Unfair detention damages: Appeal allowed, decision quashed and remanded for proper motivation

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului dedus judecăţii, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12 decembrie 2019 pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: 1. obligarea pârâtului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea sa nelegală timp de 113 zile; 2. obligarea pârâtului la plata sumei de 55.971,5 RON, reprezentând daune materiale ce constau în cheltuielile judiciare pe care le-a avansat, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza de judecată, în legătură cu dosarul penal nr. x/2015 al DNA - Serviciul Teritorial Ploieşti în care a fost arestat, cu dosarul nr. x/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (dosar de fond) şi cu dosarul nr. x/2018 al aceleiaşi instanţe (dosar de apel); 3. obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate, calculate de la data formulării cererii de chemare în judecată şi până la achitarea integrală a sumei datorate; 4. obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea prezentului dosar.

La termenul din 20 februarie 2020, reclamantul a depus o cerere de mărire a câtimii obiectului capătului 2 de cerere, în sensul că, în plus faţă de suma solicitată prin petit, a solicitat şi suma de 4.000 RON reprezentând onorariul de avocat plătit în baza contractului de asistenţă juridică seria x nr. x/2016, conform chitanţei nr. x din data de 09.06.2016, astfel suma totală solicitată pe acest capăt de cerere fiind de 59.971,55 RON.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

Prin sentinţa civilă nr. 237 din 20 februarie 2020, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost reînregistrată la data de 04 martie 2020 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

I.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1635 din 24 noiembrie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, ca neîntemeiată; a admis în parte cererea; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 150.000 RON reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea nelegală a reclamantului şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă; a obligat pârâtul la plata sumei de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică în cursul procesului penal în legătură cu măsurile preventive de libertate şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la plata efectivă; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 3.570 RON reprezentând onorariu de avocat.

I.3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin decizia nr. 390A din 14 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. ca nefondat, a admis apelurile declarate de apelantul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor şi de apelantul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 40.000 RON reprezentând daune morale cauzate prin reţinerea şi arestarea nedreaptă a reclamantului şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la plata efectivă; a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 1.200 RON reprezentând onorariu avocat, cu aplicarea art. 453 alin. (2) C. proc. civ. a păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei; a respins cererea apelantului-reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca nefondată.

I.4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs reclamantul A..

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea recurată este pronunţată cu încălcarea dreptului material aplicabil în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru prejudiciul moral suferit de recurentul-reclamant.

Astfel, a susţinut că în motivarea hotărârii recurate, instanţa de apel arată că stabilirea prejudiciului constând în consecinţele negative suferite de reclamant se face pornind de la anumite criterii unanim recunoscute în doctrină şi jurisprudenţă, respectiv: importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămarii de către victimă şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, iar subsecvent menţionează că daunele morale care se acordă în compensare se evaluează având în vedere ca repere valoarea despăgubirilor nepatrimoniale acordate de instanţe, în principal de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, când are o jurisprudenţă într-o anumită materie.

În ceea ce priveşte stabilirea valorii despăgubirilor, instanţa de apel a evocat o serie de cauze (care nu privesc aceleaşi criterii ce trebuiau analizate în prezenta cauză), iar în ceea ce priveşte analizarea criteriilor prevazute de art. 540 alin. (1) C. proc. pen. şi cele unanim recunoscute în doctrină, instanţa de apel se limitează doar la analizarea situaţiei profesionale a recurentului-reclamant la momentul arestării (aceea de procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) şi consideră că suma de 40.000 RON constituie o satisfacţie suficientă şi echitabilă.

Prin urmare, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 540 alin. (1) C. proc. pen., stabilind o satisfacţie neechitabilă, bazată pe o jurisprindenţă ce nu conţine criterii similiare şi nu a procedat la o analiză a tuturor criteriilor prevăzute expres de aceste dispoziţii legale, de doctrină şi de jurispudenţă.

Pe lângă criteriile orientative generale unanim acceptate în doctrină şi ale dispoziţiilor art. 540 alin. (1) C. proc. pen., privind durata privării de liberate, consecinţele produse asupra persoanei şi familiei celui privat de liberate, era necesar a se analiza şi criteriile subiective privitoare la importanţa valorii lezate, personalitatea victimei şi situaţia profesională, însă acestea trebuie analizate cumulativ şi nu restrictiv.

Repararea integrală a prejudiciului presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit şi culpabil (patrimonial sau nepatrimonial), în scopul repunerii păgubitului în situaţia anterioară (restitutio in integrum).

Din acest punct de vedere, este adevărat că stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, chiar luând în calcul o doză de aproximare, un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care nu va putea fi înlăturat în totalitate (întrucât pe de o parte, memoria colectivităţii este vie, iar propagarea intensă a unor neadevăruri rămâne adânc întipărită, iar pe de altă parte, afectarea psihică şi a sănătăţii recurentului reclamant este ireversibilă) şi despăgubirile acordate, numai că acest echilibru trebuie să fie în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale.

În sensul celor mai sus menţionate, a invocat jurisprundenţa Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv decizia nr. 153/27.01.2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, precum şi decizia nr. 1563/17.04.2002.

În atare condiţii, pentru stabilirea unor despăgubiri juste, caracterul suferinţelor recurentului-reclamant trebuia privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei acestuia, suferinţele morale (psihice) fiind frica, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative pe care le-a încercat pe parcursul celor 113 zile de detenţie (3 luni şi 20 de zile) precum şi agravarea ireversibilă a stării de sănătate şi afectarea imaginii publice a acestuia şi a membrilor familiei, pe care aceştia le-au trăit pe perioada privării de libertate a recurentului reclamant şi nu în ultimul rând condiţiile de detenţie şi modalitatea de încarcerare.

Deşi pentru cuantificarea prejudiciului moral instanţa este chemată să judece în echitate, cu toate acestea la stabilirea daunele morale nu pot fi înlăturate sau analizate restrictiv criteriile referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză. Toate criteriile analizate trebuie să fie subordonate conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde. Ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează şi numai în atare condiţii pot fi supuse puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prejudiciul moral nu poate fi stabilit prin rigori abstracte, stricte, din moment ce el diferă de la persoană la persoană, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărui caz.

Nu este suficientă prezentarea ca şi reper pentru stabilirea valorii despăgubirilor nepatrimoniale sumele acordate de instanţe, în principal de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fără o analiză completă a criteriilor prevăzute de lege şi a celor unanim recunoscute în doctrină şi jusprudenţă, altfel că nu se poate reţine că cuantumul despăgubirilor a fost stabilit pe baza unei aprecieri rezonabile.

Referitor la "bază echitabilă", în analiza instanţei de apel această echitabilitate lipseşte, de vreme ce instanţa nu a procedat la efectuarea unei analize complete a criteriilor evocate.

Recurentul-reclamant a solicitat să se aibă în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor faptul că, în urma lipsirii de libertate în mod ilegal, i s-au adus grave prejudicii onoarei şi demnităţii personale, a fost calomniat prin presa locală, care a publicat ştiri de senzaţie şi comentarii neadevărate, a fost înlăturat din serviciu şi, fiindu-i distrusă reputaţia, nu a reuşit să se reîncadreze; că s-a îmbolnăvit în timpul arestului, datorită condiţiilor subumane ce i s-au creat special şi a fost zdruncinată viaţa întregii sale familii, fiindu-le de asemenea afectată reputaţia.

Suma despăgubirii acordată de către instanţa de apel, nu este o sumă rezonabilă care să conducă la acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către recurentul-reclamant pentru arestarea nelegală şi încarcerarea acestuia în condiţiile ce rezultă cu claritate din situaţia factuală expusă în cauză, dimpotrivă, acestă sumă vine în completarea suferinţelor acestuia.

În analiza criteriilor orientative era necesar să se reţină că prejudiciul este influenţat de anumite elemente cirmunstanţiale evocate în cauză, respectiv pe lângă profesia recurentului-reclamant trebuia să se aibă în vedere şi profesia soţiei acestuia, aceea de magistrat, precum şi imaginea publică a fiicei acestuia, elemente ce nu au fost analizate de către instanţa de apel. Chiar dacă instanţa de apel a reţinut că reputaţia profesională a recurentului-reclamant a fost distrusă ca efect al arestării acestuia, cu toate acestea era necesar ca instanţa de apel să aprecieze gravitatea acestei lezări, printre criteriile orientative de stabilire a cuantumului despăgubirilor în compensare.

Afectarea reputaţiei profesionale a recurentului-reclamant, după o carieră de 22 de ani nepătată până la acea dată, trebuia apreciată sub o gravitate sporită, ţinând cont de profesia, precum şi de funcţia ocupată de acesta la momentul privării de libertate, funcţie ce a presupus eforturi intelectuale suplimentare pentru ocuparea acesteia. Este îndeobşte cunoscut faptul că reputaţia profesionala conferă magistratului credibilitate şi siguranţă în exercitarea profesiei, autoritate în examinarea opiniilor, cu precadere a celor profesionale şi totodata, reprezintă părerea pe care magistratul o creează în conştiinţa colectivă despre modul în care îşi exercită profesia.

Or, la momentul reţinerii şi ulterior pe perioada privării de liberate, recurentului-reclamant i-au fost afectate toate aceste componente ce ţin de reputaţia profesională.

Totodată, instanţa de apel trebuia să ia în calcul accentuarea suferinţelor psihice ale recurentului-reclamant cu privire la conştientizarea de către acesta asupra faptului că imaginea sa publică şi reputaţia au fost puse sub semnul îndoielii ca urmare a înfăţisării de către mass-media a unui personaj corupt, şi să aprecieze că în urma privării de libertate, este cert că asupra recurentului reclamant a fost aruncată eticheta de "procuror corupt", rămânând în opinia publică şi a unor ziarişti cu o astfel de etichetă, chiar şi după pronunţarea hotărârii penale definitive, fapt ce conduce la agravarea suferinţelor psihice produse acestuia.

Este de netăgăduit faptul că, la aprecierea gravităţii daunei suferite, trebuia să se aibă în vedere imaginea şi reputaţia profesională, atât în ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant, cât şi în ceea ce-i priveşte pe membrii familiei acestuia, de vreme ce i-a afectat direct. Trebuia analizată umilinţa la care au fost supuşi, resimţită atât de către recurentul-reclamant cât şi de soţia şi fiica acestuia la momentul vizitelor recurentului-reclamant ce se afla în stare de arest.

Pe lângă stresul suplimentar suferit de către fiica recurentului-reclamant şi imaginea acesteia a avut de suferit datorită articolelor de presă publicate în mediul online, în perioada masurii privative de libertate, care leagă numele fiicei recurentului-reclamant de arestarea acestuia (www.x.ro/27.03.2016), aspecte ce ar fi putut să se repercuteze asupra viitorului artistic al acesteia. Aceasta avea deja o imagine publică de pianist, construită prin sute de ore de muncă şi recompensată cu multe premii în toată aceasta perioadă (50 premii naţionale, 4 mari premii şi 5 premii internaţionale). Or, este notoriu cunoscut faptul că în lumea artistică orice informaţie negativă legată de numele artistului conduce la consecinţe care poate să îi dăuneaze asupra imaginii acestuia.

De asemenea, consecinţele negative ale măsurii arestării preventive ale recurentului-reclamant au produs repercusiuni majore asupra imaginii şi reputaţiei profesionale ale soţiei acestuia ce, la acea dată, deţinea funcţia de judecător la Curtea de Apel Ploieşti.

În articolele de presă privind informaţiile referitoare la arestarea recurentului-reclamant se face referire expresă la asocierea funcţiei soţiei recurentului-reclamant, deţinută la acel moment în cadrul Curţii de Apel Ploieşti, acesta fiind pusă într-o lumină nefavorabilă în ochii opiniei publice, dar şi într-o situaţie cel puţin delicată faţă de părţile implicate în cauzele ce îi erau repartizate spre soluţionare, fiind etichetată la rându-i, prin asociere cu recurentul-reclamant.

În niciuna dintre cauzele reţinute de către instanţa de apel ca reper pentru stabilirea valorii despăgubirilor nu sunt analizate aceste consecinţe negative ce au fost produse celor în cauză şi mai cu seamă membrilor famiilor acestora, deoarece nu s-au aflat în aceste situaţii.

În ceea ce priveşte condiţiile improprii de detenţie şi modalitatea de introducere în arest aplicată cu precădere doar recurentului-reclamant (aspecte dovedite), instanţa de apel se rezumă a face o analiză a cazurilor pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru prejudiciul suferit de persoanele ce erau în executarea unei hotărâri penale pentru detenţia în condiţii de supraaglomerare, igienă necorespunzătoare, lipsa asistenţei medicale, fără însă a lua în calcul că recurentul-reclamant a fost supus unui astfel de calvar ca mai apoi să fie achitat şi fără a analiza modalitatea concertată de introducere a acestuia în arest tocmai pentru a suporta aceste condiţii.

Recurentul-reclamant a fost arestat preventiv în cadrul Arestului Central din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti până la începutul lunii aprilie 2016, fiind apoi transferat din dispoziţia procurorilor de caz în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Prahova. Şi în arestul central, dar şi în arestul de la Câmpina a fost încarcerat pentru diverse perioade de timp alături de criminali, tâlhari, traficanţi de droguri cărora li se spusese de către gardieni că recurentul-reclamant este/a fost procuror, ceea ce a determinat, din motive lesne de înţeles, ca recurentul-reclamant să se afle într-o permanentă stare de alarmă, ceea ce presupune evident un consum psihic suplimentar adăugat peste cel al situaţiei, sub toate aspectele, prin care acesta trecea.

Recurentului-reclamant i-a fost afectată demnitatea cu bună-ştiinţă, deoarece în mod special a fost încarcerat, în perioada de reţinere, în încăperi dinainte stabilite, în care erau persoane încarcerate ce reprezentau un risc major asupra vieţii acestuia, iar mai apoi, în perioada de arestare preventivă, a fost încarcerat cu persoane ce erau în executarea hotărârilor de condamnare pentru fapte grave şi care cunoaşteau funcţia recurentului-reclamant deţinută anuterior arestării.

Prin urmare, nici sub acest aspect instanţa de apel nu a aplicat corect legea prin aprecierea intensităţii şi a duratei suferinţelor recurentului-reclamant, prin raportare la condiţiile improprii de detenţie şi modalitatea de introducere în arest aplicată cu precădere doar acestuia, întinderea perioadei, respectiv cele 113 zile (3 luni şi 20 de zile) de detenţie, perioadă în care recurentul-reclamant a fost nevoit să suporte condiţiile inumane, frica şi cu precădere umilinţa, iar toate acestea i-au agravat starea de sănătate preexistentă stării de arest.

În consecintă, cuantumul compensaţiei despăgubirilor nepatrimoniale stabilit de către instanţa de apel este inechitabil, deoarece nu s-a ţinut cont de toate consecinţele negative suportate de către recurentul-reclamant şi membrii familiei acestuia, respectiv durata privării de liberate, de importanţa valorilor morale lezate şi urmările produse prin lezarea lor, afectarea ireversibilă a stării de sănătate, afectarea situaţiei profesionale şi sociale.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, sub aspectul criticilor învederate, admiterea capătului unu al cererii de chemare în judecată, în sensul obligării intimatului la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale, cauzate prin reţinerea şi arestarea nelegală a recurentului-reclamant.

Totodată, a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers judiciar.

I.5. Apărările formulate în cauză

I.5.1. Întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor

Prin întâmpinarea formulată la data de 21 august 2023, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că în această fază procesuală nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac.

De asemenea, criticile expuse de către recurentul-reclamant nu reprezintă veritabile critice de nelegalitate, în condiţiile în care se invocă neanalizarea împrejurărilor cauzei, respectiv neanalizarea tuturor criteriilor prevăzute de art. 540 C. proc. pen.

În consecinţă, a solicitat să se constate că recursul este nul.

I.5.2. Întâmpinarea formulată de intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că acesta nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar aspecte de temeinicie.

În situaţia în care se va trece peste această excepţie, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de Statul Român prin Ministerul Finanţelor, cât şi la întâmpinarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, solicitând respingerea excepţiei de nulitate invocată de aceştia.

La termenul de judecată de dezbatere a recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins excepţia nulităţii recursului, ca nefondată.

La acelaşi termen de judecată, recurentul a depus la dosar cererea de precizare a capătului 2 de cerere, prin care recurentul-reclamant a înţeles să micoşreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale, Înalta Curte punând în discuţie inadmisibilitatea cererii precizatoare la acelaşi termen de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II.1. În ceea ce priveşte cererea de precizare a capătului 2 de cerere, depusă la dosar în această fază procesuală, la prezentul termen de judecată, prin care recurentul-reclamant înţelege să micoşreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică efectuate de recurentul-reclamant în cursul procesului penal, în legătură cu măsurile preventive de libertate, cerere întemeiată pe art. 539 C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul şi limitele procesului sunt stabilite, astfel cum dispun dispoziţiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., prin cererile şi apărările părţilor.

De asemenea, art. 22 alin. (2) C. proc. civ. prevede că judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, însă fără a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În cazul particular al speţei, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel doar cu privire la daunele morale. Referitor la daunele materiale, acesta nu aduce nicio critică, astfel că soluţia pronunţată cu privire la acest capăt de cerere a rămas definitivă, nefiind recurată.

Aşadar, Înalta Curte este învestită doar cu soluţionarea recursului referitor la capătul de cerere privind daunele morale, astfel încât nu poate judeca decât în limitele recurate.

Or, cererea de precizare a capătului doi de cerere, prin care recurentul-reclamant înţelege să micşoreze câtimea obiectului cererii de chemare în judecată la suma de 14.643,38 RON reprezentând daune materiale constând în cheltuieli cu asistenţa juridică efectuate de parte în cursul procesului penal, în legătură cu măsurile preventive de libertate, vizează o altă soluţie (respectiv soluţia dată capătului de cerere privind acordarea daunelor materiale, soluţie nerecurată însă, aşa cum anterior s-a arătat), astfel că ea excede limitelor judecăţii în recurs, fiind aşadar, inadmisibilă în această fază procesuală, date fiind dispoziţiile art. 494 în referire la art. 477 C. proc. civ.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge ca atare cererea recurentului-reclamant de precizare în această cale de atac a capătului doi de cerere.

II.2. În ceea ce priveşte recursul formulat, examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că acesta este fondat şi urmează a fi admis pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a invocat incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile în stabilirea cuantumului daunelor morale acordate pentru prejudiciul moral pe care l-a suferit ca urmare a arestării sale nelegale.

Prin dezvoltarea criticilor subsumate de recurent acestui caz de casare, se reproşează instanţei de apel o nemotivare a hotărârii recurate, justificat de faptul că nu au fost analizate criteriile legale pentru stabilirea daunelor morale. Or, aceste critici sunt subsumabile dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Prin urmare, Înalta Curte va analiza, prin prisma acestui motiv de casare, recursul formulat, apreciind în acest cadru procesual că sunt întemeiate criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat criteriile pentru stabilirea daunelor morale, hotărârea instanţei de apel nefiind motivată în acest sens.

Se reţine în prealabil, cu privire la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., că atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie clară, coerentă şi completă, să constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiţiei, a statuat că instanţele naţionale trebuie să indice suficient de clar şi coerent motivele pe care se întemeiază, astfel încât justiţiabilul să-şi poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei şi cauza Boldea împotriva României).

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 28 aprilie 2005 în Cauza Albina împotriva României, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1.049 din 25 noiembrie 2005 (cererea nr. 57.808/00), a statuat în mod expres că:

"dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor (…) acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (…) Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt, hotărârea sa, să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)".

Aplicând aceste considerente circumscrise prevederilor art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., speţei deduse judecăţii, evident în limitele stabilite prin cererea de recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ. în referire la art. 477 şi art. 479 C. proc. civ., Înalta Curte observă convergent criticilor formulate prin cererea de recurs, că instanţa de apel, deşi la pagina 19 a deciziei recurate, punctul IV.I, enunţă în mod expres criteriile care trebuie avute în vedere pentru stabilirea concretă a daunelor morale ("Relativ la cuantumul efectiv al despăgubirilor, Curtea porneşte de la împrejurarea că stabilirea prejudiciului constând în consecinţele negative suferite de reclamant se face pornind de la anumite criterii unanim recunoscute în doctrină şi jurisprudenţă: importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării de către victimă şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială (...)"), totuşi în continuare, la punctul IV.2 din decizia recurată, se grefează în mod exclusiv, pe jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, indicând o serie de decizii ale Curţii europene, fără însă a proceda şi la o analiză a criteriilor pe care însăşi le-a expus în prealabil ca fiind incidente în operaţiunea juridică de evaluare a cuantumului despăgubirilor cuvenite.

Este real că face, însă, excepţie criteriul situaţiei profesionale deosebite a recurentului-reclamant la momentul arestării (criteriu analizat la pagina 22, ultimul paragraf:

"Pe cale de consecinţă, pe baza reperelor regăsite în această jurisprudenţă, având în vedere într-un mod rezonabil şi situaţia profesională deosebită a reclamantului, la momentul arestării fiind şi procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Prahova (ceea ce a condus la o afectare mai substanţială a reputaţiei, întrucât corupţia în rândul magistraţilor are o imagine puternic negativă în ochii publicului larg şi ai membrilor corpului profesional, precum şi la o situaţie mai delicată în legătură cu colegii din camera de detenţie), Curtea apreciază cuantumul sumei acordate de prima instanţă numai parţial justificat, o sumă de 40.000 RON (aproximativ 8.000 euro) constituind o satisfacţie suficientă şi echitabilă"), însă toate celelalte criterii enumerate la punctul IV.1 au fost omise.

Mai observă Înalta Curte şi faptul că inclusiv din modalitatea de redactare a instanţei de apel reiese că aceasta antama prin folosirea expresiei "în primul rând" de la punctul IV.2, pagina 19, ultimul paragraf, şi o analiză în continuare a celorlalte criterii, analiză care lipseşte însă.

Or, lipsa unei analize concrete în cauză, în sensul că la stabilirea cuantumului daunelor morale acordate instanţa trebuie să aprecieze, să aibă în vedere, pe lângă criteriul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, şi importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost vătămate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămarii de către victimă şi măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, consecinţele suportate de către reclamant în plan personal, familial, psihologic şi profesional ca urmare a arestării şi inculpării nelegale, precum şi criterii consacrate jurisprudenţial în materia stabilirii daunelor morale, relevă nelegalitatea deciziei atacate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care instituie garanţia procesuală a motivării hotărârilor judecătoreşti.

Potrivit art. 540 alin. (1) C. proc. pen., "La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale sau injuste de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la art. 538, iar în cazul celui aflat în situaţia prevăzută la art. 5391 alin. (1), de durata, precum şi de consecinţele măsurii asupra persoanei şi asupra vieţii intime, familiale şi private a acesteia".

Aşadar, o atare manieră de redare a unor considerente de ordin general, fără particularizare la speţă şi de omisiune astfel, de cercetare a marii majorităţi a criteriilor legale incidente în evaluarea judiciară impusă de obiectul cauzei, ilustrează în realitate, o decizie nemotivată a instanţei de apel, făcând imposibilă pe cale de consecinţă, exercitarea controlului judiciar, situaţie de natură să atragă casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 497 C. proc. civ. în referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A., va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

În rejudecare, examinând motivat criteriile legale şi jurisprudenţiale ale Curţii Europene ale Drepturilor Omului în această materie, enunţate supra, instanţa de apel va statua cu argumente proprii, în ce măsură criticile reclamantului cu privire la cuantumul efectiv al despăgubirilor cuvenite îşi găsesc sau nu justificarea în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea recurentului-reclamant de precizare a capătului doi de cerere, ca inadmisibilă în această fază procesuală.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 390A din 14 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi intimatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.