Peremption of appellate proceedings following death of party: conflict between six-month procedural deadline and one-year succession acceptance period

Şedinţa publică din data de 26 martie 2024

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 24 aprilie 2019 şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 sub numărul x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/19.06.2008 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, să dispună obligarea pârâţilor C. şi D. la plata sumei de 65.500 RON, reprezentând cheltuieli de întreţinere pentru o perioadă de 11 ani, a câte 500 RON/lună, sumă actualizată la zi cu dobânda legală prevăzută de O.U.G. nr. 2/2002 şi cu indicele de inflaţie, precum şi să dispună obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 2536 din data de 24 iunie 2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a respins cererea având ca obiect "anulare act - pretenţii", formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., ca neîntemeiată; a respins capătul de cerere privind repunerea părţilor în situaţia anterioară, ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata către reclamant a sumei de 65.500 RON, reprezentând cheltuieli de întreţinere, ca neîntemeiat; a respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, formulat de către reclamantă, ca neîntemeiat.

I.3. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă

Prin decizia civilă nr. 1180A din data de 27 aprilie 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2536/24.06.2020 pronunţate de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2019, având ca obiect "anulare act - pretenţii" în contradictoriu cu intimaţii D., C. şi B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta-reclamantă A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă la data de 16 septembrie 2021, sub nr. x/2019.

I.4. Hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2022, instanţa a suspendat soluţionarea cauzei, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a tuturor moştenitorilor recurentului B..

Prin decizia civilă nr. 342R din data de 04 aprilie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia perimării, ridicată de instanţă din oficiu, şi în baza dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ. a constatat perimat recursul formulat de recurenta-reclamantă A., împotriva deciziei civile nr. 1180A/27.04.2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C., D..

I.5. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 342R din data de 04 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs reclamanta A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la data de 29 iunie 2023 şi a fost repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fişa Ecris şi referatul de repartizare aleatorie .

Prin cererea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Întemeindu-şi calea de atac pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material reprezentate de dispoziţiile art. 416 pct. 1 C. proc. civ.

Astfel, un prim considerent în aplicarea greşită a normelor de drept îl constituie faptul că instanţa de recurs a acuzat-o pe recurenta-reclamantă că este partea care a formulat cererea de suspendare a judecăţii, acuzaţie făcută, în opinia sa, ca un motiv în plus pentru perimarea recursului. Or, cu sau fără această cerere de suspendare, instanţa era obligată să suspende judecata, întrucât în cazul decesului intimatului B. intervenea de drept suspendarea.

Un alt considerent privind aplicarea greşită a normelor de drept material se referă la termenul prevăzut de art. 416 pct. 1 C. proc. civ.. În acest sens, recurenta-reclamantă a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 416 pct. 1 C. proc. civ. este obligată ca în termen de maxim 6 luni să indice moştenitorii, însă art. 1103 alin. (1) C. civ. precizează clar că dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moştenirii.

Prin urmare, greşit instanţa a perimat recursul după 6 luni, deşi moştenitorii mai aveau la dispoziţie încă 6 luni pentru a-şi exercita sau nu opţiunea succesorală.

A mai susţinut că nu se impunea perimarea cauzei, întrucât recurenta-reclamantă nu este singura căreia instanţa i-a pus în vedere să indice moştenitorii părţii decedate. Astfel, în încheierea de suspendare instanţa nu a precizat "pune în vedere recurentei să introducă în cauză (...)". Ca atare, instanţa ar fi trebuit să analizeze şi lipsa de diligenţă şi interes a părţilor adverse.

Recurenta-reclamantă a mai solicitat să se constate că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 416 pct. 3 teza a II-a C. proc. civ., referitor la sintagma "din motive neimputabile părţii", iar nu dispoziţiile art. 416 pct. 1 C. proc. civ.

De asemenea, a solicitat să se ţină seama de contextul general în care s-a aflat şi se află familia sa extinsă (cu referire la familia fiicei sale E.), de la data decesului intimatului B..

