Trademark infringement enforcement: omission of fault and cost arguments and contradictory reasoning in appellate review

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce va fi pronunţată:1. să se constate că produsele reţinute de către autorităţile vamale, conform ARB nr. 23D/21.11.2019 şi notificării Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti nr. 4003p/BM/29.11.2019, aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând reclamantei conferite de marca europeană A. nr. x/16.05.2013, marca europeană nr. x/30.10.2017, marca A. nr. x/13.04.1973; 2. să se dispună interzicerea importului, distribuţiei şi a oricărei comercializări de către pârâtă, a produselor reţinute de către autorităţile vamale conform ARB nr. 23D/21.11.2019 şi notificării nr. 4003p/BM/29.11.2019; 3. să se dispună interzicerea importului, exportului, distribuţiei, ofertei de vânzare sau a oricărui act comercial în legătură cu produse ce poartă un semn identic sau similar cu marca europeană A. nr. x/16.05.2013, marca europeană nr. x/30.10.2017, marca A. nr. x/13.04.1973; 4. să se dispună distrugerea produselor reţinute de către autorităţile vamale conform ARB nr. 23D/21.11.2019 şi notificării nr. 4003p/BM/29.11.2019 pe cheltuiala pârâtei; 5. să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1848 din 02 decembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea, a constatat că produsele reţinute de către autorităţile vamale, conform ARB nr. 23D/21.11.2019 şi notificării Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti nr. 4003p/BM/29.11.2019, aduc atingere drepturilor de proprietate intelectuală aparţinând reclamantei conferite de marca europeană A. nr. x/16.05.2013, marca europeană nr. x/30.10.2017, marca A. nr. x/13.04.1973, a dispus interzicerea importului, distribuţiei şi a oricărei comercializări de către pârâtă, a produselor reţinute de către autorităţile vamale conform ARB nr. 23D/21.11.2019 şi notificării nr. 4003p/BM/29.11.2019 ce poartă semne similare mărcilor reclamantei, a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7783,21 RON cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând: 300 RON taxă timbru şi 7.483,21 RON, cu titlul de onorariu avocat.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 958A din 14 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 1848A/02.12.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.; a fost schimbă în parte sentinţa atacată; a fost respins capătul de cerere referitor la interzicerea distribuţiei şi oricărei comercializări de către pârâtă a produselor reţinute de autorităţile vamale; au fost reduse cheltuielile de judecată acordate reclamantei în primă instanţă la 2500 RON; a fost păstrată în rest sentinţa; a fost respinsă cererea intimatei-reclamante referitoare la cheltuielile de judecată în apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B..

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa de apel omiţând să examineze toate motivele de apel.

Astfel, instanţa de apel a omis să examineze caracterul vădit inechitabil al procesului derulat în faţa primei instanţe, critica privind respingerea de către prima instanţă a excepţiilor având ca obiect nulitatea acţiunii introductive ca urmare a neindicării datelor minimale de identificare a entităţii reclamante ca persoană juridică, inclusiv a celor prevăzute de legislaţia franceză, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a C..

De asemenea, susţine că instanţa de apel a motivat succint (în 4 rânduri) apelul declarat şi împotriva încheierilor prin care au fost respinse cele trei cereri de recuzare, apreciind că abuzurile procesuale care au determinat partea să recurgă la instituţia recuzării sunt "eventuale erori de judecată care sunt supuse cenzurii şi remedierii în căile de atac". Or, pârâta a demonstrat că măsurile procesuale pe care le-a considerat abuzive, sunt rezultatul poziţiei părtinitoare a doamnei judecător D. faţă de A.. Instanţa de apel, însă, a refuzat să reţină esenţa instituţiei recuzării şi consecinţa procedurală în ipoteza reţinerii culpei judecătorului dovedit părtinitor asupra soluţiei pe care a adoptat-o.

O altă critică priveşte faptul că instanţa de apel a respins cu o motivare sumară, bazată pe considerente contradictorii şi străine de natura cauzei, motivul de apel prin care a fost criticată admiterea primului capăt al acţiunii introductive prin care s-a constatat că cele două hanorace comandate on-line de fiul minor al pârâtei, reţinute de autoritatea vamală, aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al reclamantei, A..

