Quashed and remanded: appellate ruling void for contradictory reasoning in music-royalty damages award

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2021, reclamanta UCMR-ADA, A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L. pentru ca prin hotărârea ce va pronunţa să fie obligată pârâta la plata sumei de 10.080,00 RON la care se adaugă TVA egală cu valoarea triplului remuneraţiilor corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiul, perioada şi modalităţile menţionate la capetele 1.1, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în: Restaurant "C.", Bucureşti, Calea x, Tronson 2, Spaţiu Comercial 3, în perioada aprilie 2018 - martie 2020 şi iunie 2020 - ianuarie 2021.

În subsidiar a solicitat obligarea pârâtei la plata: a) sumei de 3.360,00 RON, la care se adaugă TVA, reprezentând valoarea remuneraţiilor restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spaţiile, perioadele şi modalităţile menţionate la capătul 1, corespunzător unei comunicări publice autorizate a operelor muzicale; b) sumei de 8.898,20 RON reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 17.02.2021 pentru întârzierea plaţii remuneraţiilor specificate la lit. a) a capătului subsidiar capătului 1 al cererii de chemare în judecată; c) la plata penalităţilor de 0.5%/zi de întârziere începând cu data de 18.02.2021 şi până la data plăţii efective a sumei de 3.360,00 RON.

De asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată (100 RON taxa de timbru, 20 RON cost eliberare extras D., onorariu de avocat, onorariu de expertiză).

I.2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 311 din 02 martie 2022, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta UCMR-ADA, în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a fost obligată pârâta la plata către reclamanta a sumei de 7.111,44 RON cu TVA inclus reprezentând triplul contravalorii remuneraţiilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spaţiul administrat de către pârâtă în perioada ianuarie 2019- februarie 2021 şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.095 RON cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, taxă extras ONRC şi onorariu avocat.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin decizia civilă nr. 402A din 09 martie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 311/02.03.2022, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UMCR-ADA, A., ca nefondat.

I.4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a declarat recurs pârâta B. S.R.L..

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) şi art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a interpretat şi aplicat greşit teza finală a art. 479 alin. (1) C. proc. civ. şi a încălcat prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 20 C. proc. civ., precum şi a celor ale art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 265 Codul fiscal.

Cu privire la critica vizând încălcarea art. 470 alin. (1) lit. c) şi art. 476 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a reţinut faptul că apelul formulat de pârâtă la data de 28.06.2022 ar fi fost unul motivat, astfel că singura critică cu care s-a considerat legal învestită a fost cea privind calculul sumelor datorate de pârâtă cu titlu de despăgubire pentru comunicarea publică a operelor muzicale în perioada ianuarie 2019- februarie 2021.

Or, contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă a apreciat că apelul pe care l-a declarat la data de 28.06.2022 nu conţinea critici propriu-zise cu privire la procedura urmată în faţa Tribunalului Bucureşti sau împotriva hotărârii judecătoreşti pronunţate de acesta din urmă, ci doar prelua în mod fidel petitul întâmpinării depuse în primă instanţă, împrejurare ce nu putea fi asimilată unei motivări a căii de atac.

Aşadar, soluţia corectă ar fi fost aceea ca instanţa de apel să constate că apelul pârâtei era nemotivat şi că acest fapt provoca o devoluţiune asupra întregii cauze conform art. 477 alin. (2) C. proc. civ., deoarece calea de atac nu era limitată la anumite soluţii din dispozitivul sentinţei apelate.

Astfel, instanţa de apel era ţinută să reevalueze întreaga cauză. Or, neprocedând în acest fel, se impune a fi reformată hotărârea instanţei de apel, deoarece pârâtei nu i-au fost analizate apărările formulate în faţa primei instanţe ce vizau restrângerea activităţii sale pe perioada stării de alertă. În acest context apar ca fiind greşite argumentele instanţei de apel, care a considerat că în lipsa unor critici concrete, chestiunea restricţiilor din perioada pandemiei nu formează obiectul cenzurii în apel.