Aşadar, la data decesului lui B., 24 octombrie 2021, acesta ar fi trebuit să aibă ca moştenitori pe A., în calitate de soţie supravieţuitoare, ce ar fi trebuit să moştenească o cotă de 2/8 din masa succesorală, pe D., în calitate de fiică, ce ar fi trebuit să moştenească, teoretic, o cotă de 3/8 din masa succesorală şi pe F., în calitate de fiică, ce ar fi trebuit să moştenească, teoretic, o cotă de 3/8 din masa succesorală.

Până în prezent, singura care si-a manifestat dreptul de opţiune succesorală este recurenta-reclamantă, în sensul că a continuat să locuiască, să folosească şi să administreze bunurile mobile şi imobile pe care le-a stăpânit împreună cu defunctul său soţ.

În ceea ce o priveşte pe fiica sa, intimata D., aceasta nu şi-a manifestat până în prezent, nici tacit şi nici expres, dorinţa de a îl moşteni pe defunctul său tată.

În şedinţa de judecată din 04 aprilie 2023, intimata a menţionat, prin reprezentat, că "Nu am deschis succesiune. Am aşteptat ca mama să deschidă". Or, motivul nu a fost din politeţe, ci strict material. Nu a dorit să fie cea care plăteşte pentru succesiune.

Nici cealaltă fiică, F., nu a manifestat vreun interes pentru restul masei succesorale.

Recurenta-reclamantă a mai precizat că masa succesorală se compune, în totalitatea ei, din trei imobile, un autoturism şi alte numeroase bunuri mobile.

Aşadar, recurenta-reclamantă este singura care a acceptat succesiunea de pe urma defunctului său soţ.

A mai susţinut că nu a putut în mod legal să le indice pe fiicele sale drept moştenitoare ale defunctului B., întrucât acestea sunt mature şi dispun de discernământ, astfel că doar prin propria voinţă pot deveni sau nu moştenitoarele tatălui lor.

Pe cale de consecinţă, a considerat că şi dacă le-ar fi indicat instanţei ca fiind moştenitoarele lui B., real, faptic şi legal ar fi fost un fals, întrucât legea solicită condiţii clare pentru acceptarea succesiunii şi dobândirea calităţii de moştenitor, condiţii legale neîndeplinite până în prezent.

Recurenta-reclamantă a învederat că a solicitat să se ia act că se află într-o totală imposibilitate materială de a declanşa o acţiune pentru dezbaterea succesiunii defunctului său soţ.

Din anul 2019 până în prezent a achitat taxe de timbru în cuantum de peste 15.000 RON. Aceeaşi sumă a cheltuit-o şi pentru onorarii de avocaţi, experţi etc.

În aceste condiţii, recurenta-reclamantă a susţinut că nu are mijloacele materiale necesare pentru a plăti taxe de timbru necesare dezbaterii succesiunii pentru masa succesorală rămasă de pe urma defunctului.

Prin urmare, nu poate introduce în cauză pe cineva care nu doreşte, în mod voluntar, această calitate. Voinţa sa nu se poate substitui voinţei celor două fiice, nici măcar în a le indica ca fiind moştenitorare.

Pentru toate considerentele expuse, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului.

În probaţiune a solicitat proba cu înscrisuri.

I.6. Apărările formulate în cauză

I.6.1. Întâmpinarea formulată de intimaţii-pârâţi D. şi C.

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii-pârâţi D. şi C. au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susţinând că recursul este perimat, întrucât a fost lăsat în nelucrare de mai multe luni, nefiind îndeplinită obligaţia pusă în vedere părţilor.

Totodată, s-a menţionat că D. a acceptat în mod expres succesiunea de pe urma defunctului său tată prin declaraţia autentificată sub nr. x/17.01.2022.

I.6.2 Întâmpinarea formulată de recurenta-reclamantă A. în calitate de moştenitoare a defunctului B.

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 23 august 2023, recurenta-reclamantă a solicitat instanţei, în calitate de moştenitoare a defunctului său soţ B., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, redând în integralitate motivarea recursului formulat.

