apel.

În aceste condiţii, având în vedere că recurenţii nu au formulat critici de nelegalitate care să privească hotărârea atacată şi că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 374 A din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâţii C. şi B. împotriva deciziei civile nr. 374 A din 10 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 27 martie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.