În ceea ce priveşte critica privind aplicarea greşită a tezei finale a art. 479 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a reţinut faptul că prerogativa invocării motivelor de ordine publică aparţine exclusiv instanţei de apel, iar nu părţii interesate, astfel încât apelantul nu este în drept să invoce alte motive de apel cu depăşirea termenului legal de motivare a apelului, întrucât se opune decăderea, sancţiune prevăzută de art. 470 alin. (3) C. proc. civ.

Drept urmare, instanţa de apel a concluzionat că motivele formulate de apelanta-pârâtă la data de 06.10.2022 au fost depuse după împlinirea termenului de motivare a căii de atac, la un moment la care era decăzută din dreptul de a mai invoca motive noi în apel.

Or, contrar celor reţinute de instanţa de apel, recurenta-pârâtă a susţinut că avea dreptul de a formula motive de ordine publică în apel, întrucât din interpretarea dispoziţiilor art. 479 C. proc. civ. reiese faptul că astfel de motive pot fi invocate în apel inclusiv de părţi sau de procuror, dacă legea nu prevede în mod expres că neregularitatea, chiar de ordine publică, poate fi invocată numai până la un anumit moment.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că dreptul părţilor de a invoca motive de ordine publică în apel este susţinut şi de faptul că art. 479 alin. (1) C. proc. civ. nu recunoaşte această posibilitate exclusiv în beneficiul instanţei. Prin urmare, câtă vreme legiuitorul nu a înţeles să facă o atare limitare, ca în cazul recursului, trebuie să se recunoască şi părţilor posibilitatea de a invoca motive de ordine publică în apel.

De asemenea, a învederat că din interpretarea gramaticală a tezei finale a art. 479 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că prin folosirea conjuncţiei "şi" cu sensul de "pe deasupra, în plus", legiuitorul a dorit să sublinieze faptul că, pe lângă părţi şi procuror, inclusiv instanţa are posibilitatea de a invoca ("din oficiu") motive de ordine publică.

Astfel, se poate concluziona că legiuitorul a urmărit să înlăture sancţiunea decăderii prevăzută de art. 470 alin. (3) C. proc. civ., posibilitatea părţilor de a invoca în apel motive de ordine publică constituind un "caz în care legea dispune altfel", în înţelesul art. 185 alin. (1) din acelaşi Cod.

Referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi art. 20 C. proc. civ., precum şi a celor ale art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 265 Codul fiscal, recurenta-pârâtă a învederat că raţionamentul instanţei de apel - că obligarea pârâtei la plata unor sume de bani nesolicitate prin cererea de chemare în judecată constituie un caz de plus petita, care, similar celui de minus petita, reprezintă o chestiune de ordine privată, ce poate fi remediată doar la iniţiativa părţii lezate, neconstituind un motiv de ordine publică - vine în conflict cu prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 20 C. proc. civ.

În speţa de faţă, Tribunalul Bucureşti a încălcat principiul legalităţii procesului civil, analizând obiectul cererii de chemare în judecată în alte limite decât cele în care a fost legal învestit, însă, ca urmare a neincluderii acestei critici în categoria motivelor de ordine publică, ea a rămas neanalizată de către instanţa de apel.

Pe de altă parte, instanţa de apel a considerat că aplicarea regulilor privitoare la TVA este, de asemenea, o chestiune de ordine privată, căci priveşte exacta dimensionare a sumelor stabilite cu titlu de despăgubire în sarcina apelantei, astfel încât trebuia invocată prin motivele de apel.

Or, în jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s-a arătat că dreptul fiscal şi procedura fiscală fac parte din dreptul public, ceea ce înseamnă că subiecţii unor astfel de raporturi nu pot fi egali în drepturi şi obligaţii.

Din economia textelor art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 265 Codul fiscal rezultă cu claritate faptul că aspectele ce ţin de suportarea şi colectarea TVA nu sunt lăsate la latitudinea individualilor, motiv pentru care se poate concluziona că normele ce constituie TVA şi reglementează regimul juridic al acestei taxe sunt norme imperative şi de ordine publică, a căror nesocotire poate fi valorificată pe calea unui motiv de ordine publică în apel.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a învederat că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Astfel, soluţia de respingere a apelului este contrazisă de considerente, în cuprinsul cărora s-a reţinut faptul că "în mod corect apelul ar fi trebuit admis şi redusă suma la plata căreia apelanta trebuie obligată de către reclamantă la 5.976 RON, soluţia de respingere a apelului fiind una eronată, rezultat al unei erori de calcul asupra căreia însă instanţa nu are posibilitatea de a reveni ulterior pronunţării hotărârii".