Nu s-au formulat răspunsuri la întâmpinările depuse la dosar.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în calitate de instanţă de recurs, a fost învestită cu soluţionarea recursului formulat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1180A din 27 aprilie 2021, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2536/2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

În etapa procesuală a recursului, la termenul de judecată din data de 17 mai 2022, instanţa, având în vedere decesul intimatului-pârât B. şi ţinând seama şi de solicitarea recurentei-reclamante de suspendare a judecăţii pentru a se dezbate succesiunea acestui defunct, a procedat la suspendarea soluţionării cererii de recurs în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a tuturor moştenitorilor intimatului-pârât B..

Urmare a lipsei de stăruinţă a părţilor în continuarea judecăţii, instanţa de recurs, prin decizia atacată, a admis excepţia perimării cererii de recurs, excepţie invocată din oficiu, şi a constatat perimată cererea.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticat decizia instanţei de recurs, pe motiv că au fost greşit aplicate dispoziţiile art. 416 pct. 1 C. proc. civ.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a adus mai multe critici hotărârii atacate.

Astfel, printr-o primă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de recurs a acuzat-o că este partea care a formulat cererea de suspendare a judecăţii, acuzaţie făcută, în opinia sa, ca un motiv în plus pentru perimarea recursului. Or, cu sau fără această cerere de suspendare, recurenta apreciază că instanţa era obligată să suspende de drept judecata.

Printr-o a doua critică, a susţinut că, în mod greşit instanţa a perimat recursul după 6 luni, deşi moştenitorii defunctului mai aveau la dispoziţie încă 6 luni pentru a-şi exercita sau nu dreptul de opţiune succesorală, întrucât, chiar dacă art. 416 pct. 1 C. proc. civ. obligă la indicarea moştenitorilor în termen de 6 luni, art. 1103 alin. (1) C. civ. precizează că dreptul de opţiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii succesiunii.

O a treia critică vizează susţinerea recurentei-reclamante în sensul că nu era singura parte căreia instanţa i-a pus în vedere să indice moştenitorii, astfel că instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze şi lipsa de diligenţă a părţilor adverse, iar nu să ignore interesul său în promovarea recursului şi să aplice sancţiunea perimării.

Cea de-a patra critică se referă la faptul că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 416 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ. ("din motive neimputabile părţii"), iar nu dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste coordonate, Înalta Curte observă că, prin criticile aduse hotărârii atacate, recurenta-reclamantă reproşează, de fapt, instanţei de recurs încălcarea unor reguli de procedură, astfel că acestea vor fi analizate din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii") şi vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce succed.

În prealabil, se impune a se menţiona că potrivit dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă" (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Perimarea este o sancţiune procedurală care se bazează pe prezumţia de desistare a părţii de la cererea formulată, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată. Ea intervine în cazul nerespectării cerinţei de a exista continuitate între actele de procedură şi constă în stingerea procesului în faza în care acesta se găseşte, din cauza rămânerii lui în nelucrare, din vina părţii, un anumit timp prevăzut de lege.

Rămânerea cauzei în nelucrare şi culpa părţii, astfel cum fără echivoc rezultă din cuprinsul primului alineat al art. 416 C. proc. civ., mai sus redat, sunt cele două elemente esenţiale care definesc perimarea ca pe o sancţiune procedurală, dar şi ca o prezumţie de desistare de la judecată.

Cu alte cuvinte, perimarea are atât caracter de sancţiune a neglijenţei părţii, cât şi caracterul unei prezumţii de desistare tacită.

Deci, pentru a opera perimarea, trebuie îndeplinite cumulativ trei condiţii care se desprind din prevederile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., anume: învestirea instanţei cu o cerere care a declanşat o judecată în primă instanţă sau într-o cale de atac, rămânerea pricinii în nelucrare timp de 6 luni şi lăsarea în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.

În speţa pendinte, se constată că suspendarea cererii de recurs a intervenit în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la data de 17 mai 2022, pentru motivul decesului intimatului-pârât B..