Deşi recurenta-pârâtă a făcut dovada împrejurărilor concrete în care au fost achiziţionate cele două hanorace, instanţa de apel nu a analizat condiţiile răspunderii civile delictuale.

Printr-o a treia critică, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile procedurale privind acordarea cheltuielilor de judecată, neexaminând motivul de apel prin care s-a solicitat respingerea în integralitate a cererii promovate de reclamantă.

În acest sens, pârâta a solicitat să se aibă în vedere că reclamanta, chiar şi în ipoteza în care i s-a admis unul dintre cele patru capete ale acţiunii introductive, nu era îndrituită să i se acorde cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, câtă vreme nu a dovedit că ar fi suportat această cheltuială.

Recurenta-pârâtă susţine că, aşa cum ar fi dovedit, C. a încasat onorariul de avocat în cuantum de 7.500 RON (echivalentul sumei în euro) de la o terţă persoană (E.) cu sediul în Amsterdam. Or, nefăcându-se dovada că plata s-ar fi făcut în numele entităţii reclamante, pretinderea de către aceasta a unor cheltuieli nesuportate efectiv este de natură să conducă la o îmbogăţire fără just temei.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii introductive.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii recursului şi respingerea acestuia ca fiind tardiv, admiterea excepţiei nulităţii recursului cu conescinţa respingerii acestuia ca fiind nul, respingerea recursului ca nefondat şi acordarea cheltuielilor de judecată.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii, intimata-reclamantă a susţinut că hotărârea atacată i-a fost comunicată pârâtei în perioada 26.06.2023-27.06.2023, iar recursul a fost depus la data de 31.07.2023, ultima zi de depunere fiind 26.07.2023-27.07.2023.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii, intimata-reclamantă a susţinut că recursul formulat de partea adversă nu este motivat, criticile expuse neputând fi încadrate în motivele de care conform art. 489 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererea de recurs cuprinzând doar indicarea art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., fără a se proceda la o dezvoltare a criticilor circumscrise acestor motive de casare.

Referitor la fondul recursului, intimata-reclamantă a susţinut că acesta nu este fondat.

Astfel, intimata-reclamantă a învederat că instanţa de apel a menţinut în mod corect respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că intimata-reclamantă este titulara mărcilor invocate în cererea de chemare în judecată.

Referitor la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a C. şi la soluţia de respingere asupra cererii de înscriere în fals formulată de pârâtă, intimata-reclamantă solicită respingerea acestor critici, susţinând că instanţa de apel a arătat în mod corect, iar recurenta-pârâtă nu a criticat prin recurs, faptul că împuternicirea în discuţie, care se referă la un contract de asistenţă juridică, face dovada relativă a împuternicirii apărătorului şi a calităţii acestuia de reprezentant convenţional, pârâta având la îndemână posibilitatea unei plângeri penale. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că procedura falsului era inaplicabilă, întrucât vizează doar acuzaţiile de fals material, nu şi cele privitoare la un presupus fals intelectual.

A mai susţinut că recurenta-pârâtă nu a criticat raţionamentul instanţei de apel cu privire la respingerea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea atingerii aduse drepturilor de proprietate intelectuală ale reclamantei, ci reafirmă nemulţumirea sa faţă de soluţie.

Cu privire la soluţia cererilor de recuzare, intimata-reclamantă a învederat că partea adversă nu a adus în concret argumente de nelegalitate a încheierilor de respingere a cererilor de recuzare. Nemulţumirea sa priveşte presupusul comportament părtinitor al judecătorului fondului, adoptat după fiecare reluare a cauzei în urma respingerii cererilor de recuzare, Or, câtă vreme acest aspect nu a făcut obiectul unei cereri de recuzare, critica recurentei-pârâte nu poate fi valorificată.

