Unjust enrichment claim barred by res judicata: non-identity of subject matter for distinct monetary claims arising from same factual basis

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, sub nr. x/07.10.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să restituie sumele avansate de reclamant prin viramente bancare în contul acesteia, în vederea achiziţionării materialelor de construcţie, manoperă şi alte cheltuieli ocazionate de construirea casei de locuit, situate în Rm. Vâlcea, str. x, în cuantum de 1.246.092 RON şi 6.000 euro, sume ce au fost achitate în perioada 2014, dată ce corespunde cu autorizaţia de construire nr. x/8.10.2014, şi până în anul 2017. În temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 354 din 26 ianuarie 2021 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2020 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei, faţă de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată, cu consecinţa declinării competenţei de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Vâlcea, dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă la data de 15 februarie 2021.

I.2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 1978 din 03 noiembrie 2022, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a respins excepţiile autorităţii de lucru judecat şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate prin întâmpinare, a admis acţiunea, aşa cum a fost precizată şi a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 433.136,26 RON şi 6.000 euro, precum şi la plata sumei de 14.418,47 RON cheltuieli de judecată, din care 9.418,47 RON taxa judiciară de timbru proporţional admiterii acţiunii, astfel cum a fost aceasta precizată şi 5.000 RON onorariu avocaţial.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 2373 din 19 aprilie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinţei civile nr. 1978 din 03 noiembrie 2022 pronunţate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2020, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A.; a fost schimbată sentinţa în sensul că a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat şi respinsă acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca existând autoritate de lucru judecat; a fost obligat intimatul-reclamant la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7000 RON, fond şi apel.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin cererea formulată, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, aceasta din urmă soluţionând în mod greşit procesul, fără a intra în judecata fondului.

Recurentul-reclamant a invocat drept motive de casare motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

După expunerea pe larg a situaţiei de fapt şi a derulării procesului în fazele procesuale anterioare, recurentul-reclamant a învederat că prima instanţă a respins în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat, reţinând că nu există identitate de obiect, întrucât sumele ce fac obiectul acţiunii de faţă, astfel cum au fost precizate, sunt diferite de cele solicitate anterior în dosarul nr. x/2017.

Cu toate acestea, deşi nu a fost învestită de intimata-pârâtă cu o astfel de apărare, instanţa de apel a apreciat că există identitate de obiect, întrucât indicarea unui alt prejudiciu, a unei alte întinderi a micşorării patrimoniului reclamantului şi respectiv a măririi patrimoniului pârâtei decurg din acelaşi fapt juridic analizat în primul litigiu, fără a interveni elemente ulterioare primei judecăţi, ci reprezintă o chestiune de probatoriu.

Prin urmare, cu o motivare care excede apărării formulate de către apelanta-pârâtă, instanţa de apel a admis apelul, dând o interpretare eronată dispoziţiilor art. 430, 431 alin. (1), (43)4 şi 435 C. proc. civ. şi a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, deşi obiectul cauzei este diferit de cel cu care instanţa a fost anterior învestită.

A mai susţinut recurentul-reclamant că instanţa de apel a interpretat greşit excepţia autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care pretenţiile sunt total diferite de cele din cauza iniţială, iar criticile pârâtei nu au vizat niciodată aceste aspecte abordate de Curte.

În concluzie, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind şi nemotivată sau cuprinzând motive străine de natura cauzei.

A mai susţinut recurentul-reclamant că instanţa de apel a reţinut că sumele solicitate prin noua acţiune sunt total diferite, confirmând astfel soluţia primei instanţe în sensul că nu există autoritate de lucru judecat, însă, din oficiu, fără a fi fost sesizată de către pârâtă, a considerat că există autoritate de lucru judecat, întrucât în ambele cazuri obiectul cauzei ar fi fost cel privind micşorarea câtimii patrimoniului reclamantului şi, din această perspectivă nesupusă dezbaterii părţilor, a admis excepţia autorităţii de lucru judecat.

Or, instanţa de apel avea obligaţia doar să verifice motivele de apel, iar nu să îi confere consultanţă juridică apelantei-pârâte sau să motiveze excepţia dintr-o perspectivă pe care aceasta nu a avut-o în vedere şi nu a supus-o dezbaterii contradictorii.

Totodată, a învederat recurentul-reclamant că respectiva cerere prin care a solicitat micşorarea se referea la câtimea pretenţiilor cu care instanţa a fost sesizată prin noua cerere, motivând în mod clar că din eroare au fost menţionate şi sumele anterioare.