Potrivit dispoziţiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părţi, până la introducerea în cauză a moştenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora.

Acest caz de suspendare de drept a judecăţii este o formă de întrerupere a cursului normal şi firesc al judecăţii, care presupune că instanţa este obligată să o dispună atunci când constată incidenţa decesului uneia dintre părţi pe parcursul procesului, după sesizarea sa. Această măsură nu operează în cazul în care partea interesată cere termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor, aspect prevăzut expres de textul de lege anterior redat.

În cazul particular al speţei, nu s-a solicitat de către partea interesată acordarea unui termen pentru introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului B.. Mai mult, recurenta-reclamantă a formulat cerere de suspendare a cauzei pentru a se dezbate succesiunea acestui defunct. Astfel, instanţa, constatând că intimatul-pârât B. a decedat pe parcursul procesului, a procedat la suspendarea de drept a cauzei, ţinând seama şi de solicitarea de suspendare formulată de recurenta-reclamantă.

Or, după suspendarea pricinii, în cauză nu s-a mai efectuat, vreme îndelungată, niciun act de procedură care să conducă la reluarea judecăţii, motiv pentru care a intervenit sancţiunea perimării cererii de recurs.

Prin urmare, contrar susţinerii recurentei-reclamante, nu se poate reţine că formularea cererii de suspendare de către aceasta a reprezentat un considerent în plus pentru ca instanţa să procedeze la perimarea recursului, întrucât, aşa cum s-a arătat supra, perimarea intervine ca urmare a nestăruinţei părţii vreme îndelungată în judecată, acesta fiind singurul argument avut în vedere de instanţa de recurs la admiterea excepţiei de perimare.

Fără temei afirmă recurenta-reclamantă că, în mod greşit, instanţa a procedat la perimarea recursului după numai 6 luni, deşi moştenitorii mai aveau la dispoziţie încă 6 luni pentru a-şi exercita sau nu dreptul de opţiune succesorală.

Înalta Curte observă că recurenta-reclamantă face confuzie între termenul de perimare şi termenul de opţiune succesorală.

Astfel, termenul de perimare este un termen procedural legal peremptoriu şi are un caracter imperativ, durata lui (6 luni în materie civilă) fiind destinată îndeplinirii formelor prescrise de lege pentru reluarea judecăţii. Acest termen începe să curgă de la data ultimului act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă.

Pe de altă parte, termenul de opţiune succesorală este acel termen (1 an) în interiorul căruia succesibilul trebuie să-şi exercite manifestarea de voinţă în sensul acceptării moştenirii ori în sensul renunţării la aceasta. Acest termen curge de la data deschiderii succesiunii.

Or, în cazul de faţă, oprirea cursului judecăţii a fost dispusă în condiţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la introducerea în cauză a tuturor moştenitorilor defunctului B., iar nu până la momentul exercitării de către succesibili a dreptului de opţiune succesorală, astfel că, în lipsa diligenţelor efectuate de partea interesată în vederea introducerii în cauză a tuturor moştenitorilor, nu putea fi evitată sancţiunea perimării ce operează în condiţiile art. 416 şi urm. C. proc. civ.. Suspendarea pricinii nu se dispune pe o durată nelimitată în timp, astfel că de la data la care această măsură a fost dispusă începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, termen imperativ, aşa cum s-a menţionat supra.

În consecinţă, nu se poate susţine că din acest punct de vedere instanţa ar fi procedat greşit când a constatat perimarea soluţionării recursului după 6 luni. De altfel, se constată că potrivit declaraţiei autentificate sub nr. x din 17 ianuarie 2022 de BNP "G.", una dintre fiicele părţii decedate acceptase deja succesiunea la momentul suspendării judecăţii recursului, astfel încât recurenta prezentă o putea identifica şi indica instanţei în vederea reluării judecăţii, astfel cum se va expune şi infra.