Prin urmare, câtă vreme motivarea deciziei recurate nu este aptă să susţină soluţia din dispozitivul acesteia, se impune casarea şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării apelului declarat de pârâtă.

În consecinţă, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel în vederea rejudecării apelului. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

I.5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă UCMR-ADA, A. nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi urmează a fi admis, pentru considerentele şi în limitele ce urmează a fi expuse.

Prin acţiunea cu care a învestit instanţa, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata triplului remuneraţiilor (10.080 RON) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în perioadele aprilie 2018 - martie 2020 şi iunie 2020 - ianuarie 2021 în restaurantul "C." deţinut de societatea pârâtă; în subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3.360 RON plus TVA reprezentând remuneraţiile restante corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în perioadele şi spaţiul anterior menţionate, la plata penalităţilor de întârziere (8.898,20 RON) calculate până la data de 17.02.2021, precum şi la plata penalităţilor de 0,5%/zi de întârziere începând cu data de 08.02.2021 şi până la data plăţii efective a sumei de 3.360,00 RON.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea precizată şi a obligat pârâta la plata sumei de 7.111,44 RON cu TVA inclus reprezentând triplul remuneraţiilor pentru comunicarea publică a operelor muzicale în spaţiul administrat de pârâtă în perioada ianuarie 2019- februarie 2021, argumentând în considerentele sentinţei, în esenţă, în sensul că pârâta este ţinută a suporta contravaloarea prejudiciului cauzat prin faptul că nu a solicitat reclamantei autorizaţii neexclusive şi nu a achitat remuneraţia corespunzătoare datorată autorilor de opere muzicale pentru perioada ianuarie 2019 - februarie 2021; de asemenea, prima instanţă a fondului a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi pct. 6 din Decizia ORDA nr. 266/2011, valoarea prejudiciului constă în triplul remuneraţiilor ce ar fi fost legal datorate dacă s-ar fi încheiat autorizaţia licenţă neexclusivă.

Soluţionând apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei primei instanţe, Curtea de Apel Bucureşti l-a respins ca nefondat.

Prin memoriul de recurs formulat, recurenta-pârâtă critică hotărârea instanţei de apel din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, în cadrul cazului de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, iar câtă vreme motivarea deciziei recurate nu este aptă să susţină soluţia din dispozitivul acesteia, se impune casarea şi trimiterea cauzei instanţei de apel în vederea rejudecării apelului declarat de pârâtă.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a învederat că soluţia de respingere a apelului este contrazisă de considerente, în cuprinsul cărora s-a reţinut faptul că "în mod corect apelul ar fi trebuit admis şi redusă suma la plata căreia apelanta trebuie obligată de către reclamantă la 5.976 RON, soluţia de respingere a apelului fiind una eronată, rezultat al unei erori de calcul asupra căreia însă instanţa nu are posibilitatea de a reveni ulterior pronunţării hotărârii".

Critica întemeiată pe acest motiv de casare este fondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii judecătoreşti este supusă atât exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cât şi principiilor jurisprudenţiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi, astfel, trebuie să fie clară, precisă şi necontradictorie, înlăturând arbitrariul şi făcând posibil controlul judiciar.

Înalta Curte constată că în considerentele relevante ale deciziei recurate se arată:

"Or, în ceea ce priveşte corectitudinea calculelor, din înscrisul aflat la dosar tribunal rezultă o suprafaţă de servire de 98 mp, căreia îi corespunde o remuneraţie lunară de 83 RON/lună (pct. 2 lit. A) b) din anexa Metodologiei aprobate prin Decizia ORDA nr. 266/2011). Având în vedere perioada la care s-a raportat tribunalul şi care nu a fost criticată în mod eficace din punct de vedere procedural (în termen), rezultă că sunt datorate remuneraţii pentru perioada ianuarie 2019 (dată la care apelanta-pârâtă a beneficiat de autorizaţie de funcţionare) - februarie 2021, aşadar pentru un număr de 26 luni, din care se scad 2 luni aferente stării de urgenţă.