Or, câtă vreme apelanta-pârâtă nu a învestit instanţa cu o excepţie de autoritate de lucru judecat, recurentul-reclamant a apreciat că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Tot din această perspectivă, instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Sumele noi pe care le-a solicitat reclamantul, dovedite cu acte, sunt în cuantumul dispus de instanţă.

În consecinţă, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, apreciind că nu operează autoritatea de lucru judecat în raport de litigiul anterior, întrucât pretenţiile sunt diferite.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Intimata-pârâtă a învederat că instanţa de apel a soluţionat cererea potrivit procedurii prevăzute de art. 466 şi urm. C. proc. civ., limitându-se strict la analizarea cererilor fiecărei părţi.

A mai susţinut că recurentul-reclamant nu a indicat sub ce formă instanţa de apel ar fi depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

De asemenea, a învederat că a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în ambele cicluri procesuale, astfel că instanţa de apel nu şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Totodată, a arătat că partea adversă nu a indicat care sunt motivele contradictorii din hotărârea atacată, ci doar a urmărit reevaluarea probelor administrate. Aşadar, a apreciat că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă a apreciat că în cauză există autoritate de lucru judecat faţă de sentinţa civilă nr. 7709/20.12.2019.

A mai considerat că prin decizia recurată nu a fost încălcată autoritatea de lucru judecat, astfel că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intimata-pârâtă a susţinut că recurentul-reclamant nu a indicat în concret normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel.

În consecinţă, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

I.6. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimata-pârâtă şi a reiterat susţinerea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Prin memoriul de recurs, recurentul-reclamant a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel şi-a depăşit atribuţiile judecătoreşti, întrucât s-a pronunţat asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat, deşi intimata-pârâtă a învestit instanţa cu o astfel de excepţie, dar doar din perspectiva sumelor solicitate în ambele acţiuni.

Acest motiv de recurs este nefondat.

Cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, este incident atunci când instanţa ar trece în domeniul altei puteri constituite în Stat, aducând astfel atingere principiului separaţiei puterilor (executivă, legislativă şi judecătorească), fundamental pentru democraţia constituţională.

Acest caz de casare presupune ca instanţa să admită solicitarea de a se lua o măsură pe care numai un organ al puterii executive sau legislative îl putea face.

În schimb, dacă instanţa interpretează ori aplică greşit legea de procedură ori substanţială, sunt incidente alte cazuri de casare.

În cazul de faţă, soluţionarea de către instanţa de apel a excepţiei autorităţii de lucru judecat nu poate constitui o încălcare a atribuţiilor puterii judecătoreşti, aşa cum susţine recurentul-reclamant, întrucât asupra acestei excepţii nu se poate pronunţa decât instanţa de judecată, legiuitorul acordându-i acesteia puteri depline în acest sens, potrivit normelor procesual civile, astfel că această critică nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În realitate, recurentul-reclamant este nemulţumit de soluţia dată de instanţa de apel excepţiei autorităţii de lucru judecat, aspect care va fi avut în vedere cu ocazia analizării criticilor subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că hotărârea este şi nemotivată sau cuprinde motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din economia dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care reglementează elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru exercitarea unui control judiciar (arătarea motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor), reiese că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor, punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată, neîndeplinirea acestor condiţii atrăgând casarea.

Procedând la verificarea deciziei recurate, din perspectiva respectării cerinţelor legale de indicare a motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a luat în considerare toate aspectele esenţiale ale cauzei şi a răspuns criticilor formulate prin motivele de apel de către pârâtă, motivarea deciziei pronunţate în apel cuprinzând fraze prin care se arată într-o manieră lămuritoare considerentele pentru care nu a fost menţinută sentinţa primei instanţe, cu referiri exprese la situaţia de fapt concretă din speţa dedusă judecăţii şi la dispoziţiile legale aplicabile.

Viciile motivării unei hotărâri, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la lipsa motivării, la motivarea inexactă ori motivarea insuficientă, hotărârea fiind casabilă, prin prisma acestui motiv de recurs, dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că motivarea hotărârii duce la o anumită soluţie însă în dispozitiv instanţa s-a oprit la soluţia contrară, când cuprinde considerente contradictorii, în sensul că din unele rezultă temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora şi, în consecinţă, se exclud reciproc, când lipseşte motivarea soluţiei din dispozitiv sau când aceasta este superficială ori cuprinde considerente străine de natura pricinii.