Nefondată este şi critica referitoare la faptul că recurenta-reclamantă nu era singura parte căreia instanţa i-a pus în vedere să indice moştenitorii, astfel că instanţa de recurs ar fi trebuit să analizeze şi lipsa de diligenţă şi interes a părţilor adverse, iar nu să ignore interesul său în promovarea recursului şi să aplice sancţiunea perimării.

Analizând această critică, Înalta Curte constată că niciuna dintre părţi nu s-a preocupat, înăuntrul termenului de perimare, să depună diligenţele necesare, direct sau prin intermediul instanţei, în scopul indicării tuturor moştenitorilor defunctului B., pentru a depăşi impedimentul procesual ce a lăsat cauza în nelucrare.

De regulă, partea care justifică un interes pentru îndeplinirea actului de procedură în vederea continuării judecăţii este partea reclamantă, apelantă sau recurentă, astfel că într-o cale de atac de reformare, cum este calea de atac a recursului, intimatul nu justifică în genere interesul formulării unei cereri de repunere pe rol cu efect întreruptiv de perimare.

Or, din considerentele deciziei atacate se poate observa faptul că instanţa de recurs nu a reţinut culpa exclusivă a recurentei-reclamante în necontinuarea judecăţii, ci a reţinut că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor. Prin urmare, nu se poate susţine că instanţa nu a analizat lipsa de diligenţă a intimaţilor.

În ceea ce priveşte pretinsa ignorare de către instanţa de recurs a interesului recurentei-reclamante în promovarea recursului şi aplicarea sancţiunii perimării, Înalta Curte precizează faptul că în analizarea condiţiilor perimării, instanţa se raportează la interesul părţii în continuarea judecăţii pricinii rămase în nelucrare mai multă vreme, iar nu interesul în promovarea căii de atac cu care a fost investită.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica referitoare la faptul că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 416 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., cu referire la sintagma "din motive neimputabile părţii", iar nu dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., întrucât în lipsa posibilităţilor financiare recurenta-pârâtă nu ar fi putut dezbate succesiunea de pe urma defunctului său soţ, iar fiica acestuia, intimata-pârâtă D., nu ar fi dorit acest lucru.

Înalta Curte apreciază că în cauză nu este incidentă ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 416 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., potrivit cărora nu constituie cauze de perimare cazurile când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Dispoziţiile alin. (3) al art. 416 C. proc. civ. stabilesc unele cazuri în care partea nu se socoteşte în culpă, sens în care perimarea nu operează. Teza a II-a a acestui text de lege, teză de care recurenta-reclamantă se prevalează în cauză, se referă la faptul că din motive neimputabile părţii cererea nu a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată.

Or, recurenta-reclamantă nu se regăseşte în niciuna dintre aceste situaţii, întrucât nu a formulat o cerere prin care să indice moştenitorii defunctului şi să solicite introducerea acestora în cauză, cerere care să aibă ca scop reluarea judecăţii şi care să nu fi ajuns la instanţă sau să fi ajuns la o instanţă necompetentă, ori să fi ajuns la instanţă, dar să nu se fi putut acorda termen de judecată.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă trebuia să depună toate diligenţele necesare (diligenţe care pot consta inclusiv în formularea unei cereri de reducere a termenului de opţiune succesorală, în temeiul art. 1113 C. civ. ori de numire a unui curator al moştenirii, potrivit art. 155 alin. (1) pct. 15 C. proc. civ.) pentru reluarea, continuarea şi finalizarea judecăţii care nu poate fi suspendată pe durată nelimitată, aceasta fiind partea interesată, având în vedere că soluţiile pronunţate de instanţele fondului nu i-au fost favorabile, iar prin recursul declanşat urmărea reformarea acestora.

Dispoziţiile art. 415 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că judecata suspendată în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. se reia prin cererea de deschidere a procesului, făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorelui sau curatorului.

Astfel, recurenta-reclamantă trebuia să indice moştenitorii părţii decedate şi să solicite introducerea lor în cauză, iar o eventuală rea-credinţă a acestora putea fi sancţionată de instanţa de recurs.