Rezultă aşadar o remuneraţie simplă de 1.992 RON, care însă urmează a fi triplată în conformitate cu pct. 6 din Metodologia aprobată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările ulterioare, precum şi în conformitate cu art. 188 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. De altfel, soluţia tribunalului nu a fost apelată în ceea ce priveşte acordarea triplului remuneraţiilor, ci doar în ceea ce priveşte baza de calcul.

Urmează că în mod corect apelul ar fi trebuit admis şi redusă suma la plata căreia apelanta trebuie obligată către reclamantă la 5.976 RON, soluţia de respingere a apelului fiind una eronată, rezultat al unei erori de calcul, asupra căreia însă instanţa nu are posibilitatea de a reveni ulterior pronunţării hotărârii".

Instanţa de recurs a procedat la reproducerea acestor paragrafe din decizia atacată cu recurs pentru a sublinia faptul că există, într-adevăr, o contradicţie între considerentele şi dispozitivul deciziei instanţei de apel.

Astfel, se poate observa din pasajele ce preced că instanţa de apel, după ce a efectuat o verificare a calculelor efectuate de prima instanţă a fondului a reţinut în considerente că suma corectă a remuneraţiilor datorate de pârâtă era mai mică decât cea la care pârâta a fost obligată prin hotărârea primei instanţe, respectiv 5.976 RON faţă de 7.111,44 RON.

Cu toate acestea, a respins apelul declarat de pârâtă, deşi a enunţat în mod expres în considerente faptul că soluţia corectă ar fi fost aceea de admitere a apelului şi de reducere a sumei la a cărei plată a fost obligată societatea pârâtă, subliniind chiar, că soluţia de respingere a apelului este una eronată (considerente redate în finalul deciziei de apel).

Prin urmare, în soluţionarea apelului formulat de către pârâtă cu privire la soluţia primei instanţe, instanţa de apel reţine că suma datorată de pârâtă era mai mică decât cea la care a fost obligată, însă, în acelaşi timp respinge apelul ca nefondat.

Aceste aspecte sunt de natură a ilustra o evidentă contradicţie între considerentele deciziei şi soluţia pronunţată, cu încălcarea astfel a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Or, cu privire la obligaţia instanţelor judecătoreşti de a motiva hotărârile pronunţate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., atât doctrina, cât şi jurisprudenţa sunt constante în a aprecia că motivarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să fie clară, coerentă şi completă, să constituie pentru părţi o garanţie puternică împotriva arbitrariului judecătorilor, iar pentru instanţele superioare un element necesar în exercitarea controlului declanşat prin căile de atac.

Însăşi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudenţa sa constantă care reflectă un principiu legat de buna administrare a justiţiei, a statuat că instanţele naţionale trebuie să indice suficient de clar şi coerent motivele pe care se întemeiază, astfel încât justiţiabilul să-şi poată exercita în mod util dreptul de recurs de care dispune (cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei şi cauza Boldea împotriva României).

Argumentele opuse acestui motiv de recurs de către intimata reclamantă la termenul de dezbatere a recursului, nu sunt apte să înlăture contradicţia evidentă expusă supra. Astfel, deşi intimata reclamantă justifică prin intermediul respectivelor argumente corectitudinea soluţiei de respingere a apelului, întemeindu-se pe alte considerente realizate de către curtea de apel în cadrul aceleiaşi decizii recurate sau pe aspecte privind însuşi fondul cauzei, cu toate acestea Înalta Curte notează subzistenţa motivului de casare menţionat, întrucât de fapt, aceste argumente opuse configurează existenţa şi a unei contradicţii între pe de o parte, diversele considerente ale deciziei recurate invocate de intimată şi pe de altă parte, cel citat anterior. Or, acest aspect este de natură a accentua caracterul fondat al motivului de recurs privind motivarea deficitară a hotărârii dispuse de instanţa de apel şi nicidecum de a îl infirma.