În ceea ce priveşte lipsa de vinovăţie din perspectiva achiziţionării produselor on-line, intimata-reclamantă a arătat că admiterea primului capăt de cerere care vizează constatarea actelor de încălcare a mărcilor, precum şi a oricărui capăt vizând protecţia dreptului conferit de marcă prin interzicerea actelor de folosire neautorizată este o formă specială de răspundere reglementată de legislaţia mărcilor, în condiţiile specifice astfel reglementate, care nu se suprapun cu condiţiile răspunderii civile delictuale.

Astfel soluţia pronunţată este în aplicarea dispoziţiilor art. 9 din Regulamentul nr. 1001/2017 privind marca Uniunii Europene care prevăd condiţiile de admisibilitate, printre care nu se regăseşte şi vinovăţia făptuitorului sau forma de vinovăţie.

Cu privire la faptul că s-au acordat cheltuieli de judecată cu încălcarea dispoziţiilor art. 415 C. proc. civ., intimata-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a redus cheltuielile de judecată la un cuantum de 2500 RON. De asemenea, susţine că sunt aplicabile dispoziţiile art. 1474 alin. (3) C. civ. şi menţionează că partea semnatară a contractului de asistenţă juridică este intimata-reclamantă, în calitate de beneficiar al serviciilor de asistenţă juridică şi reprezentare în cauză, iar plata facturilor s-a făcut de către reclamantă, prin intermediul E.. Prin urmare, în mod corect instanţa a dispus acordarea cheltuielilor de judecată.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimata-reclamantă şi a combătut susţinerile acesteia din întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă şi-a îndeplinit obligaţia de a achita integral taxa judiciară de timbru, diferenţa fiind depusă la dosar înainte de ridicarea şedinţei de judecată, astfel cum i s-a pus în vedere de către instanţă.

Prin urmare, constatând că recursul este legal timbrat, Înalta Curte va respinge excepţia insuficientei timbrări a recursului.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel, se observă că recurenta-pârâtă a criticat în esenţă, decizia primei instanţe de control judiciar, motivat de faptul că aceasta din urmă a omis să examineze toate motivele de apel.

Potrivit prevederilor art. 497 C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, "Soluţiile pe care le poate pronunţa Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite, o singură dată în cursul procesului, cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată ori, atunci când este cazul şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 480 alin. (3), primei instanţe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată. Atunci când interesele bunei administrări a justiţiei o cer, cauza va putea fi trimisă oricărei alte instanţe de acelaşi grad, cu excepţia cazului casării pentru lipsă de competenţă, când cauza va fi trimisă instanţei competente sau altui organ cu activitate jurisdicţională competent potrivit legii. În cazul în care casarea s-a făcut pentru că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti sau când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, cererea se respinge ca inadmisibilă".

De asemenea, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., "Motivele de casare - (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că:

"dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (…) Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

Aplicând aceste considerente circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., speţei deduse judecăţii, evident în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte observă convergent criticilor din recurs formulate, că instanţa de apel a omis să răspundă unor motive de apel formulate de apelanta-pârâtă.

Astfel, în acord cu criticile recurentei-pârâte, Înalta Curte observă că în cadrul deciziei recurate, instanţa de apel nu a analizat deloc motivul de apel referitor la absenţa culpei pârâtei şi nici motivul de apel referitor la greşita acordare a cheltuielilor de judecată constând în sume plătite apărătorului reclamantei de către un terţ.

Convergent aserţiunilor recurentei-pârâte, Înalta Curte observă faptul că instanţa de apel a ignorat aceste motive dezvoltate de apelanta-pârâtă în cererea de apel. Astfel, Înalta Curte notează că instanţa de apel nu a afectat niciun singur considerent acestor motive invocate şi dezvoltate prin cererea de apel, astfel cum s-a ilustrat anterior. În cuprinsul considerentelor deciziei civile apelate, nu se regăseşte niciun argument de ordin juridic, al instanţei de apel, care să fundamenteze soluţia pronunţată în cauză, privitor la înlăturarea - evident ulterior evaluării sale - măcar prin anumite considerente comune, a criticilor formulate de partea apelantă pârâtă, care configurează aceste motive de apel în cauza deduse judecăţii.