Mai reţine Înalta Curte că atunci când persoana decedată este partea adversă celei interesate a obţine reluarea judecăţii, titularul cererii de repunere pe rol poate avea o reală dificultate în dovedirea calităţii de moştenitor al părţii decedate pe parcursul procesului. Aceasta, întrucât dezbaterea succesorală notarială este una facultativă, iar moştenirea poate fi acceptată expres chiar în afara acestei proceduri, când succesibilul îşi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată, ori tacit, când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar putea să îl facă decât în calitate de moştenitor (art. 1108 alin. (2) şi (3) C. civ.).

Însă, în cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă, cum însăşi acesta susţine în cererea de recurs, este soţia supravieţuitoare a defunctului B. şi mama intimatei-pârâte D., precum şi a numitei F., menţionată de asemenea, de către parte în cererea de recurs. Aşadar, aceasta deţinea suficiente elemente pentru indicarea moştenitorilor. Chiar aceasta a fost cea care a depus la dosar certificatul de deces, însă nu a indicat şi prezumtivii moştenitori înăuntrul termenului de perimare.

Totodată, se mai reţine că în situaţia în care procedura succesorală nu a fost declanşată şi nu există un certificat de moştenitor sau de calitate de moştenitor, recurenta-reclamantă are posibilitatea de a depune la dosar acte de stare civilă ale succesibililor.

Împrejurarea că fiicele sale, D. şi F., nu au acceptat succesiunea de pe urma tatălui lor, astfel că recurenta-reclamantă nu le putea indica ca moştenitoare ale acestuia, nu poate fi primită, cu atât mai mult cu cât există o declaraţie a intimatei-pârâte D. (declaraţia autentificată sub nr. x din 17 ianuarie 2022 de BNP "G.") prin care a fost acceptată în mod expres succesiunea defunctului său tată, B.. Declaraţia notarială a fost dată chiar anterior datei suspendării judecăţii recursului de către curtea de apel.

Chiar dacă recurenta-reclamantă susţine că nu a avut cunoştinţă de respectiva declaraţie, nu se poate reţine că nu îi este imputabilă pasivitatea de care a dat dovadă, întrucât avea inclusiv posibilitatea de a interoga Registrul Naţional Notarial de Evidenţă a Opţiunilor Succesorale ţinut în format electronic la nivel naţional de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, în care sunt înregistrate actele referitoare la acceptarea şi la renunţarea la succesiune, pentru a afla dacă fiicele sale au acceptat sau nu succesiunea defunctului lor tată.

Faţă de cele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că a operat o prezumţie de desistare a recurentei-reclamante în continuarea judecăţii, de la momentul încheierii de suspendare, câtă vreme această parte procesuală nu a întreprins demersuri din care să rezulte cu evidenţă voinţa reluării şi continuării judecăţii. Aşadar, nu se poate reţine că nu îi sunt imputabile motivele pentru care cererea de recurs a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni.

Or, sancţiunea perimării intervine în acele situaţii în care se constată că lăsarea pricinii în nelucrare este rezultatul exclusiv al dezinteresului manifest al părţii care a declanşat procesul. În cazul de faţă, ea lipseşte de efecte cererea de recurs cu care a fost învestită instanţa de recurs, din pricina conduitei procesuale lipsite de stăruinţă a recurentei-reclamante, parte procesuală interesată care se află într-o incontestabilă culpă procesuală, manifestată prin pasivitate, împrejurare identificată în mod indiscutabil în cauza de faţă.

În consecinţă, reţinând că termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 17 mai 2022, data opririi cursului judecăţii în condiţiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., şi s-a împlinit la data de 17 noiembrie 2022, în mod legal instanţa de recurs, prin decizia recurată, a constatat că pricina a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, în cauză nemaifiind îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecării recursului.

Din perspectiva tuturor elementelor enunţate care se contrapun argumentelor invocate de recurenta-reclamantă în cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că în cauză nu este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că, pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul promovat, reţinând că instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre judecătorească legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 342R din 4 aprilie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi B., C., D..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 martie 2024.