În acest cadru, se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. rap. la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din acelaşi Cod şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care instituie garanţia procesuală a motivării corespunzătoare a hotărârilor judecătoreşti, ceea ce determină casarea hotărârii recurate, în cadrul impus de dispoziţiile art. 496-497 C. proc. civ.

În aceste coordonate, este aşadar fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, motiv de recurs ce vizează o motivare necorespunzătoare a deciziei recurate, având drept consecinţă, în acord cu dispoziţiile art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Recurenta-pârâtă mai critică hotărârea instanţei de apel şi prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 470 alin. (1) lit. c) şi art. 476 alin. (2) C. proc. civ., a interpretat şi aplicat greşit teza finală a art. 479 alin. (1) C. proc. civ. şi a încălcat prevederile art. 7 alin. (1) şi art. 20 C. proc. civ., precum şi ale celor ale art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 265 Codul fiscal, susţinând - în esenţă - că instanţa de apel trebuia să considere apelul pârâtei depus la dosar la data de 28.06.2022 ca fiind nemotivat şi să devolueze pricina în întregime, că motivele de ordine publică în apel pot fi invocate de părţi şi după împlinirea termenului de motivare a căii de atac, precum şi că nu sunt motive de ordine privată chestiunile invocate la data de 06.10.2022, respectiv acordarea unor sume necerute, precum şi aspectul legat de TVA, ci sunt motive de ordine publică.

Primo, Înalta Curte observă că în mod legal a tranşat instanţa de apel chestiunea caracterului motivat sau nemotivat al cererii de apel, aspect ce prezintă consecinţe în planul întinderii învestirii instanţei de apel, care va realiza controlul judiciar de fond în funcţie de existenţa sau nu a unor motive ale căii de atac, după cum dispune art. 476 alin. (2) C. proc. civ., analizând pricina numai sub aspectele criticate ori în întregul ei, după caz.

În cererea de apel depusă în termenul legal pentru exercitarea şi motivarea căii de atac, prevăzut de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., pârâta apelantă a arătat că solicită schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul de a se respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar să se constate că acţiunea este fondată numai în parte, deoarece suma datorată cu titlu de remuneraţii corect calculată este de 3735 RON (1245 x 3).

În acord cu instanţa de apel, prezenta instanţă de recurs reţine că, deşi argumentele sunt extrem de sumare, nu se poate considera că cererea de apel este nemotivată, în cuprinsul său arătându-se nu doar că cererea de chemare în judecată trebuie să fie respinsă în tot, dar şi că, cu titlu subsidiar, pretenţiile reclamantei pot fi considerate ca fondate cel mult în parte, pentru o parte din suma cuprinsă în dispozitiv, ce a fost incorect calculată.

De aceea, a considera acest memoriu de apel nemotivat şi a deschide astfel calea unei devoluţiuni totale (astfel cum indică art. 476 alin. (2) C. proc. civ.) ar pune apelantul care a ales să declare calea de atac în aceste condiţii - de motivare sumară - într-o poziţie mai favorabilă decât un apelant care detaliază argumentat şi pe larg motivele de netemeinicie sau nelegalitate privitoare la hotărârea primei instanţe.

Or, situaţia apelului nemotivat ce impune o devoluţiune completă în apel este una de excepţie în economia sistemului căilor de atac în procesul civil, iar norma are a primi o interpretare restrictivă, strictă, aceasta însemnând că aplicarea art. 476 alin. (2) C. proc. civ. este rezervată exclusiv ipotezelor când cererea de apel nu cuprinde nicio argumentare a declarării căii de atac.

Secundo, este nefondată şi susţinerea în sensul că apelanta avea posibilitatea de a invoca ea însăşi motive de ordine publică peste termenul de motivare a căii de atac, teză dedusă de recurentă din interpretarea literală a art. 479 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. - "Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu."

Astfel, această normă, situată în succesiunea tezei I a alin. (1) ("Instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicare a legii de către prima instanţă"), trebuie citită şi interpretată în contextul reglementării şi nu izolat, ceea ce conduce la necesitatea înlăturării principiului "unde legea nu distinge, nu trebuie nici interpretul să distingă", principiu ce ar permite (în aprecierea recurentei) concluzia că invocarea motivelor ar fi permisă şi părţii.