Indiferent dacă aprecia că aceste motive de apel erau sau nu erau întemeiate, instanţa de apel avea obligaţia procesuală de a le analiza, fie şi sintetic, concis şi de a le înlătura în prealabil expunerii concluziei sale finale negative.

În plus faţă de cele anterior reţinute, se observă că motivarea instanţei de apel este şi contradictorie.

Astfel, Înalta Curte notează că instanţa de apel a reţinut:

"În schimb, deşi operaţiunea este una comercială, întrucât este vorba despre o achiziţie/import a unor produse de la un comerciant printr-un act cu titlu oneros, ce exclude încadrarea în excepţiile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Regulamentul nr. 186/2009, totuşi nu se poate reţine că scopul pârâtei ar fi fost unul comercial, respectiv de repunere în circulaţie, comercializare, distribuire a acestor produse.

Numărul redus de produse achiziţionate, natura acestora şi contextul în care au fost făcute comenzile online denotă caracterul ocazional al achiziţiei şi scopul acesteia (uzul personal, mai precis uzul personal al copiilor), astfel încât, neputându-se reţine intenţia efectuării de acte comerţ de către pârâtă cu produsele achiziţionate, nu există temei factual pentru a fi dispusă interzicerea distribuţiei şi comercializării respectivelor bunuri. O astfel de soluţie nu poate fi dispusă "de principiu" sau "pentru orice eventualitate", întrucât ar prezuma fapte şi intenţii ale pârâtei ce nu îi pot fi imputate doar teoretic şi cu privire la care nu poate fi trasă la răspundere."

Se observă aşadar, că instanţa de apel reţine că operaţiunea de achiziţionare on-line a produselor este una comercială ce exclude încadrarea în excepţiile prevăzute de art. 25 alin. (2) din Regulamentul nr. 186/2009, pentru ca ulterior să constate că totuşi nu se poate reţine că scopul pârâtei ar fi fost unul comercial, precum şi că numărul redus de produse achiziţionate on-line denotă caracterul ocazional al achiziţiei şi scopul acesteia, respectiv pentru uzul personal al copiilor apelantei-pârâte, astfel că nu poate fi reţinută intenţia efectuării de acte de comerţ.

Acest aspect este de natură a ilustra o contradicţie între considerentele deciziei pronunţate, cu încălcarea astfel a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, cu privire la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie clară, coerentă şi completă, să constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte apreciază, în temeiul tuturor considerentelor anterior expuse, că instanţa de apel nu a soluţionat integral fondul cauzei în privinţa căii de atac declarate, devenind astfel, incidente dispoziţiile obligatorii ale art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în referire la art. 497 C. proc. civ. anterior evocate, referitoare la admiterea recursului declarat, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, din acest motiv, instanţa de recurs neputând să procedeze însăşi la analiza pentru prima dată a acestor motive de apel care sunt arondate configurării situaţiei de fapt a cauzei, întrucât potrivit art. 488 C. proc. civ., ea exercită un control exclusiv de legalitate al deciziei recurate.

Criticile recurentei-pârâte referitoare la neexaminarea de către instanţa de apel a caracterului inechitabil al procesului derulat în faţa primei instanţe, a criticii vizând respingerea de către prima instanţă a excepţiei nulităţii acţiunii introductive ca urmare a neindicării datelor minime de identificare a entităţii reclamante ca persoană juridică, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a C., dar şi critica referitoare la motivarea succintă a soluţiei date cererilor de recuzare a judecătorului fondului, nu pot fi primite de instanţa de recurs.

Analizând motivul de apel referitor la caracterul inechitabil al procesului derulat în faţa instanţei de fond, motiv pretins neexaminat de instanţa de apel, Înalta Curte constată că în dezvoltarea acestuia apelanta-pârâtă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi excepţia lipsei calităţii de reprezentat a C..

Or, cu privire la criticile ce au vizat soluţia dată de instanţa de fond acestor două excepţii, instanţa de apel şi-a spus părerea prin considerentele deciziei atacate, menţinând soluţia Tribunalului Bucureşti cu privire la aceste excepţii.

Astfel, în considerentele cuprinse în paragrafele 9 şi 10, pagina 5 din decizia recurată, instanţa de apel a reţinut următoarele:

"Se mai reţine că apelanta a renunţat, cu prilejul dezbaterilor de la termenul din 1.03.2023 la procedura înscrierii în fals cu privire la împuternicirea avocaţială, Curtea urmând a constata că această împuternicire, referindu-se la un contract de asistenţă juridică, face dovada relativă a împuternicirii apărătorului şi a calităţii acestuia de reprezentant convenţional, pârâta având la îndemână posibilitatea unei plângeri penale în măsura în care insistă să considere că apărătorul reclamantei s-a prezentat în instanţă fără un mandat din partea acesteia. De altminteri, procedura falsului era inaplicabilă, întrucât vizează doar acuzaţiile de fals material, nu şi cele privitoare la un presupus fals intelectual. Va fi menţinută soluţia respingerii lipsei calităţii de reprezentant a avocatului reclamantei.

Va fi păstrată şi soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active, întrucât reclamanta este titularul afirmat prin acţiune al drepturilor ce fac obiectul acesteia, fiind îndeplinită identitatea cerută de dispoziţiile art. 36 C. proc. civ.."

Aşadar, instanţa de recurs nu poate primi susţinerea recurentei-pârâte în sensul că instanţa de apel a omis să examineze criticile referitoare la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi la excepţia lipsei calităţii de reprezentant a C..

Referitor la critica privind neanalizarea de către instanţa de apel a respingerii excepţiei având ca obiect nulitatea acţiunii introductive pentru neindicarea de către reclamantă a datelor minime de identificare, Înalta Curte constată că această critică nu a fost invocată în apel, apelanta-pârâtă subsumând aceste elemente motivului de apel formulat împotriva soluţiei date de prima instanţă excepţiei invocate a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, motiv de apel asupra căruia instanţa de apel s-a aplecat însă, în analiza sa, astfel cum s-a arătat supra.

De asemenea, instanţa de apel a analizat şi critica referitoare la soluţia dată cererilor de recuzare, reţinând în paragraful 1 din considerentele deciziei recurate, pagina 6:

"În ceea ce priveşte soluţia cererii de recuzare, aceasta va fi menţinută, întrucât eventualele erori de judecată în modul de soluţionare a excepţiilor şi incidentelor procesuale ori a modului de admitere a probatoriilor şi altor cereri nu se constituie în cazuri de incompatibilitate sau recuzare, ci sunt supuse cenzurii şi remedierii în căile de atac".

Înalta Curte subliniază că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aceasta trebuind să fie clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar. În raport de aceste trăsături, şi gruparea argumentelor invocate este legalmente admisibilă, atât timp cât instanţa răspunde acestora, chiar printr-un considerent comun.

Or, aceste exigenţe sunt îndeplinite în cauză cu privire la critica referitoare la soluţia dată cererilor de recuzare a judecătorului fondului, întrucât instanţa de apel a dat un răspuns punctual şi argumentat acestei critici, aşa cum reiese din pasajul redat mai sus.

Rezultă din motivarea atacată că respectivele aspecte invocate de recurenta-pârâtă în susţinerea cererilor de recuzare, pretins a reprezenta, în opinia sa, abuzuri procesuale, nu constituie din punct de vedere al configuraţiei legale a procesului civil, cazuri de incompatibilitate sau recuzare, ci eventuale greşeli de judecată supuse cenzurii instanţelor de control judiciar şi remedierii în căile de atac.

Înalta Curte constată justeţea aprecierii instanţei de apel asupra calificării aspectelor invocate de recurentă, ca reprezentând de fapt, eventuale greşeli de judecată. Concluzia se impune date fiind arhitectura legală a procesului civil, astfel cum a fost ea concepută de legiuitorul naţional şi împrejurarea că sunt contestate prin intermediul acestui motiv de recurs, variatele acte de procedură realizate de instanţa de fond în judecarea cauzei.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 958A din 14 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Urmează ca în rejudecare, instanţa de apel să analizeze motivele de apel constatate a fi fost omise din analiza apelului şi să pronunţe o hotărâre judecătorească temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva deciziei nr. 958A din 14 iunie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.