Raportat la aceste aspecte, recurentul-reclamant ar fi trebuit să invoce şi să demonstreze incidenţa uneia sau a mai multor ipoteze dintre cele mai sus arătate, însă, din analiza cererii de recurs, Înalta Curte constată că aceasta nu conţine precizări care să reprezinte o argumentare în fapt şi în drept a vreunei critici de nelegalitate a deciziei instanţei de apel care să poată fi circumscrisă acestui motiv de recurs, în sensul că recurentul-reclamant nu a arătat în ce manieră instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., acesta nefăcând nimic altceva decât să susţină că hotărârea este nemotivată sau cuprinde motive străine de cauză. Susţinerile ce preced această concluzie a recurentului-reclamant sunt în argumentarea motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., ce urmează a fi analizat de instanţa de recurs.

Recurentul-reclamant nu relevă, în concret, considerente străine de natura pricinii în motivarea deciziei recurate, ci opune aprecierile instanţei de apel propriilor susţineri, susţinând că aceasta a dat o interpretare proprie excepţiei autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care pretenţiile sunt total diferite în prezenta cauză. Or, o asemenea comparaţie exclude incidenţa cazului de recurs expres invocat.

În acest context, rezultă cu evidenţă din modul în care a fost motivat recursul că invocarea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este doar formală, situaţie ce nu justifică incidenţa în cauză a acestui motiv de recurs.

Prin motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurentul-reclamant supune analizei instanţei de recurs critici referitoare la greşita soluţionare de către instanţa de apel a excepţiei autorităţii de lucru judecat, susţinând că au fost încălcate dispoziţiile art. 430, art. 431 alin. (1), art. 434 şi art. 435 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv, recurentul-reclamant susţine în esenţă, că instanţa de apel a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, apreciind eronat, contrar primei instanţe, că obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză este identic cu cel ce a format obiectul dosarului nr. x/2017

Acest motiv de recurs este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Printr-o primă cerere de chemare în judecată formulată de partea reclamantă din procesul pendinte, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, s-a solicitat instanţei obligarea intimatei-pârâte din această cauză la restituirea sumelor de bani pe care i le-a alocat pentru achiziţionarea terenului şi construirea casei, imobil situat în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.

Această cerere, întemeiată pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 7709/20.12.2019 pronunţată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/2017, definitivă, şi a fost obligată pârâta B. să-i restituie reclamantului A. suma de 300.923 RON. Instanţa a reţinut în esenţă, că atât pentru achiziţionarea terenului, cât şi pentru edificarea construcţiei, reclamantul a avansat importante sume de bani în contul pârâtei.

În considerarea normei de drept prevăzute de dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească menţionată beneficiază de autoritate de lucru judecat numai în ceea ce priveşte chestiunea tranşată în respectivul proces, anume restituirea sumei concrete de bani de 300.923 RON.

Prin demersul judiciar dedus judecăţii în prezentul dosar, înregistrat iniţial pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi declinat ulterior spre soluţionare Tribunalului Vâlcea, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumelor avansate prin viramente bancare în contul pârâtei, în perioada 2014 - 2017, în vederea achiziţionării materialelor de construcţii, manoperă şi alte cheltuieli ocazionate pentru construirea casei de locuit, situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, în cuantum de 1.246.092 RON şi 6.000 euro.

Prin precizările succesive de acţiune, reclamantul şi-a micşorat câtimea pretenţiilor cu sumele de bani ce au format obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2017, solicitând în prezentul dosar obligarea pârâtei la restituirea sumelor de 433.136,26 RON şi 6.000 euro, ca reprezentând diferenţa contribuţiei sale la edificarea casei pârâtei, rămasă nerecuperată în primul dosar.

Această cerere este întemeiată pe dispoziţiile art. 1345-1346 şi urm. C. civ. care reglementează îmbogăţirea fără justă cauză.

Prima instanţă a fondului, soluţionând cererea cu care a fost învestită, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, apreciind în esenţă, că nu este întrunită cerinţa identităţii de obiect, pretenţiile deduse judecăţii în cauza de faţă fiind distincte de cele solicitate în dosarul nr. x/2017; de asemenea, instanţa a respins şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâta să-i restituie reclamantului suma de 433.136,26 RON şi 6000 euro.