Astfel, întreaga economie a reglementării regimului procedural al căilor de atac în procesul civil relevă opţiunea legiuitorului pentru rigurozitate, disciplină procesuală, soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil şi, nu în ultimul rând, egalitate a armelor.

De aceea, termenul pentru motivarea căii de atac este unul imperativ, de decădere, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 468 alin. (1) coroborat cu art. 470 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) teza I C. proc. civ., a cărui epuizare limitează devoluţiunea instanţei de apel la motivele invocate şi depuse în interiorul termenului de declarare a apelului, care este şi termenul de motivare a căii de atac atunci când el curge de la comunicarea hotărârii atacate.

Corelativ, toate apărările pertinente ale părţii adverse trebuie realizate pe calea întâmpinării, care este şi ea supusă unui termen imperativ (conform art. 4711 alin. (3) coroborat cu art. 482 şi respectiv art. 208 C. proc. civ.)

Totodată, şi probatoriile ce pot fi administrate în apel se propun exclusiv prin cererea de apel sau prin întâmpinare, în aplicarea aceloraşi norme mai sus evocate, cu excepţiile ce rezultă din art. 478 alin. (2) şi art. 479 alin. (2) C. proc. civ.

Interpretarea potrivit căreia şi apelantul ar putea invoca motivele de ordine publică după împlinirea termenului imperativ pentru motivarea căii de atac ar conduce pe de-o parte la eludarea dispoziţiilor legale ce edictează termenul de decădere mai sus evocat şi pe de altă parte la prelungirea procedurii de judecată a căii de atac, în condiţiile în care şi intimatul este în drept a-şi formula apărările faţă de noile motive invocate, iar învestirea instanţei de control judiciar peste limitele iniţiale ar conduce la amânarea soluţionării pricinii în vederea formulării acestor apărări şi respectiv a propunerii şi administrării de probe aferente respectivelor motive.

Această teză nu ar putea exclude, spre exemplu, ca aceste împrejurări să se ivească după efectuarea cercetării judecătoreşti în calea de atac, dar înaintea începerii dezbaterilor în fond, ceea ce ilustrează eficient viciile unei atari interpretări a normelor de procedură în discuţie.

În schimb, situarea normei analizate în art. 479 C. proc. civ. în acelaşi alineat cu cel care stabileşte limitele judecăţii în calea de atac şi respectiv întinderea atribuţiilor legale de examinare a cauzei deferite instanţei de control judiciar relevă că acest text se referă la ceea ce poate face instanţa de apel şi nu reprezintă o derogare de la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., astfel cum nefondat a susţinut recurenta.

În consecinţa acestor argumente, care le completează corespunzător pe cele - pe deplin fundamentate pe normele legale şi principiile de drept aplicabile - ale instanţei de apel, Înalta Curte apreciază că interpretarea corectă a reglementării analizate este în sensul că motivele de ordine publică pot fi invocate numai de instanţa de apel după epuizarea termenului legal de motivare a căii de atac.

În consecinţa acestei dezlegări, devine lipsit de relevanţă dacă motivele de apel invocate în cauză de apelantă aveau natura unor motive de ordine publică sau nu, cât timp şi de ordine publică fiind, partea nu le putea invoca peste termenul de motivare a căii de atac.

Totodată, văzând că în speţă instanţa de apel a procedat şi la o verificare concretă a acestui caracter, apreciind în sensul calificării lor ca fiind de ordine privată - ceea ce nu îi permitea Curţii de apel să le invoce din oficiu - apreciază că nu se impune a dezlega şi ultima critică subsumată acestei secţiuni a motivelor recursului.

Faţă de toate aceste aspecte, rejudecarea va privi exclusiv chestiunea cu privire la care s-a constatat incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv analiza motivului de apel cuprins în memoriul depus la dosar în termenul de declarare şi motivare a căii de atac şi pronunţarea unei soluţii care să corespundă în substanţă şi în formă concluziei la care instanţa de rejudecare va ajunge în urma analizei proprii a criticii de netemeinicie formulate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 402A din 9 martie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă UCMR-ADA, A..

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.