Soluţionând apelul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanţe, instanţa de apel a admis excepţia autorităţii de lucru judecat, apreciind că obiectul prezentului litigiu este identic cu cel al litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017, întrucât se urmăreşte tot restituirea micşorării patrimoniului reclamantului ca urmare a contribuţiei sale la edificarea aceleiaşi construcţii; a mai reţinut că reprezintă o chestiune de probatoriu şi nu are relevanţă în privinţa obiectului cererii de chemare în judecată faptul că reclamantul indică alte facturi sau ordine de plată pentru a solicita o altă sumă de bani; în consecinţă a admis apelul şi a schimbat sentinţa primei instanţe, respingând acţiunea, astfel cum a fost precizată, ca existând autoritate de lucru judecat.

Prin memoriul de recurs formulat, recurentul-reclamant critică hotărârea instanţei de apel, susţinând că obiectul pricinii de faţă nu este identic cu cel al dosarului nr. x/2017, întrucât în dosarul de faţă se solicită alte sume de bani.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că autoritatea de lucru judecat este cel mai important efect al unei hotărâri judecătoreşti, iar potrivit art. 430 C. proc. civ. hotărârea judecătorească ce soluţionează în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

Pentru a exista autoritate de lucru judecat, trebuie să existe triplă identitate de părţi, de obiect şi de cauză, în acest sens fiind dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Această condiţie a identităţii de părţi, obiect şi cauză reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, anume interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ., mai sus evocat.

Examinând cadrul procesual al dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în raport de care a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că este întrunită condiţia identităţii de părţi şi cauză.

Astfel, cele două dosare, dosarul nr. x/2017 şi prezentul dosar privesc aceleaşi părţi, respectiv pe recurentul-reclamant A. şi pe intimata-pârâtă B..

De asemenea, cele două dosare au şi aceeaşi cauză, respectiv ambele acţiuni sunt întemeiate pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză ce decurge din edificarea construcţiei proprietatea pârâtei pe cheltuiala reclamantului.

Însă, în ceea ce priveşte obiectul celor două dosare, contrar constatărilor instanţei de apel, Înalta Curte reţine că acesta nu este identic, întrucât în dosarul nr. x/2017, recurentul-reclamant din prezenta cauză a solicitat restituirea sumei de 300.923 RON aferente contribuţiei sale la edificarea casei intimatei-pârâte, iar în prezentul dosar a solicitat restituirea diferenţei de 433.136,26 RON şi 6000 euro, sumă pe care a avansat-o intimatei-pârâte în vederea achiziţionării materialelor de construcţie, manoperă şi altele cheltuieli ocazionate pentru construirea casei de locuit, situate în Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea.

Aşadar, instanţa de recurs observă că recurentul-reclamant nu a dedus judecăţii în primul proces (dosar nr. x/2017) aceeaşi pretenţie, respectiv suma de 433.136,26 RON şi 6000 euro, ci a înţeles să o solicite ulterior, derivat din acelaşi raport juridic, prin cererea ce formează obiectul prezentului dosar.

Este adevărat că în sfera noţiunii de obiect al cererii de chemare în judecată nu se include numai pretenţia concretă (obiectul material), ci se include şi dreptul subiectiv care poartă asupra pretenţiei. Or, în speţa pendinte nici dreptul subiectiv ce poartă asupra pretenţiei concrete nu este identic cu cel din litigiul anterior, întrucât în prezentul litigiu, se conturează un alt drept de creanţă care nu a fost supus unei analize anterioare a instanţei.

Mai reţine Înalta Curte că s-ar fi pus problema unui autorităţi de lucru judecat în situaţia în care recurentul-reclamant ar fi solicitat aceste pretenţii - suma de 433.136,26 RON şi 6000 euro - în litigiul anterior, instanţa i le-ar fi respins pe motiv că nu au fost probate adecvat, iar partea ar fi solicitat aceleaşi pretenţii într-un alt proces aducând alte probe sau alte argumente. Or, aşa cum s-a reţinut anterior, recurentul-reclamant nu a solicitat aceste pretenţii în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

Aşadar, în considerarea obiectului diferit al celor două cereri, în mod eronat instanţa de apel a statuat că în speţă operează excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de litigiul anterior purtat între părţi, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2017

Recurentul-reclamant a mai invocat şi incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe motiv că instanţa de apel a încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

Referitor la acest motiv de recurs, Înalta Curte observă că recurentul-reclamant a făcut o trimitere formală la acest text de lege, fără a indica în concret care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, pentru ca instanţa de recurs să poată exercita controlul de legalitate asupra hotărârii atacate. Prin urmare, acest motiv de recurs nu poate fi primit.

În consecinţă, în temeiul argumentelor expuse şi potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ. raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., în referire la art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 2373 din 19 aprilie 2